Sărmanul Dionis

De Mihai Eminescu

Opera literara a lui Mihai Eminescu (1850-1889) creste cu toate radacinile in cea mai plina traditie si
este o exponenta deplina , cu toate aspectele romantice ,a spiritului autohton . Eminescu este un
povestitor fantastic , caruia i se impune nu observarea realitatii , ci recompunerea ei vizionara , grea
de semnifiactii adanci . Nimeni inaintea lui Eminescu si nimeni dupa el n-a reusit mai bine in acea
pictura fantastica a realitatii , care aminteste arta unui William Blake.Nuvela ’’Sarmanul Dionis” este
o constructie epica cuprinzatoare, posterioara romanului Geniu Pustiu. Nuvela a fost publicata in
numarul din decembrie 1872-ianuarie 1873 al „Convorbirilor literare”.

Ca nuvela exemplara , de un perfect echilibru compozitional ,”Sarmanul Dionis” isi concentreaza

toate luminile asupra personajului principal , in scopul conturarii trasaturilor sale caracteristice . De
altfel asta si este definitia.

"Sarmanul Dionis" este prima nuvela fantanstica din literatura romana. La Mihai Eminescu,
fantasticul se compune din imbinarea a doua planuri:unul real si altul abstract-filozofic.

Tema nuvelei "Sarmanul Dionis" este reflectarea subiectiva asupra lumii si reuneste o serie de teme
tipic romantice existente si in literatura universala: natura, iubirea si conditia nefericita a omului de
geniu in raport cu timpul si cu societatea. Tema transmigratiei sufletelor, a metempsihozei valorifica
ideea schopenhaueriana conform careia timpul si spatiul sunt manifestari ale substantei care se
regenereaza vesnic, compusa - dintr-un numar de arhei - de modele eterne -, "umbre" ale individului
fizic.

Epitetul "sarman" din titlul nuvelei simbolizeaza nefericirea lui Dionis, cauzata de esecul sau in urma
incercarii de a atinge absolutul in cunoastere, asadar nu se refera la conditia materiala a personajului.
Dionis are numele zeului Dyonisos din mitologia greaca, fire vesela, petrecareata si, pus in antiteza
cu definirea de "sarman", da titlului o sugestiva interpretare, la fel de inedita si surprinzatoare ca a
nuvelei insesi.

Se determina in nuvela un prolog si un epilog. Prologul are un caracter speculativ, ne sunt prezentate
idei filosofice cu privire la raportul dintre parte si intreg, spatiu si timp care se afla numai in sufletul
nostru si lumea e visul sufletului nostru, pentru fiecare s-ar putea sa fie altfel, deci omul are puterea
sa cunoasca tainele lumii ca magicienii egipteni sau asirieni. Toate aceste idei apar in mintea unui
tanar copist care trecea printr-o cafenea.
Dionis este un tanar copist, care desi se trage dintr-o familie de aristocrati, are o situatie materiala
precara. Este crescut de mama sa cu pretul unor mari sacrificii.
Dionis, inzestrat cu o capacitate de intelegere iesita din comun, apare ca un om cu inclinatii spre
meditatia filosofica. Si, pentru ca speculatiile nu-i sunt suficiente apeleaza la invataturile lui Ruben, la
cartea de astrologie imprumutata de la Riven. Astfel, intr-o seara ploioasa si rece se cufunda in
descifrarea acestei carti, dar la un moment dat lumanarea se consuma, iar el continua sa citeasca la
umbra lunii. El vede chipul ingeresc al unei fete la fereastra vecina, dar aceasta dispare curand in
intuneric.
Pentru a putea descifra cartea, Dionis se intoarce in timp, pe vremea lui Alexandru cel Bun, sub chipul
calugarului Dan, elevul dascalului Ruben.
La indemnul umbrei sale, Dan (Dionis) purcede la o calatorie cosmica in luna, alaturi de iubita sa,
Maria, fiica spatarului Mesteacan. Si aici fericirea este relativa datorita triunghiului in care se afla
ochiul de foc si proverbului scris intr-o araba straveche. Dan incearca sa dezlege aceasta enigma,
indrezneste chiar sa se considere parintele Unversului, insusi Dumnezeu, fapt care-i aduce
prabusirea, intoarcerea la o conditie telurica.
Trezindu-se Dionis isi da seama ca de fapt adormise in gradina. Dupa ce se desteapta din nou vede la
fereastra casei de vizavi o fata ce corespunde celei din vis. Ii trimite o scrisoarea in care ii
marturiseste pasiunea pentru ea, iar apoi se imbolnaveste. Este ingrijit de tutorele Mariei, dupa care
se casatoreste cu aceasta, casatoria fiind vazuta ca o implinire a unei iubiri.
Finalul nuvelei surprinde un moment de armonie conjugala din viata de mai tarziu a lui Dionis.
O trasatura a nuvelei este timpul relativ al actiunii intr-o compozitie bazata pe ambiguitatea
planurilor narative: unul al lui Dionis cu miscarile, ideile, sentimentele lui si celalalt al lui Dan cu
nedumeririle, aspiratiile si prabusirile lui. Primele doua parti sunt distincte si nu se precizeaza clar
cine pe cine viseaza: Dionis pe Dan, proiectandu-se in trecut, sau Dan pe Dionis, pe o traiectorie
viitoare.
Evenimentele ce se succed: hotararea lui de a scrie fetei, alunecarea in lesin dupa un semn de
raspuns, refacerea visului in care Dan se intoarce in chilia lui si se substituie propriei umbre adormite
de mult, iesirea lui Dionis din fierbinteala delirului, limpezirea de sine si descoperirea uimitor de
firicita cu baietanul de alaturi care-l ingrijea era chiar copila pe care o iubise fara sperante, toate
aceste reusesc sa-l convinga pe cititor ca planul real este cel al lui Dionis si cel fantastic al lui Dan.
Nuvela are momente ale subiectului specifice unei opere epice daca luam in considerare ca exista un
singur nivel al subiectului: cel al existentei lui Dionis si al aventurii sale initiatice. Nivelul lui Dan poate
fi interpretat ca aventura lui Dionis in somn si el are momente ale subiectului: expozitiunea -;
marcata de trezirea lui Dan din somn cu o carte in mana pe o campie, intriga -; drumul spre Ruben si
discutia cu acesta, punctul culminant -; marcat de cutezanta lui Dan de a se identifica cu Dumnezeu si
de prabusirea lui pe pamant, deznodamantul -; Dionis lesina si Dan trece in figura umbrei adormite
din patul sau, umbra se lipeste de perete semn ca pactul cu diavolul a incetat.
Nuvela are si un epilog care trimite toata aventura intr-un alt plan, in care se intrepatrund psihologia
existentiala, mitul si filosofia.
Personajele sunt caracterizate prin antiteza. Apar dubletele Dionis -; Dan, copila blonda -; Maria,
Ruben -; Riven etc. Cu exceptia lui Dionis, toate personajele se contureaza prin intamplari,
comportament, replici, aceste personaje fiind doar niste simboluri intr-o poveste pe tema
transmigratiei sufletului.
Dionis -; Dan este Eminescu insusi dar cu anumite diferente, modul de gandire, starea interioara sunt
ale autorului care se proiecteaza in acest personaj care are toate trasaturile unui personaj romantic.
Este un personaj exceptional in imperjurari exceptionale. El este un orfan nefericit, sarac, nevoit sa-si
castige existenta printr-o munca obscura, dar aceasta aparenta umila ascunde o putere de gandire
capabila sa-i schimbe destinul.
Dionis -; orfanul, copistul sarac, indragostitul fara speranta pare a apartine unui romantism monir, pe
cand Dan, animat de patima luciferica a cunoasterii apartine unui “romantism inalt”.
Personaj romantic, Dionis, care isi duce existenta intr-o camera cu peretii umezi si plini de mucegai,
este nevoit sa accepte realitatea potrivit careia isi poate atinge idealul doar partial si aceasta numai
prin iubire, care in plan terestru inseamna creatie.
Portretul sa fizic se incadreaza in tiparele romatice: este de o frumusete demonica, cu parul negru
“prelung care curge in suvite pe spate”, “ochii ii sunt de o adancime tulburatoare, iar fata copilaroasa
poarta in acelasi timp amprenta maturitatii”.
Tatal sau murise intr-un spital de alienati, mama sa murise si ea, iar el era un cugetator sceptic si
solitar, un artist superstitios care era preocupat de carti tainice de magie, cenzurate de biserica. El
ignora prin deprinderi, locuinta, comportament confortul civilizatiei si traia doar in lumea ideilor,
prefigurand imaginea “batranului dascal”, simbol al geniului eminescian. Era timid si stangaci, iubind
in taina si fara speranta.
Dionis viseaza si acest vis se organizeaza intr-o naratiune fantastica, in care Dionis isi dezvaluie setea
de cunoastere si stiinta de a dobandi formulele magice ale migrarii in timp si spatiu, puterea de a iubi
si de a darui iubitei senzatia de participare la nasterea sentimentelor personajelor initiale din Eden.
Dionis este pedepsit si se prabuseste din vis, dar el demonstreaza ca ceea ce da valore omului sunt
fortele sale interioare, gandirea, sentimentele.
Puterea de cunoastere a lui Dan -; Dionis se afla sub semnul gandirii filosofice dar si a celei magice.
Protagonistul nuvelei este o ipostaza romantica atat a lui Faust cat si a “ucenicului vrajitor”, in timp
ce batranul anticar Ruben -; Riven este ispititorul Satana, dar si Maestrul care-l ajuta pe Dan -; Dionis
sa-si depaseasca simpla conditie de muritor si sa patrunde in tainele comsice.
Salvatoare pentru erou este insa iubirea absoluta, izbavitoare, care-l integreaza din nou in familia
marilor romantici si-l apropie de Hyperion. Iubita sa, Maria, simbol al puritatii este intruchiparea
acestei iubiri absolute. Ea ii aduce geniului cazut izbavirea, il va salva de la un esec existential. Pe
Maria autorul o caracterizeaza direct si foarte plastic: “un inger bolnd ca o lacrima de aur, mladioasa
ca un crin de ceara”. Ruben este si el de o “frumusete antica”.
Numele “Dionis” sugereaza dimensiunea frenetic dionisiaca a cunoasterii, iar Ruben e focul
autodevorator, pe cand iubita lui Dinos poarta numele Fecioarei Maria.
Stilul eminescian se remarca aici prin ironia naratorului fata de aventura eroului sau. De asemenea,
este un stil solemn. Apar metafore deosebit de sugestive: “Dumnezeu e vreme, izvor, o roata ce
cuprinde deodata toate spitele”, “sufletul e un fir de colb pe o roata miscata de foc” etc. Figurile de
stil preponderente sunt epitetul ornat, comparatia, personificarea, metafora. Arhaismele si
neologismele au valoare gnomica.

Elemente specifice esteticii romantice in aceasta nuvela sunt:

- caracterul exceptional al personajului
- cultivarea imaginatiei, care elimina aproape cu desavrsire observatia realista sau analiza psihologica
- prezenta unor teme si motive specifice romantismului (viata ca vis, zborul cosmic, setea de absolut,
revolta luciferica, damnarea eroului)
- ironia romantica.
Personajul exceptional, care se revolta impotriva credintei sale traverseaza o aventura existentiala in
care limitele spatiale si temporale sunt abolite. Sub semnul munii, al muzicii dar si sub semnul magiei
din cartea lui Zoroastru, Dionis isi va intalni dublul, calugarul Dan, din vremea mitica a lui Alexandru
cel Bun.
Prin revolta sa in fata conditiei umane limitate in cunoastere, Dan -; Dionis este un erou titanic, un
Lucifer.