Omilia 4 la Faptele Sfinţilor Apostoli

a Sf. Ioan Gură de Aur

Traducere Pr. Dr. Viorel Dincă

“Şi când s-a împlinit ziua Cincizecimii, erau toţi împreună în acelaşi
loc, şi dintr-o dată s-a făcut din cer un vuiet” 1.
Ce este Cincizecimea aceasta? Este ziua când trebuia ca secerea să fie
pusă la secerat, când trebuia ca roadele să fie adunate. Ai văzut închipuirea?
Vezi din nou adevărul. Atunci când era nevoie de secerea cuvântului, când
roadele trebuiau adunate, atunci Duhul Sfânt ca o seceră cu tăiş ascuţit era
peste ei. Ascultă pe Domnul Hristos zicând: “Ridicaţi ochii voştri şi priviţi
holdele că sunt albe pentru seceriş”2, şi iarăşi: “Secerişul este mult, dar
muncitorii sunt puţini”3. El este deci primul Care a pus secerea. El a ridicat la
cer începătura luând cele ale noastre. De aceea îl numeşte seceriş.
“Când s-a împlinit ziua Cincizecimii”- zice, adică nu înainte de
Cincizecime, ci în ziua Cincizecimii am spune. Pentru că sărbătoare fiind,
trebuia ca toate acestea să se întâmple din nou, pentru a le vedea şi cei ce au
fost prezenţi la răstignirea Domnului Hristos. “Şi dintr-o dată s-a făcut din cer
un vuiet”. De ce s-a făcut aceasta fără unele semene care să fie simţite? Dacă
numai pentru ceea ce s-a făcut ziceau: “că sunt plini de must”4, iar dacă nu se
făcea aceasta ce nu ar fi spus? Nu numai că s-a făcut vuiet, dar “din cer”.
Instantaneitatea acestui vuiet i-a trezit pe ei “şi a umplut toată casă”5. Zice că
mare a fost puterea de venire a Duhului Sfânt. Vezi, pe toţi i-a adunat acolo ca
să îi arate vrednici. Dar nu numai aceasta, adăugă altceva mult mai înfricoşător:
“Şi li s-au arătat lor, împărţite, limbi ca de foc”6- zice. Este bine că peste tot se
adaugă acest “ca” pentru ca tu să crezi că nimic despre Sfântul Duh nu este
sensibil7. “Ca de foc”- zice, şi “ ca suflare”. Prin urmare nu era un vânt ce se
pierde în aer. Pentru că atunci când Duhul Sfânt trebuia să se facă cunoscut
Sfântului Ioan Botezătorul, ca în chip de porumbel a venit deasupra capului
Mântuitorului Hristos8, iar acum când trebuia ca toată mulţimea să se întoarcă,
vine în [limbi] ca de foc.
“Şi a şezut pe fiecare dintre ei”, adică a rămas, s-a odihnit [pe capul
fiecăruia]. Faptul de a şedea ne arată ceva statornic, şi acţiunea de a rămâne.
Deci cum, [Duhul Sfânt] a venit numai peste cei doisprezece Apostoli, iar peste
ceilalţi nu? În niciun chip, ci peste toţi - o sută douăzeci. Altfel Sfântul Petru nu
ne-ar fi prezentat pur şi simplu mărturia profetului [Iοil] zicând: “Şi va fi în
1
Fapte 2, 1-2
2
Ioan 4, 35
3
Luca 10, 2
4
Fapte 2, 13
5
Fapte 2, 2
6
Fapte 2, 3
7
În sensul că nu poate fi perceput prin simţuri.
8
Marcu 1, 10, Luca 3, 22
zilele din urmă, zice Domnul, voi turna din Duhul Meu peste tot trupul, şi fiii
voştri şi fiicele voastre vor prooroci şi tinerii voştri vedenii vor vedea, iar
bătrânii voştri vise vor vedea”9. Ia aminte la faptul că a venit Duhul Sfânt în chip
ca de foc, nu numai pentru a impresiona ci şi ca să-i umple de har, pentru că,
adaugă apoi: “Şi s-au umplut toţi de Duhul Sfânt şi au început să vorbească în
alte limbi, după cum le dădea lor Duhul a grăi”10. Ei nu primesc un alt semn, ci
numai pe acesta la început, pentru că era ceva neobişnuit şi nu mai era nevoie
de un alt semn. “A şezut”- zice, “pe fiecare dintr ei”. Bineînţeles că şi peste cel
care nu a fost ales11. Şi de aceea nu suferă pentru faptul că nu a fost ales, ca
Matia. “Şi s-au umplut toţi”- zice. Nu au luat pur şi simplu harul Duhului Sfânt,
ci s-au umplut şi au început să vorbească în alte limbi, după cum le dădea lor
Duhul a grăi”. Nu ar fi spus “toţi” dacă nu ar fi participat şi ceilalţi, de vreme ce
Sfinţii Apostoli erau acolo. De nu ar fi fost aşa, nu i-ar fi pus la un loc cu aceast
prilej, după ce mai înainte i-a amintit pe fiecare şi nominal. Pentru că dacă
acolo unde erau Sfinţii Apostoli putea să spună că erau prezenţi, şi îi aminteşte
în mod special, cu atât mai mult aici. Ia aminte te rog, atunci când stăruiau în
rugăciune, atunci când aveau dragoste, atunci vine Duhul Sfânt. Spunând: “ca
de foc”, le-a amintit lor o altă vedere, pentru că S-a arătat ca foc şi în rugul
aprins.
“După cum le dădea lor Duhul a grăi”, pentru că cele spuse de ei erau
nişte citate. “Şi erau”- zice “în Ierusalim locuitori iudei, bărbaţi cucernici, din
toate neamurile care sunt sub cer. Iscându-se sunetul acela, s-a adunat
mulţimea şi s-au amestecat”12. Dar pentru că în acea casă au avut loc cele
întâmplate, în mod justificat alergau cei de afară. “S-a amestecat mulţimea”. Ce
înseamnă - “S-a amestecat mulţimea”? S-a tulburat, se minunau. După aceea,
arătând că se minunau, adaugă: “căci fiecare auzea pe ei vorbind în limba sa. Şi
s-a adunat mulţimea şi ziceau între ei, iată, toţi aceştia care vorbesc nu sunt
Galileieni? Şi deodată priveau către Sfinţii Apostoli. Zice: “Şi cum auzim noi
fiecare limba noastră, în care ne-am născut, parţi şi mezi şi elamiţi şi cei ce
locuiesc în Mesopotamia, în Iudeea şi în Capadocia, în Pont şi în Asia, în Frigia
şi în Pamfilia, în Egipt şi în părţile Libiei cea de lângă Cirene, şi năvălitori
romani, iudei şi prozeliţi, cretani şi arabi, îi auzim pe ei vorbind în limbile
noastre despre măreţiile lui Dumnezeu. Erau surprinşi toţi şi se întrebau unii pe
alţii, zicând: ce vrea să însemne aceasta?” 13. Îi vezi pe aceştia care aleargă de la
răsărit până la apus? “Iar alţii batjocorindu-i, ziceau că sunt plini de must”14.
2. Vai câtă nebunie, vai cât de multă răutate! Şi nici nu era vremea
mustului, pentru că era Cincizecimea. Şi mai grav este faptul că în timp ce toţi
mărturisesc că sunt romani, că sunt prozeliţi, cei care probabil L-au răstignit,
aceia, după toate acestea, spun: “că sunt plini de must”. Dar să vedem de la
început cele ce au fost spuse. “A umplut” –zice, “toată casa”. Suflarea s-a făcut
precum colimvitra cu apă. Focul era acea dovadă a abundenţei şi a iuţimii.
Nicăieri nu s-a întâmplat ceva asemătător la profeţi, dar ceva de felul acesta s-a
9
Fapte 2, 17, Ioil 3, 1
10
Fapte 2, 4
11
Se referă la candidatul Iustus pe care Sfinţii Apostoli l-au numit candidat alături de Matia.
12
Fapte, 2, 6
13
Fapte 2, 8-12
14
Fapte 2, 13
întâmplat pe atunci, însă în mod diferit. Pentru că lui Iezechia i se dă un capitol
din carte, şi mănâncă ceea ce avea să spună. Zice: “Căci s-a făcut în gura lui
dulce ca mierea”15. Şi iarăşi mâna lui Dumnezeu atinge limba altui profet 16. Aici
iarăşi acelaşi Duh Sfânt, şi în felul acesta se arată că este de aceeaşi cinstire cu
Tatăl şi cu Fiul. Şi iarăşi altundeva altfel: “plângere, tânguire şi jale” 17. Acelora în
mod justificat li se arată în carte, pentru că aceia încă aveau nevoie de exemple.
Aceia aveau să se adreseze unui singur neam şi celor din casa lor, în timp ce ei
trebuiau să se adreseze lumii întregi, chiar şi celor ce nu i-au cunoscut vreodată.
Profetul Elisei primeşte harul prin mantia Sfântului Ilie 18, altul prin untdelemn,
ca David19, iar Moise este chemat prin focul rugului 20. Aici însă nu este în acelaşi
fel, dar acelaşi foc a stat deasupra lor.
De ce nu s-a arătat foc să cuprindă întreaga casă? Pentru că s-ar fi
tulburat. Dar arată că acesta este acela. Nu lua aminte la cele spuse că: “li s-au
arătat în limbi împărţite”, ci că erau [ca]“de foc”. Un astfel de foc poate să
aprindă nenumărată materie. Şi bine a spus «împărţite». Erau dintr-o rădăcină,
pentru ca să afli că este energie trimisă de la Mângâietorul. Priveşte la cei ce
mai întâi s-au arătat vrednici şi care atunci s-au învrednicit de Duhul Sfânt,
după cum David care se purta cu turmele sale tot în acelaşi fel şi după biruinţa
şi triumful său pentru ca să se arate credinţa lui curată. Priveşte iarăşi la Moise
care dispreţuieşte împărăţiile21, şi care după patruzeci de ani îşi asumă
conducerea poporului, la Samuel care este crescut în templu 22, la Elisei ce le lasă
pe toate23, şi din nou la Iezechiel. Din cele ce au urmat este vizibil că [şi lor] li s-
a întâmplat ceva de felul acesta, pentru că şi aceştia au părăsit toate câte aveau.
De aceea, atunci când şi-au arătat virtutea dobândită, tocmai atunci primesc
Duhul Sfânt. Au cunoscut şi neputinţa omenească prin cele ce au suferit, au
aflat că nu au reuşit toate acestea în mod întâmplător. Aşa şi Saul, după ce mai
întâi s-a dovedit că este bun, mai apoi a primit Duhul Sfânt. Dar în felul acesta
nimeni, nici Moise nu a primit Duhul, el care era cel mai mare dintre profeţi.
Pentru că acela, atunci când ceilalţi trebuia să devină duhovniceşti (să
primească harul) el se împuţina [în har].
Aici însă nu se întâmplă aşa ceva, dar precum se întâmplă exact cu
focul, care, indiferent de câte opaiţe ar vrea să aprindă cineva din el, nu se
împuţineză, tot aşa s-a întâmplat şi atunci cu Sfinţii Apostoli. Pentru că prin foc
s-a arătat nu numai abundenţa harului, ci şi izvorul Duhului pe care Îl primea
fiecare, după cum Domnul a spus că cei ce cred în El, vor avea izvor de apă ce
va curge în viaţa veşnică. Şi era foarte firesc, pentru că nu au plecat să discute
cu Faraon, ci să lupte cu diavolul. Şi bineînţeles, cel mai de admirat era faptul
că atunci când au fost trimişi, niciunul nu s-a împotrivit, nici nu au spus că sunt

15
Iezechia 3, 3
16
Ieremia 1, 9 “Şi Domnul mi-a întins mâna, mi-a atins gura şi mi-a zis: «Iată am pus cuvintele
mele în gura ta!»”.
17
Iezechiel 2, 10
18
4 Regi 2, 13
19
1 Regi, 16,13
20
Ieşire 3, 2
21
Ieşire 3, 11
22
1 Regi 3, 3
23
3 Regi, 19, 20-21
neputincioşi a vorbi, ori că sunt gângavi 24. Pentru că Moise întru aceasta i-a
învăţat pe ei. Nu au spus că sunt mai tineri, pentru că Ieremia aşa i-a întelepţit.
Şi chiar dacă au auzit multe lucruri atât de mari, se temeau însă să spună ceva
împotrivă. De aici este vădit că erau şi îngeri de lumină, şi slujitori ai lucrurilor
celor de sus. Iar acelora nimeni nu li se pare a fi din cer, pentru că încă
urmăresc cele pământeşti, dar pentru că omul s-a suit sus, şi Duhul de sus se
aduce „ca o suflare de vânt ce vine cu forţă” 25- zice. Prin aceasta face vădit
faptul că nimic nu poate să le stea împotrivă, ci pe cei ce le sunt împotrivă îi va
împrăştia precum ţărâna.
“Şi a umplut toată casa”. Casa era simbol al lumii. “Şi au şezut pe
fiecare dintre ei. Şi s-a adunat mulţimea şi erau uimiţi”. Vezi evlavia lor? Vezi că
nu ajung la o concluzie imediat, ci sunt încă nedumeriţi? Nerecunoscătorii
aceia trag concluzia zicând că “sunt plini de must”. Locuiau acolo bărbaţi
evlavioşi din toate neamurile, pentru că, potrivit legii, le era permis ca ei să vină
la templu de trei ori pe an. De aici fii atent la autor că nu îi flatează, pentru că
nu a spus că au ajuns la o concluzie, dar ce [a spus]? -“iscându-se sunetul acela
s-a adunat mulţimea şi s-a tulburat”. Şi pe bună dreptate, pentru că ei credeau
că acest lucru va avea sfârşit pentru îndrăzneala ce s-a făcut împrotriva
Domnului Hristos. De altfel conştinţa lor le-a mişcat sufletele, măcelul încă
fiind la îndemâna lor şi totul îi speria. „Iată- zice, nu sunt galileieni toţi aceştia
care vorbesc?”. Bine a spus aşa, pentru că mărturiseau faptul că sunt galileieni.
Aşa i-a speriat pe ei sunetul, că cea mai mare parte a lumii a sosit aici. Aceasta
le-a dat curaj Sfinţilor Apostoli, pentru că nu au ştiut mai înainte să vorbească
în limba persană, ci atunci au învăţat să vorbească de la ei. Le aminteşte lor de
popoarele duşmane: cretani, arabi, egipteni, perşi arătând că pe toţi aceştia îi
vor stăpânii.
3. În timpul în care iudeii au fost în robie, era firesc ca mulţi din
diferite neamuri să fie împreună cu ei şi în felul acesta învăţăturile dogmelor
deja se răspândiseră la neamuri. Şi de aceea mulţi dintre aceia, după cum am
amintit, se aflau acolo pentru ceea ce deja au auzit. Mărturia aceasta este de
netăgăduit, nici de cetăţeni, nici de străini, nici de prozeliţi. “Auzim pe ei
vorbind în limbile noastre măreţiile lui Dumnezeu”, pentru că nu vorbesc pur şi
simplu, ci spuneau lucruri minunate. Şi pe bună dreptate se întrebau, pentru că
niciodată nu s-a întâmplat ceva asemănător. Ia aminte la recunoştinţa
oamenilor. Erau uimiţi şi se întrebau zicând: “Ce vrea să fie aceasta? Iar alţii
batjocorindu-i, ziceau că sunt plini de must”. Vai ce neruşinare! dacă pentru
aceasta batjocoreau. Şi ce este de mirare, dacă şi despre Însuşi Domnul, atunci
când alunga pe demoni, ziceau că are demon 26? Pentru că acolo unde există
neruşinare, este nevoie de un singur lucru, să spui orice, pentru că nu trebuie să
spui un lucru raţional, ci să spui absolut orice. “Sunt plini de must”. Bineînţeles,
pentru că oamenii aflaţi în primejdii, care tremurau de cele viitoare, şi care erau
cuprinşi de atâta tristeţe unele ca acestea îndrăznesc să zică. Dar i-a aminte,
pentru că acest lucru era imposibil, iar pentru că cei ce ascultau nu mai

24
Ieremia 1, 6
25
Fapte 2, 2
26
Matei 9, 34
gândeau raţional şi arătau că s-au îmbătat, cu calitatea, subliniază totul şi zic:
“Sunt plini de must”.
“Stând Petru cu cei unsprezece şi-a ridicat glasul şi li s-a adresat
lor”27. Vezi grijă acolo, iar aici bărbăţia lui? Dacă se minunau şi erau uimiţi,
faptul că un om neînvăţat şi simplu putea să ridice glasul între atâţia, nu era şi
acesta un lucru minunat? Pentru că dacă se încurcă cineva atunci când vorbeşte
între cei apropiaţi ai săi, cu atât mai mult atunci când vorbeşte între duşmani
care şi strigă. Că nu erau beţi, că nu erau în extaz, precum vrăjitorii, că nu erau
stăpâniţi de vreo nevoie, a arătat imediat prin cuvântarea sa. Ce înseamnă „Cu
cei unsprezece”? Înseamnă că spune o cuvântare comună, iar el (Sf. Apostol
Petru) este gura tuturor. Erau de faţă cei unsprezece dând mărturie despre cele
spuse. “A ridicat glasul său”-zice, adică ‘a vorbit cu multă îndrăznire’. Face
aceasta pentru ca să se cunoască harul Duhului Sfânt, pentru că el, cel care nu a
suportat întrebarea unei fete simple, acum este cel ce strigă în mijlocul
popoarelor, şi le vorbeşte cu atâta îndrăznire, pentru ca aceasta să se facă
dovadă de netăgăduit a învierii, deoarece are îndrăzneală între oamenii care râd
şi badjocoresc unele ca acestea. Cât de mare crezi că poate să fie neruşinarea
aceasta? Câtă impietate şi câtă nesimţire să consideri acea vorbire paradoxală în
limbi beţie? Dar aceasta deloc nu i-a întristat pe Sfinţii Apostoli, nici nu i-a
făcut pe ei mai puţin îndrăzneţi auzind batjocurile, pentru că prin prezenţa
Duhului Sfânt deja s-au transformat şi erau mai presus de toate cele trupeşti.
Pentru că acolo unde Se arată Duhul Sfânt şi lucrează, pe cei din lut îi face de
aur. Ia priveşte la Sfântul Apostol Petru, şi analizează-l pe el fricosul şi
nepriceputul, (după cum zice Domnul Hristos: “Încă şi acum voi sunteţi
nepricepuţi?28”), pe care, după acea minunată mărturisire 29, l-a numit satana30.
Fii atent la cât de uniţi într-un gând sunt Sfinţii Apostoli. Aceştia îi acordă
cuvântărea publică, pentru că nu trebuia să vorbească toţi. “Şi a ridicat glasul
său, -zice, şi le-a vorbit lor” cu multă îndrăznire. Aceasta înseamnă ca un bărbat
să fie duhovnicesc. Este de ajuns ca şi noi să ne facem vrednici de harul cel de
sus şi totul va fi uşor. Căci precum un om de foc ce cade în mijlocul trestiei nu
păţeşte nimic rău, ci mai mult îl provoacă (pentru că el nu păţeşte ceva, ci
aceştia care luptă se vor distruge pe ei), aşa se întâmplă şi acum. Ba mai mult,
după cum atunci când cineva se luptă cu focul purtând fânul cu el, aşa şi aceştia
s-au apropiat de ei cu multă bărbăţie, căci cu ce i-a afectat pe ei atâta mulţime?
Spune-mi, nu luptau ei împotriva sărăciei şi foametei? Νu împotriva necinstei şi
a măriri celei viclene? (pentru că îi considerau a fi înşelători). Nu erau supuşi
râsului şi batjocurei celor prezenţi? (pentru că lor li s-au întâmplat amândouă,
pentru că în timp ce unii râdeau de ei, alţii îi batjocorau). Nu erau ei expuşi
furiei şi mâniei la cetăţi întregi, poziţiei şi planului lor de atac? Nu erau
ameninţaţi cu focul, cu fierul încins, şi cu fiarele sălbatice? Nu tot timplul i-a
înconjurat pe ei un imens război? Nu se comportau în faţă suferinţelor ca şi
când le vedeau în vis ori în schiţe? Cum? Nu au alungat furia lor? Nu au întors
27
Fapte 2, 14
28
Matei 15, 16
29
Este vorba de mărturisirea făcută de Sfântul Apostol Petru: “Tu eşti Hristos, Fiul lui Dumnezeu
Celui viu” Matei 16, 16 – ca răspuns la întrebarea Mântuitorului Hristos: “Dar voi cine ziceţi că
sunt?” Matei 16,15.
30
Matei, 16, 23
dificultatea spre ei înşişi? Nu şi furia, nu erau stăpâniţi de frică mai mult decât
toţi? Nu erau plini de agonie? Nu erau înspăimântaţi şi tremurau de frică? Şi
aceasta pentru că auzeau pe ei zicând: “Voiţi să aduceţi asupra noastră sângele
Acestui Om!”31 De admirat era faptul că se aşezau în linia de luptă doar prin a
vorbi, în faţa oamenilor înarmaţi, a autorităţilor ce aveau stăpânia asupra lor,
lipsiţi de experienţă, neputincioşi să vorbească, şi care se împotriveau şi luptau
din răsputeri comportându-se ca nişte oameni simpli în faţa vrăjitorilor,
amăgitorilor, sofiştilor, retorilor, multor filosofi care au putrezit în Academie, a
peripateticilor. Şi cel ce se ocupa cu lacurile (Sf. Ap. Petru) în felul acesta i-a
învins pe ei, ca şi când lupta lui nu ar fi fost către peştii lipsiţi de grai, căci era
într-adevăr pescar pentru ambele tiputi de peşti, aşa i-a învins pe ei. Şi Platon
care a învăţat mult a încetat, acesta însă nu vorbeşte numai celor apropiaţi, ci şi
parţilor, mezilor, elamiţilor, şi în India şi peste pe pământul, până la marginile
lumii. Unde este acum lăudăroşenia Eladei? Unde este renumele Atenei? Unde
este discursul prostec al filosofilor? Cel din Galileia, din Betsaida, ţăranul acela
i-a învins pe toţi? Spuneţi-mi, nu vă ruşinaţi auzind numele patriei celui ce v-a
învins? Iar de veţi auzi şi numele lui, că i se spunea Chefa, cu atât mai mult vă
veţi acoperi faţa. Pentru că aceasta va distrus pe voi, deoarece credeţi că aceasta
este o ruşine, că a vorbi cu uşurinţă este o laudă, iar lipsa de experienţă în a
cuvânta bine este o ruşine. Nu aţi venit pe calea pe care trebuia să veniţi, ci
lăsând calea împărătească uşoară şi netedă, aţi mers pe cea denivelată, abruptă
şi dificilă, şi de aceea nu aţi ajuns în împărăţia cerurilor.
4. Deci ce, - zice, Domnul Hristos nu a lucrat prin Platon şi nici prin
Pitagora? Că sufletul Sfântului Apostol Petru era mult mai iubitor de
înţelepciune decât sufletele acelora, pentru că aceia într-adevăr erau ca nişte
copii cuprinşi peste tot de slava deşartă, iar acesta era bărbat iubitor de
înţelepciune şi primitor de har. Dacă însă râzi, auzind acestea, nu este de
mirare, pentru că şi cei ce de atunci râdeau şi ziceau despre ei că sunt beţi de
must, dar mai apoi, atunci când au păţit cele amare, mai rele decât toate, când
au văzut cetatea pustiită, focul aprins, iar zidurile căzute la pamânt, şi acele
diferite latrii bahice, pe care nimeni nu poate să le prezinte în cuvinte, deja nu
mai râdeau. Aşa şi voi nu veţi mai râde atunci când va veni vremea judecăţii,
când se va aprinde focul gheenei. Dar de ce vorbesc de cele viitoare? Vrei să arăt
cine este Petru şi cine este Platon? Să analizăm, printre altele obiceiurile lor, şi
să vedem cu ce se preocupa fiecare. Acesta şi-a consumat tot timpul orientat
spre învăţături nefolositoare şi în plus, pentru că la ce era de folos să afli că
sufletul filosofului se face muscă? Realmente musca nu s-ar fi transformat în
muscă, ci ar fi trecut în sufletul ce se află în Platon. Toate acestea nu erau
exemple de vorbe deşarte? De unde era obligat să spună astfel de pălăvrăgeli?
Omul era plin de ironie şi se comporta cu toţi plin de invidie. Deci după cum
era iubitor de dispute, nici singur dar nici de la alţii nu a făcut posibil să aducă
ceva folositor, aşa că de la altul a primit teoria metempsihozei, iar de la el a
introdus politica, în care a legiferat toate acele lucruri pline de ruşine. Femeile,
zice, să fie comune, iar fecioarele să lupte dezbracate în privirile amanţilor,
chiar dacă erau la comun şi taţii şi copiii născuţi 32. Ce fel de nebunie nu
31
Fapte 5, 28
32
Vezi, „Politica” lui Platon, 5, 457A-E, dar mai ales 5, 460B-C-E, 463A-464E dar şi în alte locuri.
depăşesc toate acestea? Dar cele ce învăţa el erau ca unele ca acestea. Aici nu
firea face părinţii comuni, ci filosofia Sfântului Petru, pentru că el a răsturnat
bineînţeles acel lucru. Pentru că el (Platon) nu a făcut nimic altceva decât să
neglijeze pe cel ce există şi să introducă pe cel ce nu există. A condus sufletul la
o oarecare ameţeală ca şi când este purtat de vânt. Toţi, -zice, să se folosească în
mod liber de femei. De aceea nu analizez învăţăturile poeţilor, pentru ca să nu
spună cineva că analizez mituri, dar spun (amintesc) alte mituri mult mai
ridicole decât acelea. Unde sunt poeţii care au spus mostruozităţi de acest fel?
Dar corifeul filosofilor (Platon), după cum credea, care dă arme femeilor, căşti
de protecţie, acoperăminte pentru tibii, şi zice că neamul omenesc nu se
deosebeşte cu nimic de câini. Zice, pentru că femela câinelui şi masculul vin în
contact la comun, să fie la comun femeile, şi toate să fie întoarse pe dos. Pentru
că întotdeauna prin ei diavolul a încercat să arate că neamul nostru [omenesc]
nu este cu nimic mai de cinste decât necuvântătoarele, ba mai mult unii au
ajuns la atâta slavă deşartă, încât au spus că şi necuvântătoarele sunt raţionale.
Priveşte cum în sufletele lor au fost stăpâniţi de mania bahică în multe feluri.
Căci unii corifei dintre ei au spus că sufletul nostru se transformă în muşte,
câini şi necuvântătoare, iar alţii de după aceia, ruşinându-se de aceasta, au
căzut în altă ruşine, după ce au atribuit necuvântătoarelor orice cunoaştere
raţională, arătând peste tot că toate acestea ce au fost făcute pentru noi sunt
mai de cinste decât noi. Dar nu numai aceasta, dar spun că există din partea lor
prognoze şi pietate. Corbul, zice, cunoaşte pe Dumnezeu, şi stăncuţa33, şi au
darul profeţiei, şi prezic cele viitoare. Spun că există dreptate la ele, că au o
viaţă organizată şi legi, iar câinele, după Platon, este fericit de ele.
Nu cumva nu credeţi în cele spuse? Este firesc, mai ales după ce aţi
fost crescuţi cu învăţături sănătoase. Pentru că chiar dacă cineva s-ar hrăni cu
această hrană, ar fi fost posibil să nu creadă, cu toate că există oameni ce gustă
din gunoi cu plăcere. Atunci când le spunem că acestea sunt mituri, pline de
tâmpenii, spun că nu le-am înţeles. Nici nu vă vom înţelege vreodată un râs atât
de mare. Şi foarte bine. Pentru că nu este nevoie de o gândire profundă ca să
aflăm de ce se vrea atâta impietate şi confuzie. Nu cumva ziceţi vorbe de
neînţeles, lipsiţilor de minte, exact asemenea copiilor? Căci într-adevăr sunteţi
copii, precum aceia. Însă Sfântul Apostol Petru nu a spus nimic asemănător, ci
scoţând glasul, care asemenea unei lumini mari ce străluceşte în întuneric, a
împrăştiat ceaţa lumii. Dar cât de blând şi de bun era caracterul lui care era mai
presus de orice slavă deşartă, cât vedea spre cer, smerit fiind, cu toate că învia
morţi. De se întâmpla la unul dintre acei lipsiţi de minte, să lucreze ceva
asemănător, chiar şi în imaginaţia lor, nu ar fi cerut imediat altar şi templu şi ar
fi vrut să fie cineva egal cu zei? Totdeauna îşi imagineză unele ca acestea atunci
când nu există nimic de felul acesta. Pentru că ce înseamnă pentru ei Atena şi
Apollon şi Hera? Neamurile de demoni din aceştia se trag. Există la ei şi un rege
care acceptă să moară pentru a fi considerat egal cu zeii.
Dar aceştia (Sfinţii Apostoli) nu se comportă aşa, ci invers, pentru
că ascultă-i ce spun despre vindecarea şchiopului: “Bărbaţi israeliţi ce ne priviţi
ca şi cum cu a noastră putere sau cucernicie l-am fi făcut pe acesta să umble?34”,
33
Este pasărea ce seamănă cu o cioară, fiind mai mica decât cioara grivă şi cea de semănătură.
34
Fapte 3, 12
iar în altă parte: “Şi noi suntem oameni pătimitori asemenea vouă”35. Acolo
există multă îngâmfare şi aroganţă, toate se fac pentru a fi cinstiţi de oameni, şi
nimic pentru iubirea de cunoaştere. Pentru că atunci când se face ceva pentru
slavă, toate rămân lipsite de valoare. Chiar şi atunci când cineva are de toate, nu
este stăpân al său, căci de este stăpânit de ce cea mai urâtă şi tiranică patimă 36, a
căzut din toată bunăcuviţă. Dispreţuirea acesteia (a iubirii de slavă) este
capabilă să înveţe toate cele bune şi să alunge din suflet orice patimă
distrugătoare. De aceea vă sfătuiesc să vă străduiţi mult, atfel încât această
patimă să fie smulsă din rădăcină definitiv, pentru că altfel nu este posibil să
sporiţi lângă Dumnezeu şi să atrageţi bunăvoinţa acelui ochi neadormit.
Să facem deci tot efortul astfel încât să ne bucurăm de momentul
trecerii noastre acolo, şi să evităm experienţa tristeţilor prezente, şi să ne
învrednicim de bunurile viitoare cu harul şi cu iubirea de oameni a Domnului
nostru Iisus Hristos, Căruia, împreună cu Tatăl şi cu Duhul Sfântul, se cuvine
slava, puterea şi cinstea acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin.

35
Fapte 14, 15
36
Se referă la păcatul mândriei