Sunteți pe pagina 1din 2

 

Piața Mare din Sibiu

Piața Mare din Sibiu este piața centrală a Sibiului. Este cea mai mare piață
publică din orașul vechi și a fost martora activităților economice ale negustorilor din
Sibiu. În ea se organizau adunări cetățenești, târguri și chiar și execuții.
Piața Mare din Sibiu se remarcă printr-o colecție de statui.
Fântâna cu grilaj din Piața Mare, unde, pe vremuri, aveau loc execuțiile sau
Turnul Sfatului, care a fost reconstruit de către cetățeni de la zero, pentru că se
dărâmase în urma unui cutremur mare. Aici găsim o placă comemorativă dedicată
victimelor Revoluției din decembrie 1989 de la Sibiu, încastrată în pavajul de granit al
străzii.
Podul Minciunilor, care este primul din fier forjat și fără susținere construit
vreodată în România, sau de Pasajul Scărilor, construit din cărămidă, care face
legătura între Orașul de Sus și Orașul de Jos.

Nu poți pleca din Transilvania fără să vizitezi și Sibiul, unul dintre cele mai
frumoase orașe din România. Presărat cu obiective turistice la tot pasul,
Hermanstadt, cum îi mai spun localnicii, are un aer medieval păstrat cu
strășnicie. Începe să-l cunoști la pas, pentru că te vei încărca cu energie pozitivă
la vederea clădirilor colorate, construite în stil germanic.
Timp de sute de ani a fost denumită Der Grosse Ring sau Grosser Platz, în perioada
interbelică s-a numit Piaţa Regele Ferdinand, comuniştii au denumit-o Piaţa Republicii, iar
din 1990 s-a revenit la denumirea originală.

S-ar putea să vă placă și