Istoric al Electrotehnicii

Desi electricitatea si magnetismul erau cunoscute inca din antichitate (electrizarea

prin frecare a chihlimbarului, numit „electron“in limba greaca, a fost descrisa de
Thales din Milet in sec. al VI-lea i.e.n., iar magnetismul, in special cel natural, al
oxidului de fier – magnetita – numit astfel ca se extragea din apropierea localitatii
Magnezia din Asia Mica era cunoscut cu mult inainte) prima lucrare care se referea la
fenomenele electrice si magnetice, apare abia in 1600 fiind intitulata „Despre
magneti“ si apartinâ nd medicului si fizicianului W. Gilbert.
Dezvoltarea electrotehnicii este rezultatul muncii colective a numerosi oameni de
stiinta, ingineri si tehnicieni din lumea intreaga. Totusi o trecere in revista a
principalelor jaloane care au marcat ridicarea edificiului electrotehnicii actuale se
impune.
In 1785, Ch. A. Coulomb prin masurari efectuate cu balanta de torsiune, stabileste
primele relatii cantitative ce caracterizeaza interactiunile dintre particulele incarcate
electric, si prin analogie dintre polii magnetilor.
In 1790 medicul L. Galvani descopera actiunea fiziologica a curentului electric care i-
au permis fizicianului A. Volta construirea in anul 1800 a primei pile electrice.
In 1919 C. H. Oersted studiind actiunea mecanica pe care o exercita un conductor
parcurs de curent electric asupra unui ac magnetic stabilea o interactiune intre doua
clase de fenomene considerate pâ na atunci cu totul distincte: fenomenele electrice si
fenomenele magnetice.
In 1820 A. M. Ampère studiaza fortele electrodinamice dintre conductoare parcurse
de curenti electrici. In 1826 G. S. Ohm a stabilit relatia dintre U si I curentului electric
pentru un circuit electric neramificat. In 1847 G. R. Kirchhoff a formulat teoremele
care ii poarta numele, pentru rezolvarea distributiei curentilor electrici in circuitele
ramificate. In 1831 M. Faraday a descoperit fenomenul de inductie electromagnetica
si a introdus pentru prima data notiunea de „câ mp“prin intermediul careia, se transmit
in spatiu si in timp actiunile ponderomotoare, idee directoare care a permis explicarea
corecta a fenomenelor electrice si magnetice constituind un pas hotarâ tor in
dezvoltarea fizicii. Tot el a stabilit in 1834 legile cantitative ale electrolizei.
In 1833 E. H. Lenz a formulat regula pentru determinarea sensului curentului indus
iar in 1843 J. P. Joule a descoperit legea efectelor calorice ale curentului electric.
Aplicarea ideilor lui Faraday in domeniul electromagnetismului s-au datorat lui J. C.
Maxwell care, in celebra sa lucrare „Tratat despre electricitate si magnetism“
(1873) a pus bazele teoriei macroscopice a electromagnetismului. Tot el a prevazut
teoretic existenta undelor electromagnetice (puse in evidenta din punct de vedere
experimental in 1888 de catre H. Hertz) a curentului de deplasare (1862) si a elaborat
teoria electromagnetica a luminii (1865).
Progresul cunostintelor despre fenomenele electrice si magnetice a fost insotit de o
dezvoltare prodigioasa a aplicatiilor practice la care si-au adus contributia V. V.
Petrov, H. Davy, A. N. Lodâ ghin, T. A. Edison, M. H. Jacobi, A. Pacinoti, W.
Siemens, G. Terraris, N. Tesla, S. Morse, M. O. Dolivo-Dobrovolschi, G. Bell, A. S.
Popov, G. Marconi, J. A. Fleming, Lee de Forest, A. Iliovici (cercetator româ n care a
trait in Franta). Progresul electrotehnicii ramâ ne strâ ns
legat de dezvoltarea bazelor ei teoretice la care, in afara de cei mentionati anterior, au
contribuit: M. Lomonosov, B. Franklin, T. J. Seebeck, J. B. Biot, F. Savart, P.
Laplace, O. Heaviside, W. Weber, P. N. Lebedev, A. Blondel, R. Becker, W.
Rudenberg, E. Warburg, G. Kron (cercetator româ n care a trait in S.U.A.), V. K.
Arkadiev, P. L. Kalantarov, A. Sommerfeld.
In tara noastra au adus contributii importante la studiul teoretic si experimental al
electrotehnicii: acad. N. Vasilescu Karpen, primul in lume care a repudiat existenta si
utilizarea maselor magnetice la studiul magnetismului si a propus folosirea curentilor
purtatori de inalta frecventa in telefonia la mare distanta; acad. C. Budeanu cu
contributii in studiul regimului deformant, a puterii reactive si a factorului de putere in
retelele electrice; prof. dr. D. Hurmuzescu, initiatorul invatamâ ntului electrotehnic;
acad. St. Procopiu care a calculat primul in lume (1912) momentul magnetic al
electronului (impropriu numit „magnetonul lui Bohr“); acad. R. Radulet care a adus
contributii deosebite la dezvoltarea teoriei câ mpului electromagnetic in medii
conductoare masive, definind parametrii tranzitorii intr-o forma generala,
intemeietorul scolii româ nesti de cercetare electrotehnica bazata pe teoria câ mpului,
presedinte al Comisiei Electrotehnice Internationale intre anii 1964 – 1967.