Centrul Județean de Excelență

An școlar 2022-2023
Prof. Maria Epatov

Aviz IȘJ Suceava

Test inițial
Grupa a V-a
Clasele a IX-a și a X-a

Citește cu atenție fiecare text, apoi cerințele și răspunde la fiecare dintre acestea.
Bucata de cer stă aşezată între acoperişuri ca un zmeu zburător. Biroul procurorului e cât
o cămară. Dosare cu şină, înghesuite unele-n altele, zac obosite într-un colț. Ferestrele sunt
vechi, cu lemnul crăpat şi vopseaua sărită. Între geamuri, o viespe bâzâie isteric. Sunt peste10
000 de specii de viespi pe lume. Unele au un venin atât de puternic, încât pot omorî un bou. Am
citit că viespile au inventat hârtia înaintea egiptenilor. Morfolesc resturi de lemn şi vegetale.
Saliva lor lipicioasă transformă totul într-o hârtie cenușie și rezistentă din care îşi construiesc mai
apoi cuiburile. Cum ar fi dacă ne-am face case din toate hârtiile pe care le semnăm într-o viaţă?
Din declaraţiile de la ANAF, din cererile de la şcoală, din formularele depuse la Poliție, la bănci
şi la Paşapoarte. Din declarațiile de la Procuratură? Să le luăm, să le mestecăm îndelung, până
devin o magmă a lucrurilor pe care le-am cerut şi apoi să le scuipăm, transformându-le în cuiburi
gigantice în care să locuim şi, poate, să visăm.
— Doamnă... Ana ...
—Damian ...
—Aşa, Damian, ne trebuie o declaraţie. Să ne povestiţi ce vi s-a întâmplat în 13-15 iunie 1990.
—Ştiți, e a şaptea declaraţie pe care dau. Chiar mai e nevoie? De fiecare dată …
—Doamnă, nu aveţi nicio declarație la noi …
Și procurorul fâlfâie enervat copertele unui dosar cu şină.
—Cum putem merge mai departe dacă nu ne daţi declaraţie? Nu vreţi să vi se facă dreptate?
Viespea bâzâie enervant. Aş sparge geamul doar ca s-o fac să tacă. Se spune că viespile
trăiesc doar 22 de zile. Oare câte zile mai are de trăit acolo, captivă între geamuri? Ce destin
absurd.
Întorc privirea. Procurorul e tinerel, energic, îmbrăcat sport. Nu-i place ce face. Se vede
de la o poştă. Ar vrea să fie în altă parte, unde se întâmplă lucruri mai importante, nu în biroul
ăsta îmbâcsit. Se crede important. Oare câti ani avea în 1997? Cinci? Şase?
—O să pun o hârtie de indigo între foi. Ne trebuie în trei exemplare.
—Aşa a fost şi ultima dată. Doar că n-a mai rămas niciun exemplar la dosar.
—Doamnă, nu ştiu ce au făcut Ceilalți, nu sunt răspunzător pentru acţiunile lor, dar Noi, Noi
vrem să aflăm ADEVĂRUL. Şi pentru asta avem nevoie de declaraţie. Gata, aveţi griă să nu
alunece ... Nu, nu cu stiloul, doamnă! Cine a mai pomenit declarație scrisă cu stiloul? Cu pixul.
Aşa se dau declarațiile.
Las stiloul pe masă. Pare îmbufnat, cu aripile strânse. E un Pelican azuriu căruia nu-i
place să fie părăsit. L-am văzut cum îşi usucă cerneala de câte ori nu-i dau atenţie. Pur şi simplu
îşi opreşte circulația, face infarct.

1
Centrul Județean de Excelență
An școlar 2022-2023
Prof. Maria Epatov
„Să-ți zboare cuvintele!”, aşa îmi zisese Mihai când mi 1-a dăruit. Dar n-am ce să-i fac
acum. Pelicanul meu azuriu nu-i bun pentru declarații. Pentru că la Procuratură cuvintele n-au
voie să zboare, ci trebuie să stea legate unele de altele, blocate în sensurile lor proprii. De-asta ai
nevoie de pix. Pixul e dintr-o bucată. El ştie cum să dreseze cuvintele, cum să nu le lase să
zboare, cum să nu dea voie metaforelor şi comparaţiilor să hohotească pe pagină sau cuvintelor
în dodii să-şi facă de cap.
„Subsemnata, Ana Damian, domiciliată în …, posesoare a CI, seria ..., numărul …,
declar pe propria răspundere că în data de 13 iunie 1990 mă aflam în incinta Universităţii din
Bucureşti împreună cu numiţii Mihai A...”
***
Praf. În praf. Eşti praf. Fir de praf. Se alege praful. În câte expresii din limba română
apare cuvântul praf? Respir adânc. Praf. Simt cum îmi intră în nări şi mi se strecoară în plămâni
la fiecare răsuflare. Vreau să ridic capul, dar mă lovesc de podea. Vreau aer. Mihai mă apucă de
ceafă şi îmi înfige nasul în podea. Praf. Şi întuneric. Suntem patru: eu, Mihai, Maria şi Virgil.
Ascunşi sub podeaua amfiteatrului, în întuneric, ca într-un cavou. Nu vreau să mă gândesc la
asta.
„Oare mama ce face la ora asta? S-o fi trezit?” Poate şi-a pus halatul galben şi s-a dus în
bucătărie. A deschis geamul care dă spre grădina dintre blocuri, a pus mâncare la vrăbiuţe. Mei şi
seminţe. S-a uitat apoi spre tei ca să vadă dacă mai e coţofana. Da, e acolo. Pe ciotul vechiului
brad odihnește pisica portocalie. Îşi linge plictisită blana. Şi ea ştie de coţofană. Dar se preface că
nu ştie. Oare s-a trezit şi tata? Dacă s-a trezit, sigur a pus cafeaua la fiert. În ibricul albastru. Şi a
dat drumul la radio. Oare au spus la radio că au venit minerii la Bucureşti?
—Ar trebui să ieșim.
E Maria. Îi simt piciorul cum tremură. E ud. A făcut pe ea de frică atunci când au
controlat amfiteatrul. E întinsă pe spate. Cuprinsă parcă de frisoane. Doar ea a văzut prin
crăpăturile podelei tălpile grele ale minerilor. La zece centimetri de faţă. De trei ori au trecut pe
deasupra noastră. Paşi grei, de oameni obişnuiţi să calce pe toată talpa. Au lovit cu ceva în
catedră şi au spart un geam.
—N-au plecat. Sunt încă aici. Ai răbdare. E vocea lui Mihai. Mai la stânga, Virgil bodogăne
ceva. Cred că se roagă.
Închid ochii. De ce? Și dacă îi țin deschişi e ca şi cum ar fi închişi. Suntem orbi, dar ca
toți orbii, auzim şi pipăim mai bine. Aici, de sub podea, întreaga lume e făcută din sunete şi
senzatții. Piciorul ud al Mariei, mirosul de tutun al lui Virgil, mâna caldă a lui Mihai în mâna
mea. Îl strâng mai tare şi ghemul încleştat al degetelor noastre se transformă în centrul lumii. O
lume haotică, plină de praf şi mirosuri, cu gândaci care fojgăie nevăzuţi, cu urlete de durere ale
unor fiinţe pe care le cunoaştem, dar cărora le-am uitat chipul, o lume bântuită de paşi apăsați de
miner. Un univers în care timpul e ca şerbetul bunicii, greu şi cleios. Curge leneş şi amorţit,
slăbindu-ți voinţa de a mai face ceva.
Cât să fi trecut de când suntem ascunşi sub podea? O oră, două...? I-am văzut venind în
jur de cinci. Eram la etajul doi, în Facultatea de Geologie. Era linişte. Nu mai era nimeni pe
stradă. Luptele din ajun se terminaseră. Jandarmii erau în dispozitiv, în jurul Universităţii.
Fumam o ultimă ţigară înainte de a pleca la metrou. Mihai insista să merg la ei, că stă mai
aproape, dar eu voiam să merg la cămin. Aveam examen chiar în ziua aia. Azi. Poate mai
apucam două-trei ore de somn. Mihai mi-a potrivit o şuviţă de păr după ureche. Atunci am văzut
cum jandarmii din jurul Universităţii şi Arhitecturii se retrag. Au apărut camioanele pline de
mineri. Priveam curioasă pe geam. N-aveam nici cea mai mică spaimă. Din gura de metrou a

2
Centrul Județean de Excelență
An școlar 2022-2023
Prof. Maria Epatov
ieşit un tânăr. Părea în drum spre serviciu. Minerii au sărit pe el. Bâtele se ridicau şi coborau.
Stăteau adunaţi, ca într-o grămadă de rugby. Când s-au retras, din băiat nu mai rămăsese decât o
paiață inertă, plină de sânge. Mi-a venit să vomit. Un miner a luat corpul fără vlagă al băiatului şi
1-a îndesat cu capul într-un coş de gunoi.
Ca într-un film. Nu părea real nimic din ceea ce vedeam. Gol. Un mare gol. Ceva îmi
părăsise corpul, ceva fugise din mine. Ceva important care nu accepta realitatea. Şi, din nou,
mâna lui Mihai, salvatoare, trăgându-mă după el pe scări. Unde? Unde?
—De ce? Doar n-am făcut nimic rău, n-am făcut nimic...
—Taci, nu mai contează. Eşti nebună? N-ai văzut? Să ne ascundem...
Bubuieli la parter. Cineva sparge uşile Universităţii. Năuci, urcăm pe scările Facultăţii de
Geologie. Am ajuns într-un amfiteatru. Mihai şi Virgil sparg cu bocancii partea laterală a
amfiteatrului. Urlete. Tăcere. Urlete. Paşi. Iată-ne în lumea paralelă de sub podea, în universul
unde nu vedem, dar simțim şi auzim mai bine. Dacă mi-ar arde de glume, aş spune că rolurile s-
au inversat. A fost nevoie ca minerii să iasă la suprafață ca să intrăm noi în subteran. Dar doar în
acest univers paralel se pare că putem fi împreună. Eu şi Mihai. Știm că trăim doar pentru că
auzim şi ne ţinem de mână.
—Ce-avem noi aici?
Lumina crudă rupe membrana dintre lumi. Au ajuns la noi, au intrat în universul nostru
mic şi prăfos. Ne trag de picioare, în cealaltă realitate, în lumea în care nu mai domneşte nicio
lege. Acolo degetele noastre împletite nu mai pot naşte universuri.
—Să nu mă laşi! Să nu-mi dai drumul!
Strig. Dar Mihai a dispărut. Și fără el nu mai știu ce să fac. Mă uit în jur nelămurită.
—E drogată! Uite cum se uită la noi.
Un miner scund şi bărbos râde de mine. Un pumn în falcă. Sigur e târziu. Mama şi tata și-
au terminat de-acum cafeaua. Cred că pisica portocalie a pornit la vânătoare. Nu mai vin nici
sticleții pe pervaz. Oare au dat azi drumul la radio?
O bâtă pe spinare, trei şuturi în fund, de mă rostogolesc pe scări de la etajul doi la etajul unu.
Cineva mă apucă de păr şi mă loveşte de un perete.
—Drogată, e drogată! Dă-i, mă, să se trezească.
Alte bâte pe spate. Dar nu le mai simt, pentru că mi-a amorţit pielea. Gustul sărat de
sânge în gură.
—N-am făcut nimic rău …
—Taci, golanco! Mă-ta știe că eşti curvă?
Văd cu un ochi un domn cu ochelari. Sare în fața minerilor. Nu-l cunosc, nu 1-am văzut
niciodată.
—E studenta mea. Lăsaţi-o în pace!
„Cine-i omul ăsta? De ce spune asta?"
Un bulan de cauciuc îl loveşte instantaneu, spărgându-i ochelarii. Sângele îi şiroieşte pe
obraji, printre cioburi. Minerii mă apucă de haine şi mă împing afară. În sfârşit, în Piață. Trag aer
în piept. Aer, aer ...
Şi-l văd pe Mihai. Întins pe caldarâm, uitându-se spre cerul nedrept de senin. Mă reped.
Mă gândesc că dacă voi reuşi să-i strâng din nou degetele voi recrea lumea prăfoasă de unde am
plecat, locul ascuns unde îi auzeam prin podea bătăile inimii. Dar nu apuc. Pentru că în spaţiul
acela al morții, gladiatorii întunericului fac legea. Suntem în Evul Mediu. Plâng şi cu ultimele
puteri alerg. Alerg printre bâte, lanţuri şi topoare şi nu înțeleg de ce binele a plecat din lume.
Sunt prinsă de braţe şi trântită la pământ.

3
Centrul Județean de Excelență
An școlar 2022-2023
Prof. Maria Epatov
—Nu mişca, dacă vrei să rămâi in viaţă.
E un polițist. Mi-a pus cătuşe şi mă ține imobilizată. Minerii pleacă bombănind
nemulţumiţi. Au pierdut prada. Dar au venit feseniştii. Şi urmează alte palme, laptele turnat pe
cap, arestarea de la Măgurele, amprente, declaraţii. Dar n-au mai durut. S-au aşezat toate sub o
coajă aspră şi groasă aşteptând vindecarea. A durut altceva mult mai tare. Plecarea lui Mihai.
Definitiv. La sfârşit de iulie.
Stăteam toţi patru, la Gara de Nord, în fața unor beri calde din care nimeni nu bea. Ne
uitam în gol şi aşteptam să vină trenul. Şi, poate, cuvintele potrivite. Dar ele plecaseră, ne
părăsiseră încă înainte de a se naște. Ne rămăseseră doar infinitele gânduri aşezate în scenariile
caleidoscopice a ceea ce ar fi putut să fie.
—Mai bine să pleci decât să rămâi, spusese Virgil râzând cu gura lui știrbă.
Nu a râs nimeni. Pentru că și râsul se pitise în cutele timpului.
—Ăsta-i pentru tine, mi-a şoptit Mihai. Să-ți zboare cuvintele.
Mi-a întins Pelicanul azuriu. L-am apucat grijă, atentă să nu-i ating degetele, temându-mă
ca nu cumva, din greşeală, să zdruncin echilibrul firav al lumii.
***
— Ați terminat? Vaaai, aţi scris patru pagini? Nu aşa, doamnă...
— Dar cum?
—Scurt, doamnă, scurt. N-are nimeni timp să citească declarații lungi. V-aţi pierdut în amănunte.
Offf! Acum ce facem?
— Dar aşa a fost...
— A fost, a fost, dar se poate şi altfel.
— Da?
— Da. Uite, luați o coală. Vă dictez eu cum a fost.
(Victoria Pătrașcu, Lamento pentru Pelican azuriu)

Înțelegerea textului
A. Scrie litera corespunzătoare răspunsului corect: (12p)
1. Declarația Anei se referă la:
a. viața de studentă;
b. Revoluția de la 1989;
c. viața viespilor;
d. evenimentele din 13-15 iunie 1990.

2. Pelicanul azuriu este:

a. un breloc;
b. un poster;
c. o amuletă;
d. un stilou.

3. Studenții se refugiază:

4
Centrul Județean de Excelență
An școlar 2022-2023
Prof. Maria Epatov
a. sub podea;
b. într-un magazin;
c. la poliție;
d. acasă.

4. Personajul care pleacă este:

a. Ana;
b. Mihai;
c. procurorul;
d. polițistul.

B. Stabilește ordinea logică și temporală a următoarelor idei principale ale textului, apoi notează
pe foaia de concurs doar cifrele corespunzătoare acestora, într-o casetă similară celei de mai jos:
(14p)

1. Procurorul afirmă că vrea să afle ADEVĂRUL.

2. Polițistul o arestează pe Ana.
3. Minerii o acuză pe Ana că e drogată.
4. Ana este chemată să dea declarații la procuratură.
5. Studenții se ascund sub podeaua amfiteatrului.
6. Procurorul decide să îi dicteze Anei declarația.
7. Profesorul încearcă să o salveze pe Ana.

C. Răspunde, formulând enunțuri, la fiecare din următoarele cerințe: (4x6=24p)

1. Precizează motivul pentru care studenții se ascund.
2. Explică, în cel mult 6 rânduri, de ce Pelicanul azuriu nu este bun pentru a scrie declarații.
3. Explică, în cel mult 6 rânduri, de ce Ana crede că este în Evul Mediu.
4. Explică, în cel mult 6 rânduri, de ce procurorul decide să îi dicteze Anei declarația.

D. Redactează un text de 150-300 de cuvinte în care, pornind de la afirmația „A fost, a fost, dar
se poate și altfel”, să îți exprimi opinia privind percepția asupra adevărului. În redactarea textului
vei avea în vedere evidențierea a două elemente prezente în text, care să îți susțină opinia. (40p)