Documente Academic
Documente Profesional
Documente Cultură
ACTA TERRAE
SEPTEMCASTRENSIS
IV
ARHEOLOGIE
STUDII CLASICE
MEDIEVISTICĂ
Editura Economică
BUCUREŞTI – SIBIU
2005
Acta Terrae Septemcastrensis Note bibliografice, Recenzii
221
Acta Terrae Septemcastrensis Note bibliografice, Recenzii
15
D. POPA, Viaţa rurală în Transilvania romană, Sibiu, 2001; IDEM, Villae, Vici, Pagi.
Aşezările rurale din Dacia intracarpatică, Sibiu, 2002. (=Bibliotheca Septemcastrensis 2)
16
D. POPA, Villae, Vici, Pagi, p. 220.
17
P. NIEDERMAIER, Die mittelalterliche Städtebau in Siebenbürgen, im Banat und im
Kreischgebiet. Teil I. Die Entwiklung vom Anbeginn bis 1241, Heidelberg, 1996, p. 15-45.
222
Acta Terrae Septemcastrensis Note bibliografice, Recenzii
18
Asta dacă excludem mormântul nr. 1 de la Apahida.
19
Credem noi că este vorba despre Cronica Cercetărilor Arheologice. Campania 2001 A
XXXVI-a Sesiune Naţională de Rapoarte Arheologice, Buziaş 28 mai – 1 iunie 2002, p. 33.
20
A. DANKANITS, I. FERENCZI, Săpăturile arheologice de la Ciumbrud, în: MCA, 6,
1959, p. 605-615; M. RUSU, Note asupra relaţiilor culturale dintre slavi şi populaţia
romanică din Transilvania (sec. VI-X e.n.), în: Apulum, 9, 1971, p. 713-726; K. HOREDT,
Siebenbürgen im Frühmittelalter, Bonn, 1986, p. 78, 80; R. R. HEITEL, Unele consideraţii
privind civilizaţia din bazinul carpatic în cursul celei de a doua jumătăţi a secolului al IX-
lea în lumina izvoarelor arheologice, în: SCIVA, 34, 1983, 2, p. 83-115; Z. K. PINTER, N.
G. O. BOROFFKA, în Transylvanica. Studia Honoraria, Bd. 7. Gedenkschrift fur Kurt
Horedt, Rahden/Westfalia, 1999; IDEM, Necropola de tip Ciumbrud de la Orăştie –
„Dealul Pemilor, Punct X8, în Apulum, XXXVIII/1, 2001, pp. 319-346; S. A. LUCA, Z. K.
PINTER, Der Böhmerberg bei Broos / Orăştie. Eine Archäologische Monographie, Sibiu,
2001, p. 98-114; A. MADGEARU, Românii în opera notarului anonim, Cluj-Napoca,
2001, p. 190-192.
223
Acta Terrae Septemcastrensis Note bibliografice, Recenzii
nu numai, s-a disipat în noul melanj cultural caracteristic secolelor X-XI numit
cultura Bjelo-Brdo.
Impactul pe care l-a avut venirea avarilor şi a slavilor este bine surprins de
autor prin integrarea izvorului arheologic alături de cel scris în cadrul creionării
unei situaţii istorice (p. 45). Analiza termenilor referitori la biserică – ecclesia şi
basilica - moşteniţi în limba română, demonstrează faptul că generalizarea
termenului de basilica a avut loc într-o etapă istorică ulterioară secolului al VII-lea.
Motivaţia istorică este dată de întreruperea pentru mai bine de două secole a
legăturilor culturale cu spaţiul bizantin sau cu cel central european, întrerupere
datorată invaziei avaro-slave.
C. H. Opreanu explică unele particularităţi ale creştinismului transilvan – legate
în special de terminologie – şi consideră că nu se poate vorbi mai devreme de
secolul al V-lea de creştinism în Dacia. Fără a detalia, autorul deschide porţile unei
ipoteze care nu este şi nici nu va fi pe placul multor cercetători: apariţia
creştinismului instituţionalizat la începutul evului mediu (p. 35-36). Ipoteza este
susţinută şi prin analiza pertinentă referitoare la momentul pătrunderii termenului
de basilica, în sens de biserică – locaş de cult (p. 38-39) şi mai este susţinută,
spunem noi, şi de descoperirile arheologice din Transilvania, caracteristice
perioadei secolelor VII-X, în special a necropolelor birituale şi de inhumaţie ce nu
vădesc trăsături creştine21.
Capitolul al II-lea ( p. 56-72) se opreşte asupra unui subiect pe cât de generos
pe atât de inconsecvent tratat: arheologie funerară şi etnografie. C. H. Opreanu
analizează pentru început problematica aşa numitelor morminte jefuite considerând
că ea a fost tratată cu multă superficialitate. Autorul nu se declară de acord
explicaţia jefuirii pentru mormintele unde repartizarea oaselor în groapă denotă
dezvelirea totală a acesteia. Suntem de acord că acolo unde nu a fost surprinsă în
mod cert groapa de braconaj, iar scheletul prezintă o oarecare „logică” a
deranjamentului oaselor, trebuie să avem în vedere posibilitatea unor practici
religioase, aşa cum sunt cunoscute chiar în zilele noastre: deshumarea la 7 ani şi
reînhumarea osemintelor după ce au fost spălate. Practica reînhumării este atestată
arheologic, iar autorul prezintă cazul necropolei tumulare din apropierea oraşului
Galaţi, de la confluenţa Siretului şi Prutului cu Dunărea22 (p. 60-61). Pentru o
perioadă mai târzie – sec. X – putem să afirmăm că avem situaţii certe care atestă
existenţa unui ritual al reînhumării în necropola de la Orăştie – Dealul Pemilor
21
Nu este momentul unei discuţii pe larg, dar a se vedea grupul Mediaş, Grupul Blandiana
A, grupul Cluj. Vezi D. PROTASE, Cimitirul slav de la Ocna Sibiului, în Omagiu lui P.
Constantinescu-Iaşi, Bucureşti, 1965, p. 153-159; K. HOREDT, Un cimitir din sec. IX-X e.
n. La Mediaş, în Studia Universitatis „Babeş-Bolyai”, Series Historia, fasc. 2, 1965; E.
ZAHARIA, Populaţia românească în Transilvania în secolele VII-VIII (Cimitirul nr. 2 de la
Bratei), Bucureşti, 1977; S. DUMITRAŞCU, G. TOGAN, Cimitirul de la Boarta – Pîrîul
Zăpozii-Şoivan, în StComB, 18, 1974, p. 93-109.
22
N. BRUDIU, Deux tombes tumulaires de la zone Galaţi, în: Dacia N.S., XXIII, 1979, p.
323-331.
224
Acta Terrae Septemcastrensis Note bibliografice, Recenzii
X223, unde există două morminte răvăşite în care oase al mâinilor sunt descoperite
în zona picioarelor iar oasele din zona sternului lipsesc, deşi inventarul caracteristic
mormintelor din acest orizont al necropolelor de tip Bjelo-Brdo este prezent.
Această prezenţă a inventarului în mormintele răvăşite permite formularea ipotezei
că avem de a face cu un posibil ritual de reînhumare. Legat de această discuţie,
credem că o ilustrare cu câteva planşe ca exemple ar fi fost mai benefică decât
descrierile în care expresiile de genul oase pachet, deranjate grupat, deranjate în
dezordine, etc. nu ne oferă nişte delimitări clare între aceste tipuri de „deranjare” a
scheletelor.
În vederea unor localizări cât mai exacte din punct de vedere geografic
considerăm că este utilă referirea la numele actual al unităţilor administrativ
teritoriale şi de aceea ar fi mai bine ca anumite citate din lucrări mai vechi, care fac
referire la unele localităţi, să fie însoţite de denumirile actuale sau să fie redate în
grafia actuală. De exemplu se face referire la Poiana Mărului din comuna Zernesci
din Transilvania (p. 69), care, deducem noi, este o localitate din actuala comună
Zărneşti, jud. Braşov. O altă impreciziune de natură geografică este dată de
asocierea localităţilor Săcădate şi Săcelu (!). Dacă în cazul primei ne putem gândi la
localitatea Săcădate din judeţul Sibiu, în cazul celei de a doua suntem într-o
oarecare dilemă deoarece nu ştim la care dintre localităţile din Transilvania se face
referire: Săcele din judeţul Braşov sau Săcel din judeţul Sibiu.
Capitolul al III-lea (p. 73-124) redactat de C. Gaiu este dedicat prezentării unor
informaţii cu caracter inedit despre aşezarea de la Archiud, jud. Bistriţa-Năsăud.
Informaţiile puse în circuit sunt de o reală valoare, mai ales când sunt însoţite de o
ilustraţie bine realizată şi bine aleasă. Totuşi trebuie să subliniem lipsa unui plan de
situaţie cu poziţionarea punctului Archiud – Hânsuri, precum şi a scării la care au
fost realizate desenele din fig. 4, 8, 12, 15, 20-23, 25-26, 28-61 fapt ce îngreunează
descifrarea unor date redate de planşele în discuţie. Pe de altă parte utilizarea
formulei de locuinţe feudale (p. 73-74) pentru nişte bordeie nu face decât să aducă
prejudicii de imagine studiului de faţă. Considerăm că mai normală ar fi utilizarea
terminologiei de ev mediu cu diviziunile sale, timpuriu şi târziu, deoarece altfel s-ar
putea înţelege că avem de a face cu descoperirea unor ansambluri de clădiri
aparţinând unei curţi nobiliare, ceea ce nu este cazul în situl arheologic de la
Archiud – Hânsuri.
Partea a II-a, pusă sub denumirea generică de Interferenţa în cultura materială,
se deschide prin capitolul al IV-lea (125-137) ce analizează problematica legată de
terminologia utilizată pentru perioada de după secolul al IV-lea şi în special în ceea
ce priveşte utilizarea conceptului de cultură, precum şi necesitatea racordării
cronologiei româneşti la ceea ce înseamnă o cronologie unitară europeană.
Discutarea acestui concept prilejuieşte o scurtă trecere în revistă a noilor luări de
poziţii privitoare la problematică în istoriografia mondială.
C. H. Opreanu dezvoltă în acest capitol teza mai veche a lui K. Horedt cu
privire la existenţa culturii Sf. Gheorghe ce caracterizează estul Transilvaniei,
23
Informaţie inedită.
225
Acta Terrae Septemcastrensis Note bibliografice, Recenzii
24
L. RÁSONYI, Bulaqs and Oγuz in mediaeval Transylvania, în: AOASH, XXXIII, 1979, 2,
p. 129-151.
226
Acta Terrae Septemcastrensis Note bibliografice, Recenzii
227