ECTS

European Credit Transfer and

Accumulation System

Prof. dr. arh. Rodica Crişan, Universitatea de Arhitectură şi Urbanism “Ion Mincu” Bucureşti,
Consiliul profesoral al Facultăţii de Arhitectură, martie 2007
 ECTS a fost pus la punct în 1989 ca schemă-pilot în cadrul
programului Socrates-Erasmus.

 Iniţial a fost conceput cu scopul de a facilita mobilitatea

europeană prin transferul creditelor (European Credit Transfer
System)  impact relativ limitat.

 Ulterior ECTS a evoluat către un sistem de acumulare a

creditelor la nivel naţional - fenomen accelerat de Procesul
Bologna.

 In prezent ECTS – European Credit Transfer and

Accumulation System – este avut în vedere ca sistem
generalizat în Spaţiul Academic European Unic (EHEA -
European Higher Education Area).
In 2002, EUA (European University Association) recomanda
universităţilor europene ‘să se asigure că sunt pe deplin
conştiente de potenţialul ECTS în susţinerea reformei curiculare
şi nu doar ca suport pentru cooperarea internaţională’.

EUA/Swiss Confederation Conference

ETH Zürich, 11/12 October 2002
DOCUMENTE-CHEIE
 Pachetul Informaţional / Descrierea Cursurilor (Information
Package/Course Catalogue) – cel mai important document; are
rolul de a face programele de studii uşor de înţeles şi comparat.
 Formularul de Aplicaţie (Student Application Form)
 Contractul de Studii (Learning Agreement) - încheiat, înaintea
plecării, între studentul mobil şi organismele universitare
responsabile ale celor două instituţii implicate.
Folosirea Contractului de Studii ar trebui extinsă şi la studenţii
non-mobili pentru înregistrarea opţiunilor şi programelor de
studiu.
 Inregistrarea Rezultatelor (Transcript of Records).
PERSOANE-CHEIE
 Coordonatorii ECTS la nivel de instituţie şi departamente
• 1 coordonator la nivel de instituţie
• Câte un coordonator pentru fiecare departament sau
facultate, după caz
 Consilierii ECTS/DS
• Sfătuiesc instituţiile de învăţământ superior din ţara lor
privind utilizarea ECTS şi Diploma Supplement
• Fac parte din echipele de ‘promotori Bologna’ constituite
în fiecare ţară pentru implementarea diverselor aspecte
ale procesului (asigurarea calităţii, reforma curiculară,
recunoaşterea diplomelor şi perioadelor de studii)
OBIECTIVELE ECTS
 CA SISTEM DE TRANSFER AL CREDITELOR:

 Facilitează transferul de studenţi între ţările europene şi, în

particular, îmbunătăţeşte calitatea mobilităţii sudenţilor prin
ERASMUS, facilitând astfel recunoaşterea academică.

 Promovează aspecte-cheie ale dimensiunii europene în

învăţământul superior (mobilitatea studenţilor; cooperare
între instituţii; Europa în curiculă; pregătirea profesorilor;
recunoaşterea calificărilor şi perioadelor de studii etc – cf.
Memorandum on Higher Education in the European
Community, 1991)
 CA SISTEM DE ACUMULARE A CREDITELOR:

 Susţine reforma curiculară în sistemele naţionale

 Face posibilă mobilitatea în interiorul instituţiilor, în cadrul
sistemelor naţionale şi în context internaţional
 Permite transferul din/în afara învăţământului superior,
facilitând astfel ‘învăţarea continuă’ (Lifelong Learning) şi
recunoaşterea învăţământului informal şi non-formal,
promovând o mai mare flexibilitate în procesul de învăţare şi
calificare
 Facilitează accesul la piaţa de muncă
 Imbunătăţeşte transparenţa şi comparabilitatea sistemelor
europene, promovând totodată atractivitatea învăţământului
superior european faţă de restul lumii.
 CA SISTEM DE TRANSFER & ACUMULARE A
CREDITELOR, PRINCIPALELE ŢINTE ALE ECTS SUNT:

 Imbunătăţirea transparenţei şi comparabilităţii programelor

de studii şi a calificărilor

 Facilitarea recunoaşterii reciproce a calificărilor

Ca SISTEM DE ACUMULARE, creditele ECTS sunt utilizate pentru
a descrie programe de studii pe baza lungimii lor (ex. 180
credite, 300 credite, 90 credite etc)
In prezent, creditele ECTS sunt din ce în ce mai mult folosite ca
INSTRUMENT DE CONCEPERE A CURICULEI.

Intrucât exprimă efortul studentului măsurat în timp, creditele

ECTS permit instituţiilor de învăţământ superior să planifice cel
mai eficient mod de a atinge rezultatele dorite în limitele de
timp impuse de lungimea ciclului de studiu.
 ELEMENTE-CHEIE
 Creditele ECTS
 Volumul de muncă al studentului

 Rezultate formative şi competenţe

 Scara gradaţiilor ECTS

Creditele ECTS
CREDITUL ECTS este o măsură a volumului de muncă
al studentului, bazată pe timpul necesar pentru a
încheia o unitate de predare/învăţare.

Wagenaar, R, Tuning Management Committee, Educational Structures, Learning Outcomes,

Workload and the Calculation of ECTS Credits.
ECTS este un SISTEM CENTRAT PE STUDENT bazat pe
volumul de muncă necesară studentului pentru îndeplinirea
obiectivelor unui program de studiu (student workload).

Aceste obiective sunt exprimate în termeni de REZULTATE

FORMATIVE şi COMPETENŢE ce urmează a fi dobândite de
student (learning outcomes and competences) - respectiv ceea
ce studentul va şti, va înţelege şi va fi capabil să facă după
încheierea unui proces de învăţare.
ECTS se bazează pe convenţia că 60 de credite măsoară
volumul de muncă virtual al unui student mediu “full-time” pe
parcursul unui an universitar.

In Europa, volumul de muncă al studentului în cadrul unui

program de studiu “full time” însumează 1500–1800 de ore/an;
deci 1 credit măsoară 25-30 ore de muncă ale studentului.
Volumul de muncă al studentului (student workload) include:

 timpul consumat participând la cursuri, seminarii, exerciţii,

activităţi de laborator etc (contact-hours)

 timpul de studiu independent, de elaborare a proiectelor, de

pregătire şi participare la examinări etc
Creditele pot fi obţinute numai după încheierea cu succes a
activităţii cerute şi evaluarea corespunzătoare a rezultatelor
înţelese ca SETURI DE COMPETENŢE dobândite - respectiv ceea
ce studentul ştie, înţelege şi este capabil să facă după
încheierea procesului de învăţare.
Sunt alocate credite pentru toate componentele unui program
de studiu (module, cursuri, plasamente de practică, elaborare
de disertaţii etc) menite să confere competenţe - chiar dacă nu
implică ore-contact.
- Pot fi alocate credite tuturor tipurilor de programe de studiu,
indiferent de lungimea, conţinutul sau natura lor. Aceste
programe pot consta din cursuri cu lungimea de un an sau
module mai scurte.
- Pot fi utilizate în ciclul I, II sau III de studii.
- Creditele se pot referi la stagii de practică şi cercetare.
- Pot fi utilizate şi pentru cursuri de sine stătătoare (ex. module
dedicate celor care nu sunt încadraţi într-un program complet
de studiu).
Sisteme modulate şi nemodulate
După unele opinii, introducerea unui sistem de credite implică
automat introducerea unui sistem de învăţământ modulat:
‘unităţi de curs’ sau ‘module’ cărora li se alocă ‘un număr
limitat/rezonabil’ de credite şi unde numărul creditelor este (mai
mult sau mai puţin) un ‘multiplu standard’.
In practică se întâlnesc însă multe opţiuni iar ‘multiplul
standard’ nu este prea des luat în considerare.
SISTEMUL MODULAT – AVANTAJE (ŞI DEZAVANTAJE)
poate preveni fragmentarea excesivă şi deci un număr prea
mare de examene
 facilitează transferul creditelor
 nu este o precondiţie pentru conceperea curiculei, dar în
practică facilitează acest proces
creşte flexibilitatea – devine posibilă construirea unor curicule
diferite având puncte de contact între ele (module comune) / în
schimb scade libertatea de predare, întrucât totalul orelor-
contact în interiorul modului este limitat
acordă prioritate structurii de ansamblu a curiculei / în timp ce
sistemele nemodulate (unde creditele sunt acordate unei unităţi
de curs predate de un singur profesor) au la bază opţiunile
privind materia predată
Alocarea creditelor
CORECT:
Alocarea creditelor pentru diferite componente ale unui an de
studiu trebuie să se bazeze pe o estimare realistă a volumului
de muncă necesar studentului mediu pentru dobândirea
competenţelor prestabilite pentru fiecare dintre componente.

Creditele reflectă volumul de muncă pe care îl implică fiecare

componentă educaţională în parte pentru atingerea obiectivelor
sale specifice, în raport cu volumul de muncă total necesar
pentru încheierea cu succes a unui an de studiu.
GREŞIT:
1. Legarea creditelor de numărul de ore-contact
NU există o legătură directă între numărul de ore-contact şi
numărul de credite.
(Ex: O oră de prelegere poate să solicite trei ore de studiu
independent al studentului, în timp ce două ore de lucrări practice
pot să implice o întreagă săptămână de pregătire.)

2. Legarea creditelor de statut sau prestigiu

Creditele exprimă doar munca studentului măsurată în timp.
NU reflectă statutul/importanţa unei unităţi didactice sau
prestigiul unui profesor.
(Ex. Un curs introductiv poate să implice mai mult timp de studiu
independent al studentului decât un curs de nivel avansat.)
Problema alocării creditelor poate fi abordată în 2 moduri:
a. De jos în sus
Punctul de plecare în constituie unitatea de curs.
Riscul este ca profesorii să supraestimeze (subestimeze?) rolul unităţii
de curs pe care o predau. Acest fapt se reflectă în volumul de muncă
cerut studenţilor: ei nu vor putea să-şi folosească timpul eficient pentru
că încărcarea totală este prea mare (sau prea mică!)
b. De sus în jos
Punctul de plecare îl constituie rezultatele formative scontate la
4 nivele – de la ansamblu la detaliu:
1. Programul ciclului II
2. Programul ciclului I
3. Fiecare an/nivel de studiu
4. Fiecare unitate de curs/modul
Varianta ‘DE SUS ÎN JOS’ - PAŞII DE URMAT:
1. Se formulează rezultatele formative dorite la un anumit
nivel de studiu (ciclu, an, curs).
2. Se stabileşte cât timp este necesar pentru a atinge fiecare din
aceste rezultate.
Calculul se bazează pe estimarea a ceea ce poate face un student-tip
într-un anumit interval de timp, din anumite categorii de activităţi
previzibile.
Probabil acest calcul nu se va potrivi cu totalul timpului alocat
(conform tradiţiei şcolii).
3. Momentul compromisului privind, pe de o parte, nivelul
cunoştinţelor şi abilităţilor dorite (rezultatele formative formulate
iniţial) şi, pe de altă parte, timpul disponibil.
Bazându-se pe calcularea volumului de muncă necesar,
creditele ECTS impun o limită realistă privind ceea ce realmente
poate fi cuprins într-un curs sau în fiecare an de studiu.
Numărul total de credite necesar pentru absolvirea unui ciclu
sau a unui an de studiu poate fi repartizat în diverse feluri, cu
scopul de a facilita definirea parcursului de studiu şi a
flexibilităţii admise.
Ex. Creditele necesare pentru încheierea unui ciclu de studiu pot fi
împărţite în categorii diferite: credite aferente cursurilor ‘esenţiale’
obligatorii, cursurilor auxiliare (ce susţin cursurile esenţiale) şi
cursurilor minore (opţionale sau secundare).

Această distribuţie diferă de la o instituţie la alta, funcţie de

resursele didactice disponibile şi nivelul de pregătire a
studenţilor la intrare.
 Calculul creditelor
funcţie de volumul de muncă necesar
(student workload)
In marea majoritate a ţărilor europene anul universitar are între
34 şi 40 săptămâni.
Dacă o săptămână include 40 - 42 ore, înseamnă că timpul de
lucru al studentului poate însuma 1400 – 1680 ore/an (în unele
ţări 1500 - 1800 prin lege). Media pare a fi 1520 ore/an.
Intrucât unui an de studiu îi corespund 60 credite, rezultă 25-30
ore pentru 1 credit . Media este de 25-26 ore/credit.
Numărul de credite alocate semestrial unei discipline (unităţi de
curs) se calculează astfel:

Număr total ore-workload/ disciplină

x 30 ECTS / semestru
Număr total ore-workload/ semestru

Iată câteva exemple de calcul 

ETSAV-Barcelona, ES
Model TEORETIC în curs de testare pe bază de anchete şi
analize statistice, în vederea identificării corecţiilor necesare
(conf. studiului L’adaptació dels estudis d’arquitectura al
sistema de crèdits ECTS, ETSAV 2005).

tip activitate ore-contact/ore-muncă

CH/WH
curs ex cathedra 1 / 2.5

seminarii, exerciţii, 1 / 1.75

lucrări practice
atelier 1/2
KU Leuven, BE
Model utilizat în practică de mult timp.
Estimarea volumului de muncă (workload) s-a făcut folosindu-
se ‘the time-write method’ pentru un număr de cursuri de
‘calibrare’. Volumul de muncă efectiv este verificat periodic
prin investigaţii statistice riguroase (monitorizare).
Anul universitar însumează 1800 ore-‘workload’.

tip activitate ore-contact/ore-muncă

CH/WH
curs ex cathedra 1/4

seminarii, lucrări, 1/1

proiectare
Universiteit Gent, BE / ECTS Label
Model utilizat în practică de mult timp.
Relaţiile de determinare a volumului de muncă (workload) au
fost stabilite de departamentul de pedagogie. Ca şi la Leuven, se
face distincţia între cursuri ex-cathedra şi activităţi practice.
Volumul de muncă efectiv este verificat periodic prin investigaţii
statistice riguroase (monitorizare).
Anul universitar însumează 1800 ore-‘workload’.

tip activitate ore-contact/ore-muncă

CH/WH
curs ex cathedra 1 / 3.5

seminarii, lucrări, 1 / 1.5

proiectare
EXEMPLU DE CALCUL
(conf. model Universiteit Gent):
pentru curs + lucrări practice / 1C/1L / 14 săptămâni
1600 ore ‘workload’ / an
‘workload’ ‘workload’
curs lucrări
3.5 x 14 + 1.5 x 14
x 30 ECTS / sem
800

‘workload’ total / sem

∑C x 3.5 + ∑L x 1.5

5 x 14
x 30 = 2.6 ECTS
800
Intrebări frecvente (FAQ)
Creditele sunt recunoscute automat de universităţi?
ECTS nu garantează automat recunoaşterea academică.
Instituţia care acordă diploma decide ce credite acceptă pentru
un anumit program de studiu.
Recunoaşterea este obligatorie numai în cazul unui acord
prealabil de mobilitate a studenţilor (Learning Agreement), ca în
cazul programului Socrates-Erasmus.
Forma standard de înregistrare a rezultatelor (ECTS Transcript of
Records) şi Suplimentul de Diplomă (Diploma Supplement)
facilitează deciziile rapide şi documentate privind recunoaşterea.
O universitate trebuie să accepte studenţii cu ECTS
care vor să intre în ani superiori de studiu?
Nu, instituţia care acordă diploma decide ce acceptă şi ce nu.
Totuşi, candidatul are dreptul la o atentă luare în considerare a
studiilor sale anterioare. Instrumentele ce asigură transparenţa
ECTS furnizează informaţiile necesare.
Există un număr minim de credite care trebuie
obţinute la istituţia care acordă diploma?
Decizia este la latitudinea instituţiei care acordă diploma, în
limitele cadrului juridic în care funcţionează.
Un acelaşi modul, prezent în diferite programe de
studiu ale aceleiaşi instituţii, trebuie să aibă peste tot
acelaşi număr de credite?
Da, dacă modulul este realmente acelaşi, indiferent de
programul în care este inclus.
Totuşi, se poate întâmpla ca module cu aceleaşi rezultate
formative să necesite volume diferite de muncă a studentului
datorită diferenţelor în ceea ce priveşte cunoştinţele anterioare
şi în alegerea materialelor de studiu. Aceste caracteristici vor fi
precizate în descrierea cursului din Pachetul Informativ
(Information Package/Course Catalogue).
Un program academic poate conţine mai mult de 60
de credite pe an?
Numai în cazuri excepţionale, atunci când un program de studiu
depăşeşte evident media europeană de 1500-1800 ore / an.
Astfel de cazuri trebuie bine argumentate în Pachetul
Informativ. Un program de 52 săptămâni de studiu ‘full-time’
(fără vacanţe), ar conduce în mod normal la 75 credite.
Caracterul ‘intensiv’ sau ‘calitatea deosebită’ a unui curs nu
constituie un motiv pentru atribuirea unui număr mai mare de
credite.
Un student trebuie să dobândească exact 60 de
credite/an, 30/semestru sau 20/trimestru?
In mod normal un student ‘full-time’ trebuie să acumuleze 60
credite/an, 30 credite/semestru (sau 20 credite/trimestru),
întrucât programele de studiu sunt astfel concepute.
In mod excepţional, un student mobil poate acumula ceva mai
multe sau mai puţine credite, datorită dificultăţii întocmirii unui
program de studiu în străinătate care să corespundă nevoilor
sale curiculare. Astfel de mici diferenţe vor fi prevăzute şi
acceptate prin Acordul de Studii (Learning Agreement).
Universitatea trebuie să recunoască cursuri urmate
cu succes de student, dar nelistate în Acordul de
Studii?
Nu. Toate cursurile urmate trebuie să se regăsească în Acordul
de Studii. Acesta poate fi amendat iar versiunea amendată
trebuie semnată din nou de cele trei părţi implicate:
universitatea de acasă, universitatea gazdă, student.
Plasamentele de lucru sunt acoperite de ECTS?
Da, ECTS nu se limitează la cursuri predate. Plasamentele de
lucru (practica profesională) pot fi descrise în termeni de
rezultate formative / competenţe dobândite iar timpul de muncă
necesar poate fi exprimat în credite ECTS, acordate după o
evaluare adecvată (chiar dacă activitatea nu implică ore-
contact).
Ciclul de studii doctorale poate avea credite?
ECTS poate fi aplicat şi activităţii de cercetare - deci şi în cazul
studiilor doctorale. Ca şi în oricare alt ciclu de învăţământ,
procesul educativ care are loc în cadrul ciclului de doctorat
poate fi descris în termeni de rezultate formative (learning
outcomes) iar timpul necesar (workload) poate fi exprimat în
credite ECTS, chiar şi pentru activităţi ce nu implică ore-contact.
Volumul de muncă al studentului
(student workload)
Universităţile europene au utilizat în timp mai multe metode de
determinare a volumului de muncă necesar studentului (student
workload) pentru obţinerea rezultatelor formative scontate (v.

exemplele anterioare – ETSAV, UK Leuven, U Gent).

Plecând de la competenţele ce trebuie dobândite şi cu scopul

dezvoltării unei maniere de abordare care să conducă la
rezultate cât mai apropiate de realitate în ceea ce priveşte
efortul necesar, Proiectul ‘Tuning Educational Structures in
Europe’ (EU Socrates) recomandă parcurgerea următorilor paşi:
I. Introducerea modulelor/unităţilor de curs
Intr-un sistem modulat, unităţile de curs/modulele au un
volum de muncă fix – ex. 5 credite sau multiplu. Volumul de
muncă aferent unui modul se bazează pe cantitatea
obligaţiilor ce revin studentului pentru acea parte a
programului de studiu. Aceste obligaţii sunt definite cu referire
la rezultatele formative scontate şi timpul (efortul în ore-
muncă) necesar studentului pentru îndeplinirea lor.

Ex. un modul de 5 credite ia în considerare cca. 125 ore de

muncă ale unui student standard.
II. Estimarea volumului de muncă al studentului
Fiecare modul/unitate de curs se bazează pe un număr de
activităţi educaţionale ce pot fi definite luând în considerare:
 tipul activităţilor didactice – prelegere, seminar, cercetare, exerciţiu,
practică, lucrare de laborator, studiu individual îndrumat, studiu independent,
plasament sau stagiu, întocmire de proiecte etc
 tipul activităţilor de învăţare – audierea prelegerilor, îndeplinirea
unor sarcini specifice, exersarea unor abilităţi tehnice sau de laborator,
întocmirea unor lucrări scrise, citirea unor cărţi sau alte texte, critica
constructivă a lucrărilor altora, conducerea unor întruniri etc
 tipul evaluărilor – examinare orală, examinare scrisă, prezentare orală,
test, lucrare scrisă, portofoliu, teză, raport, evaluare continuă.

Profesorul estimează timpul necesar studentului pentru

îndeplinirea activităţilor prevăzute (student workload).
Timpul necesar trebuie să corespundă numărului de credite
alocate unităţii de curs.
III. Verificarea volumului de muncă estimat
Cea mai răspândită metodă este folosirea chestionarelor
completate de studenţi, fie pe parcursul procesului
educaţional, fie după încheierea cursului.
IV. Ajustarea volumului de muncă (workload) şi/sau
a activităţilor educaţionale
Este necesară ori de câte ori procesul de monitorizare
evidenţiază incongruenţe:
- In sistemele modulate – cu număr fix de credite – este
necesară ajustarea cantităţii materialului de studiu şi/sau a
tipului de activitate didactică, de învăţare şi de evaluare.
- In sistemele nemodulate poate fi schimbat şi numărul de
credite, cu implicaţii asupra altor unităţi (total fix – 60 cr/an)
şi/sau a activităţilor.
Proiectul ‘Tuning’ propune 2 FORMULARE:

1) FORMULAR DE PLANIFICARE A MODULULUI EDUCAŢIONAL

 se completează de către PROFESOR

2) FORMULAR DE VERIFICARE A VOLUMULUI DE MUNCĂ ÎN

MODULUL EDUCAŢIONAL  se completează de către
STUDENT
Intrebări frecvente (FAQ)
Care este mărimea ideală a unei unităţi de
curs/modul?
Este recomandabil ca unităţile de curs să nu fie prea mici –
pentru a se evita fragmentarea excesivă a programului de
studiu al studentului.
Este totodată recomandabil ca unităţile de curs să nu fie prea
mari – pentru a se evita crearea unor potenţiale obstacole în
procesul educaţional.
Rezultate formative şi competenţe
Rezultatele formative (learning outcomes) reprezintă enunţarea
(în termeni de competenţe) a ceea ce studentul va şti, va
înţelege şi/sau va fi capabil să facă după încheierea unui proces
de instruire. Sunt ‘competenţe planificate’.
Se pot referi la o unitate de curs/modul sau la o perioadă de
studii (ex. ciclul de ‘licenţă’, de ‘master’ sau ‘doctorat’).
Rezultatele formative scontate (cunoştinţe, înţelegere, abilităţi)
sunt formulate de cadrele didactice şi identifică cerinţele pentru
acordarea creditelor.
Rezultatele formative scontate sunt comparate - în cadrul
evaluării - cu ‘competenţele efective’, dobândite de studenţi.
Obs. Competenţele efective dobândite de studentul individual pot
depăşi rezultatele formative prestabilite.
Competenţele reprezintă o combinaţie dinamică de atribute,
abilităţi şi atitudini. Ele pot fi specifice unui anumit subiect sau
generale.

Formarea competenţelor face obiectul programelor

educaţionale; competenţele sunt formate în cadrul unor diverse
module/unităţi de curs şi evaluate la diferite stadii.

Programele de studii sunt divizate în blocuri sau clustere de

unităţi de curs ce corespund unor anumite rezultate formative
scontate.

Universităţile sunt încurajate să descrie rezultatele formative şi

competenţele aferente fiecărei unităţi de curs.
Intrebări frecvente (FAQ)
De ce unităţile de curs/modulele şi programele de
studii trebuie descrise în termeni de rezultate
formative (learning outcomes) şi nu în mod
tradiţional, prin conţinut?
Scopul educaţiei este de a pregăti viitorii absolvenţi pentru un
rol activ şi pozitiv în societate. Rezultatele formative (learning
outcomes) pun accentul pe EFECTELE procesului educaţional în
ceea ce îl priveşte pe viitorul absolvent – în termeni de
cunoştinţe, înţelegere şi abilităţi – şi nu pe mijloacele folosite de
educatori pentru obţinerea acestor rezultate.
Obs. Aceleaşi efecte (competenţe) pot fi obţinute prin
mijloace educaţionale diverse!!!
Raportarea la rezultatele formative exprimă o
schimbare radicală în gândire: trecerea de la sistemul
educaţional tradiţional centrat pe profesor şi orientat
către informaţia oferită (teacher-centred input-
oriented system), la o ABORDARE CENTRATĂ PE
STUDENT ŞI ORIENTATĂ CĂTRE REZULTATE
formulate în termeni de competenţe conferite.
(student-centred, output-oriented system).
Proiectul ‘Tuning Educational Structures in Europe’ (Comisia
Europeană, Program Socrates) prezintă COMPETENŢELE ca
elemente de referinţă pentru conceperea curiculei şi pentru
evaluare (şi nu ca încorsetări).

Ele permit flexibilitate şi autonomie în construcţia curiculei.

Totodată constituie un limbaj comun pentru descrierea ‘ţintelor’

curiculei.

TUNING MOTTO:
Tuning of educational structures and programmes on the basis
of DIVERSITY and AUTONOMY.
Folosirea ‘REZULTATELOR FORMATIVE’ ca repere în conceperea
curiculei permite mult mai multă flexibilitate decât în cazul
programelor de studiu concepute în mod tradiţional.
Căi diferite pot conduce astfel la rezultate comparabile.
Aceste rezultate pot fi mult mai uşor recunoscute ca parte a
unui alt program sau ca bază de intrare la un ciclu superior de
studiu.
Folosirea lor respectă pe deplin autonomia diverselor instituţii,
precum şi diverse culturi educaţionale.
Ca atare, o astfel de abordare permite diversitate nu numai în
context global, european, naţional sau instituţional, ci şi în
cadrul unui singur program. Acest concept este sintetizat în
schemele următoare:
Scara gradaţiilor ECTS
Notarea este o parte esenţială şi sensibilă a procesului didactic,
adânc înrădăcinată în tradiţii pedagogice şi culturale variate,
proprii diverselor sisteme educaţionale din Europa.

Pentru a permite transferul rezultatelor (echivalarea notelor)

dintr-un sistem în altul, facilitând mobilitatea studenţilor şi
absolvenţilor, este necesară creşterea transparenţei sistemelor
de notare.
In cadrul ECTS, s-a dezvoltat o scară de gradaţii menită să
faciliteze înţelegerea şi compararea notelor acordate în
conformitate cu diferitele sisteme naţionale.

Scara gradaţiilor ECTS nu are nici o referinţă naţională şi

vizează o evaluare obiectivă a studentului în raport cu ceilalţi
studenţi din acelaşi sistem.

Scara gradaţiilor ECTS nu a fost concepută pentru a înlocui

sistemele naţionale de notare, ci pentru a îmbunătăţi
înţelegerea lor în alte ţări.
Scara gradaţiilor ECTS se bazează pe clasificarea (poziţia,
rangul) unui student în ierarhia unei anumite evaluări (cum s-a
prezentat studentul X în raport cu ceilalţi).

Sistemul clasifică studenţii în categorii largi, simplificând astfel

interpretarea.

Această grupare în categorii (gradaţii A...F) constituie elementul

central al scării de notare în cadrul ECTS.
Sistemul gradaţiilor ECTS împarte studenţii în 2 grupuri:
promovaţi şi nepromovaţi. Apoi sunt evaluate performanţele
celor două grupuri considerate separat.
Grupul celor care au promovat este divizat în 5 sub-grupe:
 Cei mai buni 10% primesc gradaţia A
 Următorii 25% - gradaţia B
 Următorii 30% - gradaţia C
 Următorii 25% - gradaţia D
 Ultimii 10% - gradaţia E
Cei care nu au atins un nivel de performanţă suficient pentru a
promova, sunt divizaţi în 2 sub-grupe:
 FX (nepromovat - mai este necesar ceva efort pentru a
putea fi acordate creditele)
 F (nepromovat - este necesar mult efort)
 SCARA GRADAŢIILOR ECTS
Gradaţia ECTS % studenţi promovaţi Definiţie
care în mod normal
primesc gradaţia

A 10 % EXCELENT - Performanţe
deosebite, doar erori minore

B 25 % FOARTE BINE - Peste medie

dar cu unele erori

C 30 % BINE - Lucru temeinic dar

cu deficienţe semnificative

D 25 % SATISFĂCĂTOR - Corect dar

cu deficienţe semnificative

E 10 % SUFICIENT - Performanţele
corespund criteriilor minime

FX CĂZUT - Mai este necesară

ceva muncă

F CĂZUT - Mai este necesară

multă muncă
Principalele cerinţe pentru stabilirea gradaţiilor ECTS sunt:
 Date primare suficient de detaliate
 Grup de studenţi suficient de mare pentru validitate
 Metode statistice adecvate
 Control regulat al calităţii rezultatelor obţinute prin
utilizarea scării valorice
 DATELE PRIMARE
Diferenţierea exprimată prin note variază mult nu numai de la
ţară la ţară, ci frecvent chiar în aceeaşi ţară sau chiar într-o
aceeaşi instituţie.
Exprimarea rezultatelor prin gradaţii ECTS este simplă acolo
unde notele locale sunt puternic diferenţiate.
Există însă şi situaţii când notele locale sunt mai puţin
diferenţiate decât gradaţiile ECTS:
- Unde datele primare pot genera o ierarhie, aceasta poate fi
folosită direct pentru stabilirea gradaţiilor ECTS
- Unde o ierarhie valabilă nu poate fi obţinută din datele
primare, în ECTS se va înregistra doar ‘admis’ / ‘respins’
 GRUPUL DE STUDENŢI

Dimensiunea grupului de studenţi folosit ca bază pentru

determinarea gradaţiilor ECTS este de mare importanţă.
Când un număr mare de studenţi sunt evaluaţi la aceeaşi
unitate de curs în acelaşi timp, există toate premizele ca
evaluarea să conducă direct la o ierarhizare şi deci la gradaţii
ECTS.
Un grup de studenţi din care cel puţin 30 promovează este
sugerat ca fiind un minimum pentru o ierarhizare semnificativă;
sunt însă preferabile grupuri mai mari.
Pentru instituţiile unde grupurile nu sunt suficient de mari,
există diverse strategii posibile.
Rezultatele obţinute în diferite sesiuni sau în module diferite dar
legate între ele, din aceeaşi sesiune, pot fi compilate în diverse
feluri pentru a ajunge la o dimensiune convenabilă a grupului.
Spre exemplu, experienţa arată că:
- notele la diverse unităţi de curs/module de acelaşi nivel
urmează deseori o distribuţie similară;
- distribuţia notelor pe o perioadă de 5 ani poate da un
rezultat echilibrat.
Instituţiile de învăţământ superior trebuie să se străduiască să
furnizeze gradaţii ECTS pentru toţi studenţii proprii şi să ia în
considerare gradaţiile ECTS acordate de alte instituţii.
O anumită doză de flexibilitate este întotdeauna recomandabilă
întrucât scara gradaţiilor ECTS a fost concepută pentru a
îmbunătăţi transparenţa unor sisteme de notare diverse şi nu
poate să acopere de la sine toate cazurile posibile.
Creditele şi gradaţiile nu trebuie confundate!

 CREDITELE măsoară EFORTUL studentului

 GRADAŢIILE măsoară PERFORMANŢA studentului
In concluzie:

CĂTRE UN ALT FEL DE INVĂŢĂMÂNT

 Punctul de pornire: FINALITATEA procesului didactic

 Deplasarea centrului de greutate
• de la profesor la STUDENT

• de la cunoştinţe la COMPETENŢE

• de la ‘input’ la ‘OUTPUT’

 Modificarea rolului profesorului

SURSE DOCUMENTARE UTILIZATE:
ECTS USERS' GUIDE
European Credit Transfer and Accumulation System and the Diploma
Supplement
Brussels 14 February 2005

Tuning Educational Structures in Europe II. Universities’ Contribution to the

Bologna Process. Univerity of Deusto, University of Groningen, 2005

Credit Transfer and Accumulation – the Challenge for Institutions and Students

EUA/Swiss Confederation Conference

ETH Zürich, 11/12 October 2002
Conclusions and Recommendations for Action

Principles of a Pan-European Credit Accumulation Framework: Good Practice

Guidelines. Tuning Educational Structures in Europe I (2000-2002)

Educational Structures, Learning Outcomes, Workload and the Calculation of

ECTS Credits. Tuning Educational Structures in Europe I (2000-2002)

Student Workload, Teaching Methods and Learning Outcomes: the Tuning

Approach. Tuning Educational Structures in Europe II (2003-2004)
Mai multe informaţii privind ECTS şi Diploma Supplement
(inclusiv ECTS Users’ Guide şi o listă a Consilierilor ECTS) pot fi
găsite în website-ul Comisiei Europene.
http://europa.eu.int/comm/education/programmes/socrates/ects_en.html

O serie de informaţii detaliate pot fi găsite şi în website-urile

programului Tuning:

http://europa.eu.int/comm/education/policies/educ/tuning/tuning_en.html
http://tuning.unideusto.org/tuningeu
www.rug.nl/let/tuningeu