Intervenția pentru integrarea în școala de masǎ a copiilor cu CES

Evaluarea copiilor cu cerințe educaționale speciale reprezintă o etapă fundamentală în cunoașterea

acestora, din punct de vedere psihologic, medical și social. Pe baza concluziilor evaluării, se elaborează
programele de intervenție corectiv – recuperative și planul de servicii individualizat, care urmăresc
dezvoltarea funcțiilor și mecanismelor compensatorii.Evaluarea este un proces continuu și necesită
colaborarea și comunicarea permanentă și diferențiată, atât între membrii echipei de evaluatori, cât și
între aceștia și familia copilului cu cerințe educaționale speciale. Evaluarea unei persoane cu cerințe
educaționale speciale sau aflate în dificultate se realizează conform normelor în vigoare, pe baza
următoarelor principii:

Ø Evaluarea trebuie să fie subordonată interesului major al persoanei/copilului, urmărindu-se facilitarea

implicării sale în activitatea personală/cotidiană și socială;

Ø Evaluarea trebuie axată pe potențialul real de dezvoltare al copilului;

Ø Evaluarea necesită o abordare complexă și completă a elementelor relevante (sănătate, nivel de

educație, grad de adaptare psihosocială, situație economică etc), precum și a interacțiunii dintre
acestea;

Ø Evaluarea trebuie să fie unitară, să urmărească și să opereze cu aceleași obiective, criterii,

metodologii pentru toți copiii aflați în situații asemănătoare (în scopul evitării discriminărilor și a
abordărilor subiective);

Ø Evaluarea trebuie să aibă un caracter multidimensional, deci să determine nivelul actual de

dezvoltare, pentru a oferi un prognostic și recomandări privind dezvoltarea viitoare a copilului, în
integralitatea sa;

Ø Evaluarea presupune o muncă în echipă, cu participarea activă și responsabilizarea tuturor

specialiștilor implicați (psihologi, psihopedagogi,medici, pedagogi, profesori, educatori, sociologi,
asistenți sociali, logopezi, terapeuți etc.);

Ø Evaluarea se bazează pe un parteneriat autentic cu beneficiarii direcți ai acestei activități, respectiv

copilul și familia/aparținătorii acestuia (părinții sau aparținătorii legali au dreptul să fie consultați, să
participe la luarea deciziilor consecutive evaluării, să cunoască planurile și programele de intervenție și
progresele pe care le realizează copilul).

O dificultate de învăţare se referă la o întârziere, o tulburare, o dezvoltare încetinită în plan emoţional

sau comportamental. Se manifestă prin dificultăţi semnificative în achiziţionarea şi utilizarea receptării şi
înţelegerii limbajului, a vorbirii, scrierii, citirii (literizării, silabisirii), a raţionamentului şi abilităţilor
matematice, ca şi unor abilităţi sociale.

Se consideră că un copil/elev are dificultăţi de învăţare dacă:

Ø există o diferenţă semnificativă între capacităţile sale şi performanţa şcolară atinsă; - progresul
realizat de el în procesul de învăţare este minim sau zero, pe o perioadă mai mare de timp;
Ø are o dizabilitate/incapacitate care-l împiedică să utilizeze facilităţile educaţionale care sunt puse la
dispoziţia copiilor de aceeaşi vârstă cu el;

Ø lucrează în plan şcolar la un nivel inferior copiilor de aceeaşi vârstă;

Ø are dificultăţi persistente în învăţarea citit-scrisului şi a calculului matematic;

Ø are dificultăţi emoţionale şi de comportament care împiedică frecvent şi la un nivel considerabil

procesul de învăţare a copilului sau chiar a întregii clase;

Ø are deficienţe senzoriale şi psihice care necesită un echipament sau servicii specializate suplimentare;

Ø are dificultăţi continue de comunicare şi interacţiune care-l împiedică în dezvoltarea unor relaţii
sociale echilibrate şi formează obstacole în procesul învăţării.

Dintre caracteristicile specifice copiilor cu dificultăţi de învăţare amintim:

- caracteristicile generale ce pot indica o dificultate de învăţare: hiperactivitate; slabă capacitate de a fi

atent; orientare confuză în spaţiu şi timp; incapacitate de a urmări indicaţiile orale; poftă necontrolată
de dulce; hipoglicemie; inversează literele sau cuvintele; face constant greşeli ortografice; prinde greu o
minge şi o loveşte greu cu piciorul; nu poate sări coarda; dificultăţi la închiderea nasturilor; dificultăţi la
legarea şireturilor; mod defectuos de a ţine creionul în mână; caligrafie mediocră; mers dificil;
incapacitate de a sări; stângăcie; eşecuri frecvente; dificultăţi de a sta într-un picior; dificultăţi în a merge
cu bicicleta sau de-a lungul unei linii.

-caracteristici ce pot indica dificultăţi vizuale la elevi: capul foarte aplecat; simptome de tensiune vizuală
(de exemplu: strabism, clipeşte des, îşi freacă des ochii, îi fug‖ ochii), sare cuvinte sau rânduri când
citeşte, îşi apropie foarte mult capul de pagină când scrie sau citeşte etc.;

- simptome ce indică tulburări afective sau de comportament: imagine greşită despre sine; accese
colerice sau de ostilitate; impulsivitate excesivă; închidere în sine sau dezorientare;

-dificultăţi ce pot fi asociate cu unele de ordin social: tendinţa de a se juca cu copii mult mai mici decât
el; dificultatea de a stabili raporturi cu colegii; evitarea situaţiilor sociale noi;

-factorii implicaţi în dificultăţile de învăţare.

Procesul de identificare începe atunci cand un profesor, pǎrinte sau medic este ingrijorat de faptul ca
un copil poate avea probleme in clasǎ. Profesorul este cel care notificǎ consilierul scolar sau psihologul.
Primul pas este de a aduna date specifice cu privire la progresele inregistrate sau progresele academice
ale copilului. Acest lucru poate fi facut prin:

O sedintǎ cu pǎrintii

O sedintǎ cu copilul

Observarea copilului

Analizarea performantelor copilului (atentie, comportament, indeplinirea sarcinilor de lucru, teste,

temele pentru acasǎ etc).
 Aceste informatii ajutǎ cadrele didactice in folosirea unor strategii specifice de predare, astfel incat
copilul sǎ inregistreze succese. Dacǎ aceste strategii diferentiate nu functioneazǎ, atunci copilul este
testat pentru a verifica dacǎ are dificultǎti de invǎtare sau o altǎ dizabilitate care l-ar califica pentru
servicii speciale. Pentru a determina eligibilitatea, o echipa multidisciplinara de profesioniști va include o
evaluare a copilului, pe baza observațiilor lor, a performantelor copilului la testele standardizate,
precum si performantele la sarcinile de lucru, cum ar fi teste, chestionare, si teme pentru acasă.

Echipa de evaluare este formatǎ din:

psiholog

terapeut fizic

terapeut ocupational

logoped

psihopedagog

profesor pentru copiii cu deficiente vizuale si/sau auditive

alti specialisti, in functie de nevoile copilului.

Pǎrintele poate decide dacǎ doreste evaluarea copilului de cǎtre psiholog si ceilalti membrii ai echipei
interdisciplinare. Dupǎ ce membrii echipei finalizeazǎ evaluǎrile individuale, se va oferi un raport de
evaluare pǎrintelui, raport ce reuneste concluziile, competentele si sprijinul de care va avea nevoie
copilul in momentul in care se doreste elaborarea unui PEI.PEI.-ul se elaboreazǎ in cadrul unei sedinte la
care participǎ echipa interdisciplinarǎ si pǎrintii. In cadrul intalnirii, echipa poate discuta despre nevoile
de educatie a copilului, serviciile si terapiile suplimentare de interventie, frecventa in mediul scolar de
masǎ, testele standardizate folosite pentru absolvire etc. PEI.-ul este revizuit anual, insǎ uneori poate fi
revizuit daca copilul a atins obiectivele pe termen scurt propuse la inceputul anului scolar.

Persoanele/profesioniștii care se ocupǎ de activitǎțile de recuperare, compensare sau corectare în

intervenția în dificultǎțile de învǎțare sunt diferite, în funcție de organizarea unor structuri specifice sau
de sprijin si legat de domeniile si sarcinile directe care le revin acestora. Astfel:consilierul psihopedagog
(care se ocupǎ de problemele de învǎțare generale si specifice la nivelul individual și în grup) are în
vedere , privind problematica intervenției, urmǎtoarele: construcția si funcționalitatea instrumentelor
generale de învǎțare (abilitǎți, deprinderi si capacitǎți generale si particulare), concentrarea atenției,
interrelații si probleme socio-afective, ritm de învǎțare (lent sau nepotrivit), folosirea si exersarea
structurilor logico-matematice (raționamente, algoritmi, operaționalitatea gândirii), luarea deciziilor,
gestionarea conflictelor si procesul complex al comunicǎrii etc.; activitǎțile consilierului se adreseazǎ
elevilor, profesorilor și pǎrinților, precum si legǎturilor necesare dintre acești actori ai educației, pentru
obținerea eficientei procesului si eficacitǎții procesului didactic-atât la nivel individual, cât si la nivelul
instituției școlare; logopedul se ocupǎ de depistarea, examinarea complexǎ si interventia personalizatǎ
în cazul dificultǎtilor si tulburǎrilor de limbaj; profesorul de sprijin, profesorul itinerant sau alte cadre
didactice care intervin în rezolvarea problemelor de învǎțare în structuri diferite de integrare a copiilor
cu cerințe speciale sau în sprijinirea scolii obișnuite pentru realizarea sarcinilor scolii incluzive (pentru
toți copiii);când este vorba de a se inteveni direct în activitatea didacticǎ, se pune problema tipului de
intervenant care poate sprijini procesul didactic si protagonistii acestuia-în literatura de specialitate,
lucrurile nu sunt pe deplin clarificate(cum nu este clarificatǎ nici problema dificultǎtilor de învǎtare)- se
vorbeste de roluri noi pe care le pot juca cadrele didactice, pentru a deveni: profesor resursǎ, tutore,
profesor consultant, profesor itinerant sau profesor de sprijin(între toate aceste tipuri noi de profesori,
existǎ o legǎturǎ determinatǎ de nevoia unei interventii-în clasǎ si în afara acesteia-pentru a sprijini
rezolvarea problemelor de învǎtare; apariția acestor tipuri de profesori este determinatǎ de nevoia
flexibilizǎrii școlilor obișnuite pentru a primi si integra copiii cu cerinte educative speciale); ca teren de
acțiune a profesorului de sprijin , în general este preferatǎ varianta lucrului suplimentar cu elevii, în
afara orelor de clasǎ, comunicarea dintre profesori si consultant/profesor de sprijin se face în afara
clasei, pentru proiectarea activitǎtilor si pentru completarea lor, dar si prin lucrul în parteneriat, la
anumite activitǎti; în toate lucrǎrile se specificǎ faptul cǎ munca profesorului consultant este dedicatǎ si
necesitǎ capacitǎti si competente speciale:experienta la catedrǎ si în rezolvarea problemelor speciale de
învǎtare, reputatie de profesor cu experiențǎ în rezolvarea problemelor de învǎtare, cunoasterea cu
precizie a curriculum-ului scolar-pentru a purta discutii referitoare la acesta, abilitatea în a depista
cauzele oricǎrei dificultǎti de învǎtare, calitǎti în stabilirea cu usurintǎ si eficientǎ a relatiilor cu copiii, cu
cadrele didactice si cu pǎrintii;legǎturile profesorului consultant se realizeazǎ cu elevul, cu profesorii,
pǎrintii si cu factorii de conducere ai scolii respective;educatoarele/învǎtǎtorii/profesorii se implicǎ în
abordarea dificultǎților de învǎtare prin activitǎti, ca: individualizarea învǎtǎrii (în funcție de
particularitǎțile de vârstǎ și individuale), folosirea strategiilor de predare-învǎtare flexibile si deschise,
amenajarea corespunzǎtoare a mediului educațional (ambientului), valorizarea relatiilor sociale de la
nivelul clasei si al scolii-în favoarea procesului de învǎțare si promovarea învǎțǎrii prin cooperare si a
parteneriatului educational(cadru didactic-elev, cadru didactic-profesor de sprijin, cadru didactic-
consilier scolar, cadru didactic-pǎrinti, elev-elev/tutoratul, elev-pǎrinte etc); cadrul didactic trebuie sǎ
identifice si sǎ cunoascǎ bine dificultǎtile de învǎtare a fiecǎrui elev, modul lor de manifestare si
domeniul în care apar,sǎ se asigure cǎ elevii aflati în situatie dificilǎ au achizitionate aptitudinile
prealabile, sǎ adapteze materialul didactic folosit la fiecare temǎ, sǎ procure material de sprijin-atunci
când este nevoie, sǎ-si rezerve timp necesar în fiecare orǎ- pentru a evalua eficacitatea activitǎtilor de
învǎtare si predare si, nu în ultimul rând, realizarea unui mediu de învǎtare stimulativ si adecvat pentru
toti copiii(atât în clasǎ, cât si în afara clasei);sǎ apeleze la sprijinul persoanelor specializate, imediat când
constatǎ cǎ nu poate remedia rǎmânerile în urmǎ la învǎtǎturǎ-doar cu ajutorul pǎrintilor; pǎrinții
observǎ anumite comportamente ale copiilor lor, de la vârste mici si merg cu copiii la un specialist,
colaborând cu toti cei implicati în interventie, în scopul recuperǎrii, compensǎrii sau corectǎrii
dificultǎtilor de învǎtare.

Planul de interventie este un text/grilǎ bine completat, de care se servesc toți cei care decid sǎ-și
orienteze intervențiile asupra copilului. Înainte de toate, el se constituie într-un demers, pentru a
cunoaște copilul/elevul si a aviza mǎsurile educative care i se potrivesc. Acest demers necesitǎ
participarea atât a specialistului, cât si a pǎrinților. Planul de intervenție personalizat corespunde în fapt
nevoii de abordare cât mai individualizatǎ a problemelor de învǎtare și identificǎ teza, potrivit cǎreia,
fiecare copil fiind diferit, fiecare problemǎ trebuie cunoscutǎ și tratatǎ individualizat.
Un PIP trebuie conceput pentru orice copil care are nevoi suplimentare fata de cei care participa la
lecțiile obișnuite.

Avem in vedere aici sfera larga a dificultăților de învățare ce se refera la copii care pot fi încadrați sau
nu intr-o categorie de handicap, profesorul trebuind sa-si adapteze metodele cerințelor lor, abordarea
unor metode individualizate trebuind sa pornească de la patru ipoteze de baza :

- toți copiii au puncte tari si puncte slabe;

- combinarea acestora se afla la originea capacității de a învăța sau nu;

-aceste forte pot fi cunoscute;

- învățarea se poate axa pe deficientele procesului in sine sau pe punctele tari si cele slabe.

Elementele planului de intervenție personalizat :

- informațiile de bază – precizează datele de identificare ale copilului;

- informații referitoare la starea actuală a copilului – vizează precizarea stării de sănătate, o prezentare
sintetică a dificultăților de învățare existente precum si evidențierea mai ales a abilităților, deprinderilor
si capacităților ce pot constitui puncte de plecare în intervenție si precizarea eventualelor programe de
stimulare, intervenții pe care copilul le-a parcurs anterior (consiliere, medicale, logopedice…).

- planificarea intervenției – se referă la : precizarea scopurilor, anticiparea resurselor de timp și

constituirea echipei de intervenție.

Scopurile fixate, având un grad mediu de generalitate, vizează comportamente de dezvoltare, învățare
mai complexe ce presupun un timp mai îndelungat si care de regulă au o determinare multiplă.

- punerea în practică - vizează interventia propriu-zisa si specifică în termeni cât mai concreți,
modalitățile de lucru efective derulate în vederea atingerii scopului. Este important ca activitățile
propuse să se adreseze nevoilor copilului si sa fie adaptate capacităților lui, iar obiectivele formulate sa
fie foarte precise, realiste, măsurabile precizând clar pragul reușitei pe scara achizițiilor.

- rezultatele finale – sunt consemnate la încheierea PIP, sunt discutate în echipă și sunt aduse la
cunoștinta părinților.
1. INFORMAȚII DESPRE URMATOARELE DOMENII DE ACTIVITATE ALE ELEVULUI

Cognitiv:

- limbaj și comunicare: vocabular sărac, posibilități de exprimare reduse, vorbire rară, ezitantă,
încetinită; în scris apar inversiuni, omisiuni de litere;

Emoțional/comportamental

- elevul are o atitudine prietenoasă, s-a acomodat destul de repede unor reguli de grup, dar progresele
au fost minime în ceea ce privește achizițiile cognitive; comunică foarte puțin cu colegii;

Fizic/senzorial

- elevul prezintă o coordonare și o stabilitate a gesturilor și a mișcărilor sale, care corespunde unei
activități de învățare eficiente, dar are dificultăți în ceea ce privește organizarea conduitelor și a
structurilor perceptiv-motrice de spațiu, ceea ce duce la o slabă însușire a scris-cititului;
Bibliografie:

Ghergut, A., 2011, Evaluare și intervenție psihoeducațională. Terapii educaționale, recuperatorii și

compensatorii, Polirom, Iași

Gherguţ, A. (2006), Psihopedagogia persoanelor cu cerinţe speciale. Stategii diferenţiate şi incluzive în

educaţie, Editura Polirom, Iaşi

Vrăsmaș E., 2004, Introducere în educaţia cerinţelor speciale, Credis, Bucureşti