5099 2009 Chimie Mate Ix X Xi Xii

ORDIN nr.
5099 din 9 septembrie 2009 privind aprobarea de

programe şcolare pentru discipline de studiu din
învăţământul liceal
În conformitate cu prevederile Legii învăţământului nr. 84/1995, republicată, cu

modificările şi completările ulterioare, în temeiul Hotărârii Guvernului
nr. 51/2009 privind organizarea şi funcţionarea Ministerului Educaţiei, Cercetării
şi Inovării,
ministrul educaţiei, cercetării şi inovării emite prezentul ordin.
Art. 1
Se aprobă programele şcolare pentru următoarele discipline de studiu din aria
curriculară "Limbă şi comunicare": Limba şi literatura română pentru clasele a IX-
a-a X-a, Limba şi literatura maternă maghiară pentru clasele a IX-a-a X-a, Limba
şi literatura maternă germană pentru clasa a IX-a, Limba şi literatura maternă rusă
pentru clasele a IX-a-a X-a, Limba modernă engleză (L2) pentru clasele a IX-a-a
X-a, Limba modernă franceză (L2) pentru clasele a IX-a-a X-a, Limba modernă
germană (L2) pentru clasele a IX-a-a X-a, Limba modernă rusă (L2) pentru clasele
a IX-a-a X-a, Limba modernă italiană (L2) pentru clasele a IX-a-a X-a, Limba
modernă spaniolă (L2) pentru clasele a IX-a-a X-a, Limba modernă portugheză
(L2) pentru clasele a IX-a-a X-a. Aceste programe şcolare sunt cuprinse în anexa
nr. 1.
Art. 2
curriculară "Matematică şi Ştiinţe ale naturii": Matematică pentru clasa a IX-a,
Matematică pentru clasa a XI-a - Matematică - Programa 3, Chimie pentru clasele
a IX-a-a XII-a. Aceste programe şcolare sunt cuprinse în anexa nr. 2.
Art. 3
curriculară "Om şi societate": Istorie pentru clasele a XI-a-a XII-a, Socio-
umane/Educaţie pentru societate - Logică, argumentare şi comunicare pentru
clasa a IX-a. Aceste programe şcolare sunt cuprinse în anexa nr. 3.
Art. 4
Se aprobă programele şcolare pentru disciplina de studiu Educaţie fizică pentru
clasele a IX-a-a XII-a, din aria curriculară "Educaţie fizică şi sport". Aceste
programe şcolare sunt cuprinse în anexa nr. 4.
Art. 5
curriculară "Tehnologii": Informatică pentru clasele a IX-a-a XII-a, Tehnologia
informaţiei şi a comunicaţiilor pentru clasele a IX-a-a XII-a, Procesarea
computerizată a imaginii pentru clasa a XI-a. Aceste programe şcolare sunt
cuprinse în anexa nr. 5.
Art. 6
Prevederile prezentului ordin se aplică începând cu anul şcolar 2009-2010, în
învăţământul preuniversitar secundar, ciclul inferior şi ciclul superior al liceului, în
conformitate cu planurile-cadru pentru învăţământul liceal.
Art. 7
(1)Prezentul ordin se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.
(2)La data intrării în vigoare a prezentului ordin, orice dispoziţie contrară privind
programele şcolare menţionate la art. 1-5 se abrogă.
Art. 8
Secretariatul de Stat pentru învăţământul Preuniversitar, Direcţia generală
educaţie timpurie, şcoli, performanţă şi programe, Direcţia generală învăţământ în
limbile minorităţilor şi relaţia cu Parlamentul, Centrul Naţional pentru Curriculum
şi Evaluare în învăţământul Preuniversitar, inspectoratele şcolare judeţene şi al
municipiului Bucureşti, precum şi conducerile unităţilor de învăţământ duc la
îndeplinire prevederile prezentului ordin.
Art. 9
Anexele nr. 1-5*) fac parte integrantă din prezentul ordin.
___
*
) Anexele nr. 1-5 se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 764 bis
din 10 noiembrie 2009, care se poate achiziţiona de la Centrul pentru relaţii cu
publicul al Regiei Autonome "Monitorul Oficial", Bucureşti, şos. Panduri nr. 1.
-****-
Ministrul educaţiei, cercetării şi inovării,
Ecaterina Andronescu
Publicat în Monitorul Oficial cu numărul 764 din data de 10 noiembrie 2009
Anexa nr. 2 la ordinul ministrului educaţiei, cercetării şi inovării nr. 5099/09.09.2009
MINISTERUL EDUCAŢIEI, CERCETĂRII ŞI INOVĂRII
PROGRAMĂ ŞCOLARĂ PENTRU CLASA A IX-A
CICLUL INFERIOR AL LICEULUI
CHIMIE
Aprobat prin ordin al ministrului

Nr. 5099/09.09.2009
Bucureşti, 2009
NOTA DE PREZENTARE
Necesitatea asigurării deopotrivă a educaţiei de bază pentru toţi cetăţenii – prin

dezvoltarea echilibrată a tuturor competenţelor cheie şi prin formarea pentru învăţarea pe
parcursul întregii vieţi – şi a iniţierii în trasee de formare specializate, a determinat noua
structură a învăţământului obligatoriu. Pe baza rezultatelor studiilor efectuate, la nivelul
Comisiei Europene au fost stabilite 8 domenii de competenţe-cheie, fiind precizate pentru
fiecare domeniu cunoştinţele, deprinderile şi atitudinile care trebuie dobândite, respectiv
formate, în procesul educaţional.
Aceste domenii de competenţe-cheie răspund obiectivelor asumate pentru dezvoltarea
sistemelor educaţionale şi de formare profesională în Europa şi, ca urmare, stau la baza
stabilirii curriculumului pentru clasele a IX-a şi a X-a – ani finali pentru educaţia de bază.
Studiul chimiei în ciclul inferior al liceului urmăreşte să contribuie la formarea şi
dezvoltarea capacităţii elevilor de a reflecta asupra lumii oferind individului cunoştinţele
necesare pentru a acţiona asupra acesteia, iar în funcţie de propriile nevoi şi dorinţe de a
rezolva probleme pe baza relaţionării cunoştinţelor din diferite domenii, precum şi la
înzestrarea cu un set de competenţe, valori şi atitudini menite să contribuie la formarea unei
culturi comune pentru toţi elevii şi determinând, pe de altă parte, trasee individuale de învăţare.
Astfel, planurile cadru în vigoare pentru clasele a IX-a şi a X-a de liceu, sunt structurate pe
trei componente: trunchi comun (TC), curriculum diferenţiat (CD) şi curriculum la decizia
şcolii (CDŞ).
Trunchiul comun reprezintă oferta educaţională constând din acelaşi număr de ore
pentru toate filierele, profilurile şi specializările din cadrul învăţământului liceal. Vizând
competenţele-cheie, trunchiul comun va fi parcurs în mod obligatoriu de toţi elevii, indiferent
de profilul de formare.
Chimia este disciplină de trunchi comun şi contribuie, alături de celelalte discipline la:
- finalizarea educaţiei de bază prin dezvoltarea competenţelor cheie urmărite în cadrul
învăţământului obligatoriu – condiţie pentru asigurarea egalităţii de şanse pentru toţi
elevii, oricare ar fi specificul liceului (filieră, profil);
- formarea pentru învăţarea pe parcursul întregii vieţi.
Curriculumul diferenţiat reprezintă oferta educaţională stabilită la nivel central,

constând dintr-un pachet de discipline cu alocările orare asociate acestora.
În cazul disciplinei Chimie, la clasa a IX-a, această ofertă educaţională (1 oră), asigură o
bază comună pentru pregătirea de profil, răspunzând nevoii de a iniţia elevul în trasee de
formare specializate, cu o bază suficient de diversificată pentru a se putea orienta în privinţa
Chimie – Clasa a IX-a, ciclul inferior al liceului 2

studiilor ulterioare sau pentru a se putea integra social şi profesional, în cazul finalizării
studiilor.
Orele de chimie din curriculum diferenţiat sunt ore pe care elevii din profilul sau
specializarea respectivă, le efectuează în mod obligatoriu.
Orice domeniu al cunoaşterii are propriul corp de concepte, conţinut factual, conţinut
procedural şi alte aspecte, care, toate împreună, constituie cunoştinţele domeniului. În multe
domenii, incluzând pe cel al chimiei, cunoaşterea este multifaţetată, necesitând eforturi
susţinute şi o instruire focalizată pe dezvoltarea înţelegerii. Principiile care au stat la baza
elaborării programei sunt următoarele:
- Învăţarea ştiinţelor este un proces activ;
- Toţi elevii indiferent de aspiraţii, motivaţii, interese trebuie să aibă oportunitatea
alfabetizării ştiinţifice;
- Formarea educaţiei ştiinţifice, în detrimentul conţinuturilor ştiinţifice nerelevante în
raport cu dezvoltarea mentală a elevilor sau aplicabilitatea practică a acestora.
Ca urmare, s-a urmărit: esenţializarea conţinuturilor în scopul accentuării laturii

formative; compatibilizarea cunoştinţelor cu vârsta elevului şi cu experienţa anterioară a
acestuia; continuitatea şi coerenţa intradisciplinară; realizarea legăturilor interdisciplinare prin
utilizarea de modele matematice în explicarea unor fenomene; prezentarea conţinuturilor într-o
formă accesibilă în scopul stimulării motivaţiei pentru studiul chimiei şi, nu în ultimul rând,
asigurarea unei continuităţi la nivelul experienţei didactice acumulate în predarea disciplinei.
Programa de chimie este structurată pe formarea de competenţe. Competenţele permit
identificarea şi rezolvarea unor probleme specifice domeniului studiat, în contexte variate.
Acest tip de proiectare curriculară îşi propune: focalizarea pe achiziţiile finale ale învăţării,
accentuarea dimensiunii acţionale în formarea personalităţii elevului, corelarea cu aşteptările
societăţii.
Programa de chimie pentru trunchi comun este structurată pe un acelaşi ansamblu de
competenţe generale şi competenţe specifice adecvate pentru profilul real, uman, tehnologic şi
vocaţional şi, aceleaşi ansamblu de conţinuturi. Programa de chimie pentru curriculum diferenţiat
cuprinde noi conţinuturi care contribuie la aprofundarea competenţelor.
Programele au în vedere să nu îngrădească libertatea profesorului în proiectarea
activităţilor didactice. În condiţiile realizării competenţelor generale şi specifice şi parcurgerii
integrale a conţinutului obligatoriu, profesorul poate:
- să schimbe ordinea parcurgerii elementelor de conţinut;
- să grupeze în unităţi de învăţare, în diverse moduri, elementele de conţinut cu
respectarea logicii interne de dezvoltare a conceptelor;
- să aleagă sau să organizeze activităţi de învăţare adecvate condiţiilor concrete din
clasă.
Programele au următoarele componente:

- competenţe generale;
- valori şi atitudini;
- competenţe specifice;
- conţinuturile corelate cu competenţe specifice;
- sugestii metodologice.

COMPETENŢE GENERALE
1. Explicarea unor fenomene, procese, procedee întâlnite în viaţa de zi cu zi
2. Investigarea comportării unor substanţe sau sisteme chimice
3. Rezolvarea de probleme în scopul stabilirii unor corelaţii relevante,

demonstrând raţionamente deductive şi inductive
4. Comunicarea înţelegerii conceptelor în rezolvarea de probleme, în

formularea explicaţiilor, în conducerea investigaţiilor şi în raportarea
rezultatelor
5. Evaluarea consecinţelor proceselor şi acţiunii produselor chimice asupra

propriei persoane şi asupra mediului

COMPETENŢE SPECIFICE ŞI CONŢINUTURI

Competenţe specifice Conţinuturi
Trunchiul comun Curriculum diferenţiat
1.1. Descrierea - Variaţia electronegativităţii în grupele - *Variaţia electronegativităţii în
comportării speciilor principale şi în perioadele 1,2,3; perioada a 4-a (grupele
chimice studiate într-un - Variaţia caracterului metalic şi principale);
context dat nemetalic în gupele principale şi - *Variaţia caracterului metalic şi
perioadele 1,2,3; nemetalic în perioada a 4-a
- Proprietăţi chimice ale sodiului: (grupele principale);
reacţii cu oxigen, clor, apă; - *Caracterul acido-bazic al
- Proprietăţi chimice ale clorului reacţii oxizilor elementelor din
cu hidrogen, fier, apă, cupru, perioada a 3-a şi din grupa a
hidroxid de sodiu, bromură de 14-a (IV A);
sodiu,iodură de potasiu - *Conductibilitatea soluţiilor de
- Cristalul de NaCl; electroliţi;
- pH-ul soluţiilor apoase; - *Echilibrul chimic;
- Pila Daniell, acumulatorul cu plumb; - *Legea acţiunii maselor, Kc,
- Coroziunea şi protecţia anticorosivă; Ka, Kw
- *Principiul Le Châtelier.
Factori care influenţează
echilibrul chimic
- *Caracterul oxidant al KMnO4,
K 2Cr2O 7 şi caracterul reducător
al carbonului, hidrogenului,
monoxidului de carbon,
metalelor
- *Elementul Léclanché.
1.2. Diferenţierea - Legătura ionică. Cristalul NaCl; - *Legătura covalentă polară:
substanţelor chimice - Legătura covalentă nepolară: H2, N2, Cl2 CCl4, CH4;
după natura - Legătura covalentă polară: HCl, H2O; - *Legătura covalent-
interacţiunilor dintre - Legătura covalent-coordinativă: coordinativă în combinaţii
atomi, ioni, molecule. NH4+, H 3O +; complexe;
- Legătura de hidrogen. Proprietăţi - *Forţe van der Walls;
fizice ale apei;
- Solubilitatea substanţelor în solvenţi
polari şi nepolari;
- Soluţii apoase de acizi(tari şi slabi) şi
de baze (tari şi slabe):HCl, H2CO3,
HCN, NaOH, NH3.
1.3. Explicarea - Proprietăţi fizice ale apei; - *Legătura covalent-
observaţiilor efectuate - Dizolvarea şi factorii care coordinativă în combinaţii
în scopul identificării influenţează dizolvarea; complexe
unor aplicaţii ale - Solubilitatea substanţelor în solvenţi - *Conductibilitatea soluţiilor de
speciilor şi proceselor polari şi nepolari; electroliţi;
chimice studiate - pH-ul soluţiilor apoase; - *Reducerea cu carbon,
- Pila Daniell, acumulatorul cu plumb hidrogen, monoxid de carbon -
- Importanţă practică: Na, Cl2, NaCl metodă de obţinere a metalelor;
- *Elementul Léclanché.


2.1. Efectuarea de - Variaţia caracterului metalic: - * Caracterul amfoter al Al
investigaţii pentru reactivitatea Na, Mg, Al, faţă de O2, (OH)3, Zn (OH)2 ;
evidenţierea unor H2O; - *Conductibilitatea soluţiilor de
caracteristici, - Variaţia caracterului nemetalic: electroliţi;
proprietăţi, relaţii reactivitatea nemetalelor din grupa 17 - *Reacţiile KMnO4 şi K2Cr2O7
(VII A) cu Fe2+;
- Proprietăţi chimice ale clorului reacţii - *Caracterul reducător al
cu: Fe, Cu, iodură de potasiu şi metalelor: reacţii cu săruri;
bromură de sodiu; - *Prepararea de soluţii apoase
- Dizolvarea unui compus ionic şi a de diferite concentraţii
unui compus covalent polar în apă; procentuale folosind
- Factorii care influenţează dizolvarea; cristalohidraţi.
polari şi nepolari;
- Soluţii. Prepararea de soluţii apoase
de concentraţii molare şi procentuale
cunoscute;
- Determinarea caracterului acido-bazic
al soluţiilor cu indicatori;
- pH-ul soluţiilor: determinarea pH-ului
unor soluţii de acizi şi baze cu hârtie
indicator de pH;
- Pila Daniell – construcţie şi
funcţionare.
2.2. Colectarea - Corelaţii între structura învelişului - *Corelaţii între structura

informaţiilor prin electronic pentru elementele din învelişului electronic pentru
observări calitative şi perioadele 1, 2, 3, poziţie în tabelul elementele din perioada a 4-a,
cantitative. periodic şi proprietăţi ale elementelor poziţia în tabelul periodic şi
- Variaţia proprietăţilor periodice ale proprietăţi ale elementelor;
elementelor, în grupele principale şi - *Elementul Leclanché;
în perioadele 1, 2, 3 - *Echilibrul chimic.
- Pila Daniell, acumulatorul cu plumb
2.3. Formularea de - Corelaţii între structura învelişului - *Factori care influenţează

concluzii folosind electronic pentru elementele din echilibrul chimic.
informaţiile din surse de perioadele 1, 2, 3, poziţia în tabelul
documentare, grafice, periodic şi proprietăţi ale
scheme, date elementelor;
experimentale care să - Clasificarea elementelor în blocuri: s,
răspundă ipotezelor p, d, f;
formulate - Factorii care influenţează dizolvarea;
polari şi solvenţi nepolari.

3. Rezolvarea de probleme în scopul stabilirii unor corelaţii relevante, demonstrând raţionamente

deductive şi inductive
3.1 Analizarea - Structura învelişului electronic pentru - *Structura învelişului electronic
problemelor pentru a elementele din perioadele 1, 2, 3; pentru elementele din perioada
stabili contextul, - Corelaţii între structura învelişului a 4-a;
relaţiile relevante, electronic al elementelor din - *Variaţia ra, ri, Ei în tabelul
etapele rezolvării perioadele 1, 2, 3, poziţia în tabelul periodic
periodic şi proprietăţi ale elementelor; - *Variaţia electronegativităţii în
- Variaţia electronegativităţii în grupele perioada a 4-a (grupele
principale şi perioadele 1, 2, 3 ; principale);
- Variaţia caracterului metalic şi - *Variaţia caracterului metalic şi
nemetalic al elementelor din grupele nemetalic al elementelor din
principale şi perioadele 1, 2, 3 ; perioada a 4-a;
- Număr de oxidare. Stabilirea - * Kc,* Kw,* Ka;
coeficienţilor ecuaţiilor reacţiilor - *Factori care influenţează
redox. echilibrul chimic.
3.2 Integrarea relaţiilor - Calcule stoechiometrice; - *Calculul concentraţiilor

matematice în - Concentraţia molară; procentuale ale soluţiilor
rezolvarea de probleme - Stabilirea coeficienţilor ecuaţiilor obţinute din cristalohidraţi;
reacţiilor redox; - *Kc, *Ka, *Kw
- Ecuaţia de stare a gazului ideal; - *Calculul concentraţiei de ioni
- Volum molar. hidroniu. Aprecierea valorii
pH-ului din valoarea
concentraţiei ionilor hidroniu,
pentru valori întregi ale pH-ului
3.3 Evaluarea - Pila Daniell; - *Reducerea cu carbon,

strategiilor de rezolvare - Solubilitatea substanţelor în solvenţi hidrogen, monoxid de carbon -
a problemelor pentru a polari şi solvenţi nepolari. metodă de obţinere a metalelor;
lua decizii asupra - *Conductibilitatea soluţiilor de
materialelor/condiţiilor electroliţi;
analizate - *Factori care influenţează
echilibrul chimic.
4. Comunicarea înţelegerii conceptelor în rezolvarea de probleme, în formularea explicaţiilor, în

conducerea investigaţiilor şi în raportarea rezultatelor
4.1 Modelarea - Structura învelişului electronic pentru - *Structura învelişului

conceptelor, elementele din perioadele 1, 2, 3; electronic pentru elementele din
structurilor, relaţiilor, - Legătura ionică: NaCl; perioada a 4-a;
proceselor, sistemelor - Cristalul NaCl; - *Legătura covalentă polară:
- Legătura covalentă nepolară: H2, Cl2, N2 ; CH4, CCl4;
- Legătura covalentă polară: HCl, H2O; - *Legătura covalent-
- Legătura covalent-coordinativă: NH4+, coordinativă în combinaţii
H3O+; complexe;
- Pila Daniell, acumulatorul cu plumb; - *Elementul Leclanché,


- Dizolvarea.
4.2 Folosirea corectă a - Structura învelişului electronic pentru - *Structura învelişului

terminologiei elementele din perioadele 1, 2, 3; electronic pentru elementele
specifice chimiei - Corelaţii între structura învelişului din perioada a 4-a;
electronic pentru elementele din - *Variaţia proprietăţilor
perioadele 1, 2, 3, poziţia în tabelul periodice ale elementelor din
periodic şi proprietăţi ale elementelor; perioada a 4-a (grupele
- Variaţia proprietăţilor periodice ale principale);
elementelor, în grupele principale şi - *Forţe van der Waals
perioadele 1, 2, 3; - *Echilibrul chimic. Legea
- Legături chimice (ionică, covalentă) si acţiunii maselor. Kc, Ka, Kw.
legătura de hidrogen; Principiul lui Le Châtelier şi
- Soluţii apoase de acizi (tari şi slabi) şi factori care influenţează
de baze (tari şi slabe); echilibrul chimic;
- pH-ul soluţiilor apoase; - *Elementul Leclanché;
- Dizolvarea şi factorii care influenţează - *Denumirea combinaţiilor
dizolvarea; complexe.
- Reacţii redox. Aplicaţii ale reacţiilor
redox: pila Daniell, acumulatorul cu
plumb. Coroziunea şi protecţia
anticorosivă;
- Ecuaţia de stare a gazului ideal.
5. Evaluarea consecinţelor proceselor şi acţiunii produselor chimice asupra propriei persoane şi

asupra mediului
5.1. Respectarea şi - Variaţia caracterului metalic: - *Variaţia caracterului metalic şi
aplicarea normelor de reactivitatea Na, Mg, Al, faţă de O2, nemetalic al elementelor în
protecţie personală şi H2O; perioada a 4-a (grupe
a mediului - Variaţia caracterului nemetalic: principale);
reactivitatea nemetalelor din grupa 17 - *Caracterul acido-bazic al
(VII A); oxizilor elementelor din
- Proprietăţi chimice ale Cl2: reacţii cu perioada a 3-a şi din grupa a
Fe, Cu, iodură de sodiu şi bromură de 14-a (IV A);
potasiu; - *Conductibilitatea soluţiilor de
- Dizolvarea unui compus ionic şi a unui electroliţi.
compus covalent polar în apă;
- Soluţii apoase de acizi(tari şi slabi) şi
de baze( tari şi slabe);
- Determinarea caracterului acido-bazic
al soluţiilor cu indicatori;
- Determinarea pH-ului unor soluţii de
acizi şi baze cu hârtie indicator de pH.
5.2 Anticiparea - Proprietăţile chimice ale clorului şi - *Elementul Leclanché.
efectelor unor acţiuni sodiului;
specifice asupra - Solubilitatea în solvenţi polari şi
mediului înconjurător nepolari;
- Soluţii apoase de acizi (tari şi slabi) şi
de baze (tari şi slabe);
- Acumulatorul cu plumb

- pH-ul soluţiilor apoase;

- Coroziunea.
CONŢINUTURI
Structura învelişului electronic pentru elementele din perioadele 1, 2, 3, *4. Corelaţii între
structura învelişului electronic, poziţia în tabelul periodic şi proprietăţi ale elementelor. Variaţia
proprietăţilor periodice ale elementelor, în grupele principale şi în perioadele 1, 2, 3,*4.
Legătura ionică. Legătura covalentă polară şi nepolară. Legătura coordinativă. Legătura
de hidrogen. *Forţe van der Waals. Dizolvarea şi factorii care influenţează dizolvarea.
Solubilitatea. Soluţii apoase de acizi (tari şi slabi) şi baze (tari şi slabe); pH-ul soluţiilor
apoase. *Echilibrul chimic. *Legea acţiunii maselor. *Kc,*Ka, *Kw *Principiul lui Le
Châtelier şi factori care influenţează echilibrul chimic. Reacţii redox. Aplicaţii ale reacţiilor
redox: pila Daniell, acumulatorul cu plumb, *elementul Léclanché. Coroziunea şi protecţia
anticorosivă. Ecuaţia de stare a gazului ideal.
TERMENI
Straturi, substraturi, orbitali, *rază atomică, *rază ionică, *energie de ionizare,
electronegativitate, caracter metalic, caracter nemetalic, legătură ionică, cristal ionic, legătură
covalentă polară, legătură covalentă nepolară, legătură covalent-coordinativă, interacţiuni ion-
dipol, interacţiuni dipol-dipol *combinaţie complexă, legătură de hidrogen, moleculă polară,
moleculă nepolară, solubilitate, solvent polar, solvent nepolar, concentraţie molară,
*cristalohidrat, acid tare, acid slab, bază tare, bază slabă, amfolit acido-bazic, pH, *echilibru
chimic, *Kc,*Kw,*Ka, număr de oxidare, oxidare, reducere, agent oxidant, agent reducător,
coroziune, element galvanic, volum molar.
VALORI ŞI ATITUDINI
Predarea ştiinţelor a luat în considerare în special domeniul cognitiv, care accentuează
înţelegerea, construirea deprinderilor de înalt nivel, dezvoltarea deprinderilor metacognitive,
designul mediilor de învăţare bazate pe tematici sau interdisciplinaritate. Lipsa mijloacelor şi
tehnicilor de evaluare ale domeniului afectiv, care să informeze asupra atingerii obiectivelor
afective şi lipsa înţelegerii faptului că, nu există o relaţie automată între cunoştinţe şi
comportament, a condus la ignorarea domeniului afectiv.
Cum remarca Piaget, „la nici un nivel, în nici o stare, chiar şi la adulţi, nu putem găsi un
comportament sau o stare care este pur cognitivă, fără elemente ale afectivului, şi nici o stare
pur afectivă, fără un element cognitiv implicat”.
Problemele tehnologice, sociale, economice şi ştiinţifice nu se pot rezolva numai prin
cunoştinţe cognitive.
Valorile şi atitudinile care contribuie la formarea competenţelor urmărite prin studiul
chimiei, se regăsesc în asocierea de mai jos:
Competenţa generală Valori şi atitudini

Explicarea unor fenomene, procese, procedee • Respect pentru adevăr şi rigurozitate;
întâlnite în viaţa de zi cu zi. • Încredere în adevărurile ştiinţifice şi în aprecierea
critică a limitelor acestora;
• Dispoziţia de ameliorare a propriei performanţe.
Investigarea comportării unor substanţe sau • Iniţiativă personală;
sisteme chimice. • Interes şi curiozitate;
• Spirit critic şi autocritic;
• Dispoziţie de a considera ipotezele ca idei ce
trebuie testate;


• Dispoziţie de a nu trage imediat concluzii;
• Dispoziţie de a avea o viziune neinfluenţată de
convingerile personale.
Rezolvarea de probleme în scopul stabilirii • Scepticism faţă de generalizări care nu sunt
unor corelaţii relevante, demonstrând bazate pe observaţii verificabile / repetabile;
raţionamente deductive şi inductive. • Dispoziţie de a-şi modifica punctele de vedere
atunci când sunt prezentate fapte noi;
• Manifestare creativă.
Comunicarea înţelegerii conceptelor în • Deschidere şi dispoziţie de a asculta părerile
rezolvarea de probleme, în formularea celorlalţi;
explicaţiilor, în conducerea investigaţiilor şi în • Toleranţă pentru opiniile celorlalţi;
raportarea rezultatelor. • Dorinţă de informare şi afirmare;
• Interes şi respect pentru ceilalţi;
• Respect faţă de argumentaţia ştiinţifică;
• Interes pentru explorarea diferitelor modalităţi de
comunicare, inclusive pentru cele furnizate de
TIC.
Evaluarea consecinţelor proceselor şi acţiunii • Aprecierea critică a raportului între beneficii şi
produselor chimice asupra propriei persoane şi efectele indezirabile ale aplicării tehnologiilor;
asupra mediului. • Grija faţă de propria persoană, faţă de ceilalţi şi
faţă de mediu.
SUGESTII METODOLOGICE
Schimbările sociale, economice şi tehnologice au transformat piaţa muncii. Această

restructurare, deseori, necesită forţă de muncă înalt calificată care să posede deprinderi
specializate. Sarcinile de rutină sunt acum desfăşurate prin intermediul tehnologiei informaţiei,
ceea ce conduce la descreşterea atât a necesarului cât şi a efectivului forţei de muncă implicate
în performarea acestora şi totodată la creşterea cerinţei pentru forţă de muncă cu deprinderi
cognitive de înalt nivel.
Dacă epoca industrială se caracteriza prin:

- Standardizare, control centralizat, relaţii de adversitate, decizie autocrată,
conformitate, comunicare unidirecţională, compartimentare, orientare către părţile
componente,
- epoca informaţiei se caracterizează prin:
- Individualizare, autonomie, relaţii de cooperare, decizie în cooperare, iniţiativă,
diversitate, interrelaţionare, abordare holistică, orientare către procese.
Aceste trăsături induc ideea că, instruirea nu mai este nici pe de parte înţeleasă ca „o
mărime care se potriveşte pentru toţi”, fiind imperios necesar ca aceasta să furnizeze
oportunităţi pentru ca educabilii să manifeste iniţiativă şi responsabilitate pentru propria
învăţare, în acelaşi timp, să ofere sprijin pentru ca procesele învăţării să fie mai efective şi
eficiente.

Programele de chimie descriu oferta educaţională a disciplinei pentru un parcurs şcolar

determinat. Aplicarea acestor programe are în vedere posibilitatea construirii unor parcursuri
individuale de învăţare, printr-o ofertă adaptată specificului şcolii, interesului elevilor şi al
comunităţii, precum şi promovarea unor strategii didactice active ce plasează elevul, în centrul
procesului didactic.
Programa şcolară reprezintă elementul central al proiectării didactice. Proiectarea
didactică presupune:
i. Lectura personalizată a programei;
ii. Planificarea calendaristică;
iii. Proiectarea secvenţială a unităţilor de învăţare şi implicit a lecţiilor.
Elaborarea documentelor de proiectare didactică necesită asocierea într-un mod

personalizat al elementelor programei – competenţe specifice şi conţinuturi, cu resurse
metodologice, temporale, materiale.
Planificarea calendaristică ca instrument de interpretare personalizată a programei, se

racordează la individualitatea clasei. Pentru realizarea acesteia se recomandă parcurgerea
următoarelor etape:
1. Studierea programei;
2. Împărţirea pe unităţi de învăţare;
3. Stabilirea succesiunii unităţilor de învăţare;
4. Alocarea timpului necesar pentru fiecare unitate de învăţare în concordanţă cu
competenţele specifice vizate, conţinuturile alocate şi individualitatea fiecărei
clase.
STRUCTURA PLANIFICĂRII CALENDARISTICE
Nr. Unitatea Competenţe Conţinuturi Număr de Săpt. Observaţii

U.Î. de învăţare specifice vizate ore
- titlu alocate
Proiectarea unei unităţi de învăţare necesită aplicarea unei metodologii care constă
într-o succesiune de etape înlănţuite logic, ce conduc la detalierea conţinuturilor de tip factual,
noţional şi procedural care contribuie la formarea şi/sau dezvoltarea competenţelor specifice.
Etapele proiectării, aceleaşi pentru orice unitate de învăţare, se regăsesc în următoarea
rubricaţie:
Conţinuturi Competenţe Activităţi de Resurse Evaluare

detaliate ale specifice vizate învăţare
unităţii de
învăţare
Ce ? De ce ? Cum ? Cu ce ? Cât ?

Activităţile de învăţare se construiesc pe baza corelării dintre competenţele specifice şi

conţinuturile prevăzute de programă. Activităţile de învăţare presupun orientarea către un scop,
redat prin tema activităţii, fiind transpuse într-o formă de comunicare inteligibilă elevilor –
adecvată nivelului de vârstă al acestora.
Pentru a avea succes în societatea cunoaşterii, într-o economie a competiţiei crescute, toţi
elevii trebuie să înveţe să comunice, să gândească şi să raţioneze eficient, să rezolve probleme
complexe, să lucreze cu date multidimensionale şi reprezentări sofisticate, să formuleze
judecăţi referitoare la acurateţea masei de informaţie, să colaboreze în diverse echipe şi să
demonstreze o puternică automotivare.
Copiii nu urmează acelaşi drum pentru creştere intelectuală şi schimbare, ei nu sunt

pregătiţi să înveţe în acelaşi mod, mai degrabă învaţă unele proceduri încet şi folosind rute
multiple; dezvoltarea cunoştinţelor nu numai că este variabilă, dar se constituie în contexte şi
situaţii particulare. Ca urmare, instruirea ar trebui să ţină cont de natura culturii clasei, de
practicile pe care le promovează şi de variaţia individuală.
Ştiinţele, ca şi alte domenii, sunt deseori învăţate prin muncă în colaborare. Prin
asemenea interacţiuni, indivizii construiesc comunităţi ale practicii, îşi testează propriile teorii
şi construiesc pe învăţarea altora; interacţiunea socială furnizează oportunităţi de a percepe
situaţia din perspective diferite Modelarea competenţelor cognitive prin participare în grup şi
interacţiune socială este un mecanism important pentru internalizarea cunoştinţelor şi
deprinderilor.
Indiferent de tipul de achiziţie urmărit, fie o unitate foarte specifică a unei deprinderi sau
a unei cunoştinţe, fie o schemă amplă de rezolvare a unei probleme complexe, dezvoltarea unei
cunoaşteri profunde a unui domeniu necesită timp şi focalizare pe oportunităţile de exersare şi
feedback Ca urmare, furnizarea unui feedback informativ şi la timp va conduce la exersarea
efectivă şi eficientă a unei deprinderi, aceasta fiind una din sarcinile instruirii.
Ţinând cont de aspectele menţionate este necesar ca educabililor să li se dea iniţiativa, să

lucreze în grup pentru soluţionarea unor sarcini de viaţă, să li se permită alegerea dintr-o
diversitate de metode, să utilizeze tehnologia avansată şi să aibă posibilitatea de a persevera
până ce ating standardele corespunzătoare. Pe de altă parte practica pedagogică trebuie să se
îndrepte spre:
• focalizarea pe activităţi practice în care elevul să fie implicat fizic, mental şi social;
• furnizarea unei varietăţi de activităţi de învăţare;
• evitarea folosirii termenilor şi conceptelor introductive în afara unor referinţe concrete;
• implicarea frecventă a elevilor în gândirea operaţională.
În continuare sunt prezentate câteva sugestii de activităţi de învăţare care pot fi abordate
în scopul formării şi dezvoltării competenţelor generale din programă:
1. Explicarea unor fenomene, procese, procedee întâlnite în viaţa de zi cu zi.
•Interpretarea informaţiilor furnizate de mijloace multimedia;
•Valorificarea informaţiilor care se pot obţine din configuraţia electronică/poziţia
elementelor în tabelul periodic;
• Exerciţii de clasificare a unor substanţe după natura legăturilor chimice;
• Exerciţii de interpretare ale proprietăţilor fizice ale apei;
• Interpretarea funcţionării pilei Daniell, acumulatorului cu plumb;
2. Investigarea comportării unor substanţe sau sisteme chimice.
•
Realizarea unor investigaţii care dovedesc relaţii structură – proprietăţi: caracterul
metalic/nemetalic, caracterul acidobazic, caracterul amfoter, caracterul
oxidant/reducător;
• Proiectarea unor investigaţii pe tema factorilor care influenţează dizolvarea, pe tema
acidităţii/bazicităţii soluţiilor etc.;
• Construirea pilei Daniell;
• Reprezentarea datelor experimentale;
• Folosirea tehnologiilor informaţionale şi comunicaţionale;
• Interpretarea datelor experimentale;
• Elaborarea unor referate care includ observaţii, concluzii pe baza activităţii
experimentale;
• Folosirea surselor bibliografice suplimentare pentru validarea unor concluzii.
3. Rezolvarea de probleme în scopul stabilirii unor corelaţii relevante, demonstrând
raţionamente inductive şi deductive.
•
Identificarea unor surse bibliografice pentru rezolvarea problemelor;
•
Stabilirea unor strategii de rezolvare a unei anumite situaţii prin analogie, inducţie
sau deducţie;
• Analiza informaţiilor pentru verificarea noncontradicţiei, suficienţei, redundanţei
acestora şi pentru eliminarea informaţiilor neesenţiale;
• Utilizarea intuiţiei în rezolvarea de probleme
• Rezolvarea de probleme utilizând expresiile matematice ale relaţiilor de dependenţă
dintre parametrii de stare, noţiunile de mol, volum molar;
• Rezolvarea de probleme utilizând expresiile matematice ale Kc, Ka, Kw;
• Rezolvarea de probleme legate de concentraţia ionilor H3O+;
• Stabilirea N.O. pe baza regulilor;
• Stabilirea coeficienţilor prin metoda redox;
• Stabilirea unor strategii de rezolvare a unei anumite situaţii şi alegerea
alternativei/alternativelor corecte;
4. Comunicarea înţelegerii conceptelor în rezolvarea de probleme, în formularea explicaţiilor,
în conducerea investigaţiilor şi în raportarea rezultatelor.
• Scrierea simbolurilor atomilor elementelor, ionilor;
• Reprezentarea formulelor de structură ale combinaţiilor ionice şi covalente;
• Scrierea ecuaţiilor reacţiilor chimice;
• Reprezentarea configuraţiei electronice a elementelor, utilizând regulile de completare;

• Exerciţii de modelare a legăturilor ionice/covalente şi a interacţiunilor de natură fizică;

• Modelarea procesului de dizolvare;
• Utilizarea corectă şi sistematică a terminologiei adecvate.
asupra mediului.
• Familiarizarea elevilor cu normele de protecţie;
• Documentarea pe teme legate de aplicaţiile practice ale unor substanţe, procese;
• Elaborarea de proiecte;
• Folosirea internetului şi a altor mijloace de informare.
Evaluarea, în mod tradiţional, a fost folosită de profesor pentru a monitoriza învăţarea

elevului şi a furniza o bază pentru asigurarea notelor. În timp, caracterul evaluării s-a schimbat,
rolul acesteia crescând permanent. Deserveşte trei mari scopuri:
• Să asiste învăţarea,
• Să măsoare achiziţiile individuale
• Să evalueze programe.
Deşi evaluările folosite în diferite contexte şi în diferite scopuri apar ca fiind diferite,
subscriu aceloraşi principii comune, unul dintre acestea este că evaluarea este întotdeauna un
proces de gândire asupra dovezilor furnizate.
Indiferent de scop, orice evaluare trebuie să fie fundamentată pe trei elemente reunite în
triunghiul evaluării: cogniţie – modelul reprezentării cunoştinţelor şi dezvoltării competenţelor
în domeniul disciplinei, observaţie – sarcini sau situaţii care ne permit observarea performanţei
elevului, şi interpretare – metodologia folosită pentru a trage concluzii referitoare la
performanţa elevului, care în mod explicit trebuie corelate.
În procesul de design al evaluării rolul central îl deţine modelul cogniţiei şi învăţării, care
trebuie să fie bazat pe modul în care elevii îşi reprezintă cunoştinţele şi competenţele
domeniului.
În teoriile moderne ale învăţării şi cogniţiei un accent major este plasat pe dimensiunea
socială a învăţării, incluzând practici participative care vin în sprijinul cunoaşterii şi
înţelegerii.Ca urmare, practicile evaluării ar trebui să depăşească focalizarea pe deprinderi şi
biţi discreţi de cunoştinţe şi să vizeze aspecte mai complexe legate de achiziţiile elevilor.
Ceea ce indivizii ştiu, cum ştiu şi cum sunt capabili să-şi folosească cunoştinţele pentru a
răspunde la întrebări, a rezolva o problemă şi a se angaja în învăţare adiţională, este aspectul
cheie care determină participarea în societatea actuală. Ca urmare, evaluarea ar trebui să fie
centrată pe strategiile specifice pe care elevii le folosesc în rezolvarea problemelor,
identificându-se acelea care provoacă o dezvoltare continuă a eficienţei şi sunt ancorate la un
anumit domeniu particular de cunoştinţe şi deprinderi.

Achiziţiile, în majoritate, sunt acumulate prin interacţiune şi discurs; în cadrul clasei

înţelegerea se produce prin întrebări şi răspunsuri. Ca urmare, evaluarea ar trebui să
evidenţieze cât de bine se angajează elevii în practicile comunicative şi cât de bine folosesc
instrumentele de comunicare corespunzătoare domeniului.
O astfel de evaluare, formativă, este susţinută de coerenţa demersului de învăţare, adică
de coerenţa demersului elevului şi este evident orientată către procesele care generează
produsele vizibile ale învăţării.
Evaluarea formativă întreţine un raport interactiv cu formarea, permiţând profesorului să
garanteze că modelele de formare propuse sunt adaptate caracteristicilor elevilor, şi anume,
diferenţelor individuale în învăţare şi aprofundare. Această formă de reglare este necesar să
intervină în decursul actului de formare, înainte de certificare sau orientarea ulterioară.
Evaluarea formativă însoţeşte învăţarea şi permite ajustări consecutive în funcţie de
feedback-ul obţinut. Departe de a fi o simplă constatare a unei cantităţi de reuşită sau eşec, nu
se limitează doar la înregistrarea rezultatelor, mergând până la aflarea „de-ce”-urilor
rezultatelor. Pune accent pe aspectele calitative şi nu pe cele cantitative şi permite corectarea
traiectoriilor.
În afara tehnicilor tradiţionale de evaluare: înregistrări ale discuţiilor din clasă,
înregistrări ale acţiunilor elevilor, teste scrise, teste de evaluare prin activităţi practice, tema
pentru acasă, se recomandă şi folosirea altor mijloace alternative: proiectul şi portofoliul.
Proiectul este o activitate complexă care presupune: investigarea problemei, realizarea
proiectului propriu-zis şi prezentarea acestuia, evidenţiind capacitatea de a lucra în cooperare,
de a realiza activităţi independent, de a comunica, de a împărtăşi celorlalţi propriile păreri şi
concluzii, de a lua decizii.
Rolul profesorului este esenţial în ceea ce priveşte organizarea activităţii, consilierea şi
monitorizarea discretă a elevilor, prin supervizarea obiectivelor proiectului stabilite de aceştia,
prin informarea acestora cu privire la surse de documentare sau proceduri ce pot fi folosite,
totuşi intervenţia acestuia rămânând minimă. Este important ca profesorul să evite situaţia de
eşec, fiecare elev putând fi evidenţiat la un moment dat.
În ceea ce priveşte evaluarea prin intermediul proiectului, aceasta se poate realiza pentru
tehnica de lucru folosită, pentru modul de prezentare şi/sau produsul realizat. Cele patru
dimensiuni utilizate în evaluare sunt:
1. operarea cu fapte, concepte, deprinderi dobândite prin învăţare;
2. calitatea produsului – creativitatea, imaginaţia, tehnica estetică, execuţia, realizarea;
3. reflecţia – capacitatea de a se distanţa de propria lucrare având permanent în vedere
propriile obiective, de a evalua progresul făcut şi de a face modificările necesare;
4. comunicarea – atât pe perioada realizării cât şi a prezentării acestuia.

Proiectele angajează elevii într-o autentică învăţare pe o perioadă semnificativă de timp,

determinându-i să reflecteze la propria acţiune, să ia decizii, să-şi dezvolte relaţii
interpersonale, să utilizeze limbile moderne în contexte autentice, să se mobilizeze şi
constituie un cadru propice pentru demonstrarea înţelegerii şi competenţelor dobândite.

PROGRAMĂ ŞCOLARĂ PENTRU CLASA A X-A
CHIMIE
Aprobat prin ordin al ministrului

Nr. 5099/09.09.2009
Bucureşti, 2009
NOTĂ DE PREZENTARE
Necesitatea asigurării deopotrivă a educaţiei de bază pentru toţi cetăţenii – prin dezvoltarea echilibrată
a tuturor competenţelor cheie şi prin formarea pentru învăţarea pe parcursul întregii vieţi – şi a iniţierii
în trasee de formare specializate, a determinat noua structură a învăţământului obligatoriu. Pe baza
rezultatelor studiilor efectuate, la nivelul Comisiei Europene au fost stabilite 8 domenii de competenţe-
cheie, fiind precizate pentru fiecare domeniu cunoştinţele, deprinderile şi atitudinile care trebuie
dobândite, respectiv formate, în procesul educaţional.
Aceste domenii de competenţe-cheie răspund obiectivelor asumate pentru dezvoltarea sistemelor
educaţionale şi de formare profesională în Europa şi, ca urmare, stau la baza stabilirii curriculumului
pentru clasele a IX-a şi a X-a – ani finali pentru educaţia de bază.
Studiul chimiei în ciclul inferior al liceului urmăreşte să contribuie la formarea şi dezvoltarea
capacităţii elevilor de a reflecta asupra lumii oferind individului cunoştinţele necesare pentru a acţiona
asupra acesteia, iar în funcţie de propriile nevoi şi dorinţe de a rezolva probleme pe baza relaţionării
cunoştinţelor din diferite domenii, precum şi la înzestrarea cu un set de competenţe, valori şi atitudini
menite să contribuie la formarea unei culturi comune pentru toţi elevii şi determinând, pe de altă parte,
trasee individuale de învăţare.
Astfel, planurile cadru în vigoare pentru clasele a IX-a şi a X-a de liceu sunt structurate pe trei
componente: trunchi comun (TC), curriculum diferenţiat (CD) şi curriculum la decizia şcolii (CDŞ).
Trunchiul comun reprezintă oferta educaţională constând din acelaşi număr de ore pentru toate
filierele, profilurile şi specializările din cadrul învăţământului liceal. Vizând competenţele-cheie,
trunchiul comun va fi parcurs în mod obligatoriu de toţi elevii, indiferent de profilul de formare.
Chimia este disciplină de trunchi comun şi contribuie, alături de celelalte discipline la:
▪ finalizarea educaţiei de bază prin dezvoltarea competenţelor cheie urmărite în cadrul
învăţământului obligatoriu – condiţie pentru asigurarea egalităţii de şanse pentru toţi elevii,
oricare ar fi specificul liceului (filieră, profil);
▪ formarea pentru învăţarea pe parcursul întregii vieţi.
Curriculumul diferenţiat reprezintă oferta educaţională stabilită la nivel central, constând dintr-un
pachet de discipline cu alocările orare asociate acestora.
În cazul disciplinei Chimie, la clasa a X-a, această ofertă educaţională (1 oră), asigură o bază comună
pentru pregătirea de profil, răspunzând nevoii de a iniţia elevul în trasee de formare specializate, cu o
bază suficient de diversificată pentru a se putea orienta în privinţa studiilor ulterioare sau pentru a se
putea integra social şi profesional, în cazul finalizării studiilor.
Orele de chimie din curriculum diferenţiat sunt ore pe care elevii din profilul sau specializarea
respectivă, le efectuează în mod obligatoriu.
Orice domeniu al cunoaşterii are propriul corp de concepte, conţinut factual, conţinut procedural şi alte
aspecte, care, toate împreună, constituie cunoştinţele domeniului. În multe domenii, incluzând pe cel al
chimiei, cunoaşterea este multifaţetată, necesitând eforturi susţinute şi o instruire focalizată pe
dezvoltarea înţelegerii. Principiile care au stat la baza elaborării programei sunt următoarele:
• Învăţarea ştiinţelor este un proces activ;
• Toţi elevii indiferent de aspiraţii, motivaţii, interese trebuie să aibă oportunitatea alfabetizării
ştiinţifice;
• Formarea educaţiei ştiinţifice, în detrimentul conţinuturilor ştiinţifice nerelevante în raport cu
dezvoltarea mentală a elevilor sau aplicabilitatea practică a acestora.
Ca urmare, s-a urmărit: esenţializarea conţinuturilor în scopul accentuării laturii formative;
compatibilizarea cunoştinţelor cu vârsta elevului şi cu experienţa anterioară a acestuia; continuitatea şi
coerenţa intradisciplinară; realizarea legăturilor interdisciplinare prin utilizarea de modele matematice
în explicarea unor fenomene; prezentarea conţinuturilor într-o formă accesibilă în scopul stimulării
motivaţiei pentru studiul chimiei şi, nu în ultimul rând, asigurarea unei continuităţi la nivelul
experienţei didactice acumulate în predarea disciplinei.
Chimie – clasa a X-a, ciclul inferior al liceului 2

Programa de chimie este structurată pe formarea de competenţe. Competenţele permit identificarea şi

rezolvarea unor probleme specifice domeniului studiat, în contexte variate. Acest tip de proiectare
curriculară îşi propune: focalizarea pe achiziţiile finale ale învăţării, accentuarea dimensiunii acţionale în
formarea personalităţii elevului, corelarea cu aşteptările societăţii.
Programa de chimie pentru trunchi comun este structurată pe un acelaşi ansamblu de competenţe
generale şi competenţe specifice adecvate pentru profilul real, uman, tehnologic şi vocaţional şi, aceleaşi
ansamblu de conţinuturi. Programa de chimie pentru curriculum diferenţiat cuprinde noi conţinuturi care
contribuie la aprofundarea competenţelor.
Programele au în vedere să nu îngrădească libertatea profesorului în proiectarea activităţilor didactice. În
condiţiile realizării competenţelor generale şi specifice şi parcurgerii integrale a conţinutului obligatoriu,
profesorul poate:
- să grupeze în unităţi de învăţare, în diverse moduri, elementele de conţinut cu respectarea logicii
interne de dezvoltare a conceptelor;
- să aleagă sau să organizeze activităţi de învăţare adecvate condiţiilor concrete din clasă.
Programele au următoarele componente:
• competenţe generale;
• competenţe specifice corelate cu unităţi de conţinut;
• valori şi atitudini;
• sugestii metodologice.


rezultatelor


Trunchi comun Curriculum diferenţiat
1.1. Descrierea - Alcani: clorurarea metanului, - *Chimizarea
comportării compuşilor izomerizarea butanului, cracarea şi metanului:obţinerea aldehidei
organici studiaţi în dehidrogenarea butanului, arderea; formice, acidului cianhidric,
funcţie de clasa de - Alchene: adiţia H2, X2, HX, H2O, gazului de sinteză, gazului de
apartenenţă polimerizarea; apă şi a acetilenei;
- Alchine : acetilenă - adiţia H2, X2, HX, - *Alchene: halogenarea alilică,
H2O, arderea; oxidarea blândă şi energică;
- Arene: benzen, toluen, naftalină – - *Diene: adiţia bromului 1,4,
halogenare, nitrare; polimerizare,copolimerizare;
- Alcooli: etanol - fermentaţia acetică , - *Alchine: obţinerea
metanol – arderea, glicerină – obţinerea acetilurilor de Na, Ag, Cu;
trinitratului de glicerină ; - *Arene: reacţii de substituţie
- Acizi carboxilici: acidul acetic - la nucleu: sulfonare, alchilare,
reacţiile cu metale reactive, oxizi acilare.Orientarea substituţiei.
metalici, hidroxizi alcalini, carbonaţi, Reacţii de halogenare şi
etanol. oxidare la catena laterală.
- Săpunuri şi detergenţi - acţiune de Reacţii de adiţie la benzen
spălare; (hidrogen şi clor) şi naftalină
- Compuşi organici cu acţiune biologică: (hidrogen);
grăsimi, proteine, zaharide – proprietăţi - Reacţii de oxidare la nucleu;
fizice;
- Medicamente–acţiune asupra - *Tăria acidului acetic;
organismului; - *Reacţia de saponificare.
- Vitamine – rol fiziologic;
- Droguri – acţiune nocivă asupra
organismului.
1.2. Diferenţierea - Elemente organogene; - *Izomeria geometrică la

compuşilor organici în - Legături chimice în compuşii organici; alchene;
funcţie de structura - Tipuri de catene de atomi de carbon; - *Halogenarea alilică ;
acestora - Clasificarea compuşilor organici ; - *Diene: butadiena, izoprenul -
- Izomeria de catenă la alcani (C4 – C5 ); formule de structură ;
- Izomeria de catenă şi de poziţie la - *Orientarea substituţiei la
alchene (C4 – C5 ), alchine (C4 – C5 ); nucleul aromatic ;
- Formule de structură ale alcanilor, - *Acizi graşi – formule de
alchenelor, alchinelor, arenelor, structură ;
alcoolilor, acizilor carboxilici. - *Săpunuri şi detergenţi –
- Regula lui Markovnicov; formule de structură.

2. Investigarea comportării chimice a unor substanţe sau sisteme chimice.

2.1. Efectuarea de - Obţinerea acetilenei din carbid; - *Tăria acidului acetic;
investigaţii pentru - Adiţia bromului la acetilenă; - *Oxidare blândă şi energică
evidenţierea unor - Solubilitatea în apă a alcoolilor; la alchene.
caracteristici, proprietăţi, - Fermentaţia acetică;
relaţii - Reacţiile acidului acetic cu metale
reactive, oxizi metalici, hidroxizi
alcalini, carbonaţi, alcool etilic;
- Obţinerea săpunului;
- Denaturarea proteinelor;
- Identificarea amidonului.
2.2. Formularea de - Hidrocarburi – proprietăţi fizice şi - *Halogenarea alillică;
concluzii care să chimice; - *Adiţia 1,4 la diene;
demonstreze relaţii de tip - Regula lui Markovnicov; - *Obţinerea acetilurilor;
cauză-efect - Alcooli – proprietăţi fizice; - *Orientarea substituţiei la
- Acidul acetic – proprietăţi chimice; nucleul aromatic;
- Săpunuri şi detergenţi - acţiune de - *Tăria acidului acetic;
spălare; - *Echilibrul reacţiei de
- Vitamine – rol fiziologic şi esterificare;
avitaminoze.

inductive şi deductive.
3.1. Conceperea sau - Clasificarea compuşilor organici; - *Halogenarea alilică;
adaptarea unei strategii - Hidrocarburi – proprietăţi chimice; - *Reacţii de substituţie la
de rezolvare pentru a - Acidul acetic – proprietăţi chimice. alchine: obţinerea
analiza o situaţie acetilurilor;
- *Arene: reacţii de sulfonare,
alchilare, acilare. Orientarea
substituţiei. Reacţii de
halogenare şi oxidare la
catena laterală. Reacţii de
adiţie la benzen şi naftalină.
Reacţii de oxidare la nucleu.
3.2. Formularea unor - Clasificarea compuşilor organici ; - *Alchene : izomerie
reguli, definiţii, - Hidrocarburi: alcani (C1 – C5 ), geometrică, halogenare
generalizări care să fie alchene (C2 – C5 ), alchine (C2 – C5 ) – alilică, oxidare blândă şi
utilizate în studiul serie omoloagă, denumire, formule de energică ;
claselor de compuşi structură, izomerie de catenă şi de - *Diene : adiţia 1,4 ;
poziţie; - *Orientarea substituţiei la
- Reacţia de adiţie la alchene şi nucleul aromatic.
alchine ; regula lui Markovnicov;
- Alcooli: metanol, etanol, glicerol -
formule de structură, denumire,
proprietăţi fizice (stare de agregare,
solubilitate în apă, punct de fierbere );
- Acidul acetic: reacţii cu metale
reactive, oxizi metalici, hidroxizi
alcalini, carbonaţi, etanol.


3.3 Furnizarea soluţiilor - Formule brute, moleculare şi de - *Tăria acidului acetic;
la probleme care necesită structură plane; - *Echilibrul reacţiei de
luarea în considerare a - Calcule stoechiometrice; esterificare.
mai multor factori - Putere calorică.
diferiţi/concepte
relaţionate

conducerea investigaţiilor şi în raportarea rezultatelor.
4.1. Procesarea - Combustibili: metan, fracţiuni - *Chimizarea metanului;
informaţiei scrise, a petroliere, cărbuni; - *Acizi graşi.
datelor, conceptelor, - Petrolul – sursă de materii prime
pentru utilizarea lor în organice.Chimizarea petrolului ;
activităţile de tip proiect - Benzine. Cifra octanică;
- Importanţa practică şi acţiunea
biologică a etanolului şi a acidului
acetic;
- Cauciucul natural şi sintetic, mase
plastice;
- Fibre naturale, artificiale şi sintetice;
- Coloranţi naturali şi sintetici ;
- Vopsele ;
- Arome, esenţe, parfumuri;
- Compuşi organici cu acţiune
biologică: grăsimi, proteine, zaharide;
- Medicamente;
- Droguri.
- Acţiunea asupra mediului a
compuşilor organici studiaţi.
4.2. Utilizarea în mod - Elemente organogene; - *Chimizarea metanului;

sistematic, a - Formule moleculare şi de structură - *Alchene: halogenarea alilică,
terminologiei specifice, plane; oxidarea blândă şi energică;
într-o varietate de - Tipuri de catene de atomi de carbon; - *Diene: adiţia bromului 1,4,
contexte de comunicare - Clasificarea compuşilor organici ; polimerizare,copolimerizare
- Hidrocarburi; - *Alchine: obţinerea
- Combustibili; acetilurilor de Na, Ag, Cu;
- Petrolul; - *Arene: reacţii de substituţie
- Alcooli; la nucleu: sulfonare, alchilare,
- Acizi carboxilici ; acilare. Orientarea
- Săpunuri şi detergenţi; substituţiei. Reacţii de
- Cauciucul natural şi sintetic, mase halogenare şi oxidare la
plastice; catena laterală. Reacţii de
- Fibre naturale, artificiale şi sintetice; adiţie la benzen şi naftalină.
- Coloranţi naturali şi sintetici ; Reacţii de oxidare la nucleu;
- Vopsele ; - *Echilibrul reacţiei de
- Arome, esenţe, parfumuri; esterificare;
- Compuşi organici cu acţiune biologică; - *Tăria acidului acetic;
- Medicamente; - *Reacţia de saponificare.
- Droguri.

5. Evaluarea consecinţelor proceselor şi produselor chimice asupra propriei persoane şi asupra

mediului.
5.1. Analizarea - Acţiunea compuşilor organici asupra - *Chimizarea metanului.
consecinţelor mediului;
dezechilibrelor generate - Combustibili;
de procesele chimice - Petrolul;
poluante şi folosirea - Cauciucul natural şi sintetic, mase
necorespunzătoare a plastice;
produselor chimice - Săpunuri şi detergenţi;
- Droguri.
5.2. Justificarea - Importanţa practică a metanului, - *Chimizarea metanului;

importanţei compuşilor etenei, acetilenei; - *Acizi graşi.
organici - Combustibili: metan, fracţiuni
petroliere, cărbuni;
- Petrolul - sursă de materii prime
organice. Benzine. Cifra octanică;
- Fermentaţia acetică;
- Importanţa practică şi biologică a
etanolului şi a acidului acetic;
- Săpunuri şi detergenţi;
- Cauciucul natural şi sintetic, mase
plastice;
- Fibre naturale, artificiale şi sintetice;
- Coloranţi naturali şi sintetici ;
- Vopsele ;
- Arome, esenţe, parfumuri;
- Compuşi organici cu acţiune
biologică;
- Medicamente;
-
Vitamine.
LISTĂ DE CONŢINUTURI
Introducere în studiul chimiei organice: obiectul chimiei organice, elemente organogene, tipuri de
catene de atomi de carbon. Formule moleculare şi de structură plane.
Clasificarea compuşilor organici: hidrocarburi şi compuşi cu funcţiuni.
Combustibili: metanul, fracţiuni petroliere, cărbuni.
Petrolul – sursă de materii prime organice. Chimizarea petrolului – cracarea.
Alcani – serie omoloagă, denumire, structură, izomerie de catenă, proprietăţi fizice, proprietăţi
chimice: clorurarea metanului, izomerizarea butanului, cracarea şi dehidrogenarea butanului,
arderea.*Chimizarea metanului : obţinerea aldehidei formice, acidului cianhidric, gazului de apă,
gazului de sinteză şi a acetilenei.
Alchene - serie omoloagă, denumire, structură, izomerie de catenă şi de poziţie, proprietăţi fizice,
proprietăţi chimice: adiţia H2, X2, HX, H2O, polimerizarea.*Izomerie geometrică.*Oxidare blândă şi
energică, halogenarea alilică la alchene.
*Diene : butadiena, izoprenul – adiţia bromului 1,4, polimerizare, copolimerizare.
Alchine - serie omoloagă, denumire, structură, izomerie de catenă şi de poziţie, proprietăţi fizice,
proprietăţi chimice: adiţia H2, X2, HX, H2O la acetilenă, arderea.* Reacţii de substituţie – obţinerea
acetilurilor de Na, Ag, Cu.

Arene: benzen, toluen, naftalină - halogenare, nitrare,* sulfonare, *alchilare, * acilare.* Orientarea
substituţiei.* Reacţii de halogenare şi oxidare la catena laterală. *Reacţii de adiţie de hidrogen şi clor
la benzen şi de hidrogen la naftalină.* Reacţii de oxidare la nucleu.
Alcooli: metanol, etanol, glicerină– formule de structură, denumire, proprietăţi fizice (stare de
agregare, solubilitate în apă, punct de fierbere). Fermentaţia acetică şi arderea metanolului. Obţinerea
trinitratului de glicerină.
Acizi carboxilici: acid acetic – reacţii cu metale reactive, oxizi metalici, hidroxizi alcalini, carbonaţi,
reacţia cu etanolul.*Echilibrul reacţiei de esterificare.* Tăria acidului acetic.
*Acizi graşi - formule de structură.
Agenţi tensioactivi: săpunuri şi detergenţi – *formule de structură, *reacţia de saponificare, acţiunea
de spălare.
Cauciucul natural şi sintetic, mase plastice – proprietăţi fizice, importanţă.
Fibre naturale, artificiale şi sintetice – materie primă, comparaţii, higroscopicitate, utilizări.
Coloranţi naturali şi sintetici – coloranţi pentru fibre şi coloranţi alimentari. Vopsele – compoziţie.
Arome, esenţe, parfumuri – utilizări.
Compuşi organici cu acţiune biologică: grăsimi, proteine, zaharide (glucoza, zaharoza, amidon,
celuloza) – stare naturală, proprietăţi fizice, importanţă.
Medicamente: sulfamide, antibiotice, aspirina – acţiune asupra organismului.
Droguri - acţiune nocivă asupra organismului.
Vitamine – clasificare în funcţie de solubilitate, rol fiziologic, avitaminoze.
Predarea ştiinţelor a luat în considerare în special domeniul cognitiv, care accentuează
înţelegerea, construirea deprinderilor de înalt nivel, dezvoltarea deprinderilor metacognitive, designul
mediilor de învăţare bazate pe tematici sau interdisciplinaritate. Lipsa mijloacelor şi tehnicilor de
evaluare ale domeniului afectiv, care să informeze asupra atingerii obiectivelor afective şi lipsa
înţelegerii faptului că, nu există o relaţie automată între cunoştinţe şi comportament, a condus la
ignorarea domeniului afectiv.
Cum remarca Piaget, „la nici un nivel, în nici o stare, chiar şi la adulţi, nu putem găsi un
comportament sau o stare care este pur cognitivă, fără elemente ale afectivului, şi nici o stare pur
afectivă, fără un element cognitiv implicat”.
Problemele tehnologice, sociale, economice şi ştiinţifice nu se pot rezolva numai prin cunoştinţe cognitive.
Valorile şi atitudinile care contribuie la formarea competenţelor urmărite prin studiul chimiei, se
regăsesc în asocierea de mai jos:

Explicarea unor fenomene, procese, procedee • Respect pentru adevăr şi rigurozitate;
întâlnite în viaţa de zi cu zi. • Încredere în adevărurile ştiinţifice şi în
aprecierea critică a limitelor acestora;
• Dispoziţia de ameliorare a propriei
performanţe.
Investigarea comportării unor substanţe sau • Iniţiativă personală;
sisteme chimice. • Interes şi curiozitate;
• Spirit critic şi autocritic;
• Dispoziţie de a considera ipotezele ca idei ce
trebuie testate;
• Dispoziţie de a nu trage imediat concluzii;
• Dispoziţie de a avea o viziune neinfluenţată
de convingerile personale.
Rezolvarea de probleme în scopul stabilirii • Scepticism faţă de generalizări care nu sunt
unor corelaţii relevante, demonstrând bazate pe observaţii verificabile/ repetabile;
raţionamente deductive şi inductive. • Dispoziţie de a-şi modifica punctele de vedere
atunci când sunt prezentate fapte noi;
• Manifestare creativă.


Comunicarea înţelegerii conceptelor în • Deschidere şi dispoziţie de a asculta părerile
rezolvarea de probleme, în formularea celorlalţi;
explicaţiilor, în conducerea investigaţiilor şi • Toleranţă pentru opiniile celorlalţi;
în raportarea rezultatelor. • Dorinţă de informare şi afirmare;
• Interes şi respect pentru ceilalţi;
• Respect faţă de argumentaţia ştiinţifică;
• Interes pentru explorarea diferitelor modalităţi
de comunicare, inclusiv pentru cele furnizate
de TIC.
Evaluarea consecinţelor proceselor şi • Aprecierea critică a raportului între beneficii
acţiunii produselor chimice asupra propriei şi efectele indezirabile ale aplicării
persoane şi asupra mediului. tehnologiilor;
• Grija faţă de propria persoană, faţă de ceilalţi
şi faţă de mediu.
Schimbările sociale, economice şi tehnologice au transformat piaţa muncii. Această restructurare,
deseori, necesită forţă de muncă înalt calificată care să posede deprinderi specializate. Sarcinile de
rutină sunt acum desfăşurate prin intermediul tehnologiei informaţiei, ceea ce conduce la descreşterea
atât a necesarului cât şi a efectivului forţei de muncă implicate în performarea acestora şi totodată la
creşterea cerinţei pentru forţă de muncă cu deprinderi cognitive de înalt nivel.
Dacă epoca industrială se caracteriza prin:
• Standardizare, control centralizat, relaţii de adversitate, decizie autocrată, conformitate,
comunicare unidirecţională, compartimentare, orientare către părţile componente,
epoca informaţiei se caracterizează prin:
• Individualizare, autonomie, relaţii de cooperare, decizie în cooperare, iniţiativă, diversitate,
interrelaţionare, abordare holistică, orientare către procese.
Aceste trăsături induc ideea că, instruirea nu mai este nici pe de parte înţeleasă ca „o mărime care se
potriveşte pentru toţi”, fiind imperios necesar ca aceasta să furnizeze oportunităţi pentru ca educabilii
să manifeste iniţiativă şi responsabilitate pentru propria învăţare, în acelaşi timp, să ofere sprijin pentru
ca procesele învăţării să fie mai efective şi eficiente.
Programele de chimie descriu oferta educaţională a disciplinei pentru un parcurs şcolar determinat.
Aplicarea acestor programe are în vedere posibilitatea construirii unor parcursuri individuale de
învăţare, printr-o ofertă adaptată specificului şcolii, interesului elevilor şi al comunităţii, precum şi
promovarea unor strategii didactice active ce plasează elevul, în centrul procesului didactic.
Programa şcolară reprezintă elementul central al proiectării didactice. Proiectarea didactică presupune:
i. Lectura personalizată a programei;
ii. Planificarea calendaristică;
iii. Proiectarea secvenţială a unităţilor de învăţare şi implicit a lecţiilor.
Elaborarea documentelor de proiectare didactică necesită asocierea într-un mod personalizat al elementelor
programei –competenţe specifice şi conţinuturi, cu resurse metodologice, temporale, materiale.
PLANIFICAREA CALENDARISTICĂ ca instrument de interpretare personalizată a programei, se
racordează la individualitatea clasei. Pentru realizarea acesteia se recomandă parcurgerea următoarelor etape:
competenţele specifice vizate, conţinuturile alocate şi individualitatea fiecărei clase.

Structura planificării calendaristice

Nr. Unitatea de învăţare Competenţe Conţinuturi Număr Săptămâna Observaţii
U.Î. - titlu specifice de ore
vizate alocate
Proiectarea unei unităţi de învăţare necesită aplicarea unei metodologii care constă într-o
succesiune de etape înlănţuite logic, ce conduc la detalierea conţinuturilor de tip factual, noţional şi
procedural care contribuie la formarea şi/sau dezvoltarea competenţelor specifice.
Etapele proiectării, aceleaşi pentru orice unitate de învăţare, se regăsesc în următoarea rubricaţie:
Conţinuturi detaliate Competenţe Activităţi de Resurse Evaluare

ale unităţii de specifice vizate învăţare
învăţare
Activităţile de învăţare se construiesc pe baza corelării dintre competenţele specifice şi conţinuturile

prevăzute de programă. Activităţile de învăţare presupun orientarea către un scop, redat prin tema
activităţii, fiind transpuse într-o formă de comunicare inteligibilă elevilor – adecvată nivelului de
dezvoltare al acestora.
Pentru a avea succes în societatea cunoaşterii, într-o economie a competiţiei crescute, toţi elevii trebuie
să înveţe să comunice, să gândească să raţioneze eficient, să rezolve probleme complexe, să lucreze cu
date multidimensionale şi reprezentări sofisticate, să formuleze judecăţi referitoare la acurateţea masei de
informaţie, să colaboreze în diverse echipe şi să demonstreze o puternică automotivare.
Copiii nu urmează acelaşi drum pentru creştere intelectuală şi schimbare, ei nu sunt pregătiţi să înveţe
în acelaşi mod, mai degrabă învaţă unele proceduri încet şi folosind rute multiple; dezvoltarea
cunoştinţelor nu numai că este variabilă, dar se constituie în contexte şi situaţii particulare. Ca urmare,
instruirea ar trebui să ţină cont de natura culturii clasei, de practicile pe care le promovează şi de
variaţia individuală.
Ştiinţele, ca şi alte domenii, sunt deseori învăţate prin muncă în colaborare. Prin asemenea interacţiuni,
indivizii construiesc comunităţi ale practicii, îşi testează propriile teorii şi construiesc pe învăţarea
altora; interacţiunea socială furnizează oportunităţi de a percepe situaţia din perspective diferite.
Modelarea competenţelor cognitive prin participare în grup şi interacţiune socială este un mecanism
important pentru internalizarea cunoştinţelor şi deprinderilor.
Indiferent de tipul de achiziţie urmărit, fie o unitate foarte specifică a unei deprinderi sau a unei
cunoştinţe, fie o schemă amplă de rezolvare a unei probleme complexe, dezvoltarea unei cunoaşteri
profunde a unui domeniu necesită timp şi focalizare pe oportunităţile de exersare şi feedback. Ca
urmare, furnizarea unui feedback informativ şi la timp va conduce la exersarea efectivă şi eficientă a
unei deprinderi, aceasta fiind una din sarcinile instruirii.
Ţinând cont de aspectele menţionate este necesar ca educabililor să li se dea iniţiativa, să lucreze în
grup pentru soluţionarea unor sarcini de viaţă, să li se permită alegerea dintr-o diversitate de metode,
să utilizeze tehnologia avansată şi să aibă posibilitatea de a persevera până ce ating standardele
corespunzătoare. Pe de altă parte, practica pedagogică trebuie să se îndrepte spre:
• evitarea folosirii termenilor şi conceptelor introductive în afara unor referinţe concrete;
• implicarea frecventă a elevilor în gândirea operaţională.

În continuare sunt prezentate câteva sugestii de activităţi de învăţare care pot fi abordate în scopul
formării şi dezvoltării competenţelor generale din programă:
• Interpretarea informaţiilor furnizate de mijloace multimedia;
• Valorificarea informaţiilor care se pot obţine din configuraţia electronică/poziţia elementelor
în tabelul periodic;
• Explicarea proprietăţilor unui compus pe baza structurii acestuia;
• Clasificarea unor compuşi după natura legăturii/grupării funcţionale;
2. Investigarea comportării unor substanţe sau sisteme chimice.
• Realizarea unor investigaţii care dovedesc relaţii structură – proprietăţi;
• Proiectarea unor investigaţii pe tema proprietăţilor unor compuşi;
• Reprezentarea datelor experimentale;
• Folosirea tehnologiilor informaţionale şi comunicaţionale;
• Interpretarea digramelor/tabelelor/schemelor grafice;
• Elaborarea unor referate care includ observaţii, concluzii pe baza activităţii experimentale;
inductive şi deductive.
• Identificarea surselor bibliografice necesare rezolvării unor probleme;
• Stabilirea unor strategii de rezolvare a unei anumite situaţii prin analogie, inducţie sau
deducţie;
• Analiza informaţiilor pentru verificarea noncontradicţiei, suficienţei, redundanţei acestora şi
pentru eliminarea informaţiilor neesenţiale;
• Utilizarea intuiţiei în rezolvarea de probleme;
• Aplicarea algoritmilor de rezolvare a problemelor de calcul.
• Reprezentarea formulelor de structură ale compuşilor organici;
• Modelarea legăturii covalente/interacţiunilor de natură fizică, în cazul compuşilor studiaţi;
asupra mediului.
• Documentarea pe teme legate de aplicaţiile practice ale unor substanţe, procese;
Evaluarea, în mod tradiţional, a fost folosită de profesor pentru a monitoriza învăţarea elevului şi a
furniza o bază pentru asigurarea notelor. În timp, caracterul evaluării s-a schimbat, rolul acesteia
crescând permanent. Deserveşte trei mari scopuri:
• să asiste învăţarea,
• să măsoare achiziţiile individuale,
• să evalueze programe.
Deşi evaluările folosite în diferite contexte şi în diferite scopuri apar ca fiind diferite, subscriu
aceloraşi principii comune, unul dintre acestea este că evaluarea este întotdeauna un proces de gândire
asupra dovezilor furnizate.
Indiferent de scop, orice evaluare trebuie să fie fundamentată pe trei elemente reunite în triunghiul evaluării:
cogniţie – modelul reprezentării cunoştinţelor şi dezvoltării competenţelor în domeniul disciplinei, observaţie

– sarcini sau situaţii care ne permit observarea performanţei elevului, şi interpretare – metodologia folosită
pentru a trage concluzii referitoare la performanţa elevului, care în mod explicit trebuie corelate.
În procesul de design al evaluării rolul central îl deţine modelul cogniţiei şi învăţării, care trebuie să fie
bazat pe modul în care elevii îşi reprezintă cunoştinţele şi competenţele domeniului.
În teoriile moderne ale învăţării şi cogniţiei un accent major este plasat pe dimensiunea socială a
învăţării, incluzând practici participative care vin în sprijinul cunoaşterii şi înţelegerii.Ca urmare,
practicile evaluării ar trebui să depăşească focalizarea pe deprinderi şi biţi discreţi de cunoştinţe şi
să vizeze aspecte mai complexe legate de achiziţiile elevilor.
Ceea ce indivizii ştiu, cum ştiu şi cum sunt capabili să-şi folosească cunoştinţele pentru a răspunde la
întrebări, a rezolva o problemă şi a se angaja în învăţare adiţională, este aspectul cheie care determină
participarea în societatea actuală. Ca urmare, evaluarea ar trebui să fie centrată pe strategiile specifice pe
care elevii le folosesc în rezolvarea problemelor, identificându-se acelea care provoacă o dezvoltare
continuă a eficienţei şi sunt ancorate la un anumit domeniu particular de cunoştinţe şi deprinderi.
Achiziţiile, în majoritate, sunt acumulate prin interacţiune şi discurs; în cadrul clasei înţelegerea se
produce prin întrebări şi răspunsuri. Ca urmare, evaluarea ar trebui să evidenţieze cât de bine se
angajează elevii în practicile comunicative şi cât de bine folosesc instrumentele de comunicare
corespunzătoare domeniului.
O astfel de evaluare, formativă, este susţinută de coerenţa demersului de învăţare, adică de coerenţa
demersului elevului şi este evident orientată către procesele care generează produsele vizibile ale învăţării.
Evaluarea formativă întreţine un raport interactiv cu formarea, permiţând profesorului să garanteze că
modelele de formare propuse sunt adaptate caracteristicilor elevilor, şi anume, diferenţelor individuale în
învăţare şi aprofundare. Această formă de reglare este necesar să intervină în decursul actului de formare,
înainte de certificare sau orientarea ulterioară. Evaluarea formativă însoţeşte învăţarea şi permite ajustări
consecutive în funcţie de feedback-ul obţinut. Departe de a fi o simplă constatare a unei cantităţi de reuşită sau
eşec, nu se limitează doar la înregistrarea rezultatelor, mergând până la aflarea „de-ce”-urilor rezultatelor.
Pune accent pe aspectele calitative şi nu pe cele cantitative şi permite corectarea traiectoriilor.
În afara tehnicilor tradiţionale de evaluare: înregistrări ale discuţiilor din clasă, înregistrări ale
acţiunilor elevilor, teste scrise, teste de evaluare prin activităţi practice, tema pentru acasă, se
recomandă şi folosirea altor mijloace alternative: proiectul şi portofoliul.
Proiectul este o activitate complexă care presupune: investigarea problemei, realizarea proiectului propriu-zis
şi prezentarea acestuia, evidenţiind capacitatea de a lucra în cooperare, de a realiza activităţi independent, de a
comunica, de a împărtăşi celorlalţi propriile păreri şi concluzii, de a lua decizii.
Rolul profesorului este esenţial în ceea ce priveşte organizarea activităţii, consilierea şi monitorizarea
discretă a elevilor, prin supervizarea obiectivelor proiectului stabilite de aceştia, prin informarea
acestora cu privire la surse de documentare sau proceduri ce pot fi folosite, totuşi intervenţia acestuia
rămânând minimă. Este important ca profesorul să evite situaţia de eşec, fiecare elev putând fi
evidenţiat la un moment dat.
În ceea ce priveşte evaluarea prin intermediul proiectului, aceasta se poate realiza pentru tehnica de
lucru folosită, pentru modul de prezentare şi/sau produsul realizat. Cele patru dimensiuni utilizate în
evaluare sunt:
3. reflecţia – capacitatea de a se distanţa de propria lucrare având permanent în vedere
propriile obiective, de a evalua progresul făcut şi de a face modificările necesare;
Proiectele angajează elevii într-o autentică învăţare pe o perioadă semnificativă de timp,
determinându-i să reflecteze la propria acţiune, să ia decizii, să-şi dezvolte relaţii interpersonale, să
utilizeze limbile moderne în contexte autentice, să se mobilizeze şi constituie un cadru propice pentru
demonstrarea înţelegerii şi competenţelor dobândite.

PROGRAME ŞCOLARE PENTRU CICLUL SUPERIOR AL LICEULUI
CHIMIE
CLASA A XI-A1
Aprobat prin ordinul ministrului

Nr. 5099/09.09.2009
Bucureşti, 2009
1
Se aplică şi la clasa a XII-a – filiera tehnologică, ruta progresivă de calificare prin şcoala de arte şi meserii + anul
de completare.
NOTĂ DE PREZENTARE
Necesitatea asigurării deopotrivă a educaţiei de bază pentru toţi cetăţenii şi a iniţierii în trasee de formare
specializate, a determinat noua structură a învăţământului obligatoriu şi drept consecinţă, a învăţământului
post-obligatoriu.
Studiul chimiei în ciclul superior al liceului urmăreşte să contribuie la formarea capacităţii de a reflecta
asupra lumii, de a formula şi de a rezolva probleme pe baza relaţionării achiziţiilor din acest domeniu cu
celelalte domenii ale cunoaşterii. Dezvoltarea competenţelor esenţiale pentru reuşita personală şi socio-
profesională: comunicare, gândire critică, prelucrarea şi utilizarea contextuală a unor informaţii
complexe, formarea disponibilităţii de a-şi asuma responsabilităţi şi roluri diverse, în scopul orientării
adecvate în carieră într-o societate dinamică, precum şi asigurarea condiţiilor favorabile manifestării morale
autonome şi responsabile din punct de vedere civic, reprezintă alte dominante vizate de învăţământul
postobligatoriu şi drept urmare şi de chimie.
Planurile-cadru în vigoare pentru ciclul superior al liceului, sunt structurate pe trei componente: trunchi
comun (TC), curriculum diferenţiat (CD) şi curriculum la decizia şcolii (CDŞ).
La acest nivel de şcolaritate:
Trunchiul comun (TC) – ofertă educaţională comună pe profil de formare, stabilită la nivel naţional – este
constituit din aceleaşi discipline, cu alocări orare şi programe şcolare identice pentru toate specializările din
cadrul profilului. Trunchiul comun vizează atât aprofundarea competenţelor-cheie dobândite pe parcursul
învăţământului obligatoriu, relevante pentru traseul de formare a elevului, cât şi dobândirea competenţelor
specifice profilului de formare.
Curriculumul diferenţiat (CD) – ofertă educaţională comună pe specializare, stabilită la nivel naţional – este
constituit dintr-un pachet de discipline cu alocările orare şi programele şcolare corespunzătoare, diferenţiat
pe specializări. Curriculumul diferenţiat asigură, în clasele a XI-a şi a XII-a, o bază comună pregătirii de
specialitate pentru formarea profesională iniţială, respectiv, pentru continuarea studiilor.
Curriculumul la decizia şcolii (CDŞ) – ca ofertă educaţională stabilită la nivel local – se constituie, în funcţie
de solicitările elevilor şi de resursele materiale şi umane ale unităţii de învăţământ, din discipline opţionale şi
din alte activităţi educaţionale (aprofundări, extinderi). Se asigură, astfel, cadrul pentru susţinerea unor
performanţe diferenţiate, a unor nevoi şi interese specifice de învăţare ale elevilor, precum şi, după caz,
specializarea suplimentară faţă de curriculum diferenţiat, necesară formării profesionale iniţiale.
Programele şcolare de Chimie sunt structurate pe un acelaşi ansamblu de competenţe generale şi competenţe
specifice atât pentru filiera teoretică, profil real, specializările matematică-informatică şi ştiinţe ale naturii,
cât şi pentru toate calificările profesionale din cadrul filierei tehnologice la care se studiază această disciplină.
În cadrul ofertei curriculare a disciplinei, diferenţierile dintre profilurile menţionate, precum şi dintre domeniile
de calificări profesionale din cadrul filierei tehnologice sunt realizate pe segmentul conţinuturilor valorificate,
fiind determinate de alocările orare din planurile-cadru de învăţământ, 1 oră, respectiv, 2 ore.
În cazul disciplinei Chimie, la clasa a XI-a, oferta educaţională pentru curriculum diferenţiat (1 oră) se
adresează elevilor înscrişi la profilul real, specializarea ştiinţe ale naturii şi celor de la profilul militar,
specializarea matematică-informatică. Programa şcolară este structurată pe un acelaşi ansamblu de competenţe
generale şi competenţe specifice pentru ambele profiluri şi comune cu cele ale trunchiului comun. Diferenţele
se înregistrează la nivelul conţinuturilor şi se datorează parcursului de formare diferit al elevilor de la cele
două profiluri. Conţinuturile sunt prezentate în cele două programe în mod diferit: în programa pentru
specializarea ştiinţe ale naturii, într-o coloană special destinată, cu corp de literă cursiv şi asterisc, iar în cea
pentru profilul militar, cu corp de literă normal. Orele de chimie din curriculum diferenţiat sunt ore pe care
elevii din profilul sau specializarea respectivă, le efectuează în mod obligatoriu.
Chimie – clasa a XI-a, ciclul superior al liceului 2

Învăţarea ştiinţelor este un proces activ;
Toţi elevii indiferent de aspiraţii, motivaţii, interese trebuie să aibă oportunitatea alfabetizării
ştiinţifice;
Formarea educaţiei ştiinţifice, în detrimentul conţinuturilor ştiinţifice nerelevante în raport cu
Ca urmare, s-a urmărit: continuitatea şi coerenţa intradisciplinară, realizarea legăturilor interdisciplinare,

prezentarea conţinuturilor într-o formă accesibilă în scopul stimulării motivaţiei pentru studiul chimiei şi,
nu în ultimul rând, asigurarea unei continuităţi la nivelul experienţei didactice acumulate în predarea
disciplinei.


profesorul poate:
Programele şcolare de Chimie pentru ciclul superior al liceului au următoarele componente:

competenţe generale;
competenţe specifice;
conţinuturi corelate cu competenţe specifice;
valori şi atitudini;
sugestii metodologice.
În baza planurilor-cadru, numărul de ore pe săptămână alocat în funcţie de filieră, profil şi

specializare/calificare profesională şi programele corespunzătoare sunt după cum urmează:
Nr. ore
Filieră Profil Specializare/ Calificare profesională Programa
TC CD Total
Teoretică Real Matematică-informatică 1 0 1 Programa 1
Teoretică Real Ştiinţe ale naturii 1 1 2 Programa 1
Vocaţională Militar Matematică-informatică 0 1 1 Programa 3

Nr. ore
TC CD Total
Tehnician mecanic pentru întreţinere şi reparaţii;
Tehnician prelucrări mecanice; Tehnician electronist;
Tehnician electrotehnist; Tehnician electromecanic;
Tehnician energetician; Tehnician în construcţii şi
lucrări publice; Tehnician instalator pentru
construcţii; Tehnician în industria textilă; Tehnician în
industria pielăriei; Tehnician transporturi; Tehnician
metrolog; Tehnician operator roboţi industriali;
Tehnician prelucrări pe maşini cu comandă numerică;
Tehnician în prelucrarea lemnului; Tehnician
designer mobilă şi amenajări interioare; Tehnician
proiectant produse finite din lemn; Tehnician poligraf;
Tehnologică Tehnician audio-video; Tehnician producţie film şi 1 0 1 Programa 3
televiziune; Tehnician multimedia; Tehnician
producţie poligrafică; Tehnician construcţii navale;
Tehnician aviaţie; Tehnician instalaţii de bord
(avion); Tehnician prelucrări la cald; Tehnician
operator tehnică de calcul; Tehnician operator
procesare text/ imagine; Tehnician desenator pentru
construcţii şi instalaţii; Tehnician mecatronist;
Tehnician de telecomunicaţii; Tehnician proiectant
CAD; Tehnician electrician electronist auto;
Tehnician designer vestimentar; Tehnician în
instalaţii electrice; Tehnician operator telematică;
Tehnician în automatizări.
Tehnician ecolog şi protecţia calităţii mediului;
Tehnician agromontan; Tehnician hidro-
meteorolog; Tehnician veterinar; Tehnician
analize produse alimentare; Tehnician în
silvicultură şi exploatări forestiere; Tehnician
pentru animale de companie; Tehnician în
industria alimentară; Tehnician în agricultură;
Tehnician în agroturism; Tehnician agronom;
Tehnician zootehnist; Tehnician în prelucrarea
Tehnologică produselor de origine animală; Tehnician în 2 0 2 Programa 2
industria alimentară extractivă; Tehnician
horticultor; Tehnician în agricultură ecologică;
Tehnician în morărit, panificaţie şi produse
făinoase; Tehnician în industria alimentară
fermentativă şi în prelucrarea legumelor şi
fructelor, Tehnician chimist de laborator;
Tehnician în industria materialelor de construcţii;
Tehnician în chimie industrială; Tehnician în
industria sticlei şi ceramicii.

1. Explicarea unor fenomene, procese, procedee

rezultatelor

PROGRAMA 1
Filiera teoretică, Profil Real
Specializările:
Matematică-informatică, Ştiinţe ale naturii

COMPETENŢE SPECIFICE ŞI CONŢINUTURI2

Competenţe
Conţinuturi pentru TC Conţinuturi pentru CD
specifice
1.1 Clasificarea Compuşi cu grupe funcţionale *Derivaţi funcţionali ai acizilor
compuşilor organici monovalente: compuşi halogenaţi, carboxilici (esteri, halogenuri acide,
în funcţie de natura compuşi hidroxilici, amine; anhidride, amide, nitrili).
grupei funcţionale Compuşi cu grupe funcţionale divalente
şi trivalente: compuşi carbonilici,
compuşi carboxilici;
Compuşi cu grupe funcţionale mixte:
aminoacizi, hidroxiacizi, zaharide.
1.2 Organizarea Reacţii de substituţie, adiţie, eliminare, *Reacţii de substituţie. Reacţii de adiţie:
cunoştinţelor legate transpoziţie: -*Monohalogenarea butanului şi
de clasele de - Monohalogenarea propanului. neopentanului;
compuşi Bromurarea propenei şi acetilenei (Br2 - *Bromurarea fenolului;
şi HBr); - *Nitrarea acidului benzoic;
- Nitrarea fenolului; - *Sulfonarea anilinei;
- Alchilarea benzenului cu propenă; -*Alchilarea anilinei, amoniacului,
- Polimerizarea clorurii de vinil, alcoolilor cu oxid de etenă. Alchilarea
acrilonitrilului, acetatului de vinil; aminelor;
- Condensarea aminoacizilor şi a - *Copolimerizarea butadienei cu
monozaharidelor; monomeri vinilici;
- Hidroliza enzimatică a grăsimilor, - *Condensarea compuşilor carbonilici
proteinelor, amidonului. Hidroliza între ei şi cu fenolul;
acidului acetilsalicilic; - *Diazotarea anilinei. Sinteza
- Esterificarea acidului salicilic; metiloranj. Sinteza unui colorant azoic;
- Hidrogenarea grăsimilor lichide; - *Hidroliza compuşilor mono, di- şi
- Dehidrohalogenarea 2-bromobutanului; trihalogenaţi;
- Deshidratarea 2-butanolului; - *Esterificarea celulozei cu acid azotic şi
- Izomerizarea n-pentanului. cu clorură de acetil şi anhidridă acetică;
- *Reducerea nitrobenzenului (fier şi
acid clorhidric), a compuşilor
carbonilici, a glucozei şi fructozei.
1.3 Explicarea Aminoacizi (glicina, alanina, valina, *Reactivitatea diferită a legăturii C-H
comportării unor serina, cisteina, acidul glutamic, lisina): (butan);
compuşi într-un definiţie, denumire, clasificare, *Compuşi carbonilici (C1…C4):
context dat proprietăţi fizice, caracter amfoter; definiţie, denumire, clasificare,
Izomeria optică: carbon asimetric, proprietăţi fizice, utilizări;
enantiomeri, amestec racemic; *Amine: definiţie,denumire,
Monozaharide: glucoza şi fructoza clasificare, caracter bazic;
(formule plane şi de perspectivă); *Fenoli: definiţie, denumire,
Acizi nucleici: clasificare, caracter acid;
- Baze azotate (adenina, timina, citozina, *Izomerie optică: diastereoizomeri,
uracil, guanina); mezoforme;
- Formarea unei nucleotide din *Proteine: structură primară,
adenozină şi acid fosforic; secundară, terţiară.
- Formarea legăturilor de hidrogen între
bazele azotate complementare
(adenină-timină, citozină-guanină);
- Formarea elicei duble a ADN-ului.
2
Conţinuturile marcate prin corp de literă cursiv şi asterisc (*) reprezintă curriculum diferenţiat pentru specializarea
Ştiinţe ale naturii şi sunt obligatorii numai pentru această specializare.


Competenţe
specifice
2.1 Stabilirea unor Oxidarea etanolului (KMnO4, K2Cr2O7) *Nitrarea fenolului;
predicţii în scopul şi a glucozei (reactiv Tollens şi Fehling); *Bromurarea fenolului;
evidenţierii unor Caracterul amfoter al aminoacizilor; *Caracterul acid al fenolului;
caracteristici, Hidroliza acidului acetilsalicilic; *Obţinerea metiloranjului;
proprietăţi, relaţii Identificarea aminoacizilor. *Sinteza unui colorant azoic;
*Identificarea acidului salicilic.
2.2 Evaluarea Oxidarea etanolului (KMnO4, K2Cr2O7 ) *Nitrarea fenolului;
măsurii în care şi a glucozei (reactiv Tollens şi Fehling); *Bromurarea fenolului;
concluziile Caracterul amfoter al aminoacizilor; *Caracterul acid al fenolului;
investigaţiei susţin Hidroliza acidului acetilsalicilic; *Obţinerea metiloranjului;
predicţiile iniţiale Identificarea aminoacizilor. *Sinteza unui colorant azoic;
*Identificarea acidului salicilic.
Competenţe
specifice
3.1 Rezolvarea Randament. *Conversie utilă, conversie totală;
problemelor *Aciditatea/bazicitatea unui compus
cantitative/calitative organic (alcooli, fenoli, acizi
carboxilici, amine).
3.2 Justificarea Clasificarea compuşilor organici în *Clasificarea compuşilor organici în
explicaţiilor şi funcţie de grupa funcţională; funcţie de grupa funcţională;
soluţiilor la Reacţii de substituţie, adiţie, eliminare, *Reacţii de substituţie. Reacţii de
probleme transpoziţie; adiţie;
Acizi nucleici; *Proteine: structură primară,
Izomeria optică. secundară, terţiară;
* Izomeria optică.
Competenţe
specifice
4.1 Procesarea unui Freoni. Distrugerea stratului de ozon; *Importanţa produşilor de
volum important de Importanţa derivaţilor halogenaţi; diazotare;
informaţii şi Importanţa produşilor de alchilare; *Importanţa reacţiei de
realizarea distincţiei Importanţa polimerilor; hidrogenare–reducere;
dintre informaţii Importanţa produşilor de condensare şi *Importanţa reacţiei de sulfonare;
relevante/irelevante policondensare; *Hormoni;
şi Importanţa reacţiei de hidroliză; Enzime: natură proteică, rol
subiective/obiective Importanţa oxidărilor în organismul biologic.
uman;
ADN. ARN.
4.2 Decodificarea şi Reacţii de substituţie; *Coloranţi azoici;
interpretarea Reacţii de adiţie; *Hormoni;
limbajului simbolic Reacţii de eliminare; *Enzime: natură proteică, rol
şi înţelegerea Reacţii de transpoziţie; biologic.
relaţiei acestuia cu Grupe funcţionale;
limbajul comun Izomeria optică;
ADN. ARN.


asupra mediului
Competenţe Conţinuturi pentru TC Conţinuturi pentru CD
specifice
5.1 Interpretarea Freoni. Distrugerea stratului de ozon; *Importanţa produşilor de
critică a Importanţa derivaţilor halogenaţi; diazotare;
informaţiilor din Importanţa produşilor de alchilare; *Importanţa reacţiei de
diverse surse Importanţa polimerilor; hidrogenare –reducere;
Importanţa produşilor de condensare şi *Importanţa reacţiei de sulfonare;
policondensare; *Hormoni;
Importanţa reacţiei de hidroliză; *Enzime: natură proteică, rol
Importanţa oxidărilor în organismul biologic.
uman;
ADN. ARN.
5.2 Recunoaşterea Freoni. Distrugerea stratului de ozon; *Importanţa produşilor de
tipurilor de Importanţa derivaţilor halogenaţi; diazotare;
probleme de interes Importanţa produşilor de alchilare; *Importanţa reacţiei de
general la care Importanţa polimerilor; hidrogenare-reducere;
poate răspunde Importanţa produşilor de condensare şi *Importanţa reacţiei de sulfonare;
chimia policondensare; *Coloranţi azoici;
Importanţa reacţiei de hidroliză; *Hormoni;
Importanţa oxidărilor în organismul *Enzime: natură proteică, rol
uman; biologic.
ADN. ARN.
DOMENII DE CONŢINUT
• Clase de compuşi organici.

• Reacţii ale compuşilor organici: substituţie, adiţie, eliminare, transpoziţie.
• Compuşi cu importanţă biologică. Noţiuni de biochimie.

PROGRAMA 2
Filiera Tehnologică, Calificările profesionale:
Tehnician ecolog şi protecţia calităţii mediului Tehnician chimist de laborator
Tehnician hidro-meteorolog Tehnician în chimie industrială
Tehnician analize produse alimentare Tehnician în industria materialelor de construcţii
Tehnician veterinar pentru animale de companie Tehnician în industria sticlei şi ceramicii
Tehnician în agricultură
Tehnician agromontan
Tehnician veterinar
Tehnician în silvicultură şi exploatări forestiere
Tehnician în industria alimentară
Tehnician în agroturism


1.Explicarea unor fenomene, procese, procedee
1.1 Clasificarea compuşilor Compuşi cu grupe funcţionale monovalente: compuşi halogenaţi,
organici în funcţie de natura compuşi hidroxilici, amine;
grupei funcţionale Compuşi cu grupe funcţionale divalente şi trivalente: compuşi
carbonilici, compuşi carboxilici, derivaţi funcţionali ai acizilor
carboxilici (esteri, halogenuri acide, anhidride, amide, nitrili);
Compuşi cu grupe funcţionale mixte: aminoacizi, hidroxiacizi,
zaharide.
1.2 Organizarea cunoştinţelor Reacţii de substituţie, adiţie, eliminare, transpoziţie:
legate de clasele de compuşi - Monohalogenarea propanului şi butanului. Bromurarea propenei şi
acetilenei (Br2 şi HBr);
- Nitrarea fenolului;
- Sulfonarea anilinei;
- Alchilarea benzenului cu propenă. Alchilarea aminelor. Alchilarea
anilinei, amoniacului, alcoolilor cu oxid de etenă;
- Polimerizarea clorurii de vinil, acrilonitrilului, acetatului de vinil.
Copolimerizarea butadienei cu monomeri vinilici;
- Condensarea compuşilor carbonilici între ei şi cu fenolul;
Condensarea aminoacizilor şi a monozaharidelor;
- Hidroliza enzimatică a grăsimilor, proteinelor, amidonului.
Hidroliza acidului acetilsalicilic;
- Esterificarea acidului salicilic. Esterificarea celulozei cu acid azotic
şi cu clorură de acetil şi anhidridă acetică;
- Hidrogenarea grăsimilor lichide;
- Reducerea nitrobenzenului (fier şi acid clorhidric), a compuşilor
carbonilici, a glucozei şi fructozei;
- Dehidrohalogenarea 2-bromobutanului;
- Deshidratarea 2-butanolului;
- Izomerizarea n-pentanului.
1.3 Explicarea comportării Fenoli: definiţie, denumire, clasificare, caracter acid;

unor compuşi într-un context Compuşi carbonilici (C1…C4): definiţie, denumire, clasificare,
dat proprietăţi fizice, utilizări;
Amine: definiţie,denumire, clasificare, caracter bazic;
Aminoacizi (glicina, alanina, valina, serina, cisteina, acidul glutamic,
lisina): definiţie, denumire, clasificare, proprietăţi fizice, caracter
amfoter;
Proteine: structură primară, secundară, terţiară;
Izomeria optică: carbon asimetric, enantiomeri, amestec racemic;
Monozaharide: glucoza şi fructoza (formule plane şi de perspectivă);
Acizi nucleici:
- Baze azotate (adenina, timina, citozina, uracil, guanina);
- Formarea unei nucleotide din adenozină şi acid fosforic;
- Formarea legăturilor de hidrogen între bazele azotate
complementare (adenină-timină, citozină-guanină);
- Formarea elicei duble a ADN-ului;
Echilibrul chimic. Legea acţiunii maselor. Kc, Ka, Kw. Principiul Le
Chatelier. Factori care influenţează echilibrul chimic. Echilibrul
reacţiei de esterificare.


2.1 Stabilirea unor predicţii Oxidarea etanolului (KMnO4, K2Cr2O7) şi a glucozei (reactiv Tollens
în scopul evidenţierii unor şi Fehling);
caracteristici, proprietăţi, Nitrarea fenolului;
relaţii Caracterul acid al fenolului;
Sinteza unui colorant azoic;
Caracterul amfoter al aminoacizilor;
Identificarea aminoacizilor;
Factori care influenţează echilibrul chimic.
2.2 Evaluarea măsurii în care Oxidarea etanolului (KMnO4, K2Cr2O7) şi a glucozei (reactiv Tollens
concluziile investigaţiei şi Fehling);
susţin predicţiile iniţiale Nitrarea fenolului;
Caracterul acid al fenolului;
Sinteza unui colorant azoic;
Caracterul amfoter al aminoacizilor;
Identificarea aminoacizilor.
3.Rezolvarea de probleme în scopul stabilirii unor corelaţii relevante, demonstrând raţionamente

3.1 Rezolvarea problemelor Conversie utilă, conversie totală. Randament.
cantitative/calitative Aciditatea/bazicitatea unui compus organic (alcooli, fenoli, acizi
carboxilici, amine);
Echilibrul chimic. Factori care influenţează echilibrul chimic.
Echilibrul reacţiei de esterificare.
3.2 Justificarea explicaţiilor Clasificarea compuşilor organici în funcţie de grupa funcţională;
şi soluţiilor la probleme Reacţii de substituţie, adiţie, eliminare, transpoziţie;
Proteine: structură primară, secundară, terţiară;
Acizi nucleici;
Izomeria optică;
Echilibrul chimic.

4.1 Procesarea unui volum Freoni. Distrugerea stratului de ozon;
important de informaţii şi Importanţa derivaţilor halogenaţi;
realizarea distincţiei dintre Importanţa produşilor de alchilare;
informaţii Importanţa reacţiei de sulfonare;
relevante/irelevante şi Importanţa reacţiei de hidrogenare–reducere;
subiective/obiective Importanţa polimerilor;
Importanţa produşilor de condensare şi policondensare;
Importanţa reacţiei de hidroliză;
Hormoni;
Enzime: natură proteică, rol biologic;
Importanţa oxidărilor în organismul uman;
ADN. ARN.


4.2 Decodificarea şi Reacţii de substituţie;
interpretarea limbajului Reacţii de adiţie;
simbolic şi înţelegerea Reacţii de eliminare;
relaţiei acestuia cu limbajul Reacţii de transpoziţie;
comun Grupe funcţionale;
Izomeria optică;
Coloranţi azoici;
Hormoni;
Enzime: natură proteică, rol biologic.
ADN. ARN.
asupra mediului
5.1 Interpretarea critică a Freoni. Distrugerea stratului de ozon;
informaţiilor din diverse Importanţa derivaţilor halogenaţi;
surse Importanţa produşilor de alchilare;
Importanţa reacţiei de sulfonare;
Importanţa reacţiei de hidrogenare–reducere;
Importanţa polimerilor;
Hormoni;
ADN. ARN.
5.2 Recunoaşterea tipurilor Freoni. Distrugerea stratului de ozon;
de probleme de interes Importanţa derivaţilor halogenaţi;
general la care poate Importanţa produşilor de alchilare;
răspunde chimia Importanţa reacţiei de sulfonare;
Importanţa reacţiei de hidrogenare–reducere;
Hormoni;
ADN. ARN.

PROGRAMA 3
√ Filiera Vocaţională, Profil Militar (MApN), specializarea: Matematică-informatică
√ Filiera Tehnologică, Calificările profesionale:

Tehnician mecanic pentru întreţinere şi reparaţii Tehnician producţie film şi televiziune
Tehnician prelucrări mecanice Tehnician multimedia
Tehnician electronist Tehnician producţie poligrafică
Tehnician electrotehnist Tehnician aviaţie
Tehnician electromecanic Tehnician instalaţii de bord (avion)
Tehnician în construcţii şi lucrări publice Tehnician prelucrări la cald
Tehnician instalator pentru construcţii Tehnician operator tehnică de calcul
Tehnician în industria textilă Tehnician operator procesare text/ imagine
Tehnician în industria pielăriei Tehnician desenator pentru construcţii şi instalaţii
Tehnician transporturi Tehnician mecatronist
Tehnician metrolog Tehnician de telecomunicaţii
Tehnician operator roboţi industriali Tehnician proiectant CAD
Tehnician în prelucrarea lemnului Tehnician designer vestimentar
Tehnician designer mobilă şi amenajări interioare Tehnician în instalaţii electrice
Tehnician poligraf Tehnician operator telematică
Tehnician audio-video Tehnician în automatizări


1.1 Clasificarea compuşilor Compuşi cu grupe funcţionale monovalente: compuşi halogenaţi,
organici în funcţie de natura compuşi hidroxilici, amine;
grupei funcţionale Compuşi cu grupe funcţionale divalente şi trivalente: compuşi
carbonilici, compuşi carboxilici;
Compuşi cu grupe funcţionale mixte: aminoacizi, hidroxiacizi,
zaharide.
1.2 Organizarea cunoştinţelor Reacţii de substituţie, adiţie, eliminare, transpoziţie:
legate de clasele de compuşi - Monohalogenarea propanului. Bromurarea propenei, acetilenei (Br2 şi
HBr);
- Nitrarea fenolului;
- Alchilarea benzenului cu propenă;
- Polimerizarea clorurii de vinil, acrilonitrilului, a acetatului de vinil;
- Condensarea aminoacizilor şi a monozaharidelor;
- Hidroliza enzimatică a grăsimilor, proteinelor, amidonului. Hidroliza
acidului acetilsalicilic;
- Esterificarea acidului salicilic;
- Hidrogenarea grăsimilor lichide;
- Dehidrohalogenarea 2-bromobutanului;
- Deshidratarea 2-butanolului;
- Izomerizarea n-pentanului.
1.3 Explicarea comportării Aminoacizi (glicina, alanina, valina, serina, cisteina, acidul glutamic,
unor compuşi într-un context lisina): definiţie, denumire, clasificare, proprietăţi fizice, caracter
dat amfoter;
Izomeria optică: carbon asimetric, enantiomeri, amestec racemic;
Monozaharide: glucoza şi fructoza (formule plane şi de perspectivă);
Acizi nucleici:
- Baze azotate (adenina, timina, citozina, uracil, guanina);
- Formarea unei nucleotide din adenozină şi acid fosforic;
- Formarea legăturilor de hidrogen între bazele azotate complementare
(adenină-timină, citozină-guanină);
- Formarea elicei duble a ADN-ului.

2.1 Stabilirea unor predicţii Oxidarea etanolului (KMnO4, K2Cr2O7) şi a glucozei (reactiv Tollens
în scopul evidenţierii unor şi Fehling);
caracteristici, proprietăţi, Caracterul amfoter al aminoacizilor;
relaţii Hidroliza acidului acetilsalicilic;
2.2 Evaluarea măsurii în care Oxidarea etanolului (KMnO4, K2Cr2O7 ) şi a glucozei (reactiv Tollens
concluziile investigaţiei şi Fehling);
susţin predicţiile iniţiale Caracterul amfoter al aminoacizilor;


3.1 Rezolvarea problemelor Randament.
cantitative/calitative
3.2 Justificarea explicaţiilor Clasificarea compuşilor organici în funcţie de grupa funcţională;
şi soluţiilor la probleme Reacţii de substituţie, adiţie, eliminare, transpoziţie;
Acizi nucleici;
Izomeria optică.
4.1 Procesarea unui volum Freoni. Distrugerea stratului de ozon;
important de informaţii şi Importanţa derivaţilor halogenaţi;
realizarea distincţiei dintre Importanţa produşilor de alchilare;
informaţii Importanţa polimerilor;
relevante/irelevante şi Importanţa produşilor de condensare şi policondensare;
subiective/obiective Importanţa reacţiei de hidroliză;
ADN. ARN.
4.2 Decodificarea şi Reacţii de substituţie;
interpretarea limbajului Reacţii de adiţie;
simbolic şi înţelegerea Reacţii de eliminare;
relaţiei acestuia cu limbajul Reacţii de transpoziţie;
comun Grupe funcţionale;
Izomeria optică;
ADN. ARN.
asupra mediului
5.1 Interpretarea critică a Freoni. Distrugerea stratului de ozon;
informaţiilor din diverse Importanţa derivaţilor halogenaţi;
surse Importanţa produşilor de alchilare;
ADN. ARN.
5.2 Recunoaşterea tipurilor Freoni. Distrugerea stratului de ozon;
de probleme de interes Importanţa derivaţilor halogenaţi;
general la care poate Importanţa produşilor de alchilare;
răspunde chimia Importanţa polimerilor;
ADN. ARN.

Predarea ştiinţelor a luat în considerare în special domeniul cognitiv, care accentuează înţelegerea,
construirea deprinderilor de înalt nivel, dezvoltarea deprinderilor metacognitive, designul mediilor de
învăţare bazate pe tematici sau interdisciplinaritate. Lipsa mijloacelor şi tehnicilor de evaluare ale
domeniului afectiv, care să informeze asupra atingerii obiectivelor afective şi lipsa înţelegerii faptului că,
nu există o relaţie automată între cunoştinţe şi comportament, a condus la ignorarea domeniului afectiv.
Cum remarca Piaget, „la nici un nivel, în nici o stare, chiar şi la adulţi, nu putem găsi un comportament
sau o stare care este pur cognitivă, fără elemente ale afectivului, şi nici o stare pur afectivă, fără un
element cognitiv implicat”.
Problemele tehnologice, sociale, economice şi stiinţifice nu se pot rezolva numai prin cunoştinţe
cognitive.Valorile şi atitudinile care contribuie la formarea competenţelor urmărite prin studiul chimiei,
se regăsesc în asocierea de mai jos:
Explicarea unor fenomene, procese, Respect pentru adevăr şi rigurozitate;
procedee Încredere în adevărurile ştiinţifice şi în aprecierea critică a
limitelor acestora;
Disponibilitate de ameliorare a propriei performanţe.
Investigarea comportării unor substanţe Iniţiativă personală;
sau sisteme chimice Interes şi curiozitate;
Spirit critic şi autocritic;
Disponibilitate de a considera ipotezele ca idei ce trebuie
testate;
Disponibilitate de a nu trage imediat concluzii;
Disponibilitate de a avea o viziune neinfluenţată de
Rezolvarea de probleme în scopul Scepticism faţă de generalizări care nu sunt bazate pe
stabilirii unor corelaţii relevante, observaţii verificabile / repetabile;
demonstrând raţionamente deductive şi Disponibilitate de a-şi modifica punctele de vedere atunci
inductive când sunt prezentate fapte noi;
Manifestare creativă.
Comunicarea înţelegerii conceptelor în Deschidere şi dispoziţie de a asculta părerile celorlalţi;
rezolvarea de probleme, în formularea Toleranţă pentru opiniile celorlalţi;
explicaţiilor, în conducerea Dorinţă de informare şi afirmare;
investigaţiilor şi în raportarea Interes şi respect pentru ceilalţi;
rezultatelor Respect faţă de argumentaţia ştiinţifică;
Interes pentru explorarea diferitelor modalităţi de
comunicare, inclusive pentru cele furnizate de TIC.
Evaluarea consecinţelor proceselor şi Aprecierea critică a raportului între beneficii şi efectele
acţiunii produselor chimice asupra indezirabile ale aplicării tehnologiilor;
propriei persoane şi asupra mediului Grija faţă de propria persoană, faţă de ceilalţi şi faţă de mediu.
Schimbările sociale, economice şi tehnologice au transformat piaţa muncii. Această restructurare, deseori,
necesită forţă de muncă înalt calificată care să posede deprinderi specializate. Sarcinile de rutină sunt
acum desfăşurate prin intermediul tehnologiei informaţiei, ceea ce conduce la descreşterea atât a
necesarului cât şi a efectivului forţei de muncă implicate în performarea acestora şi totodată la creşterea
cerinţei pentru forţă de muncă cu deprinderi cognitive de înalt nivel.
Aplicarea acestor programe are în vedere posibilitatea construirii unor parcursuri individuale de învăţare,
printr-o ofertă adaptată specificului şcolii, interesului elevilor şi al comunităţii, precum şi promovarea
unor strategii didactice active ce plasează elevul, în centrul procesului didactic.

1. Lectura personalizată a programei;
2. Planificarea calendaristică;
3. Proiectarea secvenţială a unităţilor de învăţare şi implicit a lecţiilor.
Elaborarea documentelor de proiectare didactică necesită asocierea într-un mod personalizat al
elementelor programei –competenţe specifice şi conţinuturi, cu resurse metodologice, temporale,
materiale.
Planificarea calendaristică ca instrument de interpretare personalizată a programei, se racordează la
individualitatea clasei. Pentru relizarea acesteia se recomandă parcurgerea următoarelor etape:
4. Alocarea timpului necesar pentru fiecare unitate de învăţare în concordanţă cu competenţele
specifice vizate, conţinuturile alocate şi individualitatea fiecărei clase.
STRUCTURA PLANIFICARII CALENDARISTICE
Nr. Unitatea de Competenţe Conţinuturi Număr de Săptămâna Observaţii

U.Î. învăţare - titlu specifice vizate ore alocate
Proiectarea unei unităţi de învăţare necesită aplicarea unei metodologii care constă într-o succesiune de
etape înlănţuite logic, ce conduc la detalierea conţinuturilor de tip factual, noţional şi procedural care
contribuie la formarea şi/sau dezvoltarea competenţelor specifice.

detaliate ale unităţii specifice vizate învăţare
de învăţare

Pentru a avea succes în societatea cunoaşterii, într-o economie a competiţiei crescute, toţi elevii trebuie să
înveţe să comunice, să gândească şă să raţioneze eficient, să rezolve probleme complexe, să lucreze cu
profunde a unui domeniu necesită timp şi focalizare pe oportunităţile de exersare şi feedback Ca urmare,
furnizarea unui feedback informativ şi la timp va conduce la exersarea efectivă şi eficientă a unei
deprinderi, aceasta fiind una din sarcinile instruirii.
Ţinând cont de aspectele menţionate este necesar ca educabililor să li se dea iniţiativa, să lucreze în grup
pentru soluţionarea unor sarcini de viaţă, să li se permită alegerea dintr-o diversitate de metode, să
utilizeze tehnologia avansată şi să aibă posibilitatea de a persevera până ce ating standardele
corespunzătoare. Pe de altă parte practica pedagogică trebuie să se îndrepte spre:
• evitarea folosirii termenilor şi conceptelor introductive în afara unor referinţe concrete.

În continuare sunt prezentate cîteva sugestii de activităţi de învăţare3 care pot fi abordate în scopul
• Interpretarea informaţiilor furnizate de mijloace multimedia;
• Reprezentarea formulelor de structură ale unor compuşi organici4;
• Clasificarea unor compuşi după natura grupei funcţionale;
• Clasificarea reacţiilor compuşilor organici;
• Explicarea proprietăţilor unui compus pe baza structurii acestuia;
• Identificarea izomerilor optici.
• Realizarea unor investigaţii care dovedesc relaţia stuctură – proprietăţi;
• Folosirea tehnologiilor informaţionale şi comunicaţionale, în scopul realizării unor investigaţii;
• Elaborarea unor referate care includ observaţii, concluzii pe baza activităţii experimentale;
inductive şi deductive
• Identificarea unor surse bibliografice pentru rezolvarea problemelor;
• Stabilirea unor strategii de rezolvare a unei anumite probleme prin analogie, inducţie sau
deducţie;
• Stabilirea unor strategii de rezolvare a unei anumite probleme şi alegerea
alternativei/alternativelor corecte;
• Analiza informaţiilor pentru verificarea noncontradicţiei, suficienţei, redundanţei acestora şi
• Rezolvarea de probleme utilizând expresiile matematice ale randamentului/ conversiei utile/
conversiei totale;
• Rezolvarea de probleme utilizând expresiile matematice ale Kc, Ka, Kw;
• Compararea unor compuşi din punct de vedere al caracterului acido-bazic.
4. Comunicarea înţelegerii conceptelor în rezolvarea de probleme, în formularea explicaţiilor, în conducerea
investigaţiilor şi în raportarea rezultatelor
• Modelarea legăturii covalente şi/sau a interacţiunilor de natură fizică, în cazul compuşilor studiaţi;
• Recunoaşterea unităţii structurale comune a unui polimer dat, *a unui colorant azoic, a unei
proteine, a unui acid nucleic etc.;
5. Evaluarea consecinţelor proceselor şi acţiunii produselor chimice asupra propriei persoane şi asupra mediului
• Documentarea pe teme legate de aplicaţiile practice ale unor compuşi, procese;
furniza o bază pentru asigurarea notelor. În timp, caracterul evaluării s-a schimbat, rolul acesteia crescând
permanent. Deserveşte trei mari scopuri:
Să asiste învăţarea,
Să măsoare achiziţiile individuale
Să evalueze programe.
3
Se aleg acele activităţi de învăţare conforme cu conţinutul fiecărei programe prezentate.
4
În cazul conţinuturilor referitoare la Acizi nucleici se va evalua gradul de înţelegere a reacţiilor chimice la nivelul
grupei/ grupelor funcţionale, fără a se cere reproducerea formulelor de structură ale compuşilor organici implicaţi în
transformări.

Deşi evaluările folosite în diferite contexte şi în diferite scopuri apar ca fiind diferite, ele subscriu
aceloraşi principii comune, unul dintre acestea fiind că evaluarea este întotdeauna un proces de gîndire
învăţării, incluzând practici participative care vin în sprijinul cunoaşterii şi înţelegerii. Ca urmare,
practicile evaluării ar trebui să depăşească focalizarea pe deprinderi şi biţi discreţi de cunoştinţe şi să
vizeze aspecte mai complexe legate de achiziţiile elevilor.
demersului elevului şi este evident orientată către procesele care generează produsele vizibile ale
învăţării.
învăţare şi aprofundare. Acestă formă de reglare este necesar să intervină în decursul actului de formare,
consecutive în funcţie de feedback-ul obţinut. Departe de a fi o simplă constatare a unei cantităţi de
reuşită sau eşec, nu se limitează doar la înregistrarea rezultatelor, mergând până la aflarea „de-ce”-urilor
rezultatelor. Pune accent pe aspectele calitative şi nu pe cele cantitative şi permite corectarea traiectoriilor.
În afara tehnicilor tradiţionale de evaluare: teste scrise, teste de evaluare prin activităţi practice, grile de
observare, tema pentru acasă, se recomandă şi folosirea altor mijloace alternative: proiectul şi portofoliul.
Proiectul este o activitate complexă care presupune: investigarea problemei, realizarea proiectului
propriu-zis şi prezentarea acestuia, evidenţiind capacitatea de a lucra în cooperare, de a realiza activităţi,
independent, de a comunica, de a împărtăşi celorlalţi propriile păreri şi concluzii, de a lua decizii.
discretă a elevilor, prin supervizarea obiectivelor proiectului stabilite de aceştia, prin informarea acestora
cu privire la surse de documentare sau proceduri ce pot fi folosite, totuşi intervenţia acestuia rămânând
minimă. Este important ca profesorul să evite situaţia de eşec, fiecare elev putând fi evidenţiat la un
moment dat.
În ceea ce priveşte evaluarea prin intermediul proiectului, aceasta se poate realiza pentru tehnica de lucru
folosită, pentru modul de prezentare şi/sau produsul realizat.Cele patru dimensiuni utilizate în evaluare sunt:
3. reflecţia – capacitatea de a se distanţa de propria lucrare având permanent în vedere propriile
obiective, de a evalua progresul făcut şi de a face modificările necesare;
Proiectele angajează elevii într-o autentică învăţare pe o perioadă semnificativă de timp, determinându-i
să reflecteze la propria acţiune, să ia decizii, să-şi dezvolte relaţii interpersonale, să utilizeze limbile
moderne în contexte autentice, să se mobilizeze şi constituie un cadru propice pentru demonstrarea
înţelegerii şi competenţelor dobândite.

PROGRAME ŞCOLARE PENTRU CICLUL SUPERIOR AL LICEULUI
CHIMIE
CLASA A XII-A1
Aprobat prin ordinul ministrului

Nr. 5099/09.09.2009
Bucureşti, 2009
1
Se aplică şi la clasa a XIII-a – filiera tehnologică, ruta progresivă de calificare profesională.
NOTĂ DE PREZENTARE
Necesitatea asigurării deopotrivă a educaţiei de bază pentru toţi cetăţenii şi a iniţierii în trasee de formare
specializate, a determinat noua structură a învăţământului obligatoriu şi drept consecinţă, a învăţământului
post-obligatoriu.
Studiul chimiei în ciclul superior al liceului urmăreşte să contribuie la formarea capacităţii de a reflecta
asupra lumii, de a formula şi de a rezolva probleme pe baza relaţionării achiziţiilor din acest domeniu cu
celelalte domenii ale cunoaşterii. Dezvoltarea competenţelor esenţiale pentru reuşita personală şi socio-
profesională: comunicare, gândire critică, prelucrarea şi utilizarea contextuală a unor informaţii complexe,
formarea disponibilităţii de a-şi asuma responsabilităţi şi roluri diverse, în scopul orientării adecvate în
carieră într-o societate dinamică, precum şi asigurarea condiţiilor favorabile manifestării morale autonome
şi responsabile din punct de vedere civic, reprezintă alte dominante vizate de învăţământul postobligatoriu
şi drept urmare şi de chimie.
Planurile-cadru în vigoare, pentru ciclul superior al liceului, sunt structurate pe trei componente: trunchi
La acest nivel de şcolaritate:
Trunchiul comun (TC) – ofertă educaţională comună pe profil de formare, stabilită la nivel naţional – este
constituit din aceleaşi discipline, cu alocări orare şi programe şcolare identice pentru toate specializările din
cadrul profilului. Trunchiul comun vizează atât aprofundarea competenţelor-cheie dobândite pe parcursul
învăţământului obligatoriu, relevante pentru traseul de formare a elevului, cât şi dobândirea competenţelor
specifice profilului de formare.
Curriculumul diferenţiat (CD) – ofertă educaţională comună pe specializare, stabilită la nivel naţional – este
constituit dintr-un pachet de discipline cu alocările orare şi programele şcolare corespunzătoare, diferenţiat
pe specializări. Curriculumul diferenţiat asigură, în clasele a XI-a şi a XII-a, o bază comună pregătirii de
specialitate pentru formarea profesională iniţială, respectiv, pentru continuarea studiilor.
Curriculumul la decizia şcolii (CDŞ) – ca ofertă educaţională stabilită la nivel local – se constituie, în funcţie
de solicitările elevilor şi de resursele materiale şi umane ale unităţii de învăţământ, din discipline opţionale şi
din alte activităţi educaţionale (aprofundări, extinderi). Se asigură, astfel, cadrul pentru susţinerea unor
performanţe diferenţiate, a unor nevoi şi interese specifice de învăţare ale elevilor, precum şi, după caz,
specializarea suplimentară faţă de curriculum diferenţiat, necesară formării profesionale iniţiale.
Programele şcolare de Chimie sunt structurate pe un acelaşi ansamblu de competenţe generale şi competenţe
specifice atât pentru filiera teoretică, profil real, specializările matematică-informatică şi ştiinţe ale naturii,
cât şi pentru toate calificările profesionale din cadrul filierei tehnologice la care se studiază această disciplină.
În cadrul ofertei curriculare a disciplinei, diferenţierile dintre profilurile menţionate, precum şi dintre domeniile
de calificări profesionale din cadrul filierei tehnologice sunt realizate pe segmentul conţinuturilor valorificate,
fiind determinate de alocările orare din planurile-cadru de învăţământ, 1 oră, respectiv, 2 ore.
În cazul disciplinei Chimie, la clasa a XII-a, oferta educaţională pentru curriculum diferenţiat (1 oră) se
adresează elevilor înscrişi la profilul real, specializarea ştiinţe ale naturii şi celor de la profilul militar,
specializarea matematică-informatică. Programa şcolară este structurată pe un acelaşi ansamblu de competenţe
generale şi competenţe specifice pentru ambele profiluri şi comune cu cele ale trunchiului comun. Diferenţele
se înregistrează la nivelul conţinuturilor şi se datorează parcursului de formare diferit al elevilor de la cele
două profiluri. Conţinuturile sunt prezentate în cele două programe în mod diferit: în programa pentru
specializarea ştiinţe ale naturii, într-o coloană special destinată, cu corp de literă cursiv şi asterisc, iar în cea
pentru profilul militar, cu corp de literă normal. Orele de chimie din curriculum diferenţiat sunt ore pe care
elevii din profilul sau specializarea respectivă, le efectuează în mod obligatoriu.
Chimie – clasa a XII-a, ciclul superior al liceului 2

Învăţarea ştiinţelor este un proces activ;
Toţi elevii indiferent de aspiraţii, motivaţii, interese trebuie să aibă oportunitatea alfabetizării
ştiinţifice funcţionale;
Formarea educaţiei ştiinţifice, în detrimentul conţinuturilor ştiinţifice nerelevante în raport cu
Ca urmare, s-a urmărit: continuitatea şi coerenţa intradisciplinară, realizarea legăturilor interdisciplinare,

prezentarea conţinuturilor într-o formă accesibilă în scopul stimulării motivaţiei pentru studiul chimiei şi,
nu în ultimul rând, asigurarea unei continuităţi la nivelul experienţei didactice acumulate în predarea
disciplinei.


profesorul poate:
Programele şcolare de Chimie pentru ciclul superior al liceului au următoarele componente:

competenţe generale;
competenţe specifice;
conţinuturi corelate cu competenţe specifice;
valori şi atitudini;
sugestii metodologice.
În baza planurilor-cadru de învăţământ, numărul de ore pe săptămână alocat în funcţie de filieră, profil şi
specializare/calificare profesională şi programele corespunzătoare sunt după cum urmează:
Nr. ore
TC CD Total
Teoretică Real Matematică-informatică 1 0 1 Programa 1
Teoretică Real Ştiinţe ale naturii 1 1 2 Programa 1
Vocaţională Militar Matematică-informatică 0 1 1 Programa 3

Nr. ore
TC CD Total
Tehnician mecanic pentru întreţinere şi reparaţii;
Tehnician prelucrări mecanice; Tehnician electronist;
Tehnician electrotehnist; Tehnician electromecanic;
Tehnician energetician; Tehnician în construcţii şi lucrări
publice; Tehnician instalator pentru construcţii; Tehnician
în industria textilă; Tehnician în industria pielăriei;
Tehnician transporturi; Tehnician metrolog; Tehnician
operator roboţi industriali; Tehnician prelucrări pe maşini
cu comandă numerică; Tehnician în prelucrarea lemnului;
Tehnician designer mobilă şi amenajări interioare;
Tehnician proiectant produse finite din lemn; Tehnician
poligraf; Tehnician audio-video; Tehnician producţie film
şi televiziune; Tehnician multimedia; Tehnician producţie
poligrafică; Tehnician construcţii navale; Tehnician
aviaţie; Tehnician instalaţii de bord (avion); Tehnician
prelucrări la cald; Tehnician operator tehnică de calcul;
Tehnician operator procesare text/ imagine; Tehnician
desenator pentru construcţii şi instalaţii; Tehnician
Tehnologică 1 0 1 Programa 3
mecatronist; Tehnician de telecomunicaţii; Tehnician
proiectant CAD; Tehnician electrician electronist auto;
Tehnician designer vestimentar; Tehnician în instalaţii
electrice; Tehnician operator telematică; Tehnician în
automatizări; Tehnician ecolog şi protecţia calităţii
mediului; Tehnician agromontan; Tehnician hidro-
meteorolog; Tehnician veterinar; Tehnician analize
produse alimentare; Tehnician în silvicultură şi
exploatări forestiere; Tehnician pentru animale de
companie; Tehnician în industria alimentară;
Tehnician în agricultură; Tehnician în agroturism;
Tehnician agronom; Tehnician zootehnist; Tehnician
în prelucrarea produselor de origine animală;
Tehnician în industria alimentară extractivă;
Tehnician horticultor; Tehnician în agricultură
ecologică; Tehnician în morărit, panificaţie şi produse
făinoase; Tehnician în industria alimentară
fermentativă şi în prelucrarea legumelor şi fructelor.
Tehnician chimist de laborator; Tehnician în industria
Tehnologică materialelor de construcţii; Tehnician în chimie 2 0 2 Programa 2
industrială; Tehnician în industria sticlei şi ceramicii;


rezultatelor


PROGRAMA 1
Filiera teoretică, profil real
Specializările: matematică-informatică, ştiinţe ale naturii

COMPETENŢE SPECIFICE ŞI CONŢINUTURI2

Competenţe
specifice
1.1 Clasificarea Reacţii de oxido-reducere; *Intermediari ionici şi radicalici.
sistemelor chimice Reacţii acido-bazice;
studiate după Reacţii de precipitare;
diverse criterii Reacţii de complexare;
Reacţii exoterme. Reacţii endoterme;
Reacţii lente. Reacţii rapide.
1.2 Structurarea Echilibre acido-bazice. *Seria potenţialelor standard de

cunoştinţelor reducere;
anterioare, în scopul *Hidroliza sărurilor;
explicării *Stereochimia combinaţiilor complexe.
proprietăţilor unui Numere de coordinare: 2, 4, 6:
sistem chimic [Ag(NH3)2]+, [Pt(NH3)2Cl2],
[CoCl4]2-, [Ni(NH3)6]2+,[Fe(CN)6]4-
[Fe(CN)6] 3-. Izomerie geometrică;
*Sinteza HCl, monoclorurarea CH4 –
mecanisme de reacţie;
*Clorurarea etenei cu HCl –
mecanism de reacţie;
*Clorurarea catalitică a benzenului –
mecanism de reacţie.
1.3 Interpretarea Entalpie de reacţie. Căldură de *Energia în sistemele biologice.

caracteristicilor combustie - arderea hidrocarburilor. Rolul ATP şi ADP. Arderea
fenomenelor/ Căldură de neutralizare (acid tare – bază zaharurilor;
sistemelor studiate, tare); * Influenţa concentraţiei,
în scopul identificării Legea Hess; temperaturii, catalizatorilor asupra
aplicaţiilor acestora Căldură de dizolvare; vitezei de reacţie;
Viteză de reacţie. Legea vitezei; *Seria potenţialelor standard de
Catalizatori. Inhibitori; reducere. Celule electrochimice -
Electroliza – metodă de obţinere a elemente galvanice uscate;
metalelor (Na, Al, rafinarea Cu), *Hidroliza sărurilor;
nemetalelor (Cl2, I2, H2) şi a substanţelor *Stereochimia combinaţiilor
compuse (NaOH); complexe. Izomerie geometrică.
Amfoliţi;
Soluţii tampon în sisteme biologice
(CO32-/ HCO3-, HPO42-/ H2PO4-,
aminoacizi/ proteine);
Combinaţii complexe.
2
Conţinuturile marcate prin corp de literă cursiv şi asterisc (*) reprezintă curriculum diferenţiat pentru specializarea
Ştiinţe ale naturii şi sunt obligatorii numai pentru această specializare.


Competenţe
specifice
2.1 Utilizarea Identificare cationilor (Ca2+, Ba2+, Pb2+, * Influenţa concentraţiei,
investigaţiei în Fe2+, Fe3+, Cu2+); temperaturii, catalizatorilor asupra
vederea obţinerii Identificarea anionilor (SO42-, CO32-, vitezei de reacţie;
unor explicaţii de S2-, NO2-); *Verificarea calitativă a legii
natură stiinţifică Obţinerea combinaţiilor complexe Lambert-Beer - stabilirea
(reactivul Schweitzer; reactivul Tollens; concentraţiei unei probe de
combinaţii complexe ale ionului Co2+: [Cu(NH3)4 ]2+ ;
[CoCl4]2-, [Co (NCS)4]2-) ; * Seria potenţialelor standard de
Reacţiile ionilor Fe3+ şi Cu2+ cu reducere: celule electrochimice –
[Fe(CN)6]4-; construcţie şi funcţionare;
Electroliza: apei, soluţiei de NaCl, *Electroliza soluţiei de KI;
soluţiei de CuSO4; *Titrarea redox (iodometrie).
Titrarea acido-bazică (acid tare–bază
tare).
2.2 Evaluarea Identificarea cationilor; * Influenţa concentraţiei,

validităţii Identificarea anionilor; temperaturii, catalizatorilor asupra
concluziilor Electroliza. vitezei de reacţie;
investigaţiei *Verificarea calitativă a legii
Lambert-Beer;
*Celule electrochimice.

Competenţe
specifice
3.1 Aplicarea Entalpie de reacţie. Căldură de *Calcule de t.e.m;
algoritmilor de neutralizare. Căldură de combustie; *Legile electrolizei.
rezolvare de Legea Hess;
probleme în scopul Căldură de dizolvare;
aplicării lor în Viteză de reacţie. Legea vitezei;
situaţii din cotidian pH-ul soluţiilor de acizi/ baze
monoprotice tari şi slabe;
pKa, pKb.
3.2 Evaluarea Soluţii tampon în sisteme biologice *Energia de activare.Complex

soluţiilor la (CO32-/ HCO3-, HPO42-/ H2PO4-, activat – influenţa catalizatorilor şi
probleme pentru aminoacizi/ proteine). inhibitorilor;
luarea unor decizii *Seria potenţialelor standard de
optime reducere. Celule electrochimice.


Competenţe
specifice
4.1 Utilizarea Entalpie de reacţie. Căldură de *Energia în sistemele biologice.
corespunzătoare a combustie. Căldură de neutralizare; Rolul ATP şi ADP. Arderea
terminologiei Legea Hess; zaharurilor;
ştiinţifice în Căldură de dizolvare; *Energia de activare. Complex
descrierea sau Viteză de reacţie. Legea vitezei; activat;
explicarea Electroliza; *Influenţa concentraţiei,
fenomenelor şi Echilibre acido-bazice; temperaturii, catalizatorilor asupra
proceselor Combinaţii complexe. vitezei de reacţie. Ecuaţia lui
Arrhenius;
*Seria potenţialelor standard de
reducere. Celule electrochimice;
*Hidroliza sărurilor;
*Legea Lambert-Beer;
*Stereochimia combinaţiilor
complexe. Izomerie geometrică;
*Intermediari ionici şi radicalici;
*Sinteza HCl, monoclorurarea CH4
–mecanisme de reacţie;
*Clorurarea etenei cu HCl –
mecanism de reacţie;
*Clorurarea catalitică a benzenului
– mecanism de reacţie.
4.2 Structurarea Amfoliţi; *Energia în sistemele biologice;
informaţiei Soluţii tampon în sisteme biologice; *Stereochimia combinaţiilor
ştiinţifice în diverse Combinaţii complexe. complexe. Izomerie geometrică.
tipuri de comunicări
orale şi scrise:
argumentaţie
ştiinţifică, proiecte
de cercetare, referate,
dizertaţie etc.
asupra mediului
Competenţe Conţinuturi pentru TC Conţinuturi pentru CD
specifice
5.1 Compararea Căldură de combustie; * Energia în sistemele biologice.
acţiunii unor Electroliza; Rolul ATP şi ADP. Arderea
produse/ procese pH-ul soluţiilor de acizi/ baze slabe; zaharurilor;
chimice asupra Amfoliţi; *Hidroliza sărurilor.
propriei persoane Soluţii tampon în sisteme biologice.
sau asupra mediului
5.2 Exprimarea unei Căldură de combustie; *Celule electrochimice;
poziţii asupra Electroliza; *Hidroliza sărurilor.
utilizării diverselor Echilibre acido-bazice;
produse/ procese Soluţii tampon în sisteme biologice;
chimice, care Identificarea cationilor. Identificarea
denotă informare anionilor.
ştiinţifică şi/ sau
tehnologică

• Clasificarea reacţiilor chimice în chimia anorganică si organică.

• Noţiuni de cinetică chimică.
• Noţiuni de termochimie.
Termeni:
Entalpie de reacţie, legea Hess, căldură de dizolvare, caldură de neutralizare, viteză de reacţie,
constantă de viteză, coordonată de reacţie, *energie de activare, *complex activat, *ecuaţia lui
Arrhenius, inhibitor, cuplu acid-bază conjugată, pKa, pKb, soluţie tampon, titrare, *legi ale
electrolizei, *potenţial standard de reducere, *cuplu redox, * t.e.m.,* geometrie liniară, *geometrie
plan-patratică, *geometrie tetraedrică, *geometrie octaedrică,* homoliză,* heteroliză, *carbocation,
*carbanion, *radical, *mecanism de reacţie, *legea Lambert-Beer (forma liniară).

PROGRAMA 2
Filiera tehnologică, calificările profesionale:
Tehnician chimist de laborator
Tehnician în industria materialelor de construcţii
Tehnician în chimie industrială
Tehnician în industria sticlei şi ceramicii


1.1 Clasificarea sistemelor Reacţii cu transfer de electroni;
chimice studiate după Reacţii cu transfer de protoni;
diverse criterii Reacţii de precipitare;
Reacţii de complexare;
Reacţii lente. Reacţii rapide;
Intermediari ionici şi radicalici.
1.2 Structurarea Seria potenţialelor standard de reducere;
cunoştinţelor anterioare în Echilibre acido-bazice. Hidroliza sărurilor;
scopul explicării Stereochimia combinaţiilor complexe. Numere de coordinare: 2, 4, 6:
proprietăţilor unui sistem [Ag(NH3)2]+, [Pt(NH3)2Cl2], [CoCl4]2-, [Ni(NH3)6]2+,[Fe(CN)6]4-
chimic [Fe(CN)6]3-. Izomerie geometrică;
Sinteza HCl, monoclorurarea CH4 – mecanisme de reacţie;
Clorurarea etenei cu HCl – mecanism de reacţie;
Clorurarea catalitică a benzenului – mecanism de reacţie.
1.3 Interpretarea Entalpie de reacţie. Căldură de combustie - arderea hidrocarburilor.
caracteristicilor Căldură de neutralizare (acid tare – bază tare);
fenomenelor/ sistemelor Legea Hess;
studiate în scopul Căldură de dizolvare;
identificării aplicaţiilor Energia în sistemele biologice. Rolul ATP şi ADP. Arderea zaharurilor;
acestora Viteză de reacţie. Legea vitezei;
Catalizatori. Inhibitori;
Influenţa concentraţiei, temperaturii, catalizatorilor asupra vitezei de
reacţie;
Celule electrochimice – elemente galvanice uscate;
Electroliza – metodă de obţinere a metalelor (Na, Al, rafinarea Cu),
nemetalelor (Cl2, I2, H2, O2) şi a substanţelor compuse (NaOH);
Hidroliza sărurilor;
Amfoliţi;
Soluţii tampon în sisteme biologice (CO32-/HCO3-, HPO42-/ H2PO4-,
aminoaczi/proteine);
Combinaţii complexe;
Stereochimia combinaţiilor complexe. Izomerie geometrică.
2.1 Utilizarea investigaţiei Identificare cationilor (Ca , Pb2+, Cu2+, Fe2+, Fe3+, Ba2+);
2+
în vederea obţinerii unor Identificarea anionilor (SO42-, CO32-, S2-, NO2-);

explicaţii de natură Obţinerea combinaţiilor complexe (reactivul Schweitzer; reactivul Tollens;
ştiinţifică combinaţii complexe ale ionului Co2+: [CoCl4]2-, [Co (NCS)4]2-);
Reacţiile ionilor Fe3+ şi Cu2+ cu [Fe(CN)6]4-;
Verificarea calitativă a legii Lambert-Beer - stabilirea concentraţiei unei
probe de [Cu(NH3)4 ]2+;
Influenţa concentraţiei, temperaturii, catalizatorilor asupra vitezei de reacţie;
Titrarea acido-bazică (acid tare–bază tare);
Titrarea redox (iodometrie);
Electroliza apei, soluţiei de NaCl, soluţiei de CuSO4, soluţiei de KI;
Seria potenţialelor standard de reducere.Celule electrochimice –
construcţie şi funcţionare.


2.2 Evaluarea validităţii Identificarea cationilor;
concluziilor investigaţiei Identificarea anionilor;
Verificarea calitativă a legii Lambert-Beer;
reacţie;
Electroliza;
Celule electrochimice.
3.1 Aplicarea algoritmilor Entalpie de reacţie. Căldură de neutralizare. Căldură de combustie;
de rezolvare de probleme în Legea Hess;
scopul aplicării lor în situaţii Căldură de dizolvare;
din cotidian Viteză de reacţie. Legea vitezei;
Calcule de t.e.m.;
Legile electrolizei;
pH-ul soluţiilor de acizi/ baze slabe;
pKa. pKb.
3.2 Evaluarea soluţiilor la Energie de activare. Complex activat – influenţa catalizatorilor şi
probleme pentru luarea unor inhibitorilor;
decizii optime Seria potenţialelor standard de reducere. Celule electrochimice;
Soluţii tampon în sisteme biologice (CO32-/ HCO3-, HPO42-/ H2PO4-,
aminoacizi/ proteine).
4.1 Utilizarea Entalpie de reacţie. Căldură de neutralizare. Căldură de combustie;
corespunzătoare a Legea Hess;
terminologiei ştiinţifice în Căldură de dizolvare;
descrierea sau explicarea Energia în sistemele biologice. Rolul ATP şi ADP. Arderea zaharurilor;
fenomenelor şi proceselor Energie de activare. Complex activat;
Viteză de reacţie. Legea vitezei;
reacţie. Ecuaţia lui Arrhenius;
Seria potenţialelor standard de reducere.Celule electrochimice;
Electroliza;
Echilibre acido-bazice. Hidroliza sărurilor;
Combinaţii complexe. Stereochimia combinaţiilor complexe. Izomerie
geometrică;
Legea Lambert-Beer;
Intermediari ionici şi radicalici;
Sinteza HCl, monoclorurarea CH4 – mecanisme de reacţie;
Clorurarea etenei cu HCl – mecanism de reacţie;
Clorurarea catalitică a benzenului – mecanism de reacţie.
4.2 Structurarea informaţiei Energia în sistemele biologice;
ştiinţifice în diverse tipuri Amfoliţi;
de comunicări orale şi scrise: Soluţii tampon în sisteme biologice;
argumentaţie ştiinţifică, Combinaţii complexe;
proiecte de cercetare, Stereochimia combinaţiilor complexe. Izomerie geometrică.
referate, dizertaţie etc.


asupra mediului
5.1 Compararea acţiunii unor Energia în sistemele biologice. Rolul ATP şi ADP. Arderea
produse/ procese chimice zaharurilor;
asupra propriei persoane sau Căldură de combustie;
asupra mediului Electroliza;
pH-ul soluţiilor de acizi/ baze slabe;
Amfoliţi;
Soluţii tampon în sisteme biologice;
Hidroliza sărurilor.
5.2 Exprimarea unei poziţii Căldură de combustie;

asupra utilizării diverselor Electroliza;
produse/ procese chimice, Seria potenţialelor de reducere. Celule electrochimice;
care denotă informare Identificarea cationilor. Identificarea anionilor;
ştiinţifică şi/ sau tehnologică Echilibre acido-bazice;
Soluţii tampon în sisteme biologice;
Hidroliza sărurilor.
• Clasificarea reacţiilor chimice în chimia anorganică şi organică.
Termeni:
constantă de viteză, coordonată de reacţie, energie de activare, complex activat, ecuaţia lui Arrhenius,
inhibitor, cuplu acid-bază conjugată, pKa, pKb, soluţie tampon, titrare, legi ale electrolizei, potenţial
standard de reducere, cuplu redox, t.e.m., geometrie liniară, geometrie plan-patratică, geometrie
tetraedrică, geometrie octaedrică, homoliză, heteroliză, carbocation, carbanion, radical, mecanism de
reacţie, legea Lambert-Beer (forma liniară).

PROGRAMA 3
Filiera vocaţională, profil militar, specializarea: matematică-informatică
Filiera tehnologică, calificările profesionale:

Tehnician mecanic pentru întreţinere şi reparaţii Tehnician producţie film şi televiziune
Tehnician prelucrări mecanice Tehnician multimedia
Tehnician electronist Tehnician producţie poligrafică
Tehnician electrotehnist Tehnician aviaţie
Tehnician electromecanic Tehnician instalaţii de bord (avion)
Tehnician în construcţii şi lucrări publice Tehnician prelucrări la cald
Tehnician instalator pentru construcţii Tehnician operator tehnică de calcul
Tehnician în industria textilă Tehnician operator procesare text/ imagine
Tehnician în industria pielăriei Tehnician desenator pentru construcţii şi instalaţii
Tehnician transporturi Tehnician mecatronist
Tehnician metrolog Tehnician de telecomunicaţii
Tehnician operator roboţi industriali Tehnician proiectant CAD
Tehnician în prelucrarea lemnului Tehnician designer vestimentar
Tehnician designer mobilă şi amenajări interioare Tehnician în instalaţii electrice
Tehnician poligraf Tehnician operator telematică
Tehnician audio-video Tehnician în automatizări
Tehnician ecolog şi protecţia calităţii mediului Tehnician agromontan
Tehnician hidro-meteorolog Tehnician veterinar
Tehnician analize produse alimentare Tehnician în silvicultură şi exploatări forestiere
Tehnician veterinar pentru animale de companie Tehnician în industria alimentară
Tehnician în agricultură Tehnician în agroturism


1.1 Clasificarea sistemelor Reacţii cu transfer de electroni;
chimice studiate după diverse Reacţii cu transfer de protoni;
criterii Reacţii de precipitare;
Reacţii de complexare;
Reacţii lente. Reacţii rapide.
1.2 Structurarea cunoştinţelor Echilibre acido-bazice.
anterioare în scopul explicării
proprietăţilor unui sistem
chimic
1.3 Interpretarea Entalpie de reacţie. Căldură de combustie - arderea hidrocarburilor.
caracteristicilor fenomenelor/ Căldură de neutralizare (acid tare – bază tare);
sistemelor studiate în scopul Legea Hess;
identificării aplicaţiilor Căldură de dizolvare;
acestora Viteză de reacţie. Legea vitezei;
Catalizatori. Inhibitori;
Electroliza – metodă de obţinere a metalelor (Na, Al, rafinarea Cu),
nemetalelor (Cl2, I2, H2) şi a substanţelor compuse (NaOH);
Amfoliţi;
Soluţii tampon în sisteme biologice (CO32-/ HCO3-, HPO42-/ H2PO4-,
aminoacizi/ proteine);
2+
2+ 2+ 2+ 3+ 2+
2.1 Utilizarea investigaţiei în
Identificare cationilor (Ca , Ba , Pb , Fe , Fe , Cu );
2- 2- 2- -
vederea obţinerii unor Identificarea anionilor (SO4 , CO3 , S , NO2 );
explicaţii de natură ştiinţifică
Obţinerea combinaţiilor complexe (reactivul Schweitzer; reactivul
Tollens; combinaţii complexe ale ionului Co2+: [CoCl4]2-, [Co
(NCS)4]2-);
3+ 2+ 4-
Reacţiile ionilor Fe şi Cu cu [Fe(CN)6] ;
Electroliza: apei, soluţiei de NaCl, soluţiei de CuSO4;
Titrarea acido-bazică (acid tare–bază tare).
2.2 Evaluarea validităţii Identificarea cationilor;
concluziilor investigaţiei Identificarea anionilor;
Electroliza.

3.1 Aplicarea algoritmilor de Entalpie de reacţie. Căldură de neutralizare. Căldură de combustie;
rezolvare de probleme în Legea Hess;
scopul aplicării lor în situaţii Căldură de dizolvare;
din cotidian Viteză de reacţie. Legea vitezei;
pH-ul soluţiilor de acizi/ baze monoprotice tari şi slabe;
pKa, pKb.
3.2 Evaluarea soluţiilor la Soluţii tampon în sisteme biologice (CO32-/ HCO3-, HPO42-/ H2PO4-,
probleme pentru luarea unor aminoacizi/ proteine).
decizii optime


4.1 Utilizarea Entalpie de reacţie. Căldură de combustie. Căldură de neutralizare;
corespunzătoare a Legea Hess;
terminologiei ştiinţifice în Căldură de dizolvare;
descrierea sau explicarea Viteză de reacţie. Legea vitezei;
fenomenelor şi proceselor Electroliza;
Echilibre acido-bazice;
4.2 Structurarea informaţiei Amfoliţi;

ştiinţifice în diverse tipuri de Soluţii tampon în sisteme biologice;
comunicări orale şi scrise: Combinaţii complexe.
argumentaţie ştiinţifică,
proiecte de cercetare,
referate, dizertaţie etc.

asupra mediului
5.1 Compararea acţiunii unor Căldură de combustie;
produse/ procese chimice Electroliza;
asupra propriei persoane sau pH-ul soluţiilor de acizi/ baze slabe;
asupra mediului Amfoliţi;
Soluţii tampon în sisteme biologice.
5.2 Exprimarea unei poziţii Căldură de combustie;

asupra utilizării diverselor Electroliza;
produse/ procese chimice, Echilibre acido-bazice;
care denotă informare Soluţii tampon în sisteme biologice;
ştiinţifică şi/ sau tehnologică Identificarea cationilor. Identificarea anionilor.
• Clasificarea reacţiilor chimice din punct de vedere al particulei transferate, din punct de vedere
cinetic şi termochimic.
Termeni:
constantă de viteză, coordonată de reacţie, inhibitor, cuplu acid-bază conjugată, pKa, pKb, soluţie
tampon, titrare.

Predarea ştiinţelor a luat în considerare în special domeniul cognitiv, care accentuează înţelegerea,
construirea deprinderilor de înalt nivel, dezvoltarea deprinderilor metacognitive, designul mediilor de
învăţare bazate pe tematici sau interdisciplinaritate. Lipsa mijloacelor şi tehnicilor de evaluare ale
domeniului afectiv, care să informeze asupra atingerii obiectivelor afective şi lipsa înţelegerii faptului că,
nu există o relaţie automată între cunoştinţe şi comportament, a condus la ignorarea domeniului afectiv.
Cum remarca Piaget, „la nici un nivel, în nici o stare, chiar şi la adulţi, nu putem găsi un comportament
sau o stare care este pur cognitivă, fără elemente ale afectivului, şi nici o stare pur afectivă, fără un
element cognitiv implicat”.
Problemele tehnologice, sociale, economice şi stiinţifice nu se pot rezolva numai prin cunoştinţe
cognitive.Valorile şi atitudinile care contribuie la formarea competenţelor urmărite prin studiul chimiei,
se regăsesc în asocierea de mai jos:
Explicarea unor fenomene, procese, Respect pentru adevăr şi rigurozitate;
procedee Încredere în adevărurile ştiinţifice şi în aprecierea critică a
limitelor acestora;
Disponibilitate de ameliorare a propriei performanţe.
Investigarea comportării unor substanţe Iniţiativă personală;
sau sisteme chimice Interes şi curiozitate;
Spirit critic şi autocritic;
Disponibilitate de a considera ipotezele ca idei ce trebuie
testate;
Disponibilitate de a nu trage imediat concluzii;
Disponibilitate de a avea o viziune neinfluenţată de
Rezolvarea de probleme în scopul Scepticism faţă de generalizări care nu sunt bazate pe observaţii
stabilirii unor corelaţii relevante, verificabile / repetabile;
demonstrând raţionamente deductive şi Disponibilitate de a-şi modifica punctele de vedere atunci când
inductive sunt prezentate fapte noi;
Manifestare creativă.
Comunicarea înţelegerii conceptelor în Deschidere şi dispoziţie de a asculta părerile celorlalţi;
rezolvarea de probleme, în formularea Toleranţă pentru opiniile celorlalţi;
explicaţiilor, în conducerea Dorinţă de informare şi afirmare;
investigaţiilor şi în raportarea Interes şi respect pentru ceilalţi;
rezultatelor Respect faţă de argumentaţia ştiinţifică;
Interes pentru explorarea diferitelor modalităţi de comunicare,
inclusive pentru cele furnizate de TIC.
Evaluarea consecinţelor proceselor şi Aprecierea critică a raportului între beneficii şi efectele
acţiunii produselor chimice asupra indezirabile ale aplicării tehnologiilor;
propriei persoane şi asupra mediului Grija faţă de propria persoană, faţă de ceilalţi şi faţă de mediu.
Schimbările sociale, economice şi tehnologice au transformat piaţa muncii. Această restructurare, deseori,
necesită forţă de muncă înalt calificată care să posede deprinderi specializate. Sarcinile de rutină sunt
acum desfăşurate prin intermediul tehnologiei informaţiei, ceea ce conduce la descreşterea atât a
necesarului cât şi a efectivului forţei de muncă implicate în performarea acestora şi totodată la creşterea
cerinţei pentru forţă de muncă cu deprinderi cognitive de înalt nivel.
Aplicarea acestor programe are în vedere posibilitatea construirii unor parcursuri individuale de învăţare,
printr-o ofertă adaptată specificului şcolii, interesului elevilor şi al comunităţii, precum şi promovarea
unor strategii didactice active ce plasează elevul, în centrul procesului didactic.

Lectura personalizată a programei;
Planificarea calendaristică;
Proiectarea secvenţială a unităţilor de învăţare şi implicit a lecţiilor.
Elaborarea documentelor de proiectare didactică necesită asocierea într-un mod personalizat al
elementelor programei –competenţe specifice şi conţinuturi, cu resurse metodologice, temporale,
materiale.
Planificarea calendaristică ca instrument de interpretare personalizată a programei, se racordează la
individualitatea clasei. Pentru relizarea acesteia se recomandă parcurgerea următoarelor etape:
competenţele specifice vizate, conţinuturile alocate şi individualitatea fiecărei clase.
STRUCTURA PLANIFICARII CALENDARISTICE
Nr. Unitatea de Competenţe Conţinuturi Număr de Săptămâna Observaţii

U.Î. învăţare - titlu specifice vizate ore alocate
Proiectarea unei unităţi de învăţare necesită aplicarea unei metodologii care constă într-o succesiune de
etape înlănţuite logic, ce conduc la detalierea conţinuturilor de tip factual, noţional şi procedural care
contribuie la formarea şi/sau dezvoltarea competenţelor specifice.

detaliate ale unităţii specifice vizate învăţare
de învăţare

Pentru a avea succes în societatea cunoaşterii, într-o economie a competiţiei crescute, toţi elevii trebuie să
înveţe să comunice, să gândească şă să raţioneze eficient, să rezolve probleme complexe, să lucreze cu
profunde a unui domeniu necesită timp şi focalizare pe oportunităţile de exersare şi feedback Ca urmare,
furnizarea unui feedback informativ şi la timp va conduce la exersarea efectivă şi eficientă a unei
deprinderi, aceasta fiind una din sarcinile instruirii.
Ţinând cont de aspectele menţionate este necesar ca educabililor să li se dea iniţiativa, să lucreze în grup
pentru soluţionarea unor sarcini de viaţă, să li se permită alegerea dintr-o diversitate de metode, să
utilizeze tehnologia avansată şi să aibă posibilitatea de a persevera până ce ating standardele
corespunzătoare. Pe de altă parte practica pedagogică trebuie să se îndrepte spre:
focalizarea pe activităţi practice în care elevul să fie implicat fizic, mental şi social;
furnizarea unei varietăţi de activităţi de învăţare;
evitarea folosirii termenilor şi conceptelor introductive în afara unor referinţe concrete.

În continuare sunt prezentate câteva sugestii de activităţi de învăţare3 care pot fi abordate în scopul
Explicarea unor fenomene, procese, procedee
Interpretarea informaţiilor furnizate de mijloace multimedia;
Clasificarea reacţiilor după criteriul particulei transferate, după criteriul cinetic sau termochimic;
Clasificarea reacţiilor compuşilor organici;
Interpretarea echilibrelor reacţiilor studiate;
Diferenţierea între diversele tipuri de mecanisme studiate;
Identificarea aplicaţiilor fenomenelor/ sistemelor studiate.
Investigarea comportării unor substanţe sau sisteme chimice

Realizarea unor investigaţii/ proiecte de cercetare pe anumite teme;
Folosirea tehnologiilor informaţionale şi comunicaţionale, în scopul realizării unor investigaţii;
Interpretarea datelor experimentale şi formularea concluziilor;
Verificarea modului în care ipotezele sunt susţinute sau nu de datele experimentale;
Folosirea surselor bibliografice suplimentare pentru validarea unor concluzii.
Rezolvarea de probleme în scopul stabilirii unor corelaţii relevante, demonstrând raţionamente inductive
şi deductive
Identificarea unor surse bibliografice pentru rezolvarea problemelor;
Stabilirea unor strategii de rezolvare a unei anumite probleme prin analogie, inducţie sau deducţie;
Stabilirea unor strategii de rezolvare a unei anumite probleme şi alegerea alternativei/
alternativelor corecte;
Analiza informaţiilor pentru verificarea noncontradicţiei, suficienţei, redundanţei acestora şi
Rezolvarea de probleme utilizând expresiile matematice ale legii Hess, legilor electrolizei;
Rezolvarea de probleme utilizând expresiile matematice ale Ka, Kb, pKa, pKb;
Compararea unor compuşi din punct de vedere al caracterului acido-bazic.
Comunicarea înţelegerii conceptelor în rezolvarea de probleme, în formularea explicaţiilor, în conducerea

investigaţiilor şi în raportarea rezultatelor
Elaborarea de proiecte, dizertaţii, referate pe diverse teme;
Elaborarea unor referate care includ observaţii, concluzii, pe baza activităţii experimentale;
Susţinerea, în faţa unei audienţe, a diveselor tipuri de comunicări: argumentaţie ştiinţifică,
proiecte de cercetare, referate, dizertaţii etc.;
Utilizarea corectă şi sistematică a terminologiei adecvate.
Evaluarea consecinţelor proceselor şi acţiunii produselor chimice asupra propriei persoane şi asupra mediului
Familiarizarea elevilor cu normele de protecţie;
Documentarea asupra unor produse/ procese, în vederea exprimării unei poziţii asupra utilizării
acestora;
Elaborarea de proiecte;
Folosirea internetului şi a altor mijloace de informare.
furniza o bază pentru asigurarea notelor. În timp, caracterul evaluării s-a schimbat, rolul acesteia crescând
permanent. Deserveşte trei mari scopuri:
să asiste învăţarea
să măsoare achiziţiile individuale
să evalueze programe.
Deşi evaluările folosite în diferite contexte şi în diferite scopuri apar ca fiind diferite, ele subscriu
aceloraşi principii comune, unul dintre acestea fiind că evaluarea este întotdeauna un proces de gîndire
3
Se aleg acele activităţi de învăţare conforme cu conţinutul fiecărei programe prezentate.

învăţării, incluzând practici participative care vin în sprijinul cunoaşterii şi înţelegerii. Ca urmare,
practicile evaluării ar trebui să depăşească focalizarea pe deprinderi şi biţi discreţi de cunoştinţe şi să
vizeze aspecte mai complexe legate de achiziţiile elevilor.
demersului elevului şi este evident orientată către procesele care generează produsele vizibile ale
învăţării.
învăţare şi aprofundare. Acestă formă de reglare este necesar să intervină în decursul actului de formare,
consecutive în funcţie de feedback-ul obţinut. Departe de a fi o simplă constatare a unei cantităţi de
reuşită sau eşec, nu se limitează doar la înregistrarea rezultatelor, mergând până la aflarea „de-ce”-urilor
rezultatelor. Pune accent pe aspectele calitative şi nu pe cele cantitative şi permite corectarea traiectoriilor.
În afara tehnicilor tradiţionale de evaluare: teste scrise, teste de evaluare prin activităţi practice, grile de
observare, tema pentru acasă, se recomandă şi folosirea altor mijloace alternative: proiectul şi portofoliul.
Proiectul este o activitate complexă care presupune: investigarea problemei, realizarea proiectului
propriu-zis şi prezentarea acestuia, evidenţiind capacitatea de a lucra în cooperare, de a realiza activităţi,
independent, de a comunica, de a împărtăşi celorlalţi propriile păreri şi concluzii, de a lua decizii.
discretă a elevilor, prin supervizarea obiectivelor proiectului stabilite de aceştia, prin informarea acestora
cu privire la surse de documentare sau proceduri ce pot fi folosite, totuşi intervenţia acestuia rămânând
minimă. Este important ca profesorul să evite situaţia de eşec, fiecare elev putând fi evidenţiat la un
moment dat.
În ceea ce priveşte evaluarea prin intermediul proiectului, aceasta se poate realiza pentru tehnica de lucru
folosită, pentru modul de prezentare şi/sau produsul realizat.Cele patru dimensiuni utilizate în evaluare sunt:
operarea cu fapte, concepte, deprinderi dobândite prin învăţare;
calitatea produsului – creativitatea, imaginaţia, tehnica estetică, execuţia, realizarea;
reflecţia – capacitatea de a se distanţa de propria lucrare având permanent în vedere propriile
obiective, de a evalua progresul făcut şi de a face modificările necesare;
comunicarea – atât pe perioada realizării cât şi a prezentării acestuia.
Proiectele angajează elevii într-o autentică învăţare pe o perioadă semnificativă de timp, determinându-i
să reflecteze la propria acţiune, să ia decizii, să-şi dezvolte relaţii interpersonale, să utilizeze limbile
moderne în contexte autentice, să se mobilizeze şi constituie un cadru propice pentru demonstrarea
înţelegerii şi competenţelor dobândite.

PROGRAMĂ ŞCOLARĂ
MATEMATICĂ
CLASA A IX-A
Aprobată prin ordin al ministrului

nr. 5099/09.09.2009
Bucureşti, 2009
NOTĂ DE PREZENTARE
În învăţământul liceal, nivelul de complexitate al finalităţilor este determinat de necesitatea

asigurării deopotrivă a educaţiei de bază pentru toţi elevii – prin dezvoltarea echilibrată a tuturor
competenţelor cheie şi prin formarea pentru învăţarea pe parcursul întregii vieţi – şi a iniţierii în trasee
de formare specializată.
Studiul matematicii în ciclul inferior al liceului:

• urmăreşte să contribuie atât la formarea şi la dezvoltarea capacităţii elevilor de a reflecta asupra
lumii, cât şi la înzestrarea acestora cu un set de competenţe menite să contribuie la formarea unei
culturi generale comune pentru toţi elevii determinând, în acelaşi timp, trasee individuale de învăţare;
• oferă elevului cunoştinţele necesare pentru a acţiona asupra lumii înconjurătoare în funcţie de
propriile nevoi şi dorinţe şi pentru a formula şi a rezolva probleme pe baza relaţionării cunoştinţelor
din diferite domenii.
Planurile-cadru pentru clasele a IX-a şi a X-a de liceu sunt structurate pe trei componente: trunchi
Programa de matematică pentru curriculum diferenţiat include şi programa de trunchi comun,
deosebindu-se de aceasta fie prin competenţe specifice, fie prin noi conţinuturi.
Curriculumul de matematică propune organizarea activităţii didactice pe baza corelării

domeniilor de studiu, precum şi utilizarea în practică, în contexte variate, a competenţelor dobândite
prin învăţare.
În mod concret se urmăreşte:
esenţializarea conţinuturilor în scopul accentuării laturii formative;
compatibilizarea cunoştinţelor cu vârsta elevului şi cu experienţa anterioară a acestuia;
continuitatea şi coerenţa intradisciplinară;
realizarea legăturilor interdisciplinare prin crearea de modele matematice ale unor fenomene
abordate în cadrul altor discipline;
prezentarea conţinuturilor într-o formă accesibilă, în scopul stimulării motivaţiei pentru studiul
matematicii.
Programele au în vedere să nu îngrădească libertatea profesorului în proiectarea activităţilor

didactice. În condiţiile realizării competenţelor generale şi specifice şi parcurgerii integrale a
conţinutului obligatoriu, profesorul poate:
• să schimbe ordinea parcurgerii elementelor de conţinut, păstrând logica internă a ştiinţei;
• să grupeze în diverse moduri elementele de conţinut în unităţi de învăţare, cu respectarea
logicii interne de dezvoltare a conceptelor matematice;
• să aleagă sau să organizeze activităţi de învăţare adecvate condiţiilor concrete din clasă.
Programele şcolare pentru învăţământul liceal au următoarele componente:

• nota de prezentare,
• competenţe generale,
• valori şi atitudini,
• competenţe specifice şi conţinuturi,
• sugestii metodologice.
Nota de prezentare a programei şcolare argumentează structura didactică adoptată şi sintetizează

o serie de recomandări considerate semnificative din punct de vedere al finalităţilor studierii disciplinei
respective.
Competenţele generale reprezintă un ansamblu structurat de cunoştinţe şi deprinderi pe care şi-l
propune să-l creeze şi să-l dezvolte fiecare disciplină de studiu, pe întreaga perioadă de şcolarizare.
Matematică, clasa a IX-a, ciclul inferior al liceului 2

Valorile şi atitudinile orientează dimensiunile axiologică şi afectiv-atitudinală aferente formării

personalităţii elevului din perspectiva fiecărei discipline. Realizarea lor concretă derivă din activitatea
didactică permanentă a profesorului, constituind un element implicit al acesteia.
Competenţele specifice se formează pe parcursul unui an de studiu, sunt deduse din competenţele
generale şi sunt etape în formarea acestora. Conţinuturile învăţării sunt mijloace prin care se urmăreşte
formarea competenţelor specifice şi, implicit, a competenţelor generale propuse. Unităţile de conţinut sunt
organizate tematic.
Sugestiile metodologice propun modalităţi de organizare a procesului de predare-învăţare-
evaluare. Exemplele de activităţi de învăţare sugerează demersuri pe care le poate întreprinde profesorul
pentru formarea competenţelor specifice.
Recomandarea Parlamentului European şi a Consiliului Uniunii Europene privind competenţele-

cheie din perspectiva învăţării pe parcursul întregii vieţi (2006/962/EC) conturează, pentru absolvenţii
învăţământului obligatoriu, un „profil de formare european” structurat pe opt domenii de competenţă
cheie:
Comunicare în limba maternă

Comunicare în limbi străine
Competenţe matematice şi competenţe de bază în ştiinţe şi tehnologie
Competenţă digitală
A învăţa să înveţi
Competenţe sociale şi civice
Spirit de iniţiativă şi antreprenoriat
Sensibilizare şi exprimare culturală
Competenţele cheie sunt definite ca ansambluri de cunoştinţe, deprinderi şi atitudini care trebuie
dobândite, respectiv formate elevilor în cadrul acestui proces şi de care fiecare elev are nevoie pentru
împlinirea şi dezvoltarea personală, pentru cetăţenia activă, pentru incluziune socială şi pentru angajare
pe piaţa muncii. Structurarea acestor competenţe-cheie vizează atât unele domenii ştiinţifice, precum şi
aspecte interdisciplinare şi transdisciplinare, realizabile prin efortul mai multor arii curriculare.
Aceste competenţe cheie răspund obiectivelor asumate pentru dezvoltarea sistemelor

educaţionale şi de formare profesională în Uniunea Europeană şi, ca urmare, stau la baza stabilirii
curriculumului pentru educaţia de bază.
Pornind de la premisa că în demersul de proiectare curriculară conceptul de competenţă are

semnificaţia unui „organizator”, actuala programă şcolară valorizează competenţele cheie europene
prin: formularea competenţelor generale şi selectarea seturilor de valori şi atitudini; organizarea
elementelor de conţinut şi corelarea acestora cu competenţele specifice; elaborarea sugestiilor
metodologice.
Dintre competenţele cheie europene, programa şcolară pentru matematică vizează direct
Competenţe matematice şi competenţe de bază în ştiinţe şi tehnologii şi indirect asigură
transferabilitatea tuturor celorlalte competenţe cheie, prin deschiderea către abordări interdisciplinare şi
transdisciplinare.
Programa se adresează clasei a IX-a, ciclul inferior al liceului, conform planurilor-cadru aprobate
prin OMECI nr. 3410, 3411 din 16.03.2009, astfel:
nr. ore/ săptămână filiera profilul specializarea

2 ore/ săptămână teoretică umanist filologie
(2 ore TC) ştiinţe sociale
vocaţională artistic toate specializările
teologic toate specializările
pedagogic toate specializările
sportiv toate specializările

ordine şi securitate publică (MAI) ştiinţe sociale

3 ore/ săptămână tehnologică toate profilurile toate specializările
(2 ore TC + 1 oră CD)
4 ore/ săptămână teoretică real matematică-informatică
(2 ore TC + 2 ore CD) ştiinţe ale naturii
vocaţională militar (MApN) matematică-informatică

1. Identificarea unor date şi relaţii matematice şi corelarea lor în funcţie de contextul în care au
fost definite
2. Prelucrarea datelor de tip cantitativ, calitativ, structural, contextual cuprinse în enunţuri
matematice
3. Utilizarea algoritmilor şi a conceptelor matematice pentru caracterizarea locală sau globală a
unei situaţii concrete
4. Exprimarea caracteristicilor matematice cantitative sau calitative ale unei situaţii concrete şi a
algoritmilor de prelucrare a acestora
5. Analiza şi interpretarea caracteristicilor matematice ale unei situaţii-problemă
6. Modelarea matematică a unor contexte problematice variate, prin integrarea cunoştinţelor din
diferite domenii
• Dezvoltarea iniţiativei, a unei gândiri deschise, creative, a independenţei în gândire şi în acţiune

şi a disponibilităţii de a aborda sarcini variate
• Manifestarea tenacităţii, a perseverenţei, a capacităţii de concentrare şi a atenţiei distributive
• Dezvoltarea spiritului de observaţie
• Dezvoltarea simţului estetic şi critic, a capacităţii de a aprecia rigoarea, ordinea şi eleganţa în
arhitectura rezolvării unei probleme sau a construirii unei teorii
• Formarea obişnuinţei de a recurge la concepte şi metode matematice în abordarea unor situaţii
cotidiene sau pentru rezolvarea unor probleme practice
• Formarea motivaţiei pentru studierea matematicii ca domeniu relevant pentru viaţa socială şi
profesională

TRUNCHI COMUN – 2 ore1

1. Identificarea în limbaj cotidian sau în probleme de Mulţimi şi elemente de logică matematică
matematică a unor noţiuni specifice logicii matematice • Mulţimea numerelor reale: operaţii
şi teoriei mulţimilor algebrice cu numere reale, ordonarea
2. Transcrierea unui enunţ în limbajul logicii numerelor reale, modulul unui număr real,
matematice sau al teoriei mulţimilor aproximări prin lipsă sau prin adaos;
3. Utilizarea reprezentărilor grafice (diagrame, operaţii cu intervale de numere reale
reprezentări pe axă), a tabelelor de adevăr, pentru • Propoziţie, predicat, cuantificatori
efectuarea unor operaţii logice • Operaţii logice elementare (negaţie,
4. Explicitarea caracteristicilor unor mulţimi folosind conjuncţie, disjuncţie, implicaţie,
limbajul logicii matematice echivalenţă), corelate cu operaţiile şi
5. Redactarea rezolvării unei probleme, corelând relaţiile cu mulţimi (complementară,
limbajul uzual cu cel al logicii matematice şi al teoriei intersecţie, reuniune, incluziune, egalitate)
mulţimilor
6. Transpunerea unei situaţii cotidiene în limbaj
matematic, rezolvarea problemei obţinute şi
interpretarea rezultatului
1. Recunoaşterea unor corespondenţe care sunt şiruri, FUNCŢII
progresii aritmetice sau geometrice Şiruri
2. Reprezentarea în diverse moduri a unor • Modalităţi de a descrie un şir; şiruri
corespondenţe, şiruri în scopul caracterizării acestora particulare: progresii aritmetice, progresii
3. Identificarea unor formule de recurenţă pe bază de geometrice, determinarea termenului
raţionamente de tip inductiv general al unei progresii; suma primilor n
4. Exprimarea caracteristicilor unor şiruri folosind termeni ai unei progresii
diverse reprezentări (formule, diagrame, grafice)
5. Deducerea unor proprietăţi ale şirurilor folosind
diferite reprezentări sau raţionamente de tip inductiv
6. Asocierea unei situaţii – problemă cu un model
matematic de tip şir, progresie aritmetică sau
geometrică
1. Identificarea valorilor unei funcţii folosind Funcţii; lecturi grafice
reprezentarea grafică a acesteia
• Reper cartezian, produs cartezian,
2. Identificarea unor puncte semnificative de pe
reprezentarea prin puncte a unui produs
graficul unei funcţii
3. Folosirea unor proprietăţi ale funcţiilor pentru cartezian de mulţimi numerice; condiţii
algebrice pentru puncte aflate în cadrane;
completarea graficului unei funcţii pare, impare sau
periodice drepte în plan de forma x = m sau de forma
4. Exprimarea proprietăţilor unor funcţii pe baza y = m, m ∈
lecturii grafice • Funcţia: definiţie, exemple, exemple de
5. Reprezentarea graficului prin puncte şi corespondenţe care nu sunt funcţii,
aproximarea acestuia printr-o curbă continuă modalităţi de a descrie o funcţie, lectură
6. Deducerea unor proprietăţi ale funcţiilor numerice grafică; egalitatea a două funcţii, imaginea
prin lectură grafică unei funcţii, graficul unei funcţii
• Funcţii numerice f : I → , I interval de
numere reale; graficul unei funcţii,
reprezentarea geometrică a graficului,
intersecţia graficului cu axele de
coordonate, interpretarea grafică a unor
ecuaţii de forma f ( x ) = g ( x ) ; proprietăţi
1
Programa se adresează profilurilor şi specializărilor cu 2 ore de matematică în trunchiul comun, astfel:
- filiera teoretică, profil umanist, specializările filologie şi ştiinţe sociale
- filiera vocaţională, profilurile artistic (toate specializările), teologic (toate specializările), pedagogic (toate
specializările), sportiv (toate specializările), ordine şi securitate publică, specialitatea ştiinţe sociale

ale funcţiilor numerice introduse prin
lectură grafică: mărginire, monotonie,
paritate, imparitate (simetria graficului faţă
de axa Oy sau origine), periodicitate
1. Recunoaşterea funcţiei de gradul I descrisă în Funcţia de gradul I
moduri diferite • Definiţie; reprezentarea grafică a funcţiei
2. Identificarea unor metode grafice pentru rezolvarea f : → , f ( x ) = ax + b, unde a, b ∈ ,
ecuaţiilor, inecuaţiilor, sistemelor de ecuaţii
3. Descrierea unor proprietăţi desprinse din rezolvarea
ecuaţiilor, inecuaţiilor, sistemelor de ecuaţii şi din coordonate, ecuaţia f ( x ) = 0
reprezentarea grafică a funcţiei de gradul I • Interpretarea grafică a proprietăţilor
4. Exprimarea în limbaj matematic a unor situaţii algebrice ale funcţiei: monotonie, semnul
concrete ce se pot descrie prin funcţii de gradul I, funcţiei
ecuaţii, inecuaţii sau sisteme de ecuaţii • Inecuaţii de forma ax + b ≤ 0 (≥, <, >),
5. Interpretarea cu ajutorul proporţionalităţii a a, b∈R, studiate pe R
condiţiilor pentru ca diverse date să fie caracterizate cu • Poziţia relativă a două drepte; sisteme de
ajutorul unei funcţii de gradul I  ax + by = c
6. Rezolvarea cu ajutorul funcţiei de gradul I a unei tipul  , a, b, c, m, n, p numere
situaţii-problemă şi interpretarea rezultatului  mx + ny = p
reale
1. Diferenţierea, prin exemple, a variaţiei liniare de Funcţia de gradul al II-lea
cea pătratică • Reprezentarea grafică a funcţiei
2. Completarea unor tabele de valori necesare pentru f : → , f ( x ) = ax + bx + c, a,b,c ∈ ,
2
trasarea graficului funcţiei de gradul al II-lea
3. Aplicarea unor algoritmi pentru trasarea graficului a ≠ 0, intersecţia graficului cu axele de
funcţiei de gradul al II-lea (prin puncte semnificative) coordonate, ecuaţia f ( x ) = 0, simetria faţă
4. Exprimarea proprietăţilor unei funcţii prin condiţii de drepte de forma x = m, cu m ∈
algebrice sau geometrice • Relaţiile lui Viète, rezolvarea sistemelor de
5. Utilizarea relaţiilor lui Viète pentru caracterizarea
x + y = s
soluţiilor unei ecuaţii de gradul al II-lea şi pentru forma  , cu s, p ∈
rezolvarea unor sisteme de ecuaţii  xy = p
6. Identificarea unor metode grafice de rezolvare a
ecuaţiilor sau sistemelor de ecuaţii
1. Recunoaşterea corespondenţei dintre seturi de date Interpretarea geometrică a proprietăţilor
şi reprezentări grafice algebrice ale funcţiei de gradul al II-lea
2. Reprezentarea grafică a unor date diverse în • Monotonie; punct de extrem (vârful
vederea comparării variaţiei lor parabolei), interpretare geometrică
3. Utilizarea lecturii grafice pentru rezolvarea unor • Poziţionarea parabolei faţă de axa Ox,
ecuaţii, inecuaţii şi sisteme de ecuaţii semnul funcţiei, inecuaţii de forma
4. Exprimarea prin reprezentări grafice a unor ax 2 + bx + c ≤ 0 (≥, <, >), a,b,c ∈ , a ≠ 0,
condiţii algebrice; exprimarea prin condiţii algebrice a
interpretare geometrică
unor reprezentări grafice
5. Interpretarea unei configuraţii din perspectiva • Poziţia relativă a unei drepte faţă de o
poziţiilor relative ale unor drepte parabolă: rezolvarea sistemelor de forma
6. Utilizarea lecturilor grafice în vederea optimizării mx + n = y
 2 , cu a, b, c, m, n ∈ ,
rezolvării unor probleme practice ax + bx + c = y
1. Identificarea unor elemente de geometrie vectorială Vectori în plan
în diferite contexte • Segment orientat, vectori, vectori coliniari
2. Utilizarea reţelelor de pătrate pentru determinarea • Operaţii cu vectori: adunarea (regula
caracteristicilor unor segmente orientate pe configuraţii triunghiului, regula paralelogramului),
date proprietăţi ale operaţiei de adunare;
3. Efectuarea de operaţii cu vectori pe configuraţii înmulţirea cu scalari, proprietăţi ale
geometrice date înmulţirii cu scalari; condiţia de
4. Utilizarea limbajului calculului vectorial pentru a

descrie anumite configuraţii geometrice coliniaritate, descompunerea după doi
5. Identificarea condiţiilor necesare pentru efectuarea vectori daţi, necoliniari şi nenuli
operaţiilor cu vectori
6. Aplicarea calculului vectorial în descrierea
proprietăţilor unor configuraţii geometrice date
1. Descrierea sintetică sau vectorială a proprietăţilor Coliniaritate, concurenţă, paralelism - calcul
unor configuraţii geometrice în plan vectorial în geometria plană
2. Reprezentarea prin intermediul vectorilor a unei • Vectorul de poziţie al unui punct
configuraţii geometrice plane date • Vectorul de poziţie al punctului care
3. Utilizarea calcului vectorial sau a metodelor împarte un segment într-un raport dat,
sintetice în rezolvarea unor probleme de geometrie teorema lui Thales (condiţii de paralelism)
metrică • Vectorul de poziţie al centrului de greutate
4. Trecerea de la caracterizarea sintetică la cea al unui triunghi (concurenţa medianelor
vectorială (şi invers) într-o configuraţie geometrică unui triunghi)
dată
5. Determinarea condiţiilor necesare pentru
coliniaritate, concurenţă sau paralelism
6. Analizarea comparativă a rezolvărilor vectorială şi
sintetică ale aceleiaşi probleme
1. Identificarea elementelor necesare pentru calcularea Aplicaţii ale trigonometriei în geometrie
unor lungimi de segmente şi a unor măsuri de unghiuri • Rezolvarea triunghiului dreptunghic
2. Utilizarea unor tabele şi formule pentru calcule în • Formulele (fără demonstraţie):
trigonometrie şi în geometrie
3. Aplicarea teoremelor şi formulelor pentru ( ) ( )
cos 180o − x = cos x, sin 180o − x = sin x
determinarea unor măsuri (de lungimi sau de unghiuri) • Modalităţi de calcul a lungimii unui
4. Transpunerea într-un limbaj specific trigonometriei segment şi a măsurii unui unghi: teorema
şi geometriei a unor probleme practice sinusurilor şi teorema cosinusului
5. Utilizarea unor elemente de trigonometrie în
rezolvarea triunghiului dreptunghic/ oarecare
6. Analizarea şi interpretarea rezultatelor obţinute
prin rezolvarea unor probleme practice

TRUNCHI COMUN (2 ore) ŞI CURRICULUM DIFERENŢIAT (1 oră) – 3 ore2

1. Identificarea în limbaj cotidian sau în probleme de Mulţimi şi elemente de logică matematică
matematică a unor noţiuni specifice logicii matematice • Mulţimea numerelor reale: operaţii
şi teoriei mulţimilor algebrice cu numere reale, ordonarea
2. Reprezentarea adecvată a mulţimilor şi a operaţiilor numerelor reale, modulul unui număr real,
logice în scopul identificării unor proprietăţi ale aproximări prin lipsă sau prin adaos;
acestora operaţii cu intervale de numere reale
3. Alegerea şi utilizarea de algoritmi pentru efectuarea • Propoziţie, predicat, cuantificatori
unor operaţii cu numere reale, cu mulţimi, cu • Operaţii logice elementare (negaţie,
propoziţii/ predicate conjuncţie, disjuncţie, implicaţie,
4. Deducerea unor rezultate şi verificarea acestora echivalenţă), corelate cu operaţiile şi
utilizând inducţia matematică sau alte raţionamente relaţiile cu mulţimi (complementară,
logice intersecţie, reuniune, incluziune, egalitate);
5. Redactarea rezolvării unei probleme, corelând raţionament prin reducere la absurd
limbajul uzual cu cel al logicii matematice şi al teoriei • Inducţia matematică
mulţimilor
6. Transpunerea unei situaţii - problemă în limbaj
matematic, rezolvarea problemei obţinute şi
1. Recunoaşterea unor corespondenţe care sunt şiruri, FUNCŢII
progresii aritmetice sau geometrice Şiruri
2. Calcularea valorilor unor şiruri care modelează • Modalităţi de a descrie un şir; şiruri
situaţii practice în scopul caracterizării acestora particulare: progresii aritmetice, progresii
3. Alegerea şi utilizarea unor modalităţi adecvate de geometrice, determinarea termenului
calculare a elementelor unui şir general al unei progresii; suma primilor n
4. Interpretarea grafică a unor relaţii provenite din termeni ai unei progresii
probleme practice • Condiţia ca n numere să fie în progresie
5. Analizarea datelor în vederea aplicării unor aritmetică sau geometrică pentru n ≥ 3
formule de recurenţă sau a raţionamentului de tip
inductiv în rezolvarea problemelor
6. Analizarea şi adaptarea scrierii termenilor unui şir
în funcţie de context
reprezentarea grafică a acesteia • Reper cartezian, produs cartezian,
2. Determinarea soluţiilor unor ecuaţii, inecuaţii reprezentarea prin puncte a unui produs
utilizând reprezentările grafice cartezian de mulţimi numerice; condiţii
3. Alegerea şi utilizarea unei modalităţi adecvate de algebrice pentru puncte aflate în cadrane;
reprezentare grafică în vederea evidenţierii unor drepte în plan de forma x = m sau de forma
proprietăţi ale funcţiilor y = m, m ∈
4. Exprimarea monotoniei unei funcţii prin condiţii • Funcţia: definiţie, exemple, exemple de
algebrice sau geometrice corespondenţe care nu sunt funcţii,
5. Reprezentarea geometrică a graficului unei funcţii modalităţi de a descrie o funcţie, egalitatea
prin puncte şi aproximarea acestuia printr-o curbă a două funcţii, imaginea unei funcţii
continuă • Funcţii numerice f : I → , I interval de
6. Deducerea unor proprietăţi ale funcţiilor numerice numere reale; graficul unei funcţii,
prin lectură grafică reprezentarea geometrică a graficului,
coordonate, interpretarea grafică a unor
ecuaţii de forma f(x) = g(x); proprietăţi ale
funcţiilor numerice introduse prin lectură
2
Programa se adresează profilurilor şi specializărilor cu 3 ore de matematică în trunchiul comun:
filiera tehnologică, toate profilurile, toate specializările


grafică: mărginire, monotonie, paritate,
imparitate (simetria graficului faţă de axa
Oy sau origine), periodicitate
• Compunerea funcţiilor; exemple pe funcţii
numerice
2. Utilizarea unor metode algebrice sau grafice pentru f : → , f ( x ) = ax + b, unde a, b ∈ ,
rezolvarea ecuaţiilor, inecuaţiilor, sistemelor de ecuaţii
intersecţia graficului cu axele de coordonate,
3. Descrierea unor proprietăţi desprinse din
ecuaţia f(x) = 0
reprezentarea grafică a funcţiei de gradul I sau din
• Interpretarea grafică a proprietăţilor
rezolvarea ecuaţiilor, inecuaţiilor, sistemelor de ecuaţii
algebrice ale funcţiei: monotonie, semnul
4. Exprimarea legăturii între funcţia de gradul I şi
funcţiei
reprezentarea ei geometrică
5. Interpretarea graficului funcţiei de gradul I • Inecuaţii de forma ax + b ≤ 0 (≥, <, >) a,
utilizând proprietăţile algebrice ale funcţiei b∈ , studiate pe
6. Rezolvarea cu ajutorul funcţiilor a unei situaţii- • Poziţia relativă a două drepte; sisteme de
problemă şi interpretarea rezultatului ax + by = c
tipul  , a, b, c, m, n, p numere
mx + ny = p
reale
1. Diferenţierea, prin exemple, a variaţiei liniare de Funcţia de gradul al II-lea
cea pătratică • Reprezentarea grafică a funcţiei
2. Completarea unor tabele de valori necesare pentru f : → , f ( x ) = ax + bx + c, a,b,c ∈ ,
2
trasarea graficului funcţiei de gradul al II-lea
3. Aplicarea unor algoritmi pentru trasarea graficului a ≠ 0, intersecţia graficului cu axele de
funcţiei de gradul al II-lea (prin puncte semnificative) coordonate, ecuaţia f ( x ) = 0, simetria faţă
4. Exprimarea proprietăţilor unei funcţii prin condiţii de drepte de forma x = m, cu m ∈
algebrice sau geometrice • Relaţiile lui Viète, rezolvarea sistemelor de
5. Utilizarea relaţiilor lui Viète pentru caracterizarea
x + y = s
soluţiilor ecuaţiei de gradul al II-lea şi pentru forma  , cu s, p ∈
rezolvarea unor sisteme de ecuaţii  xy = p
6. Identificarea unor metode grafice de rezolvare a
ecuaţiilor sau sistemelor de ecuaţii
1. Recunoaşterea corespondenţei dintre seturi de date Interpretarea geometrică a proprietăţilor
şi reprezentări grafice algebrice ale funcţiei de gradul al II-lea
2. Reprezentarea grafică a unor date diverse în • Monotonie; punct de extrem (vârful
vederea comparării variaţiei lor parabolei), interpretare geometrică
3. Aplicarea formulelor de calcul şi a lecturii grafice • Poziţionarea parabolei faţă de axa Ox,
pentru rezolvarea de ecuaţii, inecuaţii şi sisteme de semnul funcţiei, inecuaţii de forma
ecuaţii ax 2 + bx + c ≤ 0 (≥, <, >), a,b,c∈ , a ≠ 0,
4. Exprimarea prin reprezentări grafice a unor interpretare geometrică
condiţii algebrice; exprimarea prin condiţii algebrice a
• Poziţia relativă a unei drepte faţă de o
unor reprezentări grafice
parabolă: rezolvarea sistemelor de forma
5. Determinarea unor relaţii între condiţii algebrice
date şi graficul funcţiei de gradul al II-lea mx + n = y
 2 , cu a, b, c, m, n ∈ ,
6. Utilizarea monotoniei şi a punctelor de extrem în ax + bx + c = y
optimizarea rezultatelor unor probleme practice interpretare geometrică
1. Identificarea unor elemente de geometrie vectorială Vectori în plan
în diferite contexte • Segment orientat, vectori, vectori coliniari
2. Aplicarea regulilor de calcul pentru determinarea • Operaţii cu vectori: adunarea (regula
caracteristicilor unor segmente orientate pe configuraţii triunghiului, regula paralelogramului),
date proprietăţi ale operaţiei de adunare;
3. Utilizarea operaţiilor cu vectori pentru a descrie înmulţirea cu scalari, proprietăţi ale
configuraţii geometrice date înmulţirii cu scalari; condiţia de

4. Utilizarea limbajului calculului vectorial pentru a coliniaritate; descompunerea după doi
descrie anumite configuraţii geometrice vectori daţi, necoliniari şi nenuli
5. Identificarea condiţiilor necesare pentru ca o
configuraţie geometrică să verifice cerinţe date
6. Aplicarea calculului vectorial în rezolvarea unor
probleme din domenii conexe
1. Descrierea sintetică sau vectorială a proprietăţilor Coliniaritate, concurenţă, paralelism - calcul
unor configuraţii geometrice în plan vectorial în geometria plană
2. Reprezentarea prin intermediul vectorilor a unei • Vectorul de poziţie al unui punct
configuraţii geometrice plane date • Vectorul de poziţie al punctului care
3. Utilizarea calcului vectorial sau a metodelor împarte un segment într-un raport dat,
sintetice în rezolvarea unor probleme de geometrie teorema lui Thales (condiţii de paralelism)
metrică • Vectorul de poziţie al centrului de greutate
4. Trecerea de la caracterizarea sintetică la cea al unui triunghi (concurenţa medianelor
vectorială (şi invers) într-o configuraţie geometrică unui triunghi)
dată
5. Interpretarea coliniarităţii, concurenţei sau
paralelismului în relaţie cu proprietăţile sintetice sau
vectoriale ale unor configuraţii geometrice date
6. Analizarea comparativă a rezolvărilor vectorială şi
sintetică ale aceleiaşi probleme
1. Identificarea elementelor necesare pentru calcularea Trigonometrie şi aplicaţii ale trigonometriei
unor lungimi de segmente şi a unor măsuri de unghiuri în geometrie
2. Utilizarea unor tabele şi formule pentru calcule în • Rezolvarea triunghiului dreptunghic
trigonometrie şi în geometrie • Cercul trigonometric, definirea funcţiilor
3. Determinarea măsurii unor unghiuri şi a lungimii trigonometrice: sin,cos : [ 0;2π ] → [ −1;1] ,
unor segmente utilizând relaţii metrice
π 
4. Transpunerea într-un limbaj specific trigonometriei tg : [ 0;π ] \   → , ctg : ( 0;π ) →
şi geometriei a unor probleme practice 2
5. Utilizarea unor elemente de trigonometrie în • Definirea funcţiilor trigonometrice:
rezolvarea triunghiului oarecare sin : → [ −1,1] , cos : → [ −1,1] ,
6. Analizarea şi interpretarea rezultatelor obţinute
π 
prin rezolvarea unor probleme practice tg : \ D → , cu D =  + kπ k ∈  ,
 2 
ctg : \ D → , cu D = {kπ k ∈ }
• Reducerea la primul cadran; formule
trigonometrice:
sin ( a + b ) , sin ( a − b ) , cos ( a + b ) ,
cos ( a − b ) , sin 2a, cos2a
• Modalităţi de calcul a lungimii unui
segment şi a măsurii unui unghi: teorema
sinusurilor şi teorema cosinusului

TRUNCHI COMUN (2 ore) ŞI CURRICULUM DIFERENŢIAT (2 ore)– 4 ore3


1. Identificarea în limbaj cotidian sau în Mulţimi şi elemente de logică matematică
probleme de matematică a unor noţiuni specifice • Mulţimea numerelor reale: operaţii
logicii matematice şi teoriei mulţimilor algebrice cu numere reale, ordonarea numerelor
2. Utilizarea proprietăţilor operaţiilor algebrice reale, modulul unui număr real, aproximări
ale numerelor, a estimărilor şi aproximărilor în prin lipsă sau prin adaos, partea întreagă, partea
contexte variate, inclusiv folosind calculatorul fracţionară a unui număr real; operaţii cu
3. Alegerea formei de reprezentare a unui număr intervale de numere reale
real şi utilizarea unor algoritmi pentru optimizarea • Propoziţie, predicat, cuantificatori
calculelor cu numere reale • Operaţii logice elementare (negaţie, conjuncţie,
4. Deducerea unor rezultate şi verificarea disjuncţie, implicaţie, echivalenţă), corelate cu
acestora utilizând inducţia matematică sau alte operaţiile şi relaţiile cu mulţimi
raţionamente logice (complementară, intersecţie, reuniune,
5. Redactarea rezolvării unei probleme, incluziune, egalitate, regulile lui De Morgan);
corelând limbajul uzual cu cel al logicii raţionament prin reducere la absurd
matematice şi al teoriei mulţimilor • Inducţia matematică
6. Transpunerea unei situaţii-problemă în • Probleme de numărare
limbaj matematic, rezolvarea problemei obţinute şi
1. Recunoaşterea unor corespondenţe care FUNCŢII
sunt funcţii, şiruri, progresii Şiruri
2. Utilizarea unor modalităţi variate de • Modalităţi de a defini un şir, şiruri mărginite,
descriere a funcţiilor în scopul caracterizării şiruri monotoneâ
acestora • Şiruri particulare: progresii aritmetice, progresii
3. Descrierea unor şiruri/ funcţii utilizând geometrice, formula termenului general în
reprezentarea geometrică a unor cazuri particulare
funcţie de un termen dat şi raţie, suma primilor
şi raţionamentul inductiv
n termeni ai unei progresii
4. Caracterizarea unor şiruri folosind diverse
• Condiţia ca n numere să fie în progresie
reprezentări (formule, grafice) sau proprietăţi
aritmetică sau geometrică pentru n ≥ 3
algebrice ale acestora
5. Analizarea unor valori particulare în vederea
determinării formei analitice a unei funcţii definite
pe N prin raţionament de tip inductiv
6. Transpunerea unor situaţii-problemă în
limbaj matematic utilizând funcţii definite pe N
reprezentarea grafică a acesteia • Reper cartezian, produs cartezian; reprezentarea
2. Caracterizarea egalităţii a două funcţii prin prin puncte a unui produs cartezian de mulţimi
utilizarea unor modalităţi variate de descriere a numerice; condiţii algebrice pentru puncte aflate
funcţiilor în cadrane; drepte în plan de forma x = m sau
3. Operarea cu funcţii reprezentate în diferite y = m, cu m ∈
moduri şi caracterizarea calitativă a acestor • Funcţia: definiţie, exemple, exemple de
reprezentări corespondenţe care nu sunt funcţii, modalităţi de
4. Caracterizarea unor proprietăţi ale funcţiilor a descrie o funcţie, lecturi grafice. Egalitatea a
numerice prin utilizarea graficelor acestora şi a două funcţii, imaginea şi preimaginea unei
ecuaţiilor asociate
3
Programa se adresează profilurilor şi specializărilor cu 4 ore de matematică în planurile-cadru, astfel:
- filiera teoretică, profil real, specializările matematică-informatică şi ştiinţe ale naturii
- filiera vocaţională, profilul militar (MApN), specializarea matematică-informatică

5. Deducerea unor proprietăţi ale funcţiilor mulţimi printr-o funcţie, graficul unei funcţii,
numerice prin lectură grafică restricţii ale unei funcţii
6. Analizarea unor situaţii practice şi descrierea •
lor cu ajutorul funcţiilor
(
Funcţii numerice F = { f : D → D⊆ } ; )
reprezentarea geometrică a graficului,:
intersecţia cu axele de coordonate, rezolvări
grafice ale unor ecuaţii şi inecuaţii de forma
f ( x ) = g ( x ) (≤,<, >,≥); proprietăţi ale funcţiilor
numerice introduse prin lectură grafică:
mărginire, monotonie; alte proprietăţi: paritate,
imparitate, simetria graficului faţă de drepte de
forma x = m, m ∈ , periodicitate
• Compunerea funcţiilor; exemple pe funcţii
numerice
2. Utilizarea unor metode algebrice şi grafice f : → , f ( x ) = ax + b, unde a, b ∈ ,
pentru rezolvarea ecuaţiilor, inecuaţiilor şi
intersecţia graficului cu axele de coordonate,
sistemelor
ecuaţia f(x) = 0
3. Descrierea unor proprietăţi desprinse din
• Interpretarea grafică a proprietăţilor algebrice
reprezentarea grafică a funcţiei de gradul I sau din
ale funcţiei: monotonia şi semnul funcţiei;
rezolvarea ecuaţiilor, inecuaţiilor şi sistemelor
studiul monotoniei prin semnul diferenţei
4. Exprimarea legăturii între funcţia de gradul I
şi reprezentarea ei geometrică f ( x1 ) − f ( x2 ) (sau prin studierea semnului
5. Interpretarea graficului funcţiei de gradul I f ( x1 ) − f ( x2 )
raportului , x1 , x2 ∈ , x1 ≠ x2 )
utilizând proprietăţile algebrice ale funcţiei x1 − x2
6. Modelarea unor situaţii concrete prin
• Inecuaţii de forma ax + b ≤ 0 (≥, <, >) studiate
utilizarea ecuaţiilor şi inecuaţiilor, rezolvarea
problemei obţinute şi interpretarea rezultatului pe sau pe intervale de numere reale
• Poziţia relativă a două drepte, sisteme de ecuaţii
 ax + by = c
de tipul  , a, b, c, m, n, p numere
 mx + ny = p
reale
• Sisteme de inecuaţii de gradul I
1. Diferenţierea, prin exemple, a variaţiei liniare Funcţia de gradul al II-lea
de cea pătratică • Reprezentarea grafică a funcţiei f : → ,
2. Completarea unor tabele de valori necesare
f ( x ) = ax 2 + bx + c, cu a, b, c ∈ şi a ≠ 0 ,
pentru trasarea graficului funcţiei de gradul al II-
lea intersecţia graficului cu axele de coordonate,
3. Aplicarea unor algoritmi pentru trasarea ecuaţia f ( x ) = 0, simetria faţă de drepte de
graficului funcţiei de gradul al II-lea (prin puncte forma x = m, cu m ∈
semnificative) • Relaţiile lui Viète, rezolvarea sistemelor de
4. Exprimarea proprietăţilor unei funcţii prin
x + y = s
condiţii algebrice sau geometrice forma  , cu s, p ∈
5. Utilizarea relaţiilor lui Viète pentru  xy = p
caracterizarea soluţiilor ecuaţiei de gradul al II-lea
şi pentru rezolvarea unor sisteme de ecuaţii
6. Utilizarea funcţiilor în rezolvarea unor
probleme şi în modelarea unor procese
1. Recunoaşterea corespondenţei dintre seturi Interpretarea geometrică a proprietăţilor
de date şi reprezentări grafice algebrice ale funcţiei de gradul al II-lea
2. Determinarea unor funcţii care verifică • Monotonie; studiul monotoniei prin semnul
anumite condiţii precizate diferenţei f ( x1 ) − f ( x2 ) sau prin rata creşterii/
3. Utilizarea unor algoritmi pentru rezolvarea
descreşterii:

ecuaţiilor, inecuaţiilor şi a sistemelor de ecuaţii şi f ( x1 ) − f ( x2 )
, x1 , x2 ∈ , x1 ≠ x2 , punct de
pentru reprezentarea grafică a soluţiilor acestora x1 − x2
4. Exprimarea prin reprezentări grafice a unor extrem (vârful parabolei)
condiţii algebrice; exprimarea prin condiţii
• Poziţionarea parabolei faţă de axa Ox, semnul
algebrice a unor reprezentări grafice
funcţiei, inecuaţii de forma ax2 + bx + c ≤ 0
5. Utilizarea unor metode algebrice sau grafice
pentru determinarea sau aproximarea soluţiilor (≥, <, >), a,b,c ∈ , a ≠0, studiate pe , sau
ecuaţiei asociate funcţiei de gradul al II-lea pe intervale de numere reale, interpretare
6. Interpretarea informaţiilor conţinute în geometrică: imagini şi preimagini ale unor
reprezentări grafice prin utilizarea de estimări, intervale (proiecţiile unor porţiuni de parabolă
aproximări şi strategii de optimizare pe axe)
• Poziţia relativă a unei drepte faţă de o parabolă:
rezolvarea sistemelor de forma
mx + n = y
 2 a, b, c, m, n ∈ ,
ax + bx + c = y
• Rezolvarea sistemelor de forma
a1 x 2 + b1 x + c1 = y
 2 , a1 , a2 , b1 , b2 , c1 , c2 ∈ ,
a2 x + b2 x + c2 = y
1. Identificarea unor elemente de geometrie Vectori în plan
vectorială în diferite contexte • Segment orientat, relaţia de echipolenţă,
2. Transpunerea unor operaţii cu vectori în vectori, vectori coliniari
contexte geometrice date • Operaţii cu vectori: adunarea (regula
3. Utilizarea operaţiilor cu vectori pentru a triunghiului, regula paralelogramului),
descrie o problemă practică proprietăţi ale operaţiei de adunare; înmulţirea
4. Utilizarea limbajului calculului vectorial cu scalari , proprietăţi ale înmulţirii cu scalari;
pentru a descrie configuraţii geometrice condiţia de coliniaritate, descompunerea după
5. Identificarea condiţiilor necesare pentru ca o doi vectori daţi, necoliniari şi nenuli
configuraţie geometrică să verifice cerinţe date
6. Aplicarea calculului vectorial în rezolvarea
unor probleme de fizică
1. Descrierea sintetică sau vectorială a Coliniaritate, concurenţă, paralelism - calcul
proprietăţilor unor configuraţii geometrice în plan vectorial în geometria plană
2. Caracterizarea sintetică sau/şi vectorială a • Vectorul de poziţie al unui punct
unei configuraţii geometrice date • Vectorul de poziţie al punctului care împarte un
3. Alegerea metodei adecvate de rezolvare a segment într-un raport dat, teorema lui Thales
problemelor de coliniaritate, concurenţă sau (condiţii de paralelism)
paralelism • Vectorul de poziţie al centrului de greutate al
4. Trecerea de la caracterizarea sintetică la cea unui triunghi (concurenţa medianelor unui
vectorială (şi invers) într-o configuraţie triunghi)
geometrică dată • Teorema bisectoarei, vectorul de poziţie al
5. Interpretarea coliniarităţii, concurenţei sau centrului cercului înscris într-un triunghi;
paralelismului în relaţie cu proprietăţile sintetice ortocentrul unui triunghi; relaţia lui Sylvester,
sau vectoriale ale unor configuraţii geometrice concurenţa înălţimilor
6. Analizarea comparativă a rezolvărilor • Teorema lui Menelau, teorema lui Ceva
vectorială şi sintetică ale aceleiaşi probleme
1. Identificarea legăturilor între coordonate Elemente de trigonometrie
unghiulare, coordonate metrice şi coordonate • Cercul trigonometric, definirea funcţiilor
carteziene pe cercul trigonometric trigonometrice: sin,cos : [ 0;2π ] → [ −1;1] ,
2. Calcularea unor măsuri de unghiuri şi arce
π 
utilizând relaţii trigonometrice, inclusiv folosind tg : [ 0;π ] \   → , ctg : ( 0;π ) →
calculatorul 2
3. Determinarea măsurii unor unghiuri şi a • Definirea funcţiilor trigonometrice:

lungimii unor segmente utilizând relaţii metrice sin : → [ −1,1] , cos : → [ −1,1] ,
4. Caracterizarea unor configuraţii geometrice
π 
plane utilizând calculul trigonometric tg : \ D → , cu D =  + kπ k ∈  ,
5. Determinarea unor proprietăţi ale funcţiilor 2 
trigonometrice prin lecturi grafice ctg : \ D → , cu D = {kπ k ∈ }
6. Optimizarea calculului trigonometric prin
alegerea adecvată a formulelor • Reducerea la primul cadran; formule
trigonometrice:
sin ( a + b ) , sin ( a − b ) , cos ( a + b ) ,
cos ( a − b ) , sin 2a, cos2a , sin a + sin b,
sin a − sin b, cos a + cos b, cos a − cos b
(transformarea sumei în produs)
1. Identificarea unor metode posibile în Aplicaţii ale trigonometriei şi ale produsului
rezolvarea problemelor de geometrie scalar a doi vectori în geometria plană
2. Aplicarea unor metode diverse pentru • Produsul scalar a doi vectori: definiţie,
determinarea unor distanţe, a unor măsuri de proprietăţi. Aplicaţii: teorema cosinusului,
unghiuri şi a unor arii condiţii de perpendicularitate, rezolvarea
3. Prelucrarea informaţiilor oferite de o triunghiului dreptunghic
configuraţie geometrică pentru deducerea unor • Aplicaţii vectoriale şi trigonometrice în
proprietăţi ale acesteia geometrie: teorema sinusurilor, rezolvarea
4. Analizarea unor configuraţii geometrice triunghiurilor oarecare
pentru alegerea algoritmilor de rezolvare • Calcularea razei cercului înscris şi a razei
5. Aplicarea unor metode variate pentru cercului circumscris în triunghi, calcularea
optimizarea calculelor de distanţe, de măsuri de lungimilor unor segmente importante din
unghiuri şi de arii triunghi, calcul de arii
6. Modelarea unor configuraţii geometrice
utilizând metode vectoriale sau sintetice
Abordarea actuală a predării-învăţării-evaluării în matematica şcolară constă în mutarea

accentului de la predarea de informaţii la formarea unor competenţe de aplicare a cunoştinţelor
dobândite în vederea dezvoltării creativităţii elevilor, prin:
• aplicarea metodelor centrate pe elev, pe activizarea structurilor cognitive şi operatorii ale
elevilor, pe exersarea potenţialului psihofizic al acestora, pe transformarea elevului în
coparticipant la propria instruire şi educaţie;
• folosirea unor metode care să favorizeze relaţia nemijlocită a elevului cu obiectele
cunoaşterii, prin recurgere la modele concrete;
• accentuarea caracterului formativ al metodelor de instruire utilizate în activitatea de predare-
învăţare, acestea asumându-şi o intervenţie mai activă şi mai eficientă în cultivarea potenţialului
individual, în dezvoltarea capacităţilor de a opera cu informaţiile asimilate, de a aplica şi evalua
cunoştinţele dobândite, de a investiga ipoteze şi de a căuta soluţii adecvate de rezolvare a
problemelor sau a situaţiilor-problemă;
• îmbinarea şi alternanţa sistematică a activităţilor bazate pe efortul individual al elevului
(documentarea după diverse surse de informaţie, observaţia proprie, exerciţiul personal, instruirea
programată, experimentul şi lucrul individual, tehnica activităţii cu fişe etc.) cu activităţile ce solicită
efortul colectiv (de echipă, de grup) de genul discuţiilor, asaltului de idei etc.;
• însuşirea unor metode de informare şi de documentare independentă, care oferă deschiderea
spre autoinstruire, spre învăţare continuă.
Această programă urmăreşte crearea condiţiilor favorabile fiecărui elev de a-şi forma şi dezvolta
competenţele într-un ritm individual, de a-şi transfera cunoştinţele acumulate dintr-o zonă de studiu în
alta. Pentru aceasta, este util ca profesorul să-şi orienteze demersul didactic spre realizarea următoarelor
tipuri de activităţi:
• formularea de sarcini de prelucrare variată a informaţiilor, în măsură să genereze deschideri către
diferite domenii ale matematicii, în scopul formării competenţelor vizate de programele şcolare;
• construirea unor secvenţe de învăţare care să permită activităţi de explorare/investigare la nivelul
noţiunilor de bază studiate;
• solicitarea frecventă de corelaţii intra şi interdisciplinare;
• punerea elevului în situaţia ca el însuşi să formuleze sarcini de lucru adecvate;
• folosirea unor strategii diferite în rezolvarea aceleiaşi probleme, atunci când este cazul;
• susţinerea comunicării elev-manual prin analiza pe text, transpunerea simbolică a unor conţinuturi,
interpretarea acestora;
• organizarea unor activităţi variate de învăţare pentru elevi, în echipă şi/sau individual, în funcţie de
nivelul şi de ritmul propriu de dezvoltare al fiecăruia;
• sugerarea unui algoritm al învăţării, prin ordonarea sarcinilor.
În activitatea didactică, pentru formarea competenţelor specifice, se recomandă utilizarea

următoarelor activităţi de învăţare (asociate competenţelor generale – CG – ale disciplinei Matematica).
CG 1. Identificarea unor date şi relaţii matematice şi corelarea lor în funcţie de contextul în care
au fost definite
Exemple de activităţi de învăţare:
• analizarea datelor unei probleme pentru verificarea noncontradicţiei, suficienţei, redundanţei
şi eliminarea datelor neesenţiale;
• interpretarea parametrilor unei probleme ca o parte a ipotezei acesteia;
• utilizarea formulelor standardizate în înţelegerea ipotezei;
• exprimarea prin simboluri specifice a relaţiilor matematice dintr-o problemă;
• analizarea secvenţelor logice în etapele de rezolvare a unei probleme;
• exprimarea rezultatelor rezolvării unei probleme în limbaj matematic;
• recunoaşterea şi identificarea datelor unei probleme prin raportare la sisteme de comparare
standard.
CG 2. Prelucrarea datelor de tip cantitativ, calitativ, structural, contextual cuprinse în enunţuri
matematice
• observarea unor asemănări şi deosebiri, compararea, clasificarea noţiunilor matematice
studiate după unul sau mai multe criterii explicite sau implicite, luate simultan sau separat;
• folosirea regulilor de generare logică a reperelor sau a formulelor invariante în analizarea
unor probleme;
• utilizarea schemelor logice şi a diagramelor logice de lucru în rezolvarea de probleme;
• formarea obişnuinţei de a verifica dacă o problemă este sau nu determinată;
• folosirea unor criterii de comparare şi clasificare pentru descoperirea unor proprietăţi, reguli
etc.
CG 3. Utilizarea algoritmilor şi a conceptelor matematice pentru caracterizarea locală sau
globală a unei situaţii concrete
• utilizarea unor repere standard sau a unor formule standard în rezolvarea de probleme;
• utilizarea unor reprezentări variate ale noţiunilor matematice studiate;
• construirea şi interpretarea unor diagrame, tabele, scheme grafice ilustrând situaţii cotidiene;
• exprimarea în termeni logici, cu ajutorul invarianţilor specifici, a unei rezolvări de probleme;
• folosirea particularizării, a generalizării, a inducţiei sau analogiei pentru alcătuirea sau
rezolvarea de probleme noi, pornind de la o proprietate sau problemă dată.
CG 4. Exprimarea caracteristicilor matematice cantitative sau calitative ale unei situaţii concrete
şi a algoritmilor de prelucrare a acestora
• utilizarea metodelor standard în aplicaţii în diverse domenii;

• intuirea algoritmului după care este construită o succesiune dată, exprimată verbal sau
simbolic şi verificarea pe cazuri particulare a regulilor descoperite;
• folosirea diverselor tipuri de reprezentări pentru clasificarea, rezumarea şi prezentarea
concluziilor unor experimente;
• folosirea unor reprezentări variate pentru anticiparea unor rezultate sau evenimente;
• intuirea ideii de dependenţă funcţională;
• redactarea unor demonstraţii utilizând terminologia adecvată şi făcând apel la propoziţii
matematice studiate.
CG 5. Analiza şi interpretarea caracteristicilor matematice ale unei situaţii-problemă
• identificarea şi descrierea cu ajutorul unor modele matematice, a unor relaţii sau situaţii
diverse;
• folosirea creativă a unor reprezentări variate pentru depăşirea unor dificultăţi;
• exprimarea unor clase de probleme prin metode specifice;
• formarea deprinderilor şi a obişnuinţei de a căuta toate soluţiile sau de a stabili unicitatea
soluţiilor;
• analizarea şi interpretarea rezultatelor unei probleme;
• identificarea şi formularea a cât mai multor consecinţe posibile ce decurg dintr-un set de
ipoteze;
• verificarea validităţii unor afirmaţii, pe cazuri particulare sau prin construirea unor exemple
şi/ sau contraexemple;
• folosirea unor sisteme de referinţă adecvate pentru abordarea din perspective diferite a unor
noţiuni matematice.
CG 6. Modelarea matematică a unor contexte problematice variate, prin integrarea cunoştinţelor
din diferite domenii
• analizarea rezolvării unei probleme din punct de vedere al corectitudinii, al simplităţii, al
clarităţii şi al semnificaţiei rezultatelor;
• reformularea unei probleme echivalente sau înrudite;
• rezolvarea de probleme şi situaţii-problemă;
• folosirea unor reprezentări variate ca punct de plecare pentru intuirea, ilustrarea, clarificarea
sau justificarea unor idei, algoritmi, metode, căi de rezolvare etc.;
• transferul şi extrapolarea soluţiilor unor probleme pentru rezolvarea altora;
• folosirea unor idei, reguli sau metode matematice în abordarea unor probleme practice sau
pentru structurarea unor situaţii diverse;
• expunerea de metode standard sau nonstandard ce permit modelarea matematică a unor
situaţii;
• dezvoltarea capacităţii de a se adapta unor situaţii concrete folosind modele matematice;
• utilizarea rezultatelor şi a metodelor matematice pentru crearea unor strategii de lucru.
Toate acestea sugestii de activităţi de învăţare indică explicit apropierea conţinuturilor învăţării de
practica învăţării eficiente. În demersul didactic, centrul acţiunii devine elevul şi nu predarea noţiunilor
matematice ca atare. Accentul trece de la “ce” să se înveţe, la “în ce scop” şi “cu ce rezultate”.
În perspectiva unui demers educaţional centrat pe competenţe, se recomandă utilizarea cu

preponderenţă a evaluării continue, formative. Procesul de evaluare va îmbina formele tradiţionale cu
cele alternative (proiectul, portofoliul, autoevaluarea, evaluarea în perechi, observarea sistematică a
activităţii şi comportamentului elevului) şi va pune accent pe:
- corelarea directă a rezultatelor evaluate cu competenţele specifice vizate de programa şcolară;
- valorizarea rezultatelor învăţării prin raportarea la progresul şcolar al fiecărui elev,
- utilizarea unor metode variate de comunicare a rezultatelor şcolare;
- recunoaşterea, la nivelul evaluării, a experienţelor de învăţare şi a competenţelor dobândite în
contexte non-formale sau informale

Deci, este util să punem accentul pe evaluarea în termeni calitativi, astfel capătă semnificaţie
dimensiuni ale cunoştinţelor dobândite, cum ar fi: esenţialitate, profunzime, funcţionalitate, durabilitate,
orientare axiologică, stabilitate, mobilitate, diversificare, amplificare treptată, competenţă creativă.

MATEMATICĂ - PROGRAMA 3
Filiera vocaţională, profil artistic

Specializările Arhitectură, Arte ambientale, Design: 2 ore/săpt. (CD)
Aprobată prin ordin al ministrului

nr. 5099/09.09.2009
NOTĂ DE PREZENTARE
În structura învăţământului preuniversitar, nivelul ridicat de complexitate al finalităţilor este

determinat de necesitatea asigurării deopotrivă a educaţiei de bază pentru toţi cetăţenii – prin dezvoltarea
echilibrată a tuturor competenţelor cheie şi prin formarea pentru învăţarea pe parcursul întregii vieţi – şi a
iniţierii în trasee de formare specializate.
Studiul matematicii în ciclul superior al liceului

- urmăreşte să contribuie atât la formarea şi la dezvoltarea capacităţii elevilor de a reflecta asupra
lumii, cât şi la înzestrarea acestora cu un set de competenţe menite să contribuie la formarea unei culturi
generale comune pentru toţi elevii determinând, în acelaşi timp, trasee individuale de învăţare;
- oferă elevului cunoştinţele necesare pentru a acţiona asupra lumii înconjurătoare în funcţie de
propriile nevoi şi dorinţe şi pentru a formula şi a rezolva probleme pe baza relaţionării cunoştinţelor din
diferite domenii;
- să înzestreze absolventul de liceu cu un set de competenţe, valori şi atitudini, pentru a favoriza o
integrare o integrare profesională optimă.
Planurile-cadru pentru clasele a XI-a şi a XII-a, ciclul superior al liceului, păstrează structura celor
din ciclul inferior al liceului şi sunt structurate pe trei componente: trunchi comun (TC); curriculum
diferenţiat (CD); curriculum la decizia şcolii (CDŞ) – la filierele teoretică şi vocaţională, respectiv
curriculum de dezvoltare locală (CDL) – la filiera tehnologică.
Curriculumul de matematică propune organizarea activităţii didactice pe baza corelării domeniilor

de studiu, precum şi utilizarea în practică în contexte variate a competenţelor dobândite prin învăţare. În
mod concret se urmăreşte:
• esenţializarea conţinuturilor în scopul accentuării laturii formative;
• compatibilizarea cunoştinţelor cu vârsta elevului şi cu experienţa anterioară a acestuia;
• continuitatea şi coerenţa intradisciplinară;
• realizarea legăturilor interdisciplinare prin crearea de modele matematice ale unor fenomene
abordate în cadrul altor discipline;
• prezentarea conţinuturilor într-o formă accesibilă, cu scopul de a stimula motivaţia pentru studiul
matematicii;
• asigurarea unei continuităţi la nivelul experienţei didactice acumulate în predarea matematicii în
sistemul nostru de învăţământ.
Prin aplicarea programei şcolare de Matematică se urmăreşte formarea de competenţe înţelese ca

ansambluri structurate de cunoştinţe şi deprinderi dobândite prin învăţare. Aceste competenţe permit
identificarea şi rezolvarea unor probleme specifice domeniilor de studiu, în contexte variate.
Curriculumul centrat pe competenţe induce o proiectare curriculară care are în vedere focalizarea pe
achiziţiile finale ale învăţării, accentuarea dimensiunii acţionale a învăţării în formarea personalităţii
elevului şi corelarea finalităţilor cu aşteptările societăţii.
Programa şcolară de Matematică urmăreşte asigurarea unui echilibru între formarea competenţelor
generale de cunoaştere şi nevoia de a opera cu concepte matematice în contexte proprii filierei de formare,
profilului şi specializării în scopul orientării învăţării către finalităţile liceului. Programa este structurată pe un
ansamblu de cinci competenţe generale şi individualizează învăţarea pentru filiera vocaţională, profilul artistic
cu specializările Arhitectură, Arte ambientale, Design – cărora li se adresează.
Matematică – clasa a XI-a, ciclul superior al liceului, filiera vocaţională, profil artistic, specializările 2
Arhitectură, Arte ambientale, Design
Programa şcolară de matematică are în vedere să nu îngrădească libertatea profesorului în

proiectarea activităţilor didactice. Astfel, în condiţiile realizării competenţelor generale şi specifice şi a
parcurgerii integrale a conţinuturilor obligatorii, profesorul poate:
• să schimbe ordinea parcurgerii elementelor de conţinut;
• să grupeze în diverse moduri elementele de conţinut în unităţi de învăţare, cu respectarea logicii
interne de dezvoltare a conceptelor matematice;
• să aleagă sau să organizeze activităţi de învăţare adecvate condiţiilor concrete din clasă.
Programa de Matematică pentru curriculum diferenţiat are următoarele componente:

- competenţe generale;
- valori şi atitudini;
- competenţe specifice;
- conţinuturile corelate cu competenţe specifice;
- sugestii metodologice.
1. Identificarea relaţiilor între noţiunile matematice studiate

2. Prelucrarea datelor de tip cantitativ, calitativ, structural sau contextual cuprinse în
enunţuri matematice
3. Utilizarea algoritmilor pentru caracterizarea locală sau globală a unei situaţii concrete
4. Exprimarea caracteristicilor matematice cantitative sau calitative ale unei situaţii
concrete
5. Analiza de situaţii-problemă în scopul descoperirii de strategii pentru optimizarea
soluţiilor.
Curriculumul şcolar pentru disciplina Matematică are în vedere formarea la elevi a

următoarelor valori şi atitudini:
dezvoltarea iniţiativei, a unei gândiri deschise, creative, a independenţei în
gândire şi în acţiune
dezvoltarea spiritului de obiectivitate şi de imparţialitate
manifestarea curiozităţii şi a imaginaţiei în crearea şi rezolvarea de probleme
manifestarea tenacităţii, a perseverenţei, a capacităţii de concentrare şi a atenţiei
distributive
manifestarea iniţiativei şi a disponibilităţii de a aborda sarcini variate
dezvoltarea simţului estetic şi critic, a capacităţii de a aprecia rigoarea, ordinea şi
eleganţa în arhitectura rezolvării unei probleme sau a construirii unei teorii
formarea obişnuinţei de a recurge la concepte şi metode matematice în abordarea
unor situaţii cotidiene sau pentru rezolvarea unor probleme practice
formarea motivaţiei pentru studierea matematicii ca domeniu relevant pentru viaţa
socială şi profesională.

1. Identificarea unghiurilor, poziţiilor Elemente de geometrie în spaţiu
relative ale dreptelor şi planelor în
spaţiu pe corpuri geometrice care pot Poziţiile relative ale dreptelor şi planelor în spaţiu
ilustra spaţii arhitecturale Unghiuri în spaţiu: unghiul a două drepte în spaţiu,
2. Reprezentarea în spaţiu a corpurilor unghiul dintre o dreaptă şi un plan, unghiul dintre
geometrice, punând în evidenţă două plane
elementele care le determină Drepte şi plane perpendiculare: proiecţia unui punct
pe un plan, proiecţia unei drepte pe un plan, proiecţia
3. Utilizarea proprietăţilor corpurilor unei figuri geometrice pe un plan, perpendiculara
geometrice pentru construcţii în spaţiu comună a două drepte necoplanare
şi pentru identificarea unor relaţii între Corpuri geometrice: poliedre (suprafeţe prismatice,
elemente ale corpurilor geometrice suprafeţe piramidale, mulţimi poliedrale, poliedre
4. Utilizarea convenţiilor de notaţie şi de particulare, relaţia lui Euler) şi corpuri rotunde
reprezentare specifice geometriei în (suprafaţă cilindrică, suprafaţă conică, cilindru, con
spaţiu sferă, corpuri de rotaţie)
5. Utilizarea reprezentărilor geometrice Secţiuni plane în corpuri geometrice
pentru rezolvarea unor probleme Calcule de distanţe în spaţiu; calcule de arii şi volume
referitoare la secţiuni plane în corpuri (principiul lui Cavalieri)
geometrice, la tangenţă a corpurilor de Reper cartezian în spaţiu, coordonatele unui punct în
rotaţie şi la corpuri geometrice înscrise spaţiu, calculul distanţei dintre două puncte date
sau circumscrise
Elemente de analiză matematică
1. Caracterizarea unor mulţimi sau a unor Limite de funcţii
funcţii utilizând reprezentarea geometrică Noţiuni elementare despre mulţimi de puncte pe
a unor cazuri particulare dreapta reală: intervale, mărginire, vecinătăţi, dreapta
2. Utilizarea regulilor de calcul cu limite şi încheiată, simbolurile + ∞ şi -∞.
derivate în contexte variate Limite de funcţii: interpretarea grafică a limitei într-un
punct utilizând vecinătăţi, limite laterale pentru: funcţia
3. Exprimarea în limbajul analizei de gradul I, funcţia de gradul al II-lea, funcţia
matematice a unor proprietăţi cantitative logaritmică, exponenţială, funcţia putere (n = 2, 3),
şi calitative ale unei funcţii funcţia radical (n = 2, 3), funcţia raport de două
4. Utilizarea lecturii grafice în aprecierea funcţii cu grad cel mult 2.
continuităţii şi derivabilităţii unei funcţii Calculul limitelor pentru: funcţia de gradul I, funcţia de
5. Interpretarea proprietăţilor unei funcţii gradul al II-lea, funcţia logaritmică, funcţia exponenţială,
prin analiza reprezentării grafice funcţia putere (n = 2, 3), funcţia radical (n = 2, 3),
funcţia raport de două funcţii cu grad cel mult 2, cazuri
exceptate la calculul limitelor de funcţii (0/0, ∞/∞, 0.∞)
Asimptotele graficului funcţiilor studiate: verticale,
orizontale şi oblice.
Funcţii continue
Interpretarea grafică a continuităţii unei funcţii,
operaţii cu funcţii continue.
Semnul unei funcţii continue pe un interval de numere
reale.
Funcţii derivabile
Tangenta la o curbă. Derivata unei funcţii într-un
punct, funcţii derivabile.
Operaţii cu funcţii care admit derivată, calculul
derivatei de ordin ul I pentru funcţia de gradul I,
funcţia de gradul al II-lea, funcţia logaritmică,
exponenţială, funcţia putere (n = 2, 3), funcţia radical

(n = 2, 3), funcţia raport de două funcţii cu grad cel
mult 2.
Studiul funcţiilor cu ajutorul derivatelor
Rolul derivatei de ordinul I în studiul funcţiilor:
monotonie, puncte de extrem.
Reprezentarea grafică a funcţiilor studiate.
NOTĂ:
În introducerea noţiunii de limită a unui şir nu se va
introduce definiţia cu ε .
Reconsiderarea finalităţilor şi a conţinuturilor învăţământului determinată de nevoia de adaptare a
curriculumului naţional la schimbările intervenite în structura învăţământului preuniversitar (pe de o
parte, prelungirea duratei învăţământului obligatoriu la 10 clase, iar pe de altă parte, apartenenţa claselor a
IX-a şi a X-a la ciclul inferior al învăţământul liceal sau la şcoala de arte şi meserii) este însoţită de
reevaluarea şi înnoirea metodelor folosite în practica instructiv-educativă şi vizează următoarele aspecte:
• aplicarea metodelor centrate pe elev, pe activizarea structurilor cognitive şi operatorii ale
elevilor, pe exersarea potenţialului psihofizic al acestora, pe transformarea elevului în
coparticipant la propria instruire şi educaţie;
• folosirea unor metode care să favorizeze relaţia nemijlocită a elevului cu obiectele cunoaşterii,
prin recurgere la modele concrete;
• accentuarea caracterului formativ al metodelor de instruire utilizate în activitatea de predare-
învăţare, acestea asumându-şi o intervenţie mai activă şi mai eficientă în cultivarea
potenţialului individual, în dezvoltarea capacităţilor de a opera cu informaţiile asimilate, de a
aplica şi evalua cunoştinţele dobândite, de a investiga ipoteze şi de a căuta soluţii adecvate de
rezolvare a problemelor sau a situaţiilor-problemă;
• îmbinare şi alternanţă sistematică a activităţilor bazate pe efortul individual al elevului
(documentarea după diverse surse de informaţie, observaţia proprie, exerciţiul personal,
instruirea programată, experimentul şi lucrul individual, tehnica activităţii cu fişe etc.) cu
activităţile care solicită efortul colectiv (de echipă, de grup) de genul discuţiilor în grup,
asaltului de idei etc.;
• însuşirea unor metode de informare şi de documentare independentă, care oferă deschiderea
spre autoinstruire, spre învăţare continuă.
Actualul curriculum are drept obiectiv crearea condiţiilor favorabile fiecărui elev de a-şi forma şi dezvolta
competenţele într-un ritm individual, de a-şi transfera cunoştinţele acumulate dintr-o zonă de studiu în
alta. Cadrele didactice îşi pot alege metodele şi tehnicile de predare, îşi pot adapta practicile pedagogice
în funcţie de ritmul de învăţare şi de particularităţile elevilor, demersul didactic fiind orientat spre
realizarea următoarelor tipuri de activităţi:
• formularea de sarcini de prelucrare variată a informaţiilor, în scopul formării competenţelor
vizate de programele şcolare;
• alternarea prezentării conţinuturilor, cu moduri variate de antrenare a gândirii;
• solicitarea de frecvente corelaţii intra şi interdisciplinare;
• punerea elevului în situaţia ca el însuşi să formuleze sarcini de lucru adecvate;
• obţinerea de soluţii sau interpretări variate pentru aceeaşi unitate informaţională;
• susţinerea comunicării elev-manual prin analiza pe text, transpunerea simbolică a unor
conţinuturi, interpretarea acestora;
• formularea de sarcini rezolvabile prin activitatea în grup;
• organizarea unor activităţi de învăţare permiţând desfăşurarea sarcinilor de lucru în ritmuri diferite;
• sugerarea unui algoritm al învăţării, prin ordonarea sarcinilor.
Prezentul curriculum îşi propune să formeze competenţe, valori şi atitudini prin demersuri didactice care
să indice explicit apropierea conţinuturilor învăţării de practica învăţării eficiente. Pe parcursul ciclului
liceal superior este util ca, în practica pedagogică, profesorul să aibă în vedere următoarele aspecte ale
învăţării pentru formarea fiecăreia dintre competenţele generale ale disciplinei:
1. Identificarea relaţiilor între noţiunile matematice studiate
• analiza datelor unei probleme pentru verificarea noncontradicţiei, suficienţei, redundanţei şi
eliminarea datelor neesenţiale;
• interpretarea parametrilor unei probleme ca o parte a ipotezei acesteia;
• utilizarea formulelor standardizate în înţelegerea ipotezei;
• exprimarea prin simboluri specifice a relaţiilor matematice dintr-o problemă;
• analiza secvenţelor logice în etapele de rezolvare a unei probleme;
• exprimarea rezultatelor rezolvării unei probleme în limbaj matematic;
• recunoaşterea şi identificarea datelor unei probleme prin raportare la sisteme de comparare standard.
2. Prelucrarea datelor de tip cantitativ, calitativ, structural, contextual cuprinse în enunţuri matematice
• compararea, observarea unor asemănări şi deosebiri, clasificarea noţiunilor matematice studiate
după unul sau mai multe criterii explicite sau implicite, luate simultan sau separat;
• folosirea regulilor de generare logică a reperelor sau a formulelor invariante în analiza de probleme;
• formarea obişnuinţei de a verifica dacă o problemă este sau nu determinată;
• folosirea unor criterii de comparare şi clasificare pentru descoperirea unor proprietăţi sau reguli.
3. Utilizarea algoritmilor pentru caracterizarea locală sau globală a unei situaţii concrete
• cunoaşterea şi utilizarea unor reprezentări variate ale noţiunilor matematice studiate;
• folosirea particularizării, a generalizării sau a analogiei pentru alcătuirea sau pentru rezolvarea de
probleme noi, pornind de la o proprietate sau problemă dată;
• construirea şi interpretarea unor desene, scheme grafice ilustrând situaţii cotidiene;
• exprimarea în termeni logici, cu ajutorul invarianţilor specifici, a unei rezolvări de probleme;
• utilizarea unor repere standard sau a unor formule standard în rezolvarea de probleme.
4. Exprimarea caracteristicilor matematice cantitative sau calitative ale unei situaţii concrete
• formarea obişnuinţei de a recurge la diverse tipuri de reprezentări pentru clasificarea, rezumarea
şi prezentarea concluziilor în analiza unor situaţii problemă;
• folosirea unor reprezentări variate pentru anticiparea unor rezultate sau evenimente;
• intuirea ideii de dependenţă funcţională;
• utilizarea metodelor standard în aplicaţii în diverse domenii;
• redactarea soluţiilor utilizând terminologia adecvată şi făcând apel la propoziţii matematice studiate.
5. Analiza de situaţii-problemă în scopul descoperirii de strategii pentru optimizarea soluţiilor
• identificarea şi descrierea cu ajutorul unor modele matematice, a unor relaţii sau situaţii multiple;
• imaginarea şi folosirea creativă a unor reprezentări variate pentru depăşirea unor dificultăţi;
• exprimarea prin metode specifice a unor clase de probleme; formarea obişnuinţei de a căuta toate
soluţiile sau de a stabili unicitatea soluţiilor; analiza rezultatelor;
• identificarea şi formularea a cât mai multor consecinţe posibile ce decurg dintr-un set de ipoteze;
• folosirea unor sisteme de referinţă diferite pentru abordarea din perspective diferite ale unei noţiuni
matematice;
• analiza rezolvării unei probleme din punctul de vedere al corectitudinii, al simplităţii, al clarităţii
şi al semnificaţiei rezultatelor;
• reformularea unei probleme echivalente sau înrudite; rezolvarea de probleme şi situaţii-problemă;
• folosirea unor reprezentări variate ca punct de plecare pentru intuirea, ilustrarea, clarificarea sau
justificarea unor idei, algoritmi, metode, căi de rezolvare etc.;
• folosirea unor idei, reguli sau metode matematice în abordarea unor probleme practice sau pentru
structurarea unor situaţii diverse;
• analiza capacităţii metodelor de a se adapta unor situaţii concrete;
• utilizarea rezultatelor şi a metodelor pentru crearea de strategii de lucru.
Toate acestea sugestii de activităţi de învăţare indică explicit apropierea conţinuturilor învăţării de
practica învăţării eficiente. În demersul didactic, centrul acţiunii devine elevul şi nu predarea noţiunilor
matematice ca atare. Accentul se mută de la “ce” să se înveţe, la “în ce scop” şi “cu ce rezultate”.
Evaluarea se face în termeni calitativi; capătă semnificaţie dimensiuni ale cunoştinţelor dobândite, cum ar
fi: esenţialitate, profunzime, funcţionalitate, durabilitate, orientare axiologică, stabilitate, mobilitate,
diversificare, amplificare treptată.

5099 2009 Chimie Mate Ix X Xi Xii

Încărcat de

Informații document

Titlu original

Drepturi de autor

Formate disponibile

Partajați acest document

Partajați sau inserați document

Opțiuni de partajare

Vi se pare util acest document?

Este necorespunzător acest conținut?

Drepturi de autor:

Formate disponibile

5099 2009 Chimie Mate Ix X Xi Xii

Încărcat de

Drepturi de autor:

Formate disponibile

ORDIN nr.

5099 din 9 septembrie 2009 privind aprobarea de

În conformitate cu prevederile Legii învăţământului nr. 84/1995, republicată, cu

MINISTERUL EDUCAŢIEI, CERCETĂRII ŞI INOVĂRII

PROGRAMĂ ŞCOLARĂ PENTRU CLASA A IX-A

CICLUL INFERIOR AL LICEULUI

Aprobat prin ordin al ministrului

Necesitatea asigurării deopotrivă a educaţiei de bază pentru toţi cetăţenii – prin

Curriculumul diferenţiat reprezintă oferta educaţională stabilită la nivel central,

Chimie – Clasa a IX-a, ciclul inferior al liceului 2

Ca urmare, s-a urmărit: esenţializarea conţinuturilor în scopul accentuării laturii

Programele au următoarele componente:

Chimie – Clasa a IX-a, ciclul inferior al liceului 4

1. Explicarea unor fenomene, procese, procedee întâlnite în viaţa de zi cu zi

2. Investigarea comportării unor substanţe sau sisteme chimice

3. Rezolvarea de probleme în scopul stabilirii unor corelaţii relevante,

4. Comunicarea înţelegerii conceptelor în rezolvarea de probleme, în

5. Evaluarea consecinţelor proceselor şi acţiunii produselor chimice asupra

Chimie – Clasa a IX-a, ciclul inferior al liceului 5

COMPETENŢE SPECIFICE ŞI CONŢINUTURI

1. Explicarea unor fenomene, procese, procedee întâlnite în viaţa de zi cu zi

Chimie – Clasa a IX-a, ciclul inferior al liceului 6

2. Investigarea comportării unor substanţe sau sisteme chimice

2.2. Colectarea - Corelaţii între structura învelişului - *Corelaţii între structura

2.3. Formularea de - Corelaţii între structura învelişului - *Factori care influenţează

Chimie – Clasa a IX-a, ciclul inferior al liceului 7

3. Rezolvarea de probleme în scopul stabilirii unor corelaţii relevante, demonstrând raţionamente

3.2 Integrarea relaţiilor - Calcule stoechiometrice; - *Calculul concentraţiilor

3.3 Evaluarea - Pila Daniell; - *Reducerea cu carbon,

4. Comunicarea înţelegerii conceptelor în rezolvarea de probleme, în formularea explicaţiilor, în

4.1 Modelarea - Structura învelişului electronic pentru - *Structura învelişului

Chimie – Clasa a IX-a, ciclul inferior al liceului 8

Competenţe specifice Conţinuturi

4.2 Folosirea corectă a - Structura învelişului electronic pentru - *Structura învelişului

5. Evaluarea consecinţelor proceselor şi acţiunii produselor chimice asupra propriei persoane şi

Chimie – Clasa a IX-a, ciclul inferior al liceului 9

- pH-ul soluţiilor apoase;

Competenţa generală Valori şi atitudini

Chimie – Clasa a IX-a, ciclul inferior al liceului 10

Competenţa generală Valori şi atitudini

Schimbările sociale, economice şi tehnologice au transformat piaţa muncii. Această

Dacă epoca industrială se caracteriza prin:

Chimie – Clasa a IX-a, ciclul inferior al liceului 11

Programele de chimie descriu oferta educaţională a disciplinei pentru un parcurs şcolar

Elaborarea documentelor de proiectare didactică necesită asocierea într-un mod

Planificarea calendaristică ca instrument de interpretare personalizată a programei, se

STRUCTURA PLANIFICĂRII CALENDARISTICE

Nr. Unitatea Competenţe Conţinuturi Număr de Săpt. Observaţii

Conţinuturi Competenţe Activităţi de Resurse Evaluare

Chimie – Clasa a IX-a, ciclul inferior al liceului 12

Activităţile de învăţare se construiesc pe baza corelării dintre competenţele specifice şi

Copiii nu urmează acelaşi drum pentru creştere intelectuală şi schimbare, ei nu sunt

Ţinând cont de aspectele menţionate este necesar ca educabililor să li se dea iniţiativa, să

• implicarea frecventă a elevilor în gândirea operaţională.

Chimie – Clasa a IX-a, ciclul inferior al liceului 14

• Exerciţii de modelare a legăturilor ionice/covalente şi a interacţiunilor de natură fizică;

Evaluarea, în mod tradiţional, a fost folosită de profesor pentru a monitoriza învăţarea

Chimie – Clasa a IX-a, ciclul inferior al liceului 15

Achiziţiile, în majoritate, sunt acumulate prin interacţiune şi discurs; în cadrul clasei

Chimie – Clasa a IX-a, ciclul inferior al liceului 16

Proiectele angajează elevii într-o autentică învăţare pe o perioadă semnificativă de timp,

Chimie – Clasa a IX-a, ciclul inferior al liceului 17

MINISTERUL EDUCAŢIEI, CERCETĂRII ŞI INOVĂRII