Sunteți pe pagina 1din 2

ISTORICUL BISERICII MALU

Prof. înv. primar Lăutaru Elena Margareta

Școala Gimnazială Nr.4 Rm.Vâlcea

"Sufletul nostru e o urnă în care închidem cenuşa patimilor stinse". Octavian Goga

Biserica parohială Malu cu hramul ,,Adormirea Maicii Domnului” este aşezată în satul
Malu,comuna Stoileşti,judeţul Vâlcea.

Cei din Stoileşti se mândresc cu oameni harnici şi gospodării frumoase, cu păduri şi


peisaje minunate. Este o localitate veche, atestată documentar prin anul 1557, preexistând şi o
veche civilizaţie neolitică.Istoria acestor locuri a continuat şi s-a metamorfozat cu existenţa
milenară a acestui popor.În prezent, din punct de vedere administrativ, comuna Stoileşti este
compusă din 15 sate: Barsoiu, Balomireasa, Bulagei, Delureni, Geamăna, Gheobeşti, Giuroiu,
Izvoru Rece, Malu, Neteşti, Obogeni, Stăneşti, Stoileşti, Urşi, Vlăduleşti.

Numele parohiei Malu, este dat de faptul că forma de relief întalnită în zonă este de deal și
podiș formând un adevărat scut de apărare precum un mal.

Biserica parohială Malu este construită în anul 1799 - 1810,din lemn şi acoperită cu şiţă
de stejar. Biserica este sub formă de corabie,temelia fiind de cărămidă. Plecând de la atestarea
documentară a comunei la anul 1557, şi a diferitelor legende care circulă prin zonă, există
posibiliatea ca Biserica parohială să fie datată mult mai înainte undeva la sfârşitul secolului al
XVI-lea şi începutul secolului al XVII-lea,deoarece din moşii-strămoşii s-a păstrat ideea ca ea ar
exista încă din timpul voievodului Mihai Viteazul, nu excludem posibilitatea ca ea sa fie
construită pe ruinele alteia mult mai vechi. În partea de Nord-Est a bisericii bătrânii locului spun
că a existat un cimitir secular, mărturie stând căteva cruci din piatră care se găseau acolo acum
câţiva zeci de ani. Studiile şi săpăturile ulterioare pot demonstra vechimea acestei bisericuţe
nădăjduitoare spre cer.

În anul 1826 a fost renovată, iar în anul 1962 i s-a reparat temelia înlocuindu-se cea de
cărămidă cu beton armat. Începand cu anul 2011, au fost făcute numeroase lucrări de intreținere
si infrumusețare al locașului de cult de către Pr.Paroh Spătaru Oliviu Gheorghe. A fost izolată
termic pe interior şi exterior, o cameră construită în prealabil din lemn. A fost curățat cimitirul
care se afla in curtea bisericii, taindu-se 5 pomii fructiferi imbatraniti, care puneau in pericol
siguranta enoriașilor și a locașului de cult fiind foarte apropiati de sfânta biserică.

In anul 2012-2013 a fost facut intabularea Bisericii, a incintei sale căt și a terenului si a casei
parohiale care a fost revendicată.

BIBLIOGRAFIE: https://parohia-malu.webnode.ro/despre-noi/

S-ar putea să vă placă și