• LIMBA FRANCEZA IN LUME

• Limba franceză (în franceză la langue française [la 'lɑ̃ɡ fʁɑ̃'sɛːz] sau le français [lə
fʁɑ̃'sɛ]) este o limbă indoeuropeană din familia limbilor romanice, anume din
ramura de vest a acestora, unde, în grupul limbilor galoromanice, este una
dintre limbile oïl.
• Franceza este vorbită în total de aproximativ 220 de milioane de oameni fie
ca limbă maternă, ca limbă secundă sau ca limbă străină, în țările membre,
asociate sau cu statut de observatoare din Organizația Internațională a
Francofoniei (OIF)[2], precum și în alte câteva țări din afara acesteia,
ca Algeria sau Statele Unite ale Americii[1]. Nu există date precise nici despre cei
care au franceza ca limbă maternă. Numărul lor este estimat la 110 milioane[3].
• În clasamentul numărului de vorbitori ai diferitelor limbi, franceza este pe locul al
VI-lea în lume și pe locul al II-lea în Europa[4]. Franceza este limbă oficială în 29 de
țări, ocupând în această privință locul al II-lea după limba engleză.
LIMBA FRANCEZA SE
VORBESTE IN 29 DE TARI

Franceza este vorbită de

274 de milioane de
vorbitori și 5
continente. Limba
franceză poate fi,
fie limbă oficială a unui
stat, fie una dintre limbile
oficiale printre altele, sau
o limbă de instruire,
cultură sau comunicare
TARI CARE
VORBESC LIMBA
FRANCEZA
• Belgia
Benin
Burkina-Faso
Burundi
Camerun
Canada
Central African Republic
Chad
Coasta de Fildes
Comoros
Congo
Djibouti
Elvetia
Franta
Gabon
Guinea
Haiti
Luxemburg
Madagascar
Mali
Monaco
ISORIA LIMBI
FRANCEZA
• Limba franceză aparține ramurii galo-romanice a familiei limbilor
romanice. Chiar dacă în Franța au fost vorbite o multitudine de
limbi romanice, împărțite în două mari familii, limbi nordice
(limbi oïl) și limbi sudice (limbi oc, care aparțin ramurii
iberoromanice), nucleul limbii standard a fost cea vorbită în Evul
Mediu la Paris și în împrejurimi, și adoptată de curtea regală.
Aceasta s-a impus treptat în cadrul procesului de formare a
statului centralizat francez, înglobând într-o sinteză elemente din
toate celelalte, în principal din cele nordice.
• Din cauza tendinței generale de centralizare care s-a manifestat
în decursul istoriei Franței, celelalte limbi, neavând stadard, s-au
eclipsat treptat, ajungând să fie considerate patois, adică graiuri,
termenul francez având și o nuanță de sens depreciativă.
Actualmente însă, lingviștii tind să le considere pe cele principale
limbi aparte [6].
• Codul limbii este fr respectiv fra sau fre (după ISO 639);
pentru franceza veche (842 până la 1400), codul este fro și
pentru franceza medie (cca. 1400 până la 1600) codul este frm.
 REGLEMENTAREA LIMBI FRANCEZE
• Formarea standardului limbii franceze a fost un proces îndelungat legat de impunerea francezei în paralel cu cea a puterii centrale pe tot teritoriul Franței. În acest proces au
jucat un rol important și grupuri de intelectuali, în vremea Renașterii franceze, și, mai ales începând cu secolul al XVII-lea, instituții oficiale, în primul rând Academia Franceză,
destinate normării limbii. Până pe la jumătatea secolului al XX-lea au fost considerate corecte, de urmat și de predat numai cuvintele din dicționarele Academiei și regulile
fixate de gramaticile acesteia și ale adepților ei.
• Încă din secolul al XIX-lea, începând cu afirmarea romantismului, literatura s-a eliberat tot mai mult de normele lingvistice clasice, prezentând un spectru foarte larg și variat
al folosirii limbii. Normele sunt în general respectate în varietatea vorbită și mai ales cea scrisă a registrului de limbă curent, și cu atât mai mult în registrul elevat. Limbajul
mediei este influențat de limba vorbită de majoritatea populației, mai ales de lexicul registrului familiar.
• În secolul al XXI-lea, în Franța se ocupă de standard, de promovarea limbii, de protejarea ei față de engleză, nu numai Academia, ci și alte organisme oficiale, precum Conseil
supérieur de la langue française (Ministerul Limbii Franceze), Délégation générale à la langue française et aux langues de France (Delegația Generală pentru Limba Franceză și
Limbile din Franța) și, în cadrul, acesteia Commission d'enrichissement de la langue française (Comisia de Îmbogățire a limbii franceze) [13]. Academia nu mai este autoritatea
supremă în ceea ce privește standardul, existând diferențe de vederi nu numai între lingviști, ci chiar și între instituții. Un exemplu pregnant în acest sens sunt disputele în
jurul reformării ortografiei. În 1990, la inițiativa guvernului, Consiliul Superior al Limbii Franceze elaborează și propune o reformă limitată a ortografiei, acceptată de
Academie, și o publică sub formă de raport în Journal officiel[14]. Propunerile provoacă multe reacții negative [15]. Și Academia revine asupra acceptului ei, iar rectificările
ortografiei rămân facultative.
• Și în alte țări unde franceza este oficială au fost înființate organisme de reglementare a ei. În Belgia există Conseil de la langue française et de la politique
linguistique (Consiliul Limbii Franceze și al Politicii Lingvistice) și Direction de la langue française (Direcția Limbii Franceze), în Québec existăMinistère de la langue
française și Office québécois de la langue française (Oficiul din Québec al Limbii Franceze), în Elveția – Délégation à la langue française (Delegația pentru Limba Franceză). La
nivelul Francofoniei funcționează Conseil international de la langue française (Consiliul Internațional al Limbii Franceze).
• Între principalele țări francofone există unele mici deosebiri de standard. De exemplu, în Belgia și în Elveția, lui soixante-dix „șaptezeci” îi corespunde cuvântul septante. În
Québec, standardul acceptă mult mai puține împrumuturi din engleză decât în Franța. De pildă, în cea din urmă, cuvântului „parcare” îi corespunde parking, dar în primul –
stationnement. O mențiune aparte se cuvine tendinței determinate de principiul egalității dintre sexe de a da și o formă de feminin substantivelornume de persoană ce
desemnează ocupații, profesiuni, funcții și titluri care au tradițional numai formă de masculin. În Québec, aceasta s-a generalizat și a intrat în standard încă din anii 1980[16]. În
Franța, Institut national de la langue française (INaLF) (Institutul Național al Limbii Franceze), din cadrul Centre national de la recherche scientifique (CNRS) (Centrul Național
al Cercetării Științifice), a scos un ghid[17] care prezintă principiile acestor feminizări, formele feminine deja existente și cele nou propuse. Aceste inovații au fost sprijinite de
guvern, dar nu au fost acceptate de Academie. Și în Elveția s-a oficializat feminizarea[18]. Între formele acceptate sunt unele deosebiri de la țară la țară. De exemplu, pentru
cuvântul „autoare”, ghidul din Franța recomandă une auteur sau une auteure, în Québec s-a adoptat numai une auteure[19], iar în Elveția se recomandă une autrice[20].