SC FIRE PROTECT SRL

Suport de curs pentru ocupaţia

,,Cadru tehnic cu atribuţii în domeniul prevenirii şi stingerii incendiilor”

Unitatea de competenţă nr. 1

Acordarea asistenţei tehnice de specialitate în situaţii critice

TEMA 2

ELEMENTE DE TEORIE A ARDERII

(2 ore P.T.)

Fenomenul de ardere

Dezvoltarea unui incendiu este un fenomen aleatoriu, o însumare de procese fizice şi chimice,
care se amplifica şi devin tot mai complexe pe măsura ce înaintează. Arderea ca fenomen fizic asociat
unui incendiu, este definita drept reacţia exoterma a unei substanţe combustibile cu un comburant,
însoţită în general, de emisie de flăcări şi/sau incandescenta şi/sau emisie de fum.
In studiul teoretic al incendiilor, se consideră următoarele principii ale arderii:
1. Procesul de ardere este posibil numai daca se întrunesc simultan, in timp şi spaţiu
următoarele condiţii:
- existenta materialului combustibil;
- prezenta substanţelor care întreţin arderea (oxigenul din aer sau substanţele care pot ceda
oxigen);
- sursa de aprindere cu energie capabilă sa realizeze temperatura de aprindere.
2. Materialele combustibile trebuie să fie încălzite până la temperatura de aprindere (sau
aprindere spontana ) pentru ca să ardă sau să susţină propagarea flăcării;
3. Aprinderea ulterioara a combustibilului este determinata de căldura disipata de flacăra
către procesul de piroliza sau vaporizarea combustibilului;
4. Arderea va continua până când:
- materialul combustibil este consumat;
- concentraţia comburantului este mai mica decât minimul necesar pentru a susţine
arderea;
- pierderile de căldură sunt atât de mari încât nu se mai asigura căldura necesara pentru
piroliza in continuare a materialului combustibil;
- flăcările sunt inhibate chimic sau suficient răcite pentru a împiedica desfăşurarea
reacţiilor in continuare.

Arderea are loc aproape întodeauna în faza gazoasa, amestecul aer-gaz combustibil în reacţie,
cu emisie de lumina, constituind o flacăra. Combustia fără flacără a materialelor ce rămân in stare
solida in timpul reacţiei, chiar dacă produsul arderii este parţial sau total un gaz, defineşte o ardere
mocnita.
In urma arderii rezulta produse de ardere ( gaze de ardere şi in cazul arderii corpurilor solide,
resturi minerale-cenuşa ), precum şi o mare cantitate de căldura disipata in mediul înconjurător.
Daca arderea nu este completa, rezulta fumul, un ansamblu vizibil de particule şi/sau lichide in
suspensie in aer.

1
SC FIRE PROTECT SRL
Suport de curs pentru ocupaţia
,,Cadru tehnic cu atribuţii în domeniul prevenirii şi stingerii incendiilor”

Culoarea fumului este un indiciu al materialelor aflate in combustie.

Materiale şi substante Caracteristicile fumului

combustibile Culoare Miros Gust
Bumbac Brun - închis Specific Acrişor
Cauciuc Negru - brun Sulfuros Acid
Hârtie, paie, fan Galben - alb Specific Acrişor
Fosfor Alb - dens Usturoi Fără
Lemn Cenuşiu - negru Răşina Acrişor
Polistiren Negru - închis Hidrocarburi Fără

In cursul arderii incomplete se formează, ca produs intermediar, oxidul de carbon – ce

reprezintă un pericol deosebit provocând dese cazuri de asfixieri şi intoxicaţii.
După viteza de reacţie intre oxigen şi combustibil se pot deosebi: arderi lente, normale
(uniforme), rapide (explozii, deflagraţii).
Fenomenele ce se derulează in timpul unui incendiu sunt practic arderi normale, precedate de
arderi lente.

Arderea substanţelor combustibile gazoase

Comportarea la incendii a substanţelor combustibile gazoase este caracterizata in principal de

limitele de ardere. Concentrarea minima a gazelor in aer la care se produce arderea constituie limita
inferioara, iar concentraţia minima a oxigenului, respectiv concentraţia maxima a gazelor combustibile
la care arderea nu mai este posibilă, limita superioară de ardere.
Sub limita inferioara amestecul gazos nu poate să ardă fiind prea sărac in molecule retractante.
Peste limita superioara arderea nu poate avea loc datorita lipsei oxigenului necesar.
Creşterea temperaturii are efect de lărgire a limitelor de ardere iar adaosul de gaze sau vapori
incombustibili efect contrar.
Limita de ardere include limitele de explozie şi detonaţie. In multe cazuri limitele de ardere şi
limitele de explozie sunt aproape identice. Dar la început orice amestec gazos arde cu flacăra stabila
după care in anumite condiţii au loc reacţii explozive.
Pericolul cel mare pentru iniţierea unor aprinderi explozive îl reprezintă gazele cu limite de
arderi largi ( de exemplu acetilena: circa 4-80 % ).

Arderea substanţelor combustibile lichide

In afara de unele cazuri rare ( dispersia unor lichide pe un corp poros ulei vegetale oxidate),
lichidele nu ard niciodată in aceasta stare. Ele se vaporizează şi ard in stare gazoasa ( de vapori ), adică
cu flacăra.

Arderea substanţelor combustibile solide

Spre deosebire de gaze şi lichide unde arderea are loc întotdeauna sub forma de flacără in cazul
solidelor putem deosebi :
- Solide care ard cu flacără: fie ca se transforma in vapori fără descompunere - direct prin
sublimare ( camfor, methenamina), fie prin topire urmata de vaporizare (parafine). Arderea
in aceste cazuri este foarte asemănătoare cu cea a lichidelor având loc in întregime in faza
gazoasa;
2
SC FIRE PROTECT SRL
Suport de curs pentru ocupaţia
,,Cadru tehnic cu atribuţii în domeniul prevenirii şi stingerii incendiilor”

- Corpuri solide care ard in stare solida ( ardere mocnita ). In aceasta categorie pot fi incluse
solide care conţin carbon ( cărbune energetic, grafit, cărbune din lemn etc. ), materiale
poroase ( bumbac ), materiale pulverulente. Arderea mocnita este la început o ardere lenta
cantitatea de căldura degajata fiind abia perceptibila.
- Corpuri solide care prezintă simultan cele doua moduri de combustie.

Faza de ardere este precedata de o descompunere a parţilor încă neaprinse cu degajare de

vapori sub influenta căldurii degajate de fracţiunile arzânde. Aceasta piroliza ia forme variabile in
funcţie de compuşii respectivi dar şi de condiţiile concrete in care se desfăşoară arderea ( încălzire
rapida sau treptata, propagarea flăcării in sus sau in jos).

Materialele pulverulente in suspensie in aer sub forma de nori, in contact cu o sursa de

aprindere ( flacăra, scântei ), in anumite concentraţii pot iniţia arderi explozive. Din acest punct de
vedere prezintă interes limita inferioara de ardere a pulberii respective, prezentând risc de aprindere şi
explozie in special pulberile la care aceasta limita este mai mica de 65 g/m3. Limita superioara de
ardere ( explozie ) nu se determina, fiind, practic, de neatins datorita valorii mari.