Fişă de lectură

Titlul operei literare: Sărmanul Dionis

Nuvela fantastică Sărmanul Dionis poartă numele protagonistului. Acesta este un tânăr sărac şi
orfan dar cu o inteligenţă de excepţie şi o mare dorinţă de cunoaştere. Epitetul ,,sărman” nu se
referă doar la faptul că acesta este lipsit de resurse materiale ci la condiţia şi la destinul său
tragic, în special. Eroul găseşte calea de a evada din această condiţie prin vis. Astfel, în nuvelă se
împletesc două planuri paralele: cel real şi cel oniric. Dionis capătă identităţi multiple şi ajunge
să acceadă prin intermediul visului în lumi care îi oferă experienţe valoroase ce-i sunt de folos în
calea sa spre evoluţia spirituală.
Autorul: Mihai Eminescu
Opera face parte din volumul VII, Opere. Proză literară cuprinzând : Sărmanul Dionis. La
Aniversară. Cezara. Geniul pustiu. Celelalte proze postume. Texte inedite, studiu introductiv de
Perpessicius.

Editura Academiei Române, Muzeul Literaturii Române

Anul apariţiei volumului: 1977.
Date importante din viaţa şi activitatea scriitorului: Mihai Eminescu (născut Mihail
Eminovici) s-a născut pe data de 15 ianuarie 1850 la  Botoșani. A  fost al șaptelea dintre cei
unsprezece copii ai lui Gheorghe Eminovici și al Ralucăi. Copilăria a petrecut-o la Botoșani
și Ipotești.
A fost poet, prozator și jurnalist. A publicat un singur volum în timpul vieţii sale-Poesii, alcătuit
din poemele publicate iniţial în revista Convorbiri literare a societății  Junimea al cărui membru
era. Printre operele semnificative se numără poemul Luceafărul, Odă (în metru antic) și cele
cinci Scrisori. La vârsta de 19 ani a început studiul filozofiei la Universitatea din Viena. Aici a
avut contact cu scrierile unor autori care îi vor influența foarte mult opera. După trei ani îşi
continua studiile la Berlin. În 1867 a activat ca sufleor și copist de roluri în trupa lui Iorgu
Caragiale. A fost mai apoi secretar în formația lui Mihail Pascaly și, la recomandarea acestuia,
sufleor și copist la Teatrul Național. Aici l-a cunoscut pe I. L. Caragiale. În 1877 s-a mutat
la București, unde până în 1883 a fost redactor, apoi  în 1880 redactor-șef la
ziarul Timpul. Epuizat de munca zilnică, s-a confruntat cu grave probleme de sănătate mintală.
A decedat pe 15 iunie 1889 la  București în casa de sănătate a doctorului Alexandru Şuţu fiind
înmormântat la cimitirul Bellu. Alături de Caragiale, Creangă şi Slavici, Mihai Eminescu face
parte din seria marilor scriitori clasici.
Locul desfăşurării acţiunii: Acţiunea este plasată în două spaţii diferite. Primul este Bucureştiul
sfârşitului de secol XX iar cel de-al doilea este spaţiul oniric ce ţine de planul fantastic ce-l
plasează pe erou în Moldova epocii lui Alexandru cel Bun în secolul al XVI-lea.
Timpul desfăşurării acţiunii: Autorul ne introduce mai întâi în timpul real, într-o seară ploioasă
de toamnă. Urmează apoi momentul oniric în care Dionis este transpus în secolul al XVI-lea în
epoca lui Alexandru cel Bun. Cu toate acestea, scriitorul prezintă propria filozofie a timpului şi
toposului nuvelei sale ,,...În faptă lumea-i visul sufletului nostru. Nu există nici timp, nici spaţiu
-ele sunt numai în sufletul nostru. Trecut şi viitor e în sufletul meu, ca pădurea într-un sâmbure
de ghindă, şi infinitul asemenea, ca reflectarea cerului înstelat într-un strop de rouă.”
Personaje: Dionis şi ipostaza sa din vis, călugărul Dan, maestrul Ruben, Maria, iubita de peste
drum ca ipostază a fiicei spătarului Tudor Mesteacăn.
Personajul: Dionis
Tipul de personaj: Dionis este prototipul omului de geniu, însetat de cunoaştere şi revelare a
misterelor vieţii . El este un progresist ce face ca experienţele sale să îi aducă evoluţia spirituală
care să îl conducă dincolo de ipostaza de simplu muritor.
Trăsături (fizice, morale): Din punct de vedere fizic, Dionis este caracterizat ca fiind un tânăr
plăcut: ,,Nu era un cap urât acela a lui Dionis. Faţa era de acea dulceaţă vânătă albă ca şi
marmura în umbră, cam trasă fără a fi uscată, şi ochii tăiaţi în forma migdalei erau de acea
intensivă voluptate pe care o are catifeaua neagră. Ei înotau în orbitele lor - un zâmbet fin şi cu
toate astea atât de inocent trecu peste faţa lui la spectacolul ce-l privea. Ce era adică: un băiet de
ţigan cu capul mic într-o pălărie a căror margini erau simbolul nimerit al nemărginirii, cu ciubote
în care ar fi încăput întreg şi într-un surtuc lung de-i ajungea la călcâi şi care fără îndoială nu era
al lui, schinjuia c-un arcuş ce rămăsese în câteva fire de păr şi, cu degetele uscate, pişca nişte
coarde false care ţârliau nervos, iară împrejuru-i frământa pământul un ungur lung, cu picioarele
goale băgate în papuci mari umpluţi cu paie.” De când mama sa murise, căpătase o ,,umbră dulce
de tristeţe care îl făcea interesant” punând şi mai mult în lumină latura sa meditativă şi ,,ateismul
său superstiţios”.
 Pe de altă parte, Dionis este un personaj metafizic. Fire solitară, pătrunde în momentele
sale de însingurare în filozofia profundă a sensului existenţei umane. Se regăseşte la un
moment dat de a cugetând în versuri:

,,Filozof de-aş fi - simţirea-mi ar fi vecinic la aman!

În prelegeri populare idealele le apăr
Şi junimei generoase, domnişoarelor ce scapăr
Li arăt că lumea vis e - un vis sarbăd - de motan.”

Personajul: Călugărul Dan

Tipul de personaj: Prin năzuinţa sa la puterea Demiurgică, Dan este un tânăr Faust.
Trăsături (fizice, morale): Discipolul Dan crede că prin gnosis şi autocunoaştere el însuşi este
Dumnezeu. Cugetările sale referitoare la reîncarnare fac din el un geniu rece şi nemuritor: ,,tu ştii
bine că sufletul tău din începutul lumii şi până acum a făcut lunga călătorie prin mii de corpuri, şi
nimeni nu l-a însoţit în călătoria lui decât eu - umbra corpurilor în care a trăit el, umbra ta.”
Întorcând şapte pagini din cartea lui Zoroastru, umbra lui este proiectată de pe perete şi încep a-i
vorbi despre schimbarea condiţiei, ea urmând să devină om de rând , să uite trecutul şi să-i
confere protagonistului atributele sale: veşnicia, atotputernicia şi gnosisul. Călugărul Dan era
aşadar învestit cu puterea de a călători în afara timpului şi spaţiului, în orice punct al Universului.
Dacă ar fi ales drumul cosmic către Lună, ar fi putut ajunge acolo prin puterea iubirii, printr-o
lungă sărutare şi nu printr-un zbor propriu-zis, cu aripi.
Paradisul creat de Dan este distrus prin săvârşirea păcatului originar. Ajungând să se
creadă Dumnezeu, el este trezit din visare tresărind. Întoarcerea în timp, trăirea metafizică a
eroului fusese posibilă deci, numai prin fantezia lui Dionis, prin halucinaţia sa din timpul bolii.
Eminescu recurge aici la motivul visului în vis.
Personajul: Maria, fiica spătarului Tudor Mesteacăn
Tipul de personaj: Este prototip al frumuseţii, purităţii şi iubirii salvatoare. Ea ipostaziază iubita
de peste drum a lui Dionis.
Trăsături (fizice, morale): Maria este descrisă ca fiind un înger blond ca o lacrimă de aur,
mlădioasă ca un crin de ceară. Ea este văzută de Dionis ca o salvatoare prin iubirea ei. Bolnav
de friguri, abia trezit din reveria sa, Dionis o vede pe Maria alături de maestrul Ruben alături de
care venise deghizată în bărbat spre a-l ajuta. Ea este cea care aduce armonia conjugală şi face ca
povestea lor de dragoste să aibă un final fericit.
Personajul: Maestrul Ruben
Tipul de personaj:
Trăsături (fizice, morale):

Moduri de expunere: Naraţiune Dialog Descriere Monolog

Naratorul este omniscient, obiectiv. Relatarea se face la persoana a III-a. Opera este de factură
romantică, atât datorită motivelor literare cât şi prin utilizarea stilului calofil. Spre exemplu,
descrierea personajului lunar este amplă şi cu multe figuri de stil trimiţând către genul liric.
Eminescu foloseşte dialogul într-un registru stilistic predominant arhaic pentru a accentua ideea
de întoarcere în timp dar şi monologul pentru a evidenţia interioritatea profundă a personajelor.
Caracterizarea personajului principal/ a unui personaj preferat:
Dionis este un tânăr orfan sărac de nici optsprezece ani, copist şi autodidact. Condiţia sa
umilă nu este relevată neapărat de latura sa socială ci de faptul că din punct de vedere spiritual, el
nu reuşeşte să atingă absolutul. Realitatea îl dezamăgeşte. El nu se potriveşte lumii ,,comune”.
Dionis este un personaj metafizic, un solitar, un om înclinat spre cunoaştere, spre filozofie.
Înclinaţia sa îl îndrumă spre consultarea cărţilor vechi, spre cărţile de astrologie ale lui Zoroastru
ale căror taine îl fascinează.
Incompatibilitatea sa cu lumea îi înlesneşte transpunerea în vremea lui Alexandru cel
Bun, când el devine călugărul Dan. Eminescu pune în valoare aici aşa-numitul apriorism al lui
Kant conform căruia timpul şi spaţiul sunt categorii filozofice de natură interioară.Conform
acestei teorii, ele ar exista la început în fiinţa umană şi abia apoi sunt proiectate în afara sa, fiind
deci, relative. Acest lucru face posibilă mobilitatea în orice direcţie în timp şi spaţiu. Dionis se
desparte aşadar de individualitate printr-un simplu act de voinţă.

Vocabular - cuvinte noi din text învăţate din text

Poţi utiliza un dicţionar
Impresii personale ( de ce ţi-a plăcut lectura, ce ai învăţat din această lectură, cum ai fi
vrut să se termine acţiunea): Finalul nuvelei este ambiguu. Nu prezintă o explicaţie logică a
întâmplărilor. Apare ideea reîncarnării şi a călătoriei în timp.
Note de lectură (continuă enunţurile de mai jos cu idei din opera citită):
Opera mi-a trezit sentimente de
Ceea ce impresionează este îmbinarea celor două planuri real-fantastic-real între care nu se
poate face o delimitare strictă.
Surprinzător este momentul când
Demn de admirat este fragmentul în care
Am admirat

Călugărul Dan se visase mirean cu numele Dionis... pare că se făcuse în alte vremi,
între alţi oameni! Ciudat! "Ah meştere Ruben, zise el zâmbind — cartea ta într-adevăr
minunată este!... numai de n-ar ameţi mintea; acuma simt eu, călugărul, că sufletul
călătoreşte din veac în veac, acelaşi suflet, numai că moartea-l face să uite că a mai
trăit. Bine zici, meştere Ruben, că egiptenii aveau pe deplin dreptate cu
metempsihoza lor. Bine zici cum că în sufletul nostru este timpul şi spaţiul cel
nemărginit şi nu ne lipseşte decât varga magică de a ne transpune în oricare punct al
lor am voi. Trăiesc sub domnia lui Alexandru-vodă ş-am fost tras de-o mână nevăzută
în vremi ascunse în viitorul sufletului meu. Câţi oameni sunt într-un singur om? Tot
atâţia câte stele sunt cuprinse într-o picătură de rouă sub cerul cel limpede al nopţii.
Şi dac-ai mări acea picătură, să te poţi uita în adâncul ei, ai revedea toate miile de
stele ale cerului, fiecare — o lume, fiecare cu ţări şi popoare, fiecare cu istoria evilor
ei scrisă pe ea — un univers într-o picătură trecătoare. Ce adânc e evreul acesta"! —
gândi el în sine despre dascălul Ruben.