CUPRINS

2
INTRODUCERE..........................................................................................................4

Cap. I - PLECAREA PĂRINŢILOR ÎN STRĂINĂTATE...........................6

1.1. Circumscrierea problemei..................................................................................7

1.1.1. Profilul familiei integre......................................................................8
1.1.2. Profilul familiei plecate....................................................................10

1.2.Rata plecării la muncă în străinătate..................................................11

1.2.1. România migratoare.........................................................................11
1.2.2. Moldovenii pleacă în Italia, muntenii în Spania..............................12
1.2.3. Migraţia ajută în caz de divorţ.........................................................13
1.2.4. Alt mod de gândire..........................................................................13
1.2.5. Cine are de suferit în urma migraţiei...............................................14

1.3. Durerea plecării părinţilor la muncă în străinătate..........................14

1.4. Adolescenţii şi plecarea părinţilor......................................................17

1.5. Implicarea rudelor în viaţa adolescentului........................................21

Cap. II - CONSECINŢELE PLECĂRII PĂRINŢILOR........................23

2.1. Adolescentul singur acasă....................................................................23

2.2. Efectele fenomenului asupra adolescentului......................................25

2.3. Probleme ale adolescenţilor sau „Adolescenţii problemă”...............26

2.4. Diferenţe ale adolescenţilor cu părinţi plecaţi şi cei cu familii

integre...........................................................................................................28

Cap. III - ADOLESCENŢA ŞI SĂNĂTATEA PSIHICĂ.......................31

3.1. Adolescenţa, vârsta critică a individului............................................31

3.2. Sănătatea psihică..................................................................................33

3
3.3. Depresia.................................................................................................34
3.3.1. Depresia la adolescenţi....................................................................36

3.4. Stima de sine.........................................................................................39

3.5. Anxietatea.............................................................................................41

OBIECTIVELE CERCETĂRII.....................................................................................43

IPOTEZELE CERCETĂRII..........................................................................................44

Cap. 4. - METODOLOGIA CERCETĂRII.............................................43

4.1. Subiecţii.................................................................................................44

4.2. Bateria de probe...................................................................................45

Cap. 5. - ANALIZA ŞI INTERPRETAREA REZULTATELOR........46

5.1. Interpretarea cantitativă.....................................................................46

5.2. Interpretarea calitativă........................................................................54

CONCLUZII................................................................................................59

BIBLIOGRAFIE.........................................................................................61

4
 Prezenta cercetare îşi propune să studieze şi să identifice efectele pe termen lung
ale plecării părinţilor la muncă în străinătate asupra adolescenţilor. Eşantionul a fost
format din 60 de subiecţi, toţi subiecţii sunt elevi la diferite licee din Baia Mare, media
vârstei lor este de 17 ani, cu valori cuprinse între 15-19 de ani, iar participarea la
această cercetare se face benevol. Am lansat următoarele ipoteze: dacă adolescenţii cu
părinţi plecaţi au un nivel al stimei de sine mai scăzut decât adolescenţii cu părinţii
rămaşi în ţară, dacă adolescenţii cu părinţi plecaţi au un nivel al depresiei mai ridicat
decât adolescenţii cu părinţii rămaşi în ţară şi dacă adolescenţii cu părinţi plecaţi sunt
mai anxioşi decât adolescenţii cu părinţii rămaşi în ţară. Pentru testarea acestor ipoteze
s-au aplicat următoarele teste: testul pentru stimă de sine Rosenberg, testul pentru
depresie B.E.C.K. şi testul de evaluare a anxietăţii ca stare (forma x-1) şi testul de
evaluare a anxietăţii ca trăsătură (forma x-2). Conform analizei calitative toate ipotezele
cercetării s-au confirmat.
Cuvinte cheie: adolescenţă, sănătate mentală, anxietate, depresie, factori de risc.

INTRODUCERE

În ultimii ani, tot mai mulţi români pleacă din ţară pentru a câştiga o sumă de bani
mai frumuşică, gândindu-se la un trai mai bun al lor şi al familiilor din care provin, dar
aceştia omit un lucru foarte important şi anume suferinţa provocată celorlalţi de plecarea
lor. Sunt multe cazurile românilor plecaţi care-şi lasă adolescenţii în grija părinţilor. Oare
se poate compara afecţiunea cu câteva sute de euro în plus? Ori dacă ai nişte haine mai
frumoase uiţi că persoana plecată nu-ţi mai este alături ca şi până acum? Dacă ar fi să
facem o statistică, cred că, din 5 familii de români, trei au rude plecate, iar una cunoaşte
persoane plecate. Cei plecaţi simt că acolo se pot „realiza”, dar odată ajunşi într-o ţară
străină trebuie să înceapă cu munca de jos, nu poţi ajunge manager, peste noapte. Sunt
mulţi români care au fost păcăliţi fiind ispitiţi de servicii bine plătite, ori multe fete tinere
care ajunse acolo au fost obligate să se prostitueze. Unii pot rezista, alţii nu, un fel de joc
al destinelor celor puternici sau slabi. Odată cu integrarea în Uniunea Europeană, poate

5
că salariile vor creşte, iar românii nu vor mai fi constrânşi să-şi lase odraslele aici, pentru
ca ei să lucreze printre străini. Vă voi prezenta un fragment din jurnalul unei adolescente
a cărei mamă e plecată si care resimte din plin lipsa persoanei ce i-a dat naştere: „Afară
plouă! Iarna asta abia un fulg dacă s-a zărit… pentru că, anul acesta tu nu ai fost aici…
Încă şi acum îmi aduc foarte bine aminte ziua în care ai plecat, prima zi de şcoală… o zi
rece, de toamnă, frunzele încă nu căzuseră toate, însă totul parcă era amorţit. Nu am plâns
mult atunci, dar nu am uitat să „ recuperez” în următoarele luni. Nici sărbătorile nu au
mai fost la fel, iar acest revelion a fost cel mai urât. Duc lipsa ta, a persoanei care m-a
născut, care mi-a purtat de grijă, duc lipsa micilor contraziceri şi a râsului tău… acum am
rămas eu în locul tău. Dar cine te poate înlocui? Cine mai face prăjiturile preferate? Cine-
mi mai face mici cadouri? Ziua de naştere mi-am petrecut-o fără tine şi îmi pare rău că
majoratul tot fără tine mi-l voi petrece. De ce?” Acum, spre final te întreb: “Dacă ai avea
de ales dintre un post bine plătit în străinătate şi un job plătit modest ţi-ai lăsa aici familia
şi ai lucra acolo? (posibilitatea de a-ţi lua familia acolo se exclude).
Personal, am ales această temă în urma citirii unui articol în care erau prezentate
numeroasele efecte psihologice negative ale plecării părinţilor, la muncă în străinătate,
care se pot manifesta de-a lungul timpului la copii. Aceste efecte pot fi de la o stimă de
sine scăzută, nivele ridicate de anxietate, episoade depresive, nevoie ridicată de
afecţiune, până la teama terifiantă de întemeierea unei familii.

Cu toate că plecarea în străinătate a părinţiilor este un fenomen din ce în ce mai

comun în zilele noastre, ar trebui tras un semnal de alarmă asupra efectelor psihologice
pe care le provoacă tuturor celor implicaţi. Cercetarea de faţă şi-a îndreptat atenţia
asupra adolescenţilor, care au trecut printr plecarea părinţilor, ei fiind într-o perioadă a
vieţii, în care se constituie personalitatea, precum şi propria concepţie despre lume şi
viaţă.
Ei trebuie să pornească la drum păşind cu dreptul, indiferent de modelele pe care
le-au avut în familie. Este mare nevoie de părinţi responsabili care, în cazul unui plecări
în străinătate să abordeze această problemă cu maturitate şi să ofere copiilor suportul
afectiv, sprijinul moral şi material, indiferent de circumstanţele producerii plecării.

6
 Cap. I - PLECAREA PĂRINŢILOR ÎN STRĂINĂTATE

1.1. - CIRCUMSCRIEREA PROBLEMEI

Tot mai mulţi români aleg să-şi vândă forţa de muncă în străinătate. Preferă să-şi
asume toate riscurile, decât să îndure sărăcia şi lipsa de perspective din ţară. Au ajuns să
fie peste două milioane, astfel că putem vorbi de un adevărat exod al forţei româneşti de
muncă.
Românii preferă să muncească în străinătate pentru simplul motiv că acolo câştigă
mai mulţi bani decât ar putea obţine în ţară, bani care îi ajută să iasă din sărăcie. Pentru
unii dintre ei, munca peste hotare reprezintă singura alternativă la şomaj. În plus,
ridicarea vizelor înfiinţarea în 2002 a Oficiului pentru Migraţia Forţei de Muncă,
instituţie de stat care trimite forţa de muncă românească în străinătate pe baza unor
acorduri interguvernamentale, a însemnat pentru români garanţia unei oferte serioase.
Salariu în ţară cât bacşişul într-o săptămână afară.
Românii care au lucrat în străinătate mai mulţi ani, dacă n-au avut probleme în
familie, după întoarcerea acasă au mari probleme de readaptare.
O analiză decalată pe meserii arată că un muncitor în construcţii român poate
câştiga de 20 de ori mai mult dacă pleacă să muncească legal în străinătate. Dacă în
România el ar avea un venit net de 2.200 de dolari pe an, în Elveţia sau Danemarca ar
obţine cam 44.000-45.000 de dolari pe an după taxe. La fel de mult ca în Europa de
Nord-Vest ar putea câştiga şi în Statele Unite. Similar, o muncitoare româncă ce pleacă în
Italia pentru a lucra în acelaşi domeniu ar realiza un salt în venitul personal de la 2.400 de
dolari pe an la aproape 14.000 de dolari. O învăţătoare care se mută cu serviciul la
Budapesta va realiza imediat un venit net anual dublu, trecând de la o remuneraţie de
3.000 de dolari la una de peste 6.000. Dacă reuşeşte să ajungă în Statele Unite, va obţine
de 10 ori mai mult decât acasă, şi anume 35.500 pe an.

7
 1.1.1. - PROFILUL FAMILIEI INTEGRE

,,Familia reprezintă elementul natural şi fundamental al societăţii’’ (Petroman P.,

2003, p.173).
Sillamy (2000) defineşte familia drept instituţia socială bazată pe sexualitate şi
pe tendinţele materne şi paterne, a cărei formă variază de la o cultură la alta.
Totodată familia constituie ,,cea mai veche dintre instituţiile create de om, de-a
lungul existenţei sale social-istorice, o formă de comunitate umană ale cărei relaţii între
membrii săi permit continuitatea speciei umane şi evoluţia societăţii’’ (Banciu D.,
Rădulescu S., Voicu M., 1987, p.20).
Principalele funcţii ale familiei sunt următoarele (Petroman P., 2003):
 Funcţia biologică vizează viaţa şi perpetuarea ei, incluzând:
- subfu ncţia igienico-sanitară care priveşte igiena individuală şi de grup din interiorul
diadei;
- subfuncţia sexuală care vizează satisfacerea trebuinţelor sexuale, realizarea raporturilor
sexuale normale dintre parteneri, fiind o dimensiune de mare importanţă a vieţii de
familie;
- subfuncţia reproductivă presupune ca rodul dragostei curate dintre soţi să fie copiii;
 Funcţia economică rezidă în capacitatea membrilor cuplului de a-şi asigura
condiţiile de ordin material, de a realiza venituri acceptabile, precum şi cheltuirea
acestora cu grijă, în vederea menţinerii prosperităţii familiei;
 Funcţia de solidarizare are în vedere angajarea ambilor soţi, colaborarea lor
mutuală pe baza respectului reciproc, asumpţia şi implicarea, responsabile în
implementarea obligaţiilor ce le include status-quo-ul partenerilor în caz de boală,
accidentare, infirmitate;
 Funcţia educativă vizează responsabilitatea educativă a partenerilor în raportul
dintre ei, dintre ei şi copii, cu următoarele subfuncţii:

8
- subfuncţia de sprijin prin crearea condiţiei pozitive de accesibilitate pentru orice act,
operaţie, acţiune cu rol educativ, presupunând implicarea continuă a părinţilor şi o
anumită pregătire a acestora;
- subfuncţia educaţional-formativă cu precădere în primele stadii ale dezvoltării
copilului;
- subfuncţia etică urmăreşte formarea deprinderilor, sentimentelor şi convingerilor de
comportare civilizată în raport cu anumite norme şi precepte de conduită ale membrilor
familiei şi ale copilului în special;
- subfuncţia cultural-formativă constă în formarea şi cultivarea dorinţei culturale;
- subfuncţia social-integrativă are în atenţie nivelul de adaptare şi de integrare în funcţie
de sistemul cerinţelor vieţii şi activităţii sociale;
 Funcţia suportivă constă în sprijinul material şi psihic al tuturor membrilor
familiei în scopul devenirii lor;
 Funcţia emoţional terapeutică vizează mediul familial, favorabil convieţuirii,
vindecării traumelor fizice sau psihice, trăirea firească în afara agresiunii sau hărţuielii.
Familia este absolut necesară dezvoltării armonioase a copilului, iar coeziunea
acesteia este un factor important în evoluţia ulterioară a membrilor săi. Prin jocul imitării
şi identificării cu părinţii, copiii îşi elaborează personalitatea, îşi formează caracterul şi
trec de la egoism la altruism.
Astăzi, putem observa în foarte multe societăţi, că familia capătă alte dimensiuni
şi se restructurează, trecând la forme noi care, cu siguranţă vor schimba şi modul de
abordare privind plecarea la muncă în străinătate. De la familiile tradiţionale, în care
stilul de viaţă era bazat pe autoritate şi funcţiona având la bază ierarhia, conformismul,
represiunea, s-a trecut la familiile contemporane, care se întemeiază pe un alt stil de viaţă,
în care autoritatea este schimbată cu cooperarea şi este susţinută de alte valori:
comunicare, egalitate, schimbare, dar plecând de la această tipologie, se poate spune că
pe viitor, locul acestor valori vor fi luate de: competiţie, însingurare, nonconformism.
Familia şi-a pierdut mult din caracterul ei de instituţie socială, cuplul familial
fiind interesat mai mult de satisfacerea propriilor interese şi mai puţin de realizarea
funcţiilor care sunt atribuite instituţiei familiale. Plecând de la acest punct de vedere şi de
la schimbările care deja sunt mult prea evidente în zilele noastre, este uşor de înţeles că

9
şi aspectele legate de plecarea în străinătate şi de destrămarea familiei vor dobândi noi
dimensiuni într-un viitor mai apropiat sau mai îndepărtat.

1.1.2. - PROFILUL FAMILIEI PLECATE

În realizarea profilului familiei cu părinţi plecaţi la muncă în străinătate,

elementele care sunt identificate sunt: care dintre părinţi părăseşte mediul familial şi
optează pentru a pleca la muncă în străinătate, motivele care stau la baza acestei decizii şi
importanţa lor, ca şi efectele resimţite în plan familial (aspecte pozitive şi negative),
grupate în 2 domenii de prezentare: caracteristici socio-demografice şi factori favorizanţi.
În cele mai multe familii, alte neamuri este cea care pleacă la muncă în străinătate,
fie că este vorba despre mediul urban sau rural, după cum arată studiul efectuat în zona
Iaşi, de către Asociaţia "Alternative sociale", asupra copiilor care au cel puţin un părinte
plecat la muncă în afara ţării. Vârsta părinţilor care pleacă este cuprinsă între 25 şi 45 de
ani. Familiile care pleacă au doi sau trei copii. S-a constatat că pleacă tot mai mult
părinţii care au mai mult de doi copii acasă, iar timpul petrecut la muncă în străinătate
creşte când sunt plecaţi ambii păriţti. La plecare, principala responsabilitate a părinţilor,
protecţia copilului, este transferată frecvent rudelor sau unei alte persoane. Studiul arată
că preocuparea principală a acestui tip de familie este aceea de a câştiga bani, copiii
trecând pe locul doi. Această schimbare de ierarhie a valorilor familiei are drept
consecinţe destrămarea familiilor.
Plecarea la muncă în străinătate pare să fie influenţată şi de sexul şi de vârsta
adolescentului. Astfel, decizia de a pleca la muncă în străinătate pentru ambii părinţi este
mai frecventă în familiile în care sunt fete ce urmează cursuri liceale faţă de familiile
unde sunt băieţi care urmează aceleaşi cursuri, proporţia păstrându-se şi pentru
adolescenţiii care urmează cursurile învăţământului general.
Din punct de vedere al populaţiei, factorul economic este factorul favorizant al
migraţiei externe. Adolescenţii percep şi acceptă lipsa banilor, ca şi lipsa unui loc de
muncă al părinţilor ca principal motiv ce a determinat plecarea pentru o perioadă de timp,
la muncă în străinătate.

10
 Factorii care au determinat plecarea părinţilor la muncă în străinătate pot fi
grupaţi în două categorii: economici şi sociali – cu referire directă la mediul familial.
Se poate face o asociere între faptul că lipsa unui loc de muncă constituie un
motiv important pentru a pleca în străinătate în familiile unde sunt 2 sau 3 adolescenţi.
Se înregistrează o tendinţă crescătoare în funcţie de numărul adolescenţiilor dintr-o
familie: un singur adolescent – 22%, doi adolescenţi – 29,4 % şi trei adolescenţi – 33.4%.
Acelaşi model se remarcă şi în cazul în care lipsa banilor este evocată ca principal motiv
pentru a pleca în străinătate.
După factorii de natură economică (lipsa banilor , lipsa unui loc de muncă, lipsa
unei locuinţe) consideraţi de populaţia şcolară ca fiind de importanţă majoră, poziţia
secundă este ocupată de existenţa conflictelor în familie, dar şi de lipsa celuilalt părinte.
Nu trebuie considerate ca efecte ale migraţiei externe sărăcia sau şomajul şi să ignorăm
modificările prin care trece familia, modificările de structură familială care pot conduce
şi ele, se pare, la aceeaşi decizie.
Din punct de vedere al importanţei, nu se diferenţiază factorii de tip economic de
cei de tip conflictual familial, considerându-se ambii foarte importanţi în luarea deciziei
de a pleca la muncă în străinătate.
În cazul în care părinţii decid să se despartă, unul plecând la muncă în străinătate,
motivul invocat este cel financiar deşi cauzele sunt conflictele familiale pe care încearcă
să şi le rezolve în această manieră, motivul economic nu este singurul motiv, el poate fi
doar o acoperire a cauzei reale.
Factorii favorizanţi economici, ca şi cei de tip familial nu acţionează în mod
cauzal liniar şi nici nu sunt independenţi unul faţă de celălalt. Ei sunt în corelaţie şi
aparţin unui context social, unui model cultural comunitar.

1.2. - RATA PLECĂRII LA MUNCĂ ÎN STRĂINĂTATE

1.2.1. – RATA PLECĂRII DIN ROMÂNIA – ROMÂNIA MIGRATOARE

11
 Încet, încet, populaţia României tinde să se structureze în două mari categorii: cei
care migrează şi cei care au de gând să o facă. Un studiu publicat de Fundaţia pentru o
Societate Deschisă (FSD) indică faptul că, după 1989, aproximativ 2,5 milioane dintre
gospodăriile româneşti (33%) au avut cel puţin unul dintre membri plecat în străinătate.
În ceea ce priveşte ponderea celor care s-au dus să şi muncească acolo, aceasta este de
12% din populaţia ţării. Evident, intensitatea fenomenului s-a accentuat în special după
anul 2002, moment în care a fost liberalizată circulaţia în spaţiul Schengen. În momentul
de faţă, fenomenul plecării temporare la muncă în străinătate este de aproximativ trei ori
mai intens decât în anul 2002.

1.2.1. – MOLDOVENII PLEACĂ ÎN ITALIA, MUNTENII PLEACĂ ÎN

SPANIA

Potrivit studiului FSD, cel puţin 10% din persoanele adulte au lucrat în străinătate
în ultimii 17 ani. Totodată, 20% din gospodării au cel puţin o persoană care posedă
experienţă de lucru în afara graniţelor ţării şi 33% o persoană cu experienţă de migraţie
temporară în străinătate. Migraţia românilor la muncă peste hotare a cunoscut trei etape:
Prima, între 1990-1995, spre Turcia şi Israel cu o rată de trei la mie (trei emigranţi la mia
de locuitori). Cea de-a doua, între 1996-2001, spre Italia, rata fiind de 3-7 la mie. Cea de-
a treia etapă, între 2002-2006, a avut ca destinaţii atât Italia cât şi Spania, cu o rată de 9-
28 la mie. Peste 50% din plecările în străinătate, în perioada 2002-2006, au fost în Italia.
Rezidenţii români din această ţară numărau, la sfirşitul lui 2005, aproximativ 300.000 de
persoane. Dacă se acceptă ideea că, la un migrant legal, există 2,5-3 imigranţi ilegali,
atunci numărul românilor din Italia poate fi estimat la 900.000. În acelaşi timp, 24% din
plecările la lucru în străinătate, în aceeaşi perioadă, au fost în Spania. Rata cea mai
ridicată de plecări la muncă a fost din Moldova spre Italia (76% din plecări) şi din
Muntenia spre Spania (56% din plecări). Ponderea celor care ar dori să plece la muncă în
străinătate, în următorul an, dintre persoanele cu vârste cuprinse între 18-59 de ani, este
de 11%, aici fiind incluşi şi cei care nu sunt la prima experienţă de acest gen. Pe de altă
parte, intenţia de emigrare temporară pentru lucru este de 18%, în categoria celor cu
vârsta cuprinsă între 18-29 de ani.

12
 1.2.3. – MIGRAŢIA AJUTĂ ÎN CAZ DE DIVORŢ

În ceea ce priveşte compoziţia migraţiilor, între prima şi a treia etapă se constată

că, în ultima perioadă, bărbaţii deţin un procent de 56%, faţă de 88% cât aveau la
începutul anilor `90. De asemenea, 51% din cei care pleacă în străinătate sunt de la oraş,
procentul fiind în scădere faţă de 1990, moment în care aceştia reprezentau 59%.
Ponderea celor cu nivel redus de educaţie, cel mult şcoala primară, a crescut de la 5% la
17%, în 2006. Din totalul plecărilor, ponderea bărbaţilor care muncesc în construcţii a
rămas constantă (46-49%), în timp ce ponderea celor care lucrează în agricultură a
crescut de la 11% la 19%. Nu în ultimul rând, trebuie spus că aceia care lucrează şi
trăiesc ilegal în străinătate sunt mai mulţi, în prezent, faţă de începutul anilor 90,
procentul crescând de la 43% la 53%. Referitor la percepţia lucrurilor în străinătate,
studiul FSD are în vedere două categorii de oameni: cei care au lucrat afară şi cei fără
experienţă de migraţie. Peste 70% din cei din prima categorie consideră că este bine să
munceşti în străinătate, în timp ce numai 48% din cei aparţinând celei de-a doua
categorii, consideră că acest lucru este bun. Un procent de 83% din cei cu experienţă în
muncă în străinătate susţin că acest lucru i-a facut să ajungă mai înstărţi, 68% spun că în
acest mod îşi ajută rudele rămase acasă, 43% susţin că astfel divorţează mai uşor şi 38%
consideră că munca în străinătate i-a ajutat să gândească altfel.

1.2.4. – ALT MOD DE GÂNDIRE

Banii din migraţie sunt folosiţi, de cei care au lucrat în străinătate, în primul rând
pentru construcţia sau repararea locuinţei (38%), în al doilea rând, în afaceri (23%) şi în
al treilea rând pentru un trai mai bun (15%). Cei care au intenţii să plece susţin că banii
pe care îi vor câştiga vor fi utilizaţi mai întâi pentru o afacere (33%), mai apoi pentru

13
locuinţă (23%) şi în ultimul rând pentru un trai mai bun (11%). Ideea că succesul
înseamnă risc este îmbrăţişată de 89% din cei care au lucrat în străinătate, 60% din ei
considerând că în afara graniţelor ţării "te poţi înţelege pe cuvânt". Locuirea temporară în
străinătate a tras după sine o seamă de schimbări pe plan mental şi material. Migranţii au
câştigat bunuri (54%), planuri (53%) şi, ceea ce este foarte important, un nou mod de
gândire (49%). Pe ultimele locuri, migraţia a adus schimbări în ceea ce priveşte
comportamentul la vot (10%), afacerile (8%) şi viaţa religioasă (3%). De altfel,
persoanele care au lucrat în străinătate au un profil atitudinal specific, venind cu aspiraţii
superioare, favorizante pentru critica socială asupra stării localităţii în care trăiesc şi
critica asupra stării sociale actuale din România. De cealaltă parte, persoanele care nu au
lucrat în străinătate, dar care au de gând să o facă, sunt nemulţumite, în special, de
localitatea în care trăiesc şi, în general, de ţară. Optimismul dinamic (nemulţumiţi de
prezent, dar încrezători în viitor) este specific celor cu intenţie de migraţie şi celor din
gospodăriile de migranţi. Pesimismul cronic (este rău şi va fi şi mai rau) apare mai ales în
gospodăriile lipsite de experienţa de migraţie.

1.2.5. – CINE ARE DE SUFERIT ÎN URMA MIGRAŢIEI

Datele din sondajul FSD relevă că principalele consecinţe negative ale migraţiei
temporare pentru muncă sunt cele care se răsfrâng asupra familiei. Aproape jumătate din
cei care sunt de părere că este un lucru rău că oamenii pleacă la muncă în străinătate îşi
argumentează opinia prin afirmaţii legate de viaţa de familie. Depărtarea faţă de familie,
echivalentă cu un anumit nivel de deprivare în sfera nevoilor de afectivitate, este cea mai
menţionată consecinţă negativă a plecării la muncă în străinătate (35%). În aceeaşi
categorie de menţiuni mai pot fi adăugate afirmaţiile despre dezbinarea familiei (9%) şi
suferinţa celor care rămân acasă (1%).

1.3. - DUREREA PLECĂRII LA MUNCĂ ÎN STRĂINĂTATE

14
 Migraţia din România spre ţările vest-europene s-a accentuat după 1990 ca
urmare a căderii comunismului şi datorită instabilităţii social-economice şi politice a unei
tranziţii dure şi interminabile care nu oferă locuri de muncă şi nici viitor imediat.
Italia şi Spania - visul celor mai mulţi români care au plecat sperând la o viaţă
mai bună se poate transforma la fel de uşor într-un cumplit coşmar dincolo de graniţă.
Sunt mulţi aceia care au plecat din disperare pentru a-şi ajuta familia aici, şi au ales calea
emigraţiei pentru a supravieţui. Istoria se repetă la fel ca acum 150 de ani când europenii
plecau masiv în America “pământul făgăduinţei” şi de fapt acesta s-a dovedit un miraj!
Ce au găsit dincolo de graniţe sau câtă umilinţă au îndurat românii întorşi acasă nu vor să
spună.
Am auzit o remarcă răutăcioasă de genul “Lasă să se ducă toţi şi să păţească ca
mine!” Poate atunci aceste vorbe aruncate de o doamnă într-un autobuz n-au avut efectul
dorit sau au trecut pe la urechile mele în zbor fără să înţeleg sensul acestor cuvinte. Dar
de ce să păţească toţi la fel ca ea, de ce românii care se întorc nu au curajul să spună
adevărul celor trăite acolo? Am putea învăţa din povestea oricărui şi poate ne-am feri de
acest miraj vest-european!
Am văzut durerea adolescenţiilor ai căror părinţi sunt plecaţi cu anii în Italia sau
Spania la muncă, suferinţele lor atât de evidente se pot citi atât de clar în ochi zi de zi , în
tristeţea şi dorul cu care povestesc de clipa când vor mai avea „şansa” să-şi mai vadă
părinţii „în fugă” într-o vacanţă sau între vizele de 3 luni acordate ca turist. Unii nu au
mai avut curajul să se întoarcă în ţară din vara anului 2005 pentru că cei mai mulţi lucrau
ilegal în Italia, ieşiseră de mult din viză şi erau speriaţi de perspectiva de a li se ridica
paşaportul şi implicit să nu mai obţină nici un venit preferând să lupte cu dorul de casă,
de copii care de la atâta distanţă te arde, te macină încet-încet fiind, cea mai mare
suferinţă posibilă. Oare copiiilor cu o personalitate aflată în formare, lăsaţi singuri acasă
la vârsta adolescenţei, când au nevoie cel mai mult de călăuzire, de alinare, de educaţie,
nu sunt copii fără copilărie? Oare societatea românească de 17 ani aflată într-o veşnică
tranziţie nu le-a răpit dreptul de a avea copilărie normală? Deoarece este o realitate dură
că aici nu sunt locuri de muncă, că părinţii nu pot asigura traiul decent familiei, dar
sacrificiul de a-ţi lăsa copiii pe la rude, pe la vecini sau chiar singuri nu este prea mare?
Celularele, banii, bombonelele, pachetele, hainele mai bune trimise de părinţi din ţări

15
străine nu ţin loc de căldura şi dragostea cu care trebuie înconjurat un copil atunci când
are mai multă nevoie de afecţiune.
Elevii de azi nu mai au motivaţia studiului, în condiţiile
în care se gândesc numai cum să ajungă la alte neamuri, tata, fraţi sau surori în Italia sau
Spania şi dacă tot au numai gândul plecării înrădăcinat de părinţi la ce bun atâta carte în
România? Ei conştientizează de mici că aici nu există viitor, fiind interesaţi la lecţii doar
unde se află pe hartă nu ştiu ce orăşel vest-european unde lucrează părinţii lor pentru a
ajunge şi ei cât mai curând acolo. Orice adolescent cu părinţii aflaţi dincolo de graniţele
României, a trăit şi trăieşte o adevărată poveste mai mult sau mai puţin dramatică.
O elevă spunea că nu şi-a mai recunoscut alte neamuri reîntoarsă cu vaporul la Constanţa
după 4 ani, „ratând” momentul unic al însoţirii fiicei de mânuţă la şcoală în prima zi a
intrării în clasa I, părintele răpindu-i copilului momentele cele mai frumoase din viaţă,
această „pauză” având ca efect asupra psihicului său apariţia întrebării retorice:” Cum e
să ai din nou mamă?”.
Singurele mijloace de comunicaţie moderne: telefoanele, internetul nu ţin loc de
căldură umană, nu ţin loc de o îmbrăţişare părintească, de o vorbă bună, de dragoste şi de
un sfat dat de aproape privind adolescentul în ochi atunci când este necesar!
Un alt episod la fel de dureros a fost într-o dimineaţă geroasă de decembrie, când
o maşină de ultima generaţie opreşte în faţa unei şcoli, coboară un elev care veşnic era
râzând şi atât „de viu”, acum era cu lacrimile curgându-i şiroaie pe obraz. Primeşte
ultimele sfaturi şi maşina demarează îndepărtându-se, el privind cu o tristeţe infinită cum
dispare în zare şi cum se aşează distanţa şi liniştea între visurile lui de copil aflat în
pragul examenului de capacitate dar care nu are nici un sprijin alături. La întrebarea mea:
„De ce plângi Bobo?”, cum era alintat de colegi răspunde abia şoptit: „A plecat tata!”
Pentru câţi ani, pentru cât confort, pentru câtă avere numai tatăl său va putea da
răspunsurile mai târziu în faţa fiului care peste câteva luni susţinea un examen important
şi de care depindea viitorul său.
Plecarea părinţilor în străinătate are un impact negativ asupra adolescentului,
pentru că acesta se simte abandonat. Oricât de săraci ar fi, plecarea nu este o soluţie, mai
ales că se întorc şi nu investesc în educaţia adolescenţiilor, ci în pasive: în gresie, faianţă,
case şi aşa pierd luni, ani, momente importante din viaţa adolescenţiilor.

16
 În unele cazuri însă, adolescentul trece la polul opus, se interiorizează, nu mai
vrea să comunice, se simte foarte singur, nu-şi doreşte nimic, pare tern şi fără emoţii.
Orice schimbare din viaţa unui adolescent se poate verifica prin performanţa
şcolară. Absenţa unui părinte, schimbarea domiciliului, a şcolii, moartea unei persoane
din familie duc la scăderea rezultatelor şcolare, fie pe termen scurt, fie pe termen lung. Se
observă scăderea notelor, adolescentul nu se mai implică în activităţile şcolare, nu-l mai
interesează relaţiile cu colegii sau dascălii, începe să chiulească.
În urma unui studiu efectuat de Inspectoratul Şcolar Judeţean Iaşi, 10.941 de elevi
din judeţ au cel puţin unul dintre părinţi plecaţi la muncă în străinătate. Dintre aceştia,
1.370 de copii sunt la grădiniţă, 2.871 în clasele primare, la gimnaziu sunt 3.472, iar la
liceu 3.000 de adolescenţi. Odată cu plecarea părinţilor, s-a născut un nou concept, de
"educaţie prin telefon", 4.000 dintre copiii chestionaţi au mărturisit că telefonul este
singurul mod de comunicare. "La cei mici s-au constat tulburări de somn, izolare,
timiditate, iar la cei mai mari, neglijenţă în îndeplinirea sarcinilor şcolare, agresivitate
verbală şi gestuală, dependenţă de grupuri stradale, absenteism şi corijenţă", afirma
Camelia Gavrila, şefa ISJ Iaşi. Conducerea ISJ a mai luat hotărârea de a cere directorilor,
diriginţilor şi învăţătorilor să ţină legătura cu familiile copiilor, inclusiv să trimită scrisori
cu câteva sfaturi adresate părinţilor.

1.4. - ADOLESCENŢII ŞI PLECAREA PĂRINŢILOR

Circa 35 de mii de adolescenţi de vârstă şcolară au rămas fără îngrijirea ambilor

părinţi şi mai mult de 75 de mii de adolescenţi au un părinte plecat la muncă peste hotare,
se arată în studiul „Situaţia copiilor rămaşi fără îngrijirea părintească în urma migraţiei”,
realizat de UNICEF.
După cum comunică MOLDOVA.ORG, studiul arată că migraţia moldovenilor
contribuie la destrămarea familiilor şi la creşterea numărului de adolescenţi lipsiţi de
îngrijire părintească.
Autorii studiului afirmă că, după plecarea părinţilor, adolescenţii se confruntă cu
stări emoţionale dificile şi neplăcute. Dorul, tristeţea, singurătatea şi sentimentele de

17
insecuritate îi fac pe adolescenţi să-şi piardă abilităţile de a-şi controla şi exprima
emoţiile în diferite situaţii.
Aproape toţi adolescenţii intervievaţi au afirmat că banii nu le pot compensa
suferinţa cauzată de despărţirea de părinţi. „În trecut nu aveam posibilităţile pe care le am
acum... situaţia s-a schimbat.” „Nu am aceeaşi dispoziţie ca înainte, mă uit la alţi copii şi
mi-e trist. Nu-mi trebuie bani şi plâng.” „Deşi am obţinut mai mult confort material şi
libertate, alte neamuri îmi lipseşte foarte mult.”
Gama de emoţii prin care adolescenţii îşi descriu viaţa este predominată de culori
cenuşii. Dorul şi tristeţea sunt stările cele mai frecvent amintite. Adolescenţii de vârstă
mai mică au menţionat că plâng des. O parte din ei relatează stări de apatie pe care nu le
pot explica: „Acum sunt tristă. Inima mea nu mai este întreagă.” „La început am fost în
depresie, vara mi-a fost rău.” „Înainte eram veselă, aveam poftă de viaţă. Acum simt lipsa
lor.”
Potrivit studiului, unii adolescenţi ajung să-şi facă griji pentru rudele în
supravegherea cărora au rămas, ori se tem că părinţilor li se poate întâmpla ceva rău. Ei
se simt vinovaţi că din cauza lor au plecat părinţii peste hotare.
Potrivit experţilor OIM, sentimentul de vină poate afecta extrem de mult
dezvoltarea adolescenţiilor, deoarece acţionează ca un complex de inferioritate. „Înainte
vroiam libertate. După ce au plecat ambii părinţi am atâta libertate, încât m-am săturat de
ea. Libertatea a devenit închisoare…”
Adolescenţii spun că li se întâmplă să aştepte cu nerăbdare revenirea părinţilor,
vizitele lor, iar după o săptămână de trai împreună, îşi doresc ca ei să plece înapoi. „De
multe ori ajung chiar să-şi urască, inconştient, părinţii, care găsesc nişte copii înstrăinaţi
de ei...”.
Obligaţi de nevoile materiale, mulţi părinţi consideră că plecarea la muncă în
străinătate le-ar restabili bugetele.
Phihologii îi numesc "părinţi de carton", iar numele pleacă de la fotografii, care
rămîn unul dintre puţinele mijloace prin care adolescenţii îşi pot vedea părinţii. Bunicii
sau cei responsabili de adolescenţi se simt datori să suplinească absenţa părinţilor printr-o
fotografie cu care adolescentul să păstreze legătura afectivă cu părinţii, iar această
substituţie nu este tocmai rea. Fotografiile îi ajută pe cei mici să conştientizeze prezenţa

18
părinţilor cel puţin în imagini. Cei mai înstăriţi mai au la dispoziţie şi tehnologia avansată
care permite comunicarea prin internet cu ajutorul camerei web.
Tulburările afective sunt la ele acasă atunci când adolescenlul simte că nu mai
este protejat, că nimeni nu are grijă de el. Cele mai grave repercusiuni le resimt
adolescenţiii crescuţi îndeaproape de părinţi. Când se trezesc dintr-o dată singuri,
universul lor se sparge, se dărâmă ca un castel de nisip, iar aceşti adolescenţi nu ştiu ce să
facă. Chiar şi părinţii care nu au plecat în străinătate, dar petrec foarte multe ore la
serviciu îşi sensibilizează copiii prin absenţa lor.
Studiile arată că lipsa părinţilor afectează viaţa adolescentului, generând adevărate
drame, de la comportament deviant, ticuri până la suicid. Chiar dacă nu îi lipseşte nimic
din punct de vedere al alimentaţiei, igienei, copilul cu părinţi de carton simte că nu are
cine să-l reprezinte, se simte abandonat. El are o încredere în sine scăzută pentru că nu îi
are pe alte neamuri şi pe tata lângă el, să se dea şi el mare faţă de colegi spunând: "Uite,
ea este alte neamuri mea, el este tatăl meu". Dimpotrivă, adolescentul părăsit de părinţi
consideră că nu este important în cadrul grupului sau se afiliază într-o gaşcă, pentru că
acolo îşi poate manifesta agresivitatea. Ce modalitate de a se manifesta găseşte un astfel
de adolescent care se consideră neînsemnat, cum să iasă şi el în evidenţă? Scuipând,
înjurând, bătându-i pe ceilalţi, pentru că numai aşa i se acordă atenţie.
În ultimul an, tot mai multe instituţii şi organizaţii nonguvernamentale au întocmit
statistici referitoare la adolescenţii ai căror părinţi sînt plecaţi la muncă în străinătate. S-a
tot discutat, s-au emis ipoteze, dar nimeni nu a găsit o soluţie concretă pentru a-i ajuta pe
aceştia.
Timp de două luni, specialiştii de la Comisia de Asistenţă Socială (CAS) Vaslui
au mers din şcoală în şcoală şi au întocmit un studiu cu privire la situaţia elevilor care au
părinţii plecaţi în străinătate. S-a urmărit frecvenţa la cursuri, notele obţinute, anturajul în
care îşi petrec timpul liber. Cifrele arată că din cei 42.393 de elevi înscrişi în anul şcolar
2005-2006, 4,9 % au unul sau ambii părinţi plecaţi în străinătate. Dintre aceştia, 1.000 au
o situaţie şcolară bună, 124 sînt corijenţi, 22 au o situaţie mediocră, 6 o situaţie slabă la
învăţătură, 13 au o conduită deviantă, 17 au multe absenţe, iar restul au un comportament
satisfăcător. 365 de copii sunt supravegheaţi de bunici, 127 au doar tatăl plecat şi au
rămas cu alte neamuri, iar 104 sunt sub supravegherea taţilor. 127 sunt în grija mătuşilor,

19
29 în grija fraţilor mai mari. În cazul a 13 dintre ei, prietenii sunt cei care mai trec din
cînd în cînd pe la ei pe acasă să vadă cum se descurcă şi pe la tot atîţia mai trec nişte
unchi. 10 adolescenţi nu au tutori legali, iar restul nu au pe nimeni, îşi poartă singuri de
grijă.
E greu de arătat prin cuvinte drama pe care o trăiesc aceşti adolescenţi. Aceasta
este părerea multor cadre didactice. Chiar dacă fac eforturi de a se apropia de sufletele
acestor adolescenţi, nu întotdeauna reusesc. "Mulţi se pierd şi este păcat, pentru că sunt
copii buni. Trăiesc adevărate drame de care noi, ceilalţi, nu ne dăm seama şi pe care nu
avem curajul să le cuantificăm. Nu avem nici curajul să ne punem întrebări de teamă că
am descoperi lucruri cărora nu le putem face faţă. Asta este realitatea. Sunt copii care
izbucnesc în plîns în timpul unei ore de curs, aparent fără motiv. Sunt copii care nu au
fost niciodată violenţi şi care brusc au accese de furie necontrolate. Sunt copii care au
uitat să zîmbească, de parcă toate necazurile lumii sunt pe umerii lor. Toţi au rămas fără
părinţi, fiindcă nu poţi să spui altceva", a declarat directorul Şcolii "Alexandra Nechita"
din Vaslui, dna Rodica Novenschi.
Pe toţi aceşti puşti îi recunoşti după hainele de firmă, telefoanele pe care le au şi
modul în care stau la terasă. Aceasta este opinia poliţiştilor de proximitate, care în ultimii
ani au adunat atâtea informaţii încât pot scrie adevărate romane despre viaţa acestor copii.
"Îi cunoşti dintr-o privire. Au haine scumpe, telefoane de ultimă generaţie, la terasă
comandă cu nonşalanţa celui care ştie că are bani în buzunar. Cei mai mari afişează un
aer de blazare şi plictis. Îmi este tare milă de ei. Sunt copii lipsiţi de afecţiune şi de
îndrumare. Vor să pară altfel, dar numai cînd stai de vorbă mai mult cu ei îţi dai seama
cât suferă. Fac şi multe prostii, dar nu pot fi condamnaţi cu prea multă asprime. Au
nevoie de supraveghere. Noi suntem puţini la număr şi nu putem face prea mult. Nici nu-i
putem condamna pe părinţii care au plecat să muncească în străinătate, fiindcă se ştie că
aici nu aveau alte posibilităţi de lucru. E o situaţie tare complicată", a declarat dl
Paulică Neamţu, poliţist de proximitate.
Doar monitorizare - asta spun că pot face specialiştii de la Direcţia Generală de
Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului (DGASPC) Vaslui. În opinia conducerii acestei
instituţii, comunităţile locale sînt cele ce ar trebui să dea dovadă de mai multă înţelegere
şi ar trebui să le acorde sprijin acestor adolescenţi. "Legal, noi nu putem face nimic.

20
Aceşti adolescenţi au părinţi şi ei sunt cei ce decid ce trebuie făcut. Noi nu putem
interveni decât în cazul în care avem informaţii clare că sunt încălcate drepturile
micuţilor. Îi putem proteja, dar nu de proprii părinţi. Comunităţile locale ar trebui să se
implice mai mult, să dea dovadă de toleranţă şi să-i sprijine", a spus directorul general al
DGASPC Vaslui, Ionel Armeanu Ştefănică.
"Hainele de firmă şi telefoanele mobile nu pot înlocui afecţiunea părinţilor"
Psihologii din instituţiile şcolare acordă o mare atenţie aolescenţiilor ai căror
părinţi sunt plecaţi în străinătate. Însă nu toţi adolescenţii sunt dispuşi să-şi deschidă
sufletul, să vorbească despre probleme lor. Doar cei cu vîrste mai fragede sunt mai
vorbăreţi. "Adolescenţii suferă în tăcere şi simulează nepăsarea. E greu de ajuns la
sufletul lor, dar nu imposibil. Atît eu, cît şi colegii mei încercăm să le fim de ajutor.
Trebuie să ştie toată lumea că hainele de firma şi telefoanele mobile nu pot înlocui
afecţiunea părinţilor", a spus şeful Centrului Judeţean de Asistenţă Psihopedagogică, dna
Maria Amariei.
"Sîntem oameni în toată firea"
"Mă comport ca un bărbat fiindcă aşa mi-a spus mămica să fac atunci când a
plecat. Nu plâng şi nici pe sora mea nu o las să plângă. Suntem oameni în toată firea. O
ducem bine, că avem de toate, dar tot ne e dor...", a spus un adolescent de 18 ani, ai cărui
părinţi sunt plecaţi în străinătate.
În judeţul Vaslui sunt peste 2.000 de adolescenţi ai căror părinţi au ales calea
străinătăţii pentru că ţara lor nu i-a putut ajuta să-şi asigure traiul. Probabil aşa vor face şi
ei când vor ajunge la vârsta maturităţii, în lipsa unui exemplu care să le dovedească faptul
că ar fi nevoie de ei aici.

1.5. - IMPLICAREA RUDELOR ÎN VIAŢA ADOLESCENTULUI

Una dintre responsabilităţile care evidenţiază rolul fundamental al familiei în

formarea descendenţilor este protecţia. Maniera în care părinţii plecaţi la muncă în
străinătate exercită această funcţie priveşte, pe de o parte, încredinţarea adolescentului
unui membru al familiei lărgite sau unei alte persoane spre creştere şi educare, iar pe de
altă parte modul în care părintele realizează acest lucru (legal sau nu).

21
 Părinţii plecaţi la muncă în străinătate, atât în mediul urban, cât şi în mediul rural,
decid să lase adolescenţii în grija unuia dintre membrii familiei lărgite – bunici şi altor
rude. În mediul urban se constată un procent semnificativ la adolescenţii care nu sunt
încredinţaţi unei persoane de îngrijire, aceştia fiind lăsaţi în grija fraţilor / surorilor ceea
ce implică supra/încărcare cu sarcini şi supra- solicitare de rol.
Durata absenţei părinţilor din mediul familial se încadrează în tendinţa generală –
1- 3 ani- excepţie făcând adolescenţii încredinţaţi altor rude decât bunici şi care urmează
studiile generale (6 luni – 1 an).
Pentru o durată a absenţei de 1 - 6 luni se constată o tendinţă ascendentă pentru
mediul rural în cazul adolescenţilor încredinţaţi altor rude. Aceeaşi tendinţă este valabilă
şi pentru o durată a absenţei de 6 luni – 1 an.
Indiferent de mediul de rezidenţă, tendinţa generală este de a nu încredinţa în mod
legal adolescenţii – doar 3,7% dintre părinţii din mediul rural şi 10,0% din mediul urban
au apelat la serviciile juridice de specialitate.
„Împuternicirea pe care unii părinţi le-o acordă (în scris la notariat) de a ridica
alocaţia adolescentului, de a putea acţiona în interesul adolescentului când situaţia o
impune, nu-i obligă (juridic) de a acorda îngrijire adolescentului pe termen nelimitat”,
aceasta este părerea unui asistent social, iar juriştii spun că „părinţii nu au informaţii
despre acest lucru şi lasă adolescenţii pur şi simplu (...) adolescenţii devenind o problemă
pentru familie sau vecinătate”.

22
 Cap. II - CONSECINŢELE PLECĂRII LA MUNCĂ ÎN
STRĂINĂTATE

2.1. - ADOLESCENTUL SINGUR ACASĂ

În relatările adolescenţiilor despre această experienţă, de a rămâne singur acasă,

apar frecvent termeni care caracterizează modul în care ei percep plecarea părintelui /
părinţilor la muncă în străinătate: singurătate, dor, libertate, grijă, distracţie, probleme,
responsabilităţi, nimic.
Din punct de vedere al sociologilor, abandonat nu poate fi considerat adolescentul
al cărei familie, în forma în care rămâne, găseşte strategii de supravieţuire, nu ajunge din
punct de vedere al sănătăţii fizice, psihice, emoţionale la risc sau există un grup, un grup
primar, de referinţă.
Adolescentul are identitate, ştie cine este, doar este deprivat afectiv o perioadă de
timp, mai mare sau mai mică, dar nu este abandonat.
Adolescenţii sunt conştienţi de faptul că după plecarea parinţilor, nimic nu va mai
fi la fel şi că ceea ce fac părinţii fac pentru ei, ca lor să le fie bine. Între părinţi şi
adolescenţi se păstrează legătura, vorbesc la telefon zilnic, iar relaţiile sunt la fel de
strânse.
Unii dintre ei spun că viaţa este mai tristă, că simt lipsa mamei, dar au parte de
dragostea bunicilor care sunt ca nişte părinţi. Pe lângă nevoia părinţilor, durerea, tristeţea,
dar şi aspectele negative nu pot fi completate de cele pozitive, adolescenţii spun că banii
nu aduc fericirea, că nu ar mai sta singuri nici măcar o săptămână.
Pe lângă toate aceste aspecte negative, există şi un aspect pozitiv cum ar fi
responsabilizarea adolescenţiilor în treburile casnice, prin plecarea unui membru al

23
familiei sarcinile familiale rămân aceleaşi, doar că ele trebuie împărţite la mai puţini
membri.
Se ştie că pentru un adolescent este greu să se descurce singur, dar în acelaşi timp
este şi bine, că nu mai e bătut la cap, că învaţă să fie independent.
Unora dintre adolescenţi le este greu să fie singuri, să se descurce singuri, să fie
responsabili la această vârstă şi spun că e o mare responsabilitate, mai ales când eşti cel
mai mare şi nu eşti major.
Reacţiile adolescenţiilor sunt descrise de către profesionişti ca urmând un traseu
bine definit. Ei remarcă iniţial schimbarea aspectului fizic, urmată de abandon şcolar şi
absenteism şcolar, de schimbarea grupului de prieteni, a anturajului şi uneori comiterea
unor infracţiuni, totul pe fondul unei privări afective.
Imediat după plecarea părintelui la muncă în străinătate, adolescentul suferă de o
privare economică, până ce părintele reuşeşte să muncească şi să trimită o sumă de bani,
apoi adolescentul suferă de o privare afectivă, iar apoi el crede că asta contează cel mai
mult, supravegherea este diminuată, iar pentru perioada de vârstă 10-17 ani, când apare
perioada de revoltă şi adolescentul are tendinţa naturală de a se îndepărta de adult, este
clar faptul că va intra într-un anturaj şi de aici problemele care conduc cazurile spre
justiţie.
Efectele asupra adolescentului sunt evidente: pe plan fizic adolescenţii nu se mai
îngrijesc, nu mai sunt atenţi cu modul în care se îmbracă, pe plan comportamental devin
delăsători, părerea celorlalţi nu-i interesează, nu mai socializează cu colegi, pe plan
educaţional se constată o scădere a rezultatelor la învăţătură, în plan emoţional-afectiv îşi
creează propria lume, se autoizolează. Reacţiile adolescenţiilor au caracter repetitiv,
iniţial aceste schimbări se observă şi apoi se află că unul dintre părinţi e plecat, iar dacă
cea plecată este mama, schimbările sunt mai evidente.
Adolescenţii spun că pentru ei reprezintă un moment trist, nu au plăcere să se
întoarcă acasă pentru că ştiu că nu au cu cine să vorbească, nimeni nu îi aşteaptă cu
mâncare şi mai mult este o stare de depresie în care mai intervine şi frica.

24
 2.2. - EFECTELE FENOMENULUI ASUPRA ADOLESCENTULUI

Aspectele care primează mereu sunt de natură materială, justificându-se astfel

scopul declarativ al plecării la muncă în străinătate. Neacoperite rămân nevoile de bună
relaţionare, menţinându-se pattern-ul conflictual neindentificat. Pentru mediul urban, se
identifică noi aspecte: bani pentru educaţie (semnalat doar de adolescenţii singuri la
părinţi) şi libertatea mai mare semnalată de elevele care frecventează studiile liceale.
În ceea ce priveşte criteriul de vârstă se poate menţiona faptul că aspectele
pozitive semnalate sub forma câştigurilor materiale (bani, bunuri, dotarea locuinţei),
indiferent de mediul de rezidenţă şi de nivelul de şcolarizare apar la intervalul de vârtsă
14-16 ani.
Indiferent de forma în care apare menţionat aspectul pozitiv se constată o
diferenţiere în funcţie de sex: fetele apreciază banii, lipsa datoriilor, bunurile primite sau
cumpărate, creşterea nivelului de trai ca pe o asigurare a unui „viitor mai bun”. Apare o
singură excepţie la băieţii care urmează studiile generale din mediul urban care apreciază
libertatea.
Au fost identificate aspecte pozitive ale plecării părinţiilor la muncă în străinătate:
- creşterea nivelului de trai (reuşesc să îşi îmbunătăţească situaţia familială)
- modificarea structurii familiale (separarea de familie pe o perioadă de 2-3 ani determină
o ruptură la nivel familial, plecarea atrăgând după sine separarea, intrarea într-o altă
relaţie, divorţ)
- schimbări în exercitarea rolurilor (supraîncărcarea de rol, inversarea de rol- când sunt
plecaţi ambii părinţi apare preluarea rolului parental de către adolescentul mai mare,
fratele mai mare trebuie să îşi îngrijească fraţii mai mici, el neglijând şcoala sau alte
activităţi ce contribuie la formarea lui)
- schimb cultural (adolescenţii îşi vizitează părinţii în străinătate şi astfel beneficiază de
acest schimb cultural, fiind o şansă pe care în alte condiţii nu ar fi avut-o. Părinţii se

25
întorc îmbogăţiţi nu doar din punct de vedere material, ci şi din punct de vedere cultural,
al mentalităţii, cunoscând acolo un alt model social)
- model de viitor (acest model este preluat de descendenţi şi imită noul stil familial)

2.3. - PROBLEME ALE ADOLESCENŢIILOR SAU

„ADOLESCENŢII PROBLEMĂ”

După plecarea mamei sau a ambilor părinţi la muncă în străinătate, pe fondul unei
privări afective şi a lipsei de supraveghere din partea părintelui, adolescenţiii se confruntă
cu o serie de probleme de mai mare sau mai mică importanţă în mediul şcolar, în grupul
de prieteni, în comunitate. Care sunt aceste probleme, cum le percep adolescenţii şi
resursele pe care le activează în vederea rezolvării problemelor?
Principalele probleme identificate în mediul şcolar se referă la modul de
relaţionare cu colegii şi în special, la modul de îndeplinire a cerinţelor didactice.
Absenteismul şi indisciplina (ca forme ale devianţei şcolare) ating cote mai ridicate în
mediul rural decât în urban, în timp ce rezultatele şcolare slabe sunt în proporţie mai mare
în mediul urban. De asemenea, cu o frecvenţă mai mare în mediul urban apar conflicetele
cu colegii şi tendinţa de marginalizare.
Nu sunt semnificative valorile înregistrate la neîndeplinirea cerinţelor didactice,
apărând diferenţe doar la marginalizarea în grupul de egali caracteristică fetelor şi
indisciplina, ca aparţinând băieţilor.
Indiferent de mediul de provenienţă sau studiile adolescenţilor, absenteismul şi
rezultatele şcolare slabe sunt semnalate într-o proporţie mai mare în familiile legal
constituite, în timp ce actele de indisciplină sunt mai frecvente la adolescenţii proveniţi
din familiile monoparentale.
În ceea ce priveşte vărsta părinţilor, valori crescute în semnalarea absenţelor,
rezultatelor slabe şi a indisciplinei întîlnim la intervalul de vârstă 25 – 45 de ani.
Adolescenţii care sunt lăsaţi în grija bunicilor sau la alte rude se înregistrează
valori mai mari pentru absenţe şi rezultate şcolare slabe în mediul rural decât în mediul
urban.

26
 Primele efecte vizibile sunt absenteismul şi abandonul şcolar datorate lipsei de
supraveghere a părinţilor. Adolescenţiilor cu părinţii plecaţi la muncă în străinătate li se
reproşează că nu contribuie la fondul clasei, deşi au mama plecată în strinătate. De multe
ori, apar etichetările, adolescenţii simţindu-se acuzaţi de decizia pe care a luat-o părintele
pentru a pleca la muncă în străinătate.
La nivelul grupului de prieteni, în funcţie de mediul de provenienţă, se fac
următoarele consideraţii: în mediul rural au fost semnalate cu o frecvenţă mai mare
formele de violenţă fizică şi verbală, în timp ce în mediul urban violenţa îmbracă forme
mai rafinate şi greu cuantificabile. Printre problemele semnalate de subiecţi se încadrează
schimbarea anturajului, a grupului de prieteni, dar şi modul în care sunt percepuţi
(schimbarea statutului financiar – acu am bani).
Iniţial, adolescentul se autoizolează, apare apoi scăderea randamentului şcolar şi
apoi schimbarea anturajului, a grupului de prieteni.
Încet se resimte şi frustrarea adolescenţiilor cu posibilităţi mai reduse şi au
început să apară cazuri prin care adolescenţii care primesc bani de la părinţi şi care e
patează cu sumele primite sunt deposedaţi prin furt de aceşti bani de către colegii de
şcoală, iar ei consideră că nu este corect ca adolescent să ai o sumă aşa mare de bani.
La fel ca în cazul grupului de prieteni şi în cadrul familiei se remarcă forme ale
agresivităţii verbale pe fondul privării afective indiferent de mediul de provenienţă şi nu
este semnalată violenţa fizică, dar în mediul rural se constată o creştere a numărului de
responsabilităţi, cât şi valorile ridicate care indică probleme financiare.
Putem afirma că violenţa este susţinută de privarea afectivă, identificată iniţial în
familia de origine şi regăsită apoi în relaţia cu prietenii, colegii de şcoală şi persoana de
îngrijire.
În mediul urban se remarcă o creştere a valorilor care semnalează existenţa
problemelor (creşterea numărului de responsabilităţi, certuri şi lipsa afectivităţii) direct
proporţională cu creşterea numărului de fraţi în familia respectivă.
Adolescentele care frecventează studiile liceale au un număr crescut de
responsabilităţi şi implicit preluarea rolului patern în situaţia în care ambii părinţi sunt
plecaţi, iar adolescentul nu este plasat unei persoane de îngrijire şi supra-solicitarea de rol
prin preluarea unui segment din rolul matern.

27
 În rezolvarea problemelor cu care se confruntă adolesceţii poate activa două
categorii de resurse: umane (părintele plecat la muncă în străinătate şi/sau persoana de
îngrijire) şi instituţionale (servicii sociale). Se înregistrează o frecvenţă crescută în ceea
ce priveşte implicarea bunicilor sau a persoanei de îngrijire în rezolvarea problemelor,
însă şi o frecvenţă ridicată a situaţiilor în care subiecţii nu pot activa resurse.
Indiferent de tipul problemei semnalate de către adolescent se remarcă implicarea
părintelui / părinţilor plecaţi la muncă în străinătate în rezolvarea acesteia. În ceea ce
priveşte maniera de soluţionare a problemelor, sprijinul moral este semnalat în cea mai
mare proporţie indiferent de mediul de rezindenţă. Sprijinul moral (sfaturi) şi discuţiile cu
persoanele implicate în rezolvarea problemei se realizează, de regulă, prin convorbiri
telefonice.

2.4. - DIFERENŢE ÎNTRE ADOLESCENŢI CU PĂRINŢI

PLECAŢI ŞI ADOLESCENŢI CU FAMILII INTEGRE

S-a pus deseori întrebarea dacă există în realitate vreo diferenţă între adolescenţii
care au crescut într-o familie cu părinţi divorţaţi şi adolescenţii care au crescut avându-i
alături pe ambii părinţi.
Cercetătorii Amato şi Keith au examinat rezultatele a 92 de studii în care au fost
implicaţi 13000 de copii din perioada preşcolară şi până la vârsta adultă tânără.
Rezultatele generale ale acestor analize au fost că, mulţi copii din familiile cu părinţii
plecaţi erau în medie, într-o situaţie oarecum mai dificilă decât copiii, care au crescut
avându-i pe ambii părinţi alături. Aceşti copii aveau mai multe dificultăţi la şcoală, mai
multe probleme de comportament, mai multe concepţii negative despre sine, mai multe
probleme cu copiii de vârsta lor şi mai multe neînţelegeri cu părinţii. Amato reaminteşte
că aceste diferenţe medii, nu semnifică faptul că toţi copiii din familiile cu părinţii plecaţi
sunt într-o situaţie mai dificilă decât copii cu familiile intacte.
Hetherington, într-un studiu în care a urmărit problemele comportamentale, a
descoperit că în proporţie de 90% adolescenţii, atât băieţii cât şi fetele din familiile
intacte aveau probleme obişnuite, normale vârstei şi doar 10 % dintre ei, aveau probleme
care ar fi necesitat ajutor din partea unor specialişti. Procentajul, în cazul copiilor cu

28
părinţii plecaţi era de 74%, în cazul băieţilor şi 66% în cazul fetelor, care aveau probleme
normale şi 26% din băieţi şi 34% dintre fete aveau probleme ce necesitau ajutor de
specialitate. Implicaţiile acestor constatări au două faţete. Pe de o parte, majoritatea
copiilor din familii cu părinţii plecaţi, nu aveau probleme serioase care ar fi necesitat
ajutor de specialitate. Pe de altă parte, exista un procentaj mai ridicat al copiilor cu părinţi
plecaţi care aveau probleme serioase comparativ cu copiii din familii integre.
Diferenţele dintre copiii din diferite tipuri de familii sunt mai puţin importante în
comparaţie cu ceea ce cauzează aceste diferenţe. Paul Amato (1994) a sugerat că există
câteva ipoteze majore referitoare la cauzele dificultăţilor copiilor. Acestea sunt:
- pierderea părinţilor: plecarea deseori se soldează pentru copil cu pierderea unui părinte
şi o dată cu această pierdere, copilul pierde şi cunoştinţele, abilităţile şi resursele
emoţionale ale respectivului părinte. Se ştie că părinţii reprezintă resurse vitale pentru
copil. Ei furnizează suport emoţional, precum servesc şi ca modele de viaţă. S-a constatat
că acei copii care pierd un părinte prin moartea acestuia, manifestă aproximativ aceleaşi
probleme ca şi copiii care pierd un părinte prin plecarea în străinătate. Totuşi efectele
observate în cazul morţii unui părinte nu sunt identice cu efectele unei plecaări. Studiile
sugerează că unii copiii cu părinţii plecaţi, au probleme mai mari decât copiii cu un
părinte decedat. O altă constatare, care este în concordanţă cu această ipoteză, este că
acei copii, cu părinţii plecaţi, ce dispun de o persoană adultă, care să preia funcţiile
părintelui absent se vor descurca mai bine în astfel de situaţii. Ideea este că prezenţa unui
suport din partea unui adult, este benefică pentru copil în astfel de cazuri;
- pierderile economice reprezintă o altă rezultantă a divorţului. În perioada imediat
următoare plecării, copiii din familiile formate dintr-un părinte, au mai multe dificultăţi.
Familia formată dintr-un singur părinte, care este de obicei mama, are mai puţine
venituri decât majoritatea familiilor formate din ambii părinţi şi există convingerea că,
multe din dificultăţile pe care le experimentează copiii, sunt o rezultantă a dificultăţilor
economice ale acestor familii. În general, venitul familiei este asociat în mod pozitiv cu
starea de bine a copiilor, dar anumite studii nu au confirmat acest fapt. Concluzia a fost
că există şi alţi factori care îşi pun amprenta asupra stării de bine din punct de vedere
psihologic a copilului, în afară de bani;

29
- stresul plecării este cauzat deseori, de schimbările din viaţa copilului, ca de exemplu
schimbarea şcolii, a locuinţei. Copilul trebuie deseori să se adapteze schimbărilor în ceea
ce priveşte relaţiile de prietenie şi cu diferiţi membrii ai familiei. Aceste schimbări
creează un mediu stresant pentru copil. În general cu cât sunt mai stresante experienţele
pe care copilul le întâlneşte, în timpul plecării părinţilor, cu atât mai multe dificultăţi vor
avea după plecare;
- adaptarea necorespunzătoare a părinţilor la situaţia plecării: în general, cum se simte
copilul în familie se datorează în mare parte sănătăţii mentale a părinţilor, lucru care este
valabil şi pentru copiii ai căror părinţi au plecat. Adaptarea psihologică a părinţilor este
un factor semnificativ pentru starea de bine a copiilor. Au fost realizate multe studii, care
vizau existenţa unei relaţii dintre starea psihologică de bine a părinţilor care au plecat şi
starea de bine a copiilor lor. Din 15 studii care au urmărit această relaţie, 13 studii au
arătat că există o relaţie între sănătatea psihică a părinţilor şi starea psihică a copiilor.
Astfel, copiii ai căror părinţi s-au adaptat bine situaţiei plecării, aveau o stare
psihică mai bună, decât copiii ai căror părinţi nu s-au putut adapta corespunzător. Există
unele argumente care sugerează că atunci când adaptarea părinţilor care au plecat are loc,
unele diferenţe dintre copiii din familiile integre şi familiile plecate, dispar:
- competenţele pe care le deţin părinţii şi cu care se prezintă în relaţiile cu copiii lor, au o
mare influenţă asupra stării de bine a acestora. În general, statisticile arată că din punct de
vedere calitativ, relaţiile dintre mulţi părinţi şi copiii lor scade imediat după plecare, ceea
ce contribuie la apariţia unor probleme, cu care se confruntă mai apoi copiii. Rezultatele
numeroaselor cercetări arată că, abilităţile părinţilor şi tipurile de relaţie dintre părinte şi
copil reprezintă influenţe puternice asupra stării psihologice a copilului;
- conflictele dintre părinţi înainte, în timpul şi după plecare, reprezintă o ipoteză majoră,
referitoare la cauzele dificultăţilor cu care se confruntă copiii acestora. În plus, copiii în a
căror familie exista o cotă ridicată a conflictelor între părinţi (indiferent dacă erau familii
integre sau plecate), se simţeau mai puţin bine, din punct de vedere psihologic, decât
copiii din familiile cu o cotă a conflictelor scăzută. În schimb, copiii care trăiau doar cu
unul dintre părinţi, într-un mediu lipsit de conflicte, se simţeau mai bine decât copiii care
trăiau cu ambii părinţi într-un mediu, cu o cotă a conflictelor ridicată. Cercetările arată că,
problemele şi dificultăţile copiilor încep de multe ori înainte de plecare şi că unele din

30
aceste dificultăţi, se asociază cu conflictele prezente înainte de plecarea propriu-zisă a
părinţilor. Conflictele dintre părinţi, prezente după plecare, au o influenţă puternică
asupra procesului de adaptare al copiilor. Copiii ale căror familii pot reduce conflictele,
se adaptează mai uşor situaţiei plecării, decât copiii familiilor în care conflictele persistă
timp îndelungat (Hughes R., 1996).

Cap. III – ADOLESCENŢA ŞI SĂNĂTATEA PSIHICĂ

3.1. - ADOLESCENŢA, VÂRSTA CRITICĂ A INDIVIDULUI

Conform primei persoane care a studiat adolescenţa în mod ştiinţific Stanley Hall
(1904), adolescenţa este ,,o perioadă de furtuni şi stres, precum şi de mari transformări în
plan fizic, mental şi emoţional’’(apud. Birch A., 2000, p.252).
Adolescenţa este o etapă a dezvoltării umane care se situează între copilărie,
vârsta inocenţei şi a jocului şi vârsta adultă, a maturizării şi a responsabilităţii.
Această perioadă din viaţa fiecăruia dintre noi a primit numeroase denumiri,
printre care: ,,criză juvenilă’’, ,,criză de originalitate’’, ,,vârsta dificilă’’, ,,vârsta de aur’’
sau ,,vârsta marilor idealuri’’. ,,Criza, apare întrucât persoana nu reuşeşte ca pe baza
noului echipament bio-psiho-social, pe care l-a dobândit, să treacă dintr-o dată de la
statutul de copil la cel de adult’’( Munteanu A., 1998, p.234).
Adolescenţa, această perioadă atât de dificilă şi de fragilă în acelaşi timp, se împarte în
două etape distincte:
- adolescenţa propriu-zisă, între 14-15 şi 18-20 de ani;
- adolescenţa prelungită, cuprinzând perioada 18-20 şi 24-25 de ani (ibidem).
Pe plan psihologic, adolescenţa este marcată de activarea şi înflorirea instinctului,
sexual, de conturarea intereselor profesionale, sociale, a dorinţei de libertate şi de
autonomie, de amplificarea vieţii afective. Inteligenţa se diversifică, puterea de
abstractizare a gândirii creşte, aptitudinile particulare se precizează (Sillamy N., 2000).
Totodată, adolescenţa se caracterizează şi prin definitivarea şi stabilizarea
structurilor de personalitate. În adolescenţă se dezvoltă conştiinţa de sine, capacităţile de
integrare a competiţiei loiale, capacitatea de a învăţa exercitarea de rol şi de statute

31
speciale în cadrul grupurilor de clase şcolare, apoi în viaţa socială, sportivă, culturală
(Şchiopu U., 1997).
Adolescenţii sunt copii în tranziţie, nu tineri adulţi; nevoile lor, inclusiv cele
emoţionale nu sunt ale unor adulţi, ci ale unor copii (Campbell R., 1995).
Mulţi părinţi însă, nu conştientizează acest fapt, mai precis, nevoia copiilor şi
adolescenţilor de a fi iubiţi, acceptaţi, de a li se purta de grijă, de a simţi că într-adevăr,
cuiva le pasă de ei. Un adolescent poate fi mai informat, mai inteligent, superior
părinţilor din diferite puncte de vedere, dar din punct de vedere emoţional, el este încă un
copil şi trebuie să simtă că este iubit şi acceptat de părinţi. Mulţi adolescenţi din zilele
noastre încearcă sentimentul că nu sunt luaţi în serios, ei ajungând să se simtă inutili,
neajutoraţi, disperaţi, autocompătimindu-se şi subapreciindu-se. Deseori adolescenţii de
azi, sunt descrişi ca o ,,generaţie apatică’’, pentru că mulţi dintre ei, au o imagine
negativă despre ei înşişi. Această concepţie despre sine, de cele mai multe ori, rezultă din
păcate din ignoranţa părinţilor, care ,,uită’’ faptul că adolescenţa este o perioadă dificilă
în viaţa oricărui individ şi, în special în această perioadă, copiii lor au nevoie de sprijin,
afecţiune şi devotament. O consecinţă a acestei situaţii este de multe ori un adolescent
depresiv.
Familia, căminul, mai mult decât orice sunt factorii care determină gradul de
sănătate psihică, siguranţa şi stabilitatea adolescentului, modul în care se dezvoltă ca
personalitate, modul cum se raportează la ceilalţi, nivelul încrederii în forţele proprii şi
modul de a reacţiona în faţa situaţiilor de viaţă. Cea mai mare responsabilitate a părinţilor
este aceea de a asigura copiilor un cămin plin de dragoste.
Cea mai importantă relaţie dintr-o familie este relaţia soţ-soţie, care are întâietate
asupra celei părinte-copil, deoarece securitatea adolescentului şi calitatea relaţiei părinte-
copil este în mare măsură dependentă de calitatea relaţiei soţ-soţie. O relaţie bună între
soţi, constituie baza unei mai bune comunicări cu adolescentul. Fiecare adolescent are
nevoie de părinţi, a căror relaţie să fie stabilă, bazată pe respect, dragoste şi o bună
comunicare.
Este adevărat că rata crescută a plecării părinţilor, crizele economice şi financiare,
scăderea calităţii vieţii şi a încrederii în conducere sunt factori stresanţi pentru fiecare
individ. Cu cât părinţii sunt mai afectaţi de aceste aspecte, cu atât le este mai greu să se

32
ocupe de nevoile adolescenţilor lor. Adolescentul plăteşte cel mai scump tribut acestor
timpuri grele, pentru că este persoana cea mai vulnerabilă a societăţii şi nevoia sa cea mai
mare este dragostea.

3.2. - SĂNĂTATEA PSIHICĂ

Organizaţia Mondială a Sănătăţii a definit sănătatea mintală drept o „stare

pozitivă de bine, credinţă în propria valoare a individului, în demnitatea şi valoarea
celorlalţi, abilitatea individului de a-şi gestiona lumea interioară de gânduri şi sentimente,
de a-şi organiza viaţa şi asuma riscuri, de a iniţia, dezvolta şi susţine relaţii personale
mutuale satisfăcătoare şi capacitatea psihismului de a se adapta şi de a-şi reveni după
şocuri şi stresuri” (Mihăilescu R., Prelipceanu D., Teodorescu R., 2000, p. 41).
Noţiunea de adaptare la mediu are o importanţă majoră în ceea ce priveşte
bunăstarea psihică. Un individ sănătos, din punct de vedere psihic, trăieşte în armonie cu
anturajul său, fiind bine integrat în familie şi în societate. Individul trebuie să fie capabil
să-şi rezolve atât conflictele interioare, cât şi pe cele exterioare, să reziste frustrărilor pe
care le presupune existenţa sa. Dacă nu reuşeşte, el nu se va putea bucura de sănătate
psihică, riscând să-şi exprime conflictele într-o nevroză sau mai grav, să piardă contactul
normal cu realitatea, devenind psihotic.
Sănătatea mintală circumscrie domeniul mai restrâns al normalităţii psihologice
ca proces dinamic şi continuu, care se desfăşoară în sfera personalităţii umane normale,
armonioase, echilibrate.
O bună sănătate psihică este văzută parţial în termenii gradelor de succes sau
competenţă, acceptabili în diverse sfere de activitate, cum ar fi relaţiile interpersonale şi
rezolvarea de probleme. Tendinţa de a-şi spori independenţa şi autoreglarea, este tot o
caracteristică fundamentală a sănătăţii psihice a unei persoane.
Persoana sănătoasă psihic este văzută ca având un rol activ în relaţia sa cu mediul.
Ea îşi stabileşte scopuri şi face eforturi consistente pentru a le atinge. Un nivel crescut de
aspiraţie este reflectat de o motivaţie înaltă, căutare de noi oportunităţi şi de o angajare
faţă de sine pentru noi provocări. Menţinerea unui nivel de aspiraţie ridicat este

33
importantă pentru o bună sănătate psihică. Persoanele care sunt sănătoase din punct de
vedere psihic exprimă o armonie, un echilibru şi o relaţionare normală cu cei din jur.
Termenul de sănătate psihică exclude prezenţa unor simptome depresive, a
unei anxietăţi ridicate sau unei stime de sine scăzute.

3.3. - DEPRESIA

Depresia este o stare morbidă, mai mult sau mai puţin durabilă, caracterizată
îndeosebi de tristeţe şi de o scădere a tonusului şi a energiei. Potrivit datelor Organizaţiei
Mondiale a Sănătăţii, 5-10% din populaţia mondială ar prezenta tulburări depresive
(Sillamy N., 2000).
Tulburarea depresivă a personalităţii este definită printr-un ,,pattern pervaziv de
tristeţe şi pesimism, de autocriticism, autostimă redusă, pasivitate şi expresie inhibată a
agresivităţii’’(Gunderson G.J., Katbarine P., 1995, apud. Perciun V., 2001, p.219).
Depresia este o boală a întregului corp, afectând trupul, sistemul nervos,
dispoziţia, gândurile şi comportamentul (Pantaia D., 2003).
Simptomele depresiei
Oamenii cu depresie sunt retraşi şi se ascund de societate. Ei îşi pierd interesul
pentru lucrurile din jurul lor şi devin incapabili de a experimenta plăcerea. Ei sunt cronic
obosiţi, au tulburări de somn (insomnie, somn excesiv), schimbări în apetit (fie manâncă
prea puţin sau prea mult), experimentează dureri de cap, dureri de spate, probleme
digestive, nelinişte, iritabilitate, anxietate, pierderea interesului sau a plăcerii pentru
lucrurile care în mod obişnuit produc plăcere, sentimente de nonvaloare şi stimă de sine
scăzută. Pentru ei, lucrurile par sterpe, fără valoare şi timpul pare să treacă încet. Alte
trăiri experimentate, sunt tristeţea şi chiar disperarea, mulţi luând în considerare suicidul
sau gândindu-se la moarte.
Etiologie
Cauzele depresiei nu sunt pe deplin înţelese şi probabil că ele sunt multe şi
variate. Depresia poate să fie provocată de: stres şi tensiune, un eveniment de viaţă
traumatic, dezechilibre chimice în creier, boli tiroidiene, deficienţe nutriţionale, dietă

34
săracă, consumul de zahăr, lipsa de exerciţiu, orice boală fizică (organică) serioasă şi
alergii.
Oricare ar fi cauzele care o declanşează, depresia începe cu o tulburare în acea
parte a creierului care guvernează dispoziţia. Majoritatea oamenilor, fac faţă stresului de
fiecare zi, organismul lor reajustându-se repede la aceste presiuni. Când stresul este prea
mare pentru o persoană, mecanismul său de adaptare nu mai răspunde şi depresia se
declanşează.
În funcţie de intensitatea manifestărilor, durata şi impactul pe care îl au asupra
funcţionării sociale, familiale şi profesionale ale persoanei putem vorbi despre:
- depresie uşoară sau moderată, care păstrează omul alături de semenii săi, deşi este mai
retras, mai detaşat, mai lent în vorbire şi acţiuni, mai puţin activ;
- depresie severă, în care persoana devine tăcută, nu se mai adresează nimănui, nu mai
poate plânge, este împietrită de durere, în nemişcare asemenea unei morţi simbolice
(Duma I., 2004).
După sursa de condiţionare depresia se poate împărţi în:
- depresie reactivă, ca răspuns la situaţii grele de viaţă, cum ar fi moartea celor apropiaţi,
pierderea locului de muncă, conflicte, divorţ, injurii sociale;
- depresie endogenă, care se constituie ca efect de sumaţie inconştientă a post-conduitelor
interpersonale şi a relaţiilor tensionate, atitudine ostilă faţă de unele persoane (Şchiopu
U., 1997).
Depresia poate apărea atât în cazul părinţiilor care pleacă cât şi în cazul
adolescenţilor.
La adolescenţi, depresia se manifestă prin dereglări de dispoziţie (plictiseală,
dezinteres, indiferenţă) şi tulburări de comportament: instabilitate, agresivitate, opoziţie,
scăderea randamentului şcolar, bulimie sau anorexie, enurezis. Tot la adolescenţi, se
poate manifesta o formă de depresie, numită depresie anaclitică, care se referă la
ansamblul de dezordini fizice şi psihice care se instalează progresiv la copilul mic,
separat de mama sa, după ce a avut cu ea o relaţie satisfăcătoare de cel puţin şase luni
după naştere. În astfel de cazuri, copilul doarme prost, pierde din greutate, este mofturos,
plângăcios, trist. Dacă separaţia afectivă de mama sa nu depăşeşte 3-4 luni, aceste
tulburări pot să dispară (Sillamy N., 2000).

35
 Depresia nu apare direct după o situaţie de pierdere traumatizantă, ci există,
conform lui Kubler Ross (apud. Duma I., 2003), mai multe etape ale procesului
traumatic:
- negarea: ,,… nu se întâmplă cu adevărat, sigur e o greşeală’’;
- furia: ,,…de ce eu? Nu merit asta, nu e corect!’’;
- tristeţea: ,, ce voi face acum? Cum aş pute să trăiesc fără…’’;
- adaptarea: ,, mă întreb ce va fi mai departe? Poate lucrurile vor putea fi şi mai bune’’.

3.3.1 – DEPRESIA LA ADOLESCENŢI

Nu doar adulţii devin deprimaţi. Copiii şi adolescenţii pot suferi de asemenea de

depresie. Depresia ajunge să fie definită ca fiind o boală, atunci când sentimentele
depresive persistă şi afectează capacitatea de funcţionare a copilului.
Aproximativ 5% din copii şi adolescenţi, trec printr-un episod depresiv, la un
moment dat. Copiii care trec prin perioade de stres acut cum este un divorţ, care
experimentează o pierdere sau care au tulburări de atenţie, de învăţare, de comportament
sau de anxietate, sunt mai expuşi unor episoade de depresie. Comportamentul copilului
depresiv poate fi diferit de cel al unui adult deprimat. Părinţii trebuie să fie atenţi la
semnele depresiei. Aceste semne sunt: tristeţe, pesimism, interes scăzut faţă de diferite
activităţi, incapacitate de a se bucura de activităţile favorite, plictiseală permanentă, lipsă
de energie, izolare socială, comunicare redusă, stimă de sine scăzută, sentimente de
vinovăţie, sensibilitate extremă în faţa unor eşecuri, iritabilitate ridicată, furie, ostilitate,
dureri de cap şi stomac, absenţe nemotivate de la şcoală, rezultate şcolare scăzute, slabă
capacitate de concentrare, schimbări majore în ceea ce priveşte obiceiul de a mânca şi
dormi, gânduri sinucigaşe, comportament autodistructiv.
Depresia este mult mai des întâlnită printre adolescenţi decât se crede a fi de fapt.
Un adolescent care pare retras şi singur, în cele mai multe dintre cazuri trece printr-o
,,perioadă intensă de rezolvare de probleme’’. Pentru unii adolescenţi, această perioadă
este foarte serioasă şi ei pot ajunge chiar la comportamente sinucigaşe. Adolescenţii
depresivi se simt trişti şi cred că situaţia lor este lipsită de speranţă. Ei pot fi nemulţumiţi
de relaţiile pe care le au cu familia şi prietenii. În cazul în care părinţii lor divorţează ei se

36
simt deseori foarte afectaţi, ajungând depresivi în cazuri extreme. Adolescenţii depresivi
manifestă în mod frecvent dificultăţi de concentrare a atenţiei, schimbări bruşte în
gândire şi comportament, probleme cu somnul. Ei se pot simţi obosiţi, extenuaţi sau
dimpotrivă plini de energie sau vinovaţi şi nefolositori. Un adolescent depresiv, dacă nu
primeşte ajutorul de care are nevoie, poate sfârşi prin a se sinucide.
În mod normal, adolescenţii trec printr-o perioadă mai dificilă, în care se plâng şi
vorbesc despre tristeţea care îi apasă, încercând să facă ceva în legătură cu ea.
Diferenţa dintre tristeţea ,,normală’’ a adolescentului şi depresia clinică se
bazează pe durata, intensitatea şi gradul devierii de la comportamentul şi personalitatea
adolescentului, caracteristică acestei perioade. Adolescenţii pot deveni nefericiţi din
multe motive. Adolescenţii care au o rezistenţă scăzută în situaţii de stres, devin mult mai
des depresivi. Acest lucru se întâmplă, în familiile a căror membrii, de regulă bunicii,
suferă sau au suferit de depresie. Este normal ca adolescenţii să se simtă nefericiţi uneori.
Un adolescent suferă de depresie, dacă el experimentează cinci sau mai multe din
simptomele menţionate mai sus, timp de două săptămâni sau mai mult.
Depresia adolescentului este un fenomen complex, subtil şi periculos. Este
complex datorită multiplelor şi complicatelor sale cauze şi efecte. Este subtil pentru că
rămâne nedetectat, chiar şi de către adolescenţi, până când se întâmplă o tragedie şi este
periculos pentru că poate produce cele mai grave rezultate, de la insuccese şcolare până la
sinucidere (Campbell R., 1995).
Depresia adolescenţilor este mai greu de identificat pentru că simptomele sale
sunt diferite de ale adulţilor. Dacă adolescentul are o depresie moderată el poate acţiona
şi vorbi normal, doar conţinutul discuţiilor sale să fie afectat. El îşi poate îndrepta
gândurile spre subiecte deprimante, dar având în vedere că şi gândirea adulţilor din zilele
noastre este marcată de o tentă pesimistă, există posibilitatea ca depresia adolescentului
să treacă uşor neobservată. În depresia gravă, adolescentul îşi pierde capacitatea de a
gândi clar, logic şi raţional. Judecata i se deteriorează, pe măsură ce-şi pierde capacitatea
de menţinere a unei perspective sănătoase şi se concentrează tot mai mult asupra
detaliilor morbide, deprimante. Perceperea realităţii se deformează, în special când îşi dă
seama de ceea ce gândesc alţii despre el. Are impresia că totul este fără sens, fără valoare
şi că nu mai are rost să trăiască.

37
 Depresia moderată la adulţi poate determina probleme serioase, începând cu
probleme de somn şi alimentaţie şi ajungând până la incapacitatea de a funcţiona la nivel
personal şi profesional. ,,Depresia moderată la adolescenţi este la fel de profundă ca şi la
adulţi, iar din punct de vedere biochimic şi neurohormonal sunt identice’’(ibidem).
Diferenţa, constă în modul de manifestare. Adultul cu depresie moderată arată şi se simte
mizerabil, fiind de cele mai multe ori, în incapacitatea de a funcţiona normal.
Adolescentul în schimb, are acest tablou simptomatic în cazul unei depresii severe.
Totodată, adolescenţii sunt foarte pricepuţi în mascarea depresiei, purtându-se de parcă
se simt bine, când de fapt ei sunt foarte nefericiţi. Acest fenomen este numit de către Ross
Campbell (1995) ca fiind ,,depresia surâzătoare’’ şi constă în faptul că adolescenţii
folosesc această mască, în mod inconştient atunci când se află în prezenţa altor persoane.
Un adolescent deprimat este foarte sensibil la presiunile negative ale colegilor săi
şi poate cădea victimă alcoolului, drogurilor, delicvenţei, imoralităţii sexuale, precum şi
altor fapte antisociale. Identificarea depresiei juvenile necesită cunoaşterea diversităţii
simptomelor prin care aceasta se manifestă.
Adolescenţii depresivi dispun de diverse modalităţi de exteriorizare a trăirilor prin
care ei trec. Băieţii tind să fie mai violenţi decât fetele, ei încercând să-şi uşureze
simptomele depresive furând, minţind, bătându-se, conducând cu viteză mare sau prin
alte acte antisociale ca de exemplu spargeri. Aceste acţiuni au un anumit grad de pericol
şi fiind incitante îndepărtează oarecum durerea depresiei. Fetele, în schimb, se
exteriorizează în moduri mai puţin violente. Ele de multe ori, recurg la promiscuitate
sexuală, cu toate că după astfel de comportamente ele se simt şi mai rău decât înainte,
datorită sentimentului autodegradării pe care îl încearcă. Un adolescent îşi poate
exterioriza depresia şi luând droguri, deoarece acestea blochează durerea, dar după ce
efectul încetează, durerea revine şi pentru a obţine acelaşi efect adolescentul trebuie să
mărească doza, devenind astfel dependent de droguri. Un alt mod prin care adolescentul
îşi manifestă depresia este tentativa de sinucidere. Uneori tentativa este un gest prin care
el nu-şi doreşte moartea, ci doar atragerea atenţiei. S-a constatat că fetele au mult mai
multe tentative de sinucidere decât băieţii, dar băieţii reuşesc mai des.
De cele mai multe ori există un factor declanşator al depresiei la adolescenţi ca de
exemplu: moartea sau plecarea unei persoane importante pentru adolescent, o decepţie

38
cum ar fi divorţul părinţilor sau un conflict între ei, mutarea într-un loc nedorit, o
dezamăgire în dragoste. În astfel de situaţii, adolescentul se simte abandonat şi singur.
Adolescenţii sunt foarte sensibili la problemele dintre părinţi şi din nefericire, cei
mai mulţi dintre părinţi cred că, după absolvirea liceului, lor nu le mai pasă de ceea ce se
întâmplă acasă, ceea ce este complet eronat. Mulţi părinţi nu-şi dau seama cât de dificilă
este această perioadă din viaţa unui tânăr şi cât de important este să continue să-i asigure
o bază domestică solidă şi stabilă.

3.4. - STIMA DE SINE

Într-o societate în permanentă schimbare, în care primează competitivitatea,

provocările, respectul de sine este o nevoie cu valoare de supravieţuire, vitală pentru
echilibrul psihic al fiecărui individ.
,,Stima de sine” reprezintă o nevoie umană profundă şi puternică, esenţială pentru
o adaptabilitate sănătoasă a individului, adică pentru funcţionarea lui optimă şi împlinirea
de sine’’(Albu G., 2002). Stima de sine, se referă la încrederea în propria capacitatea de a
gândi, de a face faţă provocărilor, de a lua decizii corecte, de a controla schimbările şi la
încrederea în dreptul şi posibilitatea de a avea succes şi de a fi fericit. Stima de sine
descrie gradul în care persoana, are tendinţa de a se autoevalua pozitiv şi de a respinge
atributele negative, ea devenind un indicator al stării de bine.
Stima de sine este o dimensiune fundamentală a personalităţii, care se formează
în sânul familiei. Familia joacă un rol foarte important în construirea unei stime de sine
ridicate a copilului şi a adolescentului, în special, prin intermediul suportului afectiv,
moral, pe care aceasta trebuie să-l ofere. Cel mai profund constituent al stimei de sine
este iubirea de sine. Nivelul ei depinde în mare măsură de dragostea şi afectivitatea pe
care familia o oferă individului când acesta este copil. Nivelul stimei de sine nu se
fixează într-o manieră definitivă în copilărie, ea poate să crească sau să descrească, o
dată cu maturizarea biologică a persoanei. Ea este o dimensiune a personalităţii foarte
mobilă, care are nevoie să fie în permanenţă întreţinută.
O persoană care are o stimă de sine ridicată este mereu deschisă la tot ceea ce este
nou, acceptă surpriza şi incertitudinea, caută mereu provocări şi stimulente, pe când o

39
persoană cu o stimă de sine scăzută caută dimpotrivă, siguranţa a ceea ce este cunoscut şi
nepretenţios, a ceea ce este obişnuit şi comod. Persoanele cu o stimă de sine scăzută se
tem de eşec. Ele se concentrează mai mult asupra protejării stimei de sine, prevenirii
eşecului, decât gestionării riscului. Se poate spune că nivelul global al stimei de sine a
unei persoane, influenţează considerabil alegerile pe care le face în viaţă şi stilul său
existenţial.
Specialiştii au ajuns la concluzia că majoritatea problemelor psihologice începând
de la anxietate, depresie şi până la teama de intimitate, abuzul de alcool, droguri, tulburări
sexuale, violenţă, sinucidere se leagă mai mult sau mai puţin, dar întotdeauna de o
deficienţă a stimei, respectului de sine. Persistenţa o perioadă îndelungată de timp, a unui
nivel scăzut al stimei de sine, se poate transforma într-o pseudo-stimă de sine.
Pseudo-stima este un mecamism auto-protector, menit să diminueze anxietatea şi
să asigure un fals sentiment de siguranţă. Astfel, individul în loc să caute respectul (stima
de sine) în conştiinţă, responsabilitate, în acţiuni sistematice duse la bun sfârşit, el îl caută
în popularitate, în bunuri materiale, aventuri sexuale, jocuri de noroc.
Instalarea unui inadecvat respect de sine, s-ar putea solda cu alegerea greşită a
prietenilor, obiceiuri proaste privind stilul de viaţă, anxietate sau depresie cronică, o viaţă
resimţită asemenea unui lung şir de eşecuri, nevoie ridicată de iubire şi de aprobare.
Această nevoie nepotolită de iubire şi de aprobare se datorează carenţelor afective din
prima copilărie.
Dacă un adolescent are o stimă de sine foarte mică, este posibil ca acest fapt să se
datoreze absenţei dragostei necondiţionate, acea dragoste oferită fără pretenţii, din partea
ambilor părinţi. Mulţi părinţi nu conştientizează această nevoie a copilului, iar dacă
vorbim de o familie destrămată în urma plecării părinţilor, această nevoie este de multe
ori cu atât mai puţin satisfăcută. Ca urmare, un astfel de adolescent va căuta să-şi
compenseze nevoia nesatisfăcută prin acte nu întotdeauna acceptate social.

40
 3.5. - ANXIETATEA

Anxietatea este definită ca o teamă fără obiect, ca o nelinişte însoţită de tensiune

intrapsihică, agitaţie, iritabilitate şi simptome somatice (Mitrofan apud. Nuţ S., 2003).
Anxietatea reprezintă o stare afectivă care se caracterizează printr-un sentiment de
insecuritate, de tulburare, difuz (Sillamy N., 2000).
Anxietatea generează produse imaginative abundente, derulări de scene de
imaginaţie uneori înspăimântătoare, care nu pot fi ignorate şi nici eliminate şi care pun
stăpânire pe individ şi îl domină.
Se face o distincţie clară între termenul de anxietate şi termenul de angoasă.
Angoasa presupune predominarea tulburărilor somatice, ca senzaţia de sufocare,
transpiraţie, accelerarea pulsului, pe când în cazul anxietăţii, neliniştea este trăită de
individ cu predilecţie în plan psihic. Angoasa a fost definită şi ca o nelinişte dusă la
extrem, ca o frică iraţională, ca o intensificare a anxietăţii (Golu, apud. Nuţ S., 2003).
Angoasa presupune o anticipare a pericolului şi o pregătire elaborată pentru
venirea lui, chiar dacă acesta este necunoscut (Duma I., 2003).
Anxietatea este trăită ca o stare de nelinişte, cu privire la propria capacitate de a
face faţă unor ameninţări. Ea se caracterizează prin hipervigilenţă, care induce creşterea
nivelului activării fiziologice, determinând conştientizarea valenţelor negative ale
stimulilor ambientali.
Anxietatea se poate manifesta sub două forme: anxietatea ca stare şi anxietatea ca
trăsătură.
Anxietatea ca stare prezintă o serie de caracteristici, ca de exemplu:
emoţionalitate negativă (frică, spaimă, panică), anticipări pesimiste ale evenimentelor,
manifestări motorii şi de hiperactivare ale sistemului nervos vegetativ, manifestări psihice
de iritabilitate şi incapacitate de concentrare şi relaxare.
Anxietatea ca trăsătură este văzută ca o dispoziţie a unei persoane de a manifesta
stări de anxietate accentuată. Ea descrie o particularitate relativ stabilă a personalităţii,
care afectează eficienţa funcţională a sistemului cognitiv al individului (Nuţ S., 2003).
Persoanele anxioase se disting prin modul în care evaluează situaţiile şi prin strategiile
comportamentale pe care le dezvoltă în situaţiile care le depăşesc resursele personale.

41
 Cei cuprinşi de anxietate sunt mereu în alertă, au senzaţia penibilă de neputinţă în
faţa pericolelor pe care le simt că se apropie, manifestă instabilitate motorie şi tulburări
ale somnului (Şchiopu U., 1997).
Printre factorii care pot declanşa anxietatea, se numără experimentarea unor
evenimente de viaţă stresante în această categorie intrând şi plecarea părinţilor. Copiii
provenind din familii cu părinţi plecaţi sunt mai expuşi la dezvoltarea unor relaţii sociale
nesatisfăcătoare, eşec şcolar, delicvenţă, stări de depresie şi anxietate. Conflictele
conjugale îşi pune amprenta asupra dezvoltării armonioase a copiilor. Astfel, pattern-ul
de interacţiune conjugală, în care tatăl manifestă un nivel ridicat de iritabilitate şi tendinţa
de a nu comunica este asociat cu apariţia simptomelor anxioase la copil, a problemelor
comportamentale şi cognitive ale acestuia. Studiile arată că abuzul emoţional este asociat
cu dezvoltarea disfuncţională a copilului în plan socio-emoţional, favorizând apariţia
simptomelor anxioase, depresive, sensibilitate interpersonală, scăderea stimei de sine,
disociere şi trăsături ale personalităţii borderline (Ferguson şi Dacey, apud. Nuţ S., 2003).
Tabloul simptomatic al anxietăţii în adolescenţă se prezintă astfel :
- simptome subiective: sentimentul de spaimă, frica de animale, de eşec, de a apărea în
public;
- simptome exprimate comportamental: nelinişte motrică, hipervigilenţă, refuzul de a
merge la şcoală;
- simptome cognitive: atenţie dispersată, memorie de lucru deficitară, scăderea
performanţelor şcolare;
- simptome fiziologice: tahicardie, hipertensiune arterială, transpiraţie;
- simptome hipocondriace: cefalee, dureri abdominale, vertij, alergii (Nuţ S., 2003).

42
 SCOPUL cercetării este identificarea şi studierea efectelor pe termen lung ale
plecării părinţilor, la muncă în străinătate, asupra adolescenţilor.

OBIECTIVELE CERCETĂRII

Obiectivul principal al cercetării, este examinarea relaţiei dintre plecarea

părinţilor, la muncă în străinătate şi sănătatea psihică a copiilor acestora, la vârsta
adolescenţei.

Obiectivele secundare ale cercetării sunt următoarele:

 Evidenţierea existenţei unei legături între sănătatea psihică a

adolescenţilor şi forţa eului acestora;

 Identificarea şi măsurarea diferenţelor, în ceea ce priveşte

anxietatea (ca stare de moment şi trăsătură de personalitate), stima de sine şi depresia la
adolescenţi, în funcţie de mediul familial al acestora (părinţi plecaţi/ părinţi rămaşi);

 Identificarea şi măsurarea diferenţelor existente la nivelul

personalităţii adolescenţilor, în funcţie de mediul familial de provenienţă al acestora
(părinţi plecaţi/părinţi rămaşi acasă).

43
 IPOTEZELE CERCETĂRII

Ipotezele cercetării sunt următoarele:

 Adolescenţii cu părinţi plecaţi, la muncă în străinătate, au un nivel al

stimei de sine mai scăzut decât adolescenţii cu părinţii rămaşi în ţară.

 Adolescenţii cu părinţi plecaţi, în străinătate au un nivel al depresiei

mai ridicat decât adolescenţii cu părinţii rămaşi în ţară.

 Adolescenţii cu părinţi plecaţi, la muncă în străinătate, sunt mai

anxioşi decât adolescenţii cu părinţii rămaşi în ţară

Cap. IV. – METODOLOGIA CERCETĂRII

4.1. - SUBIECŢII

Pentru atingerea obiectivelor acestui studiu, au fost investigaţi un număr total de

60 de subiecţi, repartizaţi în mod egal, în două eşantioane distincte.
Eşantionarea subiecţilor a fost realizată pe baza criteriului de tip etichetă:
părinţi plecaţi/părinţi rămaşi. O condiţie esenţială, de care s-a ţinut cont în ceea ce
priveşte construirea eşantionului de adolescenţi cu părinţii plecaţi a fost, ca părinţii să fie
plecaţi de minimum 2 ani.
Fiecare eşantion de subiecţi este format din 30 de adolescenţi, cu vârsta cuprinsă
între 15 şi 19 ani, distribuţia dintre sexe fiind egală.
Subiecţii investigaţi provin din trei licee din Baia – Mare: ,,Colegiul Naţional
Vasile Lucaciu’’, ,,Colegiul Naţional Gheorghe Şincai’ şi Liceul „Aurel Vlaicu”.

44
Acestora le-au fost aplicate chestionare în cadrul orelor de dirigenţie, după ce le-a fost
oferit instructajul corespunzător, pentru fiecare probă în parte.
Este important de precizat faptul că nu a fost controlată varianţa datorită sexului,
în ambele grupuri existând atât fete, cât şi băieţi, în număr inegal.
Pentru respecarea normelor deontologice nu s-au înregistrat numele subiecţilor,
doar vârsta şi sexul.

4.2. - BATERIA DE PROBE

În cadrul acestei cercetări au fost utilizate următoarele probe psihologice:

 Scala Rosenberg de măsurare a stimei de sine, formată din 10 afirmaţii

la care se indică poziţia faţă de conţinuturile lor, prin alegerea uneia din cele patru
posibilităţi de răspuns, corespunzând unor grade diferite de acord. Punctajul care se
acordă pentru fiecare item variază între 1 şi 4 puncte (categoric nu = 1 punct, nu sunt de
acord = 2 puncte, de acord = 3 puncte, absolut de acord = 4 puncte). Punctajul maxim
care poate fi obţinut este de 40 de puncte, iar cel minim de 10 puncte. Itemii la care se
face cotare inversă sunt: 3, 5, 8, 9, 10.

 Inventarul Beck de măsurare a depresiei, este o scală de autoevaluare

pentru desemnarea prezenţei şi severităţii simptomelor depresive formată din 21 de grupe
de itemi, care corespund caracteristicilor cognitive, motivaţionale şi afective ale
depresiei, mai precis: tristeţe, pesimism, sentiment al eşecului, nemulţumire, vinovăţie,
sentiment al pedepsei, neplăcere faţă de sine, autoacuzare, autoagresiune, plâns,
iritabilitate, retragere socială, nehotărâre, modificare în imaginea de sine, dificultate în
muncă, tulburări de somn, fatigabilitate, anorexie, pierdere în greutate, preocupări faţă de
starea fizică, absenţa libidoului. Subiectul trebuie să răspundă la toţi itemii, acordând un
punctaj cuprins între 0 şi 3 puncte, în funcţie de acordul, respectiv dezacordul său.
Punctajul maxim care poate fi obţinut este de 63 de puncte, iar cel minim de 0 puncte.

45
  Chestionar S.T.A.I. Forma X-1, de evaluare a anxietăţii ca stare, a fost
elaborat de C.D. Spielberger, R.L. Gorsuch, R. Luschene în 1968 şi tradus şi adaptat de
Iudith Kahana Moscu. Este format din 20 de întrebări, fiecare cu patru variante de
răspuns (deloc = 1, puţin = 2, destul = 3 şi foarte mult = 4). Acest chestionar măsoară
nivelul anxietăţii ca stare de moment. Punctajul maxim care poate fi obţinut este de 80 de
puncte, iar cel minim de 20 de puncte. Itemii cu cotare inversă sunt: 1, 2, 5, 8, 10, 11, 15,
16, 19, 20.
 Chestionar S.T.A.I. Forma X-2, de evaluare a anxietăţii ca trăsătură,
a fost elaborat de C.D. Spielberger, R.L. Gorsuch, R. Luschene în 1968 şi tradus şi
adaptat de Iudith Kahana Moscu. Este format din 20 de întrebări, fiecare cu patru variante
de răspuns (aproape niciodată = 1, câteodată = 2, adeseori = 3 şi aproape întotdeauna =
4). Acest chestionar măsoară nivelul anxietăţii ca trăsătură de personalitate. Punctajul
maxim care poate fi obţinut este de 80 de puncte, iar cel minim de 20 de puncte. Itemii cu
cotare inversă sunt: 1, 6, 7, 10, 13, 16, 19.

Cap. V. – ANALIZA ŞI INTERPRETAREA DATELOR

5.1. - INTERPRETAREA CANTITATIVĂ

Pentru verificarea ipotezelor acestui studiu a fost utilizat programul de statistică

SPSS 10.0 pentru Windows, lucrându-se cu ajutorul corelaţiei bivariate şi a testului t,
pentru eşantioane independente.
Acest lucru a fost posibil deoarece, după cum se poate observa în anexe,
distribuţia tuturor variabilelor luate în considerare este normală, iar pentru măsurarea
datelor s-au folosit scale numerice.
Am ales testul t independent chiar dacă volumul celor două eşantioane depăşeşte
cifra 30, deoarece tendinţa ultimilor ani, este aceea de a înlocui testul z cu testul t.
Acestea sunt şi recomandările revistelor de cercetare ştiinţifică, patronate de Asociaţia
Psihologilor Americani. Tot în acest sens, programe de statistică precum SPSS au

46
renunţat la testul z în favoarea testului t. De asemenea, utilizarea testului t pentru
eşantioane independente a fost posibilă deoarece, cele două grupe avute în vedere, au o
dispersie omogenă.
Rezultatele au fost considerate semnificative statistic la un prag de semnificaţie
p<0.05.
Prezentarea, analiza şi interpretarea datelor, a fost realizată în directă legătură cu
ipotezele experimentale, stabilite în cercetare. Se va verifica modul în care acestea se
confirmă sau se infirmă ca urmare a prelucrării datelor experimentale.
Principalii descriptori statistici ai datelor colectate sunt prezentaţi în tabelul
următor şi informaţii despre acestea pot fi găsite şi în Anexe.

Tabel nr. 1 – Descriptori statistici

N Minim Maxim Medie Abatere standard

STIMA 60 10,00 33,00 18,2833 5,0122
DEPRESIE 60 ,00 1,76 ,3938 ,3698
STAI1 60 21,00 83,00 40,5000 12,0795
STAI2 60 22,00 77,00 41,4000 9,5477

Prima ipoteză a cercetării psihologice este:

 Adolescenţii cu părinţi plecaţi, la muncă în străinătate, au un nivel al stimei

de sine mai scăzut decât adolescenţii cu părinţii rămaşi în ţară.

Pentru susţinerea acestei ipoteze a studiului, sunt invocate următoarele rezultate

statistice:
Tabel nr.2 - Mediile şi abaterile standard ale stimei de sine
Mediul de
provenienţă al Volumul Abaterea
Media
adolescenţilor eşantionului standard
Părinţi rămaşi
Stima de sine în ţară 30 17,06 5,46
Părinţi plecaţi
din ţară 30 19,50 4,26

47
 În tabelul de mai sus se poate observa că, există o diferenţă la nivelul mediilor în
ceea ce priveşte stima de sine între adolescenţii care au părinţii plecaţi şi adolescenţii care
au părinţii rămaşi în ţară. Pentru a afla dacă această diferenţă, de la nivelul mediilor celor
două eşantioane este suficient de mare, pentru a sprijini ipoteza de cercetare, trebuie să
putem respinge ipoteza nulă care neagă existenţa unor diferenţe între cele două
eşantioane la nivelul stimei de sine, iar pentru aceasta am aplicat testul t, pentru
eşantioane independente.

Tabelul nr.3 - Testul Levene, testul t pentru stima de sine

Testul Levene de Testul t de egalitate a mediilor

egalitate a dispersiilor
F Sig. T df Sig.
(2-tailed)
Dispersie
Stima de omogenă 0,611 0,438 1,923 58 0,059
sine Dispersie
eterogenă 1,923 54,783 0,060

Se poate observa că testul Levene nu este semnificativ statistic F = 0,611, p>.05,

deci, nu există diferenţe semnificative în ceea ce priveşte dispersia, ea este omogenă şi
drept urmare vom lua în considerare prima valoare a lui t(68)=1,923 la un p>.05. Având
o ipoteza unidirecţională, pragul de semnificaţie se împarte la 2.
Acest rezultat este semnificativ din punct de vedere statistic, astfel că ipoteza de
cercetare este acceptată şi ipoteza nulă este respinsă. Aceasta înseamnă că, există
diferenţe semnificative în ceea ce priveşte stima de sine a adolescenţilor, în funcţie de
mediul familial din care provin: părinţi plecaţi din ţară respectiv părinţi rămaşi în ţară.
Conform rezultatelor obţinute, ipoteza pe care am vehiculat-o referitoare la
existenţa unor diferenţe semnificative din punct de vedere statistic, în ceea ce
priveşte stima de sine, între adolescenţii care au părinţii plecaţi şi adolescenţii care
nu au părinţii plecaţi, s-a confirmat.
Înainte de argumentarea rezultatelor statistice corespunzătoare acestei ipoteze,
este necesară prezentarea repartiţiei adolescenţilor avuţi în vedere, în urma plecării
părinţilor acestora.

48
 Se poate observa că 88% din cazurile adolescenţilor cu părinţii plecaţi din ţară,
care au fost evaluaţi în cadrul acestei cercetări, au rămas în încredinţarea unui membru al
familiei lărgite (bunici sau alte rude), doar 6% dintre adolescenţi nu sunt încredinţaţi
unei persoane de îngrijire (persoană adultă căreia părintele i-a lăsat copilul spre creştere
şi educare în manieră legală sau nu), iar restul de 6% au fost lăsaţi în grija
fraţilor/surorilor, ceea ce implică supra-încărcare cu sarcini şi supra-solicitare de rol.

Diagrama nr.1.- Repartiţia copiilor după plecarea părinţilor în străinătate

A doua ipoteză a cercetării este:

 Adolescenţii cu părinţi plecaţi, în străinătate au un nivel al depresiei

mai ridicat decât adolescenţii cu părinţii rămaşi în ţară.
În sprijinul acestei ipoteze, prezentăm argumentele statistice din tabele cu
numărul 4 şi 5.
Tabel nr. 4 - Mediile şi abaterile standard ale depresiei
Mediul de
provenienţă al Volumul Abaterea
Media
adolescenţilor eşantionului standard
Părinţi rămaşi
Depresia în ţară 30 0,25 0,26
Părinţi plecaţi
din ţară 30 0,53 0,40

49
 Există o diferenţă între media obţinută de adolescenţii cu părinţii plecaţi şi
adolescenţii care nu au părinţii plecaţi, dar pentru a vedea dacă această diferenţă este
semnificativă, am introdus ipoteza nulă, conform căreia nu există diferenţe
semnificative în ceea ce priveşte depresia, între cele două eşantioane şi am aplicat
testul t, pentru eşantioane independente.
Tabel nr.5 -Testul Levene, testul t independent pentru depresie
Testul Levene de Testul t de egalitate a mediilor
egalitate a dispersiilor
F Sig. t df Sig.
(2-tailed)
Dispersie
Depresia omogenă 3,997 0,050 3,247 58 0,002
Dispersie
eterogenă 3,247 49,158 0,002

Tabelul numărul 5 prezintă testul Levene F = 3,997, la un p>.05, care nu este

semnificativ din punct de vedere statistic, astfel că luăm în considerare prima valoare a
lui t(58) = 3,247 la un p<.01, care este foarte semnificativ din punct de vedere statistic.
Acestea fiind rezultatele, ipoteza de cercetare este acceptată, iar ipoteza nulă
este respinsă. Deci, există diferenţe semnificative din punct de vedere statistic, în ceea ce
priveşte depresia la adolescenţi, în funcţie de mediul familial de provenienţă al acestora
(părinţi plecaţi din ţară / părinţi neplecaţi din ţară).
Astfel, ipoteza conform căreia există diferenţe semnificative în ceea ce priveşte
depresia între adolescenţii care au părinţii plecaîaţi şi adolescenţii care nu au
părinţii plecaţi, a fost confirmată.
Referitor la stările prin care au trecut copii chestionaţi în cadrul cercetării de faţă,
atunci când au aflat că părinţii lor pleacă la muncă în străinătate, ilustrativ este graficul de
mai jos.

50
 Diagrama nr.2. - Reacţiile copiilor în faţa plecării părinţilor

Se poate observa că, în proporţie de 43%, copii au sperat şi şi-au dorit ca părinţii
lor să nu plece în străinătate, 31% dintre ei au fost indiferenţi şi 26% dintre ei au fost
trişti. Procentul de 31% la sută, care reflectă indiferenţa copiilor faţă de plecarea
părinţilor poate fi explicat prin vârsta pe care aceştia o aveau la momentul când doar unul
dintre părinţi a plecat, aceştia fiind destul de mici (între un 10 şi 14 ani).
Procentul de 26% care semnifică tristeţea, poate să ne ducă cu gândul la
existenţa unui episod depresiv, dacă tristeţea a fost persistentă, episod care s-a consumat
însă. Cert este că, adolescenţii a căror părinţi au plecat, prezintă simptome depresive în
momentul de faţă, acest lucru indicându-ne că trauma plecării nu a fost depăşită cu succes
şi fără să aibă urmări evidente.

Cea de-a treia ipoteză de cercetare este următoarea :

 Adolescenţii cu părinţi plecaţi, la muncă în străinătate, sunt mai

anxioşi decât adolescenţii cu părinţii rămaşi în ţară

Pentru susţinerea acestei ipoteze există următoarele argumente statistice,

prezentate prin intermediul tabelelor numărul 6,7, 8 respectiv 9.

51
 Tabel nr.6 - Mediile, abaterile standard ale anxietăţii ca stare de moment
Mediul de
provenienţă al Volumul Abaterea
Media
adolescenţilor eşantionului standard
Părinţi rămaşi
Anxietatea ca în ţară 30 37,66 12,40
stare de Părinţi plecaţi
moment din ţară 30 43,33 11,24

Pentru a vedea dacă diferenţele dintre mediile celor două eşantioane sunt
semnificative am introdus ipoteza nulă care neagă existenţa unor diferenţe între cele
două grupe la nivelul anxietăţii ca stare de moment şi am aplicat testul t, pentru
eşantioane independente.

Tabel nr.7 - Testul Levene, testul t independent pentru anxietate ca stare moment
Testul Levene de Testul t de egalitate a mediilor
egalitate a
dispersiilor
F Sig. t df Sig.
(2-tailed)
Dispersie
Anxietatea omogenă 0,044 0,834 1,854 58 0,069
ca stare de Dispersie
moment eterogenă 1,854 57,452 0,069

Tabelul nr.7 care prezintă testul Levene de egalitate a dispersiilor, ne arată că

avem dispersii omogene, având valoarea F = 0,044 şi un p>.05. Astfel, vom lua în
considerare prima valoare a lui t(58) = 1,854 la un p>.05, rezultat care este
nesemnificativ din punct de vedere statistic, dar deoarece avem o ipoteză unidirecţională,
iar pragul de semnificaţie se împarte la 2, acest rezultat devine semnificativ din punct de
vedere statistic (p<.05).
Tabel nr.8 Mediile, abaterile standard ale anxietăţii ca trăsătură de personalitate
Mediul de
provenienţă al Volumul Abaterea
Media
adolescenţilor eşantionului standard
Părinţi rămaşi
Anxietatea ca în ţară 30 39,23 9,24
trăsătură de Părinţi plecaţi
personalitate din ţară 30 43,56 9,50

52
 În ceea ce priveşte anxietatea ca trăsătură de personalitate există o diferenţă a
mediilor adolescenţilor care au părinţii plecaţi şi cei care nu au părinţii plecaţi. Am
introdus ipoteza nulă, conform căreia diferenţele constatate se datorează exclusiv
hazardului şi am utilizat testul t, pentru eşantioane independente.

Tabel nr.9 Testul Levene, testul t independent pentru anxietate ca trăsătură

Testul Levene de Testul t de egalitate a mediilor
egalitate a
dispersiilor
F Sig. t df Sig.
(2-tailed)
Anxietatea Dispersie
ca trăsătură omogenă 0,040 0,84 1,790 58 0,079
de Dispersie
personalitate eterogenă 1,790 57,955 0,079

Se poate observa din tabelul nr.9, faptul că F = 0,040, la un p>.05, ceea ce

însemnă că este semnificativ din punct de vedere statistic şi că luăm în considerare prima
valoare al lui t(58)= 1,790 la un p>.05, valoare care este şi ea nesemnificativă din punct
de vedere statistic, dar, pentru că ipoteza este unidirecţională, iar pragul de semnificaţie
se împarte la 2, acest rezultat devine semnificativ din punct de vedere statistic
Aceste rezultate statistice conduc la acceptarea ipotezei de cercetare şi la
respingerea ipotezei nule, care susţine că nu există diferenţe semnificative, sub aspectul
anxietăţii, evaluată atât ca stare de moment cât şi ca trăsătură de personalitate, între
adolescenţii care au părinţii plecaţi şi adolescenţii care nu au părinţii plecaţi.
După cum se poate observa din diagrama numărul 3, adolescenţii a căror părinţi
sunt plecaţi, au continuat să fie telefonaţi (căutaţi) de părinţii plecaţi în străinătate, în
proporţie de 6%. Mai mult, în 34% din cazuri, părinţii îşi sună copii de cel puţin o dată
pe săptămână, în 43% din cazuri, copiii sunt sunaţi o dată pe lună, în 9% din cazuri, o
dată la trei luni şi doar în 14% din cazuri, rar sau deloc.
Ceea ce este de subliniat e faptul că, în 86% din cazurile de adolescenţi a căror
părinţi au plecat, nu s-a păstrat o relaţie care să contribuie la adaptarea armonioasă a
acestora la situaţia plecării în străinătate şi la reducerea anxietăţii legate de situaţia
stresantă a plecării părinţilor.

53
Diagrama nr. 3. - Frecvenţa telefonatului (căutatului) copilului de către părinţii plecaţi în
străinătate

Frecvenţa telefonatului (căutatului) copilului de către părintele

plecat în străinătate

50 43%
întâlnirilor copil-
Procentajul

40 34%
părinte

30
20 14%
9%
10
0
Frecvenţa întâlnirilor copil-părinte

O dată pe săptămână O dată pe lună O dată la 3 luni Rar

Rezultatele obţinute în ceea ce priveşte a treia ipoteză a cercetării au condus la

confirmarea acesteia, drept urmare, între adolescenţii care au părinţii plecaţi şi
adolescenţii care nu au părinţii plecaţi, există diferenţe semnificative din punct de
vedere statistic, sub aspectul anxietăţii (ca stare de moment şi ca trăsătură de
personalitate).

5.2. - INTERPRETAREA CALITATIVĂ

Sănătatea psihică este un concept complex, care presupune o adaptare

armonioasă a individului la mediul în care trăieşte, precum şi capacitatea acestuia de a-şi
rezolva conflictele interioare şi exterioare, de a rezista frustrărilor şi stresului anumitor
situaţii cu care se confruntă.
În cadrul acestei cercetări, am ales ca modalitate de cuantificare a sănătăţii psihice
a adolescenţilor, evidenţierea a trei aspecte psihologice care sunt primordiale funcţionării
psihosociale adecvate a indivizilor. Aceste aspecte psihologice vizate sunt: anxietatea
(ca stare de moment şi ca trăsătură de personalitate), stima de sine şi depresia.

54
 Sănătatea psihică este condiţionată de o stimă de sine ridicată, o anxietate cât mai
scăzută şi de absenţa simptomelor depresive.
Prima ipoteză a cercetării, adolescenţii cu părinţi plecaţi, la muncă în
străinătate, au un nivel al stimei de sine mai scăzut decât adolescenţii cu părinţii
rămaşi în ţară, este semnificativă din punct de vedere statistic. Cu alte cuvinte,
adolescenţii care au părinţi plecaţi la muncă în străinătate au o stimă de sine mai scăzută
decât adolescenţii cu părinţi rămaşi în ţară.
Stima de sine este o dimensiune fundamentală a personalităţii, este o nevoie de
bază pentru o adaptare sănătoasă a individului la situaţiile cu care se confruntă. Stima de
sine începe să se formeze în sânul familiei, unde copilul primeşte suportul afectiv şi
moral de care are nevoie. Faptul că există diferenţe statistic semnificative, între
adolescenţii a căror părinţi sunt plecaţi şi adolescenţii a căror părinţi nu sunt plecaţi, arată
că, ambele categorii de adolescenţi nu au beneficiat de o relaţie stabilă şi plină de iubire,
cu ambii părinţi, relaţie care este favorabilă constituirii unei stime de sine ridicată.
Ceea ce a contribuit foarte mult la construirea unei slabe stime de sine a
adolescenţilor investigaţi a fost faptul că, părinţii care au plecat de acasă, nu au rămas
implicaţi în viaţa lor, după cum se poate observa din diagrama numărul 1.
Cercetările au demonstrat, în repetate rânduri că, dragostea părinţilor ajută la
creşterea şi dezvoltarea stimei de sine a copilului. Atâta timp cât, părintele nu îi trimite
copilului un mesaj de genul ,,tu nu eşti important pentru mine’’ şi nu se limitează doar la
trimitere unor bani şi cumpărarea unor bunuri materiale, făcând tot posibilul pentru a
putea petrece cât mai mult timp cu copilul său, el îi oferă acestuia un model pozitiv şi îi
restructurează percepţia negativă.
Pentru ca între copil şi părinţi să se construiască o relaţie satisfăcătoare, trebuie să
existe o relaţie rezonabilă şi între soţi. Părinţii trebuie să treacă peste resentimentele pe
care le au unul pentru celălalt, iar dacă este posibil să evidenţieze calităţile pozitive ale
celuilalt şi să colaboreze în interesul copilului. Se pare că adolescenţii din eşantionul
investigat, nu au avut parte de astfel de părinţi, care nu au reuşit să-şi unească forţele în
beneficiul copiilor.
De asemenea, dacă părinţii reuşesc să-şi refacă viaţa, întorcându-se acasă, astfel
având loc o reîntregire a familiei, imaginea mentală asupra familiei pe care copilul a

55
pierdut-o, atunci când părinţii lui au plecat, se reface şi ea. Importantă pentru stima de
sine a unui copil, este prezenţa unei persoane adulte, chiar dacă aceasta nu este tatăl sau
alte neamuri, care să preia funcţiile părintelui absent.
A doua ipoteză a cercetării, adolescenţii cu părinţi plecaţi, în străinătate au un
nivel al depresiei mai ridicat decât adolescenţii cu părinţii rămaşi în ţară, este
semnnificativă din punct de vedere statistic, cu alte cuvinte adolescenţii care au părinţi
plecaţi la muncă în străinătate sunt mai depresivi decât cei cu părinţi rămaşi în ţară.
În general, felul cum se simte un copil din punct de vedere al sănătăţii psihice se
datorează în mare parte sănătăţii psihice a părinţilor, acest lucru fiind valabil atât pentru
copiii care au părinţii plecaţi, cât şi pentru copiii care au părinţii rămaşi în ţară. În cazul
unei plecări din ţară, este foarte importantă mai întâi de toate, buna adaptare a părinţilor
la noua situaţie de viaţă.
Au fost realizate studii care vizau existenţa unei legături între starea psihologică
de bine a părinţilor care au plecat în străinătate şi starea de bine a copiilor lor. Din 15
studii care au urmărit această relaţie, 13 studii au arătat că există o relaţie între sănătatea
psihică a părinţilor şi starea psihică a copiilor. Astfel, copiii ai căror părinţi s-au adaptat
bine situaţiei plecării, aveau o stare psihică mai bună, decât copiii ai căror părinţi nu s-au
putut adapta corespunzător. Există unele argumente care sugerează că, atunci când
adaptarea părinţilor care au plecat în străinătate are loc, unele diferenţe dintre copiii din
familiile integre şi din familiile plecate în străinătate, dispar.
Situaţia unui părinte care este copleşit de durere şi intră într-o stare de depresie
din care nu pare să mai iasă, rezonează în psihicul copilului, care el însuşi caută un sprijin
la părintele lui. Din păcate studiile au arătat că doar 10% dintre copii, primesc sprijin din
partea părinţilor pe durata plecării la muncă în străinătate (Eleoff S., 2003).
Copilul are nevoie să i se explice ce se petrece şi să i se ofere siguranţa că totul va
fi bine, chiar dacă părinţii nu vor mai locui împreună cu el. Deseori, atunci când părinţii
pleacă la muncă în străinătate copilul tinde să creadă că el este cel vinovat pentru ceea ce
se întâmplă şi în astfel de cazuri, părinţii trebuie să-i explice că ei pleacă din cu totul alte
motive şi că el nu are nici o vină. Dacă el nu primeşte aceste informaţii, intră într-o
confuzie generatoare de anxietate şi de depresie.

56
 Situaţia este mult mai gravă, atunci când părinţii duc o luptă violentă pentru
găsirea unei locuinţe copilului şi acesta este mutat dintr-un cămin în altul. El primeşte o
serie de mesaje contradictorii, care nu sunt benefice stării lui psihice, care oricum este
deja periclitată de stresul provocat de plecare.
Este destul de des întâlnit fenomenul numit de Wallerstein al ,,copilului supra-
încărcat’’, în care părintele caută sprijinul necesar depăşirii stării în care se află din cauza
plecării, la copil. În felul acesta părintele neglijează nevoile copilului şi îl încarcă pe
acesta, cu energiile şi sentimentele negative pe care le deţine şi pe care nu le poate
controla sau descărca corespunzător.
Totodată, perioada de timp care a trecut de la momentul plecării părinţilor, a
permis realizarea corespunzătoare a ceea ce Freud a numit travaliul doliului, travaliu
care are loc de regulă în urma unei pierderi şi care se poate însoţi de stări subiective de
neajutorare, de regret, durere şi reacţii depresive.
A treia ipoteză a cercetării, adolescenţii cu părinţi plecaţi, la muncă în
străinătate, sunt mai anxioşi decât adolescenţii cu părinţii rămaşi în ţară, este
semnificativă din punct de vedere statistic, ceea ce înseamnă că adolescenţii cu părinţi
plecaţi la muncă în străinătate sunt mult mai anxioşi decât cei care au părinţii lângă ei, nu
sunt plecaţi din ţară.
Faptul că adolescenţii au experimentat în urma plecării părinţilor lor, stări
accentuate de anxietate sau dacă chiar nu au trecut prin astfel de stări, acestea au fost de
lungă durată şi şi-au pus amprenta asupra psihicului lor, nu este un aspect îmbucurător.
Se ştie că, o dată cu creşterea nivelului anxietăţii ca stare de moment, provocată
de diverse situaţii stresante, cum este de exemplu şi plecarea părinţilor, se presupune o
creştere a frecvenţei unor stări de nelinişte nejustificate, însoţite de cele mai multe ori de
tensiuni intrapsihice, agitaţie, iritabilitate, simptome somatice care, favorizează
posibilitatea transformării acestor simple stări de moment în trăsături de personalitate.
Astfel de dispoziţii afective care la început au o durată relativ scurtă, se pot transforma
prin repetarea lor, la intervale tot mai scurte de timp, în trăsături de personalitate.
Ceea ce putem deduce în cazul cercetării de faţă este că, la adolescenţii care au
părinţii plecaţi s-a produs acest fenomen al transformării anxietăţii provocate de stresul
plecării părinţilor lor, în trăsături de personalitate. De asemenea, adaptarea lor în faţa

57
situaţiei plecării părinţilor nu a fost favorizată de menţinerea contactului cu părinţii care
au părăsit domiciliul conjugal.
Acestea îi sunt benefice şi pentru oprirea apariţiei unor sentimente negative faţă
de părinţi, atât la fetele cât şi la băieţii care nu au continuat să aibă relaţii armonioase cu
aceştia, apariţie care a fost observată prin intermediul cercetărilor realizate de
Hetherington (1985).
Prezenţa pentru un timp cât mai îndelungat în viaţa copilului, a părintelui care a
plecat de acasă, la muncă în străinătate, îi diminuează acestuia sentimentele de nelinişte şi
de teamă legate de ce se va întâmpla în viitor.
În general, copiii percep plecarea cel puţin a unui părinte, ca pe o pierdere majoră
şi devin din ce în ce mai îngrijoraţi şi anxioşi la gândul că, s-ar putea să-l piardă şi pe
celălalt părinte.
Această nelinişte îşi pune amprenta asupra funcţionării normale a copilului în
mediul în care trăieşte şi dacă persistă un timp îndelungat, se poate asocia cu depresie şi
cu o stimă de sine scăzută. Prezenţa activă a ambilor părinţi, în viaţa copilului după ce
plecarea s-a produs, este primordială dezvoltării normale a copilului şi implementării unei
concepţii sănătoase despre sine şi ceilalţi.

58
 CONCLUZII

Într-o societate în care rata plecării la muncă în străinătate a crescut simţitor în

ultimii ani, ar trebui să se pună mai des problema efectelor pe care o plecare a părinţilor
le are asupra acelor copii, care dintr-un motiv sau altul, sunt privaţi de siguranţa şi
căldura unui cămin liniştit şi a unei familii fericite.
Studiul de faţă a avut ca obiectiv tocmai identificarea acestor efecte şi descrierea
modului în care ele îşi pun amprenta asupra dezvoltării psihologice a copiilor care trec
printr-un astfel de proces. Pentru atingerea acestui obiectiv, a fost realizată o comparaţie
între un lot de adolescenţi, care au părinţii plecaţi de cel puţin 2 ani şi un lot de
adolescenţi cu părinţii neplecaţi, rămaşi în ţară, sub mai multe aspecte psihologice.
În urma unei analize complexe s-a putut constata că rezultatele erau mult mai
negative pe cât s-ar fi aşteptat. Mai precis, între adolescenţii care au părinţii plecaţi şi
adolescenţii care nu au părinţii plecaţi, au reieşit diferenţe semnificative, din punct de
vedere statistic, în ceea ce priveşte următoarele aspecte psihologice: anxietatea ca stare de
moment, anxietatea ca trăsătură de personalitate, stima de sine şi depresia. Acestea pot fi
explicate prin existenţa unei relaţii nu prea pozitive după plecarea părinţiilor la muncă în
străinătate, cu aceştia care au părăsit domiciliul, printr-o bună adaptarea a ambilor părinţi
la situaţia plecării din ţară, precum şi prin buna colaborare a acestora în beneficiul
copilului. Menţinerea unor relaţii armonioase cu ambii părinţi după producerea plecării
este esenţială pentru buna dezvoltare a copilului.
Aceste rezultate nu pot fi însă generalizate la întreaga populaţie
de adolescenţi datorită volumului redus al subiecţilor chestionaţi.
Totuşi, o replică a acestei cercetări, cu un volum mult mai mare de
subiecţi ar putea susţine rezultatele obţinute. Tot în cadrul unei replici
a acestei cercetări ar mai putea fi urmărite şi alte aspecte psihologice
ca de exemplu: teama de infidelitate şi atitudinea faţă de căsătorie a
adolescenţilor a căror părinţi au plecat în străinătate.

59
Eu sînt copilul. Tu ţii în mîinile tale destinul meu.
Tu determini în cea mai mare măsură, dacă voi reuşi sau voi eşua în
viaţă. Dă-mi, te rog, acele lucruri care mă vor îndrepta spre fericire.
Educă-mă, te rog, ca să pot fi o binecuvîntare pentru lume...”

(din Child”s Appeal, Mamie Gene Cole)

60
 BIBLIOGRAFIE

 Albu G., (2002): În căutarea educaţiei autentice, Iaşi, Ed. Polirom.

 Allport G.W., (1989): Structura şi dezvoltarea personalităţii, Bucureşti, Ed.

Didactică şi Pedagogică

 Birch A., (2000): Psihologia dezvoltării, Bucureşti, Ed. Tehnică.

 Bogathy Z., (2004): Manual de tehnici şi abilităţi academice, Timişoara, Ed.

Universităţii de Vest

 Campbell R., (1995): Adolescentul, copilul meu, Cluj-Napoca, Ed. Logos.

 Duma I., (2004): Introducere în psihopatologie-suport de curs, Timişoara.

 Hohn M., (2000): Elemente statistice în analiza fenomenelor psihice, Arad, Ed.
Viaţa Arădeană.

 Ionescu M., (2006): Educaţia în familie. Repere şi practici actuale, Bucureşti,

Institutul de Ştiinţe ale Educaţiei

 Irimescu G., (2006): Singur acasă!, Iaşi, Asociaţia Alternative Sociale

 Munteanu A., (1998): Psihologia copilului şi adolescentului, Timişoara, Ed.

Augusta.

 Munteanu A., (2004): Psihologia vârstelor adulte şi a senectuţii, Timişoara, Ed.

Eurobit.

61
  Nuţ S., (2003): Anxietate şi performanţă la tineri, Timişoara, Ed. Eurobit.

 Perciun V., (2001): Psihologie clinică, Timişoara, Ed. Eurostampa.

 Petroman P., (coord.), (2003): Psihologia familiei, Timişoara, Ed. Eurobit.

 Prelipceanu D., Mihăilescu R., şi Teodorescu R., (2000): Tratat de sănătate

mintală, Bucureşti, Ed. Enciclopedică.

 Radu I., (coord.), (1993): Metodologie psihologică şi analiza datelor, Cluj-

Napoca, Ed. Sincron.

 Rotariu T., (2000), Metode statistice aplicate în ştiinţele sociale, Iaşi, Ed. Polirom

 Sava F., (2004): Analiza datelor în cercetarea psihologică, Cluj-Napoca, Ed.

ASCAR.

 Sillamy N., (2000): Dicţionar de psihologie, Bucureşti, Ed. Univers Enciclopedic.

 Şchiopu U., (coord), (1997): Dicţionar de psihologie, Bucureşti, Ed. Babel.

 Vintilă M., (2001): Igienă şi sănătate mentală, Timişoara, Ed. Eurostampa

 www.prodidactica.ro

 www.portal.edu.ro

 www.protectiacopilului.ro

www.revistapresei.ro/articol,

62
63