Centrele de pictură pe sticlă românești în perioada 1700-1900

În România, pictura pe sticlă a devenit o formă populară de artă religioasă în secolele

XVIII și XIX. Aceste icoane pe sticlă, produse în mod tradițional, reflectă atât
influențele culturale locale, cât și cele externe. În perioada 1700-1900, câteva regiuni
au devenit cunoscute ca centre importante pentru producția de icoane pe sticlă:

1. Țara Maramureșului: În nordul României, această regiune este probabil cea

mai cunoscută pentru tradiția sa de pictură pe sticlă. Satele din Maramureș,
cum ar fi Nicula, Sârbi sau Fărcașa, au devenit faimoase pentru icoanele lor pe
sticlă, care adesea combină teme religioase cu elemente populare și folclorice.
2. Țara Făgărașului: Situată în centrul României, această regiune a fost, de
asemenea, un centru important pentru producția de icoane pe sticlă. Sate ca
Sâmbăta de Sus sau Drăguș sunt doar câteva dintre locurile unde această
formă de artă a înflorit.
3. Țara Bârsei: Regiunea în jurul orașului Brașov, cunoscută și sub denumirea de
Țara Bârsei, a avut de asemenea o tradiție solidă în domeniul picturii pe sticlă.
4. Regiunea Săsescă: Zona în care sașii transilvăneni au fost majoritari, cum ar fi
zonele din jurul Sibiului și Mediașului, a avut o influență semnificativă asupra
evoluției picturii pe sticlă. În aceste zone, pictura pe sticlă a fost influențată
atât de tradiția ortodoxă, cât și de cea catolică.
5. Nordul Moldovei: Deși această zonă este mai bine cunoscută pentru
mănăstirile sale pictate, a existat și o tradiție de pictură pe sticlă în anumite
sate din această regiune.

Fiecare dintre aceste centre avea stilul său propriu, determinat de influențele
culturale, tradițiile locale și interacțiunea cu alte forme de artă. În ciuda variațiilor
regionale, icoanele pe sticlă românești sunt apreciate pentru combinația lor unică de
sinceritate, simplitate și frumusețe artistică.