Varia 145

Cetatea Poienari – Castelul lui Drăculea

Tudorel ILIE
Baia Mare

Pentru cei care doresc să cunoască frumuseţile din patrimoniul material al României, Cetatea
Poenari este o destinaţie turistică majoră, un loc care nu trebuie să lipsească din itinerariile turistice na-
ţionale şi internaţionale. Aşezată pe vârful unui deal abrupt, acolo unde numai vulturii ajung, fortificaţia
era un castel de refugiu al temutului voievod Vlad Ţepes, în vremurile tulburi şi nesigure ale întunecatu-
lui Ev Mediu.
Acest obiectiv turistic atrage atât prin poveştile sale medievale, având adevărul istoric în fundal,
regăsite în legendele populare locale, cât şi
prin amplasarea într-un peisaj sălbatic şi pri-
veliştea uimitoare pe care o poţi avea de pe
culmea Dealului Cetăţii. Acest superb loc de
belvedere îţi oferă un tur de orizont generos
asupra Munţilor Făgăraş, Văii Argeşului şi
spre vestita şosea Transfăgărăşan (care este o
destinaţie majoră pe harta turistică a Româ-
niei). Cele 1.480 de trepte care trebuie urcate
până la cetate, prin pădurea de fag, sunt o
adevărată provocare pentru condiţia fizică a
vizitatorilor, dar merită efortul.
Cei care încă nu au vizitat Cetatea
Poenari trebuie să afle că până la finele anului
2023 acest obiectiv turistic este închis pentru vizitatori, deoarece se desfăşoară aici un amplu proiect de
conservare, consolidare şi punere în valoare a cetăţii, finanţat din fonduri europene, naţionale şi cofi-
nanţare judeţeană, după cum a anunţat Consiliul Judeţean Argeş.
Prin intermediul articolului de faţă veţi putea vedea... sau poate revedea Cetatea Poenari aşa cum
era înaintea începerii lucrărilor. Astfel, după reabilitarea şi redeschiderea pentru vizitare a cetăţii, veţi
putea face diferenţa...
În decursul timpului s-au scris nenumărate texte despre voievodul Valahiei Vlad al III-lea,
cunoscut mai ales prin supranumele de „Ţepeş” sau „Drăculea”. Prin cartea sa de success Dracula,
romancierul Bram Stoker l-a asociat pe Vlad Ţepeş cu „Contele Dracula”. Multe s-au scris despre
locurile prin care a trecut viteazul voievod, dar, în mod paradoxal, cei mai mulţi turişti străini doresc să
viziteze „Castelul lui Dracula”. În căutarea acestui misterios castel cei mai mulţi ajung să viziteze edificii
care nu au nicio legatură directă cu personajul istoric Vlad Ţepeş. Numeroşi turişti ajung astfel la
Castelul Bran sau chiar la hotelul „Castel Dracula” de la Piatra Fântânele, situat pe Pasul Tihuţa din
Munţii Bârgăului. Cei mai norocoşi ajung şi la Cetatea Sighişoara, unde au surpriza de a vizita „Casa
Vlad Dracul”, presupusul loc de naştere a lui Vlad Ţepeş în anul 1431. Însă puţini caută această
reşedinţă la Cetatea Poenari, situată în comuna Arefu, judeţul Argeş, unde adevărul istoric ne spune că
era un refugiu fortificat al voievodului Vlad al III-lea Ţepeş.

Cine era cu adevărat Vlad Ţepes Drăculea?

Voievodul Vlad al III-lea, din ramura dinastică a Drăculeştilor, a fost domnitorul Ţării
Româneşti (Valahia Transalpină) în perioada 1448, 1456-1462 şi 1476. El descindea din familia dinastică
a Basarabilor, fiind nepotul marelui voievod Mircea cel Bătrân. Era fiul voievodului Vlad Dracul şi al
unei nobile din Transilvania. A avut o viaţă zbuciumată, cu o copilărie marcată de anii (1442-1448) în
care a fost ostatic la Înalta Poartă Otomană, unde se pare că l-a cunoscut şi pe Mahomed II Cuceritorul.
Domniile sale se remarcă prin lupta pentru independenţa Valahiei împotriva Imperiului Otoman, aflat
BIBLIOTHECA SEPTENTRIONALIS Publicaţie semestrială • an XXX • nr. 2 (59) • 2022
146 Varia

în expansiune după cucerirea Constantinopolului. Vlad al III-lea face parte din galeria domnitorilor
glorioşi ai românilor, alături de Iancu de Hunedoara, Ştefan cel Mare şi Mihai Viteazul.
A fost considerat un domnitor viteaz, drept dar crud, datorită metodei sale preferate de
pedepsire a răufăcătorilor, care era tragerea în ţeapă. Metoda era veche, dar în vremea domniei sale a
ajuns să fie generalizată şi era plină Valahia de „haini” traşi în ţeapă. Delincvenţa scăzuse spre zero, ţara
se golise de cerşetori şi de hoţi, iar drumurile erau sigure. Astfel că voievodul a fost poreclit de supuşii
săi „Ţepeş”, adică cel care trage în ţeapă. O altă poreclă a sa a fost cea de „Drăculea”, adica fiul lui
Dracul, făcându-se referire la tatăl său, voievodul Vlad Dracul, cavaler al Ordinului Dragonului din
1431. A intrat în conflict deschis cu negustorii saşi, aceştia răspândind în epocă o serie de gravuri în care
Vlad este prezentat ca un tiran crud şi însetat de sânge. De aici şi până la a avea o reputaţie europeană
de monstru sângeros nu a mai fost decât un pas pentru Vlad al III-lea Ţepeş. Şi astfel se explică de ce
scriitorul irlandez Bram Stoker l-a asociat pe Ţepeş Drăculea cu vampirismul în mitologia modernă,
odată cu publicarea în anul 1897 a cărţii sale Dracula, devenită cu timpul al doilea best-seller mondial
după binecunoscuta Biblie.

Pe urmele lui Ţepeş Vodă la Cetatea Poenari

Odată cu preluarea domniei în anul 1456, Vlad Ţepeş a pregătit din timp ridicarea Ţării
Româneşti la lupta de independenţă împotriva Imperiului Otoman. A întărit cetăţile vechi şi a ridicat
fortificaţii noi. Între acestea s-a numărat şi Cetatea Poenari, care prin poziţia sa era locul cel mai potrivit
pentru un refugiu fortificat al domnitorului şi familiei sale în cazul unei invazii turceşti. Iniţial, pe acest
loc se găsea un turn de strajă de formă pătrată, construit din piatră în secolul al XIII-lea, probabil în
vremea domnitorului Negru Vodă. În jurul acestui turn, transformat în turn-donjon, a fost construită o
incintă cu ziduri şi patru turnuri semicirculare în secolul al XV-lea (1457-1459), în vremea domnitorului
Vlad Vodă Ţepeş.
Poziţia în teren a Cetăţii Poenari face din aceasta o fortificaţie inexpugnabilă. Este amplasată pe
vârful Dealului Cetăţii, fiind apărată pe trei laturi de pante foarte abrupte, greu de escaladat, iar la nivelul
văii, în locul numit Cheia, de apa
râului Argeş. Singura cale de acces
în cetate era pe şaua îngustă
dinspre vest. De la nivelul cetăţii se
putea supraveghea Valea Argeşului
şi calea de acces spre Transilvania,
cale ce traversa din vechime Munţii
Făgăraş.
Fortificaţiile au fost zidite
direct pe stâncă, pentru a împiedica
săparea de tuneluri sub zidurile
cetăţii de către eventualii asediatori.
Turnul-donjon, de formă pătrată, a
fost întărit şi înălţat din piatră, pentru o maximă rezistenţă şi durabilitate, iar la baza sa a fost amenajată
o închisoare pentru cei vinovaţi de „hiclenie”. Turnul avea trei nivele despărţite prin planşee de lemn,
accesul făcându-se pe scări mobile. Baza zidurilor şi a turnurilor semicirculare a fost zidită din piatră şi
supraînălţată din cărămidă, pentru a nu se produce aşchii de la loviturile de artilerie. Modul de
construcţie a incintei fortificate este de inspiraţie bizantină. Pe latura de nord a incintei a fost construită
o cisternă, care colecta apa de ploaie atât de necesară pentru supravieţuirea apărătorilor cetăţii în caz de
asediu.
Ansamblul fortificat, edificat de Vlad Ţepeş, nu putea adăposti o garnizoană prea numeroasă,
dar putea fi, în condiţiile unui atac venit din partea duşmanilor interni sau externi, un refugiu sigur
pentru voievod, familia sa şi suita apropiaţilor săi.
Din acest motiv, se poate spune că ansamblul a fost mai mult o reşedinţă fortificată sau un
castel decât o cetate, iar denumirea de „Castelul lui Drăculea” ar fi mai potrivită din punct de vedere
arhitectural decât aceea de Cetatea Poenari, intrată de mult în conştiinţa publică.

BIBLIOTHECA SEPTENTRIONALIS Publicaţie semestrială • an XXX • nr. 2 (59) • 2022

 Varia 147

Singurul asediu cunoscut al Cetăţii Poenari a fost consemnat în vara anului 1462, când
fortificaţia a rezistat cu succes oştilor turceşti invadatoare. Ulterior, în contextul luptei antiotomane,
rolul său defensiv sau de refugiu a scăzut tot mai mult. După mijlocul secolului al XVI-lea, cetatea a fost
abandonată, probabil după un cutremur care a afectat curtinele, când, la fel de probabil, a fost afectată
şi cisterna care asigura rezerva strategică de apă. Se ştie că o cetate nu poate rezista prea mult în cazul
unui asediu prelungit în absenţa unei surse de apă. Un cutremur din anul 1915 a dus la prăbuşirea zi-
dului de nord al cetăţii şi a turnului semicircular de nord-est. A urmat apoi ruinarea accelerată a
ansamblului cetăţii. În perioada comunistă cetatea a beneficiat de o restaurare majoră, în anul 1972. Mai
târziu, cetatea a fost „accesorizată” turistic prin adăugarea renumitelor ţepe, a eşafodului cu
spânzurătoarea, a butucului călăului şi a instrumentelor de tortură amplasate lângă intrarea în cetate.
Acestea formează un adevărat muzeu în aer liber al torturii, având darul de a distra copios vizitatorii de
toate vârstele. Turiştii fac fotografii cu spânzurătoarea, cu ţeapa, cu satârul, în ipostaze mai mult sau mai
puţin hilare şi, unii dintre ei, le postează pe reţelele de socializare, atât de în vogă în prezent.
Pentru vânătorii de mistere şi poveşti adevărate, dar şi pentru cei mai mulţi dintre vizitatori,
Cetatea Poenari rămâne un loc plin de legende cu cavaleri, prinţi războinici şi domniţe, un loc învăluit în
atmosfera medievală a vremurilor peste care planează umbra temutului voievod Vlad Ţepeş Drăculea.

Legenda Cetăţii Poenari

Cui nu îi plac legendele?

Fără legende un astfel de loc nu ar avea atâta farmec. Fără legendele lăsate din tată-n fiu despre
Ţepeş Vodă şi oştenii săi, despre construcţia cetăţii, despre domniţe sau comori, Cetatea Poenari ar fi
doar o construcţie captivantă ca edificiu medieval şi atât. Dar, dacă ştii să asculţi, zidurile cetăţii îţi vor
spune multe...
Se spune din bătrâni că boierii din Târgovişte susţinători ai Dăneştilor (duşmanii Drăculeştilor)
plănuiau să îl prindă în cursă pe Ţepeş Vodă şi să îl predea sultanului otoman. Aflând despre planul
trădătorilor, Ţepeş îi prinse chiar în lăcaşul unei sfinte biserici, în ziua de Paşte, cu tot cu femeile şi
copiii lor, îmbrăcaţi în straiele cele mai scumpe, de sărbătoare. Alaiul boieresc a fost dus pe jos, trecând
prin Curtea de Argeş pe valea râului Argeş, în sus, la o strâmtoare îngustă, în locul care se cheamă
Cheia. Boierii trădători erau siguri că vor fi toţi traşi în ţeapă împreună cu familiile lor şi s-au rugat de
Ţepeş Vodă să nu le ia vieţile. Atunci Ţepeş a arătat cu paloşul spre vârful Dealului Cetăţii, unde se
vedeau ruinele unei mai vechi cetăţi, spunând că le va cruţa vieţile dacă până în Duminica Tomii vor
ridica o nouă cetate, mai mândră decât
cea de dinaintea ei.
Auzind asta şi ştiind că Vodă
Ţepeş nu glumeşte, boierii trădători,
împreună cu copiii şi femeile lor, s-au
apucat de lucru zi şi noapte, căci nu mai
erau multe zile până la soroc, să fi fost
ceva mai mult de o săptămână. Şi au
muncit neîncetat până s-au „spart” hai-
nele scumpe de pe dânşii şi au rămas de
au lucrat în pieile goale. Iar de Duminica
Tomii cetatea cea nouă fu gata, acolo sus
pe culme, mai mândră decat cea care a
fost. Drept răsplată, Ţepeş Vodă le-a dat
iertarea păcatului trădării boierilor
rămaşi în viaţă cu familiile lor cu tot, căci gândea că s-au căit destul. De atunci cetatea aceasta a fost cu-
noscută ca „Cetatea lui Ţepeş”, dar cu timpul i s-a zis Cetatea Poenari, dupa satul Poenari aflat în apro-
piere.
Se mai cunosc şi alte legende despre Cetatea Poenari, dar nu vi le spun pe toate acum, căci vom
avea poate un alt prilej, după ce acest loc va îmbrăca o haină nouă, după ce va fi reabilitat. Să sperăm că
cetatea care se află în plin proces de restaurare îşi va păstra acelaşi aer de poveste. Pe data viitoare!

BIBLIOTHECA SEPTENTRIONALIS Publicaţie semestrială • an XXX • nr. 2 (59) • 2022