M ERINDE suflet
17 septembrie 2023 anul 14 / n° 56
pentru
„ Nu numai cu pâine va trăi omul, ci cu tot cuvântul care iese din gura lui Dumnezeu (MT. 4, 4)
DUMINICA DUPĂ ÎNĂLȚAREA SFINTEI CRUCI
Luarea Crucii și urmarea lui Hristos
Fraților, știind că omul nu se îndreptează din fap-
tele Legii, ci prin credința în Hristos Iisus, am crezut
și noi în Hristos Iisus, ca să ne îndreptăm din credin-
ța în Hristos, iar nu din faptele Legii, căci din faptele
Legii nimeni nu se va îndrepta. Dacă însă, căutând să
ne îndreptăm în Hristos, ne-am aflat și noi înșine pă-
cătoși, este, oare, Hristos slujitor al păcatului? Nicide-
cum! Pentru că, de zidesc iarăși ceea ce am dărâmat,
EVANGHELIE. MARCU 8, 34-38; 9, 1
Zis-a Domnul: Oricine voiește să vină după Mine,
să se lepede de sine, să-și ia crucea și să-Mi urmeze
Mie. Căci cine va voi să-și scape viața și-o va pierde,
iar cine își va pierde viața sa pentru Mine și pentru
Evanghelie, acela și-o va mântui. Căci ce-i folosește
omului să câștige lumea întreagă, dacă-și pierde su-
fletul? Sau ce ar putea să dea omul în schimb pentru
TÂLCUIRI
Urmându-L pe Hristos
Era vară, în al treilea an al vieții publice a Domnu-
lui, puțin înainte de Schimbarea Sa la Față. Hristos Se
găsea în părțile Cezareei lui Filip (v. Matei 16, 13) și i-a
„înștiințat” pe ucenicii Săi că voia lui Dumnezeu era
să urce la Ierusalim și să fie răstignit (v. Matei 16, 21).
Și, văzând că Îl urma multă lume, din curiozitate, și
pentru ca această lume să nu aibă falsa impresie că
Îi și urmează lui Hristos, i-a chemat pe toți aproape,
împreună cu ucenicii Săi, și i-a readus cu picioarele pe
pământ. Le-a explicat că slujirea lui Hristos e legată
de moarte. Apoi a urmat o expunere la rece a nebunei
fiarei ce se numește egoism, care le vrea pe toate pen-
tru sine. Le-a zis: „Dacă voiește cineva să vină după
Mine, să se lepede de sine, să-și ia crucea și să-Mi ur-
Apare cu binecuvântarea PS Părinte Episcop Siluan al Episcopiei Ortodoxe Române a Italiei
seria săptamânală
Foaie de învățătură
duhovnicească și cateheză
„ a Episcopiei Ortodoxe
Române a Italiei
APOSTOL. GALATENI 2, 16-20
mă arăt pe mine însumi călcător (de poruncă). Fiindcă
eu, prin Lege, am murit față de Lege, ca să trăiesc lui
Dumnezeu. M-am răstignit împreună cu Hristos; și
nu mai trăiesc eu, ci Hristos trăiește în mine. Și via-
ța mea de acum, în trup, o trăiesc în credința în Fiul
lui Dumnezeu, Care m-a iubit și S-a dat pe Sine Însuși
pentru mine.
sufletul său? Căci de cel ce se va rușina de Mine și de
cuvintele Mele în neamul acesta desfrânat și păcătos,
și Fiul Omului Se va rușina de el când va veni întru
slava Tatălui Său, cu sfinții îngeri. Și le zicea lor: Ade-
vărat grăiesc vouă că sunt unii din cei ce stau aici care
nu vor gusta moartea până ce nu vor vedea Împărăția
lui Dumnezeu venind întru putere.
meze Mie (Marcu 8, 34). Să vedem în amănunt ce sem-
nifică acest cuvânt.
„Dacă voiește cineva să vină după Mine, a zis Hris-
tos. Nu zice: cine voiește să meargă înaintea Lui sau
alături de EI, căci nu suntem de aceeași vrednicie cu
EI, ci cine voiește să-L urmeze, așa cum ucenicul îl ur-
mează pe învățătorul său, pentru că aceasta este pozi-
ția noastră. Asta nu pentru că Hristos Se teme ca nu
cumva să-Și piardă „șefia“ sau slava Sa, ci pentru că
acest fapt, de a-L urma pe EL, este în interesul nostru,
căci dacă ai fi înaintea Lui n-ai mai urma viața, ci te-ai
depărta de viață și ai cădea în moarte. Nu ai mai urma
lumina, ci te-ai depărta de lumină și ai cădea în întu-
neric. Așa cum s-a și întâmplat cu Eosfor, s-a pus pe
sine deasupra Domnului și de aceea s-a și autodistrus.

Luarea crucii și urmarea lui Hristos
„...Înapoia Mea, satană!”, i-a zis Hristos diavolului
atunci când acela L-a înfruntat în pustiu. Nu a vrut
să spună să dispară din fața Lui, ci să-și preia locul iz-
băvitor, care îi aparține, în spatele lui Hristos. De cum
diavolul a auzit un asemenea lucru, s-a făcut nevăzut
din fața lui Hristos (v. Matei 4, 11), pentru că, trufaș
cum era, nu accepta o asemenea situație.
Când Petru a auzit de la Hristos că voia lui Dum-
nezeu este ca EI să meargă în Ierusalim ca să Se răs-
tignească, L-a luat deoparte și a început să-L certe:
„Fie-Ți milă de Tine, Doamne! Asta să nu ŢI se întâm-
ple!” (Matei 16, 22). Același lucru îi face, la rândul Său,
și Hristos lui Petru: îl ceartă pentru acest sfat pe care
a îndrăznit să I-l dea. Îi zice aceleași cuvinte pe care
i le-a zis și diavolului: „Mergi înapoia Mea, satano!”
(Matei 16, 23 și Marcu 8, 34) . Ca și cum i-ar fi zis: „În
această clipă semeni cu satana. Te-ai pus împotriva
Mea. Treci la locul care ți se potrivește!”
Tot cel ce va voi să-și scape viața o va pierde (Mar-
cu 8, 35). Oricine vrea să fie înaintea lui Hristos, dar
slujește dorințelor sinelui său păcătos, se va pierde
pe sine, deoarece se va îndrepta către iadul veșnic.
Dimpotrivă, „cel ce-și va pierde viața pentru Mine și
MERINDE PENTRU SUFLET • 17 SEPTEMBRIE 2023 • ANUL 14 • N° 56
pentru Evanghelie, acela o va mântui”(Marcu 8, 35).
Oricine urmează pe Hristos, jertfind pentru Acesta
dorințele sale lumești, va câștiga viața veșnică. Își
pierde viața prezentă, dar o câștigă pe cea veșnică.
„Strâmtă este poarta ți îngust este drumul ce duce la
viață” (Matei 7, 14). Este strâmtă calea, pentru că omul
își ridică crucea. Largă este poarta și lat este drumul
ce duce la pieire (Matei 7, 13). Este largă calea, pentru
că omul își urmează propriile dorințe.
- Grea viață duci, părinte. Vreau și eu să mă mântu-
iesc. Nu există altă cale?, l-a întrebat N. Kazantzakis
pe un pustnic aghiorit, Macarie Spileotul.
- Mai ușoară? zise ascetul, zâmbind cu compasiune.
- Mai umană, părinte.
- Un singur drum este.
- Cum se numește?
- Urcuș. Să urci o scară de la îmbuibare la foame, la
sete; de la bucurie la durere; pe piscul foamei, al setei,
al durerii sălășluiește Dumnezeu. Pe piscul plăcerilor
și al vieții comode sălășluiește diavolul. Alege!
„Împărăția cerurilor se ia cu asalt” (Matei 11, 12),
cere luptă, cere hotărâre pentru a o cuceri. Cei ce dau
asaltul o cuceresc (Matei 11, 12), Nu zice o dobândesc,
PG. 2

ci o cuceresc. Cucerești ceva atunci când dorești mult,
când urmărești, când cercetezi. Deci cucerești Împă-
răția lui Dumnezeu cu luptă, cu osteneală, cu jertfă,
Sau crezi cumva că nu merită?
Chemarea mântuitoare
Un creștin a fost întrebat:
- Ce-ți place mai mult din Noul Testament?
- Minunea făcută de Hristos la nunta din Cana.
- De ce?
- He, he! Îmi place vinul!
Acest creștin este sincer. Nouă, dacă nu ne place
această minune, ne va plăcea alta asemănătoare. De
exemplu, aceea în care Hristos a săturat cu cinci pești
și două pâini cinci mii de bărbați, în afară
de femei și copii. Au mai rămas și resturi
(v. Matei 14, 14-22).
Modul contemporan de viață, cu te-
levizor, cu reclamele provocatoare și
celelalte, ne-a schimbat felul de a gândi.
Ne-au făcut nu doar să nu dorim asce-
za, lipsurile, dar nu vrem nici să auzim
de ele. Ne-am învățat cu un stil de viață
pe deplin diferit de ceea ce ne propune
Hristos. De aceea, cuvintele lui Hristos:
„Dacă voiște cineva să vină după Mine, să
se lepede de sine, să-și ia crucea și să-Mi
urmeze” (Marcu 8, 34) nu sunt deloc îmbucurătoare
urechilor noastre, fie ele și cuvintele lui Hristos. De
nu le-am fi auzit vreodată! lar noi, preoții, suntem în
pericol de a fi socotiți străini de lumea aceasta atunci
când ne referim la aceste cuvinte ale lui Hristos și nu
numai.
Fraților, Hristos nu ne cheamă să urmăm vreun ti-
ran descreierat, periculos, așa încât să șovăim sau să
ne temem de el, ci ne cheamă să-L urmăm pe El Însuși,
Hristos, Care ne iubește. Și ne spune să ne lepădăm de
cel care este cu adevărat tiranul descreierat şi pericu-
los: sinele nostru păcătos. Dacă nu-l lepădăm, ne va
conduce către focul iadului!
Leapădă acest sine și vei lepăda o mare greutate
care te supune și te chinuiește, sinele tău rătăcit, cu
toate patimile și păcatele lui. Cu adevărat mare gre-
utate! Urmându-L pe Hristos, ridici jugul Său, „care
este ușor și bun. Veniți la Mine toți cei osteniți și
împovărați și Eu vă voi odihni. Luați jugul Meu asu-
pra voastră și învățați-vă de la Mine, că sunt blând
și smerit cu inima și veți afla odihnă sufletelor voas-
MERINDE PENTRU SUFLET • 17 SEPTEMBRIE 2023 • ANUL 14 • N° 56
tre. Că jugul Meu este bun și povara Mea este ușoară”
(Matei 11, 28-30).
Urmându-L pe Hristos și lepădând sinele său cel
vechi, păcătos, omul devine altul, fără vreo legătură
cu mintea pe care o are acum. Alte lucruri, mai sfinte,
va gândi. Nici o legătură cu gura pe care o are acum;
va înmiresma cu cuvintele sfinte pe care le va spune.
Nici o legătură cu inima pe care o are acum; va fi pli-
nă de lumina lui Hristos. Nici o legătură cu faptele pe
care le face acum; vor fi toate conforme sfintei voi a
lui Hristos. Vedeți deci că Hristos, prin această che-
mare a Sa, nu ne cheamă către distrugere, ci ne chea-
mă către o viață adevărată, către renaștere.
Arhimandritul Justin Popovici, profe-
sor la Universitatea din Belgrad, a primit
în inimă această chemare mântuitoare a
lui Hristos: „Dacă voiște cineva să vină
după Mine, să se lepede de sine”, iar el
și-a lepădat sinele său cel vechi și L-a ur-
mat pe Hristos. A devenit un alt om, cu
totul nou. În 2010 a fost proclamat sfânt
de Biserica Ortodoxă a Serbiei. Să citim
un fragment din textul său, pentru a ve-
dea și a ne minuna de aproape de acest
om nou, o operă de artă a lui Hristos. El
scrie: „Viața fără Hristos, moartea fără
Hristos, adevărul fără Hristos sunt toate o mare pros-
tie, un chin insuportabil, un iad. Nu vreau nici viața,
nici moartea fără Tine, Preadulce Doamne! Nu vreau
nici adevărul, nici dreptatea, nici Raiul, nici veșnicia.
Nu, doar pe Tine Te vreau, doar Tu să fii în toate și pes-
te toate! Dacă adevărul nu e Hristos, nu-mi trebuie,
pentru mine este iadul gol. Chiar și Dumnezeu dacă
nu este Hristos, este iad. Nici adevărul nu-l vreau fără
Hristos, nici dreptatea fără Hristos, nici dragostea
fără Hristos, nici pe Dumnezeu fără Hristos. Nu vreau
nimic din acestea, în nici un fel. Voi primi orice fel de
moarte. Omorâți-mă în orice fel vreți. Fără Hristos nu
vreau nimic. Nici pe mine, nici pe Însuși Dumnezeu,
nici altceva între acestea două. Nu vreau, nu vreau, nu
vreau!“
Va trebui să conștientizăm că, pentru a-L simți pe
Hristos ca lumină și viață, va trebui să-L urmăm. Însă,
pentru a-L urma, va trebui întâi (repetăm) să răstig-
nim un tiran care nu ne lasă să-L urmăm: sinele nos-
tru, patimile noastre, dorințele noastre păcătoase.
„Ne plac piscurile, dar nu și cărările ce duc la ele”
(Goethe).
PG. 3
 MERINDE PENTRU SUFLET • 17 SEPTEMBRIE 2023 • ANUL 14 • N° 56

GÂNDUL ZILEI
„Prin răbdarea încercărilor și prin iubirea față de dușmani - căci
aceasta e iubirea de oameni: să ai față de toți, buni și răi, iubire din
suflet, pentru toți să-ți pui sufletul tău în fiecare zi -, acestea te vor
face, copile, imitator al Stăpânului și te vor arăta chip adevărat al
Ziditorului, imitator în toate ale desăvârșirii dumnezeiești. Iar Ziditorul
atunci - ia aminte ce-ți spun: îți va trimite Duhul Său și te va insufla
și va locui și se va sălășlui ființial și te va lumina și te vei umple de
strălucire și te va turna din nou întreg.”

SF. SIMEON NOUL TEOLOG

FERICIȚI CEI PRIGONIȚI...

Un isihast în țara absurdului: Mai precis, la 11 ianuarie 1958, Securitatea deschi-

Părintele Sofian Boghiu
Pentru un tânăr de azi, căruia „civilizaţia“ (post)
modernă îi impune să caute permanent noutatea,
schimbarea, diferenţa, viaţa călugărească, cu repeti-
ţiile ei, îi poate apărea extrem de monotonă. Dar, dacă
ar avea un pic de răbdare şi şi-ar întoarce faţa către
Biserică, ar observa că, departe de a genera monoto-
nie, „repetiţia“ este de fapt calea care deschide pro-
funzimi spirituale nebănuite.
Despre părintele Sofian Boghiu s-a scris mult şi
frumos. Nici nu se putea altfel, de vreme ce el a în-
truchipat la cote atât de înalte semnificaţia originară
a cuvântului „călugăr“ (bătrân „frumos“, îmbunătăţit).
Cu o existenţă lumească aparent monotonă, părinte-
le Sofian a trăit cufundat în duhovnicie, ale cărei căi
le-a deschis şi nenumăraţilor credincioşi care-i călcau
pragul pentru spovadă sau sfat. Remarcabil însă este
faptul că şi notele din dosarele Securităţii cuprind
aceleaşi cuvinte apreciative...
Un om neinteresat de politică
Neinteresat de politică, dedicat cu totul vieţii mo-
nahale şi picturii bisericeşti, părintele Sofian a intrat
târziu în atenţia organelor represive ale regimului co-
munist. A trebuit să vină marea învolburare de la în-
ceputul anului 1958, cînd Biserica Ortodoxă Română
a fost atacată de comunişti pe toate planurile, pentru
ca şi stareţul Sofian de la Mănăstirea Plumbuita să
intre la „verificări“.
dea un dosar de verificare pe numele părintelui So-
fian Boghiu, motivul începerii acţiunii informative
fiind schimbul de scrisori pe care acesta îl avea cu
monahul Andrei Scrima, plecat în India, cu sprijinul
patriarhului Justinian, la o bursă de studii. În aceste
scrisori se făcea vorbire şi de prietenii din fostul grup
de reflecţie „Rugul Aprins“, care se destrămase de
facto încă din anul 1948. Însă, având în faţă exemplul
celor petrecute la sfârşitul anului 1956 în Ungaria, Se-
curitatea română urmărea cea mai firavă tentativă de
grupare a cercurilor intelectuale şi, mai ales, legături-
le cu străinătatea.
Urmărit, arestat, condamnat
Informaţiile strânse de agenţii poliţiei politice au
conturat însă părintelui Sofian o imagine departe
de cea a unui conspirator, cei solicitaţi să dea relaţii
întrecându-se în aprecieri. Astfel, aflăm că părintele
Sofian a fost întotdeauna un elev de elită, fiind consi-
derat un om liniştit, capabil, corect, cinstit, demn. In-
trat sub diverse ascultări, orice însărcinare i s-a dat „a
muncit fără preget“, fiind admirat pentru dezintere-
sul cu care lucra pentru Biserică. Puţin prea „mistic“
pentru gustul unora, părintele Sofian era totuşi greu
să fie considerat un duşman al regimului.
Cu toate acestea, stareţul Sofian a fost arestat. În
felul ei, Securitatea căuta diversitatea, dar doar pen-
tru a o distruge în numele uniformităţii comuniste.
Iar, în anul 1958, comuniştii erau mai puţini dispuşi
ca niciodată să accepte diversitatea, chiar şi în gândi-

PG. 4
 MERINDE PENTRU SUFLET • 17 SEPTEMBRIE 2023 • ANUL 14 • N° 56
re. De aceea, Sofian Boghiu a fost inclus în procesul
„Rugului Aprins“ şi condamnat la 16 ani de închisoare.
Pentru a se justifica o asemenea pedeapsă aspră, i s-a
mai pus în sarcină părintelui lectura unor poezii ale
lui Radu Gyr şi catehizarea unor tineri studenţi, fapt
considerat instigare contra ordinii sociale. În timpul
închisorii, la Aiud sau în bălţile Brăilei, părintele So-
fian s-a ocupat cu ce ştia mai bine: cu rugăciunea. Cei
care dădeau relaţii despre el îl considerau un om tă-
cut, care nu participa la discuţii decât dacă se puneau
„probleme de ordin dogmatic“.

O persoană deosebită, „din păcate mistică“

Eliberat în 1964, Sofian Boghiu a continuat să fie
supravegheat, ca toţi foştii deţinuţi politici. Regimul
voia să vadă dacă îi reuşise acţiunea de reeducare sau,
cel puţin, de intimidare a adversarilor săi. Mult mai
relaxaţi, liderii comunişti nu mai erau aşa de intere-
saţi de „unitatea în cuget“, ci se mulţumeau cu supu-
nerea locuitorilor şi cu antrenarea lor în diverse ac-
ţiuni menite să aducă prestigiu României socialiste.
În ceea ce-l priveşte pe părintele Boghiu, agenţii Se-
curităţii nu aveau ce să-i reproşeze acestuia: „Boghiu
Sergie Sofian este un om foarte serios şi de cuvânt, se
spunea într-un raport. La dânsul nu este cuvânt dat
pe care să nu şi-l îndeplinească cu toată rigoarea. Ori- Pr. Sofian Boghiu

unde a fost pus să facă un serviciu l-a făcut cu toată ţat de Securitate să dea o notă-caracterizare: „nu ştiu
conştiinciozitatea, fapt pentru care se bucură de în- dacă comportarea sa aşa de ideală este pornită din
crederea autorităţilor bisericeşti“. Altcineva spunea convingere sau din obligaţie. Totuşi înclin să cred că
la rându-i: „Ca trăitor în Antim este liniştit, bun slu- ceea ce face el face din convingerea misiunii sale“.
jitor, cu prestanţă, întotdeauna caută binele. Cu viaţa
Plecarea în străinătate
morală ireproşabilă...“.
În cele din urmă, poliţia politică, şi pe fondul rela-
Mai mult, în calitate de pictor bisericesc cu foar-
tivei deschideri a României spre lume, a lăsat-o mai
te multe comenzi, părintele Sofian câştiga destul de
moale în cazul părintelui Sofian. Cu toate acestea,
bine. Cu toate acestea, alt informator arăta că singura
când acesta şi-a exprimat în 1970 dorinţa de a merge
„agoniseală“ a părintelui era o bibliotecă, „singura ave-
la Muntele Athos, a fost de ajuns un denunţ calomni-
re pe care o preţuieşte“.
os apărut în ultima clipă pentru ca să nu i se acorde
Securiştii erau nedumeriţi: cum poate exista o
viza de plecare, deşi până atunci toate verificările fă-
asemenea persoană cinstită, conştiincioasă, lipsită
cute conduseseră la rezultate pozitive din punctul de
de ambiţii materiale, dar care să nu fie animată de
vedere al „siguranţei statului“. A trebuit să mai treacă
idei comuniste? „Omul nou“ propus de ideologia atee
un an şi să se facă intervenţii masive din afara Româ-
avea, la modul ideal, aceleaşi coordonate precum cele
niei ca părintelui Sofian să i se permită să părăsească
identificabile în părintele Sofian, însă acest lucru pă-
ţara. Mai precis, ucenicul său libanez într-ale picturii,
rea peste putinţă, deoarece părintele era o persoană
Daniel Bedran, l-a rugat să picteze biserica Mănăstirii
„mistică“, incapabilă, prin urmare, în viziunea doc-
Deir-el-Harf, de care era legat şi vechiul prieten An-
trinarilor comunişti, de asemenea nobile atitudini.
drei Scrima. Mitropolitul George Handre i-a făcut o
De aceea s-a pus problema sincerităţii sale, fapt care
invitaţie călduroasă, iar patriarhul Justinian a reco-
a fost tranşat clar de un admirator al părintelui, for-

PG. 5

mandat cu căldură plecarea părintelui Sofian în Li-
ban.
Până-n ultima clipă a planat echivocul asupra
acordării paşaportului. A trebuit ca reprezentanţii
Bisericii din Liban să vină la Bucureşti, ca patriarhul
României să se pună chezaş, iar agentura din jurul pă-
rintelui să sublinieze clar că acesta va reveni în ţară,
pentru ca autorităţile să aprobe plecarea.
Tribulaţiile unui regim absurd
Părintele Sofian s-a ţinut de cuvânt: a terminat de
pictat biserica de la Deir-el-Harf şi s-a întors în ţară.
Vestea iscusinţei sale s-a răspândit în Orient şi, ast-
fel, el a fost chemat în 1979 să picteze o altă biserică,
în Siria, la Hama. Înainte de plecare a fost chemat la
Securitate, cum era obiceiul, pentru a fi „prelucrat“. În
Siria, părintele trebuia să nu vorbească cu nimeni, să
evite să-şi facă relaţii, să nu împrumute bani, să nu
dea interviuri, să nu meargă la poliţie. Prin aceste „re-
comandări“ Securitatea dorea să evite discutatea rea-
lităţilor din România comunistă, adică ceea ce agenţii
poliţiei politice considerau a fi defăimarea ţării. Cul-
mea ridicolului era însă atinsă atunci când ofiţerul îi
cerea părintelui Sofian să picteze catedrala cât mai
bine, „ridicând astfel şi prestigiul pictorilor bisericeşti
români“. Astfel de situaţii ne arată ce ţară absurdă
era România acelor ani, torţionarii cerând victimei să
dea ce are mai bun „pentru ţară“, de fapt pentru buna
imagine a unui regim inuman, „răsplata“ fiind doar
veşnica suspiciune.
Ofiţerul a raportat că Sofian Boghiu a înţeles „cele
explicate“. Participa oare părintele la piesa absurdă
pusă în scenă de agenţii Securităţii? Nicidecum. Pur
şi simplu, el îşi urma calea inimii, aşa cum făcuse şi
atunci când plecase în Liban. Chiar înainte de pleca-
rea din ţară în 1971 el se confesase unui agent: „Boghiu
Serghie Sofian a remarcat că nu se gândeşte numai la
MERINDE PENTRU SUFLET • 17 SEPTEMBRIE 2023 • ANUL 14 • N° 56
câştig, ci vrea să facă un lucru care să rămână. Plecând
acolo (în Liban) împlineşte o dorinţă a celor de acolo,
unde va face o lucrare ca reprezentant al ţării noas-
tre, afirmând: «dacă îmi voi da drumul bine, dacă nu,
şi mai bine, fiindcă şi aşa sunt prins cu multe lucruri.
Nu m-am gândit niciodată să plec şi să rămân acolo,
deoarece mai mult ca în ţară nu voi găsi nicăieri de
lucru, în domeniul picturii bizantine»“. În aceeaşi pe-
rioadă, un alt agent arăta că părintele Sofian este „un
om care-şi iubeşte ţara“. Cu alte cuvinte, doar elanul
duhovnicesc, conştiiciozitatea meşterului şi dragos-
tea pentru „România eternă“ au fost singurele raţiuni
care l-au motivat pe părintele Sofian în acţiunile sale.
Din nou, dragostea era un răspuns la absurdul lumii.
„Monotonia“ înfloritoare a vieţii duhovnicești
Devenit unul din duhovnicii vestiţii ai Bucureştiu-
lui, părintele Sofian s-a întors la „monotonia“ datorii-
lor sale de monah. Din când în când, agenţii Securită-
ţii se mai interesau de acest om paradoxal pentru ei,
cu toate calităţile „omului nou“ îndelung visat, însă,
„din păcate“, „mistic“. Cu toate acestea, nu ne putem
opri să ne imaginăm că, cel puţin la sfârşitul anilor
80, chiar şi oamenii regimului vedeau că uniformita-
tea adusă de comunism doar ucisese orice urmă de di-
versitate, în timp ce „monotonia“ unor persoane pre-
cum părintele Sofian făcea să înflorească suflete şi
să ofere speranţă. Tocmai „misticismul“, adică conşti-
inţa prezenţei şi lucrării lui Dumnezeu, era condiţia
pentru apariţia unui „om nou“. Din contră, ateismul
comunist nu a produs decât jale şi pustiu. Azi, în lu-
mea postmodernă, cei doritori de „noi provocări“ ex-
terioare se „golesc“ sufleteşte pe zi ce trece, în timp ce
cuvântul lui Dumnezeu, mereu repetat, desăvârşeşte
pe cel care îl rosteşte.
George Enache - Ziarul Lumina
PG. 6