Sarmanul Dionis

Definitia fantasticului
Fantasticul reprezinta o experienta a extremelor,a limitelor,norma lui va fi constituita de superlativ,de excesiv.
Nuvela Srmanul Dinonis este una dintre cele mai originale creaii n proz aparinnd lui Eminescu. Subiectul operei este rezultatul contactului cu filosofia i literatura european din
perioada studiilor de la Viena unde a i fost redactat. Nuvela a fost citit la 1 septembrie 1872 laJunimea, fiind primit cu scepticism de junimiti, care nu au prea neles-o. Motivul
nenelegerii era structura epic inedit, structur pe care o ntlnim i n alte pasaje de proz eminescian (Geniu pustiu, La aniversara, Cezara, Avatarii faraonului Tla). Nuvela
a fost publicat n decembrie 1872 i ianuarie 1873 n revista Convorbiri literare.Acest oper este prima nuvel fantastic din literatura romn, Eminescu iniiind un fantastic realizat
prin mbinarea planului real cu cel fantastic.

SIMBOLURI

Parul blond,balai
La antici, zeii si zeitele erau blonzi.Chiar si Dionysos,desi imnul himeric ni-l descrie brun, a devenit in scurta vreme ''un tanar frumos, cu ochi negri si plete blonde''.
Parul blond simbolizeaza fortele psihice emanate de divinitate si celti.
Luna
Luna simbolizeaza dependenta ,periodicitatea, transformarea si cresterea.
Luna este un simbol al cunoasterii indirecte,discursive,progresive,reci.
Cerul
Cerul este simbolul prin care se exprima credinta.
Cerul este o manifestare a puterii, a sacralitatii,ceea ce nici o fiinta de pe Pamant nu poate atinge.
Cifra 7
Cifra sapte corespunde celor sapte zile ale saptamanii, celor sapte planete, celor sapte trepte ale desavarsirii, celor sapte sfere ceresti, celor sapte petale ale trandafirului, s.a.m.d .
Diavolul
Diavolul simbolizeaza toate fortele care tulbura, intuneca, slabesc constiinta si o fac sa regreseze.
El este ingerul cazut cu aripile taiate care vrea sa franga aripile oricarui creator.
Umbra
Umbra este,pe de o parte, ceea ce se opune luminii, iar pe de alta, insasi imaginea lucrurilor trecatoare,ireale si schimbatoare.
Ingerii
Ingerii sunt fiinte intermediare intre Dumnezeu si lume. Ei ar indeplini functia de ministrii,de ajutoare ale lui Dumnezeu.
Metempsihoza
Metempsihoza apare ca un simbol al continuitatii morale si biologice. De indata ce o fiinta a inceput sa traiasca,ea nu se mai poate sustrage vietii si consecintelor faptelor sale.
Ochiul Atotvazator-Doma lui Dumnezeu
Ochiul atotvazator a fost de multe ori asociat cu satanismul.
Acesta este o reprezentare simbolica a glandei pineale sau a celui de-al treilea ochi.
NUME
Dionis era in mitologia greaca zeul vegetatiei, al pomiculturii,al vinului,al extazului si al fertilitatii.
Maria este cel mai indragit si popular nume biblic feminin. Acesta este expresia puritatii,fiind purtat de mama lui Iisus Hristos, Fecioara Maria.
Cartea
Cartea este,mai ales, un simbol al Universului : ''Universul este o imensa carte''. Daca Universul este o carte, inseamna ca aceasta carte reprezinta Revelatia si, deci, prin extensie,
manifestarea.
Paianjenul
Paianjenul apare ca o epifanie lunara, consacrata torsului si tesutului.
Fiind mijlocitor intre cele doua lumi ale realitatii omenesti si divine , paianjenul ajunge sa simbolizeze un grad superior de initiere.

Focul
Focul este simbolul divin . Dupa Yijing, focul corespunde sudului, culorii rosii, verii, inimii.
Focul de sacrificiu este focul interior, care este totodata cunoasterea patrunzatoare, iluminare si distrugere a invelisului.
Zodiacul
Zodiacul este atat un simbol in sine, cat si un ansamblu a caror semnificatii variaza in functie de relatiile pe care le intretin intre ele.
Zoroastru
Zoroastru a fost un profet de origine iraniana ce a infiintat zoroastrismul, o religie care a dainuit mai bine de 2500 de ani si care are adepti chiar si in zilele noastre.
Astrologia
Astrologia inglobeaza un ansamblu de cunostiinte, traditii si credinte. Astrologii cred ca miscarile si pozitiile corpurilor ceresti influenteaza direct viata de pe Pamant.

SARMANUL DIONIS - Tematica si motive literare

Cea mai insemnata caracteristica a nuvelei Sarmanul Dionis este setea de absolut a eroului romantic, care depaseste experientele existentei rele printr-o extraordinara
aventura temporala, spatiala si modala, acesta fiind individual sau prin cuplu. Dionis este un personaj care isi depaseste conditia prin schimbarile metafizice in care se afla si
prin forta iubirii, care il trece in cosmos. Tema metempsihozei este o idee imprumutata de Schopenhauer, conform careia timpul si spatiul sunt manifestari ale substantei
care se regenereaza vesnic, compusa dintr-un numar de umbre ale individuli fizic. Tema idealitatii este prezentata cu ajutorul antitezelor, precum sufletul si realitatea, lumea
mea si lumea cea aievea, lumina si umbra, irealitatea si realitatea, lumea materiala si cea spirituala. Creatia romantica eminesciana este definita, dealtfel, prin antitezele:
imensitate si sufletul divinitatii, exilul pamantesc, impacarea si revolta, precum li rugaciunea sau blestemul. Dupa Eugen Lovinescu, nuvela Sarmanul Dionis prezinta soarta
tragica a omului de geniu. Eroul evadeaza, negand ordinea existenta. Este o alcatuire fragila, care este in continua cautare a paradisului pierdut in propria fiinta si in
dispersia[1]cosmica. Titanul si geniul sunt prezentati ca niste simboluri ale inadaptarii romantice. Datorita acestei teorii comtemplativitatea si meditatia se unesc, si sunt
reprezentante ale temei iubirii, istoriei si a cosmogoniei.
Temele, fara care nuvela lui Eminescu nu ar fi fost atat de reusita, sunt fantasticul si visul. Romantismul cuprinde aceasta tentare a idealitatii, ambiguitatea vis-realitate si
scindarea fiintei prin experiente capatate din mister, narcisism, androgenie sau ezoterie. Visul din Sarmanul Dionis este foarte asemanatoare cu cel din romanul lui Novalis,
care prezinta idealitatea, floarea albastra, intalnita si in aceasta nuvela, precum si in Floare albastra si in Calin(file din poveste). Somnul si visul un fel de inceput
de extinctie a constiintei si detrezie originara. Visul este expresia unor aspiratii profunde dupa iesirea de sub control a vointei. Acesta este asociata cu fictiunea, ceea ce
permite personajului calatoria intre diferite lumi. Mitul visului si al sufletului in izvoarele inconstientului documenteaza despre mecanismele launtrice ale fiintei si despre
transcendentele cosmice[2]. Cu ajutorul visului, omul poate iesi din determinarile temporale si spatiale, devenind, astfel, un arheu. Se transforma intr-o parte a totului, astfel fiind in
stare sa traiasca simultan formele sale trecute sau viitoare existente in substanta vesnica. Nascuta din acesta idee, nuvela Sarmnaul Dionis devine povestea dramatica a unei initieri in
tainele mari ale Universului, initiere esuata prin cutezanta de identificare cu Dumnezeu. De fapt, Eminescu, prin fantastica istorie a lui Dionis, reconstituie mitul lui Lucifer. Ideea ar fi
urmatoarea: daca prin intelect, esenta platoniciana, omul poate manipula infinitul si deconspira divinitatea, ca individ fenomenal nu are decat o singura existenta reala, a eului propriu, in
care viata si visele sunt doar niste pagini dinrt-o carte unica.
Ascensiunea lui Dionis are un rol initiatic, deoarece eroul recurge la technici magice, la o formula cautata in carti. Intre desprinderea de lume si regretul fata de aceasta
desprindere se afla, in operele lui Eminescu, renuntari din ce in ce mai drastice, sublimari repetate, experiente radicale si neancetate. Dionis este personajul, care toate acestea
le cuprinde in persoana lui. Personajul este incercat de nestatornicia formelor si a devenirii, el fiind preocupat, intre timp, de destin, de iubire si fiinta. Dionis capata o infatisare
hyperionica.
Alaturi de tema cunoasterii este si cea a iubirii, care constituie fundamentul nuvelei. Eroul se adreseaza iubitei ca si unei stele. Dionis-Dan este preocupat de cunoasterea
absoluta si de iubirea pura, ceea ce la un moment dat il indeamna sa-si vinda umbra, scena ce ne aminteste de un episode faustic, asemanator operei Faust a lui Goethe sau chiar
de Istoria straina a lui Peter Schlemihl, opera scrisa de Albert von Chammisso. Motivul umbrei la Eminescu este de fapt o accentuare a ideii evaziunii si a relativitatii timpului si
spatiului. Desprinderea de umbra este desprindere de vremelnicie, de realul inselator. Dionis-Dan si Maria traiest acest sentiment al elevatiei si al spiritualizarii.
Sarmanul Dionis este o nuvela, a carei aventuri este una spatiala, precum Orient, taramuri indepartate, Evul Mediu romanesc, este temporala precum trecut, miotologie, copilarie,
si in acelas timp modala, interioara, ca si imaginatia, arheul, somnul si visul. Deziluzionarea este cauzata de contrastul aspiratiilor cu constienta si decaderea prezentului.
Este important sa amintim motivele, care constituie esenta nuvelei, adica cuplul etern, in alte cuvinte iubirea, arheul si avatarul, visul, ceea ce este concentric, magia, doma,
zborul si alaturi de acesta caderea, viata ca vis, lumea ca teatru, dublul si umbra, androginia metempsihoza, calatoria spre centru, armonia cosmica, oglinda si multe altele.
Motivele literare din operele lui Eminescu sunt unitati ale textului, care repeta semnificativ anumite situatii, avand intelesurile lor. Acestea sun cuprinse, in stil eminescian, in
metaforele vietii ca vis, ale soartei labile si ale cunoasterii prin intermediul iubirii. Proza lui Eminescu, in mare numar, ne prezinta visul romantic, arheul metafizic, cugetarea
filosofica, dimensiunea spirituala si sondarea misterelor, nuvela Sarmanul Dionis difera de acestea, aici eroul miscandu-se in timp si spatiu datorita reprezentarilor sale. Aceste
experiente fac cunoscut eroului constiinta eternitatii, alaturi de care se afla si limitele corporale. Ideea (de)dublarii, a copierii si umbrei, a vietii ca vis persista pe parcursul
operei. Exilul, nostalgia incersa si cautarea unei limbi potrivite revin in epilog, inchide visul, ii pune o pecete. Tema visului si a metempsihozei este legata astfel de tema creatiei
si a lecturii initiatoare, magice, asemenea unui cod [3]. Aceste teme suntesentiale nuvelei Samanul Dionis, precum si celorlalte opera eminesciene, fiind
prezente in permanenta.
Sublimul romantic din aventura cosmica a lui Dionis-Dan, extazul stau in fata naturii paradisiace, insule, spiritualitate, invatatura cartilor vechi, arheii, reprezinta
o ascensiune spre acel supranatural al teologiei mistice a lui Dionisie Areopagitul, cand cuvintele se imputineaza, datorita contemplarii lucrurilor inteligibile , in
cercetarea cauzei desavarsite si unice a tuturor, pentru dobandirea uniunii fara cunoastere cu Cel care-i mai presus de toate. Libertatea eroului romantic este dirijat spre ceea ce este
mai presus de fire i ine de raiunea ultima[4]. Armonia cosmica I cantarile ca un stup de albie reprezinta intensitatea gandirii eroului. - A voi sa vad faa lui Dumnezeu, zise el unui inger ce
trecea. - Daca nu-1 ai in tine, nu exista pentru tine i in zadar il caui, zice ingerul serios. Eroul descopera existena limitelor reale i a unui mister supraluminos, vrnd sa le
descifreze ca un regizor. Ipostaza romantica, o incompatibilitate, care abunda in romantism este o alta scindere a eroului. Precum a marturisit tefan Afloroaei, in opera
intitulata Teologia mistica , transfigurarea cuvantului i starea in care cunoaterea devine tot mai mult contemplare a naturii divine da favoare intregii scrieri.
Rosa Del Conte este insa de alta parere. El accentueaza faptul, ca ascensiunea lui Dionis a e uat in intregime ca viyiune de tip platonic, ca gnoza[5]. Dumnezeu este cel
de la care pornete tot, ceea ce releva faptul, ca nu exista loc pentru nici o zeificare luciferica a omului. Lumea oamenilor este o masa damnata, fara de scapare: la ce bun sa
cobori? Ea nu este transparenta pentru nici o lumina. Dionis nu are acces in spaiul consacrat al domei. In ciuda acestor afirmaii, in a treia calatorie in cosmos, Dionis participa la
viaa imensitaii, insa, fara sa aiba aceeai esena cu ea. Cuplul indragostit a lui Eminescu se implinete spiritual in alta lume, cu care se indefinete, iubirea fiind
reprezentarea fericirii supreme.
Interdiciile arhetipale il poarta pe Dionis spre mijloacele cunoa terii magice, aceasta tentativa demiurgica apropiind-ul pe Eminescu de Byron i Schelley. Personajele
nuvelei prin dragostea lor suprema, reuesc sa atinga starea ideala, fapt ce este posibil prin participarea la creaie i eternitate. Ei restabilesc integritatea ini iala a fiin ei, ca
intr-o geneza. Eroii traiesc o experiena a totalita ii[6], o aventura in absolut. La celealalt capat al simbolului cosmic, in Sarmanul Dionis, se afla scena euthanasica, cea a
stingerii. Nirvana este o retragere din desertaciunea lumeasca i un refugiu pentru personaj in poala naturii, in venicie. Natura este descrisa ca una paradisiaca, unde eroul este
insoit de iubita, fenomen intalnit i in Avatarii faraonului Tl. Sufletul incapator al eroilor i iniierea acestora sunt condiiile accesului la beatitudine i primordial, ale participarii
la viaa cosmica.
Eminescu, in aceasta proza, se confunda cu raul lumii, pe care il denuna. Motivul negaiei il reantalnim in paginile relaiste i polemice, care prezinta egoismul, razboaiele
i deertaciunea pamanteasca, ura i raul dintre oameni. De la Cugetarile sarmanului Dionis la nuvela Oda (in metru antic) i Rugaciunea unui dac este un drum lung, care pornete
de la amararciune, umor i amuzament pana la gravitate, solemnitate,interiorizare, i nu in ultimul rand la dublul rugaciune-blestem. Parcurgerea acestor experiene de catre
Dionis sunt revelatoare unui destin.

-------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------

Sarmnaul Dionis este o nuvela cu evocare istorica, fapt ce este dovedit cu ajutorul descrierilor i asocierilor reale i ireale, i totodata cu alternarea lumii cu intunericul.
In episoadele evadarii, peisajul este insufleit i acesta este o pregatire a secvenelor cosmice ascensionale, ceea ce necesita participarea sufleteaca a personajelor. Prin
experienele lui Dionis ne este prezentata felul in care omul incearca eternitatea, absolutul, in timp ce experienele individuale, mistice i intelectuale, sunt puse in raport cu
imensitatea. Acea venica poate apare ca o dimensiune asupra careia, cu ajutorul iluminarii, desigur, timpul se poate deschide. Tema operelor Avatarii faraonului
Tl i Sarmanul Dionis este unul i acela: arheul (avatrul) i lumea de dincolo. Proza lui Eminescu se ocupa in mare parte de interiorul fiinei i este preocupat de miturile iubirii i
ale cosmogoniei.
In Sarmanul Dionis procesul de creaie, care se bazeaza pe antiteze i limpeziri infinitezimale, este asociat cu tensiunea evadarilor eroului, i sublimul starilor acestuia,
cu ironia romantica i cu aspectele carnavaleti. Cugetarile lui Dionis in registrul carnavalesc, umoristic i comun, constituie ordinea realitaii, in care se desprinde eroul, fapt ce
este necesar pentru a putea intra in timpurile lui Alexandru cel Bun, in sapiul cosmic , prin otiri de stele, prin tarii de raze, in starea de armonie cu creaia i lumea. Triunghiul,
ochiul de foc reprezinta limita, enigma, doma lui Dumnezeu , un spaiu interzis i inacceibil omului, deoarece, dupa opinia creatorului, in finalul nuvelei eroul ramane afundat in
nemarginire. Specific operelor romantice, dupa aventura metafizica i dupa incercarile in spaiu, timp i modalitate, o streaina i o cenzura se va situa mereu intre erou i
divinitate. Calatoriile lui Dionis sunt incercari de iteriorizare i de cautare a esenei. Dionis da probe pentru sine, pentru lumea comuna i pentru imensitate. Ochiul de foc, ce i se
arata lui Dionis este inca intr-o stare de latena. Eroul nu-i generalizeaza drama, salvandu-se parial cu ajutorul iubirii, traind intr-o lume cu aventuri gnostice i mistice. Viaa
personajului are o ansa pamanteasca, i iubirea este cea care cu toate elanurile i limitarile ei, intr-o compoziie simetrica, armonioasa, incontienta, arata omului indoiala,
tradarea i limitarea, caracteristici specifice acesteia. Lumea nuvelei este una circulara, unde fiina este contienta de poziia sa in ierarhie, ceea ce este o drama, acesta ne-fiind
in stare sa atinga absolutul, culmile cele mai inalte, unde, de fapt, este situat Dumnezeu. Dionis este un permanent batut de ganduri, un aa numit sarman, care traiete izolat in
lumea umana, ceea ce este poziia lui metafizica. El ajunge la un moment dat intr-o sitaie in care pamantul se desparte de cer, el fiind cel care ii dorete sa ajunga in spaiul
celest, in vecinatatea ingerilor.
Nelinitea gnostica, in legatura cu fiina, cu timpul i spaiul il pune pe Dionis la incercari. Dionis face cunotina cu moartea ca faa a timpului, fiind supus legilor ei, neavand posibilitatea
de a iei din centrul trasat iniial, din limitele sale. Eroul nu este in stare sa schimbe limitele lumii in care traiete, de aceea aventura lui este pana la urma una tragica. Dupa Ioana Em. Ptrescu,
idilele celebreaza, in proza [] eminesciana, recuperarea spaiului originar, paradisiac, prin iubire. Dionis i Maria sunt un exemplu potrivit pentru celebrarea iubirii, codul iubirii lor avand un
cifru cosmic, primar i transparent, ascensional.

Mitul oniric este calea prin care Dionis se metamorfozeaza in calugarul Dan: "ciudat el visase".
Ideea metempsihozei (conceptie religioasa conform careia sufletul omului ar trai mai multe vieti prin reincarnarE): "Sufletul calatoreste din veac in veac, acelasi suflet, numai ca moartea
il face sa uite ca a mai trait"; "in sufletul nostru este timpul si spatiul nemarginit si nu ne lipseste decat varga magica de a ne transpune in oricare punct al lor am voi."
Ideea timpului si a vesniciei : "Omul are in el numai sir, fiinta altor oameni viitori si trecuti, Dumnezeu le are deodata toate neamurile ce-or veni si au trecut; omul cuprinde un loc in vreme.
Dumnezeu e vremea insasi; Si sufletul nostru are vecinicie, dar numai bucata cu bucata".
Ideea spatiului nemarginit-: numai Dumnezeu stapaneste nemarginirea, pentru om spatiul este "tot ca vremea, bucata cu bucata, poti fi in orice loc dorit".
Mitul faustian: Ruben este Satana, iar Dan face un pact cu acesta, semnificand sacrificiul omului superior in dorinta de a atinge absolutul, din iubire, prin iubire: "Ruben insusi se zbarci,
barba ii deveni latoasa in furculite, ochii ii luceau ca jaratic, nasul i se stramba si i se usca ca un ciotur de copac si scarpinandu-se in capul latos si Cornut, incepu a rade had si
strambandu-se: inca un suflet nimicit cu totul. () Satana isi intinse picioarele sale de cal, rasufland din greu".
Cifra 7 este cifra mistica, ce are puteri magice: "pe fila a saptea a cartii stau toate formulele ce-ti trebuiesc pentru asta. Si tot la a saptea fila vei afla ce trebuie sa faci mai departe".

Lun
Simbol cultivat de scriitorii romantici, luna ntreine feeria naturii, dar i trirea artistic; considerat msur a timpului, luna totalizeaz sensurile morii i ale duratei. n mentalitile
religioase, luna sugereaz viaa care se repet ritmic. Ea stpnete fiina i i inoculeaz dorul de moarte. n special, n faza ei micorat, de crai-nou, luna exercit o dulce teroare
asupra fiinei. De rnd cu alte semnificaii, luna e considerat primul mort. Timp de trei nopi, n fiecare lun, luna e ca i moart, dispare. Apoi reapare, sporind n strlucire. Pentru
oameni, luna mai este trecerea de la via la moarte i invers. Multe popoare o consider chiar locul acestei treceri. Luna aduce ploaie.
Luna neagr este simbolul nefast al distrugerii, al pasiunilor tenebroase i
rufctoare, al energiilor dumnoase, care trebuie biruite, al vidului absolut, al gurii negre avnd o putere de atracie i absorbie nfricotoare.
n basmul Ft-Frumos din lacrim de M. Eminescu, luna coboar s culeag morii din pustie. Tot ca loc de recluziune a sufletelor fericite luna apare i n nuvela Srmanul Dionis:
fiina astral a clugrului Dan i construiete o lume paradiziac pe acest astru. Sub imperiul Luminii selenare, Dionis svre- te ritualul magic de anulare a timpului. Avertisment
al morii i simbol al unei viei promise, luna ocup, de altfel, un loc nsemnat n textele eminesciene; ea rsare ca o vatr de jratec (Clin (file din poveste)); umple cmpiile cu
ochiul ei mndru, triumfal (mprat i proletar); deschide poarta-ntrrii, spre universul interior, adic propria-ne lume, provoac gndirea btrnului dascl: yyTimpul mort i-ntinde
trupul i devine venicie (Scrisoarea I); adun dorurile i durerile lumii (Scrisoarea I, Scrisoarea III); vars apelor vpaie (Las-i lumea...); este scutul argin- tos al
cerului (Ec6), are lumina bln- d (Lacul). n finalul Scrisorii III, rsrirea lunii coincide cu reinstaurarea pcii: Pn ce izvorsc din veacuri stele una cte una/ i din neguri, dintre
codri, tremurnds-arat luna...In Scrisoarea I, luna simbolizeaz contiina universal, principiul feminin i are rolul de a transfigura realitatea: Strbtute de-al tu farmec ie
singur-i ari. Luna creia i se adreseaz poetul reprezint ochiul universului, elementul esenial al cosmosului, martor a realitilor p- mnteti: Lun tut stpn-a lumii, pe
89
a lumii bolt luneci/ i gndirilor dnd via, suferinele ntuneci;/ Mii pustiuri scnteiaz sub lumina ta fecioar/ i ci codri-ascund n umbr strlucire de iz- voarn.
n poemul Luceafrul de M. Emi- nescu, motivul lunii stabilete relaia cu astralul, anticipnd ndrgostirea de Luceafr. Comparnd-o pe Ctlina cu luna, autorul o aaz n apropierea
atrilor, dndu-i dreptul s aspire spre ceea ce este venic. n poezia Criasa din poveti, luna sugereaz virginitatea i castitatea fetei. Ca ochi al fetei, ea suscit visul acesteia.
Luna apare n cele mai dramatice momente ale nuvelei Dincolo de nisipuri de F. Neagu: Drumul era greu. Copitele se nfundau n nisip. Un cal se poticni i nechez. Stpnul i ddu n
cap cu pumntXl. n fa rsrise luna. Era galben i vlurit ca obrazul unei btrine, uteru nu-i chema. Privi luna ce se ofilea pe muchia aceluiai deal. Aspectul lunii sugereaz
lupta dintre via i moarte.
La G. Toprceanu, n Vara la ar, luna capt un aspect banal, n consonan cu tiparele vechi de la ar: Doar- me-apoi adnc comuna.../ Numai luna/ Galben ca un bostan/ Iese,
mare i rural./ La iveal,/ Dintr-o margine de lan.

Sarmanul Dionis de Mihai Eminescu - comentariu

Proza lui Eminescu este mai redusa ca numar decit poezia dar ca si in poezie si in proza, Eminescu este un deschizator de drumuri.
Eminescu este creatorul basmului cult prin Fat Frumos din lacrima. Apoi este creatorul prozei fantastice Sarmanul Dionis in care realizeaza nu numai o nuvela fantastica ci si una
filosofica. Valorificind idei filosofice antice cit si idei moderne.
in afara de acest tip de proza Eminescu a scris si proza de dragoste estetica ca in Cezara la aniversara.
Tematica prozei Eminesciene se poate grupa astfel:
1) proza de inspiratie social-istorica in Geniu pustiu
2) proza fantastica si filosofica: Umbra mea, Sarmanul Dionis.
3) proza de inspiratie folcloorica: Fat Frumos din lacrima
4) proza erotica: Cezara la aniversare
Proza lui Eminescu a fost discutat mult de criticii literari si contestat de Eugen Lovinescu sau Garabet Ibraileanu care au socotit proza lui un exercitiu minor fara valoare estetica
deosebita. Altii insa au apreciat-o si au remarcat nota halucinanta a ei si au apreciat-o pentru mesajul emotional al adolescentei navalnice. Dintre acesti critici s-au remarcat George
Calinescu si Eugen Simion.
Proza eminesciana aduce in contextul vremii visul romantic si cugetarea filosofica. Cea mai reprezentativa creatie din domeniul prozei filosofice si fantastice este "Sarmanul Dionis".
Nuvela este una dintre cele mai originale dintre prozele lui Eminescu. Nuvela este rezultatul contactului cu filosofia si literatura europeana din perioada studiilor de la Viena unde a si fost
redactata asa cum rezulta dintr-o scrisoare trimisa lui Iacob Negruzii de catre Ioan Slavici. Nuvela a fost citita la 1 septembrie 1872 la "Junimea" unde a creat impresia de extravaganta
prin amestecul de filosofie si literatura. Nuvela este publicata in ianuarie 1873 la "Convorbiri Literare" de acelasi Negruzii. Eminescu mai crease doua proze filosofice "Archeus" si "Umbra
mea" in care sint dezvoltate mai multe motivuri, mituri: mitul omului care si-a pierdut umbra, dedublarea personalitatii si relativitatea adevarurilor, motive preluate alaturi de altele din
"Geniu pustiu" si se vor regasi in "Sarmanul Dionis".

SUBIECTUL NUVELEI
intorcindu-se spre casa intr-o seara de toamna prin ploaia rece, Dionis, un tinar visator incurabil, copist, modest, neavind pe nimeni pe lume, mediteaza asupra teoriei lui Kant despre
subiectivitatea spatiului si a timpului ca forme ale intuitiei, ale simturilor noastre. "Nu exista nici timp nici spatiu", mediteaza Dionis, ele sint ipotezele fantastice la care ajunge Dionis,
fantastice nu pentru ca ar fi lipsite de logica, ci pentru ca presupun imprejurari care trec dincolo de limitele experientei. Daca lumea cu toate evenimentele nu este decit rodul eului
propriu inseamna ca omul este a tot puternic si poate sa caute in sine implinirea visului sau.
E posibil deci si folosind anumite lucruri mistice desprinse din magie si astrologie sa ne miscam pe orizontala timpului ori pe orizontala spatiului in timp si spatiu care scapa perceptiei.
Partea introductiva a nuvelei care ne familiarizeaza cu lumea gindurilor si a existentei cotidiene a lui Dionis, continua cu prezentarea strazii, a cafenelei, a locuintei lui Dionis toate sordite;
sordime apasata parca de un blestem a descompunerii evidenta sub ploaia care cade. Singurul element feeric este luna care apare in sfirsit dintre norii risipiti de ploaie.
Portretul fizic al lui Dionis si imaginea camerei sale confirma atmosfera romantica a intregii evocari. Aproape toate notele caracteristice viziuni romantice se regasesc aici. Dionis e tinar,
palid, melancolic, orfan si sarac, povestea insa-si a nasterii lui e neobisnuita ca si destinul parintilor morti inca din vreme.
Casa veche unde locuieste e darapanata, ascunsa in mijlocul unei gradini pustii. Camera de la etaj pe care o ocupa Dionis avea peretii negri de siroaie de ploaie ce curgeau prin pod si un
mucegai verde se prinsese de var.
Mobilierul simplu si stivele citorva sute de carti vechi si ele completeaza peisajul. Totul pare al izola pe Dionis; chiar preocuparile sale sint insolite pentru ca ele tind sa descopere
posibilitatile regresiunii in timp si a anularii distantelor cosmice.
Cuprins de reatitudine conditie necesara a scenariului cu ajutorul unui compendiu de astrologie, care daruieste puteri magice cui stie sa-l folosesca Dionis incearca experienta cruciala.
Face un semn magic si se trezeste intr-un alt veac; devine calugarul Dan din Iasi pe vremea lui Alexanru cel Bun, discipol al dascalului Ruben. Figura tipica de invatat medieval, un fel de
Mefisto il face pe Dan sa se deprinda de propria-i umbra, care constata ca defapt sufletul sau ar fi trait cindva demult in pieptul lui Zoroastru.
Dan iubeste pe Maria, fiica spatarului Tudor Mesteacan si reusind sa-si inlocuiasca umbra si sa intre in posesia eternitatii lui primordiale o ia cu sine si pe iubita lui si calatoresc impreuna
spre luna intr-o voluptoasa si lunga imbratisare. Clipa devine veac iar Pamintul este prefacut intr-un margaritar si atirnat in salba iubitei. Astrul noptii este un eden cu peisaje feerice o
natura romantica si fantastica in acelasi timp.
in aceasta natura feerica Dan si Maria traiesc intr-o vesnica desfatare, intr-o sarbatoare continua si totul ar fi desavirsit daca Dan n-ar fi framintat de taina pe care nu trebuie sa o
dezlege, aceea a triunghiului sacru avind in centru un ochi de foc deasupra caruia sta scris cu litere strimbe un proverb arab, pe care Dan nu-l poate interpreta. Cind calugarul Dan
bucurindu-se de forte nelimitate are cutezanta de a presupune ca s-ar fi identificat cu insusi Dumnezeu "oare fara sa stiu nu sunt eu insumi doamne" se produce o fantastica prabusire
cosmica in abis. Dan si Maria sint proiectati in haos si Pamintul isi recapata dimensiunile initiale.
Ca dintr-un vis personajul se trezeste sub forma reala, a lui Dionis. Trezit din visare, Dionis vede printre perdelele albe de la fereastra casei vecine o fata cu chipul blond care cintase
inainte ca el sa adoarma si se hotaraste sa-i scrie. Cind fata apare la fereastra, cu scrisoarea, Dionis lesina si se va trezi dupa un delir, in care se amesteca din nou planurile si la trezire
va constata ca situatia lui s-a schimbat radical. Este o rasturnare de situatie tipica romantica. Se descoperise ca tinarul sarac este beneficiarul unei mosteniri suficienta pentru ca tatal
fetei sa-l primeasca altfel. Indiciul fusese tabloul din camera lui care reprezenta chiar pe tatal sau si cu care dialoga adesea in orele de singuratate. Trezinduse definitiv o descopera fata ,
iar scena de dragoste incheie fericit destinul fantastic al lui Dionis pentru a-i deschide perspectiva implinirii cosmice alaturi de Maria. intr-un post scriptum explicativ, Eminescu incearca
din nou sa strecoare indoiala asupra limitelor abia limpezite dintre realitate si vis.
Sint prezente in nuvela motive pe care am gasit si in poezii motive romantice, filosofice ca: viata un vis, motivul umbrei. in final un motiv prezent in Glossa, motivul lumii ca teatru. Noutatea
si fascinatia incontestata a poemului provine din felul original in care Eminescu imbina filosofia cu naratiunea fantastica cu descrierea.

Proza fantastica si filozofica eminesciana (incluzand nuvelele: "Sarmanul Dionis", "Avatarii faraonului Tla", "Archaeus" si "Umbra mea") reprezinta partea cea mai pro-funda si mai
valoroasa a creatiei eminesciene epice.
Cea mai importanta dintre caracteristicile acestor nuvele o constituie impletirea epicului cu filozofia, uneori, o idee fi-lozofica fiind pretextul pentru evolutia faptelor narate ("Sarmanul
Dionis").
Intamplarile povestite au o anume doza de ireal, de incredibil si de miraculos (elemente care caracterizeaza fantasticul). Aceste nuvele se incadreaza in romantism, fiind strabatute de
teme si motive romantice: visul, geniul, iesirea din timp, spatiul selenar, reincarnarea, metamorfozele, revolta luciferica, umbra s.a.
Proza fantastica eminesciana are valoare de anticipatie: ea deschide seria scrierilor fantastice din veacul al XX-lea, pana la Mircea Eliade.
Ca si in alte opere eminesciene, tema este destinul geniului care aspira spre absolut.
Proza artistica reuneste toate operele literare scrise in stil beletristic si care nu sunt supuse regulilor versificatiei.
In decursul timpului, diferite curente literare si-au exercitat influenta asupra acestor opere, astfel incat se poate vorbi despre diverse tipuri de proza artistica: romantica, realista,
fan-tastica.
Romantismul a fost un curent literar si artistic, afirmat in Europa apuseana, la inceputul secolului al XlX-lea, ca reactie impotriva clasicismului.
In esenta, estetica romantica prezinta urmatoarele trasaturi: inlocuirea ratiunii cu ardoarea sentimentelor, valorificarea miturilor, istoriei, visului, fantasticului, predilectia pentru
confesiune.
Evenimentele neobisnuite, eroii, succesiunea epocilor (cu inflorirea si decaderea lor), peisajele nocturne, uranicul, titanis-mul constituie tot atatea surse de inspiratie ale romanticilor.
Personajul romantic este un om neobisnuit pus in impreju-rari neobisnuite. El este, de multe ori, geniul, demonul, damna-tul, personajul fatal etc.
Eroii romantici pot fi nefericiti, neintelesi de lumea in care traiesc si in care nu se pot adapta, visatori, insetati de cunoastere, instabili, firi problematice.
Romantismul introduce noi categorii estetice (uratul, grotes-cul, macabrul, bizarul, fantasticul, pitorescul) si noi specii li-terare (nuvela istorica si cea fantastica, drama, meditatia,
ele-gia, poemul filozofic).
In nuvela pe care o comentam, apar o multitudine de teme si motive romantice.
Publicata in revista "Convorbiri literare" in 1872, "Sarmanul Dionis" este o nuvela filozofica si fantastica: desi debuteaza cu idei din filozofia lui Kant, fondul acestei opere ramane
schopenhauerian.
La cel mai simplu nivel de interpretare, subiectul acestei opere ar putea fi povestit astfel:
Actiunea incepe intr-o seara umeda de toamna, in Bucu-restiul secolului al XlX-lea.
Prin ploaia deasa, un tanar de 18 ani strabatea strazile no-roioase, in timp ce mintea ii era framantata de mari intrebari filozofice.
Tanarul - pe nume Dionis - era un copist sarac si singur pe lume, preocupat, asemenea lui Faust, de problema cunoas-terii adevarului absolut. Astfel, pornind de la apriorismul lui Kant,
Dionis considera ca lumea nu este decat un vis, iar tim-pul si spatiul nu exista in mod obiectiv, ci numai in constiinta fiecaruia dintre noi: "In fapta, lumea-i visul sufletului nostru. Nu exista
nici timp, nici spatiu - ele sunt numai in sufletul nostru. Trecut si viitor e in sufletul meu, ca padurea intr-un sambure de ghinda si infinitul asemenea, ca reflectarea ceru-lui instelat
intr~un strop de roua."
Din aceasta meditatie se naste intrebarea: daca trecutul si viitorul exista numai in sufletul nostru, nu s-ar putea transpune omul in alta perioada de timp?
Acestea sunt gandurile lui Dionis in timpul drumului spre casa, in acea seara ploioasa de toamna.
Se contureaza astfel primul element al esteticii romantice: aspiratia spre cunoastere a eroului.
Dupa un scurt popas la cafenea, Dionis ajunge, dupa miezul noptii, in camera lui saraca (decor romantic), incercand sa descifreze:, la lumina unei lumanari, literele unei carti ciudate (pe
care o cumparase de la anticarul Riven). Atras de sunetele unui pian (care veneau din casa de alaturi), tanarul priveste pe fe-reastra; in lumina lunii, chipul celei care canta i se pare a fi
acela al unui inger si se indragosteste.
Trezindu-se din reverie, Dionis realizeaza un act de magie (punand degetul in centrul unui "paienjenis de linii rosii" de pe o fila a cartii); imediat se simte tras inapoi, pe firul timpului, pana
in vremea lui Alexandru cel Bun. Acum, el este calugarul Dan care adormise pe un camp si visase ca este Dionis. Din existenta anterioara; pastrase cartea de astrologie si preocuparile de
magie, luand lectii cu invatatul profesor Ruben. Dan o iu-beste pe Maria, fiica spatarului Tudor Mesteacan, dragostea devenind un adjuvant in aventura demiurgica pe care o va trai.
Refuzul realului si refugiul intr-un alt timp, magia si visul constituie a doua serie de motive romantice.
Daca prima "treapta" fusese coborarea intr-un timp istoric, cea de-a doua, pentru care se pregateste Dan, va fi intoarcerea in timpul si in spatiul originar, acolo unde era "casa" lui
Dumnezeu.
Pentru aceasta, Dan poarta lungi discutii cu profesorul sau, Ruben, tot pe teme filozofice; totodata, tanarul calugar este invatat cum sa utilizeze vechea lui carte (citind tot la a saptea
pagina), pentru a ajunge acolo unde doreste.
Numai ca, punandu-si intrebari care atingeau tainele Crea-tiei, Dan savarseste un pacat; pentru aceasta, Ruben (care era, in realitate, Satana) il atrage de partea sa, pregatindu-l pentru
revolta luciferica.
Dupa ultima intalnire dintre Dan si Ruben, casa profesoru-lui se transforma in iad, el insusi suferind o convertire demono-logica si dansand de bucurie ca a mai castigat un suflet (raitul
lui Faust).
Savarsind o noua operatie de magie (citind in carte tot la a saptea pagina), Dan isi va readuce pe pamant umbra, insoti-toarea lui in reincarnarile succesive prin care a trecut, ince-pand
cu Zoroastru. Aceasta ii propune sa faca un schimb: umbra va deveni Dan (ramanand pe pamant), iar Dan se va preface in umbra, transformandu-se intr-un arheu (adica, intr-un ins
etern) atotputernic si atotstiutor.
Cu ajutorul cartii magice, Dan pune in aplicare acest plan; pe urma, impreuna cu Maria (pe care o transformase tot in umbra), se indreapta spre Luna. Acolo, cei doi refac prima pe-reche
a lumii si prefac spatiul selenar in Eden.
Motivul literar al umbrei, spatiul selenar, metamorfozele, iubirea si forta titanica a lui Dan (care anuleaza spatiul si tim-pul") constituie a treia serie de motive romantice.
Pana si Pamantul este metamorfozat intr-o margea (pe care Dan o agata la gatul Mariei). Un singur punct al acestui pa-radis constituie un spatiu interzis: o poarta inchisa, deasupra
careia, intr-un triunghi, stralucea un ochi de foc, strajuit de cu-
vintele unui proverb arab. Acolo era "casa" lui Dumnezeu, punctul zero al lumii.
Vazand ca tot ceea ce gandeste i se implineste, Dan face greseala de a se intreba daca nu este el insusi Dumnezeu, inainte de a sfarsi intrebarea, este insa aruncat pe pamant (mitul lui
Lucifer) si redevine Dionis (care visase ca este Dan).
Bolnav fiind este vegheat de o alta Marie (fata din casa vecina, de care se indragostise in seara premergatoare calato-riei in vis); mai tarziu, aceasta ii va deveni sotie.
Revolta luciferica. motivul caderii, reincarnarea si visul con-stituie a patra serie de motive romantice.
Finalul este dominat de filozofia lui Schopenhauer: autorul sugereaza ca Dionis nu este decat un avatar, adica unul din-tre oamenii in care s-a reincarnat acelasi suflet, in perioade
succesive: Zoroastru (in mileniul I i.H.), Dan (in vremea lui Alexandru cel Bun) si Dionis (in veacul al XlX-lea).
In sprijinul acestei idei vin si cuvintele din confesiunea fi-nala a autorului (pusa pe seama unei scrisori): "imi pare c-am trait odata in Orient (...). Am fost intotdeauna surprins ca nu pricep
curent limba araba. Trebuie s-o fi uitat".

Dionis - personaj romantic

In planul realitatii, Dionis este un tanar de optsprezece ani, mic functionar la o arhiva, sarac si visator. Pentru varsta lui, cartile pe care le citeste si intrebarile profunde pe care si le pune
releva un spirit insetat de cunoastere, comparabil cu Faust (eroul din poemul dramatic "Faust" de Goethe).
Portretul lui Dionis le este comun tuturor celor care intru-chipeaza, pentru Eminescu, geniul: "Fata-i era de acea dul-ceata vanata-alba ca si marmora in umbra", fruntea boltita, ochii
negri si migdalati, parul negru - toate amintesc de chi-pul Luceafarului si, nu mai putin , de al poetului insusi.
Tot spre romantism trimite originea misterioasa a lui Dionis - fiu al unui aristocrat autentic mort intr-un spital de alienati si al unei tinere palide si visatoare. Singur si neinteles de lumea
in care traia. indragostit fara speranta de o tanara din clasa de sus a societatii, visatorul Dionis cauta o iesire din conditia umana care ii fusese data, cu ajutorul magiei.
Decorul in care traieste Dionis - camera cu peretii negri de ploaie si de mucegai, zidurile vechi, panzele de paianjen - cu nota de mister pe care o creeaza lumina argintie a lunii, este
mediul prielnic pentru manifestarea scepticismului si a ironiei romantice, atat de bine exprimate in poezia integrata nuvelei.
Traind intre realitate si vis, tanarul va cauta o schimbare a conditiei date, prin pendularea inainte si inapoi pe axa timpu-lui, atat de draga spiritelor romantice.
Lumea fiind insa " visul sufletului nostru", saltul in timp nu-l poate duce pe Dionis decat intr-un avatar al sau medieval -calugarul Dan. Si acesta incearca sa evadeze din real, pentru a se
contopi cu Absolutul, intr-un zbor titanic spre Luna, amin-tind de calatoria Luceafarului; si acesta este preocupat de meta-fizica si utilizeaza magia, pentru a-si elibera impulsul demiur-
gic incorsetat de lumea realului; si acesta face din iubire o modalitate de cunoastere.
Noua este forta creatoare, Dan fiind un Demiurg care trans-forma spatiul selenar si Pamantul asa cum doreste.
Savarsind pacatul luciferic, Dan va trai complexul caderii, asa cum Dionis revine, din vis, in realitate.
Titlul ar putea sa aiba mai multe semnificatii:
intr-o interpretare fara pretentii, "sarmanul" este echiva-lent cu "saracul", "cel lipsit de avere".
Pe un plan mai profund, Dionis este unul dintre oamenii in care s-a incarnat sufletul profetului iranian Zoroastru (Zarathustra).
Pana la el, acest suflet a trecut si prin faza calugarul Dan sau prin alti avatari.
Aceasta eterna "alergare" ar putea indreptati calificativul de "sarmanul".
O alta explicatie a titlului ar putea porni de la deose-birea dintre om si Dumnezeu: "omul cuprinde un loc in vreme, Dumnezeu e vremea insasi" (cum spune autorul prin gura
per-sonajului sau, Ruben).
Fiinta efemera aflata sub semnul timpului trecator, omul este "sarmanul".
experienta metafizic a lui Dionis, care a ratat dobndirea libertii totale. El are ansa de a sparge samsara ( irul rencarnrilor), dar repet, fr s tie, experiena luciferic i
destinul lui Adam, totodat, cci pierde paradisul i este condamnat s-o ia de la capt, dup cum i spune umbra:
Tu tii - cuget umbra i el i auzea cugetrile - tii bine c sufletul tu din nceputul lumei i pn acum a fcut lunga cltorie prin mii de corpuri din care azi n-a mai rmas
dect praf. El singur n-o tie, pentru c, de cte ori s-a ntrupat din nou, de attea ori a but din apa fr de gust i uittoare a Letei ; i nimeni nu l-a nsoit n uitata lui cltorie
dect eu - umbra corpurilor n care a trit el, umbra ta.
destinul personajului :
Dar lui nsui nici nu-i trecea prin minte c pe el l-ar fi putut iubi cineva - pe el nu-l iubise nimeni n lume afar de mum-sa cum l-ar fi putut iubi pe el, att de
singur, att de srac , att de fr viitor ? [...] Cui ce-i pas de mine ? Cum triesc voi i muri, de nimene plns, de nimene iubit [...] neiubit i neurt de cineva , se va stinge
asemenea unei scntei dup care nu-ntreab nimenea - nimenea-n lume.
* tipul tnrului intelectual , romantic, neadaptat , cu un destin i o situaie de excepie, un om superior, geniu ntr-o societate ostil adevratelor valori spirituale, societate de
care ncearc s se detaeze, refugiindu-se n vis:
Prin natura sa predispus , el devenea i mai srac.
situaia precar a tnrului, determinativul srmanul fiind echivalent cu sracul ", cel lipsit de avere " :
Dionis era un biat srac.
MITUL ONIRIC - este calea prin care Dionis se metamorfozeaz n clugrul Dan :
El nchise ochii ca s viseze n libertate [...] El nu mai era el . I se prea att de firesc c s-a trezit n aceast lume. tia singur cum c venise n cmp ca s citeasc, c citind
adormise. Camera obscur, viaa cea trecut a unui om ce se numea Dionis, ciudat el visase.
MITUL FAUSTIAN - Ruben este Satana, iar Dan face un pact cu acesta, semnificnd sacrificiul omului superior n dorina de a atinge absolutul, din iubire i prin iubire :
Ruben nsui se zbrci, barba-i deveni loas i-n furculie ca dou brbi de ap, ochii i luceau ca jratic, nasul i se strmba i se usc ca un ciotur de copac i, scrpinndu-se n
capul los i corunt, ncepu a rde hd i strmbndu-se : hh! , zise, nc un suflet nimicit cu totul
Ideea preluat din filozofia lui Fichte :
 n fapt lumea-i visul sufletului nostru.

Ideea preluat din filozofia lui Kant subiectivitatea spaiului i timpului ca forme ale intuiiei :

Nu exist nici timp , nici spaiu ele snt numai n sufletul nostru.

Ideea preluat din filozofia lui Leibniz :

Ci oameni sunt ntr-un om? Tot atia cte stele sunt cuprinse ntr-o pictur de
rou sub ceriul cel limpede al nopii. i, dac ai mri aceea pictur, s te poi
uita n adncul ei , ai revedea toate miile de stele ale ceriului , - fiecare o lume,
fiecare cu istoria evilor ei scris pe ea un univers ntr-o pictur trectoare.

Ideea preluat din filozofia lui Schopenhauer raportul ntre microcosm i macrocosmos, cel din urm fiind, pe plan absolut voin i reprezentare, ca fiecare din elementele
microcosmice n el coninute :

Nu cumva ndrtul culiselor vieei e un regizor a crui esisten n-o putem espli-
ca? Nu cumva sntem asemenea acelor figurani cari, voind a reprezenta o armat
mare, trec pe scen , ncunjur fondalul i reapar iari ? [...] Nu sunt aceeai actori, dei piesele snt altele?
Ideea metempsihozei - concepie religioas conform creia sufletul omului ar tri mai multe viei prin rencarnare :
Sufletul cltorete din veac n veac, acelai suflet, numai c moartea l face s uite c a mai trit [...] n sufletul nostru este timpul i spaiul nemrginit i nu ne lipsete
dect varga magic de a ne transpune n oricare punct al lor am voi.
Ideea timpului i a veniciei:
Omul are n el numai ir, fiina altor oameni viitori i trecui, Dumnezeu le are deodat toate neamurile ce-or veni i au trecut ; omul cuprinde un loc n vreme. Dumnezeu e
vremea nsi ; i sufletul nostru are vecinicie, dar numai bucat cu bucat.
Ideea spaiului nemrginit - numai Dumnezeu stpnete nemrginirea , pentru om spaiul este tot ca vremea , bucat cu bucat, poi fi n orice loc dorit
Umbra - imagine a sufletului, dublul omului, un fel de fiin astral, care i continu existena i dup moartea material, partea etern a fiinei. Cugrul ia locul umbrei sale,
cptnd acces la memoria tuturor avatariilor anterioare.

n fapt ns, omul cel vecinic, din care rsar tot irul de oameni trectori, l are fiecare lng sine, n orice moment l vezi , dei nu-l poi prinde cu mna este umbra ta [...]
atottiutoare

Luna - sub imperiul luminii selenare, Dionis svrete ritualul magic de anulare a timpului: cnd deschide cartea magic, luna trece frumoas i clar, pe un cer limpede, iar la miezul
noptii, proiectat n visele lui Dionis, ea pare palid ca faa unei virgine murinde. Luna este i spaiul n care slluiesc sufletele celor mori, de aceea fiina astral (cu trup
luminos) a clugrului Dan i construiete o lume paradisiaca pe acest astru.
Cartea magica- labirint de semne i spaiu iniiatic, prin intermediul creia eroul i regsete arhetipul, matricea fiinei sale i redobndete paradisul pierdut. Aici este vorba despre
cartea profetului Zoroastru, care, printre altele, pune la originea lumii att binele, ct i rul, ceea ce motiveaz construcia dual a personajului Dan, clugr ortodox, preocupat de
magie, sau pe cea a lui Dionis filozof superstiios -, precum i sensul unui alt simbol de circulaie romantic: dedublarea.

- Ah! - gndi el - cartea mea mi-a fcut otia asta [] El nu mai era el [] i spun, acuma am doi oameni cu totul deosebii n mine unul, clugrul Dan, care vorbete cu tinei
triete n vremile lui Alexandru vod, altul cu alt nume, trind peste cinci sute de ani de acum nainte.

Visul , ca eveniment oniric, ca eveniment de cunoastere, este evidentiat prin trecerea eroului de la ipostaza de Dionis la cea de Dan, ambii prsindu-i condiia material,
desfcndu-se de umbra lor, care le ia chipul i locul n lumea profan, iar regsirea unui avatar anterior se produce ca ntr-un vis:
El i nchise ochii ca s viseze n libertate. I se pru atunci c e ntr-un pustiu uscat [...] deasupra cruia licrea o lun fantastic i palid ca faa unei virgine murinde...
E att de firesc c s-a trezit n aceas lume [ ...] am visat attea lucruri extraordinare. Ce lume strin, ce oameni strini, ce limb, parca era a noastr, dar totui strin, alta
[...] Ciudat! Clugrul Dan se visase mirean cu numele Dionis.

Cifra 7 sugereaz puterile magice ale cunoaterii, deoarece aceasta cifr mistic, trimite la facerea lumii :
" Pe fila a aptea a crii stau toate formulele ce-i trebuiesc pentru asta. i tot la a aptea fil vei afla ce trebuie s faci mai departe"
Caracterizarea direct - portret fizic de factur romantic , de o frumusee demonic, amintind de chipul Luceafrului i, nu mai puin , de al poetului nsui.

un cap cu plete de o slbatic neregularitate, nfundat ntr-o cciul de miel [...] ochii tiai n forma migdalei erau de acea intensiv voluptate [...] o frunte att de neted,
alb, corect boltit [...] sursul lui era foarte inocent, dulce, de o profund melancolie [...] era tnr poate nici optspre- zece ani.