Sunteți pe pagina 1din 84

REVISTA DE PSIHOLOGIE

Vol. 58

2012

SUMAR

EDITORIAL

Nr. 2

ZISSU WEINTRAUB, Meditaţia transcendentală şi statutul victimelor după 30 de ani

113

STUDII ŞI CERCETĂRI

VIOREL ROBU, ANIŞOARA SANDOVICI, Reprezentarea socială a sexualităţii în rândul adolescenţilor

117

SPERANŢA AVRAM, ODETTE DIMITRIU, Terapia de grup multi-familială – abordare cognitiv-comportamentală în patologia depresivă

133

IOANA OMER, GABRIELA-FLORENŢA POPESCU, Specificul relaţiei terapeutice la pacienţii depresivi cu afecţiuni oncologice (I)

141

FLORENTINA PALADA, Intervenţia psihoterapeutică în situaţia de criză din familie determinată de îmbolnăvirea bruscă a unui părinte

152

CAMELIA POPA, Problematica psihologică a recidivei – coordonate majore de cercetare

160

PUNCTE DE VEDERE

MIHAI-IOAN MICLE, DOINA-ŞTEFANA SĂUCAN, GEORGETA PREDA, GABRIEL OANCEA, Markeri psihologici şi sociodemografici ai violenţei şi agresivităţii în traficul rutier

171

CRITICĂ ŞI BIBLIOGRAFIE

AURORA LIICEANU, Viaţa nu-i croită după calapod, Iaşi, Editura Polirom, 2011, 233 p. (Adrian Neculau)

181

MICTAT GÂRLAN, Metodologia cercetării etnopsihologice, Iaşi, Editura Lumen, 2011, 439 p. (Georgeta Preda)

185

ADRIAN NECULAU, Psihologia servituţii voluntare, Iaşi, Editura Polirom, 2011, 198 p. (Genoveva Pogorilovschi)

188

Rev. Psih., vol. 58, nr. 2, p. 107–190, Bucureşti, aprilie – iunie 2012

REVISTA DE PSIHOLOGIE

(JOURNAL OF PSYCHOLOGY)

Vol. 58

2012

No. 2

CONTENTS

EDITORIAL

ZISSU WEINTRAUB, Transcendental meditation and the status of victims after 30 years

STUDIES AND RESEARCHES

VIOREL ROBU, ANIŞOARA SANDOVICI, Social representation of sexuality in adolescence SPERANŢA AVRAM, ODETTE DIMITRIU, Multiple family group therapy – behavioral cognitive aproach for the depressive pathology IOANA OMER, GABRIELA-FLORENŢA POPESCU, The specific therapeutic relationship in depressed patients with oncologic diseases (I) FLORENTINA PALADA, Therapeutic intervention in family crisis due to a parent unexpected disease CAMELIA POPA, Psychological problems of criminal recidivism – coordinates of research

POINTS OF VIEW

MIHAI-IOAN MICLE, DOINA-ŞTEFANA SĂUCAN, GEORGETA PREDA, GABRIEL OANCEA, Psychological and sociodemographic markers of traffic violence and aggression

CRITICISM AND REFERENCES

AURORA LIICEANU, Viaţa nu-i croită după calapod (Life does not follow the same pattern), Iaşi, Editura Polirom, 2011, 233 p. (Adrian Neculau) MICTAT GÂRLAN, Metodologia cercetării etnopsihologice (Methodology of etnopsychological research), Iaşi, Editura Lumen, 2011, 439 p. (Georgeta Preda) ADRIAN NECULAU, Psihologia servituţii voluntare (Psychology of voluntary servitude), Iaşi, Editura Polirom, 2011, 198 p. (Genoveva Pogorilovschi)

113

117

133

141

152

160

171

181

185

188

Rev. Psih., vol. 58, nr. 1, p. 107–190, Bucureşti, aprilie – iunie 2012

REVISTA DE PSIHOLOGIE

(REVUE DE PSYCHOLOGIE)

Vol. 58

2012

SOMMAIRE

ÉDITORIAL

ZISSU WEINTRAUB, La méditation transcendentale et le statut des victimes, après 30 ans

ÉTUDES ET RECHERCHES

VIOREL ROBU, ANIŞOARA SANDOVICI, La représentation sociale de la sexualité en adolescence SPERANŢA AVRAM, ODETTE DIMITRIU, La thérapie de groupe multifamiliale – aproche cognitive-comportementale dans la pathologie dépressive IOANA OMER, GABRIELA-FLORENŢA POPESCU, La spécificité de la relation thérapeutique chez les patients dépressifs ayant des maladies oncologiques (I) FLORENTINA PALADA, L’intervention thérapeutique pendant la crise en famille déterminée par la maladie soudaine d’un parent CAMELIA POPA, La problématique psychologique de la récidive – des coordonnées majeures de recherche

POINTS DE VUE

MIHAI-IOAN MICLE, DOINA-ŞTEFANA SĂUCAN, GEORGETA PREDA, GABRIEL OANCEA, Des markers psychologiques et sociodémographiques de la violence et de l’agression dans le traffic routier

CRITIQUE ET BIBLIOGRAPHIE

AURORA LIICEANU, Viaţa nu-i croită după calapod (La vie n’est pas coupée après le modèle), Iaşi, Editura Polirom, 2011, 233 p. (Adrian Neculau) MICTAT GÂRLAN, Metodologia cercetării etnopsihologice (La méthodologie de la recherche etnopsychologique), Iaşi, Editura Lumen, 2011, 439 p. (Georgeta Preda) ADRIAN NECULAU, Psihologia servituţii voluntare (La psychologie de la servitude volontaire), Iaşi, Editura Polirom, 2011, 198 p. (Genoveva Pogorilovschi)

N o 2

113

117

133

141

152

160

171

181

185

188

Rev. Psih., vol. 58, nr. 2, p. 107–190, Bucureşti, aprilie – iunie 2012

EDITORIAL

MEDITAŢIA TRANSCENDENTALĂ ŞI STATUTUL VICTIMELOR DUPĂ 30 DE ANI

ZISSU WEINTRAUB *

Departamentul de Ştiinţe Comportamentale, Ministerul Apărării Interne, Israel

Periodic, regimurile comuniste au orchestrat diversiuni sociale menite să le consolideze puterea politică. Aşa-numitul „scandal al Meditaţiei Transcendentale” (MT) a fost una dintre ele, poate cea mai violentă şi grosolană imixtiune a regimului ceauşist în vieţile a sute de intelectuali. Şi nu numai atâta, întrucât consecinţele au fost mult mai largi decât la nivelul destinelor individuale. Au fost pedepsiţi şi reprimaţi oameni de diverse profesiuni. Ca fost cercetător la Institutul de Cercetări Psihologice şi Pedagogice mă voi referi doar la acest domeniu, despre care se poate afirma, fără teama de a greşi, că a fost cel mai lovit. Fără a reveni asupra diferitelor amănunte, care au fost deja larg comentate, voi insista asupra acestei profesiuni. Menţionez de la început că eu nu am fost nici membru de partid şi nici nu am participat la întâlnirile MT care au avut loc la mine în Institut. Practicarea MT a fost asimilată de autorităţi cu aderarea la o sectă religioasă, fapt incompatibil cu statutul de comunist. În lumina acestei afirmaţii – din plecare greşită – persoanele care au fost depistate ca practicând MT au fost aduse la „judecata” adunărilor de partid ale instituţiilor unde lucrau şi blamate corespunzător. Într-o instituţie unde doar câteva persoane au „călcat strâmb”, tovarăşul venit de la „centru” cu listuţa de pedepse în buzunar nu avea greutăţi în a obţine aprobarea lor (de regulă vot de blam) de către colectiv. În consecinţă, lucrurile avansau, ca să zicem aşa, bine. Situaţia a luat o altă întorsătură când s-a ajuns la psihologi. O dată pentru că numărul şi ponderea relativă a celor implicaţi era mult mai mare. Şi era mare întrucât Institutul primise oficial însărcinarea de a face expertiza ştiinţifică a MT ca metodă de relaxare.

* Departamentul de Ştiinţe Comportamentale, Ministerul Apărării Interne, Israel. Cercetător asociat, Institutul de Filosofie şi Psihologie „Constantin Rădulescu-Motru”, Academia Română, Calea 13 Septembrie nr. 13, 050711, Bucureşti, România, zissu@zahav.net.il

Rev. Psih., vol. 58, nr. 2, p. 113–115, Bucureşti, aprilie – iunie 2012

114

Zissu Weintraub

2

În acest scop, direcţiunea invitase specialişti şi oferise sediul Institutului pentru contactul cu promotorii MT. Există nedreptăţi şi nedreptăţi. A veni acum şi a-i pedepsi pe cei care au vrut să cunoască MT pentru a-şi exprima o părere competentă, era prea mult. În consecinţă, membrii Institutului au refuzat să voteze sancţiunile în adunarea generală, fapt fără precedent în asemenea situaţii. Neavând încotro, „organele” s-au retras, spre bucuria cercetătorilor. Doar pentru scurt timp însă, întrucât a fost numită o comisie care a analizat activitatea Institutului şi a hotarât întâi desfiinţarea organizaţiei de partid şi ulterior desfiinţarea lui. Cercetătorii au fost împărţiţi în categorii şi trimişi la reeducare ca muncitori în fabrici, femei de serviciu… Să nu uităm că în majoritate era vorba de doctori în ştiinţe, în plină maturitate intelectuală, dar nepotriviţi pentru munci fizice. Fiind singurul institut de cercetare cu acest profil, o mulţime de specialişti în ştiinţele educaţiei şi psihologie au pierdut posibilitatea de a lucra în domeniul pentru care erau specializaţi, chiar dacă nu avuseseră contact cu MT. Mai toţi au fost înghesuiţi prin şcolile de deficienţi mintal, deşi nu aveau nici pregătire în domeniu, nici interes şi dorinţă pentru această muncă. Fiind vorba de un regim politic cu mare respect pentru etică şi echitate, s-a revenit la instituţiile unde se dăduseră deja pedepse şi au fost înăsprite corespunzător! Pornită ca o „vânătoare de vrăjitoare” menită să descurajeze şi să ameninţe populaţia, afacerea MT a scos ea însăşi la suprafaţă fenomene ameninţătoare pentru regimul comunist. Ea a trebuit să se transforme într-o adevărată demonstraţie de putere: regimul comunisto-ceauşist nu suporta ca democraţia să contrazică centralismul. Vina participării la întrunirile unei „secte” religioase a pălit în faţa refuzului unui grup de oameni de a-şi învinovăţi colegii pe nedrept. În continuare, înscenarea a avut ca scop să arate tuturor, cu un dispreţ monstruos, cine dispune fără nici o limită de soarta oamenilor în această ţară. Această incursiune în desfăşurarea evenimentelor legate de MT are drept scop a sublinia natura politică a acestei diversiuni sociale şi dinamica agravării pedepselor în cazul psihologilor şi ulterior a tuturor celorlalţi. Nu-mi este clar ce s-a întâmplat odată cu schimbarea regimului, pe care cu toţi am salutat-o. Trăind departe de România eram sigur că odată cu reînfiinţarea Institutului de Psihologie al Academiei şi reangajarea cercetătorilor s-a produs şi reabilitarea formală a celor lezaţi în drepturi. Este de neconceput să nu fie aşa. Totuşi… Revoluţia ar fi trebuit să se materializeze încă de la început prin crearea unui cadru juridic care să anuleze în totalitate aşa-zisa vinovăţie a cetăţenilor, să anuleze concedierile şi consemnarea lor în cartea de munca. De asemenea, trebuiau calculate şi plătite despăgubiri pentru daunele materiale directe: diferenţa dintre salariile vechi şi noi, reacordarea sporurilor de vechime neîntreruptă şi orice alte

3

Victimele meditaţiei transcedentale după 30 de ani

115

pierderi survenite prin anularea statutului profesional. Toate acestea influenţează la ora actuală negativ şi drepturile legate de pensie. Pentru un avocat bun înaintarea unei acţiuni în justiţie nu este o sarcină dificilă. Ar trebui acordate recompense băneşti şi pentru daunele morale, deşi la prima vedere ele par a fi aproape imposibil de evaluat: cum pot fi calculate recompensele pentru persoanele care, în culmea carierei profesionale, au fost obligate să presteze munci care le-au periclitat sănătatea, care au fost transformate peste noapte din cetăţeni cu prestigiu social în persoane dubioase, cărora le era greu să se uite în ochii semenilor? Şi cum rămâne cu stagnarea şi rămânerile în urmă ale atâtor domenii – şi aici mă refer la toate – de muncă şi creaţie? Dar cu cei care au fost practic alungaţi din ţară şi au trebuit să se reinventeze într-o limbă şi o realitate nouă, în timpul acesta, numele fiindu-le şters din bibliografii şi din titlurile lucrărilor pe care le publicaseră? Dar anii trec şi rănile se cicatrizează. Chiar şi acum, în ceasul al doisprezecelea, reabilitarea juridică şi administrativă nu numai că poate ajuta pe fostele victime, ci este obligatorie pentru o societate cu adevărat democratică. Absenţa unei asemenea acţiuni oficiale, mergând până la demascarea şi repudierea foştilor călăi spune multe despre continuitatea mentalităţii securisto-socialiste şi despre greutatea cu care societatea românească învaţă lecţia libertăţii.

Primit în redacţie la: 5.XII.2011

STUDII ŞI CERCETĂRI

REPREZENTAREA SOCIALĂ A SEXUALITĂŢII ÎN RÂNDUL ADOLESCENŢILOR

VIOREL ROBU , ANIŞOARA SANDOVICI Universitatea „Petre Andrei” din Iaşi, Facultatea de Psihologie şi Ştiinţele Educaţiei

Abstract

Using the well-known method of free association, the present study aimed to investigate the semantic content and organization of the social representation of sexuality among adolescents. A questionnaire including three tasks was designed and administered. One hundred and forty-seven adolescents (97 girls and 50 boys) generated protocols with valid responses, based on which quantitative analyses and qualitative interpretations were performed. The findings revealed the following structure of the social representation of sexuality: a) the central node – the associations love, affection, protection, responsibility and relationship; b) the peripheral elements – the associations attraction, sensuality, passion, pregnancy, child, risk, sexually transmitted diseases. The terms love, affection, and relationship suggest a conceptual-definitional dimension of sexuality, while the terms protection and responsability a prescriptive and normative dimension (i.e., secure sexual behaviors).

Cuvinte-cheie: sexualitate, reprezentare socială, adolescenţi.

Keywords: sexuality, social representation, adolescents.

1. INTRODUCERE

Sexualitatea este un termen care, din punct de vedere psihosocial, se referă la plăcerea senzuală oferită de stimularea corpului, însoţită, adesea, de anticiparea unor emoţii şi sentimente plăcute, de natură erotică (Westheimer şi Lopater, 2004). Comportamentele sexuale ale indivizilor umani pot fi sau nu însoţite de dorinţa de procreare. Pentru indivizii umani, sexualitatea este adesea asociată cu termeni, precum: carnal, erotic, libido, pasional sau senzual. Domeniul sexualităţii adolescenţilor include (Crockett, Raffaelli şi Moilanen, 2009): a) atitudinile, reacţiile şi comportamentele sexuale (fanteziile, masturbarea, sărutul, atingerile organelor genitale, contactele sexuale etc.); b) constructele şi atitudinile referitoare la iubire, dorinţă şi identitate sexuală; c) situaţiile care mijlocesc experienţele sexuale; d) orientarea sexuală (concept care nu trebuie confundat cu identitatea sexuală); e) relaţiile sexuale între adolescenţii de sexe

Universitatea ,,Petre Andrei”, Facultatea de Psihologie şi Ştiinţele Educaţiei, Iaşi, str. Ghica Vodă, nr. 13, robuviorel_upa@yahoo.com

Rev. Psih., vol. 58, nr. 2, p. 117–132, Bucureşti, aprilie – iunie 2012

118

Viorel Robu, Anişoara Sandovici

2

opuse (relaţiile heterosexuale) sau între adolescenţii aparţinând minorităţilor sexuale; f) influenţele asupra dezvoltării sexualităţii în adolescenţă – biologice (factorii genetici, factorii biosociali etc.), socioculturale (factorii familiali, congenerii, comunitatea, mass-media etc.), psihologice şi comportamentale (atitudinile şi valorile, şcolaritatea, adaptarea psihosocială, toleranţa faţă de riscuri, autocontrolul etc.). Ritmul accelerat al dezvoltării în plan psihosexual îi pune pe adolescenţi în faţa unor provocări care implică adaptarea pe mai multe paliere (Crockett, Raffaelli şi Moilanen, 2009). Unul dintre domenii vizează elaborarea şi clarificarea percepţiilor şi ideilor pe care le au despre sexualitate (privită în general, ca atribut al oricărei fiinţe umane) şi, mai ales, despre propria lor sexualitate. Schemele cognitive şi scenariile privitoare la transformările corporale, semnificaţiile sexualităţii şi la activitatea sexuală, la care tinerii ajung treptat sunt integrate armonios în ansamblul imaginilor şi al evaluărilor care constituie componente (cantitative şi calitative) ale identităţii de sine. Există relativ puţine studii care s-au preocupat de modul în care adolescenţii îşi percep şi încearcă să-şi explice propria sexualitate (Crockett, Raffaelli şi Moilanen, 2009). Studiile empirice au arătat că impresiile, percepţiile, schemele explicative şi atitudinile adolescenţilor, referitoare la sexualitate, în general şi la propria lor sexualitate, în particular, se structurează în timp, prin internalizarea imaginilor culturale despre şi a practicilor sociale referitoare la sexualitate şi la relaţiile romantice, a rezultatelor experienţelor de învăţare în domeniul sexual, a presiunilor din partea grupurilor de apartenenţă (familie, şcoală, grupul de prieteni apropiaţi etc.), precum şi a modelelor cognitive şi acţionale pe care reţeaua socială le oferă (Crockett, Raffaelli şi Moilanen, 2009). În domeniul relaţiilor romantice la vârsta adolescentină, normele care ghidează primele întâlniri, prietenia şi curtarea, precum şi cele care orientează comportamentul sexual premarital s-au modificat (Turliuc, 2004). Proporţia adolescenţilor angajaţi în relaţii sexuale a crescut, iar normele sunt chiar mai îngăduitoare. Vârsta medie a primelor raporturi sexuale a scăzut uşor pe continentul european (cf. Turliuc, 2004). Pe de altă parte, folosirea anticoncepţionalelor (mai ales a pilulelor) a permis creşterea libertăţii în planul vieţii sexuale, în rândul adolescenţilor şi al tinerilor. Totuşi, se pare că, în ultimele două decenii ale secolului trecut, tinerii tindeau să nu folosească pilulele anticoncepţionale, primul contact sexual fiind, deseori, neprotejat. Astfel, un sondaj britanic, publicat în anul 1994, a relevat faptul că 30% dintre adolescentele active sexual nu utilizaseră niciodată contraceptivele (cf. McLaren, 2002). Acelea care o făcuseră se bazaseră pe prezervativul băiatului sau pe retragerea penisului, înainte de ejaculare. Multe dintre adolescente nici nu se gândiseră, pur şi simplu, să folosească contraceptive, deşi revistele de mare tiraj, literatura medicală şi activiştii din diverse organizaţii non-guvernamentale (cum erau cele care luptau pentru reducerea flagelului HIV-SIDA) popularizau diverse sloganuri pentru sexul sigur şi sănătos (de exemplu: ,,No glove, no love!”).

3

Reprezentarea socială a sexualităţii la adolescenţi

119

Deşi au recunoscut că percepţiile, convingerile şi atitudinile pe care adolescenţii le au despre sexualitate le influenţează comportamentul în domeniul sexual, adaptarea la solicitările specifice vârstei adolescenţei, ca şi starea de bine din punct de vedere psiho-emoţional, studiile au neglijat această faţetă a sexualităţii la vârsta adolescenţei. De pildă, în literatura de specialitate din România (fie din domeniul psihologiei dezvoltării sau al psihosexologiei), nu am identificat niciun studiu care să urmărească modul în care adolescenţii români îşi percep propria sexualitate sau imaginile şi reprezentările pe care şi le-au creat despre domeniul sexualităţii (privit în general).

2. SCOPUL STUDIULUI

În cadrul studiului pe care l-am realizat în populaţia de elevi de liceu, prin metoda asociaţiilor libere, ne-am propus evidenţierea structurii reprezentării sociale a sexualităţii în rândul adolescenţilor români (elementelor de conţinut şi a relaţiilor dintre acestea). În societatea puternic industrializată şi consumeristă de astăzi, cunoaşterea nivelului de informare, a percepţiilor şi a reprezentării (încă fragile) pe care adoles- cenţii le au despre sexualitate (ca domeniu al dezvoltării şi funcţionării individului uman) şi despre rigorile vieţii sexuale va furniza specialiştilor (cercetători şi practicieni – agenţi educaţionali, psihologi şcolari, psihosexologi, medici de familie etc.) noi materiale de lucru, pe care le pot integra în completarea şi/sau îmbunătăţirea modelelor teoretice pe care se bazează practica intervenţiei în domeniul sănătăţii vieţii sexuale a tinerei generaţii.

3. PARTICIPANŢI ŞI PROCEDURĂ

Nodul central şi elementele periferice ale reprezentării sociale a sexualităţii în rândul adolescenţilor au fost identificate în urma sistematizării şi analizării răspunsurilor la un chestionar de asociaţii libere, pe care le-au furnizat 147 de elevi în clasele IX-XII ale Liceului Teoretic „Al. I. Cuza” din Iaşi. Repartiţia participanţilor în funcţie de variabila sex a fost: 50 – băieţi şi 97 – fete. Vârstele adolescenţilor au fost cuprinse între 15 şi 19 ani (m = 16,51 ani; s = 1,21 ani). Aproximativ 48% dintre participanţi erau elevi în clasa a IX-a, restul împărţindu-se în mod echilibrat între clasele X-XII. Participanţii erau elevi la următoarele profiluri: matematică- informatică (30,6%), ştiinţe ale naturii (17%), filologie-engleză (36,1%) şi ştiinţe sociale (16,3%). Adolescenţii au completat sarcinile prevăzute în cadrul chestionarului de asociaţii libere în timpul orelor obişnuite de şcoală, în cadrul grupurilor cores- punzătoare claselor din care făceau parte. Nu am înregistrat niciun refuz de completare a chestionarului de anchetă. În medie, adolescenţii au rezolvat sarcina în 10–15 minute. Pe parcursul administrării chestionarului de anchetă, am avut grijă ca elevii să nu copieze răspunsurile unii de la alţii.

120

Viorel Robu, Anişoara Sandovici

4

4. METODOLOGIE

În vederea identificării conţinutului semantic şi al structurii reprezentării

sociale a unui obiect social, există o multitudine de metode atât pentru culegerea

datelor brute, cât şi pentru prelucrarea cantitativă şi interpretarea calitativă a lor:

metoda asociaţiilor libere (cel mai des utilizată), metoda hărţii asociative (J.-C. Abric) sau metoda reţelei de asociaţii (A.S. de Rosa). Datorită caracterului ei proiectiv şi a utilizării intensive, am apelat la metoda asociaţiilor libere.

O primă sarcină pe care adolescenţii au avut-o de rezolvat a constat în

raportarea unor date personale: sexul, vârsta, clasa şcolară, numele liceului în care învăţau, respectiv profilul pe care îl urmau. Participanţilor li s-au făcut câteva precizări cu privire la sarcinile propriu-zise pe care le aveau de îndeplinit şi care au vizat:

evocarea a cinci cuvinte care le veneau în minte, atunci când auzeau cuvântul sexualitate; adolescenţii au fost rugaţi să aibă grijă ca niciunul dintre cuvintele pe care urmau să le evoce să nu reprezinte o formă semantică, morfologică sau gramaticală a unui alt cuvânt, ca de exemplu sex (ca relaţie intimă dintre două persoane) – relaţie sexuală; precizarea a fost utilă, deoarece nu am întâlnit nicio situaţie de acest gen, în protocoalele cu răspunsurile pe care adolescenţii le-au dat; cea de-a doua sarcină le-a cerut adolescenţilor să se gândească tot la cuvântul sexualitate şi să indice care era cel mai important cuvânt (pe care îl considerau esenţial pentru a înţelege ce anume înseamnă cuvântul sexualitate), dintre cele cinci pe care le legaseră de cuvântul sexualitate; în partea dreaptă a acestui cuvânt, adolescenţii trebuiau să treacă cifra 1; apoi, trebuiau să indice, dintre restul de patru cuvinte, pe cel care se situa pe cel de-al doilea loc, ca importanţă, notând în dreapta lui cifra 2 ş.a.m.d.; ultima sarcină le-a cerut participanţilor să se gândească din nou la fiecare dintre cele cinci cuvinte pe care le asociaseră cuvântului sexualitate şi, pentru fiecare cuvânt în parte, să pună (în partea dreaptă) semnul (+) – dacă considerau că respectivul cuvânt are o semnificaţie (conotaţie) pozitivă (plăcută, de dorit), semnul (-) – dacă considerau că acel cuvânt are o conotaţie negativă, respectiv semnul (0) – dacă considerau că acel cuvânt are o conotaţie neutră. Toate protocoalele cu răspunsurile oferite de către adolescenţi au fost complete, sub aspectul asociaţiilor indicate, însă nu toate asociaţiile au fost validate şi luate în calcul, în cadrul prelucrărilor ulterioare. Pe de altă parte, 12 dintre cei 147 de adolescenţi care au răspuns la chestionarul de anchetă au indicat câte cinci asociaţii, însă nu au indicat importanţa pentru unul sau mai multe dintre acestea. De asemenea, au fost adolescenţi care nu au indicat polaritatea (valenţa) pentru unul, două sau pentru toate cele cinci cuvinte-asociaţii. Procedura de prelucrare cantitativă a evocărilor produse de către adolescenţi a urmărit sugestiile lui P. Vergès, cu privire la circumscrierea nucleului central al unei reprezentări sociale (a se vedea Marinescu, 2011). S-au reţinut spre analiză

5

Reprezentarea socială a sexualităţii la adolescenţi

121

cuvintele care au înregistrat o frecvenţă a evocărilor mai mare decât sau egală cu 10. De asemenea, în analiza cantitativă a evocărilor, am ţinut cont de valorile medii ale rangului importanţei pe care adolescenţii au atribuit-o fiecăruia dintre cuvintele evocate pornind de la termenul sexualitate. Ca limită de departajare, am ţinut cont de valoarea medie a rangului importanţei egală cu 2,5 (valoarea mediană a scalei de notare a rangurilor). În funcţie de valoarea frecvenţei de apariţie în protocoalele cu răspunsurile adolescenţilor, precum şi de valoarea medie a rangului importanţei egală cu 2,5, evocările adolescenţilor au fost repartizate într-un tabel cu dublă intrare (a se vedea Tabelul nr. 2), în cadrul căruia compartimentul din stânga-sus a inclus asociaţiile care au făcut parte din nodul central (acestea au avut o frecvenţă de apariţie mai mare sau egală cu 20 şi un rang mediu al importanţei mai mic decât 2,5), iar compartimentul din dreapta-jos a inclus asociaţiile care au fost incluse printre elementele periferice ale reprezentării sociale a sexualităţii (acestea au avut o frecvenţă de apariţie cuprinsă între 10 şi 19 şi un rang mediu al importanţei mai mare decât sau egal cu 2,5). Toate operaţiile pe care le-am descris au servit analizei prototipicalităţii asociaţiilor evocate de către adolescenţi, prin evaluarea lexicografică a frecvenţei de apariţie a diverşilor termeni şi prin analiza importanţei acestor termeni în producţia de evocări. Abordarea prototipicalităţii prin considerarea simultan a celor doi indicatori cantitativi este importantă, deoarece luarea în considerare doar a frecvenţei de apariţie a termenilor nu este un criteriu pertinent în determinarea centralităţii termenului (Marinescu, 2011). Un termen poate avea o frecvenţă mare de apariţie, dar poate să nu fie evocat printre primii termeni şi nici evaluat, ulterior, ca fiind important (deci, poate fi nesemnificativ). Tot aşa, un termen poate să fie semnificativ sub aspectul importanţei, dar nu şi în ceea ce priveşte frecvenţa de apariţie a evocărilor. Pe de altă parte, pentru evaluarea polarităţii (valenţei pe axa pozitiv-negativ), a reprezentării sociale a sexualităţii în rândul adolescenţilor, am făcut apel la doi indicatori propuşi de A.S. de Rosa (2002), în cadrul fundamentării teoretico-meto- dologice a reţelei de asociaţii: indicele de polaritate şi indicele de neutralitate. Primul exprimă atitudinea subiecţilor faţă de obiectul reprezentării sociale (care poate fi pozitivă/favorabilă sau negativă/nefavorabilă). Este o măsură sintetică a atitudinii implicite pe care membrii unui grup social o au faţă de câmpul repre- zentaţional şi se calculează cu formula:

câmpul repre- zentaţional şi se calculează cu formula: Indicele de polaritate poate lua valori între -1

Indicele de polaritate poate lua valori între -1 şi +1. De Rosa (2002) propune următoarele repere pentru interpretarea valorii indicelui de polaritate: [-1; -0,05] – polaritate negativă (majoritatea asociaţiilor sunt conotate negativ); [-0,04; + 0,04) – asociaţiile tind să fie conotate, în egală măsură, pozitiv sau negativ; [+0,04; +1] – polaritate pozitivă (majoritatea asociaţiilor sunt conotate pozitiv).

122

Viorel Robu, Anişoara Sandovici

6

Cel de-al doilea indice poate fi interpretat ca o măsură de control, în sensul în care un nivel ridicat al polarităţii pozitive corespunde unui nivel scăzut sau absenţei neutralităţii şi vice versa. Acest indice semnifică ponderea asociaţiilor a căror valenţă este neutră şi se calculează cu formula:

valenţă este neutră şi se calculează cu formula: La fel ca şi indicele de polaritate, indicele

La fel ca şi indicele de polaritate, indicele de neutralitate poate lua valori între -1 şi +1. De Rosa (2002) propune următoarele repere pentru interpretarea acestui indice: [-1; -0,05] – puţine asociaţii sunt conotate neutru (nivel ridicat al polarităţii pozitive şi/sau negative); [-0,04; +0,04) – asociaţiile conotate neutru tind să fie la fel de multe ca şi asociaţiile conotate pozitiv sau negativ; [+0,04; +1] – cele mai multe asociaţii sunt conotate neutru (nivel scăzut al polarităţii pozitive şi/sau negative). Cei doi indici sunt importanţi pentru analiza calitativă a asociaţiilor evocate pornind de la o anumită temă. Indicii pe care i-am descris sunt rezultatul evaluărilor realizate direct de către subiecţi şi nu rezultatul unor analize categoriale post hoc, care implică subiectivitatea evaluărilor realizate de către cercetător (de Rosa, 2002). Pe de altă parte, am raportat elementele de conţinut ale reprezentării sociale a sexualităţii în rândul adolescenţilor la modelul teoretic propus de P. Moliner, care combină elementele din conţinutul nodului central, respectiv elementele periferice cu o dimensiune descriptivă (definiţii şi descrieri), respectiv cu una evaluativă a câmpului reprezentaţional (norme şi aşteptări) (a se vedea Marinescu, 2011).

5. REZULTATE

5.1. POLARITATEA REPREZENTĂRII SOCIALE A SEXUALITĂŢII

Cei 147 de adolescenţi, ale căror protocoale cu răspunsuri valide au fost prelucrate, au evocat un număr total de 715 cuvinte-asociaţii, pe care le-am considerat valide, respectiv un număr de 115 cuvinte-asociaţii diferite. Pentru 20 (adică 17,3%) dintre cele 115 asociaţii diferite, pe care participanţii le-au evocat, am înregistrat frecvenţe de apariţie (≥ 10) care prezentau interes. Numărul relativ mic de asociaţii, cu care am operat în cadrul prelucrărilor secundare, se datorează numărului modest de participanţi. Dintre cele 715 asociaţii, care au fost evocate de către adolescenţi, 486 (adică 67,9% din total) au primit o valenţă (conotaţie) pozitivă, 115 (16,08% din total) – o conotaţie neutră, iar 114 (16% din total) – o conotaţie negativă. Valoarea indicelui de polaritate, obţinută cu formula preconizată de De Rosa (2002), a fost egală cu 0,52, iar valoarea indicelui de neutralitate cu -0,67. Toate aceste valori indică faptul că adolescenţii au tins să manifeste o atitudine pozitivă faţă de problematica sexualităţii, majoritatea asociaţiilor fiind conotate pozitiv.

7

Reprezentarea socială a sexualităţii la adolescenţi

123

Printre asociaţiile care au primit conotaţii negative din partea majorităţii adolescenţilor, se numără: boli cu transmitere sexuală, sarcină, avort. Aceste asociaţii se referă la posibile consecinţe negative sau riscuri ale comportamentului sexual. Rezultatul poate fi justificat prin importanţa pe care adolescenţii români o alocă sexualităţii, aflată într-o continuă expansiune, într-o societate impregnată de bom- bardament informaţional şi de modele de larg consum, inclusiv modele referitoare la erotism. Se ştie că sexualitatea a exercitat dintotdeauna o atracţie asupra indivizilor de toate vârstele, întrucât este un domeniu de trebuinţe vitale, pe care toţi indivizii umani caută să şi le satisfacă. Cu atât mai mult, în cazul adolescenţilor, sexualitatea reprezintă un domeniu major de interes, întrucât la vârsta adolescenţei, se conturează diversele subsisteme ale concepţiei şi conştiinţei de sine, iar identitatea psiho- sexuală reprezintă o pârghie importantă a organizării şi structurării personalităţii tânărului şi, apoi, adultului de mai târziu (Şchiopu şi Verza, 1997).

5.2. NODUL CENTRAL ŞI ELEMENTELE PERIFERICE

Tabelul nr. 1 prezintă asociaţiile care au înregistrat cele mai ridicate valori ale frecvenţei de apariţie, în cadrul protocoalelor cu răspunsurile adolescenţilor care au participat la studiu. Pe lângă frecvenţele de apariţie, sunt indicate valorile medii ale rangului importanţei pe care adolescenţii investigaţi au atribuit-o asociaţiilor, în raport cu posibilitatea de descifrare a semnificaţiilor termenului sexualitate. Ţinând cont de metodologia propusă de P. Vergès, datele din tabel ne-au ajutat să ne creăm o primă impresie despre asociaţiile care ar fi putut candida pentru a face parte din nodul central al reprezentării sociale a sexualităţii în rândul adolescenţilor. Este vorba despre analiza prototipicalităţii.

Tabelul nr. 1 Cuvintele asociate termenului sexualitate, care au avut o frecvenţă de apariţie ≥ 20

Asociaţii

Frecvenţă

Rang mediu

Conotaţie/polaritate (frecvenţe)

apariţie

importanţă

negativă (-)

neutră (0)

pozitivă (+)

dragoste

61

2,08

1

1

59

relaţie sexuală

54

3,09

12

12

30

plăcere

44

2,9

5

3

36

protecţie

36

2,3

4

6

26

intimitate

30

2,7

-

4

26

iubire

27

2

1

1

25

responsabilitate

24

2,16

2

4

18

relaţie

21

2,19

1

5

15

contraceptive

21

3,19

5

4

12

Nouă (adică 7,8%) dintre cele 115 asociaţii păreau să fie candidate pentru nodul central al reprezentării sociale a sexualităţii în rândul adolescenţilor: contra- ceptive (asociaţie evocată de către 21 dintre adolescenţii anchetaţi, adică 14,2% din totalul participanţilor), dragoste (asociaţie evocată de către 61 dintre adolescenţi, adică 41,4% din totalul participanţilor), intimitate (asociaţie evocată de către 30 dintre adolescenţi, adică 20,4% din totalul participanţilor), iubire (asociaţie evocată de

124

Viorel Robu, Anişoara Sandovici

8

către 27 dintre adolescenţii anchetaţi, adică 18,3 % din totalul participanţilor), plăcere (asociaţie evocată de către 44 dintre adolescenţi, adică 29,9% din totalul partici- panţilor), protecţie (asociaţie evocată de către 36 dintre adolescenţi, adică 24,4% din totalul participanţilor), relaţie – probabil, în sens de relaţie de dragoste sau iubire, nu în sens de relaţie sexuală (asociaţie evocată de către 21 dintre adolescenţi, adică 14,2% din totalul participanţilor), relaţie sexuală (asociaţie evocată de către 54 dintre adolescenţii anchetaţi, adică 36,7% din totalul participanţilor), respectiv responsabilitate (asociaţie evocată de către 24 dintre adolescenţi, adică 16,3% din totalul participanţilor la studiu). Termenii dragoste, intimitate, iubire şi relaţie se referă la stări şi experienţe psiho-emoţionale, care depăşesc graniţa simplelor relaţii sexuale, însă nu le exclud (după cum, nu exclud nici sexualitatea, privită în ansamblul manifestărilor sale). Ne apropiem de o dimensiune idealizată a sexualităţii, justificabilă dacă ţinem cont de specificul vârstei adolescentine, când apar primele idealuri şi raportări la repere normative autentice. În adolescenţă, apar primele sentimente superioare (intelectuale, estetice, de dragoste şi iubire, morale etc.), viaţa afectiv-emoţională diversificându-se şi căpătând noi nuanţe (Şchiopu şi Verza, 1997). În relaţiile cu sexul opus, se manifestă sentimente şi emoţii inedite, ca simpatia şi sentimentul de îndrăgostire. În adolescenţă, ideile despre dragoste şi sentimentul de îndrăgostire se conturează ca o trăire complexă de ataşament, emoţionalitate exaltată pentru persoana iubită, cu eforturi ca acest sentiment să nu pară neînsemnat (Şchiopu şi Verza, 1997). Din Tabelul nr. 1, se poate constata că majoritatea adolescenţilor care au evocat asociaţia dragoste (59 dintre 61 de adolescenţi) i-a atribuit o conotaţie (valenţă) pozitivă, plăcută. La fel, s-a întâmplat pentru asociaţia iubire. Intimitatea, ca latură afectivă a dragostei, este considerată drept garanţia dezvoltării şi a stabilităţii relaţiilor dintre adolescenţi, tineri sau adulţi sau a relaţiilor dintre părinţi şi copii. În acest sens, R. Sternberg (citat de Turliuc, 2004) argumentează – prin aşa-numita teorie triunghiulară a dragostei – semnificaţia particulară a celor trei componente care decid cursul armonios şi longevitatea unei relaţii: pasiunea (sau atracţia fizică, sexuală), cunoaşterea de sine şi a celuilalt (care influenţează sentimentul de iubire şi menţinerea lui), respectiv intimitatea (sau sentimentul de legătură emoţională, care alimentează şi impulsionează nevoia de continuare a relaţiei). La rândul ei, iubirea exprimă emoţiile şi sentimentele pe care cineva le resimte faţă de altcineva. Iubirea poate fi înţeleasă ca o atitudine personală, pre- dispoziţie de a simţi, gândi şi de a reacţiona comportamental faţă de o altă persoană (Rubin, 1973; apud Turliuc, 2004). În înţelegerea semnificaţiilor conceptului de iubire romantică, Z. Rubin ia în calcul trei variabile care se regăsesc şi în comportamentul adolescenţilor (apud Turliuc, 2004): a ţine la cineva – sentimentul că satisfacţiile celeilalte persoane sunt la fel de importante pentru ea însăşi ca şi satisfacţiile personale, ataşamentul – nevoia sau dorinţa de a fi cu o altă persoană, de a avea contact fizic, de a avea aprobarea şi iubirea respectivei persoane şi intimitatea care se manifestă prin comunicarea apropiată şi bazată pe încredere reciprocă dintre două persoane.

9

Reprezentarea socială a sexualităţii la adolescenţi

125

La rândul lor, asociaţiile plăcere şi relaţie sexuală se aproprie mai mult de dimensiunea carnală a sexualităţii, care implică plăcerea sexuală „crudă” sau apetitul generat de motivaţia hedonistă a oricărei fiinţe umane. Pentru asociaţia plăcere, 36 (adică aproximativ 82%) dintre cei 44 de adolescenţi care au evocat-o i-au atribuit

o polaritate pozitivă. Atitudinea faţă de asociaţia relaţie sexuală a fost mai

ambivalentă: 55,5% dintre adolescenţii care au evocat-o i-au atribuit o conotaţie pozitivă, 22,2% – o conotaţie neutră şi 22,3% – o conotaţie negativă (probabil, aceştia au făcut parte din categoria adolescenţilor care au considerat că raporturile sexuale

în adolescenţă transgresează prescripţiile normative referitoare la comportamentele

permise la această vârstă).

În fine, asociaţiile contraceptive, protecţie şi responsabilitate vizează dimen- siunea referitoare la siguranţa comportamentelor sexuale şi la riscurile pe care exprimarea sexualităţii le are în raport cu starea de sănătate în plan fizic şi psiho- emoţional. Adolescenţii care au evocat aceste asociaţii au manifestat tendinţa de a le atribui conotaţii pozitive (probabil, adolescenţii s-au gândit la consecinţele pozitive ale orientării către siguranţa comportamentelor sexuale): 57% – pentru asociaţia contraceptive, 72,2% – pentru asociaţia protecţie, respectiv 75% – pentru asociaţia responsabilitate. Atunci când, pe lângă criteriul frecvenţei de apariţie în evocările realizate de către adolescenţi, am ţinut cont şi de criteriul rangului mediu al importanţei, numărul asociaţiilor candidate pentru a face parte din nodul central al reprezentării sociale a sexualităţii în rândul adolescenţilor s-a restrâns de la nouă la cinci (a se vedea Tabelul nr. 2). Astfel, am deosebit între asociaţiile care aveau un rang mediu

al importanţei mai mic decât 2,5 (deci, au fost considerate importante pentru

înţelegerea semnificaţiilor termenului sexualitate) şi asociaţiile care aveau un rang mediu al importanţei mai mare decât 2,5.

Tabelul nr. 2 Încrucişarea frecvenţelor de apariţie a cuvintelor-asociaţii cu rangul mediu al importanţei

Frecvenţă de

Rang mediu importanţă atribuită cuvintelor-asociaţii

 

apariţie

< 2,5

≥ 2,5

 

dragoste

61

2,08

relaţie sexuală

54

3,09

protecţie

36

2,3

plăcere

44

2,9

f a ≥ 20

iubire

27

2

intimitate

30

2,7

responsabilitate

24

2,16

contraceptive

21

3,19

relaţie

21

2,19

 
 

sentimente

18

2,16

copil atracţie boli cu transmitere sexuală pasiune senzualitate risc sarcină

18

4,38

maturizare

14

1,71

15

2,86

 

14

3,5

10 ≤ f a ≤ 19

14

3

13

3,07

12

3,08

12

3,66

126

Viorel Robu, Anişoara Sandovici

10

În compartimentul din stânga-sus al Tabelului nr. 2, s-au profilat asociaţiile candidate pentru nodul central al reprezentării sociale a sexualităţii în rândul adolescenţilor: dragoste, iubire, protecţie, relaţie şi responsabilitate. Aceşti termeni au apărut de cel puţin 20 de ori, în cadrul evocărilor realizate de către adolescenţi. Valorile medii ale rangului importanţei pe care adolescenţii au atribuit-o au fost cuprinse între 2 (pentru asociaţia iubire) şi 2,19 (pentru asociaţia relaţie). Interesant este faptul că asociaţia relaţie sexuală nu a mai apărut, în mod explicit, printre candidatele la nodul central al reprezentării sociale a sexualităţii în rândul adolescenţilor. Este posibil ca această asociaţie să se fi „diluat” în conţinutul celorlalte asociaţii, în sensul în care relaţia sexuală să poată fi presupusă ca o experienţă posibilă în cadrul relaţiilor de prietenie dintre adolescenţi, însă nu primordială? Într-adevăr, deşi adolescenţii urmăresc să experimenteze raporturile sexuale (pre- coitale şi coitale), în cadrul relaţiilor pe care le stabilesc cu alţi congeneri, comportamentele sexuale pe care le manifestă sunt mult mai complexe, incluzând şi fanteziile erotice, masturbarea, atingerile corporale şi mângâierile, sărutul pasional etc. (Crockett, Raffaelli şi Moilanen, 2009). Pe de altă parte, nu am putut decela (pentru că nu le-am cerut adolescenţilor să precizeze) sensurile precise pe care adolescenţii le-au atribuit asociaţiei relaţie, pe care au evocat-o în câmpul repre- zentaţional al stimulului-inductor sexualitate. Este posibil ca această asociaţie să se refere la relaţia intimă dintre doi adolescenţi (care nu exclude raporturile sexuale), după cum este posibil ca unii dintre adolescenţi să se fi referit la relaţia pur sexuală. Deşi, în cadrul evocărilor pe care adolescenţii le-au realizat, au înregistrat valori ridicate ale frecvenţei de apariţie, celelalte asociaţii pe care le-am inclus în Tabelul nr. 1 au înregistrat valori medii ale rangului importanţei mai mari decât 2,5 (limita pe care am utilizat-o pentru departajarea asociaţiilor, în vederea analizei prototipicalităţii). Rangul mediu a fost cuprins între 2,7 (pentru asociaţia intimitate) şi 3,19 (pentru asociaţia contraceptive). Aceste date semnifică faptul că asociaţiile contraceptive, intimitate, plăcere şi relaţie sexuală au tins să nu fie considerate de către adolescenţi ca elemente prototipice pentru conţinutul semantic al reprezentării sociale a sexualităţii. Pe de altă parte, deşi asociaţiile sentimente şi maturizare au reieşit ca fiind importante pentru adolescenţii care le-au evocat (valorile medii ale rangului importanţei fiind mai mici decât 2,5), aceste asociaţii au înregistrat frecvenţe de apariţie mai scăzute, motiv pentru care nu au fost incluse printre candidatele la nodul central al reprezentării sociale a sexualităţii în rândul adolescenţilor. În compartimentul din dreapta-jos al Tabelului nr. 2, s-au profilat asociaţiile candidate pentru elementele periferice ale reprezentării sociale a sexualităţii (este vorba despre asociaţii instabile atât sub aspectul frecvenţei de apariţie în cadrul evocărilor realizate de către adolescenţi, cât şi în ceea ce priveşte importanţa atribuită). Cele şapte asociaţii au înregistrat valori medii ale rangului importanţei cuprinse între 3 (pentru asociaţia pasiune) şi 4,38 (pentru asociaţia copil).

11

Reprezentarea socială a sexualităţii la adolescenţi

127

Asociaţiile boli cu transmitere sexuală, copil, risc şi sarcină pot fi grupate în categoria consecinţelor neplăcute pe care comportamentele sexuale riscante le pot avea şi de care adolescenţii se tem. Apariţia lor, printre evocările realizate de către adolescenţi, pare să exprime faptul că adolescenţii români sunt conştienţi de riscurile pe care le implică un nivel scăzut sau absenţa responsabilităţii, în ceea ce priveşte propriile lor comportamente sexuale. Cu toate acestea, aşa cum o arată şi realitatea cotidiană reflectată în mass-media, adolescenţii nu recurg întotdeauna la protejarea împotriva bolilor cu transmitere sexuală sau a sarcinilor nedorite. Asociaţiile atracţie, pasiune şi senzualitate descriu stări şi experienţe care funcţionează ca variabile activatoare şi catalizatoare în raport cu manifestările în planul sexualităţii. Aceste asociaţii par să aibă o natură mai mult descriptivă, în sensul în care se referă la caracteristicile partenerului intim sau ale relaţiei intime cu acesta, relaţie care depăşeşte nivelul raporturilor sexuale propriu-zise. Ne aflăm la vârsta la care fetele şi băieţii idealizează simbolurile culturale asociate parteneriatului intim cu un congener, „flirtează” în diverse ocazii interpersonale şi iniţiază diverse jocuri erotice, chiar dacă într-o manieră stângace. Acest rezultat concordă cu observaţia, potrivit căreia atitudinea orientată către iubirea erotică (ca stil de relaţionare romantică) este mai des întâlnită în rândul adolescenţilor (Turliuc,

2004).

La vârsta adolescenţei, relaţiile de ataşament romantic survin pe fondul unor transformări intense ale eului, atât în planul componentei sale biologice (înfăţişare, capacitatea fiziologică), cât şi în planurile funcţionării psihice şi sociale (Turliuc, 2004). Procesul de achiziţionare a identităţii de gen (psihosexuale) – cu toate întrebările, căutările şi frământările lui – este în plină desfăşurare, fiind grefat pe fondul mai larg al constituirii identităţii de sine şi fiind facilitat de evoluţia funcţiei de reproducere, de modelele sociale cu privire la status-rolurile specifice fiecărui

sex, de intensificarea relaţiilor pe care tânărul le stabileşte cu ceilalţi tineri de vârsta lui. La rândul ei, nevoia sexuală devine acută, iar dorinţa sexuală se nuanţează (mai ales în cazul fetelor). Ea nu este însă izolată de celelalte trebuinţe bazale: nevoia de

a fi în compania altora, nevoia de securitate emoţională etc. Astfel poate fi explicată implicarea adolescenţilor, de multe ori timpurie, într-o multitudine de relaţii romantice, unele dintre ele de foarte scurtă durată. Romantismul şi pasiunea pe care adolescenţii le probează, atunci când se implică în relaţiile romantice cu alţi adolescenţi, survin, adesea, pe fondul unei viziuni optimiste, „în roz” asupra vieţii

şi lumii, în general.

Organizarea elementelor de conţinut al reprezentării sociale a sexualităţii în rândul adolescenţilor (după criteriul relaţiilor de sens semantic pe care le-am presupus în virtutea unei logici naturale) ne-a condus la următorul tablou (Tabelul nr. 3):

nodul central – asociaţiile dragoste şi iubire, protecţie şi responsabilitate, respectiv relaţie; dacă avem în vedere modelul operaţional de organizare a repre- zentării unui obiect social propus de P. Moliner, rezultă o dimensiune conceptual-

128

Viorel Robu, Anişoara Sandovici

12

definiţională a sexualităţii (sugerată de asociaţiile dragoste, iubire şi relaţie), la care se adaugă o dimensiune normativ-prescriptivă (sugerată de asociaţiile protecţie şi responsabilitate); elementele semantice periferice – asociaţiile senzualitate şi pasiune (pe care le-am legat de dimensiunea dragoste şi iubire), sarcină-copil, risc şi boli cu transmitere sexuală (care pot fi asociate dimensiunii referitoare la protecţie şi res- ponsabilitate), respectiv asociaţia atracţie (care poate fi legată de elementul central relaţie, dar şi de dimensiunea dragoste şi iubire, întrucât are semnificaţia unui catalizator al relaţiei de apropiere intimă dintre două persoane); ţinând cont de modelul de lucru propus de Moliner, avem o dimensiune descriptivă a sexualităţii (asociaţiile atracţie, pasiune şi senzualitate) şi o dimensiune motivaţională (evaluativă), referitoare la expectanţele cu privire la posibile riscuri în domeniul vieţii sexuale (asociaţiile boli cu transmitere sexuală, copil, risc şi sarcină).

Tabelul nr. 3 Reprezentarea socială a sexualităţii în rândul adolescenţilor după modelul propus de P. Moliner

Elementele reprezentării sociale a sexualităţii

ELEMENTE DESCRIPTIVE

ELEMENTE EVALUATIVE

NOD CENTRAL

Definiţii ale sexualităţii relaţie iubire dragoste

Norme referitoare la sexualitate protecţie responsabilitate

ELEMENTE PERIFERICE

Descrieri ale sexualităţii atracţie pasiune senzualitate

Expectanţe referitoare la sexualitate boli cu transmitere sexuală copil risc sarcină

5.3. COMPARAŢIA ÎNTRE FETE ŞI BĂIEŢI

Aşa cum se poate constata din Tabelul nr. 4, dintre cei 61 de adolescenţi care au evocat asociaţia dragoste, pornind de la stimulul sexualitate, 45 (adică aproape trei sferturi) au fost fete. Pe de altă parte, un procent mai mare dintre fete (46,3% dintre cele 97 de fete), comparativ cu procentul de băieţi (32% dintre cei 50 de băieţi), a evocat asociaţia dragoste, atribuindu-i o importanţă mai ridicată în raport cu înţelegerea semnificaţiilor pe care le are termenul sexualitate. Deşi diferenţa dintre cele două proporţii a fost nesemnificativă din punct de vedere statistic (z = 1,72; p > 0,05; h = 0,15 1 ), acest rezultat sugerează că fetele ar putea fi mai idealiste decât

1 Coeficientul h desemnează mărimea efectului, în cazul diferenţei dintre două proporţii independente. Formula de calcul este h = |φ p1 - φ p2 |, unde p1 şi p2 sunt cele două proporţii, iar φ p1 şi φ p2 sunt valorile obţinute în urma transformării proporţiilor prin aplicarea funcţiei arcsin (cf. Cohen, 1992). Cohen (1992) sugerează următoarele repere pentru interpretarea semnificaţiei valorii coeficientului h: 0.20 – efect mic, 0.50 – efect moderat, 0.80 – efect mare.

13

Reprezentarea socială a sexualităţii la adolescenţi

129

băieţii, în ceea ce priveşte modul în care percep şi se raportează la sexualitate, în general, şi la propria lor sexualitate, în particular. De asemenea, dintre cei 27 de adolescenţi care au evocat asociaţia iubire, 23 (adică peste 85%) au fost fete. În timp ce numai 8% dintre băieţi au asociat sexualităţii termenul iubire, 23,7% dintre fete au evocat asociaţia iubire, diferenţa dintre cele două proporţii fiind semni- ficativă din punct de vedere statistic (z = 2,72; p < 0,01; h = 0,15).

Tabelul nr. 4 Comparaţii în funcţie de variabila sex pentru elementele nodului central al reprezentării sociale a sexualităţii în rândul adolescenţilor

   

Fete

 

Băieţi

Total participanţi

care au asociat cuvântul

Testul z pentru compararea

a două proporţii

Cuvinte-asociaţii

f

a

% din

total fete

f

a

% din

total băieţi

dragoste

45

46,3

16

32

61

1,72

protecţie

22

22,6

14

28

36

– 0,7

iubire

23

23,7

4

8

27

2,72 **

responsabilitate

21

21,6

3

6

24

2,91 **

relaţie

16

16,4

5

10

21

1,13

** p < 0,01

Aceste rezultate arată că fetele şi băieţii diferă în privinţa modului în care definesc şi caracterizează domeniul sexualităţii. Dragostea (sentimentul de îndră- gostire) şi iubirea sunt concepte importante pentru înţelegerea sexualităţii în rândul adolescenţilor. În societatea contemporană, sentimentele romantice tind să apară la vârste din ce în ce mai timpurii (Crockett, Raffaelli şi Moilanen, 2009). Însă, în timp ce, în cadrul relaţiilor intime cu alţi congeneri, fetele par să fie mai orientate spre căutarea afecţiunii şi a intimităţii, spre senzualitate şi experienţe erotice plenare (în care, eventual, pot avea loc şi raporturi sexuale propriu-zise), băieţii aflaţi la vârsta adolescenţii par să fie mai preocupaţi de experimentarea relaţiei sexuale propriu-zise, fără ca aceasta să însemne că sunt manipulatori şi incapabili de implicare emoţională. Realitatea pare să fie mai complicată, aşa cum sugerează puţinele studii care au vizat experienţele subiective, în materie de sexualitate, pe care le au băieţii (Crockett, Raffaelli şi Moilanen, 2009). Datele privitoare la asociaţiile protecţie şi responsabilitate le-au ,,avantajat” tot pe fete. Astfel, dintre cei 36 de adolescenţi care au evocat asociaţia protecţie, peste 61,1% au fost fete. Totuşi, 28% dintre băieţi şi 22,6% dintre fete au evocat asociaţia protecţie (z = -0,7; p > 0,05; h = 0,05). De asemenea, dintre cei 24 de adolescenţi care au evocat asociaţia responsabilitate, 87,5% au fost fete. Comparativ cu numai 6% dintre cei 50 de băieţi, 21,6% dintre cele 97 de fete au evocat asociaţia responsabilitate, pornind de la stimulul-inductor sexualitate. Însă, diferenţa a fost semnificativă din punct de vedere statistic (z = 2,91; p < 0,01; h = 0,15).

130

Viorel Robu, Anişoara Sandovici

14

6. CONCLUZII

Această «alveolă» ontogenetică numită adolescenţă este o etapă de detentă remarcabilă. Viaţa se desfăşoară acum impetuos, la temperaturi înalte, căci adolescentul doreşte să guste din toate, de-a valma, cu papilele larg deschise. [ Adolescenţa este o planetă a intensităţii, care oferă individului multiple trofee, dar şi numeroase «alunecări de teren», care pot deveni tot atâtea sincope şi rătăciri de

la drumul autentic al vieţii

În evoluţia ontogenetică a individului uman, adolescenţa reprezintă o etapă cheie, deoarece aduce cu sine o intensă maturizare pe toate planurile. În plan psihologic, are loc maturizarea instinctului şi a comportamentului sexual, întărirea preocupărilor profesionale şi sociale, afirmarea dorinţei de libertate personală şi independenţă, de plenitudine a vieţii afective (Sillamy, 1996). Pe acest teren, identitatea – privită ca nucleul personalităţii unui individ – intră într-o nouă fază de evoluţie, implicând transformări ale imaginii de sine şi consolidarea stimei de sine (Şchiopu şi Verza, 1997). Pe fondul intensificării maturizării în plan psihosexual, ataşamentul adolescenţilor capătă noi dimensiuni, iar sfera relaţiilor interpersonale se lărgeşte treptat. Adolescenţii manifestă primele încercări, adesea stângace, de a stabili relaţii romantice. Comutarea relaţiilor dinspre legăturile cu membrii aceluiaşi sex înspre prieteniile cu şi ataşamentul romantic faţă de membrii sexului opus este specifică adolescenţei. Relaţiile romantice la vârsta adolescentină joacă un rol foarte important în procesul de achiziţionare a identităţii în plan psihosexual (Papalia şi Olds, 1992). Acestea reprezintă o perioadă de tranziţie către relaţiile mature (specifice vârstei adulte), bazate pe intimitate, ataşament profund şi pe sentimente de iubire reciproce. Adolescenţii se angajează în primele relaţii sexuale pentru a spori intimitatea cu partenerii congeneri, pentru a-şi dovedi lor înşişi şi partenerilor maturitatea sau pentru a răspunde stresului provocat de presiunile din partea grupului de apartenenţă şi de relaţiile cu părinţii, care sunt, adesea, conflictuale. Sentimentul de îndrăgostire şi sexualitatea ocupă un loc important în viaţa adolescenţilor, întrucât constituie pârghii prin care adolescenţii îşi autoconfirmă şi confirmă în faţa părinţilor şi a congenerilor rolurile de gen specifice, pe care le internalizează (Mitrofan şi Ciupercă, 1997). Ceea ce cred adolescenţii despre sexualitate (ca domeniu al dezvoltării onto- genetice a individului uman) şi, mai ales, despre propria lor sexualitate trebuie luat în considerare, dacă dorim ca eforturile de elaborare şi de implementare a programelor de educaţie sexuală, destinate prevenirii comportamentelor sexuale cu risc, să contribuie în mod real la reducerea vulnerabilităţii în rândul adolescenţilor şi la promovarea unui stil de viaţă sănătos. De asemenea, luarea în considerare a

(Munteanu, 2009, p. 28–33).

15

Reprezentarea socială a sexualităţii la adolescenţi

131

aspectelor subiective este importantă pentru înţelegerea semnificaţiilor pe care adolescenţii şi tinerii le atribuie propriilor experienţe în planul vieţii sexuale, precum şi a modului în care sexualitatea este integrată în procesul de formare a identităţii de sine (Crockett, Raffaelli şi Moilanen, 2009). Reprezentările sociale implică un ansamblu de componente raţionale şi iraţionale, logice şi emoţionale, normative şi valorizante, care ghidează acţiunile şi conduita indivizilor umani (de Rosa, 1995). Utilizând metoda asociaţiilor libere, de largă circulaţie în domeniul investigării conţinutului semantic şi al organizării unei reprezentări sociale, ne-am propus creionarea reprezentării sociale a sexualităţii în rândul adolescenţilor. O limită a studiului a constat în disproporţia destul de accentuată dintre numărul de fete şi cel de băieţi (două fete la un băiat), precum şi în faptul că toţi adolescenţii erau elevi ai unui liceu teoretic din mediul urban. Ţinând cont de aceste limite, conţinutul semantic şi organizarea reprezentării sociale a sexualităţii, pe care le-am evidenţiat în prezentul studiu, nu pot fi generalizate pentru întreaga populaţie de adolescenţi români. Pe de altă parte, însăşi metoda asociaţiilor libere prezintă o limitare în ceea ce priveşte posibilitatea de exploatare a câmpului repre- zentaţional al sexualităţii, precum şi în raport cu posibilitatea de interpretare mai nuanţată a asociaţiilor evocate de către adolescenţi. Rezultatele pe care le-am obţinut au atât o serie de implicaţii teoretice, cât şi

o serie de implicaţii practice. Din punct de vedere teoretic, studiul pe care l-am realizat a permis identificarea elementelor de conţinut ale percepţiei şi reprezentării sociale a sexualităţii în rândul adolescenţilor, aşa cum se profilează aceasta în

societatea românească postmodernă. Din punct de vedere aplicativ, rezultatele studiului sugerează o serie de aspecte care pot fi valorificate în consilierea puberilor şi a adolescenţilor, în vederea facilitării procesului de achiziţionare a identităţii în plan psihosexual, a preîntâmpinării sarcinilor premature (care sunt, în general, nedorite) şi, mai târziu, a achiziţionării şi menţinerii unui stil de viaţă sexuală sănătos. Atracţia interpersonală şi nevoia de relaţii romantice nu constituie un domeniu rezervat numai adulţilor. Adolescenţii cunosc primii fiori ai sentimentului de dragoste, exprimându-şi, într-un fel caracteristic vârstei, nevoia de relaţii romantice (Şchiopu şi Verza, 1997; Turliuc, 2004). De asemenea, mulţi dintre adolescenţi au valori şi manifestă atitudini orientate către conduita sexuală responsabilă, dar nu toţi dintre aceştia sunt capabili să le transforme în comportamente personale efective. A-i ajuta pe adolescenţi să internalizeze pattern-uri acţionale conforme cu valorile şi atitudinile (securizante) pe care deja le au în domeniul vieţii sexuale reprezintă un demers mult mai productiv decât efortul de a-i convinge să-şi schimbe atitudinile şi comportamentele (Zabin, Hirsch, Smith şi Hardy, 1984; apud Papalia

şi Olds, 1992). Părinţii nu trebuie să insiste pe respingerea nevoii de relaţii romantice a

adolescenţilor, ci trebuie să accentueze ideea creşterii atenţiei şi a responsabilităţii

132

Viorel Robu, Anişoara Sandovici

16

individuale, în ceea ce priveşte identificarea, stabilirea şi dezvoltarea unor relaţii autentice cu alţi congeneri. Adolescenţii trebuie să înţeleagă că viaţa sexuală îşi are rigorile ei şi că, pe lângă aspectele plăcute pe care le oferă, aceasta poate ascunde şi o serie de „capcane” sau pericole care le pot schimba radical evoluţia.

Primit în redacţie la: 27.X.2011

BIBLIOGRAFIE

1. COHEN, J., A power primer, Psychological Bulletin, 112, 1, 1992, p. 155–159.

2. CROCKETT, L.J., RAFFAELLI, M., MOILANEN, K., Sexualitatea în adolescenţă: comportament şi semnificaţie, în Adams, G.R., Berzonsky, M.D. (Coord.), Psihologia adolescenţei. Manualul Blackwell (trad.), Iaşi, Editura Polirom, 2009.

3. DE ROSA, A.S., Comparaţie critică între reprezentările sociale şi cogniţia socială, în NECULAU, A. (Coord.), Psihologia câmpului social. Reprezentările sociale, Iaşi, Societatea Ştiinţă şi Tehnică, 1995.

4. DE ROSA, A.S., The associative network: A technique for detecting structure, contents, polarity and stereotyping indexes of the semantic fields, European Review of Applied Psychology, 52, 3-4, 2002, p. 181–200.

5. MARINESCU, D., Structura reprezentării sociale a puterii la adolescenţi, Revista de psihologie, serie nouă, 57, 1, Bucureşti, Editura Academiei Române, 2011, p. 25–42.

6. McLAREN, A., Sexualitatea secolului XX. O istorie (trad.), Bucureşti, Editura Trei, 2002.

7. MITROFAN, I., CIUPERCĂ, C., Psihologia relaţiilor dintre sexe. Mutaţii şi alternative, Bucureşti, Editura Alternative, 1997.

8. MUNTEANU, A., Din nou despre capcanele şi rătăcirile adolescenţei, Revista de psihologie şcolară, 2, 3, 2009, p. 28–33.

9. PAPALIA, D.E., & OLDS, S.W., Human Development (Fifth Edition), New York, McGraw- Hill, Inc., 1992.

10. SILLAMY, N., Dicţionar de psihologie (trad.), Bucureşti, Editura Univers Enciclopedic, 1996.

11. ŞCHIOPU, U., VERZA, E., Psihologia vârstelor. Ciclurile vieţii, Bucureşti, Editura Didactică şi Pedagogică, 1997.

12. TURLIUC, M.N., Psihologia cuplului şi a familiei, Iaşi, Editura Performantica, 2004.

13. WESTHEIMER, R.K., & LOPATER, S., Human Sexuality: A Psychosocial Perspective (Second Edition), Lippincott Williams & Wilkins, 2004.

REZUMAT

Utilizând binecunoscuta metodă a asociaţiilor libere, prezentul studiu şi-a propus investigarea conţinutului semantic şi al organizării reprezentării sociale a sexualităţii în rândul adolescenţilor. Am construit şi am administrat un chestionar care a inclus trei sarcini. O sută patruzeci şi şapte de adolescenţi (97 de fete şi 50 de băieţi) au generat protocoale cu răspunsuri valide, care au stat la baza prelucrărilor cantitative şi a interpretărilor calitative. Răspunsurile au evidenţiat următoarea structură a reprezentării sociale a sexualităţii: nodul central – asociaţiile dragoste, iubire, protecţie, responsabilitate şi relaţie şi elementele periferice – asociaţiile atracţie, senzualitate, pasiune, sarcină, copil, risc, boli cu transmitere sexuală. Termenii dragoste, iubire şi relaţie sugerează o dimensiune conceptual- definiţională a sexualităţii, în timp ce termenii protecţie şi responsabilitate – o dimensiune normativ- prescriptivă (referitoare la comportamentele sexuale securizate).

TERAPIA DE GRUP MULTI-FAMILIALĂ – ABORDARE COGNITIV-COMPORTAMENTALĂ ÎN PATOLOGIA DEPRESIVĂ

SPERANŢA AVRAM Universitatea din Bucureşti, Facultatea de Biologie

ODETTE DIMITRIU Universitatea Titu Maiorescu, Facultatea de Psihologie

Abstract

Single family-based interventions have been shown to be effective in the treatment of depression, but in depressed patients not in theier family members. This paper describes, in a brief manner, the importance of a systemic multiple family group intervention for the patients with major depression and their family members or caregivers. The therapeutic foundations and goals, the organization, and the therapeutic process are explained. Similarities and differences with other family interventions for depression are discussed.

Cuvinte-cheie: Patologia depresivă, psihoeducaţia depresiei, terapia de grup multi-familială.

Keywords: major depression, depression psychoeducation, multiple family group therapy.

1. NECESITATEA TERAPIEI COGNITIV-COMPORTAMENTALE MULTI-FAMILIALĂ ÎN PATOLOGIA DEPRESIVĂ

Studiile clinice au arătat existenţa posibilităţii ca aparţinătorii pacienţilor suferind de diverse patologii ale sistemului nervos central, să prezinte ei înşişi episoade depresive cu anxietate, sentimente accentuate de neîncredere în capacitatea lor de a fi buni susţinători, precum şi sentimente de vinovăţie legate de posibilele pericole la care pacienţii aflaţi în grija lor pot fi expuşi, imediat ce încep activitatea de susţinător (Epstein-Lubow ş.a., 2009; Lemmens ş.a, 2007; Lemmens ş.a., 2009). Literatura de specialitate (Epstein-Lubow ş.a., 2009) a evidenţiat că aceste simptome apar, cu precădere, în prima lună de la externarea pacienţilor şi petrecerea timpului la domiciliu împreună cu aceştia.

Universitatea din Bucureşti, Facultatea de Biologie, Splaiul Independenţei, nr. 91–95, sector 5, Bucureşti, speranta.avram@gmail.com

Rev. Psih., vol. 58, nr. 2, p. 133–140, Bucureşti, aprilie – iunie 2012

134

Speranţa Avram, Odette Dimitriu

2

După unii autori (Miklowitz ş.a., 2009; Swan ş.a., 2004; Epstein-Lubow ş.a., 2009; Chessick ş.a., 2009), factorii de risc pentru simptomatologia depresivă a aparţinătorilor (prezentaţi selectiv în acest articol) sunt reprezentaţi de: 1. lipsa informaţiilor teoretice despre simptomatologia patologiei depresive şi a efectelor secundare a medicaţiei administrate care, de multe ori induc modificări cognitive şi comportamentale; 2. lipsa abilităţilor necesare asigurării unei îngrijiri adecvate a pacienţilor; 3. dificultăţi în managementul activităţilor cotidiene care implică şi participarea pacienţilor; 4. negarea sau neacceptarea din partea aparţinătorilor a schimbărilor cognitive şi comportamentale a pacienţilor, după debutul bolii (în special accidente vasculare cerebrale, depresii, Alzheimer). Studiile efectuate de Chessick şi Miklowitz (Chessick ş.a., 2009; Miklowitz ş.a., 2008, 2009) au arătat că în lipsa unei psihoterapii familiale adecvate, în primul an de desfăşurare a activităţii de susţinere, simptomatologia aparţinătorilor se poate accentua, constatându-se o scădere accentuată a stimei de sine a acestora, o creştere a gradului de anxietate şi a numărului de episoade depresive. De asemenea, se constată şi o funcţionare negativă a coeziunii familiale (Epstein-Lubow ş.a., 2009). Având în vedere riscurile menţionate mai sus, precum şi accentuarea simptomatologiei patologiilor psihiatrice la pacienţii a căror aparţinători prezintă simptomatologia menţionată, a apărut necesitatea aplicării unei noi terapii cognitiv-comportamentale numite – Multiple Family Group Therapy (MFGT) (McFarlane ş.a., 2002). Această tehnică are drept obiective terapeutice generale (Scott, 2001; Miklowitz ş.a., 2007, 2008, 2009): 1. identificarea factorilor stresogeni care pot induce patologii psihiatrice la aparţinători şi accentuarea patologiilor deja existente la pacienţi şi 2. implementarea în cadrul familiilor a mecanismelor de coping care să asigure o susţinere eficientă din partea aparţinătorilor şi, în acelaşi timp să facă funcţionale mecanismele de coeziune a familiei.

2. INTRODUCERE ÎN TEHNICA MULTIPLE FAMILY GROUP THERAPY

În ciuda numărului insuficient de studii clinice, medicale şi psihologice, care susţin eficienţa tehnicii, Multiple Family Group Therapy (MFGT) se bucură de o arie destul de largă de utilizare (depresii, sindrom bipolar, tulburări obsesiv- compulsive). Studiile comparative efectuate pe loturi de pacienţi, care au fost incluşi în acest gen de terapie şi pacienţi care au fost trataţi doar medicamentos, au arătat că, pacienţii care au beneficiat de MFGT au răspuns semnificativ mai bine la tratamentul medicamentos, comparativ cu pacienţii care au beneficiat numai de acesta (Lemmens ş.a., 2007; Solomon ş.a., 2008). S-a constatat, de asemenea, că aparţinătorii pacienţilor incluşi în terapia MFGT, urmând protocolul terapeutic similar, au prezentat abilităţi de susţinere vizibil mai performante (ibidem). Bazându-se pe rezultatele clinice şi sociale conform cărora patologia depresivă, indiferent de

3

Terapia cognitiv-comportamentală multi-familială

135

tip, induce un impact negativ major asupra multor domenii ale vieţii socio-pro- fesionale, atât pentru pacienţi cât şi pentru aparţinători, tehnica MFGT s-a aplicat cu succes atât în cazul familiilor în care un membru suferea de depresie unipolară cât şi în cazul familiilor în care un membru prezenta sindrom bipolar (Solomon ş.a., 2008; Chessick ş.a., 2009; Miklowitz ş.a., 2007, 2008, 2009; Morris ş.a., 2007). Cercetările în domeniu au arătat că un element deosebit de important, care asigură succesul tehnicii, este reprezentat de tipul şi numărul familiilor care participă la grup (Lemmens ş.a., 2007). Astfel, este indicat ca în grupul de terapie să coexiste familii de tipul: cupluri (aparţinător-depresiv); părinte depresiv-copil (Lemmens ş.a., 2007; Scott, 2001). Ca şi număr de familii participante la grup, este indicat să coexiste în grupul de terapie 7 familii, evitându-se pe parcursul terapiei abordarea mono-familială (ibidem). În general, protocolul terapiei urmăreşte: organizarea de sesiuni informative a membrilor grupului despre patologia depresivă (ce este depresia, care sunt factorii de risc, simptomatologie, tratamentul farmacologic cu efectele primare şi, mai ales cele secundare induse de antidepresive); dezvoltarea abilităţilor de comunicare între membrii grupului şi interfamilial; obţinerea competenţelelor de adaptare la noile condiţii socio-profesionale induse de depresie şi obţinerea de sprijin social de către participanţii la terapie (Lemmens ş.a., 2007; Miklowitz ş.a., 2007, 2008, 2009). Privită prin prisma pacienţilor depresivi şi a aparţinătorilor, atingerea acestor obiective se soldează cu un mai bun management al patologiei depresive în timpul şi mai ales, după terminarea acestei terapii (ibidem). Aceasta implică o consolidare a respectării farmacoterapiei de către pacienţii depresivi, reducerea numărului de recidive a episoadelor depresive şi nu în ultimul rând, reducerea şi chiar dispariţia stigma- tizării membrilor familiilor depresive induse de prezenţa bolii. Prin prisma terapeuţilor care conduc astfel de grupuri în terapie (ibidem), atingerea acestor obiective se soldează printre altele şi cu: obţinerea de abilităţi pentru o ascultare activă a membrilor grupului terapeutic; oferirea de feedback-uri pozitive sau critici constructive din partea grupului; abilităţi de identificare a problemelor pacient-aparţinător; implementarea de soluţii la problemele zilnice cu care se confruntă membrii familiei în cadrul inter- şi extrafamilial.

3. INTEGRAREA CONCEPTULUI MFGT APLICAT PATOLOGIEI DEPRESIVE

În familiile cu pacienţi depresivi există o tendinţă suficient de mare, de adaptare a stilului de viaţa cotidian, astfel încât să se răspundă provocărilor şi cerinţelor patologiei depresive. Frecvent, se constată în scurt timp de la debutul bolii, schimbări negative majore în viaţa de familie, astfel încât activităţi prioritare, care reprezentau părţi importante din viaţa familială, dispar sau devin secundare.

136

Speranţa Avram, Odette Dimitriu

4

Din această cauză prin integrarea conceptului de MFGT se urmăreşte ca:

participanţii la grup să se concentreze asupra factorilor inductori ai depresiei şi a contextului familial în care această patologie poate modifica viaţa cotidiană; să se elaboreze şi să se implementeze modele relaţionale între familiile care aparţin grupului terapeutic; valorizarea câştigurilor certe obţinute prin aplicarea strategiei (ibidem). Un scop important al tehnicii terapeutice este ca, atât pacienţii cât şi aparţinătorii să poată anticipa responsabilităţile lor în timpul diverselor faze ale depresiei. În acest sens, familiile aflate în program au afirmat că, în timpul terapiei, au avut certitudinea că problemele cu care se confruntau sunt mult mai bine înţelese şi gestionate şi că relatările lor au dus la o perspectivă mai largă privind problemele pacientului. Prezenţa mai multor familii în grupul de terapie are rolul de a restructura tipul de relaţii care se stabilesc între membrii grupului. Problema persoanei depresive Eu sunt deprimat” sau a unui aparţinător „Sotul meu este deprimat” este în mod automat translatată la problema grupului „Noi suntem în lupta cu depresia” (Lemmens ş.a., 2007, Asen ş.a., 2006). Grupul oferă oportunitatea participanţilor să-şi redescopere abilităţile sociale, „uitate” în luptă cu boala, îi ajută pe aceştia să realizeze că activarea anumitor mecanisme de apărare sunt normale şi că emoţiile şi stările afective pe care le manifestă precum şi dificultăţile prin care trec sunt comune. Organizarea activităţii grupului se desfăşoară în două etape: etapa 1 în care se stabileşte problema, respectiv problemele, care au dus la participarea familiilor la grup (prima luna) „problem-analysis phase” şi etapa 2, de lucru efectiv asupra problemelor „working through phase” (Lemmens ş.a., 2007). Pe durata fiecărei din cele două faze, intervenţiile terapeutice sunt oferite participanţilor într-un format de grup şi, numai excepţional, în mod individual. Tehnicile terapeutice care se pot aplica în cadrul programului sunt foarte variate, fiind utile terapii cognitiv-comportamentale, terapii experienţiale, precum şi terapii psihofarmaceutice. Ca orice tehnică, are şi anumite limitări. O primă limitare se înregistrează la nivelul organizaţional al grupului. Aceste limitări sunt reprezentate de rezistenţa pacienţilor de a-şi implica familia în terapie, deoarece de multe ori, pacienţii sunt reticienţi în a oferi familiei un stres suplimentar, reprezentat de participarea la terapie (Lemmens ş.a., 2007).

4. ITEMII CARE SE PRESUPUNE CĂ ASIGURĂ SUCCESUL TERAPIEI MFGT

Pentru a asigura eficienţa terapiei în tratarea diverselor patologii ale SNC, este necesară identificarea itemilor specifici tehnicii, dar şi posibilii itemi comuni cu alte tehnici psihoterapeutice. Stabilirea itemilor care ar putea asigura o terapie de succes a reprezentat o prioritate pentru terapeuţii care se ocupă de acest tip de terapie (Scott, 2001). În lucrările lui Scott, itemii importanţi pot fi clasificaţi în mai multe categorii: 1. itemi

5

Terapia cognitiv-comportamentală multi-familială

137

ce identifică calităţile participantului la acest tip de terapie; 2. itemi ce identifică calităţile echipei terapeutice luată ca ansamblu şi a terapeutului privit individual;

3. itemi ce identifică caracteristicile relaţiei participant/terapeut; 4. itemi ce identifică

condiţiile care ar facilita interacţiunea participant (client) – grup terapeutic; 5. itemi ce identifică condiţiile care ar facilita interacţiunea terapeut / grup terapeutic;

6. empatia terapeutică, alte caracteristici.

După acelaşi autor (Scott, 2001) este indicat să participe la terapia MFGT:

pacienţii non-psihotici, pacienţii şi aparţinătorii motivaţi să participe la terapie la care există disponibilitatea pentru schimbare; pacienţii care sunt însoţiti în mod frecvent etc. Printre itemii ce caracterizează interacţiunea terapeut / grup terapeutic se pot enumera: calităţile individuale ale terapeutului; abilităţile terapeutului; nivelul de cunoştinţe profesionale ale terapeutului. În ceea ce priveşte stabilitatea relaţiei client/terapeut, Scott precizează că păstrarea confidenţialităţii procesului terapeutic, existenţa respectului reciproc terapeut-client, existenţa sentimentului siguranţei şi eficienţei terapiei, precum şi înţelegerea şi acceptarea reciprocă sunt importante pentru terapie. Bazându-se pe experienţa clinică, Black şi Blum (1992) au arătat că pentru asigurarea unei terapii de succes confidenţialitatea este necesară, chiar dacă este mai greu de realizat în MFGT decât într-o terapie client/terapeut, în sensul că asigurarea confidenţialităţii în terapia MFGT se extinde pe o plajă mai largă, dat fiind şi prezenţa aparţinătorilor. Prezenţa la terapie a clientului însoţit de un aparţinător este un alt item frecvent întâlnit în literatura de specialitate. Acest item apare menţionat atât în terapia MFGT cât şi în terapia de cuplu. Hyde şi Goldman (1993) recomandă, ca parte importantă a MFGT, semnarea unei clauze contractuale în care se stipulează că clientul este în mod regulat însoţit de aparţinători. Studiile acestora au arătat că frecventarea cu regularitate a grupului de către client şi aparţinători reprezintă o cale sigură spre schimbare. În plus, în contextul MFGT, frecventarea regulată a grupului de către client şi aparţinătorii acestuia este relevantă pentru dezvoltarea unor interacţiuni de grup eficiente. Un alt item menţionat în MFGT şi în alte tehnici terapeutice este prezenţa unui co-terapeut. Cwiakala şi Mordock (1997), Fristad ş.a. (1998) au arătat că prezenţa unui coterapeut precum şi abilitatea terapeutului de a colabora în mod eficient în echipă sunt foarte importante pentru succesul MFGT, ţinând cont de complexitatea terapiei. Tocmai datorită complexităţii terapiei şi a multitudinii de interacţiuni care se stabilesc în cadrul grupului pe parcursul terapiei, categoria de itemi clasificaţi în „caracteristicile terapeutului” identificaţi în studiul lui Scott, a apărut ca relevantă şi în studiile efectuate anterior de Agazarian (1997) şi Vinogradov (1996). Aceştia arată ca necesară experienţa terapeutului în terapia de cuplu, terapia de familie şi terapia de grup.

138

Speranţa Avram, Odette Dimitriu

6

5. DESCRIEREA PROCESULUI TERAPEUTIC PE SESIUNI DE SEDINŢE

Similar cu terapeuţii care practică terapia de familie, terapeuţii care practică MFGT sunt interesaţi de sistemele de convingeri, precum şi de modelele comport- amentale a familiilor care intră în terapie. În continuare, vom prezenta selectiv

descrierea sesiunilor terapeutice după Lemmens ş.a. (2007). În timpul primei sesiuni, conţinutul întrebărilor introductive se concentrează, de exemplu, pe diferite aspecte ale structurii familiei cum ar fi: numărul membrilor, vârstă şi sex, durata casătoriei, activitate educaţională, activităţi profesionale. Este indicat ca în acestă primă sesiune să se utilizeze o varietate de tehnici terapeutice precum: 1. tehnica reframingului; 2. concentrarea pe capacitatea de adaptare;

3. schimbarea comportamentului şi a interacţiunilor, în viaţa de familie; 4. interviul

motivaţional; 5. întrebări despre trecut/viitor/aici şi acum, având ca scop externalizarea bolii; 6. utilizarea metaforelor. În cadrul acestei sesiuni, informaţiile despre patologia depresivă şi tratamentul pacienţilor aparţinând grupului, se obţin într-o manieră conversaţională, ca parte a schimbului de experienţă între membrii grupului. În

sesiunea 2, dialogurile din cadrul terapiei se axează preponderent pe beneficiile, respectiv efectele secundare ale antidepresivelor şi impactul utilizării acestora asupra vieţii de familie. Tot în cadrul acestei sesiuni, participanţii sunt informaţi despre:

1. mecanismele de coping care ar fi util să le adopte; 2. modalităţi de solicitare a

ajutorului şi de suport din afara familiei ţinând cont de efectele secundare destul de severe ale antidepresivelor. La începutul acestei sesiuni, terapeuţii vor încerca să creeze un context de siguranţă prin reaccentuarea conferirii de confidenţialitate şi de menţinere a dialogurilor în limitele impuse de o empatie corespunzătoare. Tot în acest sens, fiecărui membru al grupului i se dă libertatea de a relata despre acest subiect, atât cât este capabil la acel moment, fară să existe sentimentul intruziunii grupului sau a echipei terapeutice. Pe parcursul sesiunii 3 se discută problemele specifice legate de viaţa de cuplu şi perspectivele relaţiei de cuplu după terminarea terapiei. În continuare, sunt implementate tehnici de comunicare, de rezolvare a problemelor şi câştigare a competenţelor care să facă relaţia de cuplu funcţională. De cele mai multe ori se aplică tehnica „jocul de rol”. În această sesiune se abordează subiecte care vizează:

găsirea unui echilibru stabil în cadrul relaţiei de cuplu; modalitatea de acceptare a diferenţelor dintre parteneri fără ca funcţionarea relaţiei de cuplu să fie perturbată; modul de abordare şi de rezolvare a dezacordurilor dintre parteneri; găsirea argumentaţiei optime astfel încât, confruntarea să se termine în mod constructiv; metodele de combatere a izolării sociale şi, mai important, combaterea izolării în cadrul cuplului. În sesiunile 4 şi 5, principalul obiectiv este implementarea proceselor normative ale unei familii. Se menţionează că, în ciuda impactului depresiei asupra vieţii de familie, familiile trebuie să înveţe să se focuseze pe gândirea pozitivă şi discutarea problemelor în comun.

7

Terapia cognitiv-comportamentală multi-familială

139

Sesiunea 6 şi 7 încearcă să întărească gândirea pozitivă pentru viaţa viitoare a pacienţilor în mijlocul familiei. În acest sens, discuţiile se concentrează pe schimbări pozitive în viaţa lor. De asemenea, în această sesiune se recunosc şi se consolidează câştigurile obţinute în urma tratamentului atât pentru pacienţi cât şi pentru parteneri. Un obiectiv important în această sesiune este reprezentat de iniţiativele cuplurilor de a prezice posibilele dificultăţi care e posibil să apară în următoarele săptămâni sau luni după terminarea terapiei.

6. CONCLUZII

Depresia este o patologie invalidantă, dar, cu ajutorul terapiei medicamentoase şi

a psihoterapiei poate fi tratată. Recent, a apărut necesitatea aplicării terapiei

cognitiv-comportamentale pentru a proteja aparţinătorii de riscurile patologiei depresive. Multiple Family Group Therapy are ca scopuri terapeutice: 1. identi- ficarea factorilor stresogeni care pot induce patologii psihiatrice la aparţinători şi

accentuarea patologiilor deja existente la pacienţi; 2. implementarea în cadrul familiilor

a mecanismelor de coping care să asigure o susţinere eficientă din partea aparţi-

nătorilor şi, în acelaşi timp, să facă funcţionale mecanismele de coeziune a familiei.

Primit în redacţie la: 7.VI.2011

BIBLIOGRAFIE

1. ASEN, E., SCHUFF, H., Psychosis and multiple family group therapy, Journal of Family Therapy, 28, 1, 2006, p. 58–72.

2. BLACK, D., BLUM, N., Obsessive-compulsive disorder support groups: The Iowa model, Comprehensive Psychiatry, 33, 1, 1992, p. 65–71.

3. CHESSICK, C.A., PERLICK, D.A., MIKLOWITZ, D.J., DICKINSON, L.M., ALLEN, M.H., MORRIS, C.D., GONZALEZ, J.M., MARANGELL, L.B., COSGROVE, V., OSTACHER, M., Suicidal ideation and depressive symptoms among bipolar patients as predictors of the health and well-being of caregivers, Bipolar Disord., 11, 8, 2009, p. 876–84.

4. CWIAKALA, C.E., MORDOCK, J.B., The use of multi-family play groups for families with a parent in addiction recovery, Alcoholism Treatment Quarterly, 15, 1, 1997, p. 15–28.

5. EPSTEIN-LUBOW, G.P., BEEVERS, C.G., BISHOP, D.S., MILLER, I.W., Family functioning is associated with depressive symptoms in caregivers of acute stroke survivors, Arch. Phys. Med. Rehabil., 90, 6, 2009, p. 947–55.

6. FRISTAD, M.A., GAVAZZI, S.M., SOLDANO, K.W., Multi-family psychoeducation groups for childhood mood disorders: A program description and preliminary efficacy data, Contemporary Family Therapy, 20, 3, 1998, p. 385–402, http://www.multiplefamilygrouptherapy.com/index.html.

7. HYDE, A., GOLDMAN, C., Common family issues that interfere with the treatment and rehabilitation of people with schizophrenia, Journal of Psychosocial Rehabilitation, 16, 4, 1993, p. 63–74.

140

Speranţa Avram, Odette Dimitriu

8

8. LEMMENS, G.M., EISLER, I., BUYSSE, A., HEENE, E., DEMYTTENAERE, K., The effects on mood of adjunctive single-family and multi-family group therapy in the treatment of hospitalized patients with major depression. A 15-month follow-up study, Psychother. Psychosom., 78, 2, 2009, p. 98–105.

9. LEMMENS, G.M., EISLER, I., MIGERODE, L., HEIREMAND, M., DEMYTTENAERE, K., Family discussion group therapy for major depression: A brief systemic multi-family group intervention for hospitalized patients and their family members, Journal of Family Therapy, 29, 1, 2007, p. 49–68.

10. McFARLANE, W.R., Multifamily Groups in the Treatment of Severe Psychiatric Disorders, New York, Guilford Press, 2002.

11. MIKLOWITZ, D.J., AXELSON, D.A., BIRMAHER, B., GEORGE, E.L., TAYLOR, D.O., SCHNECK, C.D., BERESFORD, C.A., DICKINSON, L.M., CRAIGHEAD, W.E., BRENT, D.A., Family-focused treatment for adolescents with bipolar disorder: results of a 2-year randomized trial, Arch. Gen. Psychiatry, 65, 9, 2008, p. 1053–1061.

12. MIKLOWITZ, D.J., Group psychoeducation increases time to recurrence in stabilised bipolar disorders, Evid. Based. Ment. Health, 12, 4, 2009, p. 110.

13. MIKLOWITZ, D.J., OTTO, M.W., FRANK, E., REILLY-HARRINGTON, N.A., KOGAN, J.N., SACHS, G.S., THASE, M.E., CALABRESE, J.R., MARANGELL, L.B., OSTACHER, M.J., PATEL, J., THOMAS, M.R., ARAGA, M., GONZALEZ, J.M., WISNIEWSKI, S.R., Intensive psychosocial intervention enhances functioning in patients with bipolar depression: results from a 9-month randomized controlled trial, Am. J. Psychiatry, 164, 9, 2007, p. 1340–1347.

14. MORRIS, C.D., MIKLOWITZ, D.J., WAXMONSKY, J.A., Family-focused treatment for bipolar disorder in adults and youth, J. Clin. Psychol., 63, 5, 2007, p. 433–445.

15. SCOTT, A.E., The essential elements of multi-family group therapy: A Delphi study, Ph.D. thesis, Blacksburg, Virginia, 2001, p. 1–94.

16. SOLOMON, D.A., KEITNER, G.I., RYAN, C.E., KELLEY, J., MILLER, I.W., Preventing recurrence of bipolar I mood episodes and hospitalizations: family psychotherapy plus pharmacotherapy versus pharmacotherapy alone, Bipolar Disorders, 10, 7, 2008, p. 798–805.

17. SWAN, J., SORELL, E., MACVICAR, B., DURHAM, R., MATTHEWS, K., Coping with depression: an open study of the efficacy of a group psychoeducational intervention in chronic, treatment-refractory depression, Journal of Affective Disorders, 82, 1, 2004, p. 125–129.

18. http://www.multiplefamilygrouptherapy.com/index.html

REZUMAT

Intervenţia terapeutică cognitiv-comportamentală de grup, multi-familială, aplicată pacienţilor depresivi şi aparţinătorilor, expuşi episoadelor depresive ca urmare a activităţii de susţinător, s-a dovedit a fi foarte eficace în tratamentul depresiei. Această lucrare descrie pe scurt conceptul acestei intervenţii terapeutice, itemii care se presupune că asigură succesul acestei terapii, metodele de organizare a grupului şi protocolul terapeutic precum şi întrebările cheie care ar asigura succesul terapiei.

SPECIFICUL RELAŢIEI TERAPEUTICE LA PACIENŢII DEPRESIVI CU AFECŢIUNI ONCOLOGICE (I)

IOANA OMER , GABRIELA-FLORENŢA POPESCU Universitatea Spiru Haret, Facultatea de Sociologie-Psihologie

Abstract

The article is about therapeutic relationship for the patients with cancer who has depressive disorders. After the presentation of the importance of verbal and nonverbal communication in therapeutic relationship, we present the research, which is about the factors facilitating/stimulating the communication therapist-patient, the factors which inhibit/diminish the same type of communication, id of the deontological and no deontological behaviours.

Cuvinte-cheie: comunicare, relaţie terapeutică, comportament deontologic, tulburări depresive.

Keywords: communications, therapeutic relationship, deontological behaviour, depressive disorders.

1. COMUNICAREA VERBALĂ TERAPEUT-PACIENT

1.1. GENERALITĂŢI

Întâlnirea dintre terapeut şi pacient reprezintă o variantă de comunicare interumană, în care se stabileşte „un sistem comunicaţional” complex (Săhleanu, Oprescu, 1977). „Pe de o parte simptomele şi semnele furnizate de pacient (cele ale bolii, dar şi expresia facială, mimică, gestuală) alcătuiesc un limbaj al corpului pe care terapeutul trebuie să-l sesizeze şi să-l decodifice; pe de altă parte, este vorba şi despre stabilirea unei atmosfere, de un acordaj între un emiţător şi un receptor” (Athanasiu, 1998). Autorul atrage atenţia asupra faptului că terapeutul trebuie să cunoască şi să deţină suficiente informaţii asupra trecutului ereditar, familial şi personal al pacientului. Pentru a obţine rezultatele scontate, terapeutul trebuie să fie foarte bine informat asupra problemelor bolnavului, structurării şi dezvoltării dinamice a personalităţii acestuia, felului lui de viaţă, modului propriu de a rezolva problemele şi de a stabili relaţii interpersonale, asupra încercărilor şi modalităţilor de a lupta cu propria suferinţă etc.

Universitatea Spiru Haret, Facultatea de Sociologie-Psihologie, bd. Basarabia nr. 256, sector 3, Bucureşti, omer_ioana@yahoo.com

Rev. Psih., vol. 58, nr. 2, p. 141–151, Bucureşti, aprilie – iunie 2012

142

Ioana Omer, Gabriela Popescu

2

1.2. ATITUDINI ALE TERAPEUTULUI CARE INFLUENŢEAZĂ COMUNICAREA CU PACIENTUL

Ideea de a împărtăşi gândurile şi sentimentele personale cu o altă persoană creează anxietate pentru pacient. El se poate aştepta la o interpretare greşită a spuselor lui sau să fie criticat, culpabilizat. Pentru a reduce această anxietate este important ca terapeutul să stabilească cu pacientul o relaţie de încredere, care să se

bazeze pe: empatie (abilitatea „de a intra” în lumea interioară a altei persoane şi de

a simţi ceea ce simte aceasta, empatia implică şi detaşarea de sentimente, pentru

asigurarea obiectivităţii faţă de problemele pacientului Rogers, 1992); privire necondiţionat pozitivǎ (semnifică respectul faţă de pacient, acceptarea necritică a pacientului de către terapeutul care îl încurajează să comunice liber); sinceritate şi autenticitate (se referă la abilitatea terapeutului de a fi onest cu pacientul); căldură (abilitatea terapeutului de a fi deschis faţă de persoanele care solicită sprijin); ascultare activă (presupune etape ca „ascultarea fizică”, „deschiderea discuţiei”, „structurarea discuţiei” şi „disciplinarea ascultării”), precum şi pe mesaje de continuare din partea terapeutului (o expresie a înţelegerii manifestate faţă de client; Oancea, 2002).

În timpul comunicării pot apărea însă şi mesaje de descurajare din partea terapeutului, neintenţionate, dar cu impact negativ asupra comunicării. Astfel de mesaje pot exprima lipsa de respect, nemulţumirea şi multe alte reacţii psihologice negative ale terapeutului faţă de discursul pacientului, cu impact negativ asupra psihicului acestuia, blocându-l şi diminuându-i încrederea în terapeut. Printre acestea, M. Carkhuff (1987) şi S. Egan (1990) disting mesajele nonverbale care exprimă grabă, nerăbdare, enervare, atenţie fluctuantă, mimică mohorâtă, plictisită, dezinteresată, privire rece, ameninţătoare, dispreţuitoare etc., care sugerează bolnavului

o capacitate mai redusă de „angajare în efort” din partea medicului. Pe de altă

parte, excesul sau lipsa de autoritate faţǎ de bolnav blochează procesul comunicării nu numai emoţional, ci şi intelectual; drept consecinţă, clientul manifestă o puternică anxietate în momentele de impas pe care este lăsat să le înfrunte singur (Iamandescu,

1995).

2. METODOLOGIE

Obiectivele cercetării: identificarea factorilor care facilitează/stimulează comunicarea terapeut (medic, asistente medicale, psiholog, infirmiere etc.) – pacient cu afecţiuni oncologice, depresiv; relevarea factorilor care inhibă/diminuează comunicarea terapeut – pacient cu afecţiuni oncologice, depresiv; evidenţierea comportamentelor şi atitudinilor deontologice şi nedeontologice ale terapeuţilor care influenţează comunicarea cu pacienţii cu afecţiuni oncologice, depresivi. Ipotezele pe care ne-am propus să le verificăm în lucrarea de faţă au fost formulate ţinând cont atât de informaţiile, teoriile, modelele explicative existente în literatura de specialitate, cât şi de experienţa noastră în practica medicală, astfel:

comunicarea terapeut-pacient poate fi facilitată sau inhibată de factori care ţin de

3

Relaţia terapeutică în cazul pacienţilor depresivi

143

personalitatea terapeutului, a pacientului sau de contextul bolii pacientului; evoluţia bolii produce modificări la nivelul personalităţii, inclusiv al gândirii pacienţilor oncologici, ceea ce se poate reflecta în modalităţile de exprimare verbală şi nonverbală a acestora.

Subiecţi: un lot de 355 de subiecţi, pacienţi oncologici depresivi, cu niveluri

de

studii diferite (analfabeţi, studii medii, postliceale, superioare), bărbaţi şi femei,

cu

vârste cuprinse între 30 şi 60 de ani, din mediul rural şi urban, provenind din

toate categoriile sociale. Pacienţii au avut forme diferite de cancer, în stadiile III şi

IV

(în aceste stadii boala este incurabilă, evoluţia fiind către deces). Un al doilea

lot

a fost alcătuit din 125 de terapeuţi (medici primari şi specialişti oncologi,

rezidenţi în oncologie, asistente medicale, asistenţi sociali, psihologi) care lucrează direct cu pacienţii şi cărora le-am aplicat chestionare. Cercetările s-au desfăşurat în cadrul Institutului Oncologic Bucureşti, în Spitalul

de Bolnavi Cronici şi Geriatrie „Sf. Luca” şi în cabinetul cu profil oncologic din

cadrul Policlinicii sectorului 4 (Spitalul „Sf. Ioan”). Metode, procedee şi tehnici utilizate în cercetare Am folosit: observaţia sistematică, interviul cu pacienţii, experimentul cu completare de fraze, experimentul asociativ-verbalînsoţit de introspecţie, procedeul de selectare de cuvinte, chestionarul pentru terapeuţi (medici, asistente medicale, asistenţi sociali, psihiatri etc.), toate însoţite de înregistrǎri cu ajutorul reportofonului. Interviul cu pacienţii a fost alcătuit din 31 de întrebări puse direct (răspunsurile obţinute au fost înregistrate, după ce în prealabil s-a cerut acordul

pacienţilor). Întrebările au vizat aspecte legate de: motivele internării; evoluţia bolii şi cunoaşterea diagnosticului; comunicarea cu medicii, asistentele medicale şi colegii

de salon; sentimentele şi atitudinile pacienţilor faţă de boală; modul cum se

raportează la ea şi la schimbările pe care le-a adus boala în existenţa lor; opiniile pacienţilor referitoare la tratamente alternative încercate; Procedeul de selectare de cuvinte a fost aplicat atât pacienţilor, cât şi terapeuţilor. Subiecţii au fost rugaţi să aleagă (selecteze) dintr-o listă de cuvinte pe cele care se potrivesc, din punctul lor de vedere, cu anumite criterii care s-au referit la caracterizarea bolii, la relaţia pe care o stabilesc cu medicii, cu asistentele medicale, cu colegii de salon şi cu alţi pacienţi. În ceea ce-i priveşte pe terapeuţi, criteriul s-a referit la relaţia pe care o stabilesc cu pacienţii oncologici depresivi. – Experimentul cu completare de fraze. Subiecţii au fost rugaţi să continue frazele („aşa cum credeţi că este cel mai potrivit”). Au fost propuse subiecţilor fraze incomplete care s-au referit la: relaţia cu personalul medical, relaţiile cu familia, atitudinea faţă de boală, temerile şi anxietăţile pacienţilor, preocupările, dorinţele şi aspiraţiile legate de viitor. Procedeul clasic numit experimentul asociativ-verbala fost urmat de metoda introspecţiei (T. Slama-Cazacu, în 1957, a reprezentat o modalitate optimă de studiere a comunicării cu pacienţii oncologici depresivi). Introspecţia experimentală cuprinde (idem, 1999): procesul psihic de examinat; auto-analiza subiectului

144

Ioana Omer, Gabriela Popescu

4

(mentală, comprimată în limbajul interior) şi relatarea verbală (exterioară). Am folosit o listă cu 18 cuvinte, dintre care 12 au fost cuvinte cu semnificaţie relevantă pentru obiectivul cercetării, motiv pentru care le-am numit „cuvinte-stimul”, celelalte şase cuvinte fiind din vocabularul curent, a căror semnificaţie nu este relevantă pentru cercetare, motiv pentru care le-am numit „cuvinte-neutre” (ibidem). Au fost urmărite astfel, echilibrul emoţional şi perturbările acestuia sub influenţa bolii, relaţia cu medicul, rolul familiei şi implicarea acesteia în tratamentul pacientului, planurile de viitor ale pacienţilor. Chestionarul pentru terapeuţi a cuprins 20 de întrebări dintre care trei întrebări cu „răspunsuri la alegere”, terapeuţilor cerându-li-se să aleagă între mai multe variante de răspuns date şi 17 „întrebări deschise”, la care terapeuţii trebuiau să răspundă liber, în conformitate cu ceea ce cred, referitor la: comunicarea diagnosticului de cancer, influenţa acestui diagnostic asupra pacienţilor şi asupra relaţiei cu terapeutul, factorii care facilitează comunicarea cu pacienţii oncologici depresivi şi cu familiile acestora, factorii care inhibă comunicarea cu pacienţii oncologici depresivi şi cu familiile acestora etc.

3. REZULTATE

3.1. PUNCTE DE VEDERE ALE PACIENŢILOR REFERITOARE LA COMUNICAREA CU TERAPEUŢII (medici şi asistente medicale)

Punctele de vedere ale pacienţilor privind comunicarea cu terapeuţii au fost evidenţiate prin următoarele metode: interviul cu pacienţii, procedeul experimental „asociativ-verbal” însoţit de introspecţie, experimentul de completare de fraze, procedeul de selectare de cuvinte. În acest articol, vom prezenta doar rezultatele obţinute la interviu şi la procedeul selectării de cuvinte, urmând ca restul rezultatelor să le prezentăm într-un articol viitor. Interviurile realizate cu pacienţii În ceea ce priveşte comunicarea cu medicii, marea majoritate a pacienţilor investigaţi (61%) apreciază comunicarea cu aceştia ca fiind „foarte bună” (medicii au stat de vorbă cu pacienţii la vizită, cerându-le informaţii despre evoluţia bolii, le-au răspuns pacienţilor la întrebări, le-au oferit informaţii legate de simptomele prezente, de tratamentele care urmează a fi făcute şi cu privire la durata internării); 23% o apreciază ca fiind „bună” iar 6% ca „insuficientă”. Nu a existat nici un pacient care să afirme inexistenţa comunicării cu medicul. Aceste aspecte sunt relevate de exemplele de mai jos:

Psiholog: Cum apreciaţi comunicarea cu medicii? Pacient: Foarte bună. De fiecare dată când au venit la vizită m-au întrebat cum mă simt. Şi mi-au spus cât urmează să stau în spital, ce tratamente mai urmează să fac [D.S., M, 39 ani, cancer hepatic stadiul III, studii liceale, instalator]. Au existat şi pacienţi (16%) care nu numai că au apreciat comunicarea cu medicii ca fiind insuficientă, ci s-au arătat chiar nemulţumiţi de aceasta:

Pacient: Cu unii mai bună, cu alţii mai puţin bună. Depinde de om [B.C., F, 55 ani, cancer gastric, stadiul IV, studii liceale şi postliceale economice, economistă].

5

Relaţia terapeutică în cazul pacienţilor depresivi

145

Pacient: La ultima internare doctorii au fost distanţi. Niciodată nu m-au atins. De când am venit nu m-au atins: ia să văd şi eu cum e bucăţica aia, acolo. N-a pus nimeni nici un stetoscop pe mine. Şi i-am observat şi la alţi pacienţi cu care am stat, aceeaşi comportare au avut […]. Mă săturasem de atmosfera de acolo şi medicii nu prea te băgau în seamă […] Doctoriţa care mă trata acolo era o fiinţă rece. Rar vedeai o rază de lumină în ochii ei. Intra în salon, se repezea la geam, deschidea geamul repede, cum vă simţiţi şi la revedere, fugea […]. Acolo parcă intra cu sabia, hai să facem injecţie, parcă trebuia să fii cu spatele în sus. Dacă-i dădeai era bine, dacă nu, nu se uita la tine. În munca cu oamenii, mai ales bolnavi, ar trebui să zâmbească, să fie mai umani [C.C., M, 52 ani, cancer pulmonar, stadiul IV, absolvent de 8 clase şi a unei calificări la locul de muncă, muncitor]. Rezultatele de mai sus sunt centralizate în tabelul nr. 1.

Tabelul nr. 1 Comunicarea cu medicul aşa cum rezultă din interviurile cu pacienţii

Calificative

Comunicarea cu medicul (%)

Foarte bună

61

Bună

23

Insuficientă

16

Inexistentă

În ceea ce priveşte modul în care poate fi îmbunǎtǎţitǎ comunicarea cu medicul, 71% din pacienţi au apreciat-o ca fiind „foarte bună” şi, drept consecinţă, nu au formulat sugestii de îmbunătăţire:

Psiholog: Credeţi cǎ se poate îmbunǎtǎţi comunicarea cu medicul? Pacient: Comunicarea este ireproşabilǎ, nici nu poate fi vorba de îmbunǎtǎţire. E vorba de dǎruire profesionalǎ, suflet, competenţǎ, pasiune în totalitate referitoare la comportamentul faţǎ de pacienţi [M.P., M, 59 ani, cancer de prostată, stadiul III, maistru, absolvent al liceului tehnic şi al şcolii de maiştri]. Circa 29% din subiecţi au afirmat cǎ această comunicare cu medicul ar putea fi îmbunǎtǎţitǎ prin interesul şi înţelegerea acordate de medic pacientului şi problemelor lui legate de boală:

Pacient: Să se implice mai mult, adică să stea mai mult de vorbă, să fie mai atenţi cu pacienţii, să fie mai maleabili. Sunt foarte ocupaţi, foarte aglomeraţi [I.M., M, 47 ani, cancer pulmonar, stadiul III, studii postliceale, electronist]. Unii pacienţi au relatat şi experienţele lor cu alţi medici, care i-au tratat în alte spitale, iar în urma discuţiilor au rezultat câţiva factori care împiedicǎ realizarea unei comunicǎri autentice, cum ar fi:

– Lipsa de timp a medicului (73% dintre pacienţi); Pacient: Cred cǎ e o utopie comunicarea dintre medic şi pacient, pentru cǎ medicul n-are timp […] Când el are 60 de pacienţi pe zi, îţi dă repede tratament şi atunci îi zici bogdaproste cǎ ţi-a pus diagnosticul şi cǎ nu te-a trimis în trei locuri,

146

Ioana Omer, Gabriela Popescu

6

şi eu mereu spun, domnul doctor, vorbim? Dar el zice când? Deci în primul rând este lipsa de timp, lipsa de chef, lipsa de interes […] E foarte multǎ lume, când? Însă orice bolnav simte nevoia, mǎcar aşa sǎ-i zâmbeşti, sǎ-i zici, lasǎ, cǎ dupǎ asta mai vii şi o sǎ vedem şi facem tot ce se poate face [M.P., F, 56 ani, cancer de sân, stadiul III, ziaristǎ, studii superioare]. Lipsa de interes şi de răbdare a medicului (27% dintre pacienţi); Pacient: Eu am o vorbă, după mine medicii se împart în două categorii:

medici-medici şi medici-oameni. Aş dori să fie mai mulţi medici-oameni […] Adică să fie mult mai apropiaţi de pacient. În momentul în care există apropierea asta, şi pacientul se face mai repede sănătos, şi cred că şi pentru doctori este mai bine. Aşa cred eu. Psiholog: Să înţeleg că medicii au avut un comportament lipsit de pro- fesionalism faţă de dumneavoastră ? Pacient: Nu, m-ar bate Dumnezeu, unii dintre ei sunt nişte medici cum rar am întâlnit, dar mai sunt şi câţiva din ăştia rătăciţi. Asta numai ca să pot să fac comparaţie între unii şi alţii [B.C., F, 38 ani, cancer de col uterin, stadiul IV, absolventă de studii postliceale]. – Stress-ul medicului (61% dintre pacienţi); Pacient: Să ne acorde mai multă atenţie, sunt mereu stresaţi, au mulţi pacienţi, ar trebui să fie mai apropiaţi de noi [S.D., M, 56 ani, cancer de colon, stadiul III, învăţător, absolvent al Liceului Pedagogic]. – Absenţa recomandǎrilor din partea medicilor, ulterioare externǎrii din spital, referitoare la dietǎ, tratament, regim şi comportament de viaţǎ, prezentarea la controalele medicale ulterioare (35% dintre pacienţi); Pacient: Ce să faci, nimeni nu-ţi spune du-te la control. La Spitalul Sf. Ioan mi-au scos bila, douǎ pagini mi-a dat doctorul D. […], ce ai voie, ce n-ai voie şi când sǎ vin la control. Normal ar trebui ca în fiecare spital, mai ales la boala asta, să ţi se spună ce ai voie sǎ faci, ce ai voie sǎ mǎnânci, ce medicamente sǎ iei, când sǎ vii la control [M.P., F, 56 ani, cancer de sân, stadiul III, ziaristǎ, studii superioare]. – Agresivitatea medicului (14% dintre pacienţi); Pacient: Am fost mulţumită în general cu excepţia unui singur profesor care ne repezea, ne punea la punct, comunicam cu dânsul numai prin stagiari. Şi noi toţi aveam mare încredere şi, dacă nu-ţi spunea niciodată o vorbă bună era tare rău […] Mi-aş dori ca în relaţia cu pacienţii medicul să fie în primul rând profesionist şi puţin uman, nu ştiu dacă aş putea explica dar [ezitare] o vorbă blândă spusă, o vorbă de genul măi, ţi-am dat eu ceva, încercăm de data asta, încercăm alt fel de tratament şi-ai să vezi că, încercând tratamentul ăsta, o să ai nişte rezultate […], ceva să mă încurajeze, ceva. Contează extraordinar să mă încurajeze [R.S., F, 40 ani, cancer de sân, stadiul IV, studii superioare, economistă].

7

Relaţia terapeutică în cazul pacienţilor depresivi

147

Tabelul nr. 2 Factorii care împiedică/diminuează comunicarea dintre medic şi pacient aşa cum au reieşit din interviurile cu pacienţii

Factorii care împiedică/diminuează realizarea comunicării între medic şi pacient

Pacienţi (%)

Lipsa de timp a medicului

73

Lipsa de interes şi răbdare pentru problemele pacientului

27

Stresul medicului

61

Absenţa recomandărilor referitoare la dietă, tratament, regim şi comportament de viaţă, controale medicale ulterioare

35

„Agresivitatea” medicului

14

– În ceea ce priveşte limbajul utilizat de medici, acesta a fost apreciat ca fiind

uşor de înţeles, adaptat nivelului de înţelegere a pacientului, de cǎtre 69% din pacienţi, ceea ce corespunde constatărilor din literatura de specialitate (Athanasiu,

1998):

Psiholog: Cum vi s-a pǎrut limbajul folosit de doamna doctor? Pacient: Vorbeşte în limbajul în care crede cǎ este omul, vorbeşte pe înţelesul

tău, coboarǎ la nivelul tǎu [V.P., F, 55 ani, cancer de sân, stadiul III, studii liceale, fost referent tehnic].

– Limbajul folosit de medic a fost apreciat ca fiind un „limbaj medical” de

către 31% dintre pacienţi. Folosirea unui limbaj medical este, după cum se va vedea şi din dialogurile de mai jos, o barierǎ în calea comunicǎrii cu medicul şi a înţelegerii propriei boli de către pacient:

Psiholog: Cum au fost explicaţiile pe care vi le-a dat medicul? Pacient: Pǎi soţiei i-a spus mai multe, cu toate cǎ am intrat împreunǎ… Sunt […] unii termeni pe care nu prea îi înţelege. Psiholog: Am înţeles. Deci să înţeleg cǎ limbajul nu a fost pe înţelesul dumneavoastrǎ? A fost prea medical? Pacient: Exact, da, da. Termeni, termeni medicali. Cǎ nu spune nimeni pe de-a dreptul mǎi bǎiatule […] Eu sǎ vǎ spun sincer, când am venit la secţia oncologie nici nu ştiam ce înseamnǎ, pânǎ nu m-am uitat într-un dicţionar [O.S., M, 36 ani, cancer pulmonar, stadiul III, fochist, absolvent al liceului şi al unei şcoli de meserii].

Tabelul nr. 3 Aprecierea de cǎtre pacienţi a limbajului utilizat de medici

Limbajul utilizat de către medici

Pacienţi (%)

Uşor de înţeles, adaptat nivelului de înţelegere a pacientului

69

Medical

31

– Majoritatea pacienţilor investigaţi (88%) au fost de pǎrere cǎ medicii le-au

acordat suficient timp, dar au existat şi pacienţi nemulţumiţi de faptul că doctorii

nu le acordă timp atât cât şi-ar dori (12%). Cele două atitudini sunt redate în dialogurile de mai jos:

Psiholog: Vă acordă doamna doctor suficient timp?

148

Ioana Omer, Gabriela Popescu

8

Pacient: Da, da, da. Păi în general stăm de vorbă foarte mult şi nu numai despre boală, ci şi despre familie şi despre altele [M.P., F, 56 ani, cancer de sân, stadiul III, ziaristǎ, studii superioare]. Pacient: Nu prea, doamna doctor era veşnic grăbită [C.C., M, 42 ani, cancer pulmonar, stadiul IV, absolvent de 8 clase şi a unei calificări la locul de muncă, muncitor].

– În ceea ce priveşte atenţia acordată de medici, cei mai mulţi pacienţi (92%) au fost de părere că doctorii le acordă multă atenţie:

Psiholog: V-a acordat medicul suficientă atenţie? Pacient: Nu numai atenţie, ci cum să spun eu, de multe ori există părerea de rău că nu poate să facă ceva mai mult pentru mine [C.P., M, 60 ani, cancer hepatic, stadiul III, fost aviator, studii superioare].

] nu, aici da, cred că depinde de medic, unii sunt

mai apropiaţi de pacienţi, au răbdare cu ei, alţii nu [C.C., M, 49 ani, cancer

pulmonar, stadiul IV, absolvent de 8 clase şi a unei calificări la locul de muncă, muncitor].

– În ceea ce priveşte comunicarea cu asistentele medicale, majoritatea

Pacient: La Spitalul F. [

pacienţilor (56%) au apreciat-o ca fiind „foarte bună”, iar 36% ca fiind „bună”:

Psiholog: Cum apreciaţi comunicarea cu asistentele medicale? Pacient: Foarte bună, foarte bună. Au avut un comportament foarte, foarte

uman. Amabile şi cumsecade [C.C., M, 58 ani, cancer pulmonar, stadiul IV, absolvent al 8 clase şi al unei calificări la locul de muncă].

– O parte dintre pacienţi (8%) au apreciat comunicarea cu asistentele medicale

ca fiind insuficientă, nesatisfăcătoare, aceasta explicându-se prin faptul că unii pacienţi stau internaţi doar pe perioada unei singure serii de citostatice care dureazǎ trei zile, timp insuficient pentru realizarea unei comunicǎri mai profunde:

Psiholog: Cum credeţi cǎ se poate îmbunǎtǎţi comunicarea cu asistentele medicale? Pacient: Poate dacǎ le-aş cunoaşte mai mult, poate dacǎ aş sta o sǎptǎmânǎ- douǎ, sǎ comunic mai mult cu dumnealor [E.N., F, 53 ani, cancer de sân, stadiul III, fost lucrător în industria ospitalităţii, studii liceale].

Tabelul nr. 4 Comunicarea cu asistentele medicale aşa cum a reieşit din interviurile cu pacienţii

Comunicarea cu asistentele medicale (%)

Foarte bună

56

Bună

36

Insuficientă

8

În urma interviurilor cu pacienţii au rezultat următorii factori care inhibă comunicarea cu asistentele medicale:

– Lipsa de timp a asistentelor (79% dintre pacienţi), din cauza numărului

mare de pacienţi şi a numǎrului mic de cadre medicale repartizat pe secţii, aspect

9

Relaţia terapeutică în cazul pacienţilor depresivi

149

subliniat în repetate rânduri şi de cǎtre medici, cu ocazia rapoartelor de gardǎ. Acest aspect este redat în exemplele de mai jos:

Psiholog: Cum este comunicarea cu asistentele medicale? Pacient: Şi ele sunt drăguţe, numai că nu prea au timp din cauza numărului

foarte mare de pacienţi. Uitaţi, aici la douăzeci de saloane sunt doar trei asistente. Când să mai aibă timp să mai discute şi cu noi? Vin, ne fac tratamentul şi pleacă mai departe [P.C., M, 56 ani, cancer pulmonar, stadiul IV, absolvent de liceu şi al unei şcoli de lăcătuşi mecanici, muncitor].

– Lipsa interesului şi a atenţiei acordate de către asistente pacientului (44% dintre pacienţi):

Psiholog: Cum credeţi cǎ se poate îmbunǎtǎţi comunicarea cu asistentele medicale? Pacient: Dacă ar avea o optică, dacă ar gândi lucrurile prin prisma aceasta, domne oamenii care vin la noi sunt oameni bolnavi, au nevoie de ajutor, au nevoie de înţelegere, de un zâmbet când intră în salon, nu să fim cu faţa crispată şi să-i repezim. Adică să fie mai maleabile, mai înţelegătoare faţă de pacienţi. Asta e părerea mea personală. Şi atunci cred că lucrurile s-ar îmbunătăţi extraordinar [Z.C., F, 49 ani, cancer de sân, stadiul IV, absolventă de liceu, funcţionară].

– Agresivitatea comunicării şi limbajului asistentelor (25% dintre pacienţi):

Psiholog: Cum credeţi cǎ se poate îmbunǎtǎţi comunicarea cu asistentele medicale? Pacient: să fie mai blânde, mai înţelegătoare; sunt foarte repezite, iar unele vorbesc urât, ţipă la bolnavi [V.G., M, 52 ani, cancer pulmonar, stadiul IV, absolvent de 10 clase şi a unei calificări la locul de muncă, muncitor].

– Interesul material al asistentelor (41% dintre pacienţi):

Pacient: Astea de aici sunt respingătoare. Toate vor să le dai bani. Sunt răutăcioase. Ar trebui să fie mai apropiate: o vorbă dulce, degeaba mă repede, că bolnavul prinde ură. Degeaba o chem, că e foarte rea, foarte obraznică, dacă nu-i dai bani nu te ajută, mai bine te lipseşti (pacienta începe să plângă)[C.M., F, 47 ani, cancer de sân, stadiul IV, vânzătoare, absolventă de 7 clase şi a unei calificări la locul de muncă].

– Tratarea preferenţialǎ a unor pacienţi (22% dintre pacienţi):

Psiholog: Cum credeţi cǎ se poate îmbunǎtǎţi comunicarea cu asistentele medicale? Pacient: Ar fi o dorinţǎ – imparţialitate. Psiholog: Vi se pare cǎ sunt pǎrtinitoare? Cu unii pacienţi se poartǎ mai bine, cu alţii mai puţin bine? Pacient: Da, de ce sǎ mint? Aşa este [C.P., M, 60 ani, cancer hepatic, stadiul III, fost aviator, studii superioare]. Factorii menţionaţi mai sus, care alterează /inhibă comunicarea pacienţilor cu asistentele medicale, sunt centralizaţi în tabelul următor:

150

Ioana Omer, Gabriela Popescu

10

Tabelul nr. 5 Factori care inhibă/alterează comunicarea pacienţilor cu asistentele medicale aşa cum au reieşit din interviurile cu pacienţii

Factori care alterează/ inhibă comunicarea pacienţilor cu asistentele medicale

Pacienţi

(%)

Lipsa de timp a asistentelor

79

Agresivitatea în comunicare şi limbaj a asistentelor

25

Lipsa interesului şi atenţiei acordate pacientului

44

Carenţe educaţionale ale asistentelor

31

Interesul material al asistentelor

41

Tratarea preferenţială a unor pacienţi

22

Procedeul de selectare de cuvinte a fost o altă metodă care, alături de interviu, a pus în evidenţă opiniile pacienţilor legate de comunicarea cu terapeuţii, medicii şi asistentele medicale. Pacienţii au fost rugaţi să aleagă (să selecteze) trei cuvinte pe care le consideră caracteristice pentru relaţia pe care o au cu medicul şi cu asistentele medicale dintre cele trecute în tabelul de mai jos:

Tabelul nr. 6 Cuvinte prin care pacienţii au definit relaţia cu terapeuţii (medici şi asistente medicale)

Cuvântul

Cuvântul ales de către pacient pentru a defini relaţia cu medicul (%)

Cuvântul ales de către pacient pentru a defini relaţia cu asistentele medicale (%)

Colaborarea cu pacientul

84

68

Respingerea pacientului

6

11

Înţelegere faţă de pacient

88

72

Neîncredere în terapeut

6

11

Respectul faţă de pacient

86

84

Interesul material al terapeuţilor

18

24

Afecţiune faţă de pacient

28

40

Lipsa prieteniei faţă de pacient

6

11

Compasiune faţă de pacient

32

16

Prietenie faţă de pacient

32

20

Alt cuvânt

Încredere în medic Stimă faţă de medic Admiraţie faţă de medic Consideraţie faţă de medic

Consideraţie faţă de asistentele medicale

După cum se poate vedea din tabelul de mai sus, pacienţii apreciază că relaţia cu medicii se bazează, în mare majoritate pe COLABORAREA (84%), RESPECTUL (100%) şi ÎNŢELEGEREA (88%) medicului faţă de pacient. La rândul ei, relaţia cu asistentele medicale are la bază RESPECTUL (84%), ÎNŢELEGEREA (72%) şi COLABORAREA asistentelor cu pacientul (68%). De remarcat este faptul cǎ unii pacienţi au caracterizat relaţia cu medicul şi prin alte cuvinte cum ar fi: ÎNCRE- DEREA, STIMA, ADMIRAŢIA, CONSIDERAŢIA faţă de medici, iar relaţia cu asistentele medicale prin CONSIDERAŢIA faţă de acestea.

11

Relaţia terapeutică în cazul pacienţilor depresivi

151

Au existat şi pacienţi (6%) care au definit relaţia cu medicii prin cuvintele:

RESPINGERE, NEÎNCREDERE, FĂRĂ PRIETENIE, INTERES MATERIAL din partea medicilor. Cuvintele RESPINGERE (11%), NEÎNCREDERE (11%), INTERES MATERIAL (18%) şi FĂRĂ PRIETENIE (11%) au fost alese de unii pacienţi şi pentru a defini relaţia cu asistentele medicale datorită comportamentului acestora.

4. CONCLUZII

În urma probelor aplicate pacienţilor (interviul cu pacienţii şi procedeul de selectare a cuvintelor), am putut evidenţia părerea acestora cu privire la comunicarea cu terapeuţii, reflectând două tipuri de atitudini şi comportamente ale terapeuţilor. Pe de o parte, au fost relevate comportamente şi atitudini pe care le putem numi deontologice ale terapeuţilor, manifestate prin acordarea de atenţie şi de timp pacientului, interesul, ca şi solicitudinea, promptitudinea faţă de problemele lui, iar pe de altă parte au fost evidenţiate comportamente şi atitudini nedeontologice, neprofesionale, reflectate prin neafectarea timpului şi atenţiei necesare pacientului, prin agresivitate, interes material şi carenţe educaţionale.

Primit în redacţie la: 12.V.2011

BIBLIOGRAFIE

1. ATHANASIU, A., Elemente de psihologie medicală, Bucureşti, Editura Medicală, 1998.

2. CARKHUFF, R.R., The art of helping, Amherst, Human Resources Development Press, 1987 (the 6th ed.).

3. EGAN, S., The skilled helper, Monterey, Brooks & Cole, 1990 (ed. 4).

4. IAMANDESCU, I.B., Manual de psihologie medicală, Bucureşti, Editura Infomedica, 1995.

5. OANCEA, C., Tehnici de sfătuire/consiliere, Bucureşti, Editura Vavila, 2002.

6. ROGERS, C., Client-centered therapy, London, Coustable, 1992.

7. SĂHLEANU, V., OPRESCU, I., Antropologie cultural-lingvistică aplicată. Cercetarea sistemului comunicaţional medic-pacient, în T. SLAMA-CAZACU (Red.), Lingvistica aplicată în diverse domenii practice, Bucureşti, Tipografia Universităţii Bucureşti, 1977, p. 185–188.

8. SLAMA-CAZACU, T., Relaţiile dintre gândire şi limbaj în ontogeneză, Bucureşti, Editura Academiei, 1957.

9. SLAMA-CAZACU, T., Psiholingvistica. O ştiinţă a comunicării, Bucureşti, Editura ALL, 1999.

REZUMAT

Articolul abordează problematica relaţiei terapeutice în cazul pacienţilor oncologici la care s- au instalat tulburări depresive. După evidenţierea importanţei comunicării verbale şi nonverbale în relaţia terapeutică, este prezentată cercetarea care a vizat, pe de o parte, identificarea factorilor facilitatori/inhibitori ai comunicării terapeut-pacient, iar pe de alta – identificarea comportamentelor şi atitudinilor deontologice/nedeontologice ale terapeuţilor.

INTERVENŢIA PSIHOTERAPEUTICĂ ÎN SITUAŢIA DE CRIZĂ DIN FAMILIE DETERMINATĂ DE ÎMBOLNĂVIREA BRUSCĂ A UNUI PĂRINTE

FLORENTINA PALADA Asociaţia Română de Psihoterapie Centrată pe Persoană, Bucureşti

Abstract

The article presents theoretical notions about the emotional impact of a crisis situation emerged as result of exposure to an event with traumatic potential, objectives of psychoprophylactic and pshychotherapeutic intervention when dealing with trauma of individual and family system level. Neurobiological, psychodynamic and person-centered psychotherapeutic approaches are presented. The accent falls upon describing the internal psychic processes that unfold while passing through the traumatic event and the consequences that might appear in time at the level of personality development. The article also emphasizes particularities of the intervention at the individual and family levels as a system that can support the process of integration and synthesis of psychic trauma.

Cuvinte-cheie: criză, concept de sine, simbolizare, trăire traumatică, intervenţie psihoprofilactică.