CARACTERIZAREA

PERSONAJULUI PRINCIPAL DIN

NUVELA ,,SARMANUL DIONISM’’ .
Personaj romantic, principal, dinamic, eponim, arhetipal - impreuna cu Maria intruchipea2a
cuplul adamic; personajul principal traieste drama cautarii absolutului. Modalitati de
caracterizare:

- caracterizare directa: predomina portretul fizic si caracterizarea directa a naratorului,

elemente de autocaracterizare;
- caracterizare indirecta: prin propriile ganduri, simtiri si actiuni, prin intermediul mediului
emblematic in care traieste personajul; prin monologul interior.

Obsedat de "adevarata patrie", personajul principal traieste drama cautarii absolutului, in

contextul relativizarii tuturor elementelor care ii definesc existenta.

In nuvela Sarmanul Dionis jocurile fanteziei creeaza fenomene dintre cele mai interesante,
alimentate de "nostalgia inversa" pe care o traiesc personajele. Cautand "adevarata patrie",
personajul principal traieste drama cautarii absolutului, in contextul relativizarii tuturor
elementelor care ii definesc existenta. Dionis, "metafizicul nostru", crede in simultaneitatea
lumilor si in posibilitatea de a trece dintr-un plan existential in altul. Sarmanul Dionis ajunge
sa faca un pact cu umbra, obsedat de posibilitatea de a recupera lumile anterioare, ale
timpului echinoxial si de a ajunge astfel Ia cunoasterea tainelor sugerate de o misterioasa
carte cu desene in rosu si albastru.

Intelectual neadaptat contextului in care traieste, copil al unui "om misterios", iubit de mama
sa cu o iubire care a avut efectul de a mari prapastia intre el si lume, Dionis cauta refugii, s-ar
putea spune, pentru a trai sentimentul plenitudinii vietii. Autorul avertizeaza insa ca orice
cauzalitate, in intelegerea personajului, trebuie eliminata:

"cu firul cauzalitatii in mana, multi vor gandi a fi ghicit sensul intamplarilor lui, reducandu-le
la simple vise afle) unei imaginatii bolnave".

Din sirul strategiilor narative face parte si insistenta, la inceput, asupra ,/antaziilor metafizice
ale lui Dionis", ,predispunerii sale sufletesti atat de visatoare". Pentru Dionis, fiinta
insingurata, "visul era viata si viata un vis", ajungand sa confunde planurile existentiale.

Lumea nu are o consistenta reala, ci "e visul in sufletul nostru", "trecut si viitor e in sufletul
meu, ca padurea intr-un sambure de ghinda, si infinitul asemene, ca reflectarea cerului
instelat intr-un strop de roua1.

Metamorfozarea umbrei in personaj (Eminescu preia din textul Umbra mea), dialogul si

pactul cu umbra au ca efect, pregatit si de un bine condus joc al fuziunii experientei de viata
cu imaginatia si memoria, scindarea personalitatii, simtita ca o putere ("despartirea
individualitatii mele"). Astfel, intoarcerea in timp, transpunerea in fiinta calugarului Dan din
vremea lui Alexandru cel Bun, "care se visase mirean cu numele de Dionis" creeaza
posibilitatea accederii in spatiul edenic din luna. Dan traieste inainte'aceeasi ispitire a pactului
cu umbra. De asta data, Ruben isi pune in miscare toate vicleniile: "Mult a trebuit pan l-am
prins in lat pe acest calugar evlavios" impreuna cu Maria, fata spatarului Tudor Mesteacan,
Dan traieste clipe de intensa fericire, tulburata de curiozitatea de a patrunde taina care
invaluia "Doma lui Dumnezeu" (,fiumai o poarta inchisa n-au putut-o trece niciodata") si
proverbul "cu literele strambe ale intunecatei Arabii". Ideea luci-ferica de a se crede
Dumnezeu cand vede ca ingerii ii implinesc gandurile ("nu-si putea explica aceasta armonie
restabilita intre gandirea lui proprie si viata cetelor ingeresti") produce caderea. Fascinatia
puterii si a cunoasterii a tulburat starea de iubire absoluta, creand, prin inselarea adusa de
imaginatie, o alta scindare a personalitatii. intre tentatiile imaginatiei si bucuriile sufletului se
produce o ruptura, alimentata de curiozitatea fara limite a personajului. Caderea in lume (Dan
redevine Dionis) il aduce in banalitatea existentei unui personaj de nuvela realista. Fata care
canta la clavir era fiinta din visul sau si, dupa ce Dionis mosteneste o avere, se casatoreste cu
ea, retragandu-se undeva la tara. Reflexe din textele poetice ale momentului se regasesc in
final (v. inger si demon). Experienta prin care a trecut personajul e a unui demon romantic
atras in aventura cunoasterii. Elementele de portret din final subliniaza contrastul dintre
Dionis si Maria: "chipul unui tanar demon langa chipul unui inger, ce n-a cunoscut niciodata
indoiala.

Autorul a creat un substrat filosofic nelinistilor lui Dionis / Dan, asa cum sesizeaza si
cercetatoarea Rosa del Conte. Personajul nu ajunge la revelatie, iluminare, pentru ca nu
reuseste "sa justifice Creatia si cu atat mai putin sa o transfigureze". La cunoasterea
adevarurilor divine si a Creatiei nu se poate ajunge prin pactul cu diavolul, fiindca natura
umana, subjugata de rau, devine incapabila de a infrunta manevrele oculte ale fortelor
malefice. Dionis, sarmanul", cade in capcana credintei ca sufletul este un univers autonom,
centrat pe sine, care isi poate alimenta la infinit existenta prin propria vointa.