Sunteți pe pagina 1din 12

Program Operațional Comun

România–Republica Moldova 2014-2020

Proiectul ”Renașterea meșteșugurilor populare autentice –


moștenire culturală comună ca punct focal pentru dezvoltarea
economică și turistică durabilă”
2SOFT/2.1/113

Investim în meșteșuguri
tradiționale
www.ro-md.net

Proiect finanțat de
Uniunea Europeană
CONTEXTUL PROIECTULUI
Moldova, de-o parte și de alta a Prutului, este locul care păstrează
amintirea secolelor, colțul pitoresc al Europei cu numeroase locuri
frumoase, monumente istorice, arheologice și culturale. Patrimoniul
cultural al acestor locuri a fost format de numeroase culturi, iar pe
parcursul veacurilor meșteșugurile au suferit transformări dependente
de curentele culturale și dezvoltarea științifică. Meșteșugurile reprezintă
o parte a identității noastre naționale, care menține vie legătura
spirituală cu generațiile anterioare. Cea mai bună modalitate de a proteja
acest sector important al economiei și al exprimării culturale este
abordarea activității de meșteșugărit ca pe o activitate de antreprenoriat
prin dezvoltarea competențelor antreprenoriale și de marketing ale
meșterilor populari.
În acest context, Agenția de Dezvoltare Regională Sud din Republica
Moldova în parteneriat cu Asociația ,,ART – Meșteșugurile Prutului” din
Iași, România, au implementat proiectul ”Renașterea meșteșugurilor
populare autentice – moștenire culturală comună ca punct focal
pentru dezvoltarea economică și turistică durabilă”, care a fost
finanțat de Uniunea Europeană prin intermediul Instrumentului de
Vecinătate (ENI) în cadrul Programului Operațional Comun România –
Republica Moldova 2014–2020. Proiectul și-a propus să consolideze
cooperarea în sectorul meșteșugăresc prin crearea unui cadru în transferul de cunoștințe și experiență între ambele
țări, cu un accent special pe îmbunătățirea potențialului turistic de menținere a tradițiilor în viață. În plus,
încurajarea transferului se bazează pe o abordare triplă: între țările proiectului, între partenerii proiectului și între
experți și formatori în domeniu.

Obiectiv general: Îmbunătățirea potențialului turistic din regiunea de sud a zonei transfrontaliere cu o nouă
activitate economică, legată de meșteșugurile tradiționale, ca modalitate de creștere a veniturilor din activitățile
turistice și de păstrare a codului genetic al identității naționale a comunităților de pe ambele părți ale râului Prut,
care au moștenit tezaurul cultural comun ca urmare a evoluției istorice.

Obiectiv Specific 1. Cooperarea transfrontaileră sporită între 3 entități din Republica Moldova și România pentru
promovarea valorii culturale comune ca atracție turistică și transferul între generații a patrimoniului cultural
tradițional pe parcursul implementării proiectului.

Obiectiv Specific 2. Promovarea spiritului asociativ al minim 10 meșteri din regiunea de dezvoltare sud a Republicii
Moldova și 10 din județele Galați și Vaslui, România și cultura parteneriatului pe lanțul valoric (hoteluri, alte unități
turistice, agenții de turism și alte părți interesate) pentru valorificarea economică a moștenirii culturale tradiționale
și creșterea atractivității turismului în zona transfrontalieră.

Grupul țintă:
• 20 meșteri populari mai puțin cunoscuți din aria
proiectului;
• 24 tineri cu vârste cuprinse între 15-19 ani, interesați
să învețe arta meșteșugurilor populare autentice;
• 3 instituții implicate în activitățile proiectului (2 din
Republica Moldova, 1 din România).

Vă prezentăm în continuare principalele activități,


desfașurate în implementarea proiectului, cu
impact major în realizarea obiectivelor descrise mai
sus.
CARTOGRAFIEREA MEȘTERILOR POPULARI
Cartografierea meșterilor populari este una din activitățile de bază prin
care a fost identificat grupul țintă al proiectului. În perioada septembrie -
decembrie 2020 echipa proiectului a efectuat vizite la 65 meșteri populari
mai puțin cunoscuți din zona transfrontalieră (53 în Republica Moldova și
12 în România). În cadrul vizitelor s-au purtat discuții cu meșterii populari,
s-au colectat informații despre istoria meșteșugurilor tradiționale, materia
primă folosită, despre produsele în sine, au fost completate chestionarele
de identificare a necesităților meșterilor populari. În rezultatul activității au
fost elaborate:
• Baza de date a meșterilor populari din sudul R. Moldova și județele
Vaslui și Galați, România, cu includerea datelor personale, domeniului de
activitate, fotografiilor produselor confecționate;
• Raportul etnografic „Starea meșteșugurilor tradiționale în Regiunea de
Dezvoltare Sud a Republicii Moldova și județele Vaslui și Galați, România”.
Varianta electronică a Studiului etnografic este disponibilă pe site-ul
Agenției de Dezvoltare Regională Sud la adresa http://adrsud.md/public/
files/Raport_etnografic_RD_SUD_RO_final_28.04.21.pdf;
• Raportul privind nevoile meșterilor populari;
• O propunere de curiculă ca temei pentru instruirea meșterilor populari.
INSTRUIREA MEȘTERILOR POPULARI ÎN DOMENIUL
COMPETENȚELOR ANTREPRENORIALE
În perioada 17-18 iunie 2021, grupul țintă, format din 20 de meșteri populari din Regiunea de Dezvoltare Sud a
Republicii Moldova și județele Vaslui și Galați, România, împreună cu echipa proiectului s-au întrunit pentru
activitatea de Instruire rapidă № 1. Tematica instruirii a fost dedusă în urma evaluării nevoilor de instruire,
identificate în cadrul vizitelor la domiciliul meșterilor populari. Cursanții au învățat de la un formator foarte
competent și cu har, doamna Amalia Georgescu, cum să-și transforme meșteșugul din pasiune într-o afacere,
care sunt factorii care stau la baza succesului în afaceri, formele juridice de organizare, cum se elaborează un plan
de afaceri, se face evaluarea personală a competențelor antreprenoriale și multe alte taine ale reușitei unei afaceri.
A fost o atmosferă de lucru interactivă, foarte bună, cunoașterea reciprocă și schimbul de idei între participanți a
demonstrat cât de necesară a fost instruirea. Unitatea de limbă și tradiții, asemănări și deosebiri în existența
meșteșugurilor tradiționale - au facut această întâlnire foarte instructivă și interesantă.
MARKETINGUL MEȘTEȘUGURILOR POPULARE – O NOUĂ
INSTRUIRE PENTRU MEȘTERII POPULARI
O a doua sesiune de instruire rapidă a fost desfășurată în Iași, România, în perioada 14-15 iulie 2021 și s-a
axat pe competențe de marketing. Scopul acestei instruiri a fost de a susține meșterii populari să-și
desfășoare activitatea profesională după principiile antreprenoriale și în condiții de eficiență,
performanță și competitivitate. În urma instruirii, meșterii populari au însușit noțiuni importante de:
piață, produse, proprietate intelectuală, drepturi de autor, promovare, prețuri, etc. - toate acestea
ajutându-i să-și dezvolte propria afacere și să-și formeze un brand din meșteșugul practicat.

Instruirea a finalizat cu un exercițiu individual instructiv și atractiv, în care fiecare cursant a prezentat un
produs după regulile de marketing învățate - de a relaționa cu clienții și a-i convinge să cumpere
produsul respectiv. Au fost și momente distractive, în care s-a văzut capacitatea creativă a meșterilor de
argumentare a calităților produsului prezentat. Este meritul formatorului Amalia Georgescu de a realiza
o atmosferă distinsă, de relaționare și încredere în forțele proprii. Fiecare cursant a primit o diplomă de
participare din partea proiectului.
BAZA DE DATE A MEȘTERILOR POPULARI DIN
№ Meșter Tip meșteșug Localitatea Date de contact

REPUBLICA MOLDOVA

Raionul Cahul

1 Grigoriță Valentina Coaserea și broderia costumelor naționale, țesutul s. Manta +37378850138

2 Stângă Ecaterina Coaserea și broderia costumelor naționale s. Zârnești +37376739857

3 Pascal Silvia Confecționarea costumelor s. Zârnești +37378411095

4 Pascal Maria Confecționarea costumelor s. Zârnești +37329959611

5 Pascal Snejana Confecționarea costumelor s. Zârnești +37379361430

6 Beju Tamara Confecționarea costumelor s. Zârnești +37368133200

7 Caisân Ana Broderie, croșetare s. Pelinei +37329974230

8 Caisân Olga Împletitul în andrele, croșetare s. Pelinei +37378235906

9 Merioară Constantin s. Baurci Moldoveni +37329956118

10 Merioară Elizaveta Broderie, croșetare s. Baurci Moldoveni +37329956119

11 Dorin Elizaveta s. Colibași +37360365011

12 Miron Valentina Lucrări din paie, pănuși, broderie s. Pelinei +37369742939

13 Vlagu Alexandru Prelucrarea lemnului s. Alexanderfeld +37369090962

14 Cojan Constantin și Elena Cojocărie s. Colibași +37378499321

15 Burcă Gheorghe Prelucrarea pielii s. Manta +37378129275

16 Bunea Ion Pictura s. Baurci Moldoveni +37329956117

Raionul Cantemir

17 Crudu Natalia Țesut artistic, port popular s. Ciobalaccia +37327370242

18 Merioară Elena Broderie s. Flocoasa +37327347232

19 Neforosova Ecaterina Fibre vegetale, ceramică s. Antonești +37327373338

Raionul Ștefan Vodă

20 Galina Marinescu Port popular/țesut s. Carahasani +37369044433

21 Tatiana Pușca Croșetă, broderie s. Talmaza +37369738898

22 Sergiu Papuha Prelucrarea lemnului s. Olănești +37360559971

23 Ion Cojocaru Fierăria s. Răscăieți +37369607998

24 Ana Pădurean Păpuși populare mini s. Ștefănești +37369787793

25 Tatiana Barbăneagră Fibre vegetale, olărit s. Tudora +37324253672

Raionul Căușeni

26 Balan Elena Țesut artistic or. Căinari +37378904671

27 Veste Maria Croșetare, broderie s. Cârnățenii Noi +37324364397

28 Sava Fedosia Croșetare or. Căinari +37367680627

29 Sava Segiu Prelucrarea artistică a lemnului or. Căinari +37367680627

30 Sava Alexandru Prelucrarea artistică a lemnului or. Căinari +37367680627

31 Ciobanu Nadejda Broderie, cusut or. Căinari +37379228073

32 Rusu Maria Broderie, cusut or. Căinari +37379228074

+37379679422,
33 Râșcan Nadejda Croșetare, broderie s. Coșcalia
+37324366313
REȚEAUA TRANSFRONTALIERĂ CRAFTS4ED
34 Tocan Zinaida Broderie ie s. Zaim +37376029658

35 Tocan Ion Prelucrarea artistică a lemnului s. Zaim +37376029658

36 Câșlaru Olga Broderie or. Căușeni +37367123999

37 Suhan Iana Croșetare s. Pervomaisc +37368573189

38 Ropot Parascovia Împletitul în pănușe, paie or. Căinari +37378324251

39 Câșlaru Tudor Prelucrarea lemnului or. Căușeni +37367123999

Raionul Cimișlia

40 Raisa Eșanu Țesut s. Satul Nou +37324154226

41 Curcan Pelaghia, Tudor Țesut, broderie s. Gura Galbenei +37324145355

42 Stratila Olga Împletitul în andrele s. Troițcoe +37379791993

43 Cemartan Cristina Împletitul în andrele s. Troițcoe +37369706074

44 Stan Nicolae Împletit în lozie or. Cimișlia +37369593899

45 Sofronovici Dumitru Prelucrarea artistică a lemnului s. Satul Nou +37324154289

46 Dulap Mihail Prelucrarea artistică a lemnului s. Selemet +37368439456

48 Marâi Pavel Prelucrarea artistică a lemnului s. Selemet +37369146501

49 Bulat Alexandru Prelucrarea artistică a lemnului, cornului, pictură or. Cimișlia +37369205347

50 Crețu Tudor Prelucrarea artistică a lemnului, pictură or. Cimișlia +37360319646

51 Popovschi Vasile Confecționarea măștilor s. Cenac +37324138300

52 Mazanova Janna Confecționare păpuși, traiste or. Cimișlia +37360463815

ROMÂNIA

Județul Vaslui

s. Satu Vechi, com.


53 Andronache Marița Port popular +40746872935
Muntenii de sus
or. Bârlad, str.
54 Buclea Cristian Petru Pictură icoane, pictură decorativă tradițională +40771503314
Cloșca,nr 4

55 Bujor Victoria Port popular com. Solești +40731308269

or. Bârlad, str. I.Popa,


56 Constantinescu Cristian Prelucrarea lemnului +40745514703
nr.58A

57 Grigoruță Floarea Industrie casnică-țesut, port popular com. Solești +40740849671

s. Satu Nou, com.


58 Țibuleac Didina Port popular +40743731299
Muntenii de Sus

59 Bulboacă Rodica Port popular, (ocazional: artă culinară tradițională) s. Sauca, com. Laza +40742610734

s. Cursești Deal com.


60 Iurianu Alexandra Diana Port popular +40744168559
Pungești, nr. 24

Județul Galați

or. Galați, str. Brăilei,


61 Constantinescu Daniela Împâslire lână, confecționare păpuși tradiționale nr.246, bl.F4, sc.1, +40740040035
ap.35
or. Galați, str. M.
62 Pletea Sorina Împletituri din sfoară prin tehnica nodurilor Sadoveanu, nr. 9, bl. +40725574780
C3, sc. 2, ap. 24
s. Hanu Conachi,
63 Neagu Elena Industrie casnică – țesut +40743314673
com. Fundeni
or. Galați, str. Gh.
64 Gheorghiu Ioana Pictură naivă Doja, nr. 9, bl. C2, sc. +40721341574
2, ap. 36
TABĂRA DE VARĂ ”INIȚIEREA TINERILOR
ÎN MEȘTEȘUGURILE TRADIȚIONALE”
Într-un cadru natural deosebit din Tabăra "Izvoraș", satul Zloți,
Republica Moldova, s-a desfășurat Tabăra de Vară "Inițierea
tinerilor în meșteșuguri tradiționale".

Acest eveniment a fost parte a activităților planificate în cadrul


proiectului transfrontalier Crafts4ED.
Au participat 24 tineri din Regiunea de Sud a Republicii Moldova,
cu vârste cuprinse între 15 și 19 ani, selectați din școlile
profesionale și de cultură generală din Regiunea Sud a Moldovei
și instruiți în 4 ateliere meșteșugărești de către 4 meșteri
populari - formatori din România:
• Cioplitură în lemn - meșter popular Viorel Marian;
• Țesut la gherghef - meșter popular Raluca Ivănușcă;
• Împletituri din fibre vegetale - meșter popular Stela Draguțan;
• Croșetat - meșter popular Angela Rotaru.
Perioada de instruire a fost de 10 zile, organizată pe 2 module.
Dacă în prima zi elevii abia au făcut cunoștință, timid, cu ceea ce înseamnă un meșteșug tradițional, din ziua a
doua au început a se contura mici obiecte, realizate de ucenici sub îndrumarea atentă a meșterilor – formatori.

Acești adolescenți care, treptat, au intrat în universul aproape


necunoscut de inițiere în meșteșugurile tradiționale ale
strămoșilor, au constatat, în final, cât de importantă este
cunoașterea și respectarea culturii populare a neamului.
Fotografiile expuse reprezintă o mică parte din multitudinea de
activități, organizate cu cei 24 tineri ucenici în cele 4 ateliere
meșteșugărești din tabără.

Echipa de proiect aduce sincere mulțumiri meșterilor populari -


formatori pentru profesionalismul și dragostea față de tradiția
meșteșugărească, transmise tinerilor ucenici.
EXPOZIȚIA LUCRĂRILOR CONFECȚIONATE
DE PARTICIPANȚII LA TABĂRA DE VARĂ

Lucrările executate și prezentate în expoziția, organizată la terminarea perioadei de tabără, au demonstrat cât de
implicați au fost tinerii în însușirea abilităților practice a artei meșteșugului. Copiii, cu o deosebită mândrie, au
prezentat lucrările confecționate, au răspuns la întrebările jurnaliștilor și a vizitatorilor expoziției, au avut
posibilitatea de a-și vinde propriile obiecte confecționate, astfel s-au convins că, un meșteșug poate aduce venit.
Dorința tuturor tinerilor din tabără a constat în continuarea pe viitor a acestor ateliere cu meșteșuguri specifice
zonei etnografice de unde provin.
Aducem sincere mulțumiri tuturor părților implicate în organizarea și desfășurarea taberei de vară: echipei de
implementare a proiectului din ADR Sud, Cimișlia, Republica Moldova; Asociației ”Art-Meșteșugurile Prutului” din
Iași, România; Direcției Învățământ General Cimișlia; Conducerii și personalului Taberei de Vară "Izvoraș"- Zloți.
EXPOZIȚII ALE MEȘTERILOR POPULARI
DIN GRUPUL ȚINTĂ
Concomitent cu desfășurarea instruirilor rapide, meșterii populari din grupul țintă au prezentat, în cadrul
expoziției organizate în holurile pensiunii ”Odiseu” din Vadul lui Vodă, Republica Moldova și hotelului ”Ramada”
din Iași, Romănia, lucrările confecționate de fiecare. Expozițiile au fost apreciate înalt de turiștii prezenți și
personalul hotelurilor.
ASOCIEREA MEȘTERILOR POPULARI
În urma realizării activităților proiectului, în special pe parcursul instruirilor rapide, realizate în iunie–iulie 2021, cei
20 meșteri populari, considerați grupul țintă al proiectului, au ajuns la concluzia că, este necesară crearea unei
Asociații Obștești pentru conjugarea eforturilor comune în promovarea meșteșugurilor populare autentice.
Astfel, au fost puse bazele creării Asociației Meșterilor Populari „Meșteșugurile Neamului”. Scopul Asociaţiei este
sprijinirea şi promovarea meşterilor şi creatorilor populari din domeniul meşteşugurilor artistice tradiţionale din
Republica Moldova și România, cu crearea oportunităţilor de valorificare a produselor meșteșugărești prin
iniţierea şi realizarea unor activităţi şi programe în interes general comunitar, precum şi în interesul membrilor
Asociației. Activitățile Asociației vor fi îndreptate spre atragerea diferitor fonduri pentru dezvoltarea și realizarea
propriilor proiecte legate de scopul şi obiectivele Asociaţiei. Totodată vor fi elaborate şi implementate programe
de informare, instruire și formare pentru meşterii şi creatorii populari. Alte obiective ale asociației țin de
promovarea în comun al produselor meșterilor populari prin diverse modalități, transmiterea meșteșugurilor
tradiționale autentice, specifice arealelor geografice către tânăra generație. AMP „Meșteșugurile Neamului”
prevede extinderea numărului membrilor pentru asigurarea durabilității în domeniul practicării îndeletnicirilor
tradiționale în Regiunea de Sud a Republicii Moldova și județele Vaslui și Galați, România.

Președintele Asociației: Sava Fedosia,


Adresa sediului: r-nul Căușeni, or. Căinari, str. Pădurilor, 32
Contact GSM: +37367680627
Email: crafts.proiect@gmail.com

ECHIPA DE PROIECT ÎN ACȚIUNE


Proiectul ”Renașterea meșteșugurilor populare
autentice – moștenire culturală comună
ca punct focal pentru dezvoltarea economică
și turistică durabilă”

PARTENERII DE PROIECT:
Republica Moldova: Agenţia de Dezvoltare Regională Sud, Cimişlia,
Blvd. Ștefan cel Mare 12, web-site: www.adrsud.md, e-mail: craftsproiect@gmail.com

România: Asociația "ART-Meșteșugurile Prutului", Iași, str. Sfăntul Lazar, nr. 51, bl. A2,
ap. 22 etajul 6, e-mail: mestesugurile.prutului@gmail.com, facebook: Afacere.Renastere.Traditie

Conținutul acestui material poartă răspunderea exclusivă a Agenției de Dezvoltare Regională


Sud, Republica Moldova și a „ART – Meșteșugurile Prutului”, Iași, România și nu poate fi
considerat, în nici o circumstanță, ca reflectând poziţia Uniunii Europene sau a Programului
Operaţional Comun România – Republica Moldova 2014 -2020.

Uniunea Europeană este constituită din 27 state membre care au decis să-și unească treptat cunoștințele,
resursele și destinele. Pe parcursul a 50 de ani de extindere teritorială au construit împreună o zonă de stabilitate,
democrație și dezvoltare durabilă, păstrând totodată diversitatea culturală, toleranța și libertățile individuale.
Uniunea Europeană s-a dedicat ideii de împărtășire a realizărilor și valorilor cu statele din afara granițelor sale.

Pagina web a Programului www.ro-md.net

Programul Operațional Comun România-Republica Moldova 2014-2020 este finanțat de Uniunea Europeană
prin intermediul Instrumentului European de Vecinătate (ENI)

S-ar putea să vă placă și