Sofocle

Sofocle (Greacă veche Σοφοκλῆς-Sofokles - n. cca. 496 î.Hr. - d. 406 î.Hr.) a fost un
poet tragic grec.

Împreună cu Eschil și Euripide a pus bazele tragediei clasice grecești A adus

însemnate inovații în tehnica teatrală: renunțarea la conexiunea trilogiei prin crearea de
piese independente, mărirea numărului coreilor (picior de vers antic) de la 12 la 15,
introducerea celui de-al treilea actor, dezvoltarea dialogului, importanța acordată
decorului și costumelor Opera marelui poet tragic, continuator al lui Eschil, cuprinde
peste 120 de piese (după diverse păreri și izvoare, numărul pieselor e de 123, 130, 133,
ba chiar și de 140), dintre care au mai rămas în întregime numai șapte.

Oedip rege (Greaca veche:Οἰδίπους Τύραννος, Oidipous Tyrannos) este

o tragedie scrisă de Sofocle, considerată una din cele mai bune piese de teatru ale
Antichității A fost jucată pentru prima dată pe la aproximativ 429 î.Hr.. Firul narativ al
piesei este continuat în tragediile Oedip la Colonos și Antigona.

Tragedia „Oedip rege” începe cu freamătul cetății Teba, care se afla în fața unui
chin: plantele, animalele și femeile erau sterile, iar ciuma făcea nenumărate victime.
Tebanii vin să ceară ajutorul lui Oedip, regele Tebei, care îi scăpase și de Sfinx,
răspunzând corect la ghicitoarea
acestuia.

Întrebarea adresată de Sfinx , muritorilor este : Cine merge dimineața în patru

picioare, la amiază în două și seara în trei?

Răspunsul lui Oedip la întrebare : “este omul”

Sfinxul este o figură mitologică zoomorfă înfățișată ca un leu culcat cu cap uman. Își
are originile în sculpturile din Vechiul Regat Egiptean pe care l-au preluat și grecii.
Creaturi similare se găsesc și în Asia de Sud și de Sud-Est. În epoca decorativă
europeană sfinxul a reînviat în Renaștere.
 Tinerețe fără Bătrânețe și viață fără de moarte
Acesta este un basm popular , cules de Petre Ispirescu

Rezumat : Pentru ca nu puteau avea copii, un imparat si soția lui au apelat la serviciile
unui vraci. Acesta le-a oferit toate leacurile de care aveau nevoie pentru ca imparateasa
sa ramana insarcinata, insa i-a avertizat ca, baiatul care se va naște, va fi singurul lor
copil si ca nu vor avea parte de el la batranete.
Dupa doar câteva zile, imparateasa a rămas insarcinata, spre bucuria întregii curti
domnești. Chiar înainte de naștere, copilul isi arata firea nazdravana si se pune pe plâns.
Îngrijorat, imparatul ii promite copilului nenăscut inca, numeroase daruri si averi.
Baiatul se potolește abia când imparatul ii spune ca ii va da ”tinerețe fara batranete si
viața fara de moarte”.
Copilul se naște sanatos si creste voinic, cu calitati ieșite din comun. La împlinirea
vârstei de 15 ani, el devine trist si ingandurat, motivul fiind ca a ținut minte promisiunea
facuta de tatăl sau înaintea nașterii. Astfel, ii cere acestuia sa o indeplineasca.
Dandu-si seama ca nu isi poate respecta promisiunea si ca nu il poate întoarce pe fiul
sau de la hotararea sa de a-si caută singur ceea ce i se promisese, imparatul se
intristeaza. Făt-Frumos ia decizia de a pleca in lume pentru a gasi tinerețea fara
batranete si viața fara de moarte. El se pregateste de calatorie si, in acest scop,
inspectează grajdurile imparatesti pentru a-si gasi un cal pe măsura. Singurul care
corespunde cerințelor sale este un cal batran, bubos si răpciugos. In ciuda aparentelor,
calul era nazdravan si il sfatuieste pe Făt-Frumos cu privire la ce trebuie sa faca pentru
a izbândi in căutarea sa. Astfel, Făt-Frumos caută hainele si armele pe care tatăl sau le
purtase in tinerețe, pe care le curata si le pregateste. De asemenea, timp de sase
saptamâni ingrijeste calul, hranindu-l cu ovaz fiert in lapte. La sfarsitul acestei
perioade, calul nu mai seamana deloc cu cel dinainte, transformându-se intr-un armăsar
voinic si vrăjit, ce putea zbura.
Dupa alte trei zile, Făt-Frumos pleacă de acasă, insolit de 200 de ostași, care cu bani si
provizii pentru drum. La granița imparatiei, Făt-Frumos împarte averile si merindele
soldaților, cerându-le sa se intoarca la palat. Făt-Frumos si calul sau pornesc spre
rasarit.
Dupa trei zile si trei nopți, ei ajung pe o campie întinsa, plina de oase umane. Calul il
avertizează pe stapanul sau ca se afla pe moșia Gheonoaiei, o femeie rea, care fusese
blestemata si care ii omora pe toti cei care indrazneau sa ii încalce hotarul.
Sfătuit de cal, Făt-Frumos pandeste sosirea Gheonoaiei si o surprinde, sagetand-o in
picior (pe care aceasta si-l pierde). Înainte de a apuca sa tragă si a doua sageata,
Ghionoaia se preda si il invita pe voinic la masa, in casa ei. In ciuda aparentelor si
reputației, Ghionoaia este o gazda buna pentru Făt-Frumos. El se indura de ea si ii
inapoiaza piciorul zburat de sageata sa, care, pus la locul lui, se lipește ca prin farmec.
Dupa trei zile de ședere in casa Gheonoaiei, Făt-Frumos si calul sau pornesc din nou la
drum.
Dupa un timp, parasesc moșia Gheonoaiei, trecând in cea a Scorpiei, sora acesteia. Ea
era, la rândul sau, atinsa de ”blestem”, mai puternica si mai inspaimantatoare decât
prima, având trei capete si varsand foc pe gura. Făt-Frumos o surprinde pe Scorpie si ii
zboară unul dintre cele trei capete cu o sageata bine tintita. Înainte de a mai trage una,
Scorpia se recunoaște învinsa, invitându-i la masa. Făt-Frumos ii inapoiaza capul zburat
de sageata, care se lipește, miraculos, la loc.
 Dupa plecarea de la Scorpie, Făt-Frumos poposește împreuna cu calul sau pe un camp
plin cu flori, unde era întotdeauna primăvara. Cum drumul lor urma sa treacă printr-o
pădure deasa si plina de salbaticiuni, cei doi tovarasi considera ca cea mai buna varianta
este de a sari peste locil periculos, lucru posibil cu ajutorul puterilor calului fermecat.
Astfel, ei ajung in curtea palatului din mijlocul pădurii. Aici locuia, împreuna cu
surorile sale mai mari, o zana frumoasa, care deținea secretul tinereții fara batranete si
a vieții fara de moarte. Salbaticiunile se apropie amenintator de musafirii nepoftiti, insa
zana, care avea putere asupra lor, le oprește de la a le face vreun rau. Toate surorile se
bucura de vizita neașteptata, intr un cât nimeni nu le mai călcase pragul de foarte mult
timp.
Inconjurat de frumusețe, având si tinerețe fara batranete si viața fara de moarte, Făt-
Frumos pierde noțiunea timpului. El se casatoreste cu zana, sora cea mai mica. Desi este
liber sa calatoreasca oriunde dorește, este avertizat sa nu puna piciorul intr-un loc
numit ”Valea Plangerii”.
Intr-o zi, aflat la vanatoare, Făt-Frumos urmareste un iepure si intra, fara sa-si dea
seama, in Valea Plângerii. Este imediat copleșit de nostalgie si de dorul de parinti. Desi
incearca sa le ascundă femeilor acest lucru, ele observa imediat schimbarea.
Rugamintile lor de a nu le parasi nu au niciun efect, caci Făt-Frumos e lovit de dor
pentru locurile copilăriei.
Calul accepta sa il insoteasca pe drumul de întoarcere, insa vrea sa revine la locurile
tinereții fara batranete si vieții fara de moarte.
Desi lui Făt-Frumos i se pare ca, de la ultima sa calatorie, pe același drum, au trecut
doar câteva zile, observa cu mirare, in jur, schimbările petrecute. Padurile de altadata
deveniseră câmpii, in locurile in care odinioară se aflase moșia Scorpiei erau acum
orașe, oamenii de nerecunoscut etc. Intreband de Gheonoaie, se rade de el, ca de un
batran cu mințile ratacite. Făt-Frumos nu a observat ca, pana si infatisarea i se
schimbase. Cat timp a petrecut cu zana, ramasese un voinic tanar si sanatos, insa acum
devenise un batran cu parul alb si barba pana la brau.
Nici ajuns la palatul parinților sai, Făt-Frumos nu mai recunoaște oamenii sau
locurile. De imparat si soția sa nu mai auzise nimeni de veacuri. Calul il lasa in fosta
curte a palatului, devenita o ruina. Înainte de a se desparti, calul ii oferă o ultima șansa
de a se întoarce împreuna pe taramul tinereții fara batranete si vieții fara de moarte.
Făt-Frumos refuza.
Rămas singur, Făt-Frumos caută printre ruine. Intr-una dintre pivnitele darapanate,
intr-o lada goala, isi gaseste propria moarte, care il aștepta. Ea ii trage o palma si Făt-
Frumos moare. Era atat de uscat si vlăguit incat, din cadere, se transforma pe loc in
pamant. Astfel, Făt-Frumos isi indeplineste condiția umana de muritor de rand.

Discuții libere despre moarte/destin