SR en 1367-1 - 2007

ICS 91.100.
30
SR EN 1367-1
STANDARD ROMÂN Martie 2010
Încercări pentru determinarea caracteristicilor

termice şi de alterabilitate ale agregatelor
Partea 1: Determinarea rezistenţei la îngheţ
dezgheţ
Tests for thermal and weathering properties of aggregates.

Part 1: Determination of resistance to freezing and thawing
Essais de détermination des propriétés thermiques et de

l'altérabilité des granulats. Partie 1: Détermination de la
résistance au gel-dégel
APROBARE Aprobat de Directorul General al ASRO la 31 iulie 2007

Asociația de Standardizare din România, S.C CONCIVIA S.A, 06/02/2023
Standardul european EN 1367-1:2007 are statutul unui standard

român
CORESPONDENŢĂ Acest standard este identic cu standardul european

EN 1367-1:2007
This standard is identical with the European Standard

EN 1367-1:2007
La présente norme est identique à la Norme européenne

EN 1367-1:2007
ASOCIAŢIA DE STANDARDIZARE DIN ROMÂNIA (ASRO)

Str. Mendeleev nr. 21-25, cod 010362, Bucureşti
Director General: Tel.: +40 21 316 32 96, Fax: +40 21 316 08 70
Direcţia De Standardizare: Tel. +40 21 310 17 30, +40 21 310 43 08, +40 21 312 47 44, Fax: +40 21 315 58 70
Direcţia Publicaţii - Serv. Vânzări/Abonamente: Tel. +40 21 316 77 25, Fax + 40 21 317 25 14, +40 21 312 94 88
Serviciul Redacţie - Marketing, Drepturi de Autor + 40 21 316.99.74
© ASRO Reproducerea sau utilizarea integrală sau parţială a prezentului standard în orice publicaţii şi prin orice procedeu
(electronic, mecanic, fotocopiere, microfilmare etc.) este interzisă dacă nu există acordul scris al ASRO
Ref.: SR EN 1367-1:2007
Ediţia 2
Preambul naţional
Acest standard reprezintă versiunea română a textului în limba engleză a standardului european
EN 1367-1:2007.
Standardul a fost tradus de ASRO, are acelaşi statut ca şi versiunile oficiale şi a fost publicat cu
permisiunea CEN.
Standardul european EN 1367-1:2007 a fost adoptat ca standard român prin notă de confirmare la
data de 31 iulie 2007, notă de confirmare care este înlocuită de prezentul standard.
Acest standard înlocuieşte SR EN 1367-1:2002, Încercări pentru determinarea caracteristicilor termice

şi de alterabilitate ale agregatelor. Partea 1: Determinarea rezistenţei la îngheţ-dezgheţ.
Corespondenţa dintre standardele europene la care se face referire şi standardele române este
următoarea:
EN 932-1:1996 IDT SR EN 932-1:1998

Încercări pentru determinarea caracteristicilor generale ale agregatelor.
Partea 1: Metode de eşantionare
EN 932-2:1999 IDT SR EN 932-2:2003

Partea 2: Metode de reducere a unui eşantion de laborator
EN 932-5:1999 IDT SR EN 932-5:2001

Partea 5: Echipament curent şi etalonare
EN 933-1:1997 IDT SR EN 933-1:2002

Încercări pentru determinarea caracteristicilor geometrice ale
agregatelor. Partea 1: Determinarea granulozităţii. Analiza
granulometrică prin cernere
EN 933-2:1995 IDT SR EN 933-2:1998

Încercări pentru determinarea caracteristicilor geometrice ale
agregatelor. Partea 2: Analiza granulometrică. Site de control,
dimensiuni nominale ale ochiurilor
EN 1097-2:1998 IDT SR EN 1097-2:2002

Încercări pentru determinarea caracteristicilor mecanice şi fizice ale
agregatelor. Partea 2: Metode pentru determinarea rezistenţei la
sfărâmare
Pentru aplicarea acestui standard se utilizează standardele europene la care se face referire
(respectiv standardele române identice cu acestea).
Simbolul gradului de echivalenţă (IDT – identic), conform SR 10000-8.

STANDARD EUROPEAN EN 1367-1
EUROPEAN STANDARD
NORME EUROPEENNE
EUROPÄISCHE NORM Martie 2007
ICS 91.100.30 Înlocuieşte EN 1367-1:1999
Versiunea română
Încercări pentru determinarea caracteristicilor

termice şi de alterabilitate ale agregatelor
Partea 1: Determinarea rezistenţei la îngheţ dezgheţ
Tests for thermal and Essais de détermination des Prüfverfahren für thermische
weathering properties of propriétés thermiques et de Eigenschaften und
aggregates – Part 1: l'altérabilité des granulats - Verwitterungsbeständigkeit von
Determination of resistance to Partie 1: Détermination de la Gesteinskörnungen - Teil 1:
freezing and thawing résistance au gel-dégel Bestimmung des Widerstands
gegen Frost-Tau-Wechsel
Prezentul standard european a fost adoptat de CEN la 12 februarie 2007.

Membrii CEN sunt obligaţi să respecte Regulamentul Intern CEN/CENELEC care stipulează condiţiile
în care prezentului standard european i se atribuie statutul de standard naţional, fără nici o modificare.
Listele actualizate şi referinţele bibliografice referitoare la aceste standarde naţionale pot fi obţinute pe
bază de cerere către Centrul de Management CEN sau orice membru CEN.
Prezentul standard european există în trei versiuni oficiale (engleză, franceză, germană). O versiune
în oricare altă limbă, realizată prin traducere sub responsabilitatea unui membru CEN în limba sa
naţională şi notificată Centrului de Management, are acelaşi statut ca şi versiunile oficiale.
Membrii CEN sunt organismele naţionale de standardizare din următoarele ţări: Austria, Belgia,
Bulgaria, Cipru, Danemarca, Elveţia, Estonia, Finlanda, Franţa, Germania, Grecia, Irlanda, Islanda,
Italia, Letonia, Lituania, Luxemburg, Malta, Marea Britanie, Norvegia, Olanda, Polonia, Portugalia,
Republica Cehă, România, Slovacia, Slovenia, Spania, Suedia şi Ungaria.
CEN
COMITETUL EUROPEAN DE STANDARDIZARE

European Committee for Standardization
Comité Européen de Normalisation
Europäische Komitee für Normung
Centru de Management: rue de Stassart, 36 B-1050 Brussels
© 2007 CEN Toate drepturile de exploatare sub orice formă şi în orice

mod sunt rezervate în toată lumea membrilor naţionali CEN
Ref. No. EN 1367-1:2007 RO

SR EN 1367-1:2007
Cuprins
Pagina
Preambul ………..………………………………………………………………..……………….......... 3
1 Domeniu de aplicare………………………………………...………………………............... 4
2 Referinţe normative…………………………………………………………………….....….... 4
3 Termeni şi definiţii……………………………………………………………………………… 4
4 Principiu………………….............................................................................................…. 5
5 Aparatură……………….................................................................................................… 5
6 Prelevarea probelor…...……………………………………………………………………….. 5
7 Epruvete de încercat…………………………………………………………………………… 5
7.1 Generalităţi……………………………………………………………………………………… 5
7.2 Granulozitatea epruvetelor de încercat…………………………………………………...… 6
7.3 Pregătirea epruvetelor……..………………………………………………………………..…. 7
8 Mod de lucru………………………..…………………………………………………………… 7
8.1 Îmbibare…………………………………….…………………….................………………..... 7
8.2 Expunere la îngheţ sub apă…………………………………………………………………… 7
9 Determinarea procentului de pierdere de masă………………………………………….….. 8

10 Raport de încercare….........................................................…….………………….......... 8
Anexa A (informativă) Fidelitate ………………………………….…………………………….……. 9
Anexa B (informativă) Determinarea pierderii de rezistenţă după ciclurile de îngheţ-dezgheţ… 10
Bibliografie………………………………………………………………..……………………..………. 11
2
SR EN 1367-1:2007
Preambul
Acest document (EN 1367-1:2007) a fost elaborat de Comitetul Tehnic CEN/TC 154 “Agregate”, al cărui
secretariat este deţinut de BSI.
Acest standard european trebuie să primească statutul de standard naţional fie prin publicarea unui text
identic fie prin ratificare, până cel târziu în septembrie 2007 şi toate standardele naţionale conflictuale
trebuie retrase până cel târziu în septembrie 2007.
Acest document înlocuieşte EN 1367-1:1999.
Acest standard este unul dintr-o serie standarde pentru metode de determinare caracteristicilor termice şi
de alterabilitate ale agregatelor aşa cum sunt enunţate mai jos:
EN 1367-2, Încercări pentru determinarea caracteristicilor termice şi de alterabilitate ale agregatelor.

Partea 2: Încercarea cu sulfat de magneziu

Partea 3: Încercarea prin fierbere a bazalturilor supuse radiaţiei solare

Partea 4: Determinarea contracţiei la uscare
EN 1367-5, Încercări pentru determinarea proprietăţilor termice şi de alterabilitate ale agregatelor.

Partea 5: Determinarea rezistenţei la şoc termic
EN 1367-6, Încercări pentru determinarea proprietăţilor termice şi de alterabilitate ale agregatelor.

Partea 6: Determinarea rezistenţei la îngheţ-dezgheţ în contact cu sarea
Metodele de încercări pentru alte caracteristici ale agregatelor trebuie săî facă obiectul părţilor
următoarelor standarde europene:
EN 932, Încercări pentru determinarea caracteristicilor generale ale agregatelor
EN 933, Încercări pentru determinarea caracteristicilor geometrice ale agregatelor
EN 1097, Încercări pentru determinarea caracteristicilor mecanice şi fizice ale agregatelor.
EN 1744, Încercări pentru determinarea caracteristicilor chimice ale agregatelor.
EN 13179, Încercări pe filere utilizate în amestecuri bituminoase.
În conformitate cu Regulamentul Intern CEN/CENELEC, organismele naţionale de standardizare din

următoarele ţări sunt obligate să aplice acest standard european: Austria, Belgia, Bulgaria, Cipru,
Danemarca, Elveţia, Estonia, Finlanda, Franţa, Germania, Grecia, Irlanda, Islanda, Italia, Letonia,
Lituania, Luxemburg, Malta, Marea Britanie, Norvegia, Olanda, Polonia, Portugalia, Republica Cehă,
România, Slovacia, Slovenia, Spania, Suedia şi Ungaria.
3
SR EN 1367-1:2007
1 Domeniu de aplicare
Acest standard european specifică metoda de determinare care furnizează informaţia privind modul în
care se comportă agregatele atunci când sunt supuse la o acţiune ciclică de îngheţ-dezgheţ.
NOTĂ − Eforturile la care sunt supuse granulele datorită îngheţului depind, printre alţi factori, de gradul de saturare
cu apă ca şi de viteza de răcire.
Rezultatele furnizează un mijloc de evaluare a rezistenţei agregatelor la această formă de alterare.
Încercarea se aplică agregatelor cu mărimea granulelor (clasa granulară) cuprinsă între 4 mm şi 63 mm.
2 Referinţe normative
Următoarele documente de referinţă sunt indispensabile pentru aplicarea acestui document. Pentru
referinţele datate, se aplică numai ediţia citată. Pentru referinţele nedatate, se aplică ultima ediţie a
documentului de referinţă (inclusiv eventualele amendamente).
EN 932-1, Tests for general properties of aggregates — Part 1: Methods for sampling
EN 932-2, Tests for general properties of aggregates — Part 2: Methods for reducing laboratory
Samples
EN 932-5, Tests for general properties of aggregates — Part 5: Common equipment and calibration
EN 933-2, Tests for geometrical properties of aggregates — Part 2: Determination of particle size
distribution — Test sieves, nominal size of apertures
EN 1097-2, Tests for mechanical and physical properties of aggregates — Part 2: Methods for the
determination of resistance to fragmentation
3 Termeni şi definiţii
Pentru utilizarea acestui document, se aplică următorii termeni şi următoarele definiţii:
3.1
epruvetă
eşantion folosit pentru o singură încercare atunci când o metodă de încercare necesită mai mult decât o
determinare a unei caracteristici
3.2
eşantion de laborator
eşantion redus derivat dintr-un eşantion în vrac pentru încercarea de laborator
3.3
masă constantă
masa obţinută prin cântăriri succesive după uscare, efectuate la intervale de cel puţin 1 h care nu diferă
între ele cu mai mult de 0,1 %
NOTĂ − În numeroase cazuri, masa constantă poate fi realizată după ce o probă de încrcat a fost supusă uscării
într-o o perioadă predeterminată într-o etuvă specificată la (110 ± 5) °C. Laboratoarele de încercare pot determina
timpul necesar pentru obţinerea masei constante pentru tipurile şi dimensiunile specifice ale eşantionului în funcţie de
capacitatea de uscare a etuvei utilizate.
4
SR EN 1367-1:2007
4 Principiu
O probă de încercat de agregate care aparţin unei singure clase granulare, fiind îmbibate în apă la
presiune atmosferică, sunt supuse la 10 cicluri de îngheţ-dezgheţ. Aceasta comportă răcirea lor sub apă
până la − 17,5 °C şi apoi dezgheţarea în baia de apă la circa 20 °C.După terminarea ciclurilor de îngheţ-
dezgheţ, se examinează agregatele şi se observă modificările (formare de fisuri, pierdere de masă şi ,
dacă este cazul, modificări ale rezistenţei).
Metoda de încercare constă în îmbibarea la presiune atmosferică şi păstrarea în apă până la absorbţie
completă (a se vedea 8.1) şi expunerea la acţiunea îngheţului sub apă (a se vedea 8.2).
5 Aparatură
5.1 Toate aparatele, în lipsa unor indicaţii contrare, trebuie să respecte prescripţiile generale ale
EN 932-5.
5.2 Etuvă ventilată cu circulaţie forţată, de capacitate adecvată. Etuva trebuie să fie capabilă să
menţină o temperatură de (110 ± 5) °C.
5.3 Balanţă, de capacitate adecvată, cu o exactitate de ± 0,1 g.
5.4 Incintă pentru temperatură scăzută, (verticală sau tip ladă cu circulaţie de aer). Incinta poate fi
reglată automat pentru a se menţine în limitele de temperatură ale curbei prezentate în figura 1.
Temperatura probei în faza de degheţare poate fi reglată fie prin circulaţie de aer, fie prin imersia
recipientului cu proba în baie de apă la 20°C. Se poate utiliza o metodă de reglare manuală, cu condiţia
ca să se urmeze corect curba de răcire aşa cum se prezintă în figura 1. În caz de litigiu, trebuie să folosit
controlul automat.
5.5 Recipiente, confecţionate din din tablă de metal rezistent la coroziune nesudată sau sudată, cu o
grosime de aproximativ 0,6 mm, având o capacitate nominală de 2000 ml, un diametru interior de la 120
mm până la 140 mm şi o înălţime interioară de la 170 mm până la 220 mm. Recipientele trebuie să fie
acoperite cu capace potrivite.
Pentru agregate uşoare, recipientele trebuie să fie echilibrate corespunzător.
5.6 Site, conform EN 933-2.
5.7 Apă, distilată sau deionizată.
6 Prelevarea probelor
Prelevarea probelor trebuie efectuată conform EN 932-1.
7 Epruvete de încercat
7.1 Generalităţi
Se utilizează trei epruvete individuale de încercat. Ele trebuie obţinute in conformitate cu EN 932-2 prin
reducerea eşantioanelor prelevate din clasa de granulozitate a agregatului după ce au fost eliminate
supragranulaţiile şi subgranulaţiile.
NOTĂ - Dacă se intenţionează efectuarea unei încercări de rezistenţă după supunerea la cicluri de îngheţ-dezgheţ,
această încercare trebuie efectuată pe o granulozitate corespunzătoare sitată din proba de laborator, în conformitate
cu anexa B.
5
SR EN 1367-1:2007
Legendă
1 limită superioară
2 control
3 limită inferioară
X timp, în ore
Y temperatură, în °C
Figura 1− Curba de temperatură în centrul recipientului plin (punct de măsurare de referinţă)

situat în centrul incintei
7.2 Granulozitatea epruvetelor de încercat
Fracţiunea de granulozitate recomandată trebuie să fie în domeniul de la 8 mm până la 16 mm, dar dacă
se cere, pot fi utilizate oricare din dimensiunile prezentate în tabelul 1.
Cantităţile pentru fiecare din cele trei probe de încercat diferite sunt stabilite în tabelul 1, şi abaterile
permise sunt de ±  5 %.
Tabelul 1 - Masa probei de încercat necesară pentru încercarea ciclică de îngheţ-dezgheţ
Dimensiune maximă a agregatului Masa sau volumul de agregat necesar

mm
Agregat normal Agregat uşor
(volum aparent)
g ml
De la 4 până la 8 1000 500
De la 8 până la 16 2000 1000
a)
De la 16 până la 32 4000 1500
a)
De la 32 până la 63 6000 -
a)
Sunt necesare recipiente suplimentare
6
SR EN 1367-1:2007
7.3 Pregătirea epruvetelor
Epruvetele de încercat trebuie spălate şi particulele aderente îndepărtate. Ele trebuie uscate la
(110 ± 5) °C până la masă constantă, lăsate să se răcească la temperatură mediului ambiant şi cântărite
imediat (M1).
Pentru agregate uşoare, uscarea se face până la masă constantă.
Cântărirea trebuie efectuată cu următoarele exactităţi:
− agregate cu dimensiunea de până la 16 mm, la ± 0,2 g;
− agregate cu dimensiunea de peste 16 mm, la ± 0,5 g.
8 Mod de lucru
8.1 Îmbibare
Epruvetele de încercat pregătite conform 7.3 trebuie să fie păstrate în apă distilată sau deionizată, la
presiune atmosferică timp de (24 ± 1) h în recipientele descrise la 5.5, la o temperatură de (20 ± 5) °C şi
trebuie acoperite de cel puţin 10 mm de apă pe toată durata celor 24 h de îmbibare.
8.2 Expunere la îngheţ sub apă
Se verifică ca nivelul apei în fiecare recipient să fie întotdeauna situat la 10 mm deasupra părţii
superioare a epruvetelor de încercat şi se pun capacele pe cutii. Se introduc recipientele acoperite

conţinând epruvetele de încercat în incinta pentru temperatură scăzută, asigurând ca distanţa între
recipiente şi pereţii laterali ai incintei să nu fie mai mică de 50 mm iar recipientele să nu se atingă, astfel
încât căldura să fie extrasă din acestea cât mai uniform posibil de pe toate feţele.
Se ia ca temperatură de referinţă temperatura din centrul unui recipient acoperit, amplasat în centrul
zonei răcite şi se reglează incinta pentru temperatură scăzută astfel încât să se obţină o temperatură care
să urmeze o curbă de răcire situată în interiorul limitelor prezentate în figura 1.
Se expun probele din incintă la o serie de 10 cicluri de îngheţ-dezgheţ după cum urmează:
a) se reduce temperatura de la (20 ± 5)°C la (0 până la −1) °C în (150 ± 60) min şi se menţine
la (0 până la −1) °C timp de (210 ± 90) min.
b) se reduce temperatura de la (0 pănă la −1) °C la (-17,5 ± 2,5)°C în (180 ± 60) min şi se menţine la
(-17,5 ± 2,5) °C timp de minimum 240 min.
NOTĂ - Dacă este necesară întreruperea încercării în timpul ciclului de îngheţ sau al controlului manual, de exemplu
la sfârşit de săptămână, recipientele trebuie să fie păstrate la (-17,5 ± 2,5)°C. Este posibilă o întrerupere totală de
maximum 72 h.
c) nici un moment temperatura aerului nu trebuie să scadă sub .− 22°C;
d) La sfârşitul fiecărui ciclu de îngheţ, recipientele se dezgheaţă prin imersare într-o baie de apă la
aproximativ 20 °C. Dezgheţarea se consideră terminată când temperatura a atins (20 ± 3)°C;
e) La sfârşitul fiecărei faze de dezgheţ, se lasă recipientele în apă la (20 ± 3)°C timp de maximum
10 h. Fiecare ciclu de îngheţ-dezgheţ trebuie să se termine în 24 h.
La sfârşitul celui de al zecelea ciclu, se toarnă conţinutul fiecărui recipient într-o sită având o deschidere a
ochiurilor care este egală cu jumătatea celei mai mici dimensiuni a sitei utilizată la pregătirea probei de
încercat (de exemplu în cazul fracţiei de la 8 mm până la 16 mm, într-o sită cu deschiderea ochiurilor de
4 mm). Se spală şi se cerne manual proba de încercat pe sita specificată. Se usucă restul rămas pe sită
la (110 ± 5)°C până la masă constantă, se răceşte la temperatură ambiantă şi se cântăreşte imediat (M2).
7
SR EN 1367-1:2007
9 Determinarea procentului de pierdere de masă
Se calculează subgranulaţia agregatului plecând de la resturile celor trei probe de încercat, se cântăresc
şi se
exprimă masa astfel obţinută ca un procent din masa celor trei probe de încercat.
Se calculează rezultatul încercării de îngheţ-dezgheţ (F) cu ajutorul următoarei ecuaţii:
M1 −M2
F = ------------ x 100 (1)
M1
în care:
M1 este masa totală uscată iniţială a celor trei probe de încercat, în grame;
M2 este masa totală uscată finală a celor trei probe de încercat, care este rămasă pe sita specificată,
în grame;
F este procentul de pierdere de masă a celor trei probe de încercat după ciclurile de îngheţ-dezgheţ.
NOTĂ - O exprimare a fidelităţii acestei încercări este prezentată în anexa A.
10 Raport de încercare
Raportul de încercare trebuie să cuprindă următoarele informaţii:
a) − referinţa la acest standad european, adică EN 1367-1;

− metoda de prelevare, dacă se cunoaşte şi marcarea, tipul şi sursa probelor de laborator;
− forma, dimensiunea, granulozitatea şi numărul probelor de laborator;
− observaţii vizuale făcute asupra agregatelor rămase pe sita specificată;
NOTĂ − Orice deteriorare neobişnuită a agregatului rămas pe sită trebuie să fie înregistrată.
b) rezultatul încercării de îngheţ-dezgheţ, F, exprimat prin rotunjire până la cel mai apropiat 0,1% din
masă;
f) data raportului şi denumirea laboratorului de încercări.
8
SR EN 1367-1:2007
Anexa A
(informativă)
Fidelitate
Următoarele date referitoare la fidelitate au fost determinate plecând de la încercări interlaboratoare

realizate în cadrul Programului de Încercări şi Măsurări al CEC DG XII (Contract nr MAT 1 − CT 93 −
0400, Proiect nr. 134 Încercări ale produselor industriale. Agregate pentru construcţii) în 1996/1997.
La această încercare comparativă au participat 12 laboratoare din 8 ţări europene.
Repetabilitatea r1 si reproductibilitatea R1 pentru un material omogen de clasă granulară de la 8 mm până

la 16 mm (trecutul prin sita de 4 mm) au fost următoarele:
Wc = 0,03 + 0,39 X r1 = 0,04 + 0,36 X R1 = 0,007 + 0,62 X
Rezultatele au fost interpretate în conformitate cu ISO 5725 1986.

9
SR EN 1367-1:2007
Anexa B
(informativă)
Determinarea pierderii de rezistenţă după ciclurile de îngheţ-dezgheţ
Dacă se intenţionează să se efectueze încercarea de rezistenţă după supunerea la cicluri de îngheţ-

dezgheţ, această încercare poate fi efectuată pe o granulaţie corespunzătoare cenută din proba de
laborator, în conformitate cu EN 1097-2.
O probă de laborator trebuie să aibă de două ori masa necesară pentru încercarea de rezistenţă (a se
vedea tabelul 1), plus piederile permise. Acestă probă de laborator trebuie apoi să fie divizată în două
părţi aproximativ egale. Prima parte trebuie să fie utilizată pentru fragmentare şi încercări de densitate,
fără să fie supusă la cicluri de îngheţ-dezgheţ, iar a doua parte trebuie să fie supusă la încercarea ciclică
de îngheţ-dezgheţ.
Se calculează diferenţa în procente între rezultatele încercării de rezistenţă ale probelor de încercat, cu şi
fără cicluri de îngheţ-dezgheţ, executând încercarea specificată în EN 1097-2.
Se calculează procentul de pierdere de rezistenţă, cu o exactitate de 0,1 % în concordanţă fie cu

ecuaţia (2), fie cu ecuaţia (3), după cum urmează:
SLA1 − SLA0
∆SLA = --------------- x 100 (2)
SLA0
în care:
∆SLA este procentul de pierdere de rezistenţă;
SLA0 este coeficientul Los Angeles al probei de încercat fără ciclurile de îngheţ-dezgheţ;
SLA1 este coeficientul Los Angeles al probei de încercat după ciclurile de îngheţ-dezgheţ.
sau
SSZ1 − SSZ0
∆SSZ = --------------- x 100 (3)
SSZ0
în care:
∆SSZ este procentul de pierdere de rezistenţă;
SSZ0 este valoarea de impact a probei de încercat fără ciclu de îngheţ-dezgheţ;
SSZ1 este valoarea de impact a probei de încercat după ciclurile de îngheţ-dezgheţ.
10
SR EN 1367-1:2007
Bibliografie
[1] ISO 5725:1986 1 ), Precision of test methods — Determination of repeatability and

reproducibility for a stand and test method by inter-laboratory tests
_______
1)
Anulat.
11
Standardul european EN 1367-1:2007 a fost acceptat ca standard român de către comitetul tehnic
CT 321 - Beton şi prefabricate de beton
Membrii comitetului de lectură (CDL) care au verificat acest standard EN 1367-1:2007:
dl. Dan Paul GEORGESCU

UTCB Preşedinte al comitetului tehnic
CT 321 - Beton şi prefabricate
de beton
dna. Adelina APOSTU
UTCB Secretar al comitetului tehnic
CT 321 - Beton şi prefabricate
de beton
dna. Ecaterina ARAMĂ
Expert ASRO
Un standard român nu conţine neapărat totalitatea prevederilor necesare pentru contractare.

Utilizatorii standardului sunt răspunzători de aplicarea corectă a acestuia.
Este important ca utilizatorii standardelor române să se asigure că sunt în posesia ultimei ediţii şi a
tuturor modificărilor.
Informaţiile referitoare la standardele române sunt publicate în Catalogul Standardelor Române şi în

Buletinul Standardizării.

SR en 1367-1 - 2007

Încărcat de

Informații document

Titlu original

Drepturi de autor

Formate disponibile

Partajați acest document

Partajați sau inserați document

Opțiuni de partajare

Vi se pare util acest document?

Este necorespunzător acest conținut?

Drepturi de autor:

Formate disponibile

SR en 1367-1 - 2007

Încărcat de

Drepturi de autor:

Formate disponibile

ICS 91.100.

Încercări pentru determinarea caracteristicilor

Tests for thermal and weathering properties of aggregates.

Essais de détermination des propriétés thermiques et de

APROBARE Aprobat de Directorul General al ASRO la 31 iulie 2007

Standardul european EN 1367-1:2007 are statutul unui standard

CORESPONDENŢĂ Acest standard este identic cu standardul european

This standard is identical with the European Standard

La présente norme est identique à la Norme européenne

ASOCIAŢIA DE STANDARDIZARE DIN ROMÂNIA (ASRO)

Acest standard înlocuieşte SR EN 1367-1:2002, Încercări pentru determinarea caracteristicilor termice

EN 932-1:1996 IDT SR EN 932-1:1998

EN 932-2:1999 IDT SR EN 932-2:2003

EN 932-5:1999 IDT SR EN 932-5:2001

EN 933-1:1997 IDT SR EN 933-1:2002

EN 933-2:1995 IDT SR EN 933-2:1998

EN 1097-2:1998 IDT SR EN 1097-2:2002

Simbolul gradului de echivalenţă (IDT – identic), conform SR 10000-8.

ICS 91.100.30 Înlocuieşte EN 1367-1:1999

Încercări pentru determinarea caracteristicilor

Prezentul standard european a fost adoptat de CEN la 12 februarie 2007.

COMITETUL EUROPEAN DE STANDARDIZARE

Centru de Management: rue de Stassart, 36 B-1050 Brussels

© 2007 CEN Toate drepturile de exploatare sub orice formă şi în orice

Ref. No. EN 1367-1:2007 RO

9 Determinarea procentului de pierdere de masă………………………………………….….. 8

Acest document înlocuieşte EN 1367-1:1999.

EN 1367-2, Încercări pentru determinarea caracteristicilor termice şi de alterabilitate ale agregatelor.

EN 1367-3, Încercări pentru determinarea caracteristicilor termice şi de alterabilitate ale agregatelor.

EN 1367-4, Încercări pentru determinarea caracteristicilor termice şi de alterabilitate ale agregatelor.

EN 1367-5, Încercări pentru determinarea proprietăţilor termice şi de alterabilitate ale agregatelor.

EN 1367-6, Încercări pentru determinarea proprietăţilor termice şi de alterabilitate ale agregatelor.

EN 932, Încercări pentru determinarea caracteristicilor generale ale agregatelor

EN 933, Încercări pentru determinarea caracteristicilor geometrice ale agregatelor

EN 1097, Încercări pentru determinarea caracteristicilor mecanice şi fizice ale agregatelor.

EN 1744, Încercări pentru determinarea caracteristicilor chimice ale agregatelor.

EN 13179, Încercări pe filere utilizate în amestecuri bituminoase.

În conformitate cu Regulamentul Intern CEN/CENELEC, organismele naţionale de standardizare din

Rezultatele furnizează un mijloc de evaluare a rezistenţei agregatelor la această formă de alterare.

5.3 Balanţă, de capacitate adecvată, cu o exactitate de ± 0,1 g.

Pentru agregate uşoare, recipientele trebuie să fie echilibrate corespunzător.

5.6 Site, conform EN 933-2.

5.7 Apă, distilată sau deionizată.

Prelevarea probelor trebuie efectuată conform EN 932-1.

Figura 1− Curba de temperatură în centrul recipientului plin (punct de măsurare de referinţă)

7.2 Granulozitatea epruvetelor de încercat

Tabelul 1 - Masa probei de încercat necesară pentru încercarea ciclică de îngheţ-dezgheţ

Dimensiune maximă a agregatului Masa sau volumul de agregat necesar

7.3 Pregătirea epruvetelor

Pentru agregate uşoare, uscarea se face până la masă constantă.

Cântărirea trebuie efectuată cu următoarele exactităţi:

− agregate cu dimensiunea de până la 16 mm, la ± 0,2 g;

− agregate cu dimensiunea de peste 16 mm, la ± 0,5 g.

8.2 Expunere la îngheţ sub apă

superioare a epruvetelor de încercat şi se pun capacele pe cutii. Se introduc recipientele acoperite

c) nici un moment temperatura aerului nu trebuie să scadă sub .− 22°C;

9 Determinarea procentului de pierdere de masă

Se calculează rezultatul încercării de îngheţ-dezgheţ (F) cu ajutorul următoarei ecuaţii:

NOTĂ - O exprimare a fidelităţii acestei încercări este prezentată în anexa A.

Raportul de încercare trebuie să cuprindă următoarele informaţii:

a) − referinţa la acest standad european, adică EN 1367-1;

− metoda de prelevare, dacă se cunoaşte şi marcarea, tipul şi sursa probelor de laborator;

− forma, dimensiunea, granulozitatea şi numărul probelor de laborator;