Instrumente Geodezice Și Metode de Măsurare - Online

MANEA RALUCA MARGARETA CĂLIN MARIANA CĂTĂLINA
INSTRUMENTE GEODEZICE și
METODE DE MĂSURARE
NOTE de CURS
Învățământ cu frecvență redusă
EDITURA EX TERRA AURUM

BUCUREȘTI
2021
ISBN online 978-606-072-059-1
INSTRUMENTE GEODEZICE ȘI METODE DE MĂSURARE
CUPRINS
Unitatea de învăţare nr. 1 1

1.1. Obiectivele unităţii de învăţare nr. 1 1
1.2. Definiţii 1
1.3. Suprafeţe terestre 2
1.4. Suprafeţe de proiecţie 5
1.5. Bibliografie minimală 5
2.2. Elementele topografice ale terenului în plan vertical 7
2.3. Unități de măsură 8
3.2. Elementele topografice ale terenului în plan orizontal 11
3.3. Definiția și interpretarea orientării 12
4.2. Sisteme de coordonate 15
4.3. Transformarea din coordonate rectangulare în coordonate polare 17
5.2. Transformarea din coordonate polare în coordonate rectangulare 21
5.3. Exemplu numeric de calcul a distanțelor, orientărilor și reprezentarea 22
la scară a punctelor
6.2. Definiţii 25
6.3. Scara hărţilor şi planurilor 27
6.4. Clasificarea hărţilor şi planurilor în funcţie de scară 29
7.2. Elementele planurilor şi hărţilor 31
7.3. Semne convenţionale 34
i

8.2. Reprezentarea formelor de relief prin curbe de nivel 37
8.3. Probleme ce se rezolvă pe planuri şi hărţi 40
8.4. Lucrarea de verificare nr.1 45
9.2. Calculul suprafețelor prin metode analitice 46
9.3. Calculul suprafețelor prin metode grafice 48
10.1. 10.1. Obiectivele unităţii de învăţare nr. 10 51
10.2. 10.2. Prezentarea generală a instrumentelor geodezice 51
10.3. 10.3. Instrumente cu lunetă mobilă 52
10.4. 10.4. Instrumente cu lunetă fixă 54
10.5. 10.5. Instrumente pentru măsurarea directă a distanțelor 56
10.6. 10.6. Tehnologie de poziționare globală: GPS 56
10.7. 10.7. Tehnologie de scanare laser 57
10.8. 10.8. Tehnologie UAV 58
10.9. 10.9. Tehnologie pentru batimetrie 59
10.10. 10.10. Bibliografie minimală 59
11.2. Componentele principale ale unui instrument cu lunetă mobilă 60
11.3. Operații de instalare a aparatului în stație 65
12.2. Metoda simplă de măsurare a unghiurilor orizontale 70
12.3. Metoda turului de orizont 73
12.4. Metoda repetiției 76
13.2. Măsurarea unghiurilor verticale 77
13.3. Problemă rezolvată 80
14.2. Măsurarea directă a distanțelor 83
ii
14.3. Măsurarea indirectă a distanțelor 85

15.2. Nivelment generalității: definiții cote, diferențe de nivel 89
15.3. Instrumente cu luneta rigidă-clasificare în funcție de performanțe 91
16.2. Nivela - părți componente 94
16.3. Anexe utilizate la nivelment: mira, trepiedul și modul de lucru pe teren 97
17.2. Clasificarea nivelmentului în funcție de aparatura utilizată 100
17.3. Nivelment geometric de mijloc: principiu, mod de lucru pe teren, 101
exemplu de calcul a cotelor
18.2. Nivelment geometric de capăt 105
18.3. Lucrare de verificare 2 107
19.2. 19.2. Definiții, clasificări 109
19.3. 19.3. Marcarea și semnalizarea punctelor rețelelor planimetrice 111
19.4. 19.4. Marcarea și semnalizarea punctelor rețelelor nivelitice 115
20.2. Drumuiri planimetrice: definiții, clasificări 117
20.3. Proiectarea drumuirilor planimetrice 120
20.4. Operații de teren 120
20.5. Operații de birou 122
21.2. Drumuirea planimetrică sprijinită la capete: etapa de teren 125
21.3. Drumuirea planimetrică sprijinită la capete: etapa de birou 126
iii
21.4. Drumuirea planimetrică sprijinită la capete: exemplu numeric 130

22.2. Metoda coordonatelor polare 133
22.3. Metoda coordonatelor rectangulare 136
22.4. Metoda intersecției liniare 137
23.2. Metoda nivelmentului trigonometric: definiție, clasificări 140
23.3. Metoda nivelmentului trigonometric viză ascendentă 140
23.4. Metoda nivelmentului trigonometric viză descendentă 143
24.2. 24.2. Metoda drumuirii de nivelment trigonometric 145
24.3. 24.3. Exemplu numeric 146
iv
INSTRUMENTE GEODEZICE SI METODE DE MĂSURARE
Unitatea de învăţare nr. 1
MĂSURĂTORILE TERESTRE - NOŢIUNI GENERALE
Cuprins Pagina
1.2. Definiţii 1
1.3. Suprafeţe terestre 2
1.4. Suprafeţe de proiecţie 5
Timp de învățare 2h
1.1. OBIECTIVELE UNITĂŢII DE ÎNVĂŢARE NR. 1
•Acest capitol are ca scop familiarizarea studenţilor cu noţiunile de

bază ale măsurătorilor terestre: definiţii, relaţii de calcul, unităţi de
măsură.
• Definirea topografiei, geodeziei, cadastrului, fotogrammetriei
• Definirea suprafeţelor terestre
• Definirea suprafețelor de proiecție
1.2. Definiţii
Ramurile Măsurătorile terestre reprezintă un ansamblu de discipline care se
măsurătorilor ocupă cu studiul – determinarea formelor şi dimensiunilor Pământului
terestre în totalitatea sa, sau pe anumite porţiuni de teren – precum şi cu
reprezentarea acestora pe hărţi şi planuri.
Când ne referim la măsurătorile terestre ne gândim la acestea ca la un
arbore cu mai multe ramuri ce se pot dezvolta permanent în raport de
evoluţia permanentă a tehnologiei din domeniu. Câteva din ramurile
principale ale măsurătorilor terestre sunt:
Geodezia – este ştiinţa care studiază forma şi dimensiunea Pământului,
câmpul gravitaţional în sistem tridimensional, în funcţie de timp. În
1880, Helmert defineşte geodezia ca fiind: „Ştiinţa măsurării şi
reprezentării Pământului”. În cadrul acesteia există o serie de
subramuri cum ar fi: astronomia geodezică, geodezia marină, geodezia
inerţială, geodezia diferenţială.
Topografia – este acea ştiinţă ce se ocupă cu măsurarea şi
reprezentarea suprafeţelor relativ mici de teren, fără a ţine seama de
curbura Pământului. Denumirea derivă din cuvintele greceşti topos =
Definiţii loc şi grapheim = a descrie. Prin măsurătorile topografice se stabilesc
poziţiile relative dintre diverse obiecte din teren şi reprezentarea
acestora pe planuri şi hărţi.
Cadastrul – este sistemul unitar şi obligatoriu de evidenţă tehnică,
MANEA RALUCA, CĂLIN MARIANA 1

economică şi juridică, prin care se realizează identificarea,

înregistrarea, descrierea şi reprezentarea pe hărţi şi planuri cadastrale a
tuturor terenurilor, precum şi a celorlalte bunuri imobile de pe întreg
teritoriul ţării, indiferent de destinaţia lor şi de proprietar.
Fotogrametria – cuprinde procedee pentru determinarea şi
reprezentarea suprafeţelor de teren pe baza unor fotografii speciale
numite fotograme obţinute prin fotografierea terenului din avioane
echipate adecvat. Caracteristica principală a acestei ramuri este aceea
că nu execută măsurători pe teren ci pe imaginea fotografică a acestuia.
Fotogrametria nu se aplică independent de alte discipline la întocmirea
planurilor şi hărţilor, ci împreună cu topografia, sprijinindu-se
amândouă pe reţeaua geodezică.
Test de autoevaluare
1. Având în vedere cele învăţate în acest subcapitol şi ţinând cont de
spaţiul avut la dispoziţie, vă rugăm să comentaţi sau să răspundeţi la
următoarele întrebări:
a) Ce sunt măsurătorile terestre ?
b) Care sunt ramurile mari ale măsurătorilor terestre.?
c) Care este definiţia geodeziei?
d) Care este definiţia topografiei ?
e) Care este definiţia cadastrului ?
După parcurgerea acestui subcapitol trebuie să reţineţi:

Topografia face parte dintr-un grup de ştiinţe şi tehnici numite la
modul general măsurători terestre.
1.3. Suprafeţe terestre
Suprafeţele Din punctul de vedere al măsurătorilor terestre, se definesc

terestre următoarele trei suprafeţe (figura 1.1):
• suprafaţa topografică;
• geoidul;
• elipsoidul
Suprafaţa topografică – este suprafaţa terenului natural, cu toate

caracteristicile lui, aşa cum va fi reprezentat pe hărţi şi planuri. Are
forma neregulată şi nu este geometrizată (nu are o formă matematică
ce poate fi descrisă prin relaţii matematice).

Definirea
suprafeţelor
terestre Figura 1.1 Suprafeţe terestre
Geoidul – este o suprafaţă echipotenţială particulară a câmpului
gravitaţional terestru, asimilată cu suprafaţa liniştită a mărilor şi
oceanelor considerată prelungită pe sub mări şi oceane. Are o formă
uşor ondulată, fiind denumită suprafaţa de nivel zero şi constituie
originea în măsurarea altitudinilor punctelor de pe suprafaţa
topografică a Pământului. Are o formă neregulată şi nu este
matematizat. Are proprietatea că în orice punct al său este
perpendicular pe verticala VV, respectiv pe direcţia acceleraţiei
gravitaţionale, indicată de regulă de firul cu plumb.
Figura 1.2 Geoidul la nivel global (ESA, 2006)

Suprafaţa topografică are variaţii mari faţă de elipsoid între 8km
(Muntele Everest) şi – 11km (Groapa Marianelor), dar geoidul are
variaţii mult mai mici ±100m faţă de elipsoid.
Figura 1.3 Variaţia distanţelor dintre elipsoid şi geoid (ESA, 2006)

Elipsoidul de revoluţie – este suprafaţa geometrică cea mai apropiată
de geoid rezultată prin rotirea unei elipse în jurul axei mici 2b, iar axa
mică este paralelă cu axa globului terestru.
La ora actuală la noi în ţară se foloseşte elipsoidul Krasovski care are
următorii parametri:
a = 6 378 245 m – semiaxa mare
b = 6 356 863 m – semiaxa mică

a−b 1
f= = - turtirea
a 298.3
Figura 1.4 Elipsoidul de revoluţie
a) Care sunt cele trei suprafeţe ce se definesc în măsurătorile terestre?
b) Ce înţelegeţi prin suprafaţa topografică.?
c) Care este definiţia geoidului ?
d) Care este definiţia elipsoidului ?
e) Ce elipsoid se utilizează la ora actuală în România ?

În măsurătorile terestre se definesc trei tipuri de suprafeţe: suprafaţa
topografică, geoidul şi elipsoidul. Elipsoidul utilizat în România la
ora actuală este elipsoidul Krasovski!

1.4. Suprafeţe de proiecţie
Suprafeţele de Prin intermediul sistemelor de proiecţie se face trecerea – prin

proiecţie procedee matematice – de la suprafaţa topografică la suprafaţa plană
care este suportul hărţii sau planului topografic. Se ştie că o suprafaţă
curbă (gen elipsoid, geoid) nu poate fi transpusă pe plan fără
deformarea suprafeţelor sau unghiurilor.
Pentru România sunt adoptate două sisteme de proiecţie:
Definirea Proiecţiei
Stereografice 1970 ► Proiecţia stereografică 1970 – STEREO ,70 – cu plan secant
unic în centrul geometric al teritoriului, respectiv zona oraşului
Făgăraş. Originea sistemului de coordonate rectangulare plane X
şi Y este translatată cu 500 km pe ambele axe pentru a se evita
coordonatele negative. Direcţia nord geografic se află pe axa X, iar
axa Y este paralelă cu direcţia ecuatorului.
Figura 1.5 Proiecția Stereografică 1970

Definirea Proiecţiei ►Proiecţia Gauss – proiecţie internaţională, cilindrică, conformă,
Gauss transversală – aceasta presupune divizarea elipsoidului în 36 de
fuse de 6o fiecare. Acestea se desfăşoară de-a lungul meridianului
axial, pe un cilindru imaginar (Fig. 1.4). Meridianul origine, numit
şi "meridian 0", este cel care trece prin Observatorul Greenwich.
Figura 1.6 Proiecția Gauss

a) Cum se face trecerea de la suprafaţa topografică la suprafaţa plană –
harta sau planul ?
b) Care sunt cele două sisteme de proiecţie adoptate în România la ora

actuală ?
c) Cum sunt alese axele X şi Y în proiecţia Streografică 1970 ?

Sistemele de proiecţie fac trecerea de la suprafaţa topografică la
suprafaţa plană. În România se utilizează 2 sisteme de proiecţie:
Proiecţia stereografică 1970 şi Proiecţia Gauss.
1.5. BIBLIOGRAFIE MINIMALĂ
1. Raluca Manea,2013 – Topografie, editia a II-a revizuita, Ed. Noua, Bucuresti

2. Manea Raluca, 2007 - Topografie – Editura Cartea Universitară, Bucureşti
3. Manea Raluca, ş.a., 2009 – Ghid de rezolvare a problemelor de topografie, Ediţia a II a,
Editura Noua, Bucureşti

Cuprins Pagina
2.2. Elementele topografice ale terenului în plan vertical 7
2.3. Unități de măsură 8
• Definirea elementelor terenului în plan vertical şi orizontal

• Stabilirea unităţilor de măsură utilizate în topografie
2.2. Elementele topografice ale terenului în plan vertical

Elementele Secţionând terenul în plan vertical vom avea următoarele elemente
topografice în plan liniare şi unghiulare:
vertical  aliniamentul AB – o linie sinuoasă, ce urmăreşte linia terenului
natural, şi rezultă din intersecţia terenului cu planul vertical;
 distanţa înclinată L AB – este linia dreaptă ce uneşte punctele A
şi B;
 distanţa redusă la orizont D AB – este proiecţia în plan orizontal
a distanţei înclinate şi este distanţa ce o vom reprezenta pe hărţi şi
planuri;
 unghiul de pantă α AB – este unghiul făcut de linia terenului
natural cu proiecţia sa în plan orizontal, este un unghi vertical;
 unghiul zenital Z AB – este unghiul făcut de verticala locului cu
linia naturală a terenului şi este tot un unghi vertical;
 cotele punctelor A şi B – H A şi H B – sunt distanţele pe verticală
de la planul de nivel zero la planurile orizontale ce trec prin
punctele A şi B;
Figura 2.1 Elementele topografice ale terenului în plan vertical

_____________________________________________________________________________ 7
MANEA RALUCA, CĂLIN MARIANA

a) Care sunt elementele topografice ale terenului în plan vertical ?
b) Definiţi aliniamentul.
c)Ce se înţelege prin distanţa înclinată ?
d) Ce este distanţa orizontală ?
e) Care sunt unghiurile verticale ? Cum se definesc fiecare ?
f) Ce se înţelege prin cotă ? Dar prin diferenţă de nivel ?

Elementele topografice ale terenului în plan vertical sunt:
aliniamentul, distanţa înclinată, distanţa redusă la orizont, unghiul de
pantă, unghiul zenital şi cota.
2.3. Unităţi de măsură

Unitatea de măsură pentru lungimi
În topografie, pe teren se măsoară distanţe (înclinate, orizontale sau verticale), direcţii unghiulare orizontale şi
unghiuri verticale şi se calculează în mod uzual suprafeţe. În această situaţie este necesar să definim unităţile
de măsură pentru aceste categorii.
 Pentru lungimi (distanţe)– se foloseşte metrul (m) cu multiplii şi submultiplii săi. În prezent, metrul este
definit ca a 299 792 458 a parte a distanţei parcurse de lumină, în vid, într-o secundă.
Unitatea de măsură pentru suprafeţe
 Pentru suprafeţe – se foloseşte metrul pătrat (m2) cu multiplii şi submultiplii. Cel mai uzual multiplu
este arul (ar) sau hectarul (ha).
! 1m2 = 100 dm2 = 10 000 cm2 = 1 000 000 mm2
! 1km2 = 100 hm2 = 10 000 dam2 = 1 000 000 m2
! 1ar = 1 dam2 = 100 m2
!1ha = 10 000 m2
Unitatea de măsură pentru unghiuri
 Pentru unghiuri – se foloseşte gradaţia centesimală, sexagesimală sau radiani. În topografie în mod
uzual se foloseşte gradaţia centesimală.
_____________________________________________________________________________ 8

Radianul este o unitate de măsură naturală, analitică şi adimensională pentru unghiuri. Un radian este
unghiul la centru care subântinde un arc de cerc egal cu lungimea razei, iar un cerc întreg are 2π.
Gradul sexagesimal (°) este 1 / 360 dintr-un cerc ( treisuteşaizecea parte). Submultiplii sunt minutul (′) şi
secunda sexagesimală (”).
1° = 60′ = 360”
Gradul centesimal (g) este 1 / 400 dintr-un cerc ( a patrusuta parte). Un grad centesimal este 9/10 dintr-
un grad sexagesimal sau π / 200 dintr-un radian. Submultiplii acestuia sunt minutul (c) şi secunda (cc)
centesimală.
1g = 100cc = 10000cc
Trecerea din sistemul sexagesimal în cel centesimal şi invers se face cu ajutorul factorului de scară c, se
calculează cu următoarea relaţie:
360o 0,9o
c= = g
400 g 1
Transformarea din grade Transformarea din grade
sexagesimale în grade centesimale centesimale în grade sexagesimale
90o = 100g 100g = 90o
1o = 10g/9 = 1,11111...g 1g = 9o/10 = 54′
1′ = 1/60 x 10g/9 = 0,018519...g 1c = 0,01g = 54′/100 = 32,4”
1” = 1/3600 x 10g/9 = 0,00309...g 1cc = 0,0001g = 324” / 1000 = 0,324”
Având în vedere cele învăţate în acest subcapitol şi ţinând cont de spaţiul
avut la dispoziţie, vă rugăm să comentaţi sau să răspundeţi la următoarele
întrebări:
a)Ce unitate de măsură folosim pentru lungimi ?
b) Ce unităţi de măsură folosim pentru suprafeţe ?.
c) Ce grade se utilizează pentru măsurarea unghiurilor în topografie ?
_____________________________________________________________________________ 9


Lungimile se măsoară şi calculează în metrii cu multiplii şi submultiplii
săi;
Suprafeţele se calculează în metrii pătraţi şi / sau hectare.
1 ha = 10 000 m2
Pentru unghiuri se foloseşte sistemul centesimal.
Cercul are 400g;
1g = 100c
1c = 100cc

_____________________________________________________________________________ 10

Cuprins Pagina
3.2. Elementele topografice ale terenului în plan orizontal 11
3.3.Definiția și interpretarea orientării 12
• Definirea elementelor terenului în plan orizontal

• Definirea și interpretarea orientării
3.2. Elementele topografice ale terenului în plan orizontal

Elementele topografice ale terenului în plan orizontal sunt:
 unghiul orizontal ω AB – este unghiul diedru dintre planele verticale (V(B) şi V(C)) ce trec
prin două aliniamente AB şi AC;
 distanţa redusă la orizont D AB – definită mai sus;
 orientarea topografică θ AB – este unghiul orizontal făcut de direcţia nord geografic şi
direcţia AB măsurat în sensul acelor de ceas, de la nord spre aliniamentul dat;
Figura 3.1 Elementele terenului în plan orizontal

3.3. Definiția și interpretarea orientării

În mod convenţional se defineşte orientarea directă θ AB şi orientarea inversă θ BA . Cele două
orientări diferă cu 200g, adică: θ BA = θ AB ± 200g
În funcţie de poziţia punctelor în cele patru cadrane vom avea două situaţii:
dacă θ AB <200g atunci θ BA = θ AB + 200g
dacă θ AC > 200g atunci θ CA = θ AC - 200g
Figura 3.2 Definirea orientării

Generalizând se poate scrie relaţia:
θ ji = θij ± 200 g
Dacă ţinem seama de faptul că prin fiecare punct de pe suprafaţa terestră (suprafaţa topografică)
trece un meridian geografic şi un meridian magnetic, putem distinge următoarele noţiuni:
 orientarea magnetică θ AB
m
- care are ca direcţie de referinţă nordul magnetic indicat de
busolă N m ;
 orientarea geografică θ AB
g
- care are ca direcţie de referinţă nordul geografic N g meridianul
geografic care trece prin punctul A;
 orientarea topografică θ AB - care are ca referinţă nordul topografic N – paralel la axa OX.
Orientările se pot calcula faţă de direcţia Nord sau în funcţie de alte orientări şi unghiul orizontal
făcut de direcţiile respective (fig. 3.3).
De exemplu:
θ AC = θ AB − ω1
θ AD = θ AB + ω2
Unde ω 1 este unghiul orizontal dintre direcţia AB şi direcţia AC, iar ω 2 este unghiul orizontal
dintre direcţia AB şi direcţia AD.

Figura 3.3 Tipuri de orientări
Sau se poate rezolva problema invers, calculând unghiul orizontal ca diferenţă de 2 orientări:
ω1 = θ AB − θ AC
ω2 = θ AD − θ AB
Figura 3.4 Calculul orientărilor din alte orientări şi unghiurile orizontale

a)Care sunt elementele topografice ale terenului în plan orizontal ?
b) Ce se înţelege prin orientare ?.
c) Cum se calculează orientarea inversă în funcţie de orientarea

directă?

Elementele topografice ale terenului în plan orizontal sunt: .
unghiul orizontal ω AB , distanţa redusă la orizont D AB , orientarea
topografică θ AB .
Orientarea topografică θ AB – este unghiul orizontal făcut de direcţia
nord geografic şi direcţia AB măsurat în sensul acelor de ceas, de la
nord spre aliniamentul dat.
θ ji = θij ± 200 g


Cuprins Pagina
4.2. Sisteme de coordonate 15
4.3. Transformarea din coordonate rectangulare în coordonate polare 17
• Definirea principalelor tipuri coordonate

• Calculul coordonatelor polare din coordonate rectangulare
4.2. Sisteme de coordonate

Alegerea sistemelor de coordonate se va face astfel încât să aproximăm cel mai bine forma
Pământului şi să definim poziţia punctului în plan şi altitudine. Sistemele de coordonate cele mai
uzuale sunt:
 sistemul de coordonate geodezice elipsoidal;
 sisteme de coordonate rectangulare;
 sistemul de coordonate polare.
Sistemul de coordonate geodezice elipsoidal
Un punct situat pe elipsoidul de revoluţie este caracterizat prin coordonatele sale elipsoidale:
longitudinea L, latitudinea B, altitudinea elipsoidală h (figura 4.1).
Figura 4.1 Coordonate elipsoidale

Meridianul de origine – este meridianul ce trece prin Greenwich şi axa polilor.

Meridianul locului – este urma lăsată de elipsoid pe planul ce trece prin punctul P şi axa polilor.
Longitudinea L este unghiul diedru format de meridianul locului cu planul meridianului de
origine, măsurat în planul ecuatorului.
Latitudinea B este unghiul format de normala la elipsoid ce trece prin punctul considerat şi
planul ecuatorului.
Altitudinea elipsoidală h este distanţa măsurată în lungul normalei la elipsoid de la suprafaţa
elipsoidului până la punctul considerat.
Sistem de coordonate rectangular
Acest tip de sistem poate fi la rândul său clasificat în: sistem de coordonate geocentric şi sistem
de coordonate topocentric.
Sistemul de coordonate geocentric are originea în centrul Pământului şi axele definite astfel:
 axa OZ – orientată după direcţia Polului nord;
 axa OX la intersecţia ecuatorului cu planul meridianului de origine;
 axa OY în planul ecuatorului şi orientată spre est.
Figura 4.2 Sistem de coordinate geocentric

Coordonatele punctului sunt X P , Y P , Z P .
Sistemul de coordonate topocentric are originea în punctul P de pe suprafaţa topografică, iar
axele sunt orientate după cum urmează:
 axa z se confundă cu normala la elipsoid în punctul P şi este orientată spre exterior, invers
normalei la elipsoid;
 axa x este spre nord;
 axa z este orientată spre est.

Figura 4.3 Sistem de coordonate topocentric

Sistem de coordonate polare
Acest sistem este definit de un punct numit pol şi o direcţie de referinţă. Poziţia unui punct în
acest sistem este definită de raza vectoare D Api şi unghiul polar ω i făcut de direcţia de referinţă şi
raza vectoare.
Figura 4.4 Sistem de coordonate polare

În figura 4.4 se poate observa că punctul A este considerat polul sistemului, direcţia AB direcţie
de referinţă, iar dreptele D AP1 şi D AP2 sunt raze vectoare către punctele P 1 respectiv P 2 .
Dacă avem două puncte 1 şi 2 definite de coordonatele rectangulare X 1 şi Y 1 , respectiv X 2 şi Y 2
le putem raporta într-un sistem de axe, sistemul STEREO 70 prin raportare carteziană.
4.3. Transformarea din coordonate rectangulare în coordonate polare
Se observă că se formează triunghiul dreptunghic 122′ (figura 4.5) în care ipotenuza este distanţa
redusă la orizont D 12 iar catetele sunt diferenţa de coordonate pe X şi pe Y. Aceste diferenţe se
numesc coordonate relative şi se pot exprima astfel:
∆X 12 = X 2 – X 1 şi ∆Y 12 = Y 2 – Y 1
Tot aici se poate defini şi unghiul dintre axa X şi distanţa D 12 ca fiind orientarea θ 12 conform
definiţiei enunţate la paragraful anterior.
Din acest triunghi dreptunghic putem calcula D 12 şi θ 12
D12 = ∆X 122 + ∆Y122
∆Y12 Y −Y Y −Y
tgθ 12 = = 2 1 sau θ 12 = arctg 2 1
∆X 12 X 2 − X 1 X 2 − X1

Figura 4.5 Proiecţia în plan a elementelor spaţiale
Figura 4.6 Calculul coordonatelor polare

Generalizând relaţiile putem scrie:
Dij = (X j − X i ) + (Y j − Yi )
2 2
Y j − Yi
θ ij = arctg
X j − Xi
Notă!! Când calculăm orientarea trebuie să facem reducerea la primul cadran în funcţie de
semnele numitorului şi numărătorului. Cele patru cadrane ale cercului topografic sunt dispuse
precum în figura 4.7. Reprezentarea orientării în cele patru cadrane este precum în figura 4.8.

Figura 4.7 Cadranele cercului topografic
Figura 4.8 Orientarea în cele 4 cadrane

Calculul orientării în fiecare din cele 4 cadrane se va face după cum urmează:
Cadranul Combinaţia de Valoarea orientării
semne
∆Y12
θ12 = arctg
I + ∆X 12
+
+ ∆Y12
−
θ12 = 200 g − arctg
II ∆X 12
− ∆Y12
−
θ12 = 200 g + arctg
III ∆X 12

− ∆Y12
+
θ12 = 400 g − arctg
IV ∆X 12
În concluzie, combinaţia de semne indică cadranul în care se află orientarea fapt pentru care nu
se va face un semn din cele două ce rezultă din diferenţele de Y şi X. Fiecare din cele patru
situaţii reprezintă poziţia orientării într-unul din cele patru cadrane ale cercului topografic.
a) Care este relaţia de calcul a distanţei dintre 2 puncte de

coordonate X, Y cunoscute?
b) Care este relaţia de calcul a orientării din coordonate ?
c) Cum se face reducerea la primul cadran a orientării ?

. Distanţa dintre două puncte se poate calcula cu relaţia:
Dij = (X j − X i ) + (Y j − Yi )
2 2
Orientarea unei direcţii se calculează cu relaţia:

Y j − Yi
θ ij = arctg
X j − Xi
Reducerea la primul cadran se face după următoarele relaţii:
+ ∆Y
θ12 = arctg 12
+ ∆X 12
+ ∆Y
θ12 = 200 g − arctg 12
− ∆X 12
− ∆Y
θ12 = 200 g + arctg 12
− ∆X 12
− ∆Y
θ12 = 400 g − arctg 12
+ ∆X 12


Cuprins Pagina
5.2. Transformarea din coordonate polare în coordonate rectangulare 21
5.3. Exemplu numeric de calcul a distanțelor, orientărilor și 22
reprezentarea la scară a punctelor
• Calculul coordonatelor rectangulare din coordonate polare

• Reprezentarea punctelor la scară și calculul distanțelor și orientărilor
din coordonate
5.2. Transformarea din coordonate polare în coordonate rectangulare
Calculul Se dă punctul 1 definit de coordonatele rectangular X 1 , Y 1 și D 12 , Θ 12

coordonatelor Se cere să se calculeze coordonatele punctului 2?
relative
Figura 5.1 Reprezentarea punctelor prin coordonate

Coordonatele relative ∆X 12 si ∆Y 12 se pot calcula cu relaţiile:
∆X 12 = D12 cosθ 12
∆Y12 = D12 sin θ 12
Astfel coordonata X sau Y a unui punct poate fi calculată funcţie de
coordonata altui punct şi coordonata relativă:

X 2 =X 1 +D 12 cosθ 12
Y 2 =Y 1 +D 12 sinθ 12
Calculul Relaţiile generale de calcul a coordonatelor rectangulare ale unui punct
coordonatelor unui în funcţie de coordonatele rectangulare ale altui punct şi în funcţie de
punct funcţie de distanţă, respectiv orientare sunt:
coordonatele altui X j = X i + Dij cos θ ij
punct
Y j = Yi + Dij sin θ ij
5.3. Exemplu numeric de calcul a distanțelor, orientărilor și reprezentarea la

scară a punctelor
Se dau punctele 1, 2, 3, 4 prin coordonate rectangulare în sistem
Stereografic 1970
Pct. X (m) Y (m)
1 1033 2012
2 1145 2037
3 1072 2091
4 1021 2084
Se cere să se rezolve următoarele probleme:

1. Să se calculeze distanţele D 12 , D 23 , D 34 , D 41 ;
2. Să se calculeze orientările θ 12 , θ 23, θ 34, θ 41 şi orientările inverse
θ 21 , θ 32, θ 43, θ 14
3. Să se calculeze coordonatele punctului 5 aflat la distanţa D 35 =
17.26m şi θ 35 = 114.2514.
Rezolvare
1. Calculul distanţelor din coordonate se face cu relaţia:
Dij = ( X j − X i ) 2 + (Y j − Yi ) 2
D12 = (1145 − 1033) 2 + (2037 − 2012) 2 = 112 2 + 25 2 = 13169 = 114.756m

D23 = (1072 − 1145) 2 + (2091 − 2037) 2 = 73 2 + 54 2 = 8245 = 90.802m
D34 = (1021 − 1072) 2 + (2084 − 2091) 2 = 512 + 7 2 = 2650 = 51.478m
D41 = (1033 − 1021) 2 + (2012 − 2084) 2 = 12 2 + 72 2 = 5328 = 72.993m
2. Calculul orientărilor din coordonate se face cu relaţia:

Y j − Yi
θ ij = arctg
X j − Xi

cu reducerea la cadran în funcţie de combinaţia de semne:
+ 25 + 25 + +
θ12 = arctg = arctg = arctg 0.22321 = 13.9811 = 13.9811
+ 112 + 112 + +
θ 21 = θ 12 + 200 = 13,9811 + 200 = 213,9811 = 213 98 c11cc
g g
+ 54 + 54 + +
θ 23 = arctg = arctg = arctg 0.73972 = 40.5458 = 200 − 40.5458
− 73 − 73 − −
θ 23 = 159.4542
θ 32 = θ 23 + 200 g = 159,4542 + 200 = 359,4542
−7 − 7 − −
θ 34 = arctg = arctg = arctg 0.137255 = 8.6836 = 200 + 8.6836
− 51 − 51 − −
θ 34 = 208.6836
θ 43 = θ 34 − 200 g = 208,6836 − 200 = 8,6836
− 72 − −
θ 41 = arctg = arctg 6 = 89.4863 = 400 − 89.4863
+ 12 + +
θ 41 = 310.5137
θ14 = θ 41 − 200 = 310,5137 − 200 = 110,5137
3. Calculul coordonatelor punctului 5 se face cu relaţiile:
X j = X i + Dij cos θij

X 5 = X 3 + D 35 cosθ 35
Y 5 = Y 3 + D 35 sinθ 35
X5 = 1072m + 17.26m*cos114.2514 = 1072m + 17.26m *(-0.22199)

X5 = 1072m – 3.831m = 1068.169m
Y5 = 2091m + 17.26m*sin114.2514 = 2091m + 17.26m *0.97504
Y5 = 2091m + 16.829m = 2107.829m
Figura 5.2 Reprezentarea grafică a problemei

a)Care sunt relaţiile de calcul ale coordonatelor relative ∆X 12 si ∆Y 12 ?
b)Care sunt relaţiile generale de calcul ale coordonatelor unui punct în

funcţie de alt punct, distanţă şi orientare?
Se dau punctele 1, 2, 3, 4 prin coordonate rectangulare în sistem
Stereografic 1970:
Pct. X(m) Y(m)
1 980 1200
2 1056 1345
3 1012 1386
4 945 1284
Se cere să se rezolve următoarele:
Să se calculeze distanţele D 12 , D 23 , D 34 , D 41 din coordonate;
Să se calculeze orientările directe θ 12 , θ 23, θ 34, θ 41 şi orientările
inverse;
Să se calculeze coordonatele punctului 5 aflat la distanţa D 45 =
86.16m şi orientarea θ 45 = 224.2678;
Coordonatele relative ∆X 12 si ∆Y 12 se calculează cu relaţiile:
∆X 12 = D12 cosθ 12
∆Y12 = D12 sin θ 12
Relaţiile generale de calcul a coordonatelor rectangulare ale unui
punct în funcţie de coordonatele rectangulare ale altui punct şi în
funcţie de distanţă, respectiv orientare sunt:
X j = X i + Dij cos θ ij


HĂRȚI ȘI PLANURI
Cuprins Pagina
6.2. Definiţii 25
6.3. Scara hărţilor şi planurilor 27
6.4. Clasificarea hărţilor şi planurilor în funcţie de scară 29
• Definirea planului şi hărţii şi diferenţa dintre ele

•Definirea scării numerice şi a celei grafice
6.2. Definiţii
Definirea planului  Planul topografic – este o reprezentare grafică convenţională a
și hărții unor porţiuni restrânse ale suprafeţei topografice, proiectate pe un plan
orizontal, micşorată la o anumită scară care prin detaliile pe care le
conţine redă în mod fidel suprafaţa topografică respectivă, fără să se
ţină seama de curbura Pământului.
 Harta – este o reprezentare grafică convenţională, micşorată la o
anumită scară, în care este reprezentată întreaga suprafaţă a Pământului
sau porţiuni din ea şi în construcţia căreia se ţine seama de curbura
Detalii, puncte Pământului.
topografice și  Detaliile topografice – sunt acele obiecte naturale sau artificiale,
puncte de detaliu care sunt măsurate de topograf.
 Punctele topografice, numite şi puncte de detaliu – sunt acele
puncte caracteristice, alese pe conturul detaliilor pentru determinarea
poziţiei şi formei acestora. Aceste puncte se aleg pe aliniament şi la
schimbarea direcţiei unui traseu în plan orizontal şi/sau vertical. De
cele mai multe ori, detaliile naturale având contururi neregulate ce nu
pot fi descrise matematic, ar necesita măsurarea unui număr foarte
mare de puncte. Pentru a elimina acest inconvenient se face
geometrizarea liniilor terenului, în plan orizontal şi în plan vertical.
Acest procedeu presupune alegerea unui număr convenabil de puncte,
astfel încât să urmărească cât mai fidel terenul natural şi unirea
acestora prin linii drepte. Geometrizarea se poate face în plan şi pe
altitudine în funcţie de ceea ce dorim să determinăm: coordonate
planimetrice X, Y şi / sau coordonata nivelitică H.

Figura 6.1 Geometrizarea liniilor sinuoase în plan orizontal
Figura 6.2 Geometrizarea liniilor sinuoase în plan vertical
Având în vedere cele învăţate în acest subcapitol şi ţinând cont de
a) Ce este planul topografic ?
b) Ce se înţelege prin noţiunea de hartă.?

Planul topografic – este o reprezentare grafică convenţională a unor
porţiuni restrânse ale suprafeţei topografice, proiectate pe un plan
orizontal, micşorată la o anumită scară care prin detaliile pe care le
conţine redă în mod fidel suprafaţa topografică respectivă, fără să se
ţină seama de curbura Pământului, iar harta este tot o reprezentare
grafică convenţională în realizearea căreia se ţine cont de curbura
Pământului.
6.3. Scara hărţilor şi planurilor
În funcţie de modalitatea de exprimare, scara poate fi numerică sau grafică.

Scara numerică • Scara numerică – este raportul constant dintre distanţa ″d″ de pe plan
dintre două puncte şi distanţa orizontală ″D″ dintre aceleaşi două puncte din
teren, ambele fiind exprimate în aceleaşi unităţi de măsură.
Relaţia matematică de exprimare a scării numerice este:
Reţine !!! Notaţia Semnificaţia notaţiei

n Numitorul scării
1 d d Distanţa dintre 2 puncte măsurată pe plan
=
n D D Distanţa dintre aceleaşi 2 puncte măsurată
pe teren
Valorile scărilor numerice sunt STAS, astfel că putem avea următoarele

tipuri de scări:
1 1 1 1
n
→ , ,...,
Valori STAS ale 10 10 100 1000000
scării numerice 1 1 1 1 1
n
→ , , ,...,
2 *10 2 20 200 2000000
1 1 1 1
n
→ , ,...,
2,5 *10 25 250 2500000
1 1 1 1 1
n
→ , , ,...,
5 *10 5 50 500 5000000
Exemple de interpretare a scării numerice
Valori de Interpretarea scării

scară
numerică
1 La un milimetru pe plan corespund în teren 200 milimetri sau
200 0,2m
La un centimetru pe plan corespund pe teren 2m sau 200cm
1 La un milimetru pe plan corespund în teren 500 milimetri sau
500 0,5m
1 La un milimetru pe plan corespund în teren 1000 milimetri
1000 sau 1m
1 La un milimetru pe plan corespund în teren 5000 milimetri
5000 sau 5m
1 La un milimetru pe plan corespund în teren 10 000 milimetri
10000 sau 10m
La un centimetru pe plan corespund pe teren 100m sau
1000cm
Precizia grafică a planurilor şi hărţilor

Precizia grafică
Dacă eroarea de citire sau de raportare a unui punct pe plan sau hartă este de

0.2 – 0.3 mm, valoarea corespunzătoare a acesteia în teren se numeşte precizie

grafică. Precizia grafică este direct proporţională cu numitorul scării numerice
şi se calculează cu relaţia
e 1
± = de unde Pg = ±e * n
Pg n
Unde:
- P g este precizia grafică;
- e este eroarea de citire 0.2 – 0.3 mm;
- n este numitorul scării.
De exemplu, pentru un plan la scara 1: 1 000 se calculează precizia grafică

astfel:
P g = e*n = 0.3 mm * 1000 = 300 mm = 0.3 m.
Această precizie duce la concluzia că cel mai mic detaliu reprezentat pe plan va
avea dimensiunea de 0.3 m.
Problemele ce se pot rezolva cu ajutorul scării numerice sunt următoarele:
Ce se dă Ce se cere Relaţia de calcul

n, d D D = n*d
n, D D D
d=
n
D, d N D
n=
d
a) Care este relaţia matematică de exprimare a scării numerice şi care
este semnificaţia notaţiilor ?
b) Care sunt valorile STAS ale scării numerice ?
c) Cum se calculează distanţa din teren dintre 2 puncte în funcţie de

distanţa din plan şi scara planului ?
d) Cum se calculează distanţa din plan dintre 2 puncte în funcţie de

distanţa din teren şi scara planului ?
e) Cum se calculează scara unui plan dacă se cunosc distanţa din plan
şi distanţa din teren dintre 2 puncte ?

1 d
Scara numerică se calculează cu relaţia: = unde n este
n D
numitorul scării, ″d″ distanţa de pe plan dintre două puncte şi distanţa
orizontală ″D″ distanţa orizontală dintre aceleaşi două puncte din
teren, ambele fiind exprimate în aceleaşi unităţi de măsură.
.
1 1 1 1
, , ,
Valorile scărilor numerice STAS sunt: 10 2 * 10 2,5 * 10 5 * 10 n
n n n
Precizia grafică a planurilor şi hărţilor se calculează cu relaţia :

Pg = ±e * n unde:
- P g este precizia grafică;
- e este eroarea de citire 0.2 – 0.3 mm;
- n este numitorul scării
Problemele ce se pot rezolva cu ajutorul scării numerice sunt
următoarele:
1. D = n * d
D
2. d =
n
D
3. n =
d
6.4. Clasificarea hărţilor şi planurilor în funcţie de scară
Clasificarea hărţilor şi planurilor în funcţie de scară şi conţinut se

poate face astfel:
Scările specifice
►planuri – care sunt reprezentări la scări mari, până la 1 : 25 000;
planurilor şi
►hărţi – sunt reprezentări la scări mici, cu valori de la 1: 25 000 şi
hărţilor
mai mici
Planuri topografice
 planul topografic de bază al ţării este tipărit în trei culori
şi realizat într-un singur sistem de proiecţie la scările: 1/2000, 1/5000,
1/10 000;
 planul topografic special se realizează pentru diverse
cerinţe economice şi poate fi realizat la scări ce variază între 1/100
până la 1/1000.
Hărţile sunt reprezentările grafice realizate la scara 1/25 000 şi mai
mici.
 hărţi la scări mici – 1/25 000 până la 1/100 000;
 hărţi de ansamblu – sunt realizate la scări medii 1/200 000
până la 1/1 000 000;
 hărţi geografice – sunt realizate la scări mici începând cu
1/1 000 000 şi mai mici.

a) La ce scări se realizează planul topografic de bază al ţării ?
b) La ce scări se realizează planurile topografice speciale .?
c) Care sunt scările la care se realizează hărţile ?
Problema 1
Distanța de 500 m din teren are corespondent în plan distanța de 100 cm.
Ce scară are acest plan ?
Problema 2
Se dă planul la scara 1/1000 și distanța din teren de 150 m.
Ce valoare are această distanţă pe plan?

Planurile se diferenţiează de hărţi prin scările la care sunt întocmite.
Planurile se întocmesc la scări mari: 1 : 100, 1 : 1000, 1 : 2000,
1 : 5 000, 1 : 10 000.
Hărţile se realizează la scări mici începând cu scara 1 : 25 000, până
la scara 1 : 1 000 000


HĂRȚI ȘI PLANURI
Cuprins Pagina
7.2. Elementele planurilor şi hărţilor 31
7.3. Semne convenţionale 34
• Definirea elementelor principale ale hărților și planurilor:caroiaj,

coordonate, scara, semne convenționale
•Definirea semnelor convenționale de reprezentarea a detaliilor
planimetrice și nivelitice
7.2. Elementele planurilor şi hărţilor
Nomenclatura foii de hartă
Figura 7.1 Nomenclatura foii de hartă
1 – nomenclatura foii de hartă scara 1:25 000;

2 – nomenclatura foii de hartă vecină la Nord.
Scara foii de hartă

În partea inferioară a foii de hartă va apărea întotdeauna scara exprimată numeric şi grafic.
1 – expresia numerică a scării hărţii: 1 : 25 000;
2 – explicaţia scării numerice: la 1cm măsurat pe hartă corespund în teren 250m;
3 – scara grafică cu talon asociată scării numerice de 1:25 000.
MANEA RALUCA CĂLIN MARIANA 31
Figura 7.2 Scara foii de hartă
Caroiajul geografic
Caroiajul geografic al unei foi de plan sau hartă este format din meridiane şi paralele. În
colţurile caroiajului geografic care mărgineşte foaia de plan sau hartă sunt înscrise valorile
coordonatelor geografice (latitudinea şi longitudinea). Paralelele sunt numerotate începând de
la Ecuator, iar meridianele începând cu meridianul Greenwich.
Intervalele dintre meridianele şi paralelele care delimitează foaia de hartă sunt împărţite pe
verticală în minute de latitudine şi pe orizontală în minute de longitudine. Baza pentru
caroiajul geografic este o linie de 0.1mm grosime. Minutele de latitudine sau longitudine sunt
reprezentate prin spaţii alternant negre şi albe de grosime 0.5 mm. Pe o foaie de hartă la scara
1 : 25 000 caroiajul geografic este ca în figura 7.3
Figura 7.3 Caroiajul geografic
1 – caroiaj geografic pe latitudine;

2 – caroiaj geografic pe longitudine;
3 – latitudinea foii de hartă din colţul de sud – vest – 44o55';
4 – longitudinea foii de hartă din colţul de sud – vest – 23o15';

Caroiajul rectangular
Caroiajul rectangular este format din drepte trasate paralel la axele de coordonate rectangulare
plane ale sistemului adoptat. Aceste paralele formează o reţea de pătrate cu latura de 1 km sau
multipli de kilometri, denumită şi reţea kilometrică.
Pe planuri şi hărţi liniile caroiajului rectangular nu sunt paralele cu liniile caroiajului
geografic. Pe harta la scara 1 : 25 000 caroiajul rectangular se prezintă ca în figura 7.4
Figura 7.4 Caroiajul rectangular

În sistemul de proiecţie Stereografic 1970 coordonata X se citeşte pe verticală (direcţia nord),
iar coordonata Y se citeşte pe orizontală (est – vest).
1 – linie a coroiajului pentru coordonata Y de valoare 4678 km;
2 – linie a caroiajului pentru X de valoare 4979 km;
3 – valoarea coordonatei X;
4 – valoarea coordonatei Y.
a) Cum se defineşte caroiajul geografic ?
b) Cum se reprezintă minutele de latitudine şi longitudine ?
c) Cum se reprezintă caroiajul rectangular

Caroiajul geografic al unei foi de plan sau hartă este format din
meridiane şi paralele. Valorile coordonatelor geografice (latitudinea şi
longitudinea) se înscriu în colţurile caroiajului geografic.
Caroiajul rectangular este format din drepte trasate paralel la axele
de coordonate rectangulare plane ale sistemului adoptat. Aceste
paralele formează o reţea de pătrate cu latura de 1 km sau multipli de
kilometri, denumită şi reţea kilometrică.

7.3. Semne convenţionale

Detaliile de planimetrie şi altimetrie care se reprezintă pe planuri şi hărţi se exprimă grafic prin
semne convenţionale. Semnele convenţionale trebuie să fie cât mai generalizate şi să reprezinte
detaliul cât mai sugestiv. Acestea sunt cuprinse în atlase de semne convenţionale editate pentru
diferite scări ale planurilor şi hărţilor. În majoritatea cazurilor, forma semnelor convenţionale este
aceeaşi pentru diferite scări, doar dimensiunile de desenare diferă de la o scară la alta.
În funcţie de detaliile ce le reprezintă, semnele convenţionale se pot grupa în două categorii:
- semne convenţionale pentru planimetrie;
- semne convenţionale pentru altimetrie.
Semne convenţionale pentru planimetrie
Semne convenţionale de contur
Acestea sunt semnele care se folosesc pentru reprezentarea pe hartă a detaliilor ce pot fi
reprezentate la scara planului sau hărţii prin conturul lor (lacuri, păduri, mlaştini, clădiri, etc.). Ele
nu arată poziţia reală a unui obiect din interiorul conturului şi nici dimensiunile lui liniare (figura
7.5).
Figura 7.5 Semne convenţionale de contur
Semne convenţionale de scară

Acestea sunt semnele care se folosesc pentru reprezentarea detaliilor de dimensiuni reduse care nu
pot fi reprezentate la scară (puncte geodezice, stâlpi de iluminat, etc.). Acestea indică precis poziţia
detaliului din teren prin centrul lor sau axa lor de simetrie (figura 7.6).
Figura 7.6 Semne convenţionale de scară

Semne convenţionale explicative
Semnele convenţionale explicative sunt inscripţiile şi notările convenţionale care se fac pe hartă sau
plan, pentru a da o caracteristică mai deplină detaliilor topografice. Ele sunt folosite întotdeauna în
combinaţie cu primele două categorii de semne convenţionale (figura 7.7).
Figura 7.7 Semne convenţionale explicative

Semne convenţionale pentru altimetrie

Relieful este un element important din conţinutul unui plan sau al unei hărţi. Relieful este totalitatea
neregularităţilor concave şi convexe de pe suprafaţa topografică a pământului.
Reprezentarea reliefului se poate face prin mai multe metode:
- metoda curbelor de nivel;
- metoda planului cotat;
- metoda profilelor;
- metoda haşurilor;
- metoda planurilor în relief
Metoda curbelor de nivel
Curba de nivel este proiecţia în plan orizontal a liniei ce uneşte puncte de aceeaşi cotă de pe
suprafaţa topografică. Curbele de nivel se obţin prin secţionarea formei de relief cu suprafeţe de
nivel perpendiculare pe direcţia gravitaţiei. Pe suprafeţe mici, suprafeţele de nivel pot fi asimilate cu
suprafeţe orizontale. Pentru o rprezentare riguroasă a reliefului se va alege o distanţă constantă
numită echidistanţă „E” în funcţie de scara planului. Echidistanţa este distanţa pe verticală dintre
suprafaţele de nivel generatoare de curbe de nivel. Aceasta este o mărime constantă şi depinde de
precizia dorită, de accidentaţia terenului şi de scara planului sau hărţii. Mărimea echidistanţei este o
valoare metrică: 1m, 2 m, 5 m, 10 m, 20 m, etc.
Clasificarea curbelor de nivel se poate face după cum urmează (figura 7.8):
- curbe de nivel normale trasate la distanţa egală cu E;
- curbe de nivel principale trasate la distanţa egală cu 5E;
- curbe de nivel ajutătoare trasate la distanşa egală cu E/2;
- curbe de nivel accidentale trasate la distanţa egală cu E/4.
Curbele de nivel normale se trasează pe plan sau hartă cu o linie subţire, continuă la echidistanţa E
uniformă pentru întregul plan sau hartă.
Curbele de nivel principale sunt curbe de nivel normale îngroşate, ce se trasează la valori de cote
rotunde. De obicei fiecare a 5 – a curbă se consideră principală pentru echidistanţele de 1 m, 2 m, 5
m, 10 m, 20 m.
Curbele de nivel ajutătoare se trasează pe plan sau hartă prin linii punctate la o echidistanţă egală
cu E/2. Acestea sunt folosite în cazul terenurilor plane pentru a da o imagine mai sugestivă a
reliefului, deoarece curbele de nivel normale sunt prea rare la un teren plan.
Curbele de nivel accidentale sunt curbe de nivel ce se trasează la o echidistanţă egală cu E/4 prin
linii punctate mai scurte decât cele ajutătoare. Ele sunt utilizate numai dacă relieful nu poate fi
reprezentat prin curbe de nivel normale şi ajutătoare.
Figura 7.8 Curbe de nivel

. Având în vedere cele învăţate în acest subcapitol şi ţinând cont de
a)Cum se clasifică semnele convenţionale ?
b)Ce categorii de semne convenţionale pentru planimetrie cunoaşteţi?.
c) Ce este o curbă de nivel?
d) Cum se clasifică curbele de nivel ?
e) Ce este echidistanţa ?

În funcţie de detaliile ce le reprezintă, semnele convenţionale se pot
grupa în două categorii:
- semne convenţionale pentru planimetrie;
- semne convenţionale pentru altimetrie
Semne convenţionale pentru planimetrie sunt: de contur, de scară şi
explicative.
Reprezentarea reliefului se poate face prin mai multe metode, cea
mai uzuală fiind metoda curbelor de nivel.
Curba de nivel este proiecţia în plan orizontal a liniei ce uneşte
puncte de aceeaşi cotă de pe suprafaţa topografică.
Curbele de nivel sunt: normale, principale, ajutătoare şi accidentale.


HĂRȚI ȘI PLANURI
Cuprins Pagina
8.2. Reprezentarea formelor de relief prin curbe de nivel 37
8.3. Probleme ce se rezolvă pe planuri şi hărţi 40
8.4. Lucrarea de verificare nr.1 45
• reprezentarea prin curbe de nivel a mamelonului, dealului, văii, șeaua, etc

•calculul distanțelor, cotelor, coordonatelor pe un plan
8.2. Reprezentarea formelor de relief prin curbe de nivel
Varietatea mare a neregularităţilor prezentate de suprafaţa terestră

poate fi reprezentată, prin simplificare, la un număr redus de forme
Reprezentarea caracteristice de relief care se pot grupa în: şesuri, înălţimi şi
mamelonului prin depresiuni.
curbe de nivel Principalele forme tip de înălţimi sunt: mamelonul, dealul şi şeaua.
Mamelonul (figura 8.1) este forma de relief cu înălţimea cuprinsă între
50 -150 m faţă de terenul pe care se află, cu vârf rotunjit şi cu pante
relativ simetrice. Acesta se reprezintă pe planuri şi hărţi prin curbe de
nivel închise, valorile cotelor crescând de la exterior spre interior.
Figura 8.1 Reprezentarea mamelonului prin curbe de nivel
Dealul (figura 8.2) este o formă de nivel cu doi versanţi ce se unesc

de-a lungul unei linii de pantă numită creastă sau linie de separare a
apelor.

Reprezentarea
dealului prin curbe
de nivel
Figura 8.2 Reprezentarea dealului prin curbe de nivel

Şeaua (figura 8.3) este o formă de relief complexă formată din două
dealuri racordate printr-o creastă mai joasă. Gâtul şeii „G” formează
Reprezentarea prin originea a două văi dispuse transversal pe linia de creastă. Elementele
curbe de nivel a şeii caracteristice ale acesteia sunt: vârfurile, liniile de crestă şi gâtul şeii.
Figura 8.3 Şeaua reprezentată prin curbe de nivel

Principalele forme tip de adâncimi sunt: căldarea sau pâlnia, valea şi
bazinul hidografic.
Căldarea sau pâlnia (figura 8.4) este o depresiune închisă din toate
părţile şi este forma de relief opusă mamelonului. Ea se reprezintă prin
curbe de nivel închise ale căror valori descresc de la exterior spre
interior.
Reprezentarea prin
curbe de nivel a
căldării
Figura 8.4 Căldarea reprezentată prin curbe de nivel

Valea (figura 8.5) este o depresiune formată din doi versanţi care se
unesc pe linia de strângere a apelor numită talveg. Ea este o formă
concavă opusă dealului. Valea se reprezintă prin curbe de nivel
deschise, alungite, care au concavitatea orientată în sensul de curgere
a apelor. Valorile cotelor descresc de la exterior spre interior.
Elementele caracteristice sunt: originea văii, firul văii (talveg), gura
văii şi cei doi versanţi.
Reprezentarea prin
curbe de nivel a văii
Figura 8.5 Valea reprezentată prin curbe de nivel
Bazinul hidrografic (figura 8.6) este o formă de relief

complexă închisă din trei părţi de linia de despărţire a apelor şi
deschisă pe o singură parte. Acesta reuneşte de regulă mai multe
forme simple de relief.
Reprezentarea prin
curbe de nivel a văii Figura 8.6 Bazinul hidrografic reprezentat prin curbe de nivel

a)Care sunt principalele forme tip de înălţimi ?
b) Care sunt principalele forme tip de adâncimi ?
c) Prin ce se deosebeşte reprezentarea mamelonului de cea a căldării?

Varietatea mare a neregularităţilor prezentate de suprafaţa terestră
poate fi reprezentată, prin simplificare, la un număr redus de forme
caracteristice de relief care se pot grupa în: şesuri, înălţimi şi
depresiuni.
Principalele forme tip de înălţimi sunt: mamelonul, dealul şi şeaua.
Principalele forme tip de adâncimi sunt: căldarea, valea şi bazinul
hidrografic.
8.3. Probleme ce se rezolvă pe planuri şi hărţi
Exemplu de calcul Se dă secţiunea de plan la scara 1 : 25 000

a principalelor
elemente pe o foaie
de hartă
Se cere să se rezolve următoarele probleme

1. Să se calculeze coordonatele geografice, latitudinea şi
longitudinea punctelor A şi B aflate pe foaia de plan;
2. Să se calculeze coordonatele rectangulare X şi Y ale punctelor
A şi B;
3. Să se calculeze distanţa dintre punctele A şi B;
4. Să se calculeze cotele punctelor A şi B;
5. Să se calculeze panta dreptei AB.

Calculul
coordonatelor 1.Calculul coordonatelor geografice latitudinea (ϕ) şi longitudinea
geografice (λ)
punctelor A şi B.
Determinarea coordonatelor geografice se face cu ajutorul caroiajului
geografic trasat pe laturile exterioare ale foii de plan.
Etapele sunt următoarele:
►Din punctul A de pe plan se vor duce perpendiculare pe caroiajul
geografic.
►Se măsoară lungimea unui minut de latitudine şi lungimea unui
minut de longitudine. Pe planul 1 : 25 000 lungimea unui minut de
latitudine este 74 mm, iar a unui minut de longitudine este de 52 mm.
►Se citesc cele mai apropiate valori de latitudine şi longitudine şi
apoi prin interpolare se determină secundele de latitudine şi
longitudine. Pentru aceasta se vor măsura distanţele de pe plan de la
valoarea latitudinii şi longitudinii citite pentru punctul A până la
piciorul perpendicularelor duse din punct pe caroiaj.
Dacă d 1 este distanţa citită pe latitudine şi d 2 este distanţa citită pe
longitudine vom avea următoarele valori:
ϕ A = 45o58' + ∆ϕ A
λ A = 24o18' + ∆λ A
Figura 2.15 Calculul coordonatelor geografice ale punctului A

Calculul creşterilor de coodonate ∆ϕ A şi ∆λ A se face astfel:
60.................74 mm
∆ϕ A ................d 1
60 " * d 1
∆ϕ A =
74mm
60.................52 mm
∆λ A ................d 2
60"*d 2
∆λ A =
52mm
2.Calculul coordonatelor rectanagulare
Pentru determinarea coordonatelor rectanagulare se va folosi
caroiajul rectangular. Măsurând pe plan lungimea laturii unui carou se
observă că aceasta este de 4 cm. Deoarece planul este la scara 1 : 25
000 rezultă că mărimea laturii unui carou pe teren este de 1 000m sau
1 km. Aşadar creşterile de coordonate sunt în metri.
Etapele de calcul sunt următoarele:
►Din punct se duc perpendiculare pe laturile caroului în care
Calculul se încadrează acesta;
coordonatelor
rectangulare ►Se transformă creşterile de coordonate conform scării planului:
∆X m = 25 * ∆x mm
∆Y m = 25 * ∆ymm
Se va înmulţi cu 25 deoarece la scara 1:25000 1mm pe plan
reprezintă 25m pe teren..
►Se calculează coordonatele punctului A
X A = 5091000m + ∆X m
Y A = 5285000m + ∆Y m
Dacă ∆x mm = 31mm ⇒ ∆X m = 0.031m * 25000 = 775 m
∆ymm = 23mm ⇒ ∆Y m = 0.023m * 25000 = 575 m
X A = 5092000m + 775m = 5092775m = 5092.775km

Y A = 5286000m + 575m = 5286575m = 5286.575km
Figura 8.7 Calculul coordonatelor rectangulare ale punctului A
3.Calculul distanţei dintre punctele A şi B
3.1 Calculul distanţei din teren din distanţa măsurată pe plan

Se măsoară pe plan distanţa dintre puncte d AB în mm şi se calculează
Calculul distanţei D AB în m în funcţie de scara planului.
dintre 2 puncte D AB = d AB *n, unde n = 25 000 în exemplul dat
Dacă d AB = 126mm ⇒ D AB = 0.126m * 25000 = 3150 m

3.2 Calculul distanţei din coordonatele rectangulare determinate pe

plan la punctul 2
Calculul cotei unui
punct
D AB = ( X A − X B )2 + (Y A − YB )2
4.Calculul cotelor punctelor A şi B
4.1 Calculul cotei prunctului aflat pe o curbă de nivel
Dacă punctul se află pe o curbă de nivel cota acestuia este identică cu

cota curbei pe care se află punctul. De exemplu punctul A se află pe
curba de nivel de cotă 36 m, astfel încât cota punctului A va fi 36 m
(figura 8.8).
Figura 8.8 Calculul cotelor punctelor A şi B
4.2 Calculul cotei punctului aflat între două curbe de nivel
Dacă punctul se află între două curbe de nivel cota acestuia se va

calcula prin interpolare. Se va trasa distanţa cea mai scurtă ce trece
prin punctul dat şi uneşte cele două curbe de nivel numită linia de cea
mai mare pantă. Se măsoară d 1 dintre curbele de nivel (figura 2.16)
şi se măsoară şi distanţa d 2 . de la una din curbe (de obicei cea cu cota
cea mai mică) până la punct.
Cota punctului B este H B = 35 m + ∆H
∆H se va calcula prin interpolare astfel:
d 1 .............................E
d 2 ........................... ∆H
Unde E este echidistanţa curbelor de nivel. În exemplul dat E = 1m

Ed 2
∆H =
d1
ATENŢIE !
Distanţele d 1 şi d 2 se măsoară în aceleaşi unităţi de măsură, de regulă
în mm, iar E se dă în m. Astfel ∆H se va calcula în m.
5.Calculul pantei dreptei AB

Dacă secţionăm terenul natural cu un plan vertical ce trece prin
punctele A şi B obţinem aliniamentul AB. Unind punctele A şi B cu o
dreaptă obţiem distanţa înclinată L AB , iar proiecţia acesteia în plan
orizontal este distanţa D AB . Unghiul vertical dintre L AB şi D AB este
unghiul de pantă α. Panta terenului este tangenta unghiului α.
Calculul pantei ∆H AB
p AB = tgα = de obicei panta se calculează în procente.
D AB
∆H AB
p AB % = tgα * 100 = * 100
D AB
Figura 8.9 Calculul pantei dreptei AB
În exemplul dat dacă cota punctului A este 36m a punctului B este

35,45m şi distanţa D AB =75,56m, panta va fi calculată astfel:
H − HB 36 − 35.45
p% = A * 100 = * 100 = 0.73%
D AB 75.56
Altfel spus, la o distanţă orizontală de 100m avem o diferenţă de nivel
de 0.73m.
a) Cum se calculează cota unui punct de pe plan aflat între două

curbe de nivel ?
b) Cum se deetermină cota unui punct aflat pe o curbă de nivel ?
c) Care este relaţia de calcul a pantei unei drepte de pe plan ?


Determinarea coordonatelor geografice se face cu ajutorul caroiajului
geografic trasat pe laturile exterioare ale foii de plan.
Pentru determinarea coordonatelor rectanagulare se va folosi caroiajul
rectangular.
Dacă punctul se află pe o curbă de nivel cota acestuia este identică cu
cota curbei pe care se află punctul.
Dacă punctul se află între două curbe de nivel cota acestuia se va
calcula prin interpolare.
Panta terenului este tangenta unghiului α.
∆H AB
p AB % = tgα * 100 = * 100
D AB
8.4. LUCRAREA DE VERIFICARE NR. 1
1. Care este diferenţa dintre un plan şi o hartă?
2. Cum sunt reprezentate axele de coordonate X şi Y în sistemul
de proiecţie Stereografic 1970?
3. Ce sunt semnele convenţionale, unde sunt utilizate şi cum se
pot clasifica?
4. Care sunt ssemnele convenţionale pentru planimetrie?
5. Care sunt semnele convenţionale pentru altimetrie?
6. Ce este o curbă de nivel?
7. Cum se clasifică curbele de nivel?
8. Cum se poate determina cota unui punct pe un plan?
9. Definiţi precizia grafică
10. Care este relaţia de calcul a distanţei din teren dintre 2 puncte
în funcţie de scara planului şi distanţa din plan?
PROBLEMA 1
Se dau punctele 1, 2, 3, 4, prin coordonate rectangulare în sistem
Stereografic 1970
Pct. X (m) Y (m)

1 4356 1487
2 4385 1505
3 4462 1525
4 4208 1462
Se cere să se rezolve următoarele probleme:

1.Să se reprezinte punctele pe format A 4 la o scară aleasă convenabil;
2.Să se calculeze distanţele D 12 , D 23 , D 34 , D 41 ;
3.Să se reducă la scara 1 : 500 distanţa D 12 şi la scara 1 : 2000 distanţa
D 43 ;


CALCULUL ARIEI SUPRAFEȚELOR REPREZENTATE PE PLANURI
Cuprins Pagina
9.2. Calculul suprafețelor prin metode analitice 46
9.3. Calculul suprafețelor prin metode grafice 48
• calculul ariei unei suprafețe definite pe un plan în format analogic prin diverse metode: numeric,
grafic
9.2. Calculul suprafețelor prin metode analitice
Relațiile matematice de calcul analitic al suprafeței

Calculul suprafeţei prin metoda analitică se face prin următoarele relații de calcul:
2 S = ∑ X n (Yn +1 − Yn −1 ) sau 2 S = ∑ Yn (Yn −1 − Yn +1 )
Se dau coordonatele rectangulare alepunctelor 1, 2, 3, 4, 5, 6 în sistem Stereografic 1970
Se cere să se rezolve următoarele
Pct. X (m) Y (m)
1 2132 1023 Să se reprezinte grafic suprafaţa la scara 1:2000
2 2184 1081
3 2122 1137 Să se calculeze aria suprafaţei definită de cele 6 puncte
4 2036 1142
5 2014 1094
6 2044 1032
Metoda I – calculul suprafeţei prin metoda analitică

Calculul cu relaţia 2 S = ∑ X n (Yn +1 − Yn −1 )
Pct. X (m) Y (m) Formula Rezultate parţiale

1 2132 1023 X 1 (Y 2 – Y 6 ) 104468
2 2184 1081 X 2 (Y 3 – Y 1 ) 248976
3 2122 1137 X 3 (Y 4 – Y 2 ) 129442
4 2036 1142 X 4 (Y 5 – Y 3 ) - 87548
5 2014 1094 X 5 (Y 6 – Y 4 ) - 221540
6 2044 1032 X 6 (Y 1 – Y 5 ) - 145124
TOTAL 2S = 28674
S = 14337 m2= 1.43 ha

Verificare prin calculul suprafeţei cu relaţia 2 S = ∑ Yn (Yn −1 − Yn +1 )
Pct. X (m) Y (m) Formula Rezultate parţiale

1 2132 1023 Y 1 (X 6 – X 2 ) -143220
2 2184 1081 Y 2 (X 1 – X 3 ) 10810
3 2122 1137 Y 3 (X 2 – X 4 ) 168276
4 2036 1142 Y 4 (X 3 – X 5 ) 123336
5 2014 1094 Y 5 (X 4 – X 6 ) -8752
6 2044 1032 X 6 (X 5 – X 1 ) -121776
TOTAL 2S = 28674
S = 14337 m2= 1.43 ha
Concluzie S = 14337m2 deoarece ambele relaţii de calcul au dat acelaşi rezultat!
Figura 9.1 Reprezentarea grafică a punctelor

a)Care sunt relațiile matematice de calcul a suprafeței?
b) Cum trebuie să fie cele 2 valori ale mărimii suprafeței rezultate din
cele două relații matematice?

Pentru calculul analitic al unei suprafețe avem 2 relații matematice
care conduc la același rezultat. Una o verifică pe cealaltă!
2 S = ∑ X n (Yn +1 − Yn −1 )
Sau
2 S = ∑ Yn (Yn −1 − Yn +1 )
9.3. Calculul suprafețelor prin metode grafice

Metodele grafice de determinare a suprafeţelor sunt metode expeditive care dau cu aproximaţie
mărimea suprafeţelor. Acest lucru se realizează prin măsurarea pe plan a elementelor ce definesc
suprafaţa şi prin diverse artificii matematice se obţine mărimea totală a acesteia. Din această
cateogorie fac parte metoda paletei pătratelor şi metoda împărţirii suprafeţei în figuri geometrice
simple.
Metoda paletei pătratelor
Această metodă presupune următoarele etape:

►pe o foaie de calc se desenează o reţea de pătrate cu latura de 5 sau 10 mm (figura 9.2);
►se suprapune această reţea de pătrate cu suprafaţa dată;
►se calculează aria unui pătrat în funcţie de scara planului pe care este reprezentată suprafaţa. De
exemplu dacă scara planului este 1:1000 şi latura pătratului este de 10mm, latura acestuia pe teren
va fi 10m, iar aria sa va fi de 100m2;
►numărăm apoi câte pătrate întregi intersectează suprafaţa, câte jumătăţi, sferturi şi 3/4;
►suprafaţa totală este S = a2(n 1 + n 2 + n 3 + n 4 );
Unde
a este aria pătratului;
n 1 este numărul de pătrate întregi;
n 2 este numărul de jumătăţi de pătrate;
n 3 este numărul de sferturi de pătrate;
n 4 este numărul de 3/4 de pătrate ce intersectează suprafaţa.

Figura 9.2 Calculul grafic al suprafeţei prin metoda paletei pătratelor
Metoda împărţirii suprafeţei în figuri geometrice simple
Deoarece cea mai simplă figură geometrică este triunghiul, vom împărţi suprafaţa dată în
triunghiuri (figura 9.3). Împărţirea este arbitrară, singura ondiţie este să nu intersectăm
triunghiurile.
Etapele sunt următoarele:
►se desenează pe plan înălţimile fiecărui triunghi rezultat;
►se măsoară pe plan baza şi înălţimea fiecărui triunghi;
►se calculează lungimile bazelor şi înălţimilor măsurate în funcţie de scara planului pe care
lucrăm;
B*H
►se calculează aria fiecărui triunghi cu relaţia S ∆ =
2
►însumăm suprafeţele parţiale obţinând suprafaţa totală.
Pentru ordonarea calculelor se poate face următorul tabel:
Nr.triunghi Elemente Elemente Suprafaţa

măsurate pe calculate în teren triunghiului
plan
1 b1 h1 B1 H1 S1
2 b2 h2 B1 H2 S2
3 b3 h3 B1 H3 S3
4 b4 h4 B1 H4 S4

Figura 9.3 Calculul grafic al suprafeţei prin împărţirea în triunghiuri
Se dau coordonatele rectangulare ale punctelor 1, 2, 3, 4
Pct. X(m) Y(m)

1 5056 3556
2 5189 3612
3 5124 3674
4 5010 3589
Se cere să se rezolve următoarele după modelul atașat:

1. Să se reprezinte grafic suprafaţa la scara 1:1000
2. Să se calculeze aria suprafaţei definită de cele 4 puncte prin
toate metodele prezentate
Calculul ariei unei suprafețe reprezentate pe un plan se face în funcție
de elementele ce le avem la dispoziție și în funcție de precizia dorită.
Dacă nu avem planul în format digital și dorim calculul ariei cu
aproximație apelăm la una din metodele grafice (pătrate sau
triunghiuri) în funcție de geometria suprafeței.


PREZENTAREA PRINCIPALELOR CATEGORII DE INSTRUMENTE

GEODEZICE
Cuprins Pagina
10.2. Prezentarea generală a instrumentelor geodezice 51
10.3. Instrumente cu lunetă mobilă 52
10.4. Instrumente cu lunetă fixă 54
10.5. Instrumente pentru măsurarea directă a distanțelor 56
10.6. Tehnologie de poziționare globală: GPS 56
10.7. Tehnologie de scanare laser 57
10.8. Tehnologie UAV 58
10.9. Tehnologie pentru batimetrie 59
• prezentarea principalelor instrumente utilizate în măsurătorile geodezice și gama de aplicații în

care se pot folosi
10.2. Prezentarea generală a instrumentelor geodezice
Explozia de tehnologie din ultimii 20 de ani poate să ducă la o clasificare a instrumentelor utilizate
în ingineria geodezică, în funcție de principalele componente și în funcție de rezultatele ce dorim să
le obținem. În general specialistul în geodezie are două obiective de atins: să realizeze planuri care
să-i redea cât mai fidel imaginea terenului măsurat și/sau pe planurile existente să proiecteze
viitoarele obiective ce urmează a fi materializate pe teren.

10.3. Instrumente cu lunetă mobilă

Cea mai uzuală categorie este cea a instrumentelor cu lunetă mobilă sau instrumentele cu ajutorul
cărora măsurăm unghiuri (direcții unghiulare orizontale și unghiuri verticale) și indirect distanțe. În
această categorie regăsim teodolitele și stațiile totale.
Teodolite clasice apărute la începutul secolului Teodolite optice apărute după 1920 de diverse
XVIII precizii
Teodolite mecanice cu ajutorul cărora se măsoară unghiurile de către operator și se notează în caiet

Teodolite electronice apărute după 1970 cu ajutorul cărora se măsoară optic unghiurile și distanțele
în funcție de tipul de aparat
Stațiile totale sunt cu diverse performanțe și oferă diferite precizii la măsurarea unghiurilor și
distanțelor. Avantajul este că datele se stochează în memoria internă, apar afișate pe ecranul
aparatului și în funcție de tipul de aparat se pot prelucra direct pe teren, oferind posibilitatea trasării
diverselor elemente: coordonate, unghiuri, etc.

10.4. Instrumente cu lunetă fixă (rigidă)
În această categorie se încadrează aparatele denumite generic nivele, aparate ce sunt utilizate la
măsurarea cotelor, diferențelor de nivel, pantelor. În timp și acestea au evoluat de la clasic la
modern.
Nivele clasice

Nivele optice
Nivele
electronice
Nivele digitale

10.5. Instrumente pentru măsurarea directă a distanțelor

Pentru măsurarea direct pe teren a distanțelor folosim instrumente clasice: ruleta sau rulete
electronice denumite generic distomate. Acestea din urmă sunt utilizate în general în interior la
realizarea releveelor încăperilor construcțiilor.
10.6. Tehnologie de poziționare globală GPS
Această tehnologie ne permite determinarea coordonatelor direct din măsurători. S-a depășit etapa
unui simplu instrument cu care efectuam o serie de măsurători, le prelucram și apoi obțineam
coordonatele, s-a creat un întreg sistem bazat pe o constelație de sateliți cu ajutorul căruia obținem
coordonatele. Denumirea de GPS provine de la Global Positioning System tradus prin Sistem de
Poziționare Globală.

10.7. Tehnologie de scanare laser

Evoluția și dorința de-a obține cât mai multe informații într-un timp cât mai scurt au dus la apariția
tehnologiei laser scan. Aceasta are la bază o stație totală care nu ne mai oferă informații punctuale,
ne oferă un nor de puncte datorită posibilității de rotație 360o în jurul axei verticale.

10.8. Tehnologie UAV

10.9. Tehnologie pentru batimetrie
Dezvoltarea rapida si continua a tehnologiei moderne in domeniul masuratorilor terestre ne-a usurat
considerabil munca atat in teren cat si la birou, timpul alocat masuratorilor si prelucrarii lor fiind
mult micsorat.
Dezavantajele vin dinspre aparatura folosită, care, în ciuda gradului ridicat de performanță pe care îl
oferă cele mai noi realizări tehnologice, pot fi total inoperabile în cazul inexistenței sau întreruperii
conexiuni la o sursa de energie
a) Ce instrumente cu lunetă mobilă putem utiliza la măsurarea
unghiurilor și distanțelor?
b) Ce instrumente se utilizează la determinarea cotelor?
c) Ce tehnologie se utilizează la determinarea adâncimilor
apelor?

Tehnologiile moderne de măsurare a detaliilor și de întocmire a
planurilor și hărților sunt diversificate și ne oferă multiple posibilități
de măsurare!
1. Calin M., Manea R, 2020 - Indrumator lucrari practice Topografie generala, Ex Terra
Aurum, București

INSTRUMENTE GEODEZICE CU LUNETĂ MOBILĂ
Cuprins Pagina
11.2. Componentele principale ale unui instrument cu lunetă mobilă 60
11.3. Operații de instalare a aparatului în stație 65
• descrierea componentelor principale ale unui instrument cu lunetă mobilă

• descrierea operațiilor de instalare a aparatului în stație
11.2. Componentele principale ale unui instrument cu lunetă mobilă
Un instrument de măsurare cu lunetă mobilă este format în principiu din

aceleași părți componente. Indiferent că este teodolit electronic, stație
Generalități totală sau teodolit clasic componentele sale sunt: ambaza, luneta, cerc
orizontal, cerc vertical și dispozitive de manevrare în plan orizontal și
vertical. În plus aparatura electronică este dotată cu display (ecran de
afișare a măsurătorilor) și memorie de stocare a datelor. Exemplificarea în
acest capitol se va face pe un teodolit electronic de tip LEICA Builder
T100.
Teodolitul electronic Leica Builder T100 este diferit de teodolitele clasice
prin faptul că valorile unghiulare se afişează pe display, nu se mai face
citirea acestora în sistemul optic de citire unghiulară. Măsurarea distanţelor
se face indirect cu ajutorul mirei.
Caracteristici tehnice
1. Precizie măsurare unghiuri:
- deviatia standard Hz, V( ISO 17123-3) – 9” sau 28cc
2. Precizie măsurare distanțe:
- deviatie standard (ISO 17123-4) 2 mm /5mm+ 2 ppm
3. Distanța de măsurare:
- 1.5m – 250m
Puterea de mărire a lunetei: 30x

Imaginea unui
aparat vedere
frontală și laterală
Teodolit vedere frontală Teodolit vedere laterală
Axele aparatului
Axele în jurul cărora se produc mișcările de rotație ale aparatului sunt:
• VV -axa principală de rotaţie, verticală în timpul
utilizării aparatului.
• OO -axa secundară de rotaţie, orizontală în timpul
măsurării unghiurilor. Este axa de rotaţie a lunetei în plan
vertical.
• ro -axa de vizare a lunetei, reticul obiectiv.
• NN - axa (directricea) nivelei torice.
Cele trei VV, OO și ro axe sunt concurente în centrul de vizare
(C V .) al lunetei.
Componentele Aceste axe le regăsim la toate instrumentele cu lunetă mobilă!

principale
1. ambaza
2. măsuţa trepiedului
3. luneta - obiectiv
4. ecran de afişare a
valorilor unghiulare
(display)
5. şurub micrometric de
mişcare în plan orizontal
6. şurub micrometric de
mişcare în plan vertical
7. bateria
8. colimatoare
Tastatura Funcţiile tastelor ecranului de afişare
1. – tasta de pornire / oprire a aparatului;

2. – tasta de parcurgere a meniului;
3. – tasta de parcurgere a paginilor;
4. – tasta de anulare a unei comenzi;
5. – taste funcţionale
Luneta teodolitului
1. ocular;
2. şurub de clarificare fire reticulare;
3. şurub de clarificare a imaginii
4. obiectiv;
5. Colimatoare
Reticulul lunetei este format dintr-o placă de sticlă pe care sunt gravate
foarte fin firele reticulare (1). Pe lângă firele reticulare reticulul mai are
trăsături reticulare scurte, simetric aşezate faţă de firul reticular orizontal
numite fire stadimetrice (2), deoarece servesc la determinarea stadimetrică
a distanţelor.
Luneta

Luneta teodolitului
Meniul 1.Fire reticulare (orizontal și vertical)

instrumentului 2. Fire stadimetrice
Meniul teodolitului electronic
Funcțiile ecranului
1-citirea la cercul orizontal (direcție unghiulară orizontală)
2-citirea la cercul vertical(unghi vertical)
3-pastrează ultima valoare citită la cercul orizontal
4-setează direcția unghiulară orizontală vizată cu valoare 0
5-calarea fină a instrumentului
6-sensul în care este setat instrumentul pentru citirea la cercul orizontal (la
dreapta sau la stânga)
7-indică tipul de unghi vertical măsurat (în imagine avem unghiul zenital)
8-indică dacă compensatorul este pornit (în imagine este pornit)
Pagina unu din

meniu

Prima pagină din meniu
1 – setarea sensului de măsurare la cercul orizontal

Pagina a doua din 2 – setarea la cercul vertical
meniu 3 – se pornește sau se oprește compensatorul
4 – se activează sonorul tastelor
Orice setare se activează cu tasta OK!
A doua pagină
1 – setarea constrastului
2 – se activează dispozitivul de încălzire (se activează automat atunci când
se aprinde lumina display-ului)
3 – se setează unitatea de măsură
4 – se setează precizia de citire a instrumentului
Orice setare se activează cu tasta OK!

Având în vedere cele învăţate în acest subcapitol şi ţinând cont de spaţiul
avut la dispoziţie, vă rugăm să comentaţi sau să răspundeţi la următoarele
întrebări:
a)Care sunt componentele principale ale unui aparat cu lunetă mobilă?
b) Care sunt axele principale ale unui aparat?
c) Din ce este formată luneta unui aparat?
d)Ce apare pe prima pagină a ecranului?

Componentele principale ale aparatului, axele aparatului, părțile lunetei,
meniul aparatului.
11.3. Instalarea aparatului în stație
Instalarea aparatului în staţie se face trecând prin următoarele etape: centrare, calare, punere la
punct a lunetei. Pentru iniţializarea aparatului este necesar să fie ataşate bateriile şi să fie pornit
aparatul. Se pot folosi 6 baterii AAA sau acumulator.
Se indroduc bateriile Se pornește aparatul apăsând tasta 1

Centrarea
Centrarea se face deasupra punctului matematic al punctului de staţie, cu fascicul laser. Din punctul
de vedere al manevrării aparatului se va proceda astfel: se va manevra trepiedul cu aparatul fixat
până când spotul laser va coincide cu punctul matematic al punctului de staţie.
Centrarea cu fascicul laser (1)

Calarea
Calarea se va realiza cu ajutorul nivelei sferice şi apoi cu nivela torică. Spre deosebire de aparatura
clasică acest tip de instrument ne oferă posibilitatea de – a vizualiza pe ecranul de afişare modul în
care se realizează calarea, rotind şuruburile indicate pe ecran se va ajunge la forma finală. Când
calarea este realizată vor apărea bifate toate tastele şi se poate apăsa tasta „OK”.
Calarea aproximativă se face cu ajutorul

nivelei sferice (1) și a trepiedului. După
realizarea acesteia, se face calarea fină, cu
ajutorul nivelei torice și a șuruburilor de
calare

Bula nivelei sferice apare pe display după ce

a fost făcută calarea aproximativă (1)
1 – nivela sferică
2 – nivela torică în poziţie paralelă cu 2
şuruburi de calare
3 – nivela torică în poziţie perpendiculară pe
prima poziţie
4 – sensul în care trebuie rotite şuruburile de
calare
5 – tasta de finalizare a calării „OK”
Când calarea este realizată vor apărea bifate toate cele trei şuruburi de calare şi se poate valida
procedura prin apăsarea tastei „OK”.
Calarea din șuruburile aflate la ambază Finalizarea operațiunii de calare

Iniţializarea parametrilor de lucru ai aparatului
Înainte de începerea măsurătorilor este necesar să se seteze parametrii de lucru ai aparatului:

1. modul de măsurare al direcţiilor unghiulare orizontale (în sens orar sau sens antiorar)
2. modul de măsurare al unghiului vertical
3. precizia de măsurare a valorilor unghiulare, etc.
Setarea sensului de măsurare a direcţiilor unghiulare orizontale
În cazul acestui tip de aparat direcţiile unghiulare orizontale pot fi măsurate în sens orar sau antiorar
în funcţie de dorinţa operatorului.
Pentru realizare se va alege din meniu
(tasta1) varianta „CONFIG” ecranul
afişând comenzile din figura alăturată.
Acţionând tasta 2 apar variantele: right
(sensul orar) şi left (sensul antiorar).
Prin apăsarea tastei OK se alege sensul
dorit. Se poate verifica această setare
atunci când se trece la măsurare, pe ecran
apare în dreptul valorii unghiulare
măsurare sensul în care s-a măsurat.
Setarea modului de măsurare a unghiurilor verticale
Unghiurile verticale se pot măsura în trei

variante:
1. având zero al cercului vertical la
partea zenitală (unghi zenital)
2.cu zero al cercului vertical la
orizontală (unghi de pantă)
3. în procente ca unghi de pantă (panta
terenului)
Acţionând tasta 4 apar cele trei variante
de măsurare a unghiului vertical. Se alege
varianta dorită (5) şi se validează prin
apăsarea tastei OK.
Setarea unităţilor de măsură pentru valorile unghiulare măsurate
Valorile unghiulare se pot măsura în

grade sexagesimale sau grade
centesimale. De regulă măsurătorile
topografice le executăm în grade
centesimale pe care le regăsim în meniul
aparatului sub denumirea de: gon.
Setarea preciziei de măsurare a valorilor unghiulare

În funcţie de precizia dorită de operator valorile unghiulare se pot măsura cu trei tipuri de precizie:
1. simplă – precizie de 1 minut (1c) 1. standard–precizie de 50 secunde (50cc)
2. precise – precizie de 10 secunde (10cc)

Setarea poziţiei de măsurare a valorilor unghiulare
Măsurătorile unghiulare se pot executa în ambele poziţii ale lunetei. În această situaţie poziţia I este
atunci când avem ecranul de afişare în faţa operatorului (a), iar poziţia a II a este atunci când
ecranul este în partea opusă (b).
b.Poziția aII-a
a.Poziția I
După realizarea tuturor setărilor parcurse se trece din meniu la modul de lucru THEO şi se pot
începe măsurătorile.
a) Care sunt etapele ce se parcurg la instalarea aparatului în
stație?
b) Ce reprezintă centrarea ?
c) Cum se face calarea?

Operațiile de instalare a aparatului în stație: centrare și calare.
Centrarea este instalarea aparatului deasupra punctului matematic al
punctului de staţie, cu fascicul laser.
Calarea este operațiunea de orizontalizare a aparatului cu ajutorul
celor 2 nivele (sferică și torică)
Cele 2 etape sunt obligatorii la începutul fiecărei sesiuni de lucru într-
o stație!
1. Calin M., MAnea R, 2020 - Indrumator lucrari practice Topografie generala, Ex Terra
Aurum, București

METODE DE MĂSURARE A UNGHIURILOR ORIZONTALE
Cuprins Pagina
12.2. Metoda simplă de măsurare a unghiurilor orizontale 70
12.3. Metoda turului de orizont 73
12.4. Metoda repetiției 76
• descrierea metodelor de măsurare a unghiurilor orizontale: simplă,

tur de orizont, repetițir, reiterație
12.2. Metoda simplă de măsurare a unghiurilor orizontale
Procedeul se practică atunci când urmează a se măsura un singur unghi orizontal dintr-un punct de
staţie.
Modul de lucru pe teren
 se instalează instrumentul în staţie (centrare, calare) şi se vizează cu luneta în poziţia I câtre

punctul A. După punctare se execută citirea la cercul orizontal a direcţiei unghiulare orizontale către
A;
 se deblochează aparatul, se roteşte în sens topografic (orar), se vizează şi punctează semnalul din
punctul B, se citeşte la cercul orizontal direcţia unghiulară orizontală către B;
În figura 12.1 s-au folosit următoarele notaţii:
• V –punctul de staţie al aparatului
• C 1 – direcţia unghiulară orizontală citită din punctul de staţie către punctul A;
• C 2 – direcţia unghiulară orizontală citită din punctul de staţie către punctul B;
• ω – unghiul orizontal dintre cele două direcţii calculat ca diferenţă dintre acestea două.
Figura 12.1 Metoda simplă de măsurare a unghiurilor orizontal
Pentru control se recomandă să se repete măsurarea direcțiilor unghiulare orizontale şi în poziţia a

doua a lunetei.

 În acest caz se va viza întâi punctul B apoi rotind în sens antiorar se va viza punctul A, efectuând
citiri către fiecare punct. Diferenţa citirilor reprezintă unghiul ω″.
Dacă ∆ω=ω″ - ω′≤ T , T= 2e ω , e ω este eroarea de citire a unei direcţii într-o singură poziţie a
lunetei, atunci valoarea unghiului orizontal se calculează ca medie aritmetică a celor două valori.
ω ` + ω ``
ω=
2
Direcţii orizontale măsurate

PV Media Unghiul ω
PS Poziţia I Poziţia a II a
A 98,75 298,76 98,7550
V 67,0900
B 165,85 365,84 165,8450
NOTĂ! Când se calculează media aritmetică a direcţiilor dintre poziţia întâi şi poziţia a II a se vor
păstra gradele din prima poziţie şi se va face media aritmetică a minutelor din cele două poziţii.
Pentru exemplificare utilizăm direcțiile unghiulare orizontale măsurate cu teodolitul Leica Builder
T100, cu precizia p = 1c (simple):
PS PV Direcții unghiulare orizontale

(Hz)
Poziția I Poziția II
Se cere să se calculeze unghiul orizontal prin cele două metode (ca medie aritmetică a direcțiilor
măsurate și ca medie aritmetică a unghiului orizontal rezultat în fiecare poziție)
Rezolvare
Metoda I de rezolvare: utilizând media aritmetică a direcțiilor măsurate
 Se completează tabelul cu valorile citite în ambele poziții ale lunetei (poziția I diferă de poziția
aII-a cu ± 200g)
PS PV Direcții unghiulare orizontale

(Hz)
S A 383,6900 183,6800
B 399,2800 199,2600
 Calculăm media aritmetică direcțiilor unghiulare măsurate (se păstrează gradele din prima
poziție și face media minutelor, respectiv secunde)
PS PV Direcții unghiulare orizontale Direcții unghiulare

(Hz) medii măsurate
S A 383,6900 183,6800 383 =383,6850
B 399,2800 199,2600 399 =399,2700
 Se calculează unghiul orizontal ca diferență de direcții unghiulare medii măsurate
(a doua direcție măsurată – prima direcție măsurată)
PS PV Direcții unghiulare orizontale Media Unghi orizontal

(Hz) (ω)
S A 383,6900 183,6800 383,6850 ω= 399,2700-383,6850=15,5850
B 399,2800 199,2600 399,2700
Metoda a II a de rezolvare: utilizând media aritmetică a unghiului orizontal rezultat în fiecare

poziție a aparatului:
 calculăm unghiul în ambele poziţii şi apoi facem media aritmetică a celor două valori
ωI =399,2800 – 383,6900 = 15,5900

ωII =199,2600 – 183,6800 = 15,5800
ω I + ω II 15,59 + 15,58
ω= = = 15,5850
2 2
**** Se observă că indiferent de varianta de calcul aleasă vom obţine acelaşi rezultat.
spaţiul avut la dispoziţie, vă rugăm să rezolvați următoarea problemă:
Se dau măsurătorile unghiulare cu teodolitul Leica Builder T100, cu

precizia p = 10cc (precise):
PS PV Direcţii unghiulare
orizontale
Poziţia I Poziţia II
S 1 4,9040 204,9030
2 31,4750 241,4730
Să se calculeze unghiul orizontal prin cele doua metode (ca medie

aritmetica a directiilor masurate si ca medie aritmetica a unghiului
orizontal rezultat in fiecare pozitie).

Unghiul orizontal nu se măsoară, se calculează ca diferență de direcții
unghiulare orizontale!
Metoda simplă de măsurare se aplică în cazul determinării unui singur
unghi orizontal. Unghiul se calculează ca diferență dintre cele 2
direcții unghiulare orizontale măsurate! Direcția unghiulară citită în
prima poziție diferă de cea din a 2 a poziție cu 200g.

12.3. Măsurarea unghiurilor orizontale prin metoda turului de orizont
Metoda se utilizează atunci când se doreşte măsurarea mai multor unghiuri dintr-un singur punct de
staţie, dar şi atunci când se măsoară un singur unghi din staţie (cazul drumuirilor).
Această metodă presupune instalarea aparatului

în staţie (centrare, calare), iar apoi măsurarea
direcţiilor orizontale prin vizare cu aparatul către
punctele A,B,C şi D. Obligatoriu la această
metodă este ca după citirea direcţiilor orizontale
către punctele A,B,C şi D turul de orizont să se
încheie cu o nouă citire spre punctul de început
(A).
După terminarea măsurătorilor pe teren se
verifică eroarea de neânchidere în tur de orizont
Figura 12.2 Metoda turului de orizont care reprezintă diferenţa dintre citirile direcţiei
orizontale către punctul cu care s-au început şi s-
au terminat măsurătorile.
eTO = c Af − c iA , e TO ≤ T TO
Eroarea trebuie să se înscrie în toleranţa
permisă în tur de orizont care se calculează cu
formula: TTO = p n , unde p reprezintă precizia
de citire a teodolitului, iar n numărul de direcţii
vizate. Dacă eroarea nu se înscrie în toleranţă
măsurătorile se reiau. Pe baza erorii se poate
face compensarea turului de orizont.
Atât datele din teren cât şi cele rezultate prin compensare se vor trece într-un tabel:
Direcţii orizontale
PS PV măsurate Media Corecţii Direcţii Unghiul
Poziţia Poziţia compensate orizontal
I a II a
(1) (2) (3) (4) (5) (6) (7) (8)
A 85,26 285,25 85,2550 - 85,2550
B 126,33 326,33 126,33 25CC 126,3325 41,0775
S C 210,56 10,57 210,5650 50CC 210,5700 84,2375
D 327,85 127,84 327,8450 75CC 327,8525 117,2825
A 85,25 285,24 85,2450 100CC 85,2550 157,4025
Compensarea turului de orizont
1. Calculul erorii, toleranţei:
Teoretic Exemplu numeric

eTO = c Af − c iA eTO = 85.2450 − 85.2550 = −1c
TTO = p n TTO = 1c 4 = 2c
eTO ≤ TTO ,−1c ≤ 2c

2. Calculul corecţiei:
cTO = −eTO cTO = +1c
3. Calculul corecţiei unitare:
c 1c
k TO = TO kTO = = 25cc
n 4
3 Repartizarea corecţiei unitare măsurătorilor efectuate, în progresie aritmetică începând cu punctul

B – coloana 6;
4. Calculul direcţiilor compensate prin însumarea algebrică a mediilor valorilor măsurate cu

corecţia acordată – coloana 7;
5.Verificarea compensării: compensarea este corectă dacă valoarea măsurată către punctul A este
identică cu cea compensată către A;
6.Calculul unghiurilor orizontale între direcţiile măsurate – coloana 8
Se dau direcţiile unghiulare orizontale măsurate dintr-un punct de staţie prin metoda turului de
orizont cu teodolitul Leica Builder T100, cu precizia p = 1c (simple):
PS PV Direcţii unghiulare orizontale
măsurate (Hz)
A

Se cere să se compenseze turul de orizont

Rezolvare
***** Pentru rezolvare se va scrie tabelul complet pentru compensarea turului de orizont
PS PV Direcţii unghiulare Direcţii K TO Direcţii Unghiuri orizontale
orizontale măsurate unghiulare unghiulare (ω)
medii compensate
A 0,0000 200,0200 0,0100 -------- 0,0100 -
B 4,9000 204,9100 4,9050 K TO =50cc 4,9100 ω 1 =4,9100-0,0100=4,9000
C 31,4800 231,4700 31,4750 2K TO =100cc 31,4850 ω 2 = 31,4850-4,9100=26,5750
S D 93,5800 293,5900 93,5850 3K TO =150cc 93,6000 ω 3 = 93,6000-31,4850=62,1150
A 399,9900 199,9900 399,9900 4K TO =200cc 0,0100 ω 4 = 0,0100-
93,6000=400,0100-
93,6000=306,4100
Σω=400g
1. Se calculează direcţiile unghiulare medii (se păstrează gradele din prima poziție și se face media
aritmetică a minutelor)
2. Se calculează eroarea(e TO ), corecţia(C TO ) şi corecţia unitară(K TO )
eTO = C1f − C1i = 399,9900 − 0,0100 = −0.02 = −2c

eTO ≤ TTO
TTO = p ndir
TTO = 1c 4 = 2c ⇒ eTO ≤ TTO adica - 2c = 2c
cTO = −eTO ⇒ cTO = +2c
cTO 2c 200cc
KTO = = = = 50cc
ndir 4 4
3. Corecţia unitară se va distribui în progresie aritmetică la fiecare direcţie medie măsurată
începând cu punctul B.
4. Se calculează direcţiile unghiulare compensate
5. Se calculează unghiurile orizontale (ca diferență de direcții)
6. Suma unghiurilor orizontale trebuie sa fie 400g.
Vă rugăm să rezolvați următoarea problemă:
Se dau direcţiile unghiulare orizontale măsurate dintr-un punct de
staţie prin metoda turului de orizont cu teodolitul Leica Builder T100,
cu precizia p = 50cc (standard):
PS PV Direcţii unghiulare
orizontale măsurate
1 227.2500 27.2550
2 278.4850 78.4900
S 3 345.6700 145.6650
4 54.9900 254.9850
5 121.7450 321.7400
1 227.2500 27.2450
Se cere să se compenseze turul de orizont şi să se calculeze unghiurile
orizontale dintre direcţiile măsurate.


Metoda turului de orizont se aplică în cazul în care dorim să măsurăm
mai multe unghiuri orizontale dintr-un singur punct de stație.
La bază avem tot măsurarea direcțiilor unghiulare orizontale!
Turul de orizont ne oferă posibilitatea verificării măsurătorilor și
compensarea eventoalelor erori!
12.4. Metoda repetiției

Această metodă se aplică la măsurarea cu precizie a unghiurilor orizontale. Metoda presupune
măsurarea unui unghi de mai multe ori, având de fiecare dată ca origine de citire valoarea unghiului
obţinută în determinarea precedentă.
Pentru măsurarea repetată a unghiului orizontal ω AB vom proceda astfel:
 se vizează punctul A şi se efectuează citirea C A ;
 se vizează punctul B şi se efectuează citirea C B după care se blochează mişcarea
înregistratoare şi se roteşte aparatul înapoi către A;
 cu viza pe A se deblochează mişcarea înregistratoare şi se vizează din nou B efectuând
citirea C B după care se blochează mişcarea înregistratoare şi se roteşte aparatul înapoi către A;
 cu viza pe A se deblochează mişcarea înregistratoare şi se vizează din nou B efectuând
citirea C B şi operaţiile se pot repeta de n ori;
În final se calculează n valori pentru unghiul orizontal ca diferenţă de citiri, iar valoarea definitivă a
unghiului ω AB va fi media aritmetică a celor n valori calculate.
Aurum, București

METODE DE MĂSURARE A UNGHIURILOR VERTICALE
Cuprins Pagina
13.2. Măsurarea unghiurilor verticale 77
• descrierea metodologiei de lucru aplicată la măsurarea unghiurilor

zenitale, a unghiurilor de pantă și a pantei
13.2. Măsurarea unghiurilor verticale
Unghiurile verticale se vor citi direct în aparat, fără a fi calculate prin diferență de direcții.
 Mod de lucru pe teren
→ Instalăm aparatul în punctul de stație S
→ Măsurăm înălțimea ”i” a aparatului (distanța pe verticală de la țărușul punctului de
stație până la axa orizontală a aparatului) – i = 1.530m
→ Vizăm pe mira instalată în punctul A astfel încât firul reticular orizontal să se

proiecteze pe miră la diviziunea corespunzătoare înălțimii aparatului.

→ Citim în aparat valoarea unghiului vertical indicată de cadranul notat cu V.

→ Cu teodolitul Leica Builder T100 avem trei posibilități de citire la cercul vertical:
Unghi zenital ”z” Unghi de pantă ”α” Panta terenului ”p”

→ Se recomandă să se efectueze citiri în ambele poziții ale lunetei.
a. Măsurarea unghiului zenital ”z” în ambele poziții ale lunetei
Se dau măsurătorile unghiulare efectuate cu teodolitul Leica Builder T100, precizia p=1c(simple)
PS PV Unghi zenital (z)

Poziția I Poziția a II-a
S A
Prelucrarea măsurătorilor:
Poziția I Z 1 = C 1 = 92,7900
Poziția aII a Z 2 =400g - C 2 = 400g - 307,2100 = 92,7900
Unghi zenital (z) =92,7900

b. Măsurarea unghiului de pantă ”α”
PS PV Unghi de pantă (α)

S A
Poziția I α 1 = C 1 = 7,2000
Poziția aII a α 2 =C 2 = 7,2100
Unghi de pantă (α) 7,2050
c. Măsurarea pantei terenului (p % )
PS PV Panta terenului (p % )
S A
Poziția I p 1 = C 1 = 11,36%
Poziția aII a p 2 =C 2 = 11,37%
Unghi de pantă (α) 11,365%

Unghiurile se pot calcula și unele în funcție de altele, astfel:
Măsurarea unghiurilor verticale
Conform figurii de mai sus: z+α=100g

 Dacă se măsoară unghiul zenital, unghiul de α=100g-z
pantă se poate calcula astfel: sau
α 1 =100g – Z 1 =100g – C 1
α 2 = 100g – Z 2 = C 2 – 300g
α + α 2 c 2 − c1
α= 1 = − 200 g
2 2
 Dacă se măsoară unghiul de pantă, unghiul z =100g-α
zenital se poate calcula astfel: sau
g
Z 1 =100 -C 1
Z 2 =100g-C 2
z +z
z= 1 2
2
 Dacă se măsoară unghiul de pantă sau unghiul p % =tgα·100
zenital, panta terenului se poate calcula astfel: p % =ctgz·100
p + p2
p= 1
2
13.3. Problemă rezolvată
S A 100,0000 300,0100
i=1,530m
S B 92,7900 307,2000
i=1,530m
Să se calculeze unghiul de pantă (α) și panta terenului (p % ).

Rezolvare:
1. Calculăm media unghiului zenital
PS PV Unghiuri zenitale măsurate (z) Z 1 =C 1 Z 2 =400g-C 2 Media

Poziția I Poziția a II-a unghiului
zenital
S A 100,0000 300,0100 100,0000 99,9900 99,9950
i=1,530m
S B 92,7900 307,2000 92,7900 92,8000 92,7950
i=1,530m
2. Calculăm unghiul de pantă (α) în funcție de unghiul zenital măsurat
PS PV Unghiuri zenitale măsurate (z) Unghi de pantă (α) Media

Z1 Z2 α 1 = 100g – Z 1 α 2 =100g – Z 2 unghiului de
pantă
S A 100,0000 99,9900 0,0000 0,0100 0,0050
i=1,530m
S B 92,7900 92,8000 7,2100 7,2000 7,2050
i=1,530m
3. Calculăm panta terenului

 In funcție de unghiul zenital
PS PV Unghiuri zenitale măsurate (z) Panta terenului (p % ) Media

Z1 Z2 p 1 =ctgZ 1 ·100 p 2 =ctgZ 2 ·100 p1 + p2
p=
2
S A 100,0000 99,9900 0 0,02 0,01
i=1,530m
S B 92,7900 92,8000 11,37 11,36 11,365
i=1,530m
 În funcție de unghiul de pantă
PS PV Unghiuri de pantă măsurate (α) Panta terenului (p % ) Media

α1 α2 p 1 =tgα 1 ·100 p 2 =tgα 2 ·100 p1 + p2
p=
2
S A 0,0000 0,0100 0,0000 0,02 0,01
i=1,530m
S B 7,2100 7,2000 11,37 11,36 11,365
i=1,530m

Se dau măsurătorile unghiulare efectuate cu teodolitul Leica Builder

T100, precizia p=50cc(standard)
S 1 105,0050 294,9900
i=1,500m
S 2 82,9250 317,0800
i=1,500m
Să se calculeze unghiul de pantă (α) și panta terenului (p % ).

Unghiul vertical se citește direct în aparat. În funcție de ceea ce avem
nevoie la calcule putem seta de la început categoria de unghi ce dorim
să o măsurăm: zenital, de pantă sau direct panta terenului.
Valoarea unghiului vertical citit în prima poziție însumată cu
valoarea unghiului citit în poziția a doua trebuie să fie 400g.
Aurum, București

INSTRUMENTE ȘI METODE DE MĂSURARE A DISTANȚELOR
Cuprins Pagina
14.2. Măsurarea directă a distanțelor 83
14.3. Măsurarea indirectă a distanțelor 85
• descrierea aparaturii și metodelor de măsurare directă a distanțelor
• descrierea metodelor de măsurare indirectă a distanțelor
14.2. Măsurarea directă a distanțelor
A.Instrumente de măsurare directă a distanțelor

Instrumentele utilizate la măsurarea directă a distanţelor sunt ruletele și distomatele.
Ruletele au dimensiuni de 2, 3, 4, 5, 7, 10, 20 sau 50m şi sunt divizate pe întreaga lungime în m,

dm, cm, mm. Secţiunea lor este de regulă mai mică decât cea a panglicilor şi se utilizează la
măsurarea distanţelor mici.

Distomatele sau telemetrul cu laser sunt instrumente care măsoară distanța. Funcționarea este
simplă: se proiectează un fascicul laser, care la intersecția cu prima suprafață compactă este
vizibil sub forma unui punct de culoare roșie și se apasă pe buton (butonul roșu DIST). Aceasta
este ținta până la care se măsoară, referința. Sunt diverse modele, în funcție de distanța de
măsurare, măsurarea la interior sau exterior, memorarea măsurătorilor și descărcarea lor etc. Se
pot măsura distanțe, perimetre, suprafețe, volume etc.
Distomatul Leica DISTO D110 este cel mai mic și cel mai ușor lasermetru din gama de produse
Leica DISTO. Funcționează pe baterii (2xAAA), măsoară distanța între 0,2-60m, are ca funcții:
măsurare distanță, perimetru, suprafață, posibilitate trimitere date prin Bluetooth.

B. Mod de lucru în teren

Măsurarea directă a distanţelor nu necesită explicaţii prea multe deoarece se face pe terenuri cu
pantă mică (sau zero) şi pe distanţe relativ mici.
În prealabil este necesar ca terenul să fie degajat de obstacole şi jalonat dacă distanţa de măsurat
este mai mare decât lungimea ruletei utilizate la măsurătoare. Jalonarea presupune amplasarea de
jaloane din 50 în 50 m, începând cu capătul îndepărtat spre cel apropiat de operator. Pentru
jalonare sunt necesari doi operatori, unul aşezat pe aliniament, astfel încât să vadă cele două
jaloane de la capete ca pe unul singur, iar celălalt operator va planta jaloanele intermediare
ghidat fiind de primul.

Măsurarea directă a distanțelor se face pe terenurile cu pantă <5o,
pentru a măsura distanțe orizontală, nu cea înclinată. Distomatul se
folosește cu preponderență la interioare atunci când se pregătește
releveul unei construcții.
14.3. Măsurarea indirectă a distanțelor

Un instrument topografic care are trasate în câmpul vizual al lunetei, atât firele reticulare cât şi
firele stadimetrice, va permite determinarea optică a distanţelor.
 Măsurarea stadimetrică a distanței folosind teodolitul Leica Builder T100 și mira

Dacă distanţa este înclinată se va face reducerea la orizont a distanţei

înclinate măsurate pe teren. Pentru calculul distanței înclinate se măsoară
unghiul vertical (z sau α) și citirile pe miră (Cs, Cm, Cj).
Unde:
- D este distanţa redusă la orizont;
D = L · sin z = L· cosα
- L este distanţa înclinată măsurată pe teren;
- z este unghiul zenital;
L=K·N·sinz=K·N·cosα
- α este unghiul de pantă.
- K este constanta aparatului (K=100)
- N este diferența citirilor pe miră (N=Cs-Cj)
În funcție de panta terenului avem următoarele situații:
α=pozitiv, z<100g α 0, z 100g α = negativ, z ˃100g

L S-1 ˃D S-1 L S-1 D S-1 L S-1 ˃D S-1

Măsurarea indirectă a distanțelor se face pe terenurile cu pantă >5o,
acolo unde terenul este inaccesibil aplicării directe a instrumentului.

14.4. Problemă rezolvată

Se dau citirile efectuate pe miră şi unghiurile verticale măsurate din staţia S către punctul 1. Citirile au fost
effectuate cu teodolitul Leica Builder T100 cu precizia p=10cc
PS PV Unghi zenital Unghi de pantă Citiri pe miră
zg c cc αg c cc
S 1
i=1,530m
Se cere să se calculeze distanţa înclinată L S-1 şi distanţa orizontală D S-1

Rezolvare
zg c cc αg c cc
S 1 92,7910 7,2090 C s =1,573m
i=1,530m C m =i=1,530m
C J =1,488m
Măsurarea stadimetrică a distanţelor

1. Distanţa înclinată se va calcula cu relaţia: L S-1 =100*(C S -C j )*sinz
sau
L S-1 =100*(C S -C j )*cosα
L S-1 =100*(1,573m-1,488m)*sin92,7910 = 100*0,085*0,993595 = 8,5*0,993595 L s-1 = 8,445m
L S-1 =100*(1,573m-1,488m)*cos7,2090 = 100*0,085* = 8,5*0,993595 L s-1 = 8,445m
2. Distanţa orizontală D S-1 se va calcula cu relaţia: D S-1 =L S-1 *sinz

sau
D S-1 =L S-1 * cosα
D S-1 = 8,445m*sin92,7910=8,445*0,993595 D S-1 =8,390m
D S-1 = 8,445m*cos7,2090=8,445*0,993595 D S-1 =8,390m
Se dau citirile efectuate pe miră şi unghiurile verticale măsurate din staţia S

către punctul 1. Citirile au fost effectuate cu teodolitul Leica Builder T100 cu
precizia p=10cc

zg c cc αg c cc
S 1 99,9810 0,0190 C s =1,375m
i=1,310m C m =i=1,310m
C J =1,245m
Se cere să se calculeze distanţa înclinată L S-1 şi distanţa orizontală D S-1

Distanța înclinată se calculează cu relația:
L S-1 =100*(C S -C j )*sinz sau L S-1 =100*(C S -C j )*cosα
Distanța orizontală:
D S-1 =L S-1 *sinz sau D S-1 =L S-1 * cosα
Aurum, București

NIVELMENT – NOȚIUNI GENERALE
Cuprins Pagina
15.2. Nivelment generalității: definiții cote, diferențe de nivel 89
15.3. Instrumente cu luneta rigidă-clasificare în funcție de performanțe 91
•Acest capitol are ca scop familiarizarea studenţilor cu noţiunile de bază ale nivelmentului: cote
absolute, relative, diferențe de nivel
• prezentarea instrumentelor cu luneta rigidă: nivela
15.2. Nivelment generalității: definiții cote, diferențe de nivel

Nivelmentul sau altimetria este acea parte din topografie care are ca scop determinarea altitudinilor
(cotelor) punctelor situate pe suprafaţa topografică, precum şi cu reprezentarea reliefului pe planuri
şi hărţi.Orice punct de pe suprafaţa terestră trebuie să fie determinat prin cele trei coordonate: X, Y,
H. Cotele sunt absolute dacă sunt determinate faţă de suprafaţa de nivel zero sau relative dacă se
determină faţă de o suprafaţă de referinţă stabilită arbitrar. În figura 15.1 se pot observa cotele
absolute şi cele relative ale punctelor A şi B:
Figura 15.1 Definirea cotelor
Cota absolută este distanţa pe verticală măsurată de la suprafaţa de nivel zero la suprafaţa de nivel
ce trece prin punctul dat: H A si H B cote absolute;

Cota relativă este distanţa pe verticală măsurată de la o suprafaţă de nivel aleasă arbitrar până la
suprafaţa de nivel ce trece prin punctul dat: H 'A si H 'B cote relative
Diferenţa de nivel ∆H AB este tot o distanţă pe verticală dintre suprafeţele de nivel ce trec prin cele
două puncte (A şi B). Diferenţele de nivel pot fi pozitive sau negative în funcţie de modul de
evoluţie al terenului: dacă urcă se numeşte pantă, dacă coboară se numeşte rampă. În figura 15.2 se
poate observa că: ∆H AB este negativă, iar ∆H BC este pozitivă.
Figura 15.2 Diferenţe de nivel pozitive şi negative
a) Ce este o cotă absolută ?
b) Ce este o cotă relativă
c) Ce este diferența de nivel?
d) Care este diferența dintre o cotă absolută și una relativă ?

Cotele sunt distanțe măsurate pe verticală de la o suprafață de nivel la
suprafața de nivel ce trece prin punct. Cotele pot fi absolute și/sau
relative.
Diferența de nivel este distanța verticală dintre suprafețele de nivel ce
trec prin cele 2 puncte.
Suprafața de nivel zero în Ro este marea neagră.

15.3. Instrumente cu luneta rigidă: clasificare în funcție de performanțe
Aparatul utilizat la executarea nivelmentului geometric este denumită în mod curent nivelă.
Nivelmentul geometric este o metodă mult mai precisă de determinare a cotelor şi diferenţelor de
nivel decât nivelmentul trigonometric sau celelalte procedee. Nivelele sunt instrumente mai simple
d.p.d.v. constructive decât teodolitele şi oferă posibilităţi de manevrare uşoare şi rapide.
Evolutiv şi aparatele de nivelment s-au dezvoltat continuu oferindu-ne rezultate rapide cu o precizie
sporită. Principiul constructiv al nivelelor este acela al vizei orizontale, deoarece luneta rigidă nu
ne dă posibilitatea executării vizelor decât în plan orizontal.
Analizând aparatura existentă pe piață la ora actuală, clasificarea nivelelor se poate face după
performanțele oferite la măsurători: precizie, viteză de lucru, capacitate de stocare a datelor.
Ni 030
Ni 025 Ni 050
Nivele clasice
Nivele optice

Bosch GOL 20 Leica Runner 20

Nivele optice
Nivelă digitală Trimble
Nivelă digitală Leica Sprinter 150 – 250 M

Nivela digitală Sokkia Nivelă digitală leica LS 10-15

Nivele digitale/ electronice
Nivelă Laser rotativă FL -110 HA Nivelă laser liniară EL 167

Nivele laser
Răspundeţi la următoarele întrebări:
a) Ce tipuri de nivele se utilizează la ora actuală la nivelment ?
b) Ce diferențe majore se remarcă între principalele categorii de

nivele.?
c) Care sunt componentele principale ale unei nivele optice ?

Nivelele dpdv evolutiv se pot clasifica în: nivele clasice, nivele optice,
nivele electronice, nivele laser.
Nivelele clasice și cele optice nu au posibilitate de stocare și afișare a
măsurătorilor. Valorile necesare determinării cotelor se citesc de
operator pe miră și se trec în carnetul de teren. Nivelele electronice și
cele laser stochează datele măsurate și le afișează pe ecran.


PREZENTAREA NIVELEI
Cuprins Pagina
16.2 Nivela - părți componente 94
16.3. Anexe utilizate la nivelment: mira, trepiedul și modul de lucru pe 97
teren
• prezentarea instrumentelor cu luneta rigidă: nivela

• părți componente nivele, mod de lucru pe teren
• anexe utilizate în nivelment: mira
16.2. Nivela – părți componente

16.2.1 Nivela optică Leica Runner 20
Componentele principale ale unei nivele sunt două componente mari:

partea inferioară ce este fixă şi conţine şuruburi de calare, nivela sferică de calare şi suportul
acesteia;
partea superioară ce este mobilă, formată din lunetă, nivelă torică de calare, şurub de mişcare fină
în plan orizontal şi sistem optic de focusare. Spre deosebire de teodolit, luneta nivelei se poate roti
numai în plan orizontal, fapt ce conduce la principiul nivelmentului geometric, cel al vizei
orizontale.
94
Figura 16.1 Nivela optică Runner 20 și anexele de lucru
Așa cum se poate vedea în figura 16.2 o nivelă optică este format din ambază, lunetă și șuruburi de
mișcare fină, respective de focusare a imaginii. Luneta, rigidă (se rotește doar în plan orizontal) are
obiectiv, ocular, collimator, șurub focusare imagine, manșon reglare fire reticulare.
Figura 16.2 Părți component nivela Runner 20
95
16.2.2 Nivela electronică Leica Sprinter
Figura 16.3 Nivela electronică Leica Sprinter 100-150
Părțile component ale unei nivele electronice diferă prin afișajul electronic și posibilitatea de
înregistrare automată a datelor. Constructiv, este asemănătoare prin faptul că se sprijină pe ambază
și are o lunetă rigidă (mișcarea de rotație doar în plan orizontal).
Figura 16.3 Părți component nivela electronică Leica Sprinter
96
a) Care sunt principalele componente ale nivelei optice Runner 20 ?
b) Care sunt principalele componente ale nivelei electronice Leica

Sprinter 100-150?
c) Care sunt diferențele dintre cele 2 tipuri de nivele ?

Nivela optică este formată din ambază, lunetă și șuruburi de mișcare
fină, respective de focusare a imaginii. Luneta, rigidă (se rotește doar
în plan orizontal) are obiectiv, ocular, collimator, șurub focusare
imagine, manșon reglare fire reticulare.
Nivela electronică este format din ambază, lunetă cu ocular, obiectiv,
manșon reglare fire reticulare, șurub focusare imagine, collimator. În
plus, față de nivela optică are afișajul și tastatura care permite
operarea meniului.
16.3. Anexele utilizate la nivelment
Ambele categorii de nivele utilizează la măsurători anexe: miră și trepied, trepiedul are rol de
instalare a nivelei pe teren, iar pe miră se efectuează citirile pentru determinarea cotelor. Nivela
optică utilizează mira centimetrică.
Modul de lucru pe teren este următorul:
►Se instalează nivela pe trepied;
►Se calează nivela sferică din şuruburile de calare;
►Se vizează mira instalată pe punctual vizat şi se vizează astfel încât firul reticular vertical
să coincidă cu axa verticală a mirei;
►Se calează nivela torică prin coincidenţa capetelor bulei;
►Se fac citirile pe miră la toate cele trei fire reticulare orizontale: la firul stadimetric
superior, la firul de mijloc şi la firul stadimetric inferior;
cs + c j
►Se verifică citirile pe miră cu relaţia: c m = ± (1...2)mm ;
2
Mire centimetrice
- sunt de lungime 3m 4m, sau 5m;
- capetele sunt protejate prin saboţi metalici;
- verticalitatea se asigură cu ajutorul unei nivele sferice;
- sunt vopsite alternative pe fond alb cu negru şi roşu,
alternanţa fiind la fiecare metru;
- cifrele înscrise pe miră reprezintă metri şi decimetri;
- centimetri sunt marcaţi prin intervale vopsite;
- milimetrii se aproximează.
Citirile pe miră se fac la toate cele trei fire stadimetrice pentru
a avea permanent verificarea citirii de mijloc
97
CS = 1,348m
C j = 1,252m
Cm = 1,300m
1,348 + 1,252 2,600
= = 1,300m
2 2
Figura 16.4 Exemplu de citire pe mira Valorile citite pe miră

centimetrică
La nivelment, cele mai importante sunt citirile pe miră. Cu ajutorul acestora vom determina cotele.
De aceea se recomandă efectuarea citirilor pe miră la toate cele 3 fire stadimetrice și permanent
verificarea corectitudinii lor.
Nivela electronică utilizează mira cu cod de bare, iar valoarea cotei se afișează direct pe displayul
aparatului. Instalarea aparatului pe teren se face pe trepied care este indispensabil la măsurători
indiferent de tipul de nivelă.
Diferența dintre mira centimetrică și cea cu cod de bară constă în faptul că pe cea centimetrică
operatorul efectuează citirile cu ajutorul firelor reticulare din nivelă, iar pe cea cu cod de bară
citirile se fac automat de către nivelă și sunt transformate în rezultatul dorit (cotă, pantă, diferență
de nivel) și afișate pe ecran.
Figura 16.5 Mira cu cod de bară Trepiedul
98
a) Ce anexe folosim la măsurătorile efectuate cu nivela?
b) Cum se verifică corectitudinea citirilor pe mira centimetrică?
c) Care este diferența dintre mira centimetrică și cea cu cod de bară ?

Anexele utilizate la măsurători sunt mirele și trepiedul. Nivela optică
folosește mira centimetrică, nivela electronică folosește mira cu cod
de bară.

99
METODE DE DETERMINARE A COTELOR
Cuprins Pagina
17.2 Clasificarea nivelmentului în funcție de aparatura utilizată 100
17.3. Nivelment geometric de mijloc: principiu, mod de lucru pe 101
teren, exemplu de calcul a cotelor
• prezentarea principalelor metode de detrminare a cotelor

• metoda nivelmentului geometric de mijloc
17.2. Clasificarea nivelmentului în funcție de aparatura utilizată

Clasificarea nivelmentului se poate face în funcţie de instrumentele utilizate la măsurători, precum
şi în funcţie de metodele de măsurare şi prelucrare adoptate, în următoarele categorii:
Figura 17.1 Clasificarea nivelmentului
La nivelmentul geometric vom utilize nivela, instrument cu luneta rigidă, pe când la nivelmentul
trigonometric se va utiliza instrumental cu lunetă mobilă (stație totală).
Nivelmentul hidrostatic foloseste furtunul de nivel și se poate aplica expeditiv pe șantier pentru
verificarea orizontalității.
100

a) Care sunt categoriile de nivelment cel mai uzual aplicate ?
7
b) Ce instrumente folosim la nivelmentul trigonometric?
c) Pe ce principiu se bazează nivelmentul geometric ?

Categoriile cele mai uzuale de nivelment sunt: nivelmentul geometric
și nivelmentul trigonometric.
La nivelmentul geometric vom utilize nivela, instrument cu luneta
rigidă, pe când la nivelmentul trigonometric se va utiliza instrumental
cu lunetă mobilă (stație totală).
17.3. Nivelment geometric de mijloc
Aaceastă metodă se aplică atunci când dorim să determinăm cota unui punct cu ajutorul cotei altui
punct marcat pe teren. Se va utiliza nivela şi mira şi se vor efectua citiri pe miră.

Se va instala nivela la distanţe egale faţă de cele două puncte şi se va orizontaliza prin calare.
Punctul de staţie nu se marchează, se alege de operator astfel încât să existe vizibilitate către puncte
şi să se respecte condiţia de egalitate a distanţelor. Se vor face apoi citiri pe miră întâi pe punctul de
cotă cunoscută (A) şi apoi pe punctul nou (B). Pentru verificare se recomandă să se efectueze citiri
la toate cele trei fire reticulare orizontale (c s , c m , c j ). Citirea care se va lua în calculul cotelor este
cea de mijloc. Relaţia de verificare este:
c + cj
cm = s ± 1...2mm
2
Figura 17.2 Firele reticulare
101

Modul de lucru se poate urmări în figura 17.3. Semnificaţia notaţiilor este următoarea:
 C A – citirea pe miră la firul de mijloc în punctul A;

 C B – citirea pe miră la firul de mijloc în punctul B;
 H A –cota cunoscută a punctului A;
 H B –cota necunoscută a punctului B;
 ∆H AB – diferenţa de nivel între punctele A şi B;
 H 0 –suprafaţa de referinţă faţă de care se determină cotele;
 H pv –cota planului de vizare;
 portee – distanţele dintre aparat şi fiecare miră;
niveleu – distanţa totală dintre cele două puncte;
 S – denumirea generică a punctului de staţie;
Figura 17.3 Principiul nivelmentului geometric de mijloc
Modul de calcul a cotei şi diferenţei de nivel
Principiul nivelmentului geometric, cel al vizei orizontale conduce la raţionamentul că axa de vizare
al instrumentului este paralel cu suprafaţa de referinţă (H 0 ). De aici rezultă faptul că dreptele
cuprinse între paralele sunt egale, adică:
C A + H A = CB + H B
Deoarece H A este cota punctului cunoscut rezultă:
H B = H A + (C A − CB )
Dar se poate observa că diferenţa de nivel este dată de relaţia:
∆H AB = C A − CB
Cota punctului B se poate calcula şi în funcţie de cota punctului A şi diferenţa de nivel dintre cele
două puncte, cu relaţia:
102

H B = H A + ∆H AB
Trebuie făcută menţiunea că diferenţa de nivel poate să fie pozitivă sau negativă în funcţie de
poziţia punctului A faţă de B, astfel:
Dacă A este mai jos decât B, C A >C B ⇒ ∆H AB >0
 Dacă A este mai sus decât B, C A < C B ⇒ ∆H AB < 0
Cota planului de vizare se poate calcula cu relaţia: H pv = H A + C A

Cu ajutorul acesteia se poate calcula cota punctului B cu următoarea relaţie: H B = H pv − CB
Exemplu numeric
Se dă H A cota Calculul cotei şi diferenţei de nivel
reperului;
H B = H A + (C A − CB ) = 85.075 + (1.522 − 2.026) = 85.075 − 0.504 = 84.571m
S-au efectuat ∆H AB = C A − CB = 1.522 − 2.026 = −0.504m
măsurătorile
pe teren şi au
H B = H A + ∆H AB = 85.075 − 0.504 = 84.571m
rezultat citirile
pe miră C A şi
CB Se observă că ∆H AB < 0, acest aspect conduce la concluzia că că punctul B
este mai jos decât punctul A.
HA =
85,075m, Calculul cotei punctului B cu ajutorul cotei planului de vizare
C A = 1,522m,
C B = 2,026m H pv = H A + C A = 85.075 + 1.522 = 86.597 m
H B = H pv − CB = 86.597 − 2.026 = 84.571m

Se cere să se
calculeze H B
a) Unde se instalează nivela la nivelmentul geometric de mijloc?
b) Care este relația de calcul a cotei unui punct nou în funcție de cota
unui punct dat și de citirile pe miră?
c) Ce se înțelege prin cota planului de vizare ?
Se dau: H A = 50,25m
Se măsoară: c A =1,074m şi c B =0,852m
Se cer: H B – cota punctului B şi ∆H AB – diferenţa de nivel între punctele A şi
B
103


Principiul nivelmentului geometric, cel al vizei orizontale conduce la
raţionamentul că axa de vizare al instrumentului este paralel cu suprafaţa
de referinţă (H 0 ).
Cota unui punct se calculează cu relația: H B = H A + (C A − CB ) , Diferența
de nivel dintre 2 puncte se calculează cu relația: ∆H AB = C A − CB
Cota planului de vizare se poate calcula cu relaţia: H pv = H A + C A

104

METODE DE DETERMINARE A COTELOR
Cuprins Pagina
18.2. Nivelment geometric de capăt 105
18.3. Lucrare de verificare 2 107
• definirea metodei nivelmentului geometric de capăt, modul de lucru pe teren și de calcul a cotelor
18.2. Nivelment geometric de capăt

Această metodă se aplică în cazul în care terenul nu ne permite să aplicăm nivelment geometric de
mijloc. Nu se recomandă în situaţii uzuale doearece măsurătorile pot fi influenţate de eroarea de
colimaţie a axei de vizare. Măsurătorile se pot realiza în două variante:
Varianta 1
Se instalează instrumentul în imediata apropiere a punctului de cotă cunoscută (2 – 3m) în interiorul
sau exteriorul niveleului (figura 18.1). Se efectuează citiri pe miră, la fel ca în situaţia nivelmentului
geometric de mijloc şi se face calculul cotei punctului B cu relaţia: H B = H A + (C A − CB )
Diferenţa de nivel se va calcula cu relaţia: ∆H AB = C A − CB
Figura 18.1 Principiul nivelmentului geometric de capăt varianta 1
105
Varianta 2
Se instalează aparatul de nivelment deasupra punctului de cotă cunoscută A(figura 18.2) şi se
înlocuieşte citirea pe miră în punctul A cu măsurarea înălţimii aparatului – I. Cota punctului nou B
se va calcula cu relaţia:
H B = H A + ( I − CB )
Figura 18.2 Principiul nivelmentului geometric de capăt varianta 2
Diferenţa de nivel dintre cele două puncte se calculează cu relaţia: ∆H AB = I − CB
Cota punctului B se poate calcula cu ajutorul diferenţei de nivel aplicând următoarea relaţie:
H B = H A + ∆H AB
Acest procedeu nu se recomandă decât în situaţii speciale, cum ar fi la verificare şi rectificarea

instrumentelor de nivelment sau dacă terenul nu permite efectuarea nivelmentului geometric de
mijloc. Metoda nu oferă precizie deoarece măsurătorile sunt influenţate de erorile reziduale de
înclinare ale axei de vizare a instrumentului.
Probleme rezolvate
1.Se dau: H A = 50,25m
Se măsoară: I=1,50m şi c B =0,852m
Se cer: H B – cota punctului B şi ∆H AB – diferenţa de nivel între punctele A şi B
∆H AB = C A -C B =1,50 – 0,852=0,648
H B =H A +∆H AB = 50,25 + 0,648= 50,898
2.Se dau: H A = 89,26m

Se cer: H B – cota punctului B şi ∆H AB – diferenţa de nivel între punctele A şi B
∆H AB = I-C B =1,40 – 1,863= -0,463m

H B =H A +∆H AB =89,26 + (-0,463)= 88,797m
106
a) Care este principiul nivelmentului geometric de capăt ?
7
b) Când se aplică nivelmentul geometric de capăt??
Să se rezolve problema:
Se dau: H A = 99,16m
Se cer: H B – cota punctului B şi ∆H AB – diferenţa de nivel între punctele A şi
B

Nivelmentul geometric de capăt se aplică în cazul în care terenul nu ne
permite să aplicăm nivelment geometric de mijloc. Nu se recomandă
în situaţii uzuale doearece măsurătorile pot fi influenţate de eroarea de
colimaţie a axei de vizare.
18.3. LUCRAREA DE VERIFICARE NR. 2
1. Definiţi cota absolută şi diferenţa de nivel

2. Care sunt părțile componente ale unei nivele optice?
3. Cum se verifică citirile pe mira centimetrică la cele 3 fire
stadimetrice?
4. Care este diferența dintre o nivelă optică și una electronică?
5. Care este principiul nivelmentului geometric?
6. Care este relația de calcul a cotei unui punct nou în funcție de
o cotă dată și de diferența de nivel dintre cele 2 puncte?
7. Care este diferența dintre nivelmentul geometric de mijloc și
cel de capăt?
8. Când se aplică nivelmentul geometric de capăt?
1.Se dau măsurătorile efectuate într-o staţie de nivelment geometric de

mijloc
C R = 1.369m
C 1 = 1.578m
H R = 210.47m
Să se calculeze H 1 şi să se interpreteze rezultatul.
2. Se dau măsurătorile efectuate într-o staţie de nivelment geometric

de mijloc
C R = 0.874m
C 1 = 1.622m
H R = 65.43m
Să se calculeze H 1 şi să se interpreteze rezultatul

107
de mijloc
C R = 1.259m
C 1 = 1.741m
H R = 88.47m

de capăt
I = 1, 35 m
C 1 = 1.412m
H R = 66.43m

108
REȚELE DE SPRIJIN_MARCAREA ȘI SEMNALIZAREA

PUNCTELOR DE SPRIJIN
Cuprins Pagina
19.2. Definiții, clasificări 109
19.3. Marcarea și semnalizarea punctelor rețelelor planimetrice 111
19.4. Marcarea și semnalizarea punctelor rețelelor nivelitice 115
• clasificarea rețelelor
• modalități de marcare și semnalizare a rețelelor planimetrice
• modalități de marcare și semnalizare a rețelelor nivelitice
19.2 Definiţii, clasificări

Reţeaua geodezică este formată din toate acele puncte, situate pe suprafaţa pe care se efectuează
ridicarea, pentru care se cunosc coordonatele într-un sistem unitar de referinţă.
În funcţie de elementele măsurate şi de scopul final urmărit, reţelele geodezice pot fi clasificate în:
1.Reţea de triangulaţie – aceea în care se determină coordonatele x,y în planul de proiecţie sau
coordonatele B, L pe elipsoidul de referinţă. Pentru determinarea cotelor punctelor reţelelor de
triangulaţie se va aplica metoda nivelmentului trigonometric, fiind posibilă şi aplicarea metodei
nivelmentului geometric. În ţara noastră reţeaua geodzică de triangulaţie este formată din 8745
puncte de ordinul I,II,III, şi IV.
2. Reţea geodezică de nivelment – constituie baza determinărilor altimetrice pentru orice lucrare de
geodezie. Reţeaua de nivelment geometric, în România, are o lungime de 6620km, fiind formată din
6400 reperi.
3. Reţeaua gravimetrică - este constituită din puncte în care se determină acceleraţia gravitaţională
g cu o precizie ridicată. Altitudinea acestor puncte se determină, deasemenea cu precizie, iar
coordonatele B, L sau x, y sunt determinate orientativ.
La noi în ţară, măsurătorile trebuie să fie efectuate în sistemul reţelei geodezice de stat. Aceasta se
crează separat pentru planimetrie şi altimetrie.
Reţeaua de triangulaţie geodezică de stat
Aceasta se compune dintr-o reţea complexă de triunghiuri, care acoperă întreaga suprafaţă a ţării
noastre. Este concepută ierarhizat, iar punctele sunt astfel:
- ordinul superior format din puncte de ordin I şi II;
- ordinul inferior format din punctele de ordin III şi IV;
- reţeaua de îndesire de ordinal V, ale cărei puncte au fost determinate prin
triangulaţie, trilateraţie, poligonometrie şi intersecţii.
109

Actuala reţea de triangulaţie a ţării este o reţea compactă, care acoperă suprafaţa ţării în mod
uniform.
 reţeaua de ordin I este formată din 374 de puncte, dispuse la distanţe cuprinse între 20 şi 60 km;
 reţeaua de ordin II este formată din 887 de puncte, dispuse la distanţe cuprinse între 10 şi 20 km;
 reţeaua de ordin III este formată din 2849 de puncte, dispuse la distanţe cuprinse între 7 şi 15 km;
 reţeaua de ordin IV este formată din 4635 de puncte, dispuse la distanţe cuprinse între 4 şi 8 km;
 reţeaua de ordin V are puncte situate la distanţe cuprinse între 1 şi 2 km.
Punctele din reţeaua de ordin I au fost determinate pe elipsoidul Krasovsky şi ulterior au fost
transpuse în planul de proiecţie Stereografic 1970. Punctele de ordin II, III, IV au fost determinate
direct în planul Stereografic 1970 pe baza punctelor de ordin I. Organizarea punctelor reţelei de
triangulaţie poate fi urmărită în figura 19.1.
Figura 19.1 Reţeaua de triangulaţie
110

19.3. Marcarea şi semnalizarea punctelor reţelelor planimetrice

19.3.1. Marcarea punctelor
Marcarea este procedeul prin care se materializează la sol punctele reţelelor planimetrice. Punctelor
marcate li se vor determina coordonate şi vor fi utilizate în ridicările ulterioare sau vor fi utilizate la
determinarea altor puncte. În funcţie de importanţa şi destinaţia lor marcarea se poate face cu
caracter provizoriu sau permanent.
Marcarea provizorie
Este o marcare ce se face pentru o perioadă scurtă, între 2 şi 4 ani şi se aplică punctelor utilizate la
ridicări locale. Acest tip de marcare se poate face cu:
 ţăruşi de lemn cu secţiune pătrată sau

rotundă, în funcţie de materialul folosit, iar
la partea superioară se bate un cui care
reprezintă punctual matematic al staţiei;
Figura 19.2 Marcarea cu ţăruşi de lemn
 ţăruşi metalici ce sunt chernăruiţi la

partea superioară pentru a marca punctul
matematic al staţiei.
Figura 19.3 Marcarea cu ţăruşi metalici

Marcarea permanentă
Marcarea permanentă se mai numeşte şi bornare şi se face pentru o perioadă mai lungă cu borne din
beton armat cu martor în subsol.
 Bornele au forma unui trunchi de piramidă cu

secţiune pătrată
Figura 19.4 Marcarea cu borne de beton
111

 În terenurile normale
bornele au dimensiuni
de 15 / 20 / 70 cm cu
martor în subsol, peste
care se aşează un strat
semnalizator. Pentru a
proteja borna la exterior
se aşează un strat de
pământ sub forma unei
movile.
Figura 19.5 Bornarea punctelor
Construcţiile masive de tip poduri, baraje necesită urmărirea comportării în exploatare, fapt pentru
care se marchează puncte de coordonate cunoscute cu pilaştrii de beton. Un astfel de punct se poate
vedea în figura 19.6, utilizat la urmărirea barajului de la Bolboci.
Figura 19.6 Marcarea punctelor de urmărire în comportare a barajelor
La bornarea punctelor trebuie să se respecte următoarele condiţii:

 reperul de subsol şi cel de la sol să fie pe acceaşi verticală cu o abatere maximă de 10 mm. Verticalitatea
se poate asigura cu dispozitivul optic de centrare de la instrumentele de măsurare, aşezat pe trepied desupra
gropii săpate pentru bornare sau cu firul cu plumb;
 între marca de subsol şi bornă să se aşeze un strat semnalizator de cărămidă pisată gros de cca. 10 cm,
pentru a proteja marca din subsol în momentul reconstituirii punctului în cazul în care borna de la sol a fost
distrusă.
19.3.2 Semnalizarea punctelor

Semnalizarea este procedeul prin care se instalează semnale deasupra punctelor materializate pentru
a fi vizibile de la distanţă în momentul efectuării măsurătorilor. Semnalizarea se poate face
provizoriu cu semnale portabile pentru puncte aflate la distanţe mai mici de 300 m şi cu semnale
112

permanente pentru puncte aflate la distanţe mai mari de 300 m.

Condiţiile pe care trebuie să le îndeplinească un semnal sunt următoarele:
să se deosebească net de obiectele din jur ca formă şi culoare, pentru a putea fi vizibile de la
distanţă mare şi inconfundabile;
să fie stabile şi solide pentru a permite vizarea lor în condiţii de vânt puternic;
să fie simetrice din orice parte ar fi vizate.
Semnalizarea provizorie
Semnalizarea provizorie se face cu
jaloane (figura 4.7). Acestea sunt
bastoane de lemn sau material plastic cu
lungimi de 2 m, vopsite alternative alb şi
roşu pe segmente de 20 cm. La unul din
capete sunt prevăzute cu saboţi metalici.
Jalonul poate fi ţinut de operator
deasupra punctului atâta timp cât
durează vizarea sau poate fi instalat cu
un trepied deasupra punctului în cazul
unei vizări mai îndelungate.
Figura 19.7 Semnalizarea cu jaloane
Semnalizarea permanentă
Semnalizarea permanentă se face cu semnale de tip baliză la sol, piramidă la sol şi pilastru.
Baliza la sol este un semnal confecţionat

dintr-o manelă de brad sau ţeavă
metalică de lungime 3 – 7 m. pentru a
putea fi vizată de la distanţă baliza are la
partea superioară patru rigle montate în
cruce şi vopsite alternative în alb şi
negru. Deoarece este un semnal
excentric baliza se fixează pe direcţia
nord cu o excentricitate de 40 – 60 cm.
În teren, baliza se fixează într-o cutie de
lemn sau metal.
Figura 19.8 Semnalizarea cu baliză la sol
113

Piramida la sol este un semnal centric şi

este format dintr-o baliză înălţată deasupra
punctului bornat pe trei sau patru picioare
în formă de piramidă, care îi oferă
semnalului o înălţime şi stabilitate mărită.
Schema piramidei la sol
Figura 19.9 Semnalizarea cu piramidă la sol
Semnalele cu pilastru se montează pe acoperişurile clădirilor sau pe terase. Sunt semnale centrice şi
staţionabile. În timpul staţionării semnalul se demontează şi se staţionează pe pilastru folosind o
placă de pilastru specială. În zonele urbane se pot folosi ca semnale crucile bisericilor, foişoarele cu
săgeţi, paratrăsnetele de pe castelele de apă, etc.
Pentru fiecare punct marcat se va întocmi o fişă de descriere care să ajute la identificarea punctului
pe teren (figura 19.10).
Descrierea topografica a punctului topografic OCPI Bucureşti

Localitatea Bucureşti
Tip punct GPS
Cod punct A1
Ordin: V Numar vechi : B2 Denumire
Vechi/Nou Nou Semnalizare
Materializare bornă Marca subterană -
Stare bună Inscripţii marca
Coordonate aproximative
Foaia de harta 1 : 25 000
Puncte vizate
114

Numar punct Denumire punct Orientare

1005
Executant S.C. AREX Lucrare An 2006
Data inspectarii punctului
Proprietarul locului Domeniu public
Adresa proprietarului
Acces la punct
Schita amplasarii punctului Inaltime semnal Fără semnal
Fotografia punctului
Intocmit: Data: Verificat: Data:
Figura 19.10 Schiţa de reperaj şi descriere a punctelor
19.4 Marcarea punctelor reţelelor de nivelment

Orice punct din reţeaua geodezică de sprijin trebuie să fie definit de cele trei coordonate (X, Y, H).
În România determinările altimetrice se raportează la suprafaţa de nivel zero „Marea Neagră 1975”.
În acest scop s-a creat reţeaua nivelmentului general de stat concepută tot pe patru ordine. Reţeaua
de ordin I este formată din 27 de poligoane, lungimea totală fiind de 6620 km având 6400 de reperi.
Ordinele inferioare II, III, IV se ramifică pornind din ordinul ierarhic superior.
Marcarea punctelor de nivelment se face prin repere şi mărci. Pentru punctele de ordin superior s-au
folosit reperi de adâncime în perioada 1974-1999. Punctele de ordin III şi IV sunt marcate cu reperi
la sol construiţi dintr-o ţeavă metalică încastrată într-un bloc de beton. La capătul superior al ţevii se
sudează marca de formă sferică. Înălţimea mărcii faţă de blocul de beton se măsoară de la un cui
forjat cu vârful îndoit (figura 19.11).
Figura 19.11 Reper de nivelment la sol
115

Mărcile de nivelment
O altă modalitate de marcare a punctelor este aceea cu repere încastrate în soclurile construcţiilor
rezistente, în culeele podurilor, etc. Se aleg acele construcţii importante din localitate şi accesibile
pentru efectuarea măsurătorilor. Încastrarea se face la cca. 40-60 cm de la sol (figura 19.12). La
măsurători mira se va instala deasupra sferei metalice care constituie punctul matematic al reperului
(figura 19.13).
Figura 19.12 Reper de nivelment incastrat in Figura 19.13 Instalarea mirei pe reperul de
peretele clădirii nivelment
a) Cum se pot marca permanent punctele de sprijin planimetrice ?
7
b) Cum se pot marca permanent punctele de sprijin nivelitice?
c) Ce este o bornă de beton?

Punctele de sprijin trebuie să fie marcate, astfel încât să putem staționa
deasupra lor pentru a efectua măsurători necesare determinării
ulterioare a coordonatelor.

116

METODE CLASICE DE DETERMINARE A COORDONATELOR

PLANIMETRICE UTILIZÂND INSTRUMENTE CU LUNETĂ MOBILĂ
Cuprins Pagina
20.2. Drumuiri planimetrice: definiții, clasificări 117
20.3. Proiectarea drumuirilor planimetrice 120
20.4. Operații de teren 120
20.5. Operații de birou 122
• definirea drumuirii și clasificarea acestora după numărul de puncte cunoscute și după geometria
traseului
• etape de proiectare a traseului unei drumuiri planimetrice
• etapele de lucru pe teren și la birou parcurse în realizarea unei drumuirii cu instrumente cu lunetă
mobilă (teodolit electronic)
20.2 Drumuiri planimetrice: definiții, clasificări

Drumuirea este o metodă de îndesire a reţelei geodezice în vederea determinării coordonatelor
punctelor de detaliu din teren.
Drumuirea planimetrică este o linie poligonală frântă, în care poziţia reciprocă a punctelor este
determinată prin măsurarea distanţelor dintre punctele de frângere şi prin măsurarea unghiurilor în
punctele de frângere ale traseului poligonal.
În funcţie de numărul punctelor de coordonate cunoscute identificate pe teren, precum şi de tipul de
lucrare ce trebuie efectuată pe teren, drumuirile se pot clasifica astfel:
■drumuire sprijinită la capete pe puncte de coordonate cunoscute – se identifică pe teren 4 puncte

de coordonate cunoscute, dispuse 2 la un capăt (A, B) şi 2 la celălalt capăt al drumuirii (C, D) -
(figura 20.1);
■ drumuiri în circuit închis – se identifică pe teren minim 3 puncte de coordonate cunoscute (A, B,
C - figura 20.2) începând măsurătorile din punctul A cu viză pe B și C oprindu-se tot în A cu
repetarea vizelor pe B și C;
■ drumuire cu punct nodal – este formată din minim 3 drumuiri ce pornesc din câte 2 puncte de
coordonate cunoscute (A, B, C, D, E, F) şi se întâlnesc toate trei într – un punct comun (N) numit
punct nodal, cu viză spre un punct de sprijin (S) căruia nu este necesar să-i cunoaştem coordonatele
(figura 20.3). Această drumuire se proiectează atunci când avem de măsurat o suprafață mai mare
cum ar fi o rețea de străzi;
117

Figura 20.1 Drumuire sprijinită la capete pe puncte de coordonate cunoscute şi orientări
Figura 20.2 Drumuire în circuit închis
Figura 20.3 Drumuire cu punct nodal
118

Observaţie!!! În unele situaţii, atunci când nu se găsesc pe teren suficiente puncte de sprijin se
aplică pe teren drumuirea sprijinită pe câte un punct de coordonate cunoscute (figura 20.4) şi
drumuirea în vânt (figura 20.5).
Aceste două tipuri de DRUMUIRI NU SUNT RECOMANDATE deoarece nu oferă control la
calculul orientărilor (prima situaţie) şi al coordonatelor (în a doua situaţie).
Figura 20.4 Drumuire sprijinită la capete pe două puncte de coordonate
Figura 20.5 ”Drumuire” în vânt
a) Câte puncte de coordonate cunoscute are o drumuire planimetrică
sprijinită la capete pe puncte de coordonate cunoscute ?
7 b) De ce se numește drumuire în circuit Închis?
c) Unde se recomandă proiectarea unei drumuiri cu punct nodal?

Drumuirea este o metodă de îndesire a reţelei geodezice în vederea
determinării coordonatelor punctelor de detaliu din teren.
119

20.3. Proiectarea drumuirilor planimetrice
Proiectarea reţelelor de drumuire se va face în funcţie de următoarele criterii:
►traseul drumuirilor se va alege de regulă de-a lungul arterelor de circulaţie, în lungul cursurilor de
apă, de-a lungul canalelor, digurilor, etc., deoarece laturile şi punctele de drumuire trebuie să fie
accesibile şi cât mai apropiate de punctele de detaliu;
►punctele de drumuire se fixează în zone ferite de distrugere astfel încât instalarea aparatului în
staţie să fie făcută cu uşurinţă;
►între punctele de drumuire alăturate trebuie să fie vizibilitate astfel încât să se poată efectua
măsurarea distanţelor şi a unghiurilor fără dificultate;
►punctele de drumuire trebuie să fie alese cât mai aproape de punctele de detaliu ce urmează a fi
măsurate.
Figura 20.6 Proiectarea reţelelor de drumuire
Distanţa dintre punctele de drumuire se determină în funcţie de condiţiile concrete din teren, de
gradul de acoperire cu vegetaţie şi de tipul de aparat cu care se vor face determinările. În cazul în
care se vor efectua măsurătorile cu aparatură clasică ( teodolit ) distanţa medie se recomandă a fi
între 100 – 150 m, distanţa minimă fiind între 40 – 50 m, iar cea maximă 2000 – 3000 m.
Atât lungimea unei laturi de drumuire cât şi lungimea totală a traseului poligonal sunt dependente
de situaţia concretă din teren. Astfel, în intravilan lungimea traseului va fi mai mică decât în
extravilan unde vizibilitatea este mai mare.
20.4. Operaţii de teren

Operaţiile de teren care se efectuează într – o drumuire clasică cu instrumente de tip teodolit
electronic sunt:
marcarea punctelor de drumuire;
întocmirea schiţei de reperaj şi descriere a punctelor;
măsurarea laturilor de drumuire;
măsurarea unghiurilor verticale.
măsurarea unghiurilor orizontale;
120

Figura 20.7 Schema desfăşurării măsurătorilor pe teren
Marcarea punctelor de drumuire

Se face de regulă cu picheți metalici în funcţie de locul unde se efectuează măsurătorile (intravilan
sau extravilan).
Întocmirea schiţei de reperaj şi descrierea topografică a punctelor

Pentru identificarea ulterioară a punctelor de drumuire este necesar să se întocmească o schiţă de
reperaj şi de descriere a punctelor. Fiecare punct nou de drumuire trebuie să fie reperat prin trei
distanţe către puncte fixe din teren.
Măsurarea laturilor de drumuire
Dacă măsurătorile se efectuează cu aparate clasice (teodolit) distanţele se vor măsura cu panglica,
dus – întors, toleranţa admisă între cele două determinări fiind:
T = ±0,003 L
Dacă măsurătorile se efectuează cu staţii totale distanţele se vor măsura tot dus – întors, eroarea de
măsurare admisă fiind în funcţie de precizia instrumentului folosit (de regulă nu trebuie să fie mai
mare de 2 – 3 p e, unde p e este precizia de măsurare a instrumentelor). Distanţa finală între punctele
L + LBA
A şi B este dată de relaţia: L AB = AB
2
Măsurarea unghiurilor verticale
Unghiurile verticale se măsoară în fiecare punct de staţie în ambele poziţii ale lunetei, atât spre
punctul din spate cât şi spre punctul din faţă. Dacă vizarea se face la înălţimea aparatului (figura
20.8 a) înainte şi înapoi, unghiul va fi media aritmetică a determinărilor, luând ca sens al unghiului
cel de parcurgere a drumuirii. Dacă vizarea se face la înălţimi diferite (figura 20.8 b), nu se va mai
121

face media decât la diferenţele de nivel.
a) la înălţimea aparatului b) la înălţime oarecare

Figura 20.8 Măsurarea unghiurilor verticale
În prima situaţie valoarea unghiului este: α =

α AB  + α BA
2
În a doua situaţie diferenţa de nivel este:
δhAB = d * tgα AB
,
+ i A − sB
δhBA = d * tgα BA
,
− iB + s A
δhAB + δhBA
δhAB =
2
Măsurarea unghiurilor orizontale
Unghiurile orizontale între laturile drumuirii se determină ca diferenţă a direcţiilor unghiulare

orizontale măsurate în fiecare punct de staţie prin metoda seriilor.
20.5. Operații de birou

La birou prelucrarea măsurătorilor se face în următoarea succesiune:
calculul unghiurilor orizontale între laturile de drumuire;
calculul orientărilor laturilor de sprijin;
transmiterea orientărilor;
 calculul orientărilor provizorii;
 calculul erorilor şi corecţiilor orientării;
 calculul orientărilor compensate;
calculul distanţelor reduse la orizont;
calculul coordonatelor relative:
 calculul coordonatelor relative provizorii;
 calculul erorilor şi corecţiilor;
 calculul coordonatelor relative compensate;
 calculul coordonatelor absolute.
Algoritmul general de prelucrare a măsurătorilor într-o drumuire planimetrică poate fi urmărit în
figura 20.9.
122

Figura 20.9 Algoritm general de prelucrare a drumuirilor planimetrice
123

a) Ce criterii se respectă la proiectarea punctelor unei rețele de

drumuire ?
7
b) Ce etape se parcurg pe teren la măsurarea elementelor unei

drumuiri în sistem clasic?
c) care sunt principalele etape de prelucrare a măsurătorilor?

Înainte de începerea unei lucrări de drumuire se vor parcurge etapele:
de proiectare pentru alegerea traseului și marcarea punctelor de stație
a.î. să existe vizibilitate către punctele de detaliu, executarea
măsurătorilor și apoi prelucrarea datelor.

124

DRUMUIREA PLANIMETRICĂ SPRIJINITĂ LA CAPETE PE PUNCTE DE

COORDONATE CUNOSCUTE _METODA CLASICĂ DE MĂSURARE ȘI
PRELUCRARE
Cuprins Pagina
21.2. Drumuirea planimetrică sprijinită la capete: etapa de teren 125
21.3. Drumuirea planimetrică sprijinită la capete: etapa de birou 126
21.4. Drumuirea planimetrică sprijinită la capete: exemplu numeric 130
• drumuirea planimetrică sprijinită la capete: etapele parcurse pe teren la măsurători

• drumuirea planimetrică sprijinită la capete: etapele parcurse la prelucrarea măsurătorilor
• drumuirea planimetrică sprijinită la capete: exemplu numeric
21.2 Drumuirea planimetrică sprijinită la capete: etapele parcurse pe teren la

măsurători
Figura 21.1 Drumuire sprijinită la capete pe puncte de coordonate cunoscute şi orientări

cunoscute
Se dau coordonatele punctelor vechi: A, B, C,D (X i , Y i )

Se cer: coordonatele punctelor noi: 1, 2, 3 (X j , Y j )
125

Etapa de teren
În prima etapă se face marcarea punctelor de drumuire cu ţăruşi metalici sau de lemn. Fiecare punct
nou marcat va fi însoţit de o schiţă de reperaj şi o descriere topografică. Schiţa va conţine minim
trei distanţe de la punctul nou spre reperi stabili de pe teren, iar fişa va conţine date despre tipul
materializării, coordonatele punctului, numărul punctului şi alte date descriptive despre punct.
În fiecare staţie de drumuire se vor măsura direcţii unghiulare orizontale, distanţe şi unghiuri
verticale. Ca regulă de măsurare putem stabili ca prim punct în măsurare să fie punctul de drumuire
din spate (staţia anterioară sau punctul de orientare), iar al doilea să fie punctul de drumuire
următor.
De exemplu în staţia A procedăm astfel:
►instalăm aparatul (centrăm, calăm, punem la punct luneta) deasupra punctului de staţie;
► măsurăm direcţiile unghiulare orizontale în ambele poziţii ale lunetei, prin metoda
seriilor către punctele: B, 1;
► măsurăm unghiurile verticale către punctele B, şi 1;
►măsurăm distanţele între laturile de drumuire. Se recomandă măsurarea cu panglica sau
electro – optic. Distanţele se vor măsura dus – întors, eroarea de măsurare fiind în funcţie de
precizia instrumentului utilizat, astfel:
- pentru măsurarea cu panglica toleranţa admisă va fi: T = ±0.003 L
- pentru măsurarea electro – optică eroarea de măsurare să nu depăşească 2 – 3p c , unde p c
este precizia de măsurare a instrumentului.
21.3. Drumuirea planimetrică sprijinită la capete: etapa de birou
YB − YA
θ AB = arctg
XB − XA
■ Calculul orientărilor laturilor de sprijin:
YD − YC
θCD = arctg
X D − XC
θ A` 1 = θ AB + ω A − 400G
θ12` = θ1`A + ω1 − 400G
■ Calculul orientărilor provizorii între punctele de drumuire: θ 23` = θ 21` + ω2 − 400G
θ3' C = θ32' + ω3 − 400G
θ CD
`
= θ C` 3 + ωc − 400G
■ Calculul erorii orientării de drumuire:
Eroarea totală Toleranţa - T θ Corecţia totală - c θ Corecţia unitară - k θ

eθ = θCD
`
− θCD Tθ = c n cθ = −eθ c
kθ = θ
c este aproximatia de n
citire a aparatului n este numãrul de
conditia care se pune : statii de drumuire
eθ ≤ Tθ
126

Figura 21.2 Determinarea orientărilor la drumuirea planimetrică sprijinită la capete
θ A1 = θ A` 1 + kθ
θ12 = θ12` + 2kθ
■ Calculul orientărilor definitive ale punctelor de drumuire: θ 23 = θ 23` + 3kθ
θ3C = θ3' C + 4kθ
θCD = θCD
`
+ 5kθ
■ Calculul distanţelor reduse la orizont:
D1 D2 D3 D4
DA1 = LA1 sin z A1 D12 = L12 sin z12 D23 = L23 sin z23 D3C = L3C sin z3C
D1 A = L1 A sin z1 A D21 = L21 sin z21 D32 = L32 sin z32 DC 3 = LC 3 sin zC 3
DA1 + D1 A D + D21 D23 + D32 D3C + DC 3
D1 = D2 = 12 D3 = D4 =
2 2 2 2
■ Calculul coordonatelor relative provizorii:
Coordonata relativă - ∆X ' Coordonata relativă - ∆Y '

∆X A` 1 = D1 cosθ A1 ∆YA`1 = D1 sin θ A1
∆X 12` = D2 cosθ12 ∆Y12` = D2 sin θ12
∆X 23
`
= D3 cosθ 23 ∆Y23` = D23 sin θ 23
∆X 3' C = D4 cosθ 3C ∆Y3'C = D3C sin θ3C
127

Figura 21.3. Calculul coordonatelor relative
■Calculul erorii şi corecţiei coordonatelor relative:
Eroarea şi corecţia pe X Eroarea şi corecţia pe Y

e x = ∑ ∆X ` − ( X C − X A ) e y = ∑ ∆Y ` − (YC − Y A )
c x = −e x c y = −e y
cx cy
kx = ky =
∑D ∑D
Erorile pe x şi pe y formează eroarea totală care trebuie să se înscrie în toleranţă:
Eroarea totală: e D = e x2 + e y2 ≤ TD
∑D
TD = ±(0.003 ∑D + ) pentru intravilan şi terenuri cu panta 50
ij
ij
5000
TD = ±(0.0045 ∑ Dij +
∑ Dij ) pentru extravilan şi terenuri cu panta 50
1733
■Calculul coordonatelor relative compensate
Coordonate relative compensate ∆X Coordonate relative compensate ∆Y

∆X A1 = ∆X A` 1 + k x D1 ∆YA1 = ∆YA`1 + k y D1
∆X 12 = ∆X 12` + k x D2 ∆Y12 = ∆Y12` + k y D2
∆X 23 = ∆X 23
`
+ k x D3 ∆Y23 = ∆Y23` + k y D3
∆X 3C = ∆X 3`C + k x D4 ∆Y3C = ∆Y3`C + k y D4
Verificare : ∑ ∆X = X C − X A Verificare : ∑ ∆Y = YC − YA
■ Calculul coordonatelor absolute ale punctelor de drumuire:

128

Coordonate absolute – X j Coordonate absolute – Y j

X 1 = X A + ∆X A1 Y1 = YA + ∆YA1
X 2 = X 1 + ∆X 12 Y2 = Y1 + ∆Y12
X 3 = X 2 + ∆X 23 Y3 = Y3 + ∆Y23
X C = X 3 + ∆X 3C YC = Y3 + ∆Y3C
Figura 21.4 Calculul coordonatelor absolute
Verificarea calculului coordontelor punctului C se face prin compararea coordonatelor determinate

prin calcul cu cele date iniţial.
ATENŢIE! Explicaţiile de mai sus sunt pentru trei staţii noi (punctele 1, 2, 3), dar algoritmul
de calcul este acelaşi indiferent de numărul de staţii noi.
a) Câte puncte de coordonate cunoscute se dau la drumuirea
planimetrică sprijinită la capete şi cum sunt distribuite acestea ?
b) Cum se calculează eroarea de neânchidere pe orientare ?
c) Cum se verifică coordonatele relative compensate ?
129


Drumuirea planimetrică sprijinită la capete porneşte de pe 2 puncte de
coordonate cunoscute şi se închide pe alte 2 puncte de coordonate
cunoscute. În fiecare punct de staţie se măsoară direcţii unghiulare
orizontale, distanţe înclinate şi unghiuri verticale. Regula de măsurare
este aceea că se vor face măsurători către punctul din spate şi apoi
către punctul din faţă.
21.4. Exemplu numeric de rezolvare a drumuirii planimetrice sprijinite la capete
Nr.pct. X (m) Y (m)

Se dau coordonatele punctelor de A 1096.00 2365.273
sprijin: B 1079.714 2331.809
C 1086.303 2441.656
D 1076.854 2459.570
Unghiurile de pantă:
α A1 α 12 α 23 α 3C
-4,2532 5,3618 -3,4835 2,1879
Măsurătorile efectuate în teren: Unghiuri orizontale:
ωA ω1 ω2 ω3 ωC
281,6267 116,8819 282,0388 120,7056 258,4816
Distanţe înclinate:
L A1 L 12 L 23 L 3C
18,451m 27,537m 25,899m 24,004m
Se cere să se calculeze: Coordonatele X, Y ale punctelor noi de drumuire 1, 2, 3
Etapa de calcule
■ Calculul orientărilor laturilor de sprijin:
YB − YA −
θ AB = arctg = 71.1657 = 271.1657
XB − XA −
YD − YC +
θCD = arctg = 69.0999 = 130.9000
X D − XC −
■ Calculul orientărilor provizorii între punctele de drumuire:
θ A` 1 = θ AB + ω A − 400G = 271.1657 + 281.6267 − 400 = 152.7924

θ12` = θ1`A + ω1 − 400G = 352.7924 + 116.8819 − 400 = 69.6743
θ 23` = θ 21` + ω2 − 400G = 269.6743 + 282.0288 − 400 = 151.7131
θ 3' C = θ32' + ω3 − 400G = 351.7131 + 120.7056 − 400 = 72.4187
θCD
`
= θ C` 3 + ωc − 400G = 272.4187 + 258.4816 − 400 = 130.9003
130

■ Calculul erorii orientării de drumuire:
Eroarea totală Toleranţa - T θ Corecţia totală Corecţia unitară

- cθ - kθ
eθ = θ CD
`
− θ CD Tθ = c n cθ = −eθ c − 3cc
kθ = θ =
eθ = 130.9003 − 130.9000 Tθ = 5cc 5 = 11cc cθ = −3cc n 5
eθ = +3cc kθ = −0.6 cc
c este aproximatia de
citire a aparatului n este numãrul de
conditia care se pune : statii de drumuire
eθ ≤ Tθ ⇒ 3cc ≤ 5cc
θ A1 = θ A` 1 + kθ = 152.7924
θ12 = θ12` + 2kθ = 69.6742
■ Calculul orientărilor definitive ale punctelor de drumuire: θ 23 = θ 23` + 3kθ = 151.7130
θ3C = θ3' C + 4kθ = 72.4185
θCD = θCD
`
+ 5kθ = 130.9000
■ Calculul distanţelor reduse la orizont:
D1 D2 D3 D4
DA1 = LA1 cos α A1 D12 = L12 cos α12 D23 = L23 cos α 23 D3C = L3C cos α 3C
D1 = 18.41m D2 = 27.44m D3 = 25.86m D4 = 23.99m
■ Calculul coordonatelor relative provizorii:
Coordonate relative ∆X ' Coordonate relative ∆Y '

∆X A` 1 = 18.41cos152.7924 = −13.576m ∆YA`1 = D1 sin θ A1 = 18.41sin 152.7924 = 12.434m
∆X 12` = 27.44 cos 69.6742 = 12.582m ∆Y12` = D2 sin θ12 = 27.44 sin 69.6742 = 24.385m
∆X 23
`
= D3 cos θ 23 = 25.86 cos151.7130 = −18.771m ∆Y23` = D23 sin θ 23 = 25.86 sin 151.7130 = 17.787 m
∆X 3' C = D4 cos θ 3C = 23.99 cos 72.4185 = 10.071m ∆Y3'C = D3C sin θ 3C = 23.99 sin 72.4185 = 21.773m
∑ ∆X '
= −9.694 ∑ ∆Y '
= 76.379
■Calculul erorii şi corecţiei coordonatelor relative:

Eroarea şi corecţia pe X Eroarea şi corecţia pe Y
ex = ∑ ∆X − ( X C − X A )
`
e y = ∑ ∆Y ` − (YC − YA )
( X C − X A ) = −9.697 (YC − YA ) = 76.383m
ex = −9.694 − (−9.697) = 3mm e y = 76.379 − 76.383 = −4mm
cx = −ex = −3mm c y = −e y = 4mm
cx − 3mm cy
kx = = = −0.0000313 ky = =
4mm
= 0.0000418
∑ D 95.70m ∑D 95.70m
131

■Calculul coordonatelor relative compensate
Coordonate relative compensate ∆X Coordonate relative compensate ∆Y

∆X A1 = ∆X A` 1 + k x D1 = −13.576 − 0 = −13.576m ∆YA1 = ∆YA`1 + k y D1 = 12.434 + 0.001 = 12.435m
∆X 12 = ∆X 12` + k x D2 = 12.582 − 0.001 = 12.581m ∆Y12 = ∆Y12` + k y D2 = 24.385 + 0.001 = 24.386m
∆X 23 = ∆X 23
`
+ k x D3 = −18.771 − 0.001 = −18.772m ∆Y23 = ∆Y23` + k y D3 = 17.787 + 0.001 = 17.788m
∆X 3C = ∆X 3`C + k x D4 = 10.071 − 0.001 = 10.070m ∆Y3C = ∆Y3`C + k y D4 = 21.773 + 0.001 = 21.774m
Verificare : ∑ ∆X = X C − X A Verificare : ∑ ∆Y = YC − YA
∑ ∆X = −9.697 ∑ ∆Y = 76.383
■ Calculul coordonatelor absolute ale punctelor de drumuire:
Coordonate absolute – X j Coordonate absolute – Y j

X 1 = X A + ∆X A1 = 1096.00 − 13.576 = 1082.424m Y1 = YA + ∆YA1 = 2365.273 + 12.435 = 2377.708m
X 2 = X 1 + ∆X 12 = 1082.424 + 12.581 = 1095.005m Y2 = Y1 + ∆Y12 = 2377.708 + 24.386 = 2402.094m
X 3 = X 2 + ∆X 23 = 1095.005 − 18.772 = 1076.233m Y3 = Y3 + ∆Y23 = 2402.094 + 17.788 = 2419.882m
Verificare Verificare
X C = X 3 + ∆X 3C = 1076.233 + 10.070 = 1086.303m YC = Y3 + ∆Y3C = 2419.882 + 21.774 = 2441.656m

132

METODE DE DETERMINARE A COORDONATELOR PUNCTELOR DE

DETALIU UTILIZÂND INSTRUMENTE CU LUNETĂ MOBILĂ
Cuprins Pagina
22.2. Metoda coordonatelor polare 133
22.3. Metoda coordonatelor rectangulare 136
22.4. Metoda intersecției liniare 137
• etapele parcurse pe teren și la birou pentru determinarea coordonatelor X, Y ale detaliilor prin
diverse metode: coordonate polare, coordonate rectangulare, intersecții liniare
22.2 Metoda coordonatelor polare

Se dau: coordonatele punctelor de drumuire: 1, 2, 3, 4
Se măsoară: distanţele înclinate din punctele de drumuire către punctele radiate, direcţiile unghiulare
orizontale şi unghiurile verticale
Se cere să se calculeze coordonatele X, Y ale punctelor radiate: 201, 202, 203, 301, 302, 303
Figura 22.1 Metoda coordonatelor polare
Etape de calcul
■Calculul distanţelor reduse la orizont: Dij = Lij cos α ij
Unde:
133

L ij este distanţa înclinată măsurată între punctul de drumuire şi punctul radiat;

α ij este unghiul vertical (unghi de pantă) măsurat între punctul de drumuire şi punctul radiat.
De exemplu: D2− 201 = L2− 201 cos α 2− 201
α 2' = θ 2 −1 − dir1
■Calculul unghiului de orientare al staţiei 2: α 2'' = θ 2 − 3 − dir3
α 2' + α 2''
α2 =
2
α 3' = θ3− 2 − dir2

■ Calculul unghiului de orientare al staţiei 3: α 3'' = θ 3− 4 − dir4
α 3' + α 3''
α3 =
2
θ 2−i = α 2 + diri
■ Calculul orientărilor punctelor radiate:
θ 3− j = α 3 + dir j
θ 2− 201 = α 2 + dir201
De exemplu:
θ 3−301 = α 3 + dir301
■ Calculul creşterilor de coordonate:

∆X 2 − i = D2 − i cosθ 2 − i ∆X 3− j = D3− j cosθ3− j
∆Y2 − i = D2 − i sin θ 2 − i ∆Y3− j = D3− j sin θ3− j
De exemplu
∆X 2 − 201 = D2 − 201 cosθ 2 − 201

∆Y2 − 201 = D2 − 201 sin θ 2 − 201
∆X 3− 301 = D3− 301 cosθ 3− 301

∆Y3− 301 = D3− 301 sin θ 3− 301
X i = X 2 + ∆X 2 − i
Yi = Y2 + ∆Y2 − i
■ Calculul coordonatelor absolute ale punctelor radiate:
X j = X 3 + ∆X 3− j
Y j = Y3 + ∆Y3− j
134

X 201 = X 2 + ∆X 2 − 201 X 301 = X 3 + ∆X 3− 201

De exemplu:
Y201 = Y2 + ∆Y2 − 201 Y301 = Y3 + ∆Y3− 201
Concluzie: Coordonatele punctelor radiate se determină în funcţie de coordonatele punctului de staţie din
care a fost măsurat punctul respectiv.
Se dau: coordonatele punctelor de drumuire: 1, 2, 3

Nr. pct. X (m) Y (m)
1 783,319 1225,352
2 801,411 1249,389
3 795,276 1284,871
D 2-201 18,15m
D 2-202 19,11m
Se măsoară: distanţele orizontale din punctele de drumuire către punctele

radiate şi direcţiile unghiulare orizontale
P.S. P.V. Direcţii
unghiulare
orizontale
măsurate
1 75,8610
3 327,8362
2 201 383,0959
202 55,8873
Se cere să se calculeze coordonatele X, Y ale punctelor radiate: 201, 202

Printr-un punct radiat se înţelege orice punct de detaliu din teren.
Elementele ce se măsoară către orice punct radiat sunt: direcţia
unghiulară orizontală, distanţa înclinată şi unghiul vertical.
Calculul coordonatelor punctelor radiate se face funcţie de
coordonatele punctului de staţie din care au fosdt măsurate.
135

22.3. Metoda coordonatelor rectangulare
Se dau: coordonatele punctelor de drumuire 1, 2, 3

Se cer: coordonatele X şi Y ale punctelor radiate A şi B, puncte aflate pe colţurile unei clădiri.
Se măsoară cu panglica distanţele D 1 , D 2 , D 3 . Latura AB este paralelă cu latura 23, astfel încât vom duce
perpendiculare din punctele A şi B pe latura 23 obţinând punctele A 1 şi B 1 . Distanţa D 1 este măsurată de la
punctul 2 la punctul A 1 , D 2 este lungimea perpendicularei AA 1 , iar D 3 este lungimea laturii AB.
Figura 22.2 Metoda coordonatelor rectangulare
Etapa de calcul
Y3 − Y2
■ Calculul orientării laturii 23: θ 2−3 = arctg
X3 − X2
∆X 2 − A1 = D1 cosθ 2 − 3 X A1 = X 2 + ∆X 2− A1
■ Calculul coordonatelor punctului A 1
∆Y2 − A1 = D1 sin θ 2 − 3 Y A1 = Y2 + ∆Y2− A1
■ Calculul coordonatelor punctului A θ A− A1 = θ 2− A1 − 100 g
∆X A− A1 = D2 cos θ A− A1 X A = X A1 + ∆X A− A1
∆Y A− A1 = D2 sin θ A− A1 Y A = Y A1 + ∆Y A− A1
■ Calculul coordonatelor punctului B: θ A− B = θ 2−3
∆X A− B = D3 cos θ A− B X B = X A + ∆X A− B
∆Y A− B = D3 sin θ A− B YB = Y A + ∆Y A− B
136

Se cer: coordonatele X şi Y ale punctelor radiate A şi B, puncte aflate pe

colţurile unei clădiri.
Se măsoară cu panglica distanţele D 1 , D 2 , D 3

Nr.pct. X (m) Y (m)
1 809,583 1745,124
2 818,171 1759,668
3 812,132 1795,471
D1 15,63m
D2 8,78m
D3 9,98m
22.4. Metoda intersecției liniare

Se cer: coordonatele punctului radiat A (X, Y)
Se măsoară: distanţele D1 şi D2 cu panglica, electronic sau stadimetric
Figura 22.3 Metoda intersecţiei liniare

137

Etapa de calcul
Y3 − Y2
■ Calculul orientării laturii de sprijin 23: θ 2−3 = arctg
X3 − X2
■ Calculul distanţei D3 din coordonate: D3 = D2−3 = ( X 2 − X 3 ) 2 + (Y2 − Y3 ) 2
■ Calculul unghiurilor α şi β în triunghiul 2A3 aplicând teorema cosinusului:
D12 = D32 + D22 − 2 D3 D2 cos β

D22 = D32 + D12 − 2 D1 D3 cos α
D22 + D32 − D12

β = arccos
2 D3 D2
D12 + D32 − D22
α = arccos
2 D1 D3
θ 2 − A = θ 2 −3 − α
■ Calculul orientărilor laturilor 2A şi 3A:
θ 3− A = θ 3− 2 + β
X A[1] = X 2 + D1 cosθ 2 − A
YA[1] = Y2 + D1 sin θ 2 − A
■ Calculul coordonatelor punctului A:

X A[2 ] = X 3 + D2 cosθ 3− A
YA[2 ] = Y3 + D2 sin θ 3− A
Valorile finale ale coordonatelor punctului A se vor calcula ca medie aritmetică între cele două perechi de
coordonate obţinute mai sus, în cazul în care nu sunt diferenţe mai mari de câţiva cm între ele.
X A[1] + X A[2 ]
XA =
2
Y A[1] + Y A[2 ]
YA =
2
138

Să se rezolve următoarea problemă:
Se cer: coordonatele punctului radiat A (X, Y) (figura 22.3.), metoda

intersecției liniare
Se măsoară: distanţele D1 şi D2
Nr.pct. X (m) Y (m)

1 804,699 1522,033
2 812,716 1535,702
3 807,068 1571,337
D1 20,59m
D2 25,57m

139

METODE DE DETERMINARE A COTELOR PUNCTELOR UTILIZÂND

INSTRUMENTE CU LUNETĂ MOBILĂ
Cuprins Pagina
23.2. Metoda nivelmentului trigonometric: definiție, clasificări 140
23.3. Metoda nivelmentului trigonometric viză ascendentă 140
23.4. Metoda nivelmentului trigonometric viză descendentă 143
• definirea metodei nivelmentului trigonometric și clasificarea după categoria vizei
• calculul cotei prin nivelment trigonometric cu viză ascendentă și viză descendentă
23.2 Metoda nivelmentului trigonometric: definiție, clasificări
Metoda nivelmentului trigonometric se aplică în situaţii speciale, când terenul este accidentat (pante mari), iar
distanţele dintre puncte pot să ajungă până la câţiva km. Se recomandă a se aplica numai în astfel de situaţii
deoarece măsurătorile sunt mai complexe, se măsoară unghiuri şi distanţe, fapt ce conduce şi la scăderea
preciziei de determinare a diferenţelor de nivel. În funcţie de evoluţia terenului şi de distanţele dintre punctele
de măsurat, putem avea mai multe situaţii:
 nivelment trigonometric cu vize ascendente la distanţe mici – când unghiul de pantă este pozitiv,
iar distanţa dintre puncte este mică, se poate viza pe miră la înălţimea aparatului (figura 23.1);
 nivelment trigonometric cu vize ascendente la distanţe mari – când unghiul de pantă este pozitiv,
dar distanţa dintre puncte este mare, nu se poate viza pe miră la înălţimea aparatului (figura 23.2);
 nivelment trigonometric cu vize descendente – când unghiul de pantă este negativ (figura 23.3).
23.3. Metoda nivelmentului trigonometric viză ascendentă

23.3.1.Metoda nivelmentului trigonometric viză ascendentă la distanțe mici
■ Se instalează teodolitul (staţia totală) deasupra punctului de cotă cunoscută A;
■ Se măsoară înălţimea aparatului I;
■ Se vizează pe mira (prisma) instalată în punctul necunoscut B, la înălţimea aparatului şi se citeşte

unghiul de pantă α AB sau cel zenital z AB în funcţie de aparatul cu care lucrăm.
_____________________________________________________________________________140
Figura 23.1 Nivelment trigonometric cu vize ascendente la distanţe mici
Etapa de calcule
■ Calculul diferenţei de nivel:
∆H AB = LAB sin α AB = L cos z AB

sau
∆H AB = DABtgα AB = DAB ctgz AB
unde:
• L AB – distanţa reală (înclinată) din teren dintre punctele A şi B;
• D AB – distanţa orizontală dintre punctele A şi B calculată din măsurători sau din coordonatele
punctelor;
■ Calculul cotei punctului B: H B = H A + ∆H AB

Deoarece terenul este ascendent, diferenţa de nivel este pozitivă.
Exemplu numeric
Se dă cota punctului A H A = 96,452m
Se efectuează măsurătorile pe teren:i = 1,50m, α AB = 5,5620, L AB = 32,42m
Se cere să se calculeze cota punctului B
Etapa de calcule
■ Calculul diferenţei de nivel: ∆H AB = L AB sin α AB = 32.42 sin 5.5620 = 2.83m
■ Calculul cotei punctului B: H B = H A + ∆H AB = 96.452 + 2.83 = 99.282m

Să se rezolve problema de mai jos:
Se dă cota punctului A, H A = 95,372m

Se efectuează măsurătorile pe teren: i – înălţimea aparatului, α AB şi L AB
i = 1,50m, α AB = 5,3920, L AB = 33,32m
_____________________________________________________________________________141

Nivelmentul trigonometric cu vize ascendente la distanţe mici se
efectuează atunci când unghiul de pantă este pozitiv, iar distanţa dintre
puncte este mică și se poate viza pe miră la înălţimea aparatului!
H B = H A + ∆H AB iar ∆H AB = L AB sin α AB
23.3.2.Metoda nivelmentului trigonometric viză ascendentă la distanțe mari
În cazul în care terenul are pantă mare, iar vizarea nu se poate face la înălţimea aparatului se va viza
la o înălţime oarecare (poate să fie la înălţime unui semnal). Elementele măsurate sunt aceleaşi ca la
metoda anterioară (figura 23.2)
Figura 23.2 Nivelment trigonometric cu viză ascendentă la distanţe mari
Etapa de calcule
∆H AB + S = DABtgα AB
'
+I
rezulta
∆H AB = DABtgα AB
'
+I −S
sau
∆H AB = DAB ctgz ' + I − S
unde:
• α´ - unghiul de pantă măsurat la înălţimea semnalului;
• S – înălţimea semnalului la care se fac determinările.
■ Calculul cotei punctului B: H B = H A + ∆H AB
_____________________________________________________________________________142
Exemplu numeric
Se dă cota punctului A
Se efectuează măsurătorile pe teren: i – înălţimea aparatului, α/ AB şi D AB , S – înălţimea semnalului
H A = 96,452m, i = 1,50m, α/ AB = 16,1540, D AB = 43,14m, S = 2,70m
Etapa de calcule
∆H AB + S = DABtgα AB
'
+I
rezulta
∆H AB = DABtgα AB
'
+I −S
∆H AB = 43.14tg16.1540 + 1.50 − 2.70 = 9.99m
■ Calculul cotei punctului B:
H B = H A + ∆H AB
H B = 96.452 + 9.99 = 106.442m
Se dă cota punctului A H A = 97,542m,

Se efectuează măsurătorile pe teren: i – înălţimea aparatului, α/ AB şi
D AB , S – înălţimea semnalului
i = 1,50m, α/ AB = 17,1540, D AB = 42,14m, S = 2,65m

Nivelmentul trigonometric cu vize ascendente la distanţe mari este
atunci când unghiul de pantă este pozitiv, dar distanţa dintre puncte
este mare, nu se poate viza pe miră la înălţimea aparatului (figura 23.2);
H B = H A + ∆H AB
∆H AB + S = D AB tgα AB
'
+I
rezulta
∆H AB = D AB tgα AB
'
+I −S
23.4. Nivelment trigonometric cu vize descendente

În cazul în care panta terenului este negativă (terenul coboară de la A către B) diferenţa de nivel va avea
semnul minus, iar diferenţa de nivel se va calcula cu relaţia următoare: H B = H A + ∆H AB
H B = H A + DABtgα ' + I − S
sau
H B= H A + DAB ctgz ' + I − S
_____________________________________________________________________________143
Figura 23.3 Nivelment trigonometric cu viză descendentă

Exemplu numeric
Se efectuează măsurătorile pe teren: i – înălţimea aparatului, z/ AB şi D AB , S – înălţimea semnalului
H A = 110,382m, i = 1,55m, z/ AB = 108,3380, D AB = 56,25m, S = 4,80m
Etapa de calcule
■ Calculul cotei punctului B:
H B= H A + D AB ctgz ' + I − S
H B= 110.382 + 56.25ctg108.338 + 1.55 − 4.80
H B = 110.382 − 7.4096477 − 3.25 = 99.722m
Se efectuează măsurătorile pe teren:
H A = 109,382m, i = 1,50m, z/ AB = 107,3380, D AB = 66,25m, S = 4,85m

Nivelment trigonometric cu vize descendente – când unghiul de pantă
este negativ.
H B = H A + DABtgα ' + I − S
sau
H B= H A + DAB ctgz ' + I − S

_____________________________________________________________________________144
DRUMUIRE DE NIVELMENT TRIGONOMETRIC SPRIJINITĂ LA

CAPETE PE PUNCTE DE COTE CUNOSCUTE
Cuprins Pagina
24.2. Metoda drumuirii de nivelment trigonometric 145
24.3. Exemplu numeric 146
• definirea metodei drumuirii de nivelment trigonometric
• calculul cotelor punctelor prin drumuirea de nivelment trigonometric
24.2 Metoda drumuirii de nivelment trigonometric sprifinită la capete
Se dau: cotele punctelor de sprijin H A şi H B

Se cer: cotele punctelor 1, 2, 3
Se măsoară: distanţele înclinate şi unghiurile verticale (unghiuri de pantă)
Figura 24.1 Drumuire de nivelment trigonometric
Etape de calcul
■Calculul distanţelor reduse la orizont: Di − j = Li − j cos α i − j

■ Calculul diferenţelor de nivel provizorii:
∆H A` 1 = DA1tgα A1
∆H12` = D12tgα12
∆H 23
`
= D23tgα 23
∆H 3` B = D3 Btgα 3 B
■ Calculul erorii, corecţiei, corecţiei unitare:
_____________________________________________________________________________145
Condiţia care se pune este ca suma diferenţelor de nivel provizorii să fie egală cu diferenţa dintre
cota reperului de sosire şi cota reperului de plecare.
Condiţie: ∑ ∆H ` = H B − H A
Nerespectarea acestei condiţii conduce la calculul erorii: eh = ∑ ∆H ` − ( H B − H A )
Eroarea trebuie să fie mai mică sau egală cu toleranţa:
eh ≤ Th
Th = 0,2 Dkm
Dacă eroarea se încadrează în toleranţă se va calcula corecţia totală şi corecţia unitară:
ch = −eh
ch
kh =
∑D
■ Calculul diferenţelor de nivel compensate:
∆H A1 = ∆H A` 1 + kh DA1
∆H12 = ∆H12` + kh D12
∆H 23 = ∆H 23
`
+ kh D23
∆H 3 B = ∆H 3` B + kh D3 B
Verificare: ∑ ∆H = H B − HA
■ Calculul cotelor punctelor de drumuire:
H1 = H A + ∆H A1
H 2 = H1 + ∆H12
H 3 = H 2 + ∆H 23
H B = H 3 + ∆H 3 B
Ultima cotă calculată, cea a punctului B, este o ultimă verificare.

Obligatoriu, cota calculată a punctului B trebuie să fie egală cu cota dată pentru punctul B.
Exemplu numeric
Se dau: cotele punctelor de sprijin H A şi H B
Se cer: cotele punctelor 1, 2, 3
Se măsoară: distanţele înclinate şi unghiurile verticale (unghiuri de pantă)

H A = 101,47m şi H B = 103,429m
L A1 = 35,68m, L 12 = 29,76m, L23 = 32,75m, L3B = 33,51m
α A1 = 5,5674, α 12 = - 3,2685, α 23 = -4,3698, α 3B = 4,6548
Etape de calcul
■Calculul distanţelor reduse la orizont:

_____________________________________________________________________________146
Di − j = Li − j cos α i − j
DA1 = 35.68 cos 5.5674 = 35.544m
D12 = 29.76 cos 3.2685 = 29.721m
D23 = 32.75 cos 4.3698 = 32.673m
D3 B = 35.51cos 4.6548 = 35.415m
■ Calculul diferenţelor de nivel provizorii:
∆H A` 1 = DA1tgα A1 = 35.544tg 5.5674 = 3.116m

∆H12` = D12tgα12 = 29.721tg (−3.2685) = −1.527m
∆H 23
`
= D23tgα 23 = 32.673tg (−4.3698) = −2.246m
∆H 3` B = D3 Btgα 3 B = 35.415tg 4.6548 = 2.594m
■ Calculul erorii, corecţiei, corecţiei unitare:
Condiţia care se pune este ca suma diferenţelor de nivel provizorii să fie egală cu diferenţa dintre
cota reperului de sosire şi cota reperului de plecare.
Condiţie: ∑ ∆H ` = H B − H A
Nerespectarea acestei condiţii conduce la calculul erorii:
eh = ∑ ∆H ` − ( H B − H A )
eh = 1.937 − 1.959 = −0.022
Eroarea trebuie să fie mai mică sau egală cu toleranţa:
eh ≤ Th
Th = 0,2 Dkm = 0.073
Dacă eroarea se încadrează în toleranţă se va calcula corecţia totală şi corecţia unitară:
ch = −eh = 0.022m
ch 0.022
kh = = = 0.00016497
∑ D 133.353
■ Calculul diferenţelor de nivel compensate:
∆H A1 = ∆H A` 1 + kh DA1 = 3.116 + 0.006 = 3.122m

∆H12 = ∆H12` + kh D12 = −1.527 + 0.005 = −1.522m
∆H 23 = ∆H 23
`
+ kh D23 = −2.246 + 0.005 = −2.241m
∆H 3 B = ∆H 3` B + kh D3 B = 2.594 + 0.006 = 2.600
∑ ∆H = H − HB A
Verificare: ∑ ∆Η = 1.959
H B − H A = 1.959
_____________________________________________________________________________147
■ Calculul cotelor punctelor de drumuire:
H1 = H A + ∆H A1 = 101.47 + 3.122 = 104.592m

H 2 = H1 + ∆H12 = 104.592 − 1.522 = 103.070m
H 3 = H 2 + ∆H 23 = 103.070 − 2.241 = 100.829m
H B = H 3 + ∆H 3 B = 100.829 + 2.600 = 103.429m
a) Ce elemente se măsoară la drumuirea de nivelment
trigonometric sprijinită la capete?
b) Ce se cere să se calculeze la drumuirea de nivelment
trigonometric?
Drumuirea de nivelment trigonometric se aplică atunci când terenul
are pante mari și nu ne permite determinarea cotelor prin nivelment
geometric! Măsurătorile se efectuează cu instrumente cu lunetă mobilă
(stații totale) pentru a putea viza la înălțimea aparatului.

_____________________________________________________________________________148

Instrumente Geodezice Și Metode de Măsurare - Online

Încărcat de

Informații document

Titlu original

Drepturi de autor

Formate disponibile

Partajați acest document

Partajați sau inserați document

Opțiuni de partajare

Vi se pare util acest document?

Este necorespunzător acest conținut?

Drepturi de autor:

Formate disponibile

Instrumente Geodezice Și Metode de Măsurare - Online

Încărcat de

Drepturi de autor:

Formate disponibile

MANEA RALUCA MARGARETA CĂLIN MARIANA CĂTĂLINA

EDITURA EX TERRA AURUM

Unitatea de învăţare nr. 1 1

Unitatea de învăţare nr. 8 37

14.3. Măsurarea indirectă a distanțelor 85

21.4. Drumuirea planimetrică sprijinită la capete: exemplu numeric 130

Unitatea de învăţare nr. 1

MĂSURĂTORILE TERESTRE - NOŢIUNI GENERALE

1.1. OBIECTIVELE UNITĂŢII DE ÎNVĂŢARE NR. 1

•Acest capitol are ca scop familiarizarea studenţilor cu noţiunile de

MANEA RALUCA, CĂLIN MARIANA 1

economică şi juridică, prin care se realizează identificarea,

b) Care sunt ramurile mari ale măsurătorilor terestre.?

c) Care este definiţia geodeziei?

d) Care este definiţia topografiei ?

e) Care este definiţia cadastrului ?

După parcurgerea acestui subcapitol trebuie să reţineţi:

1.3. Suprafeţe terestre

Suprafeţele Din punctul de vedere al măsurătorilor terestre, se definesc

Suprafaţa topografică – este suprafaţa terenului natural, cu toate

MANEA RALUCA, CĂLIN MARIANA 2

Figura 1.2 Geoidul la nivel global (ESA, 2006)

Figura 1.3 Variaţia distanţelor dintre elipsoid şi geoid (ESA, 2006)

MANEA RALUCA, CĂLIN MARIANA 3

Figura 1.4 Elipsoidul de revoluţie

b) Ce înţelegeţi prin suprafaţa topografică.?

c) Care este definiţia geoidului ?

d) Care este definiţia elipsoidului ?

e) Ce elipsoid se utilizează la ora actuală în România ?

După parcurgerea acestui subcapitol trebuie să reţineţi:

MANEA RALUCA, CĂLIN MARIANA 4

1.4. Suprafeţe de proiecţie

Suprafeţele de Prin intermediul sistemelor de proiecţie se face trecerea – prin

Figura 1.5 Proiecția Stereografică 1970

Figura 1.6 Proiecția Gauss

MANEA RALUCA, CĂLIN MARIANA 5

b) Care sunt cele două sisteme de proiecţie adoptate în România la ora

c) Cum sunt alese axele X şi Y în proiecţia Streografică 1970 ?

După parcurgerea acestui subcapitol trebuie să reţineţi:

1.5. BIBLIOGRAFIE MINIMALĂ

1. Raluca Manea,2013 – Topografie, editia a II-a revizuita, Ed. Noua, Bucuresti

MANEA RALUCA, CĂLIN MARIANA 6

Unitatea de învăţare nr. 2

MĂSURĂTORILE TERESTRE - NOŢIUNI GENERALE

2.1. OBIECTIVELE UNITĂŢII DE ÎNVĂŢARE NR. 2

• Definirea elementelor terenului în plan vertical şi orizontal

2.2. Elementele topografice ale terenului în plan vertical

Figura 2.1 Elementele topografice ale terenului în plan vertical

MANEA RALUCA, CĂLIN MARIANA

c)Ce se înţelege prin distanţa înclinată ?

d) Ce este distanţa orizontală ?

e) Care sunt unghiurile verticale ? Cum se definesc fiecare ?

f) Ce se înţelege prin cotă ? Dar prin diferenţă de nivel ?

După parcurgerea acestui subcapitol trebuie să reţineţi:

2.3. Unităţi de măsură

MANEA RALUCA, CĂLIN MARIANA

a)Ce unitate de măsură folosim pentru lungimi ?

b) Ce unităţi de măsură folosim pentru suprafeţe ?.

c) Ce grade se utilizează pentru măsurarea unghiurilor în topografie ?

MANEA RALUCA, CĂLIN MARIANA

După parcurgerea acestui subcapitol trebuie să reţineţi:

2.4. BIBLIOGRAFIE MINIMALĂ

1. Raluca Manea,2013 – Topografie, editia a II-a revizuita, Ed. Noua, Bucuresti

X5 = 1072m + 17.26mcos114.2514 = 1072m + 17.26m (-0.22199)