EXAMINAREA MEDICO-LEGALĂ

A CADAVRULUI

2023

1
 Examinarea medico-legală a cadavrului

Examinarea medico-legală a cadavrului, întâlnită și sub denumirea de

tanatologie medico-legală, reprezintă una dintre cele mai cunoscute și
importante forme de cercetare în practica medico-legală. Cadrul legislativ în
care se desfășoară această ramură a medicinei legale este bine definit, existând
reglementări prevazute atât în Codul de Procedură Penală, cât mai ales în
legislația privind organizarea și funcționarea instituțiilor de medicină legală și în
normele procedurale specifice efectuării lucrărilor medico-legale.
Tanatologia medico-legală poate fi definită ca fiind acea ramură a științei
care se ocupă de studiul condițiilor, cauzelor și naturii morții organismului
uman. Pentru a putea înțelege mai bine această ramură a științei, trebuie să
definim mai întâi fenomenul morții care reprezintă încetarea ireversibilă a
tuturor funcțiilor vitale ale unui organism și care are drept consecință încetarea
definitivă a oricărei activități cerebrale.
Procesul prin care o persoană trece de la viață la moarte este unul complex
fiind reprezentat de un cumul de factori și de o serie de etape. Acest proces
complex poartă denumirea de tanatogeneză. În secvenţialitatea decesului
regăsim descrise deseori 3 perioade și anume preagonia, agonia și etapele ce
includ momentul morții. Preagonia reprezintă o etapă premergătoare agoniei ce
se caracterizează prin manifestări psihice specifice ca reacție la moartea
iminentă, manifestări precum neliniștea, anxietatea, logoreea, euforia etc.
Acestea au o durată și o serie de caracteristici care variază în funcție de vârsta
persoanei, a bolii de care suferă sau de condiția sa fizică. Agonia este o etapă
care nu trebuie să apară neapărat în procesul morții și reprezintă etapa prin care
omul trece de la starea de viaţă la cea de moarte clinică. În aces proces
fenomenele biologice încep să se diminueze fiind înlocuite cu cele tanatologice.
Agonia poate fi clasificată în trei categorii și anume: agonie delirantă în bolile ce
implică meningele; agonie lucidă în afecţiuni cardio-vasculare; agonie alternantă
în boli psihice. Durata agoniei poate varia în funcție de mecanismul tanatogen.
Într-un traumatism cranio-cerebral sever, de exemplu, agonia este fie de scurtă
durată, fie absentă iar în bolile cronice aceasta se prelungeşte odată cu boala. În
această etapă omul pierde treptat contactul cu realitatea, îi dispar funcțiile
psihice, apare starea de imobilitatea totală, se instalează amnezia completă,
ritmul respirator devine unul haotic, inima își pierde ritmicitatea, extremitățile
corpului încep să se răcească. Agonia nu trebuie confundată cu starea de comă în
2
cadrul căreia apare pierderea totală a cunoștinței pentru o perioadă îndelungată,
însoțită de lipsa moticității și a sensibilității, accent punându-se pe activitatea
sistemului respirator și a celui cardiac.
Moartea clinică reprezintă perioada de timp în care organismul nu mai
poate reacționa la diverși stimuli interni sau externi, care pot determina reluarea
activității automate a miocardului, adică a mușchiului inimii, și a respirației,
respectiv a centrilor nervoși cardio-respiratori, situați în trunchiul cerebral. Dacă
manevrele de resuscitare sunt aplicate cu rapiditate și promptitudine, moartea
clinică poate fi reversibilă. Dacă resusciatrea are loc la mai mult de 5 minute de
la constatarea stării de moarte clinică, aceasta poate fi eficientă, însă se va
instala starea vegetativă a organismului mai exact încetarea funcției cerebrale.
Moartea cerebrală reprezintă definiția legală a morții și constă în oprirea
completă a tuturor funcțiilor creierului, care nu poate fi inversată. Aceasta indică
faptul că alimentarea cu sânge către creier este blocată din cauza traumatismelor
grave sau a rănilor, iar creierul în cele din urmă moare. Demonstrarea morții
cerebrale reprezintă o condiție necesară în ceea ce privește prelevarea de țesuturi
și organe în vederea transpantului. Persoana în moarte cerebrală este
recunoscută ca fiind decedată din punct de vedere legal. Poate fi confuz să se
folosească cuvântul moarte, deoarece dispozitivele artificiale de susținere a vieții
mențin bătăile inimii, iar pieptul mișcă la fiecare respirație. Dar persoana nu își
va mai recâștiga cunoștința și nici nu va începe din nou să respire singură.
Principalele semne ce ne indică instalarea morții cerebrale sunt reprezentate de
faptul că pupilele nu mai răspund la lumină, nu se observă nicio reacție la durere
sau la alți stimuli, ochii nu clipesc atunci când suprafața lor este atinsă, respirația
nu este posibilă, persoana fiind ținută în viață doar cu ajutorul ventilatorului
medical, electrocefalograma nu mai indică niciun fel de activitate cerebrală.
Moartea biologică sau moartea reală este faza finală a tanatogenezei, care
poate apărea fie ca punct final al tuturor etapelor prezentate anterior, fie poate
apărea în mod direct. Așadar, potrivit articolului 2 din HG nr. 451/2004 „În
stabilirea decesului unei persoane, definitorie este încetarea ireversibilă a
activităţii cerebrale sau a activităţii cardiace, stabilită prin mijloace medicale.”
Ca urmare a încetării funcțiilor vitale și a acțiunii factorilor de mediu,
asupra organismului aflat în stadiul de moarte reală apar o serie de modificări de
ordine fizico-chimică care diferă în funcție de primele 24 de ore de la deces sau
perioada de după aceste 24 de ore. Avem, așadar, o dublă clasificare a
modificărilor tanatologice care pot și precoce și tardive. În categoria
modificărilor tanatologice precoce întâlnim, în primul rând, răcirea cadavrului
care are ca și principală cauză oprirea circulației sângelui și a proceselor

3
metabolice  urmată de pierdere căldurii în mediul înconjurător. Atunci când
moare, unei persoane îi va înceta funcția de termoreglare, ceea ce va duce, în
mod automat, la reglarea temperaturii cadavrului la nivelul temperaturii camerei.
Adaptarea la temperatura camerei se face gradat, fiind totuși mai accelerată în
primele ore după moarte din cauza încetării proceselor metabolice și cu
producere de căldură. Astfel, când temperatura mediului înconjurător este de 15
- 20 de grade Celsius, răcirea cadavrului se face cu 1/oră, în primele 4 ore, iar
apoi cu 2/oră. După 10 – 12 ore de la moarte, temperatura intrarectală va ajunge
la 20, ceea ce îi poate asigura pe medici de prezența morții reale. Răcirea
cadavrului, ca parte a modificărilor cadaverice precoce, are o importanță
deosebită pentru medicina legală deoarece este un semn al morții reale și duce la
stabilirea datei morții.
Ca și răcirea cadavrului, deshidratarea cadavrului este o consecință a
încetării circulației sangvine, urmată de evaporarea apei din organism.
Deshidratarea cadavrului începe mai întâi la nivelul buzelor, al vârfului
degetelor, apare mai apoi la nivelul zonei lezate, iar mai apoi la nivelul ochilor
unde  sclerele își pierd luciul după câteva ore de la deces, dacă victima a stat cu
ochii deschiși. De asemenea, corneea se opacizează, iar când fanta palpebrală
rămâne întredeschisă, în unghiul extern al ochiului apar zone triunghiulare sau
ovalare, albicioase numite pete Liarché. Deshidratarea cadavrului are drept
principală consecință scăderea în greutate a cadavrului cu aproximativ 10-18
g/kg/zi. Importanţă medico-legală a deshidratării cadavrului este că reprezintă
un semn de moarte reală, dar cu valoare mai scăzută în aprecierea datei instalării
decesului.
Apariția lividităților cadaverice este o consecință a încetării circulaţiei şi
migrării pasive a sângelui în zonele declive, adică cele de jos, şi necomprimate,
ca urmare a aplicării legii gravitației. Aceste lividități apar sub formă de pete de
culoare roșu-violaceu care vor apărea predominant în zonele declive. Lividităţile
cadaverice apar și evoluează în mai multe faze, prima dintre ele fiind hipostaza
care poate apărea între 2 și 16 ore de la moarte si care se caracterizează prin
apariția unor pete de culoare roșie-violacee, cu formă nedefinită, la început mici,
apoi confluente în zone declive, iar la modificările de poziţie ale cadavrului
acestea migrează în noua poziţie declivă, fără să persiste la nivelul vechii
localizări declive. Stadiul de difuziune se derulează în continuarea celui
precedent, durând până la circa 24 de ore de la deces. Acestea nu dispar în
totalitate în momentul în care se pune presiune pe ele, ci doar își pierd puțin din
intensitate. La momentul mutării cadavrului, acestea persistă în locul vechilor
părți declive, formându-se și în noile zone de jos. Ultimul stadiu al lividităților
este cel de inhibiție care apare după aproximativ 18-24 de ore de la moarte  și
4
coincide cu începutul putrefacției. În această fază, petele sunt extinse, intens
colorate. Nu dispar și nu se formează în noile zone declive. Lividitățile
cadaverice au o imoprtanță medico-legală deosebită întrucât acestea reprezintă
un indicator al poziției cadavrului și al modificărilor de poziție ale acestuia, de
asemenea indică și timpul scurs de la deces, având o valoare orientativă pentru
stabilirea cauzei morţii, deoarece culoarea lividităţilor îmbracă aspecte
particulare în raport cu aceasta.
Rigiditatea cadaverică este caracterizată de înțepenirea cadavrului,
determinată de creşterea tensiunii muşchilor şi de pierderea elasticităţii acestora.
Rigiditatea debutează la toţi muşchii deodată, în circa 2-4 ore de la sfârşitul
vieţii, dar din cauza diferenţei de mărime a muşchilor se poate observa mai întâi
la nivelul mușchilor feței, trecând ușor, ușor la nivelul întregului corp. Prezintă o
perioadă de stare după instalare de circa 12-24 ore, urmată de rezoluţia rigidităţii
după circa 36 de ore de la debutul morţii. Rezoluţia este consecinţa neutralizării
acidului lactic sub acţiunea produşilor alcalini dezvoltaţi din liza fibrelor
musculare.
Autoliza este un proces de autodigestie enzimatică indus de activarea
hidrolazelor. Ea creează condiţii optime pentru dezvoltarea putrefacţiei. Este un
proces strict enzimatic, care are loc fără intervenţia factorilor microbieni. Modul
în care autoliza evoluează depinde de factorii de mediu care o pot accelera sau o
pot încetini.
În ceea ce privește modificările tanatologice tardive întâlnim aici
putrefacția, modificările distructive produse de insecte şi de animale,
conservarea naturală a cadavrului și conservarea artificială a cadavrelor.
Putrefacția succede autolizei și este un proces biochimic prin care substanţele
organice complexe sunt transformate în substanţe anorganice. Este un proces ce
implică enzimele, dar şi bacteriile. Debutul său este la 48-72 de ore de la
sfârşitul vieţii, dar poate varia în funcţie de tipul morţii sau de factorii externi. .
Cel mai precoce semn de putrefacţie este pata verde abdominală. Întâlnim două
etape ale putrefacției și avem etapa aerobă când se scindează hidrocarbonaţii cu
eliberare de gaze sub acţiunea bacteriilor aerobe, având drept urmare distensia
cadaverică și etapa anaerobă cândare loc liza proteinelor şi lipidelor. Din acest
proces se vor produce compuşi de degradare reprezentaţi de cadaverină şi
putresceină. Aceste 2 substanţe conferă mirosul specific morţii şi urmărilor sale.
Un aspect important al acestor 2 compuşi ar fi că, odată ce sunt inspiraţi, ei
ajung până în alveolele pulmonare şi se cantonează în acest loc, neproducând un
proces inflamator sau infecţios; însă persoana ce a inhalat are senzaţia de miros
fetid continuu. Aspectul umflat cu fluide exteriorizate şi capul de culoare
negricioasă ne arată că acel cadavru stă de circa 5-7 zile (în climă temperată).
5
Toate aceste schimbări se pot produce chiar şi în 24 de ore în clima caldă.
*Regula Casper: 1 săptămâna în aer =2 săptămâni în apă = 8 săptămâni în sol.*
În cadrul serviciului medico-legal se cercetează cadavrele persoanelor
decedate în urma acţiunii diverselor forme de acte violente (accidente,
omucideri, suicid) sau în cazul în care aceste acțiuni sunt suspectate.
Examinarea medico-legală a cadavrului se efectuează în exclusivitate la
solicitarea organelor de drept, fiind reglementată de Codul dc procedură penală
şi de alte acte normative în vigoare. Obiectivele expertizei medico-legale a
cadavrului sunt date de moartea violentă, indiferent de locul şi timpul în care
aceasta s-a instalat; moartea subită în afara instituţiilor medicale; decesele în
instituţiile medico-sanitare în cazul când nu este stabilit diagnosticul clinic pe
parcursul primelor 24 ore după spitalizare; cadavrele persoanelor neideniificate
sau exhumate; în caz de înaintare a plângerilor în legătură cu anumite deficienţe
în acordarea asistenţei medicale (tratament incorect sau inoportun) şi alte cazuri
prevăzute dc lege. Sarcinile expertizei medico-legale a cadavrului sunt
reprezentate de stabilirea cauzei morţii; depistarea şi evidenţierea caracterului
lezional pe corp; aprecierea mecanismului de acţiune a traumei şi identificarea
obiectului vulnerant; concretizarea legăturii de cauzalitate dintre traumă şi
deces; estimarea vechimii morţii; stabilirea vitalităţii leziunilor corporale;
evidenţierea semnelor specifice (tatuaje, cicatrice etc.) pe corpul persoanelor
necunoscute; constatarea eventualei stări de ebrietate sau narcotice a victimei
înainte de moarte etc.
Constatările şi expertizele medico-legale pe cadavru vor avea în vedere
identificarea cadavrului, stabilirea felului morţii, adică dacă a fost violentă,
neviolentă, prin inhibiţie, stabilirea cauzei medicale a morţii, estimarea datei
când a survenit decesul, în eventualitatea decelării de leziuni traumatice,
stabilirea cauzei acestora, a modului lor de producere şi a condiţiilor în care
acestea s-au produs și, nu în ultimul râns, stabilirea raportului de cauzalitate
între leziunile traumatice şi survenirea decesului, dar şi a influenţei pe care au
avut-o condiţiile şi circumstanţele asupra producerii morţii. Constatarea și
expertiza medico-legală pe cadavru cuprinde:
- cercetarea la fața locului, ce are temei juridic în articolul 129 din Codul
de Procedură Penală și care presupune deplasarea la locul găsirii unui
cadavru a unei echipe alcătuite din procuror, ofiţer criminalist şi medic
legist şi efectuarea unui examen amănunţit al cadavrului, al corpurilor
delicte, al locului unde a fost găsit cadavrul.
- examinarea exterioară a cadavrului şi autopsia, inclusiv exhumarea,
după caz;

6
 - examinările complementare care sunt utile pentru precizarea felului şi
cauzei morţii.
Autopsia, întâlnită și sub denumirea de necropsie, reprezintă un proces de
examinare cu deschiderea unor cavităţi ale cadavrului omului, în scopul stabilirii
cauzei de deces şi rezolvării altor probleme corespunzătoare. Autopsia medico-
legală propriu-zisă cuprinde două etape metodologice: examenul extern şi
examenul intern al cadavrului.
Autopsia este precedată de examinarea externă a cadavrului ce presupune
examinarea îmbrăcămintei şi încălţămintei, pe care pot fi depistate urtne ale
actelor de violenţă, care permit identificarea obieclului vulnerant cu care s-a
produs trauma, astfel facilitându-se stabilirea circumstanţelor în care a derulat
evenimentul. De pe ele se recoltează eventualele depuneri eterogene (cioburi de
sticlă, fire de păr, vopsea etc.), se compară caracterul şi localizarea rupturilor de
pe haine cu leziunile de pe corpul victimei. Examenul extern propriu-zis al
cadavrului se efectuează într-o anumită ordine: a) se consemnează datele
generale referitoare la sex, vârstă, talie, nutriţie, tipul constituţional, aspectul
tegumentelor şi mucoaselor; b) sc menţionează caracterul modificărilor
cadaverice precoce şi tardive; c) se descriu particularităţile morfologice ale
leziunilor corporale şi ale proceselor patologice. La acestea se pot adăuga unele
particularităţi individuale legate de vârstă (nounăscut), de corp (cifoză, scolioză,
lipsa unor segmente amputate anterior etc.), dc caracterul obiectului cercetat
(cadavrc neidentificate, exhumate sau scheletate) sau de aspcctul lezional
(cadavre dezmembrate).
În ceea ce privește examenul intern acesta include deschiderea obligatorie
a celor trei cavităţi: craniană, toracică, abdominală. In cazurile neccsare sc mai
cercetează canalul vertebral (medular), sinusurile craniene, membrele superioare
şi inferioare, articulaţiile. De regulă, până la eviscerare, organele interne nu se
secţionează, limitându-se doar la un examen vizual şi la palpare. După
evisccrare se repetă examinarea vizuală şi palpabilă a organelor interne, apoi
acestea sc secţionează şi se eliberează din cadrul organocomplexului, pentru a fi
cântărite. în mod obişnuit, organele interne se cercctează pe sisteme: respirator,
cardiovascular, digestiv, urogenital. În ultimul rând se cercetează intestinele,
pentru a se evita murdărirea altor organe cu mase fecale.

Se începe cu deschiderea
cavității toracice și abdominale,
pentru acest procedeu existând mai
multe metode de secționare a pielii.
7
Cu ajutorul cuţitului de amputaţie mediu sau mie, pielea şi ţesutul adipos
subiacent se secţionează pc linia mediană, începând cu 4 cm mai jos de bărbie,
ocolindu-se ombilicul pe partea stângă {pentru a evita secţionarea ligamentului
rotund hepatic ş.i vasele ombilicale la copiii mici şi la cei nou-născuţi) până la
simfiza pubiană.
Pentru a separa ţesuturile
moi ale gâtului şi toracelui, ele se
prind cu mâna stângă, iar cu mâna
dreaptă, cu ajutorul cuţitului
mediu de amputaţie, se
secţionează întreaga masă a
ţesuturilor ce acoperă grilajul
costal din ambele părţi până la
nivelul liniei axilare medii, astfel încât coastele să rămână total dezgolite. În
această etapă se fixează aspectul peritoneului, corectitudinea localizării
organelor interne abdominale, anselor in testinale, prezenţa aderenţelor etc. La
cadavrelc de sex feminin se consemnează starea uterului şi a ovarelor, prezenţa
sângelui sau a altor lichide patologice în bazinul mic. Conţinutul se măsoară şi
se înlătură. Se descriu toate modificările patologice şi leziunile.

Urmează exarticularea
claviculei, secţionarea cartilajelor
costale şi înlăturarea sternului. Iniţial,
se secţionează articulaţia sterno-
claviculară şi porţiunea cartilaginoasă
a primei coaste din ambele părţi, apoi
şi celelalte coaste, în direcţie
craniocaudală. După înlăturarea
sternului se examinează pericardul,
plămânii şi cavităţile pleurale, constatându-se eventuala existenţă a aderenţelor
pleurale sau a unor lichide patologice (sânge, transsudat, puroi). Apoi urmează
secţionarea picioruşelor diafragmale, ridicându-se mai întâi cu mâna stângă
rebordul costal, şi extragerea întregului organocomplex, începând cu limba şi
terminând cu rectul, păstrându-se totodată legăturile anatomice dintre organe.
Cu ajutorul cuţitului mare de amputaţie se secţionează ţesuturile moi ale
peretelui posterior al bucofaringelui şi vălului palatin printr-o incizie în „V”,
trăgându-se permanent limba spre exterior. După aceasta, se secţionează
ţesuturile prevertebrale, desprinzându-se treptat organele gâtului până la nivelul
claviculelor. în acest loc se secţionează arterele carotide şi subclaviculare şi,
8
apucând piesa cu ambele mâini, se trage puternic, extrăgându-se blocul de
organe până la nivelul diafragmei toraco-abdominale. în cele din urmă, se scot în
bloc organele gâtului, toracelui şi abdomenului, secţionându-se mai întâi rectul
şi vasele mari ale bazinului mic. Organocomplexul se poate eviscera împreună
cu organele genitale.
Evoluţia necropsiei şi constatările vor fi descrise pe sisteme de organe
(respirator, cardiovascular, digestiv, urogenital), pentru a reflecta raportul
anatomic dintre organele fiecărui sistem. Cercctarea sistemului respirator începe
cu examinarea organelor
gâtului. Se va examina
limba, se va menţiona
caracterul mucoasei,
gradul de pronunţare a
foliculilor, prezenţa unor
modificări patologice sau
traumatice. Se măsoară
glanda tiroidă, se constată
culoarea şi particularităţile
ei pe suprafaţa de secţiune. Urmează deschiderea esofagului de la faringe spre
cardia stomacului. Se examinează conţinutul, se descrie mucoasa, culoarea şi
starea pliurilor longitudinale. Apoi foarfecele mare este introdus în laringe cu
ramura nebutonată între coardele vocale şi înccpe secţionarea căilor respiratorii:
laringele, traheea, bronhiile principale. Se examinează conţinutul căilor
respiratorii şi mucoasa acestora. Picura este examinată prin separarea succesivă
a lobilor, descriindu-se transparenţa, luciul, prezenţa hemoragiilor subplcurale.
Se stabilesc volumul şi consistenţa plămânilor la palpare, prezenţa focarelor de
induraţie. Cu cuţitul mare de amputaţie, prin mijlocul fiecărui plămân se
secţionează în direcţie longitudinală.
Cercetarea sistemului cardiovascular începe cu examinarea pericardului,
adică al învelișului inimii. Cordul se detaşează printr-o secţiune transversală în
regiunea bazei, la nivelul vaselor sangvine mari, şi se cântăreşte.
Urmează secţionarea miocardului cu ajutorul unui cuţit mare sau mic dc
amputaţie. Se secţionează cordul de la apex spre bază prin mijlocul peretelui
cardiac, între epicard şi cndocard formându-se plăci subţiri. Se vor constata
astfel eventualele cicatrici, sectoare necrozate şi alte modificări patologice sau
traumatice. Vena cavă inferioară, ca şi arterele, se deschide în sensul circuitului
sangvin. Splina se măsoară şi sc descrie starea capsulei.

9
 Se trece mai apoi la cercetarea sistemului digestiv. De obicei, mai întâi se
cercetează pancreasul. Pentru a-1 localiza, se trage stomacul de curbura mare în
sus şi se secţionează ligamentul gastrocolic. Stomacul se deschide cu foarfecele
mare butonat de-a lungul curburii mari. Se examinează m inuţios gradul de
pronunţare şi caracterul pliurilor stomacale, prezenţa hemoragiilor, ulceraţiilor şi
cicatricilor. Pentru a
deschide intestinele, ele se
detaşează de la mezenter,
Apoi se deschid
intestinele, de-a lungul lor;
se descriu conţinutul,
aspectul mucoasei şi
eventualele modificări
patologice.
Vezica urinară se
deschide cu foarfecele — se face un orificiu în regiunea fundului, prin care se
introduce o lamă a foarfecelui şi se secţionează peretele anterior şi partea iniţială
a uretrei. Se cercetează conţinutul, mucoasa vezicală, prezenţa modificărilor
patologice.
Cercetarea cutiei craniene
poate avea loc fie la începutul
autopsiei, fie la finalul acesteia.
Procedeul prin care are loc această
cercetare este unul destul de
complex. Cu cuţitul mediu sau
mare de amputaţie se face o incizie
până la os, prin vertex. Partea de
deasupra a pielii se prinde cu mâna
la nivelul marginii anterioare a
inciziei, se trage puternic înainte,
concomitent decolându-1 cu cuţitul de osul bolţii craniene până la nivelul
ochilor, răsfrângându-1 în final peste faţa cadavrului. Aceeași procedură se
aplică și în cazul părții posterioare de piele, răsfrângând-o peste cefă. Muşchii
temporali se secţionează din ambele părţi prin incizii de sus în jos şi se răsfrâng
în jos. Astfel, oasele bolţii craniene sunt eliberate dc ţesuturile moi. Deschiderea
craniului se face cu ferăstrăul sau cu o rotativă electrică după un examen detaliat
al bolţii craniene. După înlăturarea calotei se examinează faţa externă și cea
internă a durei mater. inserţie (creasta cocoşului a osului etmoid etc.) şi se
detaşează. Creierul se extrage din cutia craniană în modul următor. Se introduc

10
degetele mâinii stângi sub lobii frontali şi tractul olfactiv, ridicându-i de la baza
craniană, până la apariţia nervilor optici. Cu mâna stângă se ridică lobul
temporal drept şi se împinge uşor spre stânga, punându-se astfel în evidenţă
cortul cerebelului din partea dreaptă. Apoi, cu vârful cuţitului mare de
amputaţie, bilateral se secţionează cclelalte formaţiuni ce leagă creierul de baza
craniană. Mâna stângă se plasează pe polul posterior al creierului. Cu ajutorul
degetelor mâinii drepte, introduse între baza creierului şi planul osos, creierul sc
împinge uşor înapoi. Drept urmare, creierul cade pe palma mâinii stângi, apoi se
aşază pe o planşetă de lemn.
Urmează examinarea emisferelor cerebrale şi a pia mater, care-i
constituită din două membrane: vasculară şi arahnoida. Între arahnoidă şi
membrana vasculară se află spaţiul subarahnoidian cu puţin lichid cefalorahidian
transparent, incolor. în caz de edem cerebral, cantitatea acestui lichid e mărită,
arahnoida proemină deasupra şanţurilor şi circumvoluţiunilor cerebrale.
Cercetând arahnoida, concomitent se determină şi starea emisferelor cerebrale,
care trebuie să fie simetrice ca formă şi volum. Asimetria acestora va indica în
favoarea unui proces patologic (tumoare, hidrocefalie etc.). Mai apoi, creierul se
pune pe o planşetă de lemn cu faţa bazală în sus. Pentru început, se deschid
vasele bazale. Se examinează formaţiunile nervoase ale bazei cerebrale şi
aspectul extern al trunchiului cerebral. Creierul se întoarce cu emisferele mari în
sus şi se secţionează. Pentru evidenţierea unor eventuale fracturi craniene, cu
ajutorul unei pense mari dinţate, se decolează dura mater de la baza craniului.
Din şaua turcească, cu vârful cuţitului, sc extrage bipofiza, care se cercctează la
exterior, se măsoară şi se secţionează. Cavităţile accesorii ale craniului se
deschid cu dalta şi ciocanul doar la necesitate.
Cercetarea cavităţii stâncii temporale se face cu scopul de a examina
urechea internă şi medie, condiţie obligatorie la necropsiile nou-născutului şi
copilului. Cu ajutorul unei pense sc scoate porţiunea de stâncă trepanată şi se
pun în evidenţă cavităţile auditive, care se examinează. Deschiderea cavităţilor
orbitale se face prin trepanarea porţiunii orbitale a osului frontal, care constituie
bolta orbitei şi canalului optic. Pentru scoaterea globului ocular cu formaţiunile
nervoase şi vasculare, cu un bisturiu se secţionează fundul de sac
oculopalpebral, se luxează globul ocular şi se extrage ochiul.
Pentru a corobora diagnosticul medico-legal cu concluziile expertale,
medicul legist apelează la investigaţii suplimentare dc laborator. Cele mai
solicitate sunt examenele histopatologic, toxicologic, biologic şi mcdico-
criminalistic, care se efectuează în cadrul laboratoarelor specializate. Uneori,
sunt necesare şi alte cercetări de laborator: bacteriologice, virusologice, botanice

11
etc., care se efectuează în baza adresării medicului legist în alte instituţii
specializate.
După examinarea cadavrului, asistentul (sau autopsierul) efectuează
toaleta necesară. Pentru început, sângele şi lichidele existente se evacuează din
cavităţile corpului, în care se plasează organele eviscerate. Cadavrul se coase cu
un ac curbat şi sfoară subţire, de-a lungul liniei de incizie, dinăuntru în afară.
Cavitatea craniană se umple cu vată, hârtie sau cârpe curate. Se aşază la loc
calota craniană, se trag apoi lambourile cutanate deasupra calotei şi se coase
pielea la o distanţă mai mică de lem de la marginile lambourilor. După coaserea
tuturor inciziilor cutanate cadavrul se spală, se şterge, se îmbracă şi se predă
familiei pentru înhumare. Este interzisă introducerea în cadavru a organelor de
la alte cadavre. Conform cerinţelor sanitar-igienice, cadavrul poate fi păstrat în
morgă nu mai mult dc 72 ore de la deces. Cadavrele persoanelor neidcntificatc
sc înhumează de către reprezentanţii organelor de stare civilă cu permisiunea în
scris a ordonatorului de efectuare a expertizei.
Examinarea cadavrului se va finaliza cu redactarea unui document
denumit raport de autopsie medico-legală, care are valoare probantă în justiție și
care va cuprinde toate constatările medicului legist, precum şi concluziile la care
a ajuns în urma examinărilor efectuate. Pentru a fi valabil în fața instanței,
raportul de autopsie trebuie să îndeplinească o serie de condiii de fond și de
formă prevăzute de lege. Din perspectiva condițiilor de fond, raportul de
autopsie trebuie să cuprindă o parte introductivă, una descriptivă și una finală.
Partea introductivă va cuprinde date generale prevăzute de art. 123 CPP precum
cine și când a dispus autopsia, data și locul efectuării autopsiei, va cuprinde
informații informaţii furnizate de către organele judiciare referitoare la
circumstanţele survenirii morţii, vor fi consemnate antecedentele personale
patologice şi/sau traumatice cunoscute, precum şi documentele medicale care le
atestă. De asemenea, partea introductivă va cuprinde date despre examenele
preliminare care pot fi consemnate în măsura în care acestea au relevanță, fiind
notate aspecte importante descoperite în cadrul cercetării efectuate la fața
locului, precum și cele referitoare la examinarea îmbrăcămintei decedatului.
Partea descriptivă este formata din examenul extern, examenul intern și
examenele de laborator. Examenul extern se bazează pe (datele de identificare,
semnele morţii reale, cele de violenţă, cele de tratament medical şi cele diverse.
Examenul intern cuprinde descrierea aspectelor lezionale sau patologice, dar şi a
aspectelor normale, constatate cu ocazia examinării structurilor interne.
Partea finală a raportului de autopsie medico-legală va cuprinde
diagnosticul anatomo-patologic macroscopic care reprezintă o sinteză a

12
modificărilor constatate. Vor fi notate prima dată modificările de la examenul
extern şi apoi cele de la examenul intern. Se menționează apoi examinările
complementare ce vor fi consemnate în cuprinsul raportului de autopsie sub
forma buletinelor de analiză medico-legală. Facultativ, partea finală poate
cuprinde discuția cazului atunci când se dorește explicarea modului a în care a
ajuns la concluziile menţionate la finalul raportului de autopsie. În unele situații
discuția cazului este o condiție necesară pentru a detalia valoarea probantă a
concluziilor. În final sunt prezentate concluziile cate trebuie să răspundă la toate
întrebările formulate de organul juridic şi chiar să aducă lămuriri suplimentare
referitoare la aspectele constatate. Acestea trebuie să se bazeze pe consatările de
fapt expuse în cuprinsul raportului. Se recomandă expunerea lor punctuală, într-
o anumită ordine: 1. precizarea felului morţii („Moartea numitului …. a fost
violentă/neviolentă/prin inhibiţie”); 2. enunţarea cauzei medicale a morţii (cu
referire şi la raportul de cauzalitate, dacă este cazul); 3. în eventualitatea
existenţei leziunilor traumatice, se va arăta modul lor de producere, data
producerii lor, precum şi rolul jucat în tanatogeneză. („au avut un rol 225
determinant în tanatogeneză” sau „nu au intervenit în determinismul morţii”); 4.
consemnarea datei aproximative a morţii; 5. răspunsul la alte întrebări formulate
de organul judiciar.
Exemplu și concluzii medico-legală: Traumă craniocerebrală deschisă
produsă printr-un obiect contondent cu suprafaţa limitată.
Concluzii
În baza datelor examinării medico-legale primare a cadavrului exhumat,
rezultatelor investigaţiilor suplimentare de laborator, a materialelor dosarului
penal şi în conformitate cu întrebările înaintate pentru soluţionare, comisia de
experţi medico-legali conchide:
1. Cadavrul prezentat pentru examinare aparţine unei persoane de sex
masculin, cu vârsta între 35 şi 40 ani, talia 170 cm (recunoscut ulterior).
2. Semne individuale pe cadavru nu s-au stabilit.
3. Din datele cercetării medico-legale a cadavrului (prezenţa modificărilor
cadaverice tardive), circumstanţele cazului rezultă: cadavrul X putea să fie
înhumat cu aproximativ 4-5 ani până la examinarea medico-legală.
4. În baza volumului şi specificului lezional constatat pe cadavru
(localizarea, caracterul morfologic), se poate afirma că cea mai probabilă cauză
a decesului X a fost traumatismul craniocerebral deschis.

13
 Ţinând cont dc deteriorarea pronunţată a ţesuturilor moi prin modificările
cadaverice tardive, stabilirea cu certitudine a timpului survenirii morţii lui X
după producerea leziunilor corporale nu este posibilă. Dar, volumul mare şi
caracterul leziunilor depistate la nivelul craniului dovedesc că decesul putea
surveni în scurt timp după cauzarea traumei.
5. La examinarea medico-legală a cadavrului s-au depistat următoarele
leziuni corporale: traumă craniocerebrală deschisă: fractură înfundată a oaselor
bolţii craniului; fracturi cominutive ale oaselor bolţii craniului, localizate
preponderent pe dreapta, cu răspândirea fracturilor liniare secundare spre baza
craniului şi scheletul facial, care au fost produse prin acţiuni traumatice (nu mai
puţin de trei lovituri) cu obiecte contondente dure, cu suprafaţa de interacţiune
limitată, ce au provocat o deformare locală şi generală a craniului, şi se califică
ca vătămare corporală gravă.
Deteriorarea avansată a ţesuturilor moi, condiţionată de modificările
cadaverice tardive, nu permite a se stabili vechimea leziunilor corporale, însă nu
poate fi exclusă apariţia lor în timpul şi circumstanţele indicate în ordonanţă.
6. În momentul aplicării loviturilor asupra craniului, victima putea fi
situată faţă dc agresor în cele mai diverse poziţii, cu condiţia ca ultimului să-i fie
accesibilă pentru lovire partea dreaptă a capului pătimitului. hi cazul dat trauma
craniocerebrală nu putea fi produsă asupra victimei în poziţie orizontală, cu
regiunea temporală dreaptă amplasată pe un suport.
7. Specificul morfologic al fracturilor şi caracterul deformativ al craniului
arată că leziunile corporale depistate la cadavrul X au fost produse cu un obiect
contondent dur, cu suprafaţa de interacţiune limitată, posibil şi cu muchia
toporului prezentat pentru examinare.
8. La cercetarea toxico-narcologică a ţesutului muscular, alcool etilic nu a
fost depistat.

14
 BIBLIOGRAFIE

1. Silviu Morar, Medicină Legală, Curs, Partea I, Editura Universității

„LUCIAN BLAGA” din Sibiu, 2006
2. Gheorghe Baciu, Expertiza medico-legală a cadavrului și persoanei,
Ghid practic
3. https://newsmed.ro/tanatologie-medico-legala-studiul-vietii-de-apoi
4. https://www.medic.chat/afectiuni/moarte-cerebrala/
5. http://www.exploremedicinetv.ro/medicina/medicina-legala/
modificari-cadaverice-precoce.html
6. https://lege5.ro/Gratuit/gi3tombr/constatarea-si-expertiza-medico-
legala-pe-cadavre-norma?dp=gezdanbyhe4dm

15