Palatul Ghica (Ateneul Vechi, Teatrul Liric)

Casa cu pretenţie de palat aparţinea marelui spătar Costache Ghica, fratele mai mic al domnilor
Grigore Ghica IV şi al lui Alexandru Dimitrie Ghica, calitate ce-l îndemnase să candideze la Tron în
1842, după îndepărtarea de la domnie a fratelui său Al.D.Ghica. Spre ghinionul lui a câştigat
Gheorghe Bibescu.
Căsătorit din 1834 cu Maria (Mariţica) Văcărescu, fiica poetului Nicolae Văcărescu, avea patru
copii născuţi între 1835 şi 1840 : Constanţa, Pulcheria, Mihai şi Alexandrina. Primele două fiice se
vor căsători în familia Rasponi-Murat, soţul Constanţei, Gioacchino, fiind nepotul regelui
Neapolului, Joachim Murat şi al Carolinei Murat, sora lui Napoleon I Bonaparte. După căsătorie
ambele surori vor locui în Ravena.
În anii 1843-1845, boierimea, clerul, cercurile diplomatice şi mai ales protipendada Bucureştilor au urmărit cu
mare interes două divorţuri simultane: Gheorghe Bibescu, domnul Ţării Româneşti, se despărţea de soţia sa
Zoe (născută Mavrocordat), iar Maria Ghica (născută Văcărescu) divorţa de Spătarul Costache Ghica, fratele
lui Alexandru D. Ghica, fostul domn pe care îl înlocuise Bibescu.
Ambele divorţuri erau coordonate:ele trebuiau să înlesnească lui Bibescu căsătoria cu frumoasa spătăreasă,
de care era îndrăgostit.
Zoe s-a îmbolnăvit – se pare dintr-o lehuzie – de a alienaţie mintală diagnosticată „ciclică”. Nu făcea niciun
rău. În crize, avea o comportare bizară:se îmbrăca în alb, îşi despletea părul şi, cu mintea rătăcită, umbla prin
palat, purtând un coş cu flori, trecând uşor de la cântec la plâns, de la plâns la râs.
În primăvara anului 1843, Bibescu a prezentat, între alte proiecte, unul
pentru modificarea regimului dotal. Proiectul urmărea, în general, o
modernizare a legiuirii Caragea, în vigoare în acea vreme.
Proiectul desfiinţa prevederea legală învechită că femeia adulteră pierde
1/2 din zestre în favoarea soţului înşelat. Ca să lovească în Bibescu,
Adunarea a propus prin amendament ca „bărbatul ce hrăneşte ţiitoare”
(aluzie la domn) să fie osândit la plata a 1/2 din zestre femeii înşelate
(aluzie la Zoe) şi atât femeia adulteră (vizată Mariţica) cât şi bărbatul
vinovat (vizat domnul) să fie trimişi în surghiun. Bibescu fiind vulnerabil,
calomnia a prins.
Deşi Bibescu avea răbdare, evenimentele păreau să-l grăbească. În 1844,
Mariţica rămăsese însărcinată. Copilul care urma să se nască era
adulterin.
Prin bani (desigur mulţi) a reuşit să obţină de la Divanul otoman înlocuirea
patriarhului cu un altul, mai „mlădios”. Acesta a admis divorţul, cerând
numai mărturia a trei boieri care au jurat că, în menajul Ghica, singur soţul a fost vinovat. Acelaşi patriarh a
pronunţat şi divorţul domnului de soţia sa Zoe.
Nefericita Zoe, care s-a întors în ţară după căsătoria lui Bibescu, a trăit până la vârsta de 87 de ani, alături de
numeroşii ei copii şi îngrijită când la Breaza, de fata ei Eliza Filipescu, când la Bucureşti. Osemintele ei se află
astăzi într-o criptă din biserica Domniţa Bălaşa, situată în absida din stânga, alături de un grup statuar
simbolic, sculptat de francezul Rouleau, care o înfăţişează pe Zoe înălţată la cer de îngerul milei, lăsând să-i
cadă pe pământ mantoul de hermină peste doi copii golaşi care tremură de frig.
„Fericita“ Maria Bibescu, care în zilele revoluţiei din 1848 şi-a urmat soţul în exil, a murit de cancer la Paris,
după 15 ani de la acea căsătorie atât de senzaţională la vremea ei.
 Gheorghe Bibescu

Zoe Bibescu

Marițica Văcărescu Bibescu (1815 - 1859)

- Constantin Lecca, Carol Popp de Szathmary, Pere Lachaise - 28, Anna de Noilles -

Din primăvara anului 1843 Mariţica va părăsi casa din uliţa Brezoianu şi se va instala în Palatul
Domnesc de peste drum.