Defectologie

Psihopdagogia specială: obiect și domeniu de

aplicație

Psihopedagogia specială:
• disciplină de graniță care elaborează metode și procedee
pedagogice de intervenție, bazându-se pe cunoștințele de psihologie
a copilului
• are în vedere atât copiii cu deficiențe, cât și copiii supradotați
• întreține relații interdisciplinare cu:
◊ științele medicale (etiologie+tratament)
◊ evaluarea psihologică (depistare+încadrare+elaborare
instrumente)
◊ psihoterapia (formare+întărire imagine de sine)
◊ psihologia dezvoltării (raportare comparativă)
◊ psihologia școlară (activitate de învățare)
◊ psiholingvistica
◊ psihologia socială (integrare educațională, socială și
profesională)
◊ asistența socială
◊ alte specialități pedagogice sau sociologice

• domeniu raportat la 3 coordonate:

◊ educație (instruire diferențiată+intervenție personalizată)
◊ tehnologie (protezare/compensare + facilitare)
◊ civism (incluziune socială)

Fenomenul de perimare terminologică:

• cauze:
◊ progresele înregistrate în cunoașterea științifică + în aplicațiile
sale psihopedagogice
◊ influențele reprezentărilor sociale privind starea de boală
• explicații:
◊ apariția de cazuri, categorii, clase distincte ce nu pot fi descrise
folosind terminologia obișnuită -> termenii noi trebuie introduși doar
dacă cei existenți nu servesc în mod satisfăcător necesităților descriptive
și explicative
◊ creșterea complexității societății moderne+cerințe -> conștientizare
diferențe de performanță -> folosirea unor false etichete verbale
◊ analogiile dintre starea de boală și cea de handicap | suferință
somatică vs suferință funcțională | evoluție + potențare reciprocă
◊ confuzie boală psihică - deficiență mentală (deteriorare vs
insuficiență)
◊ contaminarea semantică (handicap: din dezavantaj în maladie
generatoare de dezavantaj -> persoană handicapată = persoană bolnavă)
◊ activarea unor mecanisme de apărare a eului -> atitudini repulsive și
depreciative la adresa celor cu dizabilități
Delimitare conceptuală:
• deficiență = lipsă de integritate anatomică sau funcțională a unui
organ, absența unor facultăți fizice sau psihice | pierderea, anomalia,
perturbarea cu caracter definitiv sau temporar a unei structuri
fiziologice, anatomice sau psihologie, desemnând o stare patologică,
funcțională, stabilă/de lungă durată, ireversibilă -> afectează
capacitatea de muncă, procesul de integrare și adaptare în mediul
școlar, profesional, comunitate
• incapacitate = limitare funcțională a activității fizice/psihice ca
urmare a unei deficiențe | este luat în considerare aspectul funcțional
• handicap = defavorizare a adaptării persoanei la cerințele mediului
fizic și social, ca urmare a deficienței + incapacității sale | se referă la
interacțiunea incapacitate - mediu, este luat în considerare aspectul
social
◊ funcționare = termen-umbrelă care se referă la funcțiile
corporale + activități și participare
◊ domeniu = set practic şi semnificativ de funcţii fiziologice,
structuri anatomice, acţiuni, sarcini sau arii de existenţă înrudite,
servind la încadrarea unei persoane într-o stare precis codificată de
sănătate
◊ activitate = natura și gradul de funcționalitate la nivelul
persoanei
◊ participare = natura și gradul implicării în situațiile de viață
• dizabilitate = deficit de competență manifestat în aria deprinderilor
fizice și psihice
• cerințe educative speciale = continuum al dificultăților speciale de
educație, cu referire la un registru larg de tulburări (deficiențe profunde
-> tulburări de învățare ușoare)
• nevoi speciale/excepționale = nevoi care pot împiedica un elev să
participe cu succes la activități alături de colegii săi
• nevoi sociale = formularea se referă la acei indivizi care trebuie
antrenaţi într-un program de asistenţă socială nu numai pentru a putea
trece mai uşor peste perioada de criză apărută în viaţa lor, dar şi pentru
refacerea propriilor resurse şi capacităţi prin efort personal, prin efortul
statului şi al comunităţii din care fac parte, în vederea eliminării treptate
a situaţiei dificile prin care aceştia trec
• persoană în dificultate = această sintagmă, folosită în domeniul
asistenţei sociale, are totuşi meritul de a evidenţia faptul că dificultatea
unui copil sau a unei persoane poate conduce la instalarea unui
handicap real dacă ajutorul nu se acordă rapid şi individualizat.
Clasificarea deficiențelor și a stărilor de handicap:
Tipuri de handicap:
• fizic
• somatic
• auditiv
• vizual
• mental
• neuropsihic
• asociat
• HIV/SIDA
• boli rare
• surdocitate

Ele pot avea patru grade:

• ușor (IV)
• mediu (III)
• accentuat (II)
• grav
Încadrarea în grad de handicap:
• ordin ministerial 2016
◊ criterii medicale și medico-psihologice
◊ criterii sociale și psihosociale

• definiții folosite în Clasificarea internațională a funcționării, dizabilității și

sănătății (2007):
◊ funcțiile organismului
◊ structurile anatomice ale organismului
◊ deficiențe
◊ activitate (executarea unei sarcini sau acțiuni)
◊ participare (implicare în situații de viață)
◊ limitări ale activității
◊ factori contextuali (de mediu, personali)

• evaluarea activității + participării în 9 domenii:

◊ învățarea și aplicarea cunoștințelor
◊ sarcini și solicitări generale
◊ comunicare
◊ mobilitate
◊ autoîngrijire
◊ autogospodărire
◊ interacțiuni și relații interpersonale
◊ arii majore ale vieții
◊ comunitate, viață civică și socială

• calificatori obținuți în urma evaluării (procentul deficienței | afectării

funcționale a organismului):
◊ 0 – absenţă a deficienţei (0 – 4% afectare),incluziune socială efectivă
◊ 1 – deficienţă uşoară (5 – 24% afectare), incluziune socială acceptabilă
◊ 2 – deficienţă moderată (25 – 49% afectare), incluziune socială cu
dificultăţi surmontabile
◊ 3 – deficienţă severă (50 – 95% afectare)
◊ 4 – deficienţă completă (96 – 100% afectare)
Metodele psihopedagogiei speciale:
• observația
• anamneza
• conversația
• analiza produselor activității
• probele psihologice standardizate
• studiul de caz
• experimentul - natural și de laborator | ex post-factor (virtual,
reconstrucție mintală fenomen) și crucis (crucial, situația
experimentală reușește să confirme clar ipoteza cercetării)

Cerințe deontologice minimale:

• calcularea raportului risc/beneficiu
• conduită respectuoasă față de subiect și aparținători
• păstrarea secretului profesional
• menținerea integrității profesionale - termenii relației contractuale
• respectarea autonomiei profesionale a colegilor de breaslă
• contribuția la dezvoltarea științei dpdv teoretic, cât și practic-
aplicativ
 DiAGNOZĂ ȘI PROGNOZĂ ÎN PSIHOPEDAGOGIA
SPECIALĂ
Specificul evaluării în psihopedagogia specială:
• procesele, funcțiile și stările psihice ale persoanelor cu dizabilități se
manifestă/interrelaționează altfel (ex. compensarea)
• dezvoltare psihică heterocronică -> disfuncții majore la nivelul global-
integrator al personalității -> stări de decompensare
• perioade de stagnare/regres în dezvoltarea psihică
• deficiențe pure rare -> nr mare de variabile
• varietate forme clinice
• labilitae mai mare a conduitei în timpul examinării
• deficiență | handicap = entități diferite ce impun evaluări diferite
• teste elaborate pe populația normală = limitări severe
• deficiențe polimorfe = tehnici psihodiagnostice devin inoperante
• evaluarea de stare este insuficientă (tabloul simptomatologic nu e mereu
elocvent pentru abilitățile/inabilitățile reale)
• evaluare etiologică precară

Condițiile necesare unei evaluări psihice valide în psihopedagogia

specială:
• diferențierea tulburărilor organice de cele funcționale
• depistarea factorilor etiologici
• determinarea rolului factorilor socio-culturali și familiali
• estimarea nivelului de handicap
• evaluarea prognostică și a șanselor optime de recuperare -> elaborare
metodologie compensativ-recuperatorie

Obiectivele principale ale evaluării în psihopedagogia specială:

• depistarea cauzelor răspunzătoare de dizabilitate/stare de handicap
• rafinarea metodelor și procedeelor evaluării diferențiate
• identificarea ariilor de maxim deficit + cele mai bine păstrate ->
elaborare program de intervenție individualizat
• investigarea zonei proximei dezvoltări -> potențial de dezvoltare și
recuperare
• evidențierea posibilităților de compensare intrinsecă/extrinsecă a
dizabilității
• stabilirea premiselor psiho-individuale necesare orientării școlare
Problematica depistării precoce și a diagnosticului diferențiat:
Procesul depistării, evaluării și recuperării dizabilităților și a stărilor de
handicap:

• trierea (screening) - depistare copii

• precizarea necesităților copiilor pentru servicii educaționale specializate -
examinare + diagnostic
• planificarea programului de intervenție educațională/terapeutică
• monitorizarea evoluției - evaluare de etapă + evaluare continuă
• evaluarea programului - decizie viitor educațional copil

Erori care alterează acuratețea investigației:

• imputabile evaluatorului:
◊ examen psihologic precar
◊ competență profesională redusă
◊ trăsături temperamental-caracteriale inadecvate

• datorate subiectului:
◊ vârsta mică
◊ dizabilitate gravă sau severă
◊ blocaje psihologice

• cauzate de dizabilitate în sine:

◊ rară
◊ asociată cu alte dizabilități
◊ mascată prin compensare internă
◊ exteriorizată asemănător altor dizabilități
◊ se dezvoltă lent, interval mare debut-simptome

Reguli pentru sporirea acurateții:

• la copii+vârstnici, funcția de predicție este relativă, rezultat limitat în

timp
• acuratețe alterată de: stres, oboseală, subsolicitare, angoasă, stări
depresive, suferințe somatice, carențe nutriționale, lipsă de educație,
alienare, traume psihice, propriile preocupări, convingeri, emoții
• procesele psihice investigate indirect -> efort de interpretare
Predictibil și impredictibil în evaluarea psihopedagogică
specială:
• prognoza de scurtă și lungă durată
• validitatea lor depinde de:
◊ tipul și gradul deficienței -> grad profund, prognoză ridicată
◊ vârsta subiectului
◊ mecanismele compensatorii
◊ momentul începerii intervenției

◊ proces psihic mai complex -> predicție slabă

◊ mai multe dizabilități -> grad pesimism prognoză
◊ date numeroase+baterie teste calibrată -> prognoză mai bună

• dizabilități cu etiologie precizată și iremediabilă (stabilitate mare în

timp):
◊ maladia Lou Gehrig - scleroză laterală amiotrofică -> instalare
progresivă handicap fizic
◊ sindromul Usher -> deficit auditiv-vizual
◊ lezarea centrului motor al vorbirii -> afazie expresivă
Necesitatea evaluării normative:
• zona proximei dezvoltări -> potențial de dezvoltare+învățare

Necesități:
• raportarea fiecărei evoluții observate la caracteristicile definitorii ale
dizabilității respective
• luare în considerare a fenomenelor compensatorii
• trend dezvoltare -> înregistrare grafică
• valoare adaptativă sau dezadaptativă a evoluției
• ierarhizare evoluții în funcție de semnificația lor actuală
• ajustarea programului educativ-recuperator în funcție de evoluțiile
consemnate
Principiile evaluarii formative - centralizare pe proces. Avantaje:
• dinamizare relație examinator-subiect
• dinamizare test
• comprehensiv (profilul cognitiv al subiectului)
• discriminativ (diferențe intercategoriale)
• orientează intervenția în direcția ameliorării optime a
performanțelor intelectuale

Variabile ce afectează rezultatele evaluării:

• locația
• adecvarea
• sincronizarea
• examinator
• organizarea
• centrarea pe sarcină
• ecuația personală a copilului
 Dizabilitățile Intelectuale

Clarificări conceptuale și criteriale:

• Jean Esquirol, 1818 - prima definiție a idioțeniei
• Eugen Bleuler + Emil Kraepelin - oligofrenie
• Alexandru Roșca, 1936 - prima definiție riguroasă a dizabilității
intelectuale = stare de potenţialitate restrânsă sau o oprire a dezvoltării cerebrale,
în urma căreia persoana atinsă este incapabilă, la maturitate, să se adapteze la
mediul său, la cerinţele comunităţii, în aşa fel încât să-şi poată menţine existenţa,
fără supraveghere şi sprijin extern

DSM-5:
◊ dizabilitate intelectuală caracterizată prin deficite ale abilităților
mintale generale
◊ deficite -> afectarea stării funcționale, efect negativ aspra asumării
independenței personale și a responsabilității adaptării sociale
◊ criterii:
• lingvistic - capacitatea de achiziție + utilizare limbaj verbal
• educabilitate - sarcini școlare
• psihometrie - raportare scor brut la etalon populație
• autonomie personală + socială - deprinderi indispensabile
adaptării
• semiologic - natura factorilor răspunzători de geneza deficitelor
mintale
Evaluarea dizabilităților intelectuale:

3 criterii DSM-5:
• deficite al funcțiilor intelectuale, confirmate prin evaluare clinică +
testare standardizată
• deficite în adaptarea funcțională -> eșec în atingerea standardelor de
dezvoltare + socio-culturale -> limitează activitatea în unul sau mai multe
domenii ale vieții
• manifestarea deficitelor în timpul perioadei de dezvoltare
Nivelurile de severitate sunt definite pe baza adaptării funcționale
(condiția esențială care determină nivelul de sprijin necesar):

•ușor:
- la preșcolari nu se observă diferențe evidente în însușirea
conceptelor
- la copii de vârsta școlară + adulți -> dificultăți deprinderi de
tip academic - scris, citit, calcul aritmetic
- la adulți -> dificultăți gândire abstractă + funcție executivă
+memoria de scurtă durată
- caracter concret sau imatur privind comunicarea
- dificultăți control emoțional și comportamental
- discernământ limitat
- poate avea grijă de propria persoană, ajutor la unele sarcini
cotidiene complexe
- abilități de recreere similare celor de aceeași vârstă
- angajare în posturi care nu necesită conceptualizări

•moderat:
- întârzieri în formarea deprinderilor de tip conceptual pe tot
parcursul perioadei de creștere
- progres academic lent, la adulți dezvoltarea deprinderilor de
tip academic este la nivel elementar
- sprijin în toate activitățile profesionale
- asistență continuă, zi de zi, pentru efectuarea sarcinilor
cotidiene
- comportament distinct față de cei de aceeași vârstă
- vorbire rudimentară (expresie+conținut)
- abilități de a lua decizii limitate
- relații de prietenie afectate de limitări sociale sau de
comunicare
-au nevoie de reamintiri și exercițiu pentru realizarea
activităților de autoîngrijire
- asistență activități casnice
- angajare în activități de muncă cu sprijin considerabil din
partea colegilor
- uneori comportamente dezadaptative
 •sever:
- însușirea deprinderilor conceptuale este limitată
- slabă înțelegere a limbajului scris/numerelor
- necesită asistență personală intensivă pentru a depăși situații
de viață cotidiană
- limbaj oral strâns sub aspect lexic și gramatical
- vorbire completată cu gesturi și acțiuni, comunicare aici și
acum
- asistență pentru toate activitățile de viață cotidiană (inclusiv
de autoîngrijire) -> supraveghere permanentă
- comportamente dezadaptative, inclusiv autoagresiune destul
de prezente
•profund:
- operarea mintală se reduce la interacțiunea cu lumea fizică
- anumite deprinderi vizual spațiale
- înțelegere redusă a comunicării verbale orale și a celei
gestuale
- se exprimă prin comunicare nonverbală (acțională)
- dependentă de ceilalți pentru toate aspectele de zi cu zi, dar
participarea la anumite activități este posibilă
- comportamente dezadaptative

• funcționarea intelectuală - teste de inteligență valide -> scoruri mai

mici cu aproximativ 2 deviații standard ± 5 puncte datorate s.e.m.
• grade orientative:
◊ liminar: 70-80 (intelect de limită)
◊ ușor: 50-69 (dizabilitate intelectuală ușoară)
◊ mediu: 35-49 (dizabilitate intelectuală moderată)
◊ sever: 20-34 (dizabilitate intelectuală severă)
◊ profund: <20 (dizabilitate intelectuală profundă)

Examinarea cuprinde 3 momente:

• examinarea medicală - examen somatic + neurologic
• examinarea psihologică - evaluarea nivelului dezvoltării
intelectuale (Wechsler, Stanford-Binet), probe de performanță, scale de
dezvoltare (Denver II, Portage)
• examinarea socială - anamneza + ancheta socială (excludere
factori familiali și culturali)
 Diagnosticul diferențial:
• analfabetism, neglijare socioculturală extremă
• pseudodizabilitatea intelectuală
• întârzierea în dezvoltare mentală cauzată de deficite senzoriale,
simple sau asociate
• tulburări de procesare cognitivă, fără afectarea inteligenței ca abilitate
generală
• stările de tip psihopatologic
• tulburările de spectru autist
• alte stări deteriorative în care dezvoltarea psihică este normală până
la data îmbolnăvirii

Clasificare:
• criteriul cronologic: congenital | dobândit
• criteriul etiologic: exogen | endogen (cu/fără leziune cerebrală)
• criteriul semiologic (manifestării simptomatice): pur | dizabilitate
asociată altor boli/dizabilități
Principalele trăsături de specificitate:

• rigiditatea:
- operațiilor gândirii, reprezentărilor mintale, reacțiilor
emoționale
- în forme extreme, conotații psihopatologice
- cauzat de afectarea echilibrului dinamic al proceselor nervoase
fundamentale (inhibiția+exhibiția)
- caracterizează întreaga viață psihică
• vâscozitatea genetică:
- încetinire obiectivă a derulării vieții psihice
- efect: scăderea performanțelor intelectuale
- încetinirea progresivă a dezvoltării mintale + revenire la stadii
caduce
- heterocronie = discrepanță între nivelurile de maturizare a
diverselor procese psihice
- structură marcată de fragilitate (disociată și mascată) și
infantilism (tulburări comportamentale)
• fragilitate a conduitei verbale:
- incapacitate de exprimare logico-gramaticală a conținutului unor
situații semnificative
- atât comunicare orală și scrisă, cât și prelucrare semantică
 Dizabilitățile Auditive

Noțiuni de anatomie și fiziologie ale analizatorului auditiv:

Analizatorul auditiv - 3 componente:

• periferică - rol perceptiv, intermediară - conduce impulsuri nervoase,

centrală - de procesare și stocare
◊ urechea (externă, medie și internă)
- captează (pavilion) -> conduce (canal auricular) -> transmite și
modulează (timpan, sistem osteomuscular, membrană fereastra ovală) ->
receptează (organul lui Corti)
◊ pavilionul urechii (pinna)
- localizează sursele sonore -> dirijează sunetele către
membrana timpanică prin canalul auricular
◊ canalul auricular
- tub 2.5 cm, amplifică sunetele cu frecvențe cuprinse între
2000 și 6000 Hz
◊ sistemul osicular
- ciocan, plasat pe timpan, nicovală, scăriță, aflată în contact
cu fereastra ovală
- amplificarea undelor slabe, diferența membrană timpan -
membrană fereastră => amplificare de 18 ori semnal sonor
- tensor tempanic (ciocan) și strapedius (scăriță, cel mai mic
mușchi scheletal, 1 mm, paralizie=> hiperacuzie)
- atenuarea sunetelor prea puternice, tensionați în cursul
înghițirii, vorbirii, mișcărilor generale ale corpului
◊ cohleea
- urechea internă, 3 canale paralele (rampa vestibulară,
rampa timpanică - perilimfă, scala media - endolimfă)
- canalul vesitbular comunică cu cel timpanic prin
helicotremă
◊ ductul cohlear - organul Corti - celule cu cili și dendrite ale
neuronilor auditivi
◊ celule ciliate - membrană bazilară - 4 rânduri - interior 3500
celule, exterior 10500 - îndoite de membrana tectorială (amplitudine) ->
modificări potențe electrice celule receptoare | frecvență sunete înalte cili
proximali (parte bazală cohlee), sunete joase cili zonă distală (apicală)
 Parcursul sunetului în ureche:
pavilion -> canal auricular -> membrană timpanică -> sistem auricular
-> fereastra ovală -> lichid cohlear -> canal vestibular -> helicotremă ->
perilimfă -> fereastra rotundă -> endolimfă -> membrană bazilară ->
organ Corti (celule ciliate + dendrite) -> sinapse fibre nervoase -> complex
olivar superior din bulbul rahidian -> coliculii inferiori -> nucleii
geniculați mediali -> talamus -> cortex auditiv primar (girusul lui Heschl),
înconjurat de cortexul auditiv de asociație (AII) (girusul transversal
posteror îi temporal superior, aria Broadmann 42 și Broadmann 22)
Dizabilități auditive: terminologie, evaluare și clasificare

Examen funcțional:
• acumetria
- fonică (empiric, voce umană) și instrumentală (diapazoane Betzold)
- Proba Weber - percepția craniană (surditate de transmisie vs de
percepție)
- Proba Rinne (pozitiv normal 3:1 cale aeriană-cale osoasă | negativ -
afectare transmisie aeriană | pozitiv patologic afectare ambele transmisii)
• audiometria
- explorarea funcției auditive prin mijloace electroacustice -
audiometru
- tonală (prag auditiv absolut minimal) vs vocală (calitate auz socio-
profesional)
- audiogramă - abscisă frecvențe crescătoare, ordonată amplitudine
descrescătoare
• impedansmetria
- evaluare prin înregistrare grafică (nivelul de reflexie al sunetului -
totală timpan rigid, redusă - rupturi osiculare)
- impedanță și complianța
- timpanogramă
• potențialele evocate auditive și electrocholeografia
- investigație otoneurologică
- stimuli produși prin electrozi aplicați pe vertex, mastoidă, labirint

Clasificarea dizabilităților de auz:

• momentul apariției: congenitală | dobândită (precoce/tardivă)
• specific: de transmisie | de recepție nervoasă | mixte
• natura etiologiei: organică | funcțională | psihogenă
 Gradele de pierdere ale auzului stipulate în Ordin nr.707/2014

• 0-20 dB: fără deficiență

• 20-40 dB: deficiență ușoară
• 41-70 dB: deficiență medie - pierdere auditivă bilaterală, protezabilă
• 70-89 dB: deficiență accentuată - pierdere auditivă greu protezabilă,
asociată cu tulburări psihice sau de limbaj
• > 90 dB: deficiență accentuată - surditate congenitală sau dobândită
înaintea achiziționării limbajului, însoțită de mutitate
Specificul vieții la persoanele cu dizabilități auditive:

copilul surd nedemutizat

• atenție vizuală mai bine antrenată
• concretism vizual exagerat ->imagini mintale cu grad redus de
generalitate
•generalizări empirice, nu înțelege conceptualizările standardizate
social
• izolare relațională
• imitația amânată, comunicare comportamentală și acțională
• gest imitativ -> funcția simbolică -> inteligența preoperatorie se
prelungește mai târziu, subminând constituirea reversibilității mintale
• volum memorie crescut, fidelitate ridicată
• retard în dezvoltarea psihică -> limbajul impune o structurare
specifică a minții + conformism socio-cultural + standardizare mintală

Trăsături ale gândirii copilului surd lipsit de limbaj

• concretismul -> gândește situativ
• șablonismul -> recurge la scheme operaționale deja însușite
• simplismul -> gândire iconică cu conținut elementar, insuficient
evoluat -> creștere fatigabilitate intelectuală din cauza codificării
lingvistice
• îngustimea -> convingeri pe baza unui număr mic de informații
• inerția -> cantonarea gândirii

ortofonia - procesul demutizării, educarea vocii

 Dizabilitățile Vizuale

Noțiuni de anatomie și fiziologie ale analizatorului vizual:

Analizatorul vizual: componentă periferică, intermediară, centrală

Globul ocular
•intrarea și ajustarea fluxului luminos (cornee, umoare apoasă),
cristalin, iris, pupilă, umoare vitroasă) -> captarea acestuia (retina) +
structuri de suport și de mobilizare (musculatura cilială, zonulele lui Zinn,
musculatură extrinsecă a ochiului)
• învelit de coroidă și sclerotică și fixat prin fibre musculare și țesut
conjuctiv
• 1/2 lumină cornee -> retină => influx nervos prin transducție
• retina = membrană sensibilă la radiația luminoasă - celule cu conuri +
bastonașe | este inversată => economisire spațiu
• celule conuri - 3 pigmenți cromatici (iodopsină)
• celule bastonaș - 1 singur tip fotospină (rhodospină)
• axoni celule ganglioare = nerv optic, părăsește ochiul într-o zonă
situată la 12-15º zona temporală, 1.5º orizontală = pata oarbă
• nervi optici încrucișați la nivelul chiasmei optice -> apoi corpi
geniculați laterali (nuclei talamici) -> fibre nervoase -> cortexul vizual
primar aria Broadman 17 din lobul occipital

Ochiul emetrop 6/6

la 50 de ani - 2,5 dioptrii pt refocalizare la distanța optimă => prezbiție
o dioptrie = puterea unei lentile cu distanța focală de un metru

Ametropiile
• dificultăți de focalizare a razelor de lumină pe retină
• defecte geometrie oculară (a. sferice) |anomalii medii transparente (a.
asferice)
• miopia = viciu de refracție, focarul de lumină se formeză înaintea
retinei, poate fi benignă (<6 dioptrii) sau malignă (20-40)
• hipermetropia = razele sunt focalizate înapoia retinei, la naștere
pasageră (2-3 dioptrii), mascată sau manifestă, mici și medii (<6) -
corelație, mari (<10) componență, însoțită de alte tulburări
 • astigmatismul = ametropie de curbură, razele se focalizează linear,
într-o serie de puncte, regulat sa neregulat
• anizometria = asimetria refracției binoculare, un ochi emetrop și
unul ametrop, sau ambii ametropi, dar în proporții diferite

Dizabilități vizuale: evaluare și clasificare

Principalii indici funcționali sunt acuitatea vizuală și câmpul vizual.

Acuitatea vizuală centrală:

• celule cu conuri din regiunea centrală a zonei maculare retiniene
• senzație lumină minim 5 sutimi secundă
• intensitatea variază în funcție de suprafața de retină implicată
• interval minim pentru doi stimuli succesivi 1/15-1/20 secunde, altfel
iluzie continuitate
• tabele Snellen - optotipi, tabelul Log MAR
• exprimată sub formă de fracție ordinală/zecimală - criteriu principal al
clasificării după grade a deficiențelor de vedere

Câmpul vizual:
• perimetru
• angioscotometrie - deficite datorate eferențelor vasculare papilare
• câmp vizual monocular și binocular
• limite fiziologice:
◊ 80-90º temporal și infero-temporal
◊ 60-80º inferior
◊ 45-55º superior
◊ 55-60º nazal
• pentru culori, limitele câmpului vizual sunt mai reduse cu circa 10º
albastru, 20º roșu, 30º verde

• examen senzații cromatice - planșe pseudoizocromatice Ishihara - 4

serii
(diferit, doar normali, doar normali, diferențiere)
◊ anomalia Dalton - lipsă percepție roșu
◊ deuteranopsie/anomalia Nagel - lipsă percepție verde
◊ (nu și pt) trintanopsie - lipsă percepție albastru
Clasificare dizabilitate - 2 criterii:
• momentul instalării afecțiunii: deficit congenital | deficit dobândit
• gradul de dizabilitate
Gradele pierderilor de vedere:
Norme OMS acuitate vizuală cu cea mai bună corecție:

•ambliopia = deficit mai mare de 50% al acuității vizuale

•cecitatea = pierderi de cel puțin 98%
•ambliopie ușoară - 50-70% pierdere
•ambliopie medie - 70-90% pierdere
•ambliopie accentuată - 90-95% pierdere
Norme OMS deficiențe câmpul vizual:

Repere încadrare handicap:

Specificul vieții psihice la persoanele cu dizabilități de vedere:

• gândire noțional-verbală de un înalt nivel operațional

• imagini perceptive imprecise -> consecințe negative memorie vizuală
operațională + structura perceptiv-motorie a spațiului grafic
• gândire și limbaj pe datele experienței senzoriale
• abstractizări superioare, dificultăți operare conținut concret
• personalitate echilibrată, uneori tendință de autodepreciere (la
cecitate congenitală)
• la cecitate survenită -> dezechilibrare puternică a personalității
 Tulburări de limbaj

Logopedia: obiect de studiu și domeniu de aplicație

• prevenirea și corectarea tulburărilor de limbaj + studierea evoluției

limbajului în contextul dezvoltării personalității
• E. Froschels: educarea limbajului să se realizeze în contextul
dezvoltării întregii personalități

Obiectivele logopediei (E. Verza):

• studierea procesului comunicării verbale + climat optim dezvoltării și
stimulării acesteia
• cunoașterea și prevenirea cauzelor care pot determina tulburări de
limbaj
• depistarea și prevenirea efectelor negative ale tulburărilor de limbaj
asupra comportamentului|personalității
• elaborare metodologie evaluare și prognoză
• popularizare logopedie
• formare specialiști logopezi
• studierea efectelor perturbatoare ale dizabilităților senzoriale și
intelectuale asupra structurării limbajului verbal
• optimizarea activității logopedice
• depistarea timpurie a persoanelor cu tulburări e limbaj + organizare
activități prevenire și corectare
Clasificarea tulburărilor de limbaj

• tulburări de pronunție: dislasia, rinolalia, dizartria

• tulburări de ritm și fluență: balbism, logonevroză, tahi- și bradilalia
• tulburări de voce: fonastenia, disfonia, afonia, mutația patologică a
vocii
• tulburări scris-citit: dislexo-disgrafia, alexia, agrafia
• tulburări polimorfe: alalia, afazia
• tulburări de dezvoltare: retard de limbaj, disfuncții asociate
tulburărilor din spectrul autist, dizabilități intelectuale și auditive
• tulburări asociate unor afecțiuni de tip psihopatologic sau psihiatric:
ecolalia, jargonofazia, bradifazia
Legi logopedice - cadrul metodologic de implementare a demersurilor
corectiv-recuperatorii în logopedie:

Depistare, examinare și diagnoză în tulburările de limbaj:

 Principiile activității logopedice:
• intervenție precoce
• intervenție individualizată
• respectarea criteriilor psihogenetice și psihodinamice
• intervenție logopedică consecutivă tratamentului medico-
chirurgical
•gradare intervenție de la simplu la complex
• activități logopedice integrate -> context psihologic adecvt
integrării schemelor verbo-motorii corecte
• reevaluări și reproiectări permanente ale intervenției

Etapele programului specific de terapie logopedică:

• gimnastică articulatorie
• educarea respirației
• formarea și exersarea psihomotricității
• educarea auzului fonematic
• impostarea/corectarea sunetului afectat
• integrarea elementelor învățate în activități didactice

Metode și procedee cu caracter general:

• gimnastica și miogimnastica corpului și ale organelor care
participă la pronunție
• educarea respirației și echilibrului dintre inspirație și expirație
• educarea auzului fonematic
• educarea personalității și înlăturarea negativismului față de
vorbire
Exemple de tulburări de limbaj

•dislasia
◊ deficiențe pronunțare sunete sau grupuri de sunete
◊ organică | funcțională
◊ periferică | centrală
◊ primară | seecundară
◊ monomorfă (doar sunete izolate sau categorie fonetică), polimorfă
(caracter extins), totală (vorbire neinteligibilă)
◊ monomorfă: sigmatism, rotacism, fitacism
◊ dislasia centrală - leziuni neuroni motori centrali | afectare
corticală și subcorticală - cea mai gravă tulburare de pronunție, vorbire
confuză, disritmică, disfonică, cu rezonanță nazală
 •rinolalia
◊ tulburare asemănătoare dislasiei, note nazale puternice,
dezagreabile
◊ rezonanțe la nivel nazo-faringian
◊ afectează vocalele

• balbismul (disfemie)
◊ destructurare/dereglare a ritmului vorbirii
◊ fragmentarea intermitentă a pronunției, repetări convulsive,
incapacitatea de a articula unele foneme, emiteri precipitate urmate de
momente de dificultate în pronunția unor cuvinte
◊ 1-2% preșcolari, foarte rară la adulți
◊ manifestare explozivă, involuntară - forma clonică
◊ blocare cursivitate apariție spasme nivel gloto-laringian - forma
tonică
◊ apare în jurul vârstei de 4-5 ani
◊ efecte negative asupra comportamentului + personalității
◊ tinde să se consolideze, netratat poate duce la logofobie și
logonevroză

•fonoastenia
◊ suprasolicitarea și utilizarea incorectă a vocii -> scădere intensitate,
pierdere melodicitate, rateuri, blocaje, tremor
•disfonia
◊ tulburare voce, registru, calități sunete vocale și timbru, pronunție
nazală sau răgușită
◊ disfuncție musculatură laringială | dereglarea activității coardelor
vocale
•vocea oscilantă
◊ alterări registre vocale
•mutația patologică a vocii
◊ vocea acută, vocea gravă
•vocea nazaliată
•vocea inspirată
◊ zgomot laringian
•afonia
◊ cea mai gravă tulburare de voce
◊ incapacitatea de fonație, pierderea totală sau parțială a vocii
 ◊ origine neurobiologică
◊ dificultăți recunoașterea corectă/fluentă a cuvântului
◊ slabe abilități de decodare și identificare literală
•digrafia
◊ dificultăți manifestate în scriere
◊ nu pot fi separate de cele de citire => dislexo-disgrafie
•discalculia
◊ dificultăți calcul + raționament matematic

•afazia
◊ tulburare de producție și înțelegere a limbajului verbal-oral și scris
◊ cauzată de o leziune cerebrală unilaterală la indivizii care au avut o
dezvoltare normală a limbajului
◊ clasificarea clinicii Boston:
∆ afazia non-fluentă/Broca
- producția verbală sever limitată: maxim 4 cuvinte
- acces limitat la vocabular, articulare stângace
- înțelege vorbirea și cititul
- exprimare în scris limitată
- stil telegrafic
∆ afazia fluentă/Wernicke
- deficit înțelegere semnificație cuvinte vorbite
- vorbirea la nivel conversațional nu este afectată
- introduc cuvinte irelevante sau inexistente
- incapabili să își da seama că ce spun nu are sens
- deficite profunde de înțelegere
- cititul și scrisul sunt afectate
∆ afazia anomică
- cea mai ușoară formă
- inabilitate de a găsi cuvintele adecvate
- vorbire fluentă și corectă, dar paralizată de ambiguități
∆ afazia globală
- cea mai severă
- port articula câteva cuvinte recognoscibile
- înțeleg puțin sau deloc din ceea ce se vorbește
- incapabili să scrie sau să citească
- leziuni în zonele Broca și Wernicke
- poate fi tranzitorie
 • dispraxia verbală de dezvoltare
◊ apraxia verbală a copilăriei
◊ tulburare neurologică - afectare precizie mișcări ce stau la baza
actului verbal-orar
◊ articulare dificilă, prelungirea fenomelor, dezintegrare fonetică,
erori de substituire, adăugare, accent uniform și egal
◊ stil telegrafic

•alalia
◊ tulburare mai profundă de elaborare, organizare, dezvoltare a
limbajului la copiii care nu au ai vorbit niciodată
◊ nu se explică prin prin deficit de auz sau întârziere mentală
◊ incapacitate de a învăța și folosi vorbirea ca instrument de
comunicare