Dan-Dionis, protagonistul nuvelei fantastice ,,Să rmanul Dionios’’ de Mihai Eminescu,

impresionează prin felul în care înearcă să -și depă șească condiția telurică prin iubire.
Personajul se încadrează în tipologia umană a omului superior. În acest sens este relevantă
capacitatea de înțelegere ieșită din comun, ce reiese din faptul că Dan-Dionis vă dite înclinații
spre meditație filozofică (,,Dionis descifra textul obscur c-un intens deosebit’’, ,,-sub fruntea
noastră e lumea-acel pustiu’’). Absolutizarea vieții și a dragostei reiese din îndră zneala de
cunoaștere a personajului, care ,,bă ga de seama că gâ nditorul lui adesea în șiruri ritmice’’ și
care, apelează la învă ță turile lui Ruben (-Meștere Ruben, oare câ nd voi ajunge să pricep
adâ ncimile?) și la cartea de astrologie împrumutată de la Riven, ,,el își lua cu el în vsiul să u
cartea lui Zoroastru și că uta în ea dezlegarea întrebă rii’’). În concluzie, acțiunile, reacțiile și
replicile personajului vor fi dirijiate de nevoia de a atinge absolutul în cunoaștere.
Încă de la început se conturează în mod direct, portretul fizic al lui Dionis: ,,fața era de acea
dulceață vâ nă tă albă ca și marmură în umbră ’’, ,,ochii triști în forma migdalei erau de acea
intensivă voluptate pe care o are catifeaua neagră ’’, ,,pă rul cam prea lung curgea în vițe pâ nă
pe spate’’. Din tră să turile fizizice ale lui Dan-Dionis, care este un tâ nă r de o frumusețe
demonică , se desprind și câ teva tră să turi spirituale ale personajului: fire melancolică și
meditativă , inocentă , visă toare și cu aspirații că tre idealuri superioare. Indirect, din acțiunile
și modul ,,de a gâ ndi’’, se profilează latura visă toare a acestuia în secvențele: ,,O lume întreagă
de închipuiri îi umpleau creierii, care mai de care mai bizare și mai cu neputință ’’. Tot în vis,
Dan înterprinde împreună cu Maria, o că lă torie cosmică , în care dispar cu desă vâ rșire legile
fizicii, ora devine veac, clipele vor fi decenii iar Pă mâ ntul devine un pandantiv pe care el îl
prinde în salba iubitei (,,Visau amâ ndoi același vis’’). Astfel, înțelegem ca Dan-Dionis se dedică
unui ideal irealizabil a vieții, ideea filozofică a iubirii fiind pentru el singura cale spre
cunoaștere și spre absolutizare. Reeieșind din cele expuse mai sus, se profilează tipul de
personalitate melancolic și flegmatic(introvertită ), drept pentru care naivitatea şi ispitirea cu
posesia eternită ţii primordiale il aruncă in mâ inile vră jmaşului Ruben.
Din galeria de personaje, în care se prezintă omului superior dotat cu inteligenţă şi
sensibilitate excepţionale, capabil să se înalţe spre cunoaşterea absolută este Fă t-Frumos din
povestea ,, Tinerețe fă ră bă trâ nețe și viață fă ră de moarte’’. Acesta la fel ca și Dan-Dionis
dorește atingerea absolutului și condiția omului superior nemuritor. Conştientizează că e
imposibil să ajungă la cunoaşterea absolută şi suferă la modul sublim că nu-şi poate depă şi
limitele umane: ,, „O palmă îi trase Moartea lui, care se uscase de se fă cuse câ rlig în chichiţă , şi
că zu mort, şi îndată se şi fă cu ţă râ nă ”. Iar Dan-Dionis copleșit de gâ ndul profanator că el ar
putea fi Dumnezeu, simbol al puterii absolute, este pră bușit în abis, iind aspru pedepsit prin
revenirea la condiţia de muritor, în ipostaza lui Dan. Ambele personaje îşi pierd simţul
obiectivită ţii şi se lasă copleşiți de imaginaţie, prin treceri bruşte de la realitate la vis şi invers.
Dan-Dionis reprezintă un anti-model pentru societatea noastră , în acest sens este relevant
faptul că cunoasterea adevarurilor divine si a Creatiei nu se poate ajunge prin pactul cu
diavolul, fiindca natura umana, subjugata de rau, devine incapabila de a infrunta manevrele
oculte ale fortelor malefice. Dionis, sarmanul", cade in capcana credintei ca sufletul este un
univers autonom, centrat pe sine, care isi poate alimenta la infinit existenta prin propria
vointa. Tema nuvelei este una actuală deoarece setea de absolut atat de specifica omului
romantic nu se poate satisface decat prin iubire, prin identificarea spiritului cu propria lui
geneza. În concuzie capacitatea geniului de a se înă lţa într-o lume spirituală superioară prin
intermediul visului este singura cale prin care eroul se poate detaşa de lumea concretă .