Sunteți pe pagina 1din 3

Cantinele sociale la ordinea zilei

Și în acest an consiliul raional Anenii Noi va continua să susțină activitatea celor 2 cantine sociale din raion –
din orașul Anenii Noi (pe lângă centrul ”Nadejda”) și din Calfa.
Beneficiarii acestor cantine sunt persoane socialmente vulnerabile, cărora le-ar fi greu să subziste fără această
formă de ajutor de stat.
În primul caz de alimentare vor beneficia 20 de beneficiari, în cazul al doilea - 10 persoane, norma de
cheltuieli pentru o persoană constituind 25 lei pe zi lucrătoare.
Activitatea cantinelor sociale este acoperită mixt: din bugetul raional și din bugetele locale ale primăriilor
respective.
Octavian Zelinski
Imagine de arhivă

Olarul Ivan Prividiuc: Mă inspir din istoria și tradițiile poporului nostru


1. Cum a apărut ideea inițierii unei asemenea afaceri.
Pasiunea pentru istorie începe pe la 9-10 ani, când, fiind copil, participa la săpături arheologice în raionul de
baștină. Îl pasionau simbolurile prezente în ceramica culturilor antice, în special cele specifice culturii
Cucuteni. Cu timpul a înțeles că toate ornamentele și decorurile contemporane, atât pe ceramică, cât și pe
covoare, pe bluzele naționale, provin anume din cultura Cucuteni, care e cea mai veche cultură arheologică
antică din Europa.
A lucrat la o editură, unde de asemenea avea de a face cu simbolurile istorice, fiind pictor și ilustrator pentru
lucrări istorice, în paralel participa și la săpături arheologice. La un moment dat a primit o comandă pentru a
executa niște medalii din ceramică, și anume așa a început lucrul cu ceramica.
A lucrat apoi 10 ani la fabrica de cărămizi ”Macon”, unde, alături de meșterii ceramiști, a învățat lucrul cu
roata olarului, a aflat multe secrete ale lucrului cu lutul. L-au ajutat mult meșterii de la fabrica de ceramică de
la Ungheni, de la care a preluat foarte mult.
Din 1995 lucrează în acest domeniu, ca olar, perfecționând în permanență tehnica de lucru și bazându-se pe
istoria și tradițiile poporului nostru.
2. Ce tehnologii noi utilizează în activitate. Explicarea proceselor tehnologice
A început cu ceramica roșie, tradițională. Cu timpul și-a perfecționat măiestria și a început să fabrice ceea ce
numește chiar meșterul ”ceramică inteligentă”, adică ceramica cu simboluri.
O tehnologie dezvoltată de meșter este așa-numita ”lapte cu ceară”. Obiectele de ceramică sunt înmuiate în
lapte sau stropite cu lapte. Porii ceramicii se îmbibă cu lapte. Apoi, la arderea în cuptor, grăsimile din lapte ard,
se înnegresc, devenind un soi de cărbune activat. Meșterul ne asigură de faptul că ceaiul sau cafeaua
consumate din aceste vase au cu totul alt gust, mai bogat, mai aromat. Am testat asta personal și pot confirma
că e așa.
După ardere obiectele sunt unse cu o soluție specială, pe bază de ulei de in, ceară și rășină de pin. Această
cremă este folosită pentru a unge de 2-3 ori vasul de lut, obținându-se și un strat antibacterian.
Articolele din ceramica ”lapte cu ceară” nu iubesc spălatul cu detergenți chimici.
Revenind la tehnologia fabricării articolelor ceramice, după realizarea formei la roata olarului, are loc
încrustarea ornamentelor, în câteva etape: schița, apoi încrustarea, iar la final corectarea ornamentelor.
Ornamentele preferate de meșter sunt cele inspirate din cultura Cucuteni: șarpele, pomul vieții, muntele, apa,
etc.
3. Cum reușeşte să promoveze afacerea și să-și vândă producția.
Sunt destul de multe expoziții. Meșterul este invitat frecvent la expozițiile organizate de Uniunea meșterilor
populari. Participă la sărbătorile satelor, unde vine cu expoziții și mostre de produse. A doua duminică din
septembrie este organizată o reuniune tradițională a meșterilor din domeniu la Iurceni, Nisporeni. În 2014 a
participat în premieră la acest festival al meșterilor olari.
Merge la festivaluri folclorice, la hramul orașului Chișinău, tradițional participă la Ziua Națională a Vinului.
La expoziții nu se mărginește în a vinde produsele, tinde să explice vizitatorilor care este procesul de fabricare.
Este foarte activ pe facebook, este membru al multor grupuri de interese pe rețelele de socializare, are și un site
specializat.
4. Lucrează singur sau are angajați, îl ajută sau nu familia.
Îl ajută mult soția, dar are și angajați, periodici. Încearcă să ofere de lucru persoanelor cu dezabilități, pentru
car e foarte greu să-și găsească un serviciu. Dar în general lucrează singur.
5. Care sunt planurile de viitor.
E greu să anticipeze cum va fi viitorul. Meșterul afirmă că are încă mult de învățat în materie de tehnologii. Ar
vrea să mai viziteze muzeele de specialitate pentru a experimenta noile forme.
Ceramica, în evoluția ei istorică, s-a schimbat mult, au apărut interferențe culturale în domeniul ornamentelor,
motivelor, fapt pentru care este mult loc de experimente.
Ivan Prividiuc, olar, s. Tohatin, municipiul Chişinău
069166131

S-ar putea să vă placă și