Sunteți pe pagina 1din 2

Captivitățile Sfântului Apostol Pavel(cap.

XXI-XXVIII)

Cu ocazia votului nazireatului, iudeii îl prind pe Sfântul Pavel, pe care vor să-l omoare. Este
scăpat de comandantul cohortei, care staționa în preajma templului și dus în închisoarea cetății.
Înainte de a fi închis, cere permisiunea să vorbească poporului.
Astfel, Sfântul Pavel rostește prima sa cuvântare de apărare. Prin educația și viața sa a fost
un păzitor al Legii și un persecutor al creștinilor, până la vedenia de pe drumul Damascului. De
când i s-a arătat Iisus Nazarineanul, viața i s-a schimbat și s-a pus în slujba Lui, mai ales când i s-a
arătat din nou, în extaz, în rugăciune la Ierusalim, în templu și i-a poruncit să predice la neamuri.
Justificarea misiunii la neamuri i-a mâniat pe compatrioții săi, care-i opresc discursul și cer
omorârea lui. Comandantul intenționează să-l biciuiască, ca să afle vina, dar Sfântul Pavel își
declină cetățenia romană și atunci se oprește orice pedeapsă.
A doua zi este înfățișat Sinedriului spre a i se cunoaște vina. Aici, Sfântul Pavel își afirmă
instrucția de fariseu iar vina sa ar consta în credința în învierea morților. Afirmația lui este de natură
să producă neînțelegeri între farisei și saduchei.
Din cauza neînțelegerilor, comandantul îl retrage în tabără. Peste noapte, Sfântul Pavel are o
vedenie prin care Mântuitorul îl asigură că el va trebui să-L mărturisească la Roma.
Între timp, comandantul află de un complot împotriva lui Pavel. Atunci, îl transportă noaptea
la Cezareea Palestinei, sediul procuratorului, anunțându-l că trimisul este nevinovat din punct de
vedere politic, dar evreii încearcă să-l omoare pentru o dispută religioasă, menționând că Apostolul
este cetățean roman. Procuratorul l-a anunțat pe Sfântul Pavel că-l va judeca când se vor înfățișa și
pârâșii lui.
După câteva zile acuzatorii Apostolului s-au prezentat în fața procuratorului Felix,
acuzându-l pe Sfântul Pavel că răzvrătește poporul împotriva cezarului, fiind șeful nazarinenilor și
întinează templul. Cu această ocazie, Apostolul rostește a doua sa cuvântare de apărare, înaintea
procuratorului Felix. El respinge ambele acuzații. Singura vină ce și-o asumă este credința în
învierea morților, credință bazată pe mărturiile profeților, împărtășită de adepții lui Iisus Hristos.
Procuratorul înțelege că Apostolul este nevinovat, dar amână hotărârea timp de 2 ani,
așteptând să i se dea bani, spre a fi eliberat.
La venirea noului procurator, Porcius Festus, iudeii reînnoiesc cerea lor de a judeca pe
Apostol. La Cezareea, ei îi aduc nenumărate acuze, pe care Sfântul Pavel le respinge, arătând că nu
este vinovat nici față de cezar, nici față de legea iudaică. Iudeii cer ca Pavel să fie judecat cu martori
la Ierusalim. Sfântul Pavel se opune și cere să fie judecat de cezar, drept prevăzut oricărui cetățean
roman. Astfel, ia sfârșit judecata cu iudeii.
După câteva zile, Porcius Festus primește vizita regelui Irod Agripa al II-lea. Procuratorul
cere regelui să-l asculte împreună pe Pavel, spre a-i putea preciza vina în scris.
Astfel, Sfântul Pavel rostește a treia sa cuvântare de apărare înaintea lui Porcius Festus și a
regelui Agripa al II-lea. Aici el afirmă că nu se simte vinovat nici față de Lege nici față de cezar. El
a trăit ca fariseu, a persecutat pe creștini până la călătoria spre Damasc. În urma vedeniei, el ascultă
chemarea divină și predică noua credință.
Datorită cuvântării sale entuziaste, Festus îl acuză de exaltare, iar Agripa de încercarea de a-
i converti. Cu această cuvântare se încheie închisoarea Sfântului Pavel la Cezareea Palestinei(58-
60).
Sfântul Pavel este trimis la Roma, pe o corabie, sub paza unui sutaș. Era însoțit de Luca și
de Aristarh. De la Sidon ajung în Mira Liciei. De aici iau o corabie spre Italia. Ajung la Cnid la
nord de Rodos, apoi pe la sud de insula Creta, sosesc la localitatea Limanuri bune. De aici pleacî
mai departe spre portul Fenix, din Creta, dar se ivește o furtună puternică care îi poartă pe mare 14
zile. Ajung aproape de insula Malta, unde naufragiază, iar călătorii ajung toți pe insulă.
Aici au rămas trei luni iar Sfântul Pavel este stimat, deoarece face o serie de vindecări.
De aici pleacă cu o corabia din Alexandria spre Roma, prin Siracuza, Regium și Puteoli. La
Roma, Sfântul Pavel este închis într-o locuință cu chirie, având voie să primească vizitatori.

1
Apostolul explică compatrioților săi vina pentru care este închis. El le vorbește despre noua
credință

S-ar putea să vă placă și