ELEMENTE FORMALE IN ARTA CINEMATOGRAFICA

-ANALIZA FORMALA-

SRUCTURA FILMICA SI LIMBAJUL AUDIOVIZUAL-CINEMATIC

Pentru a intelege filmul trebuie sa analizam structura sa.

Ce reprezinta filmul ?
Filmul este in esenta o Povestece are un subiect, o NARATIUNE in imagini, conceputa, (scrisa) si
expusa publicului printr-o forma specifica de expresie artistica ; IMAGINEA CINEMATICA.
Explicit spus, imaginea in miscare.
Ca orice poveste, filmul are : CONTINUT si FORMA.

- CONTINUTUL
Subiectul, reprezinta povesteain sine, numita si NARATIUNE, poate fi scrisa special sau adaptata
pentru cinematografie sau televiziune, printr-un script simplificat specific, asemeni benzilor desenate
numit STORYBOARD.
CONTINUTUL=SUBIECT= NARATIUNE
NARATIUNEA, poate fi relatata de unul sau mai multi povestitori,, NARATORI, (Storytellers).
Prin NARATOR se intelege cine sau ce ne spune povestea.Naratorii pot aborda puncte de vedere
diferite asupra povestiriii : restrictive, omniescente, subiective sau obiective.ce alterneaza de cele
mai multe ori.
Principalul narator in cinematografie si de televiziune este Camera de luat Vederi ;(naratorul la
persoana I).
Al II-lea si al III-lea narator pot fi alternat, Voice Over-ul, Camera sau o Terta voce, precum in
cazul Traillerelor(prezentarilor de film),Film Noir sau reclamelor de televiziune.

- FORMA
In esenta, NARATORUL expune subiectul, prin NARARE.Totalitatea mijloacelor artistice si tehnice
folosite in NARARE, constituie FORMA pe care o imbraca CONTINUTUL.
Totalitatea miloacelor artistice si tehnice insumate ce determina FORMA se numesc ELEMENTE
FORMALE si alcatuiesc LIMBAJUL AUDIO VIZUAL, CINEMATIC sau FILMIC si creaaza STILUL
NARATIV.
.Elementele formale se pot structura la randul lor in doua mari categorii :
a.)Elemente Diegetice Elemente ce contribuie direct la expunerea povestirii cinematografice ;
(Naratiunea la persoana I, II sau III, Voice over, Sunetul ambiant, etc.)
b.)Elemente Non Diegetice- Elemente ce sustin indirect povestea ;(Coloana sonora, folosirea
metaforei cinematografice, sau a altor elemente artistice subtile, etc.)
Elemente formale interfera sau sunt combinate aproare in totalitate in actul creativ al operei
cinematografice, punand o anumita amprenta asupra sa, definind GENUL operei si STILUL NARATIV.

ELEMENTE FORMALE
ELEMENTELE FORMALE ce alcatuiesc LIMBAJUL FILMIC, definite ca fiind formate di totalitatea
mijloacelor artistice si tehnice implicate in productia cinematografica, sunt :Regia(Mise en
Scene),Compozitia Cadrului, POV-ul, Iluminarea, Perspectiva, Incadraturile, Unghiulatia, Miscarile
de aparat, Editarea si Sunetul.
1.)POV-Point of view, (ungiul sau punctul de vedere din care este abordata, privita actiunea.

2.)Perspectiva(Relevarea Planurilor de desfasurare a actiunii) prin folosirea unor mijloace

tehnice specifice, precum : Focala obiectivului folosit si proprietatile acestuia(DOF-Depth of field
sau profunzimea de camp), Miscarile de aparat, Ungiulatia,etc.

3.)Incadraturile,PROXIMIX, sau factorul de proximitate, reprezentand distanta de la care este

privita actiunea, ce da marimea cadrului, realizata prin mijloace tehnice specifice,
precum :Transfocarea(Zoom in sau out),Dolly(track-travlling in /out), sau miscarea combinata a
acestura , executata simultan si in sensuri opuse TRANS -TRAV

4.)Miscarile de aparat sunt miscarile pe care le executa camera pentru a se pozitiona in raport cu
subiectul filmat, asigurand POV-ul impus de catre conceptul si viziunea regizorului.Miscarile de
aparat sunt in general combinate,(pan, tilt, lift, transfocare, travling), asigurand fluenta cadrului
cinematografic.

5.)Iluminarea, reprezinta totalitatea miloacelor tehnice si artistice in realizarea jocului luminilor si

umbrelor ce pun in evidenta cadrul de film.

6.)Regia cu intelesul de Punere in opera(Mise-en-scene) cu toate elementele aferente: (Decoruri,

machiaj,costume, lumini, etc.), asigura realizarea in toate detaliile a cadrului cinematografic.

7.)Compozitia cadrului, reprezita esenta realizarii prin toate mijloacele si conventiile limbajului
filmic, a cadrului cinematografic cerut si impus de catre regizor.

8.)Editarea sau Montajul, reprezinta un act creativ major si mai putin tehnic, prin care imaginile
filmate sunt ordonate, coerent, cronologic si logic, dand anumite intelesuri si creand stari emotionale
spectatorului.Diferenta intre materialul filmat si fim, cu intelesul de opera cinematografica,o face
editarea.

Gramatica de film si televiziune

Televiziunea si filmul utilizeaza in comun anumite conventii de folosire a ELEMENTELOR FORMALE,
numite generic "gramatica audiovizualului".Aceste conventii, impreuna cu elementele formale,
alcatuiesc gramatica limbajul cinematic ce este necesar pentru a putea asigura comunicarea
eficienta intre toti membrii echipei de productie in vederea intelegerii corecte a continutului si
formei subiectului, in vederea punerii lui in opera. Acest limbaj profesional specific al domeniului
audiovizual, descrie cu precizie notiunile utilizate, fie ca este vorba de echipamente, functiile
ocupate de personal, locul in care se filmeaza. Cunoasterea acestui limbaj profesional este
obligatorie indiferent de specificul audiovizual (cinematografie, televiziune, publicitate, etc) si
indiferent de job-ul (postul) ocupat. Daca te afli pe un platou de filmare sau intr-o regie de emisie,
necunoscand termenii de specialitate, ai impresia ca ceilalti vorbesc intr-o limba straina sau folosesc
un limbaj codificat. De exemplu, cati dintre voi inteleg: Trei, du-te la mediu, apoi trans-in pana la
gros!?
Conventiile limbajului cinematic nu sunt reguli stricte. Practicienii, mai ales editorii de imagine,
uneori, incalca cu buna stiinta aceste conventii, pentru a sublinia un aspect sau altul din materialul pe
care-l editeaza. Rolul lor este, practic, de a da o semnificatie materialului filmat. Codurile si
conventiile in audiovizual pot fi structurate in 4 categorii distincte:
a.)Tehnice tehnici de filmare (incadraturi, unghiuri de filmare, miscari de aparat, etc);
b.)Simbolice: lumina si culoare;
c.)Scrise textele de pe ecran ;
d.)Audio (sonore) coloana de sunet (sound track).

Elemente de baza ale gramaticii de film

Unitati dramatice
a. Cadrul cinematografic sau de televiziune, este unitatea dramatica de baza cu care opereaza
cineastul.Prin CADRU se intelege campul vizual al camerei de luat vederi, sauceea ce se poate vedea
la un moment dat prin obiectivul camerei si poate fi inregistrat.Cadrul se desfasoara, de obicei, intr-o
perioada limitata si continua de timp; in acelasi timp, in acelasi loc si care implica aceleasi
personaje. In jurul acestei denumiri s-a dezvoltat un bogat jargon profesional: ce se vede in cadru, a
intra sau a iesi din cadru, etc.

b. Scena. Scena reprezinta o unitate dramatica compusa din unul sau din mai multe cadre. Scena
pastreaza caracteristicile cadrului/cadrelor din care este alcatuita si se desfasoara, in acelasi timp, in
acelasi loc si cu aceleasi personaje. Un exemplu clasic care este utilizat la cursurile de operatorie
este scena care reda intrarea sau iesirea dintr-o camera.

c. Secventa. O secventa este o unitate dramatica compusa din mai multe din mai multe scene, toate
legate intre ele de momentul narativ sau emotional pe care-l ilustreaza si se desfasoara, in unitati de
timp diferite, in locuri diferite, si cu personaje diferite.

d.Filmul. Asamblarea uneia sau mai multor secvente alcatuesc un film.

ncadraturile

ncadratura-Proxymix ( planul, cadrul sau factorul de proximitate, poate fi definita ca fiind

distana aparent dintre camera de filmare i subiectul filmat . Incadratura sau marimea cadrului
reflecta si raportul dintre subiectul filmat sicantitile de elemente componente care apar n cadru.

Folosirea unei anumite ncadraturi determin transmiterea ctre telespectator a unui mesaj relaional.
Din motive tehnice, de standardizare i estetice, se folosesc n toat lumea aceleasi tipuri de
ncadraturi. Exist i filme de art caracterizate prin ncadraturi neablonarde, dar acestea sunt ca
poeziile suprarealiste, din care fiecare nelege ceea ce poate sau vrea.

Daca luam ca unitate de referinta ecranul de televizor sau de cinema, incadraturile sau planurile
cinematografice se refera la proportiile in care corpul uman este reprezentat pe ecran. Din aceasta
perspectiva avem urmatoarele incadraturi:

1. PLAN ANSAMBLU;
2. PLAN GENERAL;
3. PLAN INTREG;
4. PLAN AMERICAN (INTERNATIONAL);
5. PLAN MEDIU;
6. PRIMPLAN;
7. GROSPLAN;
8. PLAN DETALIU

Plan ansamblu (PA).

Este planul cel mai cuprinzator ca informatie, dar este putin utilizat in televiziune pentru ca obiectele
cuprinse in cadru se disting greu. Ofera o privire panoramica asupra actiunii, ca atunci cand privesti
de la balcon.Este un plan utilizat in special in cinematografie. De exemplu, daca filmam un accident
pentru un jurnal de stiri, planul ansamblu ne va ajuta sa localizam accidentul, intr-o curba, in panta,
etc.

Planul general (PG)

Acest plan este mai restrans ca cuprindere decat planul ansamblu si
cuprinde de obicei "nucleul dur" al informatiei vizuale. Daca ramanem la acelasi exemplu cu
accidentul, planul general va arata felul in care s-au ciocnit masinile, dar nu ne va permite sa
localizam accidentul, ceea ce se va face cu planul ansamblu.
Este utilizat pentru a pune in acelasi context protagonistii, fundalul si actiunea.

Plan Intreg (PI).

In acest plan, corpul uman este reprezentat in intregime (din talpi pana in crestetul capului) si
putem vedea si o parte din mediul cre-l inconjoara. In unele manuale exista si o varianta a acestei
incadraturi, Extreme Long Shot (XLS), in care corpul uman se vede in intregime, dar ocupa o
suprafata redusa a ecranului, in comparatie cu mediul ambiant. in acest caz, este accentuat
backgroundul personajului, mediul, contextul in care se afla persoana filmata.
De obicei planul general se utilizeaza la inceputul unei secvente sau la inceputul reportajului,
documentarului si chiar la inceputul unor filme artistice, pentru a descrie protagonistul in intregime
sau pentru a-i evidentia postura (vedem cum este imbracat, daca este asezat, sau danseaza, etc).

Planul american sau planul international. (PAM si/sau PI)

La incadraturile clasice care pot fi gasite in orice manual de specialitate, se adauga un cadru mediu
particular, corpul uman vazut de deasupra genunchilor si pana in crestetul capului. Aceasta
incadratura intermediara, intre planul general si planul mediu, este utilizata frecvent in televiziune de
reporterii care realizeaza transmisii directe pentru ca pe ecran, langa silueta reporterului, este
suficient spatiu pentru a incadra cladirea de unde se face trasnmisia sau se poate vedea un element
smnificativ de la fata locului. De exemplu, la Paris, corespondentii straini realizeaza corespondentele
normale de pe Esplanada, pentru ca in fundal se vede foarte bine turnul Eiffel, care, fiind la o
distanta sufucient de mare, poate fi plasat in cadru, la dreapta sau la stanga reporterului.
A fost standardizat in perioada filmelor western, din necesitatea de a gasi incadratura optima
pentru scenele cu pistolarii care se pregateau sa traga. Planul intreg era prea indepartat, iar planul
mediu era insuficient (nu se vedeau mainile).

Plan mediu - PM (Medium Shot - MS).

In aceasta incadratura personajul ocupa pe ecran o suprafata aproximativ egala cu suprafata ocupata
de mediul in care se afla. intr-un plan mediu, corpul uman este reprezentat de la brau pana in
crestetul capului. Un personaj filmat in acest tip de cadru are loc suficient pentru a gesticula, pentru
a face miscari nu foarte ample. Planul mediu are o varianta, cunoscuta sub denumirea de plan mediu
apropiat (Medium Close Shot - MCS), in care corpul uman apare de la nivelul pieptului pina in
crestetul capului. in practica de televiziune din Romania, care are la baza experienta profesionala din
televiziunea publica - TVR - s-au incetatenit denumirile de plan mediu I si plan mediu II. Planul
mediu este planul specific dialogului intre personaje. De exemplu, telenovelele folosesc frecvent
aceasta incadratura, pentru ca planul mediu permite incadrarea la acelasi nivel a doua persoane care
discuta un anume subiect.

Prim planul - PP (Close-Up, CU).

Daca avem de filmat o scena in care trebuie sa surprindem fata unui personaj, avem la dispozitie
prim-planul, in care corpul uman apare de la nivelul umerilor in sus. Este cel mai folosit plan in
jurnalele de televiziune pentru prezentatori, intrucat astfel se concentreaza atentia telespectatorilor
asupra persoanei care "livreaza" publicului. De asemenea, prim-planul permite detasarea
personajului de contextul in care se afla. Prim-planul ne spune "in acest moment este mai important
personajul decat locul unde se afla".

4. Gros Planul GP (Big Close-Up, BCU).

in acesta incadratura corpul uman apare de la nivelul barbiei, pana in crestetul capului, usor taiat.
Gros Planul concentreza atentia telespectatorilor asupra trairilor personajului, asupra emotiilor
acestuia. Gros planul ne arata bucuria, tristetea, intrucat fata umana ocupa aproape tot ecranul si
putem vedea in detaliu reactiile personajului.
Este un plan specific filmelor artistice si documentarelor, in care se urmaresc reactiile
oamenilor in diverse situatii. Gros planul este folosit uneori si in cadrul intervurilor, pentru a intari
tensiunea dialogului si a pentru sugera telespectaorilor vinovatia intervievatului sau daca acesta
minte. Atunci cand avem interviuri cu persoane publice, gros planul este foarte rar folosit, fiind
preferate planul mediu si prim planul, care sugereaza o anumita distanta intre intervievat si
intervevator. Aceasta preferinta se bazeaza si pe faptul ca in cultura occidentala, spatiul din jurul
unei persoane, pana la 60 de centimetri, este considerat spatiu privat, iar gros planul ar fi considerat
agresiv, ca o invadare a spatiului privat sau o apropiere interpersonala neaccceptabila profesional
intre intervievat si intervievator.

Planul detaliu PD(Extreme Close-Up, XCU).

Planul detaliu contine doar parti ale corpului uman, de exemplu doar ochii sau doar o mana. Planul
detaliu este de obicei un plan de trecere, de la o secventa la alta, de la un unghi de filmare la altul sau
evita ceea ce editorii de imagine denumesc "saritura peste axa de filmare sau pe scurt saritura peste
ax". Planul detaliu este deosebit de expresiv, putand oferi telespectatorilor informatii interesante
despre subiectul filmat. De exemplu, mana unui taran, arsa de soare, inclestata pe manerul unei
coase sau detalii ale sarcofagului faraonului Tutankhamon pot induce publicului o anumita emotie,
absolut necesara pentru orice productie audiovizuala. Un plan detaliu cu niste ochi tulburatori ai unei
fete afgane, publicata de revista The Times, cu ocazia luptelor intre mujahedini si trupele sovietice
de ocupatie, in anii `80, a generat o adevarata poveste. Zece ani mai tarziu, o echipa care lucra pentru
canalul de televiziune National Geografic a inceput cautarea fetei afgane, pornind de la acea
fotografie, un plan detaliu cu ochii. Dupa mai multe luni de cautari si verificari antropometrice, fata
a fost gasita. Povestea a constituitsubiectul uni documentar de succes, difuzat de National
Geografic.
De asemenea denumirea de PD se foloseste si pentru a descrie felul in care sunt incadrate obiectele
si animalele. Nu spunem plan intreg de urs, sau plan intreg de autoturism, ci plan detaliu de urs, sau
de autoturism, specificand de unde si pana unde este incadrat.

Unghiurile de filmare
Unghiurile de filmare se refera la directia si inaltimea de la care filmeaza camerele de luat vederi.

a) in functie de gradul de inclinare al camerei video:

1. Unghiul normal de filmare. Conventia de de televiziune din acest capitol specifica faptul ca
programele nonfictiune, cum sunt jurnalele de stiri, interviurile curente, documentarele stiintifice,
talk-show-urile sunt filmate la nivelul ochilor. Aceasta pozitie a camerei video este cunoscuta sub
denumirea de "unghi normal de filmare".

2. Filmarea in "plonjee". Atunci cand camera video se afla deasupra personajului, acest mod de
filmare transmite telespectatorilor o anume superioritate asupra persoanei filmate sau sugereaza o
anumita detasare de aceasta. Personajul filmat in plonjee este minimalizat, strivit prin acest mod de
filmare.

3. Filmarea in contre-plonjee, (raccourci), camera video se afla sub nivelul ochilor personajului,
ceea ce ii confera acestuia o importanta mult mai mare decat are in realitate, ii confera o anumita
maretie, o anumita prestanta. De obicei, in filmele artistice cu subiect istoric personajele pricipale
sunt filmate frecvent in contre-plonjee. O pozitie favorita este pozitia "calare", camera video
aflandu-se pe sol. i in filmele de actiune, cu personaje "eroice", filmarea in contre-plonje este
adesea folosita. Este cazul seriei "Rambo", in care eroul principal este filmat frecvent in contre-
plonjee. Filmarea in contre-plonjee mai are rolul de a estompa diferenta de inaltime intre actori, in
cazul in care avem, de exemplu, barbati actori mai scunzi decat femei actori (Tom Cruise este de
asemenea un exemplu).

b) in functie de pozitionarea camerei video in raport cu personajul:

1. Unghi frontal personajul este filmat din fata;

2. Din spate ;
3. Semi-profil fata (stanga sau dreapta);
4. Semi-profil spate (stanga sau dreapta);
5. Profil (stanga sau dreapta) nu este recomandat, este cel mai putin ofertant ca
informatie si poate dezavantaja.

c) POV (poin-of view) unghi subiectiv unghiul privirii personajului; sugereaza ca imaginea
filmata este cea pe care o vede personajul.

Miscarile de aparat, miscarile camerei de luat vederi

Pot fi cu cu camera de luat vederi la punct fix sau in miscare. coala americana de jurnalism pune
un mare accent pe cadrele fixe. In jurnalele CNN intalnim foarte rar cadre luate prin miscarea
camerei video.
Camera video poate fi atasata si deplasata si cu ajutorul unor dispozitive ce asigura miscarea lina,
fluenta, lenta sau accelerata, fara tremuraturi ale imaginii captate, dispozitive ce fac parte din clasa,
categoria stabilizatoarelor mecanice de imagine, precum: suportul de umar, trepiedul, piedestalul,
dolly-ul, macaraua, stadi cam-ul, slider-ul, drona, etc., care poate executa miscari complexe si
combinate. Operatorul era in trecut, plasat pe macara(macaralele cinematografice
clasice).Actualmente doar camera este plasata pe stabilizatoarele mecanice de imagine, manevrarea
si monitorizarea ei facandu-se la distanta prin remot control cu sau fara fir. Dispozitivul care
executa efectiv miscarile de aparat, numindu-se in jargonul profesional "cap cald".

Miscari de aparat cu punct de statie fix:

1. Panoramarea - Rotirea camera video in jurul axe orizontale, pastrand aceeasi incadratura.
Putem avea panoramare pe orizontala, de la stanga la dreapta si invers. Panoramarea permite
operatorului sa descrie o actiune sau un anumit camp in care se petrece o activitate importanta
pentru actiunea in curs sau sa urmareasca o actiune. In transmisiile sportive panoramarea este
frecvent utilizata pentru a descrie traseul unei mingi de fotbal, traseul unei masini aflata in cursa.
Miscarea este uniforma si constanta. Se pleaca de la o anumita incadratura si se mentine incadratura
pana la final.
Viteza cu care se realizeaza panoramarea este variabila, insa constanta. Daca viteza este prea mare si
camera video se focalizeaza automat, pe durata panoramarii vom avea o usoara defocalizare care se
manifesta ca "perdea cetoasa", imaginea devenind neclara. Pentru ca imaginea sa se pastreze "clara"
pe toata durata panoramarii, viteza de panoramare trebuie corelata cu posibilitatile camerei de a se
autoregla, in cazul in afara de cazul in care panoramarea est combinata cu reglarea manuala a
focalizarii (sharp focus).
O panoramare foarte rapida poarta denumirea de raff.

2. Tilt miscarea in jurul axe verticale, de jos in sus sau de sus in jos, miscare asemanatoare
panoramarii dar executata pe verticala.In jargonul profesionistilor din audiovizual romanesc,
miscarea de tilt este asimilata miscarii de panoramare, intalnind ades comanda de pan sus sau jos.
Cu ajutorul panoramarii pe verticala putem descrie o cladire, care nu "incape" in campul camerei de
luat vederi. De exemplu, fiecare episod din serialul Dallas incepea cu o panoramare de jos in sus a
cladirii Ewning Oil.

3. Transfocarea sau zoom, definita ca o marire sau micsorare a cadrului(incadraturii), prin

schimbarea focalei obiectivului. - este o falsa miscare de aparat, ne fiind o miscare propriu -zisa a
camerei video, intrucat se realizeaza prin ajustarea distantei focale( o miscare a lentilelor care prin
deplasarea una fata de cealalta schimband focala obiectivului); Ce are are un efect oarecum similar
miscarii de apropiere a camerei de subiectul filmat, track-in, sau travling.
Transfocarea are doua variante:
a.)Transfocarea inainte (zoom in) se porneste de la o incadratura larga si se ajunge la una mai
restransa (de la PG la PM, d ex.)
b.)Transfocarea inapoi (zoom out). Atunci cand realizam o transfocare inapoi, subiectul poate fi
initial incadrat la prim-plan, iar la terminarea miscarii sa fie incadrat la plan general.
Rolul transfocarii este de a pune in evidenta mediul in care se afla personajul filmat, ne arata cu cine
vorbeste sau ce se intampla in apropierea sa sau, dimpotriva, de a apropia privitorul de un personaj
sau de in detaliu din imagine. Este o orientare voita, intentionala care se realizeaza treptat. Atunci
cand realizam o transfocare inainte, dintr-un anumit ansamblu, reprezentat de cadrul initial, punem
in evidenta un anumit detaliu, care se va regasi in cadrul obtinut la sfirsitul miscarii.
Transfocarea rapida inainte sau inapoi este de asemenea utilizata in cazul spectacolelor de
divertisment. Uneori transfocarea rapida este utilizata pentru crearea unei dinamici a emisiunii, insa
utilizata excesiv, transfocarea devine un procedeu artificial care ascunde in esenta incompetenta
realizatorilor care nu reusesc sa faca emisiunea interesanta prin continut.
Viteza este variabila, insa constanta.Se porneste de la incadratura se se incheie la alta incadratura.

4. Rack focus - In unele manuale, la capitolul miscari optice este inclusa si schimbarea de scharf
(scharf = claritatea imaginii). Miscarea de sharf (rack focus) se refera la schimbarea claritatii
imaginii de pe un obiect sau o persoana aflata in cadru pe un obiect sau o persoana aflata in acelasi
cadru, dar in alt plan, de obicei in plan mai indepartat decat obiectul initial.

Miscari de aparat cu punct de statie variabil:

Travellingul. Travellingul se realizeaza prin deplasarea camerei video, de-a lungul axei de filmare
sau perpendicular pe axa de filmare, pastrind aceeasi incadratura. Miscarea de travelling este
utilizata pentru a urmari actiunea unui personaj, in cazul prezentarilor in studio in care prezentatorul
se deplaseaza, pentru a crea o dinamica mai mare prezentei sale in fata camerei de luat vederi.
Aceasta miscare este specifica cinematografiei, iar in televiziune o intalnim mai des in emisiunile de
divertisment. De exemplu, emisiunea "Calinescu show", continea o secventa cu un travelling utilizat
pentru a descrie momentele de aplauze ale publicului participant la emisiune.
Travellingul se poate realiza cu sina de travelling, dolly (o placa triunghiulara cu trei roti atasata la
trepied), macara cu camera portabila sau steadycam (dispozitiv cu vesta si sistem de suspensii care
amortizeaza miscarile operatorului, oferind stabilitate imaginii).

Lift miscarea pe verticala (de sus in jos sau de jos in sus) a camerei video, paralel cu subiectul,
realizandu-se fie manual, prin ridicarea operatorului din pozitia ghemuit, pana la pozitia pe
varfuri, fie folosind stabilizatoarele mecanice, trepiedul sau piedestalul hidraulic, bacaraua sau
drona.