FILM STUDIES/FILMOGRAFIE

CURS III
Elemente formale
Imaginea
 Obiectivele cursului

■ Definirea termenului de
imagine cinematografică

■ Înţelegerea modului în care:

punctul de vedere
cadrajul
unghiul de filmare
adâncimea câmpului
culorile şi contrastele
mişcarea camerei

contribuie la dezvoltarea acţiunii,

caracterizarea personajelor şi a
atmosferei etc.
Elemente formale. Imaginea
Phantasmagoria
Într-un film, puterea
imaginii este dată de
capacitatea sa de a
recrea modul nostru
de a vedea lumea
prin compoziţii vizuale
care ghidează, lărgesc
ori transformă
percepţia naturală

Sentimentul realităţii

Etienne-Gaspard Robert, 1763-1837

Elemente formale. Imaginea

Imaginile: conştient elaborate şi filmate pentru

a transmite idei, sentimente, înţelesuri;
prezentare (realism; imaginea ca prezenţă) şi
reprezentare (interpretare, punct de vedere,
vehicule ale unor valori; imaginea ca text) a
unei realităţi

Imaginea: o realitate materială cu valoare

figurativă (Marcel Martin)
Elemente formale. Imaginea
 Henri Agel: cinematograful înseamnă intensitate, intimitate, ubicuitate

 Intensitate: imaginea filmică, în special gros-planul, are o forţă cvasimagică, oferind

o viziune specifică asupra realităţii, în vreme ce muzica întăreşte puterea de
pătrundere a imaginii

 Intimitate: imaginea (tot prin gros-plan) ne face să pătrundem literalmente în fiinţe

(prin intermediul chipurilor) şi în lucruri

 Ubicuitate: cinematograful ne poartă prin spaţiu şi timp, deoarece conferă densitate

timpului şi re-creează însăşi durata
Cadrul
 Unitatea de bază în cinematografie este cadrul

 In procesul de filmare a unei scene, cadrul se referă la imaginea instantanee

înregistrată de camera de luat vederi, filmată de cele mai multe ori cu o singură
cameră

 Este un punct de vedere continuu, se poate mişca înainte ori înapoi, în sus ori în jos,
dar nu schimbă, întrerupe ori taie alt punct de vedere ori altă imagine

 De exemplu: cum putem filma o cameră de hotel dimineaţa, după o petrecere:

a) filmăm întreaga cameră, cu fereastra deschisă larg, un scaun răsturnat, un bărbat
prăbuşit într-un colţ; sugerăm distanţă calmă
b) filmăm o succesiune rapidă de imagini, compusă din cadre multiple (fereastra,
scaunul, bărbatul); sugerăm tensiune vizuală
Cadrul. Punctul de vedere
 Orice cadru are un punct de vedere; acesta se referă la
poziţia din care, într-un cadru, este văzută/filmată o
persoană, o acţiune ori un obiect

 Punct de vedere subiectiv: camera surprinde perspectiva unui

personaj

 Punct de vedere obiectiv: camera surprinde o perspectivă mai

impersonală

 Punctul de vedere poate fi continuu ori discontinuu

Punctul de vedere subiectiv
Punctul de vedere obiectiv
Cadrul
 Centrul celor mai multe filme, imginea în general şi cadrul în
particular oferă foarte multe opţiuni cu privire la crearea,
reprezentarea şi înţelegerea lumii, de la încadrare la
profunzime, trecând prin culoare şi mişcarea camerei

 Când analizăm cadrul, vorbim despre

 a) cadraj (formatul peliculei, unghiurile de filmare, încadraturi)
 b) profunzimea câmpului
 c) culoare
 d) mişcarea camerei
Formatul peliculei
Corespondent geometrico-dimensional
reprezentând raportul dintre lungimea şi
lăţimea imaginii

Format normal: lăţime 35mm; format îngust:

pelicula cu lăţimea de 16mm ori 8 mm; format
lat sau superformat: pelicula de 55mm, 65mm
ori 70 mm

Filmele pe 35mm pot avea un format de

1,85/1 (ori 1,85:1), ceea ce însemnă că
imaginea proiectată este de 1,85 de ori mai
lungă decât înaltă

Pelicula de 65mm este folosită de regulă pentru

efecte speciale

Formatul este ales de obicei de către

producător, regizor şi directorul de imagine
Cadrajul
 Conţine, limitează şi direcţionează punctul de vedere în sânul
graniţelor cadrului dreptunghiular

 Determină dimensiunile imaginii prin corelarea cu distanţa la

care este poziţionată camera faţă de subiect

 Presupune:
 a) încadrarea imaginii
 b) stabilirea unghiurilor de filmare:
plonjeu (subiectul văzut de sus în jos; „ochi de pasăre”)
contraplonjeu (de jos în sus; „piciorul broaştei”; în racursi)
amorsă (subiectul văzut peste umărul altui subiect)
Tipuri de încadraturi
 1. Plan-detaliu (PD) – un detaliu de obiect sau faţă (nas, gură, ochi – dar nu faţa
fără frunte sau bărbie).

 2. Gros-plan (GP) – faţa prezentată aproape în întregime, fără frunte sau fără
bărbie, dar, in teorie, nu fără amândouă

 3. Prim-plan (PP) – faţa, cu o parte a bustului, cea mai comună încadratura la

jurnalele TV.

 4. Plan mediu (PM) – diferite încadraturi, care încep la jumătatea bustului si se

termină la jumătatea coapsei
Tipuri de încadraturi
• 5. Plan american (P Am) – cadru apărut în filmele western,
limitat la jumătatea gambei

• 6. Plan întreg (PI) – persoana înfăţişată din cap până în

picioare

• 7. Plan general (PG) – un cadru cu mai multe personaje, un

peisaj sau obiecte

• 8. Plan de ansamblu (P Ans) – planul general larg, care oferă

spectatorului o privire de ansamblu
Cadrajul. Plonjeul
Cadrajul. Contraplonjeul
Unghiuri
 Poziţia camerei faţă de subiectul ales reprezintă unghiul din care publicul
percepe personajul sau acţiunea

 Uneori camera poate lua locul subiectului şi filma ceea ce simte şi vede
acesta

 Camera de filmat poate fi poziţionată în numeroase feluri

 Cadrul frontal: cel mai frecvent, reprezintă cadrul normal, unghiul de

filmare se află la nivelul ochiului uman; apertura lentilei camerei este
structurată în aşa fel încât să asigure o ramă rectangulară ce structurează
imaginea pentru vizualizare şi proiecţia ulterioară; axa orizontală
Unghiuri
 În afară de unghiul la nivelul privirii, există, în funcţie de perspectiva pe
care camera de filmat o oferă privitorului în ceea ce priveşte distanţa la
care se află obiectul, înălţimea ori lăţimea lui, precum şi la poziţia din care
este filmat – din faţă, din spate, din lateral, de sus etc., unghi înalt, lateral
etc.

 Unghi olandez: un unghi special al camerei de filmat, în care se renunţă la

tradiţionala filmare pe axele x sau y şi se fac filmări pe diagonală sau
înclinând ori răsturnând cu totul aparatul de filmare. Acest efect este folosit
pentru a crea o stare de anxietate spectatorilor sau de a le expune prin
ochii personajului starea acestuia (ebrietate, frica etc).
Unghi olandez
 Profunzimea câmpului
Mizanscenă în profunzime: etajarea
personajelor şi a obiectelor pe mai multe
planuri şi regizarea cât mai mult posibil a
jocului lor în funcţie de o dominantă
longitudinală (axul optic al aparatului de
filmat)

Profunzimea câmpului este cu atât mai mare cu

cât arierplanurile şi prim-planul sunt mai
îndepărtate între ele şi cu cât acesta din urmă
este mai apropiat de obiectiv

Profunzimea cîmpului are o importanţă

deosebită, pentru că implică o concepţie asupra
mizanscenei sau o concepţie asupra
cinematografului.
 Profunzimea câmpului
gros-planul se îmbină în mod îndrăzneţ cu
planul general, adăugind astfel prezenţei
lumii şi ambianţei lucrurilor acuitatea lui de
analiză şi puterea lui de şoc psihologic, în cadre
de o rară intensitate estetică şi omenească

profunzimea câmpului corespunde vocaţiei

dinamice şi exploratoare a privirii omeneşti
care se fixează şi sondează într-o direcţie
precisă (din cauza îngustimii cîmpului său de
claritate) şi la distanţe foarte diferite (din cauza
puterii sale de acomodare)

Recurgerea la profunzimea câmpului

permite o punere în scenă sintetică,
în care mişcările în cadru tind să se
substituie schimbării de plan şi
mişcării de aparat
Culoarea şi contrastul
se pot crea palete realiste şi nerealiste

echilibre noncontrastante (ori monocromatice;

se creează un fundal realist ori plat, pe care se
detaşează o singură culoare)

echilibre contrastante (pot crea opoziţii

dramatice şi tensiuni prin intermediul culorii)
Mişcarea camerei

„Istoria tehnicii cinematografice poate fi

considerată, în ansamblul ei, ca istorie a
eliberării camerei de luat vedere” (Alexandre
Astruc)

Tipuri de mişcări: transfocare; panoramare,

schimbare de scharf, travling
Mişcarea camerei. Transfocarea
 Operaţia prin care camera apropie sau îndepărtează obiectul
filmării (zoom)

 Cadrul se poate strânge ori lărgi, trecând de la cadrul

general la prim-plan şi invers

 Se poate obţine, în limite restrânse, apropiind ori îndepărtând

camera ori, de obicei, prin acţionarea obiectivului fotografic

 Când apropierea se execută brusc, efectul obţinut se numeşte

transfocare-pumnal.
Mişcarea camerei. Mişcarea
panoramică
 Mişcarea panoramică: o rotaţie a camerei de luat vederi în jurul axului său
vertical ori orizontal (transversal), fără deplasarea aparatului (stânga-
dreapta, sus-jos)

 Panoramice pur descriptive, al căror scop este explorarea unui spaţiu

 Panoramice „expresive”: se bazează pe un fel de trucaj, o utilizare non-

realistă a camerei de luat vederi, menită să sugereze o impresie ori o idee

 Panoramice „dramatice”: joacă un rol direct în povestire; scopul lor este să

stabilească relaţii spaţiale
Schimbarea de scharf
 Scharf-ul: claritatea obiectivului camerei

 Unscharf: imaginea este confuză, tulbure, cu obiectivul insuficient reglat

 Ca procedeu, schimbarea de scharf poate crea iluzia de relativ dinamism,

de mişcare în cadru, chiar dacă nu se mişcă nimic

 Schimbarea de scharf constă în schimbarea accentului clarităţii imaginii;

fără nici o mişcare de aparat şi fără mişcarea personajelor din cadru,
numai prin schimbarea focalizării, personajele trec de la ipoteza de
claritate de imagine la cea de imagine confuză şi invers, creându-se un
efect de dinamism relativ
Schimbarea de scharf
Mişcarea camerei. Travlingul

 Travling: o deplasare a aparatului în timpul căreia unghiul dintre axul optic al

aparatului şi traiectoria deplăsării rămâne constant

 Travling înapoi (poate semnifica: concluzie; îndepărtare în spaţiu; însoţirea unui

personaj care înaintează şi căruia, din punct de vedere dramatic, este foarte
important ca faţa să-i rămână mereu în cadru; singurătate, descurajare, neputinţă,
moarte

 Travling înainte (poate semnifica: introducere; descrierea unui spaţiu; reliefarea

unui element dramatic important pentru continuarea acţiunii; trecerea spre
interiorizare; poate exprima, obiectiva ori materializa tensiunea mentală (impresie,
sentiment, dorinţă, idei violente şi subite) a unui personaj
 Modalităţile de filmare se practică totdeauna
combinate, pentru sporirea efectului vizual

 De exemplu, unui unghi de filmare racursi (pentru

sublinierea înălţimii ameţitoare a unui “zgârie nori”)
i se adaugă o panoramare de jos în sus (suficient
de lentă), atunci descoperirea treptată a
dimensiunii pe verticală potenţează efectul