Homeopatia este o pseudoștiință, formă a medicinei alternative, în care medicii

tratează pacienții cu preparate foarte diluate care se crede că provocă oameniilor

sănătoși simptome similare cu cele prezentate de către pacient. Comunitatea
științifică din Marea Britanie consideră homeopatia la fel de eficace ca un
placebo.[1][2] Ea este considerată pseudoștiință.[3]

Au existat patru mari evaluări la scară largă a homeopatiei de către organisme

naționale sau internaționale: Consiliul Național Australian pentru Sănătate și
Cercetare Medicală; Comitetul științific și tehnic al Camerei Comunelor din Regatul
Unit; Consiliul consultativ științific al Academiilor Europene și Biroul federal de
sănătate din Elveția. Fiecare a concluzionat că homeopatia este ineficientă și a
recomandat ca practica să nu mai primească finanțare.[4][5][6] Serviciul Național
de Sănătate din Anglia (NHS) anunțat o politică de nefinanțare a medicinie
homeopate deoarece reprezintă „o utilizare nejudicioasă a resurselor”.[7] NHS a
cerut Departamentului de sănătate din Marea Britanie să adauge remediile
homeopatice pe lista neagră a produselor cu prescripție interzise [8], iar NHS a
încetat să mai finanțeze remediile homeopate din noiembrie 2017.[9]
Opinii care susțin homeopatia

Teoria homeopatiei a fost dezvoltată de medicul saxon Samuel Hahnemann (1755–1843),

enunțată în 1796 și extinsă în 1810 în lucrarea Organon der Heilkunst („Organon-ul
artei de a vindeca”), în urma experimentelor pe oameni sănătoși cu substanțe
diferite, care au indus simptome asemănătoare cu simptomele prezentate de bolnavi.

Homeopatia este o ramură a medicinei alternative care se ocupă cu tratamentul

bolilor prin stimularea capacității de vindecare a organismului precum și cu
prevenirea apariției afecțiunilor la cei predispuși. Homeopatia abordează omul ca
întreg, încercând să trateze ținând cont de acest întreg și de evoluția sa
dinamică. Vindecarea este concepută în homeopatie ca o restaurare rapidă, blândă și
permanentă a sănătății prin anihilarea bolii în toată extinderea sa. Esența
homeopatiei este principiul similitudinii. Acest principiu poate fi sintetizat în
formula „similia similibus curantur” (asemănările sunt vindecate prin mijloace
asemănătoare), fiind cunoscut încă de pe vremea lui Hipocrate. De altfel, el a fost
un adept al acestui principiu[10][11][12][13][14]. Principiul similitudinii
postulează faptul că totalitatea simptomelor și semnelor de boală prezente la un
pacient pot fi vindecate de o substanță capabilă să producă simptome similare unei
persoane sănătoase. Doar principiul similitudinii este cel care caracterizează
această modalitate terapeutică, diferențiind-o de alte metode.[15]

În prezent homeopatia are o largă răspândire pe plan mondial și este practicată în

cadru legal, organizat în mod oficial, de către medici cu drept de practică, în 17
țări și în mod curent în peste 80 de țări, [necesită citare] iar în România este
recunoscută de Ministerul Sănătății[necesită citare] și practicată oficial numai de
medici cu pregătire postuniversitară de specialitate.[necesită citare]
Opinii care resping homeopatia

Nici observațiile, nici fundamentarea nu îndeplinesc condițiile minime pentru a fi

considerate științifice. Așa-numitele experimente patogenetice (provinguri) făcute
de homeopați nu au nicio legătură cu afecțiunile care ar trebui tratate, se
realizează cu o altă diluție, și sunt de calitate atât de slabă încât nu pot fi
trase concluzii robuste în urma lor.[16] Testele științifice (folosind metoda
dublului orb, binecunoscută pentru probitatea ei) au arătat că tratamentele
homeopatice au același efect cu placebo.[17][18]

Doctrina homeopată - legea similitudinii - recomandă un remediu care, ca substanță

administrată în doză subponderală unui subiect sănătos, ar produce un set similar
de simptome cu cele care se regăsesc la pacientul bolnav. Acest remediu este
administrat uzual într-o concentrație extrem de scăzută, preparată printr-o
procedură numită potențare, care se presupune că ar imprima diluției mai multă
putere terapeutică.

Pentru acest „proces” nu există o explicație satisfăcătoare, fiind doar o rămășiță

pseudoștiințifică din epoca alchimiei[necesită citare], când noțiunile de germeni
sau molecule nu erau cunoscute sau înțelese. Descoperirile ulterioare teoriei lui
Hahnemann, cum ar fi dimensiunea atomilor (Loschmidt, 1865) sau sinteza ureei
(Friedrich Wöhler, 1828) au adus lămuriri mai clare.

O soluție atât de diluată cum e o doză homeopatică nu mai conține nici măcar o
moleculă din substanța inițială dincolo de diluția 11 centesimală, deci nu mai
poate avea efecte terapeutice. Proponenții homeopatiei au emis ipoteza existenței
unei „memorii” a apei, ipoteză susținută inițial de rezultatele unui studiu
publicat în jurnalul Nature,[19] dar care nu a putut fi confirmată când alți
cercetători au încercat să repete experimentul.[20][21]

Organizația Mondială a Sănătății a publicat un document prin care declară că nu

susține homeopatia în tratarea următoarelor boli: HIV, TBC, malaria, gripa și
diareea la copiii mici.[22]
Cum e văzută homeopatia în comunitatea științifică

Homeopatia este convingerea că dând unui pacient, cu simptome de o anumită boală,

remedii extrem de diluate care sunt gândite a produce aceleași simptome la
persoanele sănătoase. Aceste preparate sunt diluate adesea dincolo de punctul în
care orice moleculă de tratament nu mai este prezentă.[23] Studiile asupra
practicilor homeopatice au fost în mare parte negative sau neconcludente.[24][25]
[26] Nu există nici o bază științifică pentru principiile homeopate.[27][28][29]
[30][31][32][33]

Studiul homeopatiei a fost recompensat de oamenii de știință cu două „premii” Ig

Nobel[34] (ignoble inseamnă în limba engleză înjositor, rușinos), o „distincție”
umoristică, parodie a premiilor Nobel, acordată anual înainte de acestea, pentru
realizări care „nu pot sau nu trebuie să mai fie reproduse”. Ele i-au revenit
chimistului francez Jacques Benveniste, pentru cercetări privind memoria apei
(acordate în 1991 și 1998).

Președintele Consiliului Științific al Japoniei, Ichiro Kanazawa, a declarat că

tratamentele homeopatice sunt „clar fără temei”.[35]

Comisia pentru Știință și Tehnologie din Camera Comunelor, Marea Britanie a

declarat următoarele: „Explicațiile de ce homeopatia ar funcționa nu sunt,
științific, plauzibile”.[1] Consiliul Național pentru Sănătate și Cercetare
Medicală din Australia a făcut o evaluare la standarde foarte înalte pentru a
stabili pentru ce este utilă homeopatia. Din 68 de probleme de sănătate, homeopatia
n-a fost demonstrată a fi eficientă pentru niciuna.[18]

Din cauza ineficienței homeopatiei, mai multe voci din lumea științifică consideră
că folosirea acesteia este lipsită de etică.[36][37][38][39]
Remedii homeopate

Remediile homeopate sunt substanțe diluate și dinamizate prescrise după legea

similitudinii în doze de obicei infinitezimale. Farmacopeea franceză definește
medicamentele homeopate ca preparate obținute prin metoda diluțiilor succesive.
Dintre formele cele mai des întâlnite sunt:

Tincturile primare
Soluțiile
Soluțiile oftalmice
Soluțiile injectabile
Unguentele
 Supozitoarele
Triturațiile
Tabletele
Globulele

Tincturile primare se definesc ca preparate lichide extractive rezultate din

amestecarea sucului proaspăt presat din plante cu alcool sau prin extracție din
plante, părți de plante proaspete sau uscate.

Soluțiile sunt preparate obținute prin dizolvarea substanțelor medicamentoase în

solvenți adecvați. În funcție de solventul utilizat la preparare pot fi apoase sau
hidroalcoolice.
Diluare

Remediile homeopate se prepară prin diluări succesive ale ingredientului activ (de
obicei pană la punctul în care acesta nu se regăseste în soluția finală). Unitățile
de măsură folosite sunt:

C; Scara C a fost creată de Hahnemann și fiecare nivel reprezintă un factor de

diluare egal cu 100; de exemplu 2C înseamnă ca o unitate din ingredientul activ se
regăseste in 10000 de unitati de soluție. Hahnemann a recomandat 30C pentru
majoritatea remediilor (ceea ce reprezintă un factor de diluare de 1060).
Comparativ, 12C este aproximativ echivalent cu concentratia unei soluții obținute
prin diluarea unui varf de sare într-o cantitate de apă egala cu cea din oceanul
Atlantic. In practică, concentrații de 200C (folosite spre exemplu in
Oscillococcinum - un remediu homeopat des folosit pentru gripă) nu sunt neobisnuite
(200C reprezinta o moleculă ingredient activ in 10400molecule de soluție; ca punct
de referință - universul are 1080 atomi)
D (sau X); reprezintă o scara zecimală (fiecare nivel corespunde unui factor de
diluare egal cu 10)

Pericolele tratamentului homeopat

Diluțiile homeopatice nu au niciun efect direct (dincolo de efectul placebo), dar

tratamentul homeopat poate fi periculos din cauza tentației de a evita tratamentul
medical real, mai eficace. De exemplu, actrița olandeză de succes Sylvia Millecam a
murit de cancer, la 45 de ani, la doi ani de la diagnostic, din cauza opțiunii de a
apela la un tratament alternativ în locul celui medical. Într-un caz mai recent, o
fetiță de 9 luni care suferea de eczemă a contractat mai multe infecții prin pielea
iritată și a murit de septicemie și malnutriție, nefiind tratată medical pentru
eczemă deoarece părinții au ales să nu o ducă la spital și să-i administreze numai
remedii homeopate (tatăl ei fiind homeopat și lector universitar de homeopatie).
[40][41]