“Nu numai cu pâine va trăi omul, ci cu tot cuvântul care iese din gura lui Dumnezeu”(Mt.

4,4)

M ERINDE P ENTRU S UFLET

Apare cu binecuvântarea PS Părinte Episcop Siluan,
al Episcopiei Ortodoxe Române a Italiei
Foaie de învățătură duhovnicească și cateheză a Episcopiei Ortodoxe Române a Italiei

A NUL 11 N °51 S ERIA SĂPTĂMÂNALĂ 20 SEPTEMBRIE 2020

C UVÂNTUL D OMNULUI
D UMINICA D UPĂ Î NĂLȚĂRIEA S FINTEI C RUCI

Fraţilor, ştiind că omul nu
se îndreptează din faptele Legii, ci
prin credinţa în Hristos Iisus, am
crezut şi noi în Hristos Iisus, ca să
ne îndreptăm din credinţa în
Hristos, iar nu din faptele Legii,
căci din faptele Legii nimeni nu se
va îndrepta. Dacă însă, căutând să
Galateni 2, 16-20
ne îndreptăm în Hristos, ne-am
aflat şi noi înşine păcătoşi, este,
oare, Hristos slujitor al păcatului?
Nicidecum! Pentru că, de zidesc
iarăşi ceea ce am dărâmat, mă arăt
pe mine însumi călcător (de po-
runcă). Fiindcă eu, prin Lege, am
murit faţă de Lege, ca să trăiesc
lui Dumnezeu. M-am răstignit
împreună cu Hristos; şi nu mai
trăiesc eu, ci Hristos trăieşte în
mine. Şi viaţa mea de acum, în
trup, o trăiesc în credinţa în Fiul
lui Dumnezeu, Care m-a iubit şi S
-a dat pe Sine Însuşi pentru mine.

Marcu 8, 34-38; 9, 1
Zis-a Domnul: Orici- foloseşte omului să câştige lumea
ne voieşte să vină după Mine, să întreagă, dacă-şi pierde sufletul?
se lepede de sine, să-şi ia crucea şi Sau ce ar putea să dea omul
să-Mi urmeze Mie. Căci cine va în schimb pentru sufletul său?
voi să-şi scape viaţa şi-o va pier- Căci de cel ce se va ruşina de Mi-
de, iar cine îşi va pierde viaţa sa ne şi de cuvintele Mele în neamul
pentru Mine şi pentru Evanghe- acesta desfrânat şi păcătos, şi Fiul
lie, acela şi-o va mântui. Căci ce-i Omului Se va ruşina de el când va
veni întru slava Tatălui Său, cu
sfinţii îngeri. Şi le zicea lor: Ade-
vărat grăiesc vouă că sunt unii din
cei ce stau aici care nu vor gusta
moartea până ce nu vor vedea
Împărăţia lui Dumnezeu venind
întru putere.

Crucea lui Hristos și crucile
noastre
“Cine voieşte să vină după
Mine, să se lepede de sine, să-şi ia
crucea sa şi să-Mi urmeze
Mie” (Marcu 8, 34)
Am sărbătorit, iubiţii mei,
praznicul Cinstitei şi de viaţă
făcătoarei Cruci, pentru care
Biserica noastră a cântat ,,Crucii
Tale ne închinăm, Stăpâne, şi sfântă
Învierea Ta o lăudăm şi o slăvim”.
Pentru Cruce poeţii Bisericii au
alcătuit imne, iar Sfinţii Părinţi, de
TÂLCUIRI
la cei mai vechi până la cei mai
noi, au împletit cuvinte de laudă.
Cinstita Cruce o iubea şi o
cinstea şi Sfântul Cosma
Etolianul, care a primit mucenicia
în anii sclaviei. Atât de mult o
avea la evlavie, încât oriunde
mergea ridica o cruce mare de
lemn şi sub umbra ei predica; şi
împărţea pretutindeni cruciuliţe
care fac minuni.
Iubiţii mei, despre cinstita
Cruce vorbeşte şi Evanghelia de
astăzi. Cum începe? ,,Cine voieşte să
vină după mine…” (Marcu 8, 34).
,,Cine voieşte”, zice. Nu forţează pe
nimeni Hristos, nu îl ia de ureche
să-l bage în staul, ca pe o oaie –
ca pe o căpriţă -, ci îl lasă liber pe
om. Dacă vrei, crezi în Hristos,
dar dacă nu vrei, nu crezi.
Şi chiar dacă nimeni nu
vrea să creadă – şi vor veni aceşti
ani în care nimeni nu va crede -
, Hristos n-are nevoie de noi; sus
în cer cete de îngeri Îl laudă şi-L
slăvesc zi şi noapte.
Aşadar, eşti liber să crezi

sau să nu crezi. Dar din
momentul în care ai spus că crezi,
dacă vrei să fii consecvent,
trebuie să împlineşti trei lucruri
pe care vi le voi zice în
continuare. Primul este ,,să se
lepede de sine”, adică să-ţi urăşti
sinele tău stricat, să urăşti păcatul
ca pe cel mai mare duşman al tău.
Al doilea este să ridici crucea,
crucea ta. Şi al treilea – să urmezi
paşii, urmele lui
Hristos. Ne cheamă
deci astăzi Hristos să
ne ridicăm crucea. Aşa
cum El a ridicat pe
umeri Crucea Lui, aşa
şi noi creştinii, mici şi
mari, bărbaţi şi femei,
trebuie să ne ridicăm
crucea noastră.
Şi care este
această cruce pe care
trebuie s-o ridicăm? Ce
înseamnă cruce? Nu
trai bun, nu confort,
nu bani. Cruce
înseamnă silinţă, trudă,
sudoare. Şi vedem că
aşa s-a făcut şi aşa se
face orice lucru bun.
Cine păşeşte pe acest
drum, are parte de
cruce. Din clipa în care se naşte
până va închide ochii în această
lume deşartă şi se va aşeza o
cruce pe mormântul lui, creştinul
îşi ridică crucea. Şi vai!, dacă nu o
ridică. Care este această cruce? Vă
voi arăta acum câteva astfel de
cruci.
Mai întâi de toate cruce
este munca, pe care trebuie să o
facă omul. Este poruncă
dumnezeiască şi datorie. Uitaţi-vă,
de pildă, la plugar. Se scoală de
dimineaţă, se duce la ogor, sapă
pământul, ară, seamănă, taie
ramurile uscate, adapă pământul
nu doar cu apă, ci şi cu sudoarea
T ÂLCUIRI
lui, iar de multe ori şi cu sângele
lui când se întâmplă accidente cu
maşinile agricole. Şi ciobanul
ridică o cruce, ciobanul care
aleargă în munţi după oi, după
căpriţe şi după vacile lui. O cruce
ridică şi muncitorul, care se
clatină pe schelă sau respiră gaz în
fabrică sau uneori este strivit în
mină. O cruce ridică învăţătorul,
care are de-a face cu copiii
obraznici, răsfăţaţi şi cu toane. O
cruce are şi medicul, care este
dator să alerge la nevoie la orice
oră. O cruce ridică şi sora
medicală, care înnoptează la
căpătâiul celui bolnav. O cruce
ridică preotul, mai ales astăzi când
îl iau peste picior şi-l înjură chiar
şi copiii mici. Orice om cinstit are
o cruce. Alaltăieri, au scris ziarele
că se îneca un om într-o fântână,
pe care au deschis-o pe un teren
agricol; au chemat pompierii, iar
un pompier, tânăr de 22 de ani, a
coborât să-l scoată, dar din cauza
gazelor ce erau acolo s-a asfixiat
şi l-au scos mort. S-a jertfit pentru
PAG. 2
celălalt, aşa cum Hristos S-a
răstignit pentru toţi.
Aşadar, o cruce este
lucrarea noastră, munca noastră
cu conştiinciozitate. O cruce este
şi boala. Gândiţi-vă! Să fi ţintuit la
pat nu o oră sau două, sau o zi, ci
o lună, două luni, un an, doi ani,
douăzeci de ani, treizeci de ani,
patruzeci de ani! Cine rabdă boala
fără să hulească, ci slăvindu-L pe
Dumnezeu, îşi ridică
crucea şi va avea
cunună. Vreţi alte
cruci? O cruce este şi
căsătoria. Şi femeia cu
bărbat rău şi grosolan,
care o maltratează şi o
bate, şi bărbatul cu
femeie capricioasă sau
geloasă, care nu-l lasă
nicio clipă să se
liniştească, şi ei ridică o
cruce.
O cruce este şi
familia: Să meargă tatăl
de dimineaţă la serviciu,
să se ostenească să-şi
scoată pâinea, iar mama
să nască copii, să se
îngrijească de toate,
toată ziua şi noaptea, să
privegheze lângă copilul
bolnav.
Cruce este şi văduvia.
Femeia tânără, căreia ia murit
bărbatul, ce cruce are! Alaltăieri
am primit o scrisoare din
Germania şi am plâns. O femeie
îşi descrie chinurile ei: „Eram de
22 de ani, căsătorită cu doi copii
şi bărbatul mi-a murit. Eram într-
o mare sărăcie. Nu puteam să
trăiesc la sat, am plecat, m-am dus
în Germania şi am lucrat acolo 30
de ani în fabrici. Slavă lui
Dumnezeu, Care m-a ajutat şi mi-
am purtat în şcoală copiii; acum
sunt admirabili oameni de ştiinţă
şi oameni ai lui Dumnezeu”.

Aceasta a rămas văduvă şi
credincioasă bărbatului ei, nu s-a
recăsătorit, însă unele se
căsătoresc imediat. 30 de ani a
ridicat o cruce. Binecuvântate
sunt astfel de femei.
„Şi să-şi ia crucea sa”. Dar
când Hristos zice că trebuie să
ridicăm crucea nu se referă doar
la aceste cruci. Se referă şi la ceva
mai profund. Care este acest
lucru mai profund? Cruce
înseamnă în principal bătălie,
lupta pe care trebuie s-o ducem
cu noi înşine; cruce este să
războim cu putere patimile
noastre, răutăţile noastre, păcatul.
O, păcatul! Acesta este marele
duşman. Păcatul (fie slavă deşartă
şi egoism, fie iubirea de argint şi
lăcomia, fie curvia şi adulterul, fie
invidia şi răutatea, fie orice altă
neputinţă), este o fiară care
mugeşte în piepturile noastre,
fiara cu şapte capete a iadului,
care caută să ne sfârtece.
Aşadar, este nevoie de
crucificare, de răstignire. Nu doar
de semnul crucii, pe care-l fac
mamele copilaşilor luându-le
mânuţa. Crucificare sau răstignire
înseamnă să loveşti la rădăcină
patimile, răutăţile, defectele tale,
să-ţi omori păcatul ce-l ai în tine.
Şi aşa cum cel răstignit nu poate
să fure sau să facă alt rău, pentru
că mâinile lui sunt pironite, aşa şi
cel care îşi omoară patimile
devine inapt pentru păcat.
„CântaȚI Domnului tot pământul!”
„Mare este puterea Crucii Tale, Doamne, că s-a „Cântați copii, cântați
înfipt în loc şi lucrează în lume; şi a arătat, din Domnului în Duhul
pescari, Apostoli, şi din păgâni mucenici, ca să Sfânt, cântați în sme-
se roage pentru sufletele noastre“
Podobie, Glasul al III-lea
PAG. 3
T ÂLCUIRI
Cu alte cuvinte, cruce într
-un sens mai profund, este
onestitatea, iubirea de adevăr,
consecvenţa, sărăcia de bunăvoie,
nearătarea, anonimatul, smerenia,
tăierea voii păcătoase, omorârea
ego-ului şi a patimilor, ascultarea
faţă de legea şi voia lui
Dumnezeu, urmarea lui Hristos.
Acestea, iubiţii mei, sunt
crucile pe care trebuie să le
ridicăm toţi. Şi fericit cel care îşi
îndeplineşte această sfântă
datorie. Acesta Îl urmează pe
Domnul nostru Iisus Hristos.
Era odată într-un sat un
om care suferea chinuri, dar nu
avea răbdare. Cârtea şi spunea: îngerul, asta este crucea ta; este
De ce, Dumnezeul meu, au venit cea mai mică ce există.
aceste încercări peste mine? De ce Înţelegeţi? Există cruci mari şi
nenorocirea asta atât de mare? grele pe care le-au ridicat Sfinţii şi
Grea cruce mi-ai pus pe umeri, Părinţii Bisericii, ca de pildă
eşti nedrept… Într-o noapte, a Sfântul Cosma. Crucea noastră
văzut în vis că l-a luat un înger, l-a este foarte mică, fulg şi paie în
dus pe o câmpie mare, şi acolo comparaţie cu crucea acelora şi
vede răsărind cruci ca spicele; mai ales în comparaţie cu crucea
cruci de diferite forme şi mărimi, pe care a ridicat-o Hristos.
de la mici la mari; cruci de lemn, Să nu cârtim şi să hulim.
de marmură, de fier, de la cele Alţii pătimesc mult mai rele.
uşoare la cele grele. Îi zice îngerul: Să-L rugăm pe
- Alege-ţi singur una din Dumnezeu să ne învrednicească
aceste cruci. să împlinim ceea ce spune
El, după ce sa uitat la Hristos: “Cel ce vrea să vină după
toate, a ales o cruce mică, foarte Mine, să se lepede de sine, să-şi ia
uşoară. crucea sa şi să-Mi urmeze
- Pe asta o vreau, zice. Mie” (Marcu 8, 34).
- Ei, îi răspunde atunci (Mitropolitul Augustin de
Mitropolitul Augustin de Florina , Florina)
Grecia, 1907-2010)
Gândul zilei
renie și dragoste… ”
Sf. Siluan Athonitul

Îmbrățișarea de pe Cruce
Am schimbat noi ceva în proprii-
le noastre vieţi din momentul în
care am conştientizat că pentru
noi, pentru fiecare dintre noi, a
gustat şi primit Domnul ocara,
ruşinea, bătăile, spinii, cuiele,
moartea? El nu ne cere să trecem
şi noi prin astfel de chinuri, ci
doar să primim această jertfă a Sa
pentru noi. Doar mucenicii
se învrednicesc de cinstea
supremă de a muri pentru
credinţa lor în Hristos. A
trăi zi de zi cu Hristos şi
pentru Hristos este însă tot
o mucenicie, e o răstignire
de bună voie a tuturor pof-
telor, gândurilor sau stărilor
noastre de dragul Lui. Ca să
primeşti îmbrăţişarea Celui
de pe Cruce trebuie să te
sui, la rându-ţi, pe cruce.
Dumnezeu şi omul – două
cruci îmbrăţişate, cerul şi
pământul unite de iubire
fără sfârşit!
Începutul anului
bisericesc stă sub semnul a
două mari sărbă-
tori: Naşterea Maicii Dom-
nului, de pe 8 septembrie
şi Înălţarea Sfintei Cruci, de
pe 14 septembrie. Deşi nu pare, la
prima vedere, între cele două săr-
bători există o legătură, întrucât
ele au rolul de a ne aduce aminte
de momentele importante din
lucrarea mântuitoare care s-a fă-
cut pentru neamul omenesc.
Amândouă îl au în comun
pe Iisus Hristos: mai întâi, prin
cea care L-a născut, Fecioara Ma-
ria, şi care este născută, la rându-i,
din sfinţii şi drepţii pă-
rinţi Ioachim şi Ana (bunicii
Mântuitorului!); apoi, prin cinsti-
rea a însăşi Crucii pe care Dom-
nul S-a răstignit. Mergând mai
departe pe fir, să ne amintim de
REFLECTII
căderea primilor oameni, Adam şi
Eva, care a fost marcată de
trei „semne”: fecioara, lemnul şi
moartea. Fecioară a fost Eva –
căci nu cunoscuse încă pe bărba-
tul său –, lemnul a fost pomul
cunoştinţei binelui şi răului, iar-
moartea a fost pedeapsa primită
de Adam şi, prin el, de toţi urma-
şii săi. Aceste semne ale înfrânge-
rii – Fecioară, lemn şi moarte au
ajuns, în mod paradoxal, la Hris-
tos, semne ale biruinţei: în locul
Evei este Fecioara Maria; în locul
pomului cunoştinţei binelui şi
răului avem lemnul Crucii; iar în
locul morţii lui Adam avem
moartea lui Hristos, o moarte bi-
ruită, însă, prin Înviere. Aşa cum
spune Sfântul Ioan Gură de Aur,
în felul acesta, diavolul a fost bi-
ruit chiar cu armele prin care bi-
ruise la facerea lumii: prin lemnul
pomului l-a biruit diavolul pe
Adam, iar prin lemnul Crucii l-a
biruit Hristos pe diavolul.
Sfântul Atanasie cel Mare ne spu-
PAG. 4
ne că Mântuitorul a
ales Crucea drept cale a jertfirii
Sale, pentru că acesta era singurul
fel de moarte în care trebuie să
întinzi mâinile. Altfel spus, e un
mod de a sfârşi îmbrăţişând şi
adunând „pe fiii lui Dumnezeu
cei împrăştiaţi”. Iar alegerea aces-
tui fel de moarte a făcut-o Dom-
nul pentru a ne arăta cât de mare
este dragostea Sa pentru noi.
Dacă cineva străin de creşti-
nism ar vrea să-i rezumaţi,
într-o frază, care este credin-
ţa creştinilor, este de ajuns să
citaţi acest pasaj din Evan-
ghelia lui Ioan, capitolul 3,
versetul 16: „Căci Dumne-
zeu aşa a iubit lumea, încât
pe Fiul Său Cel Unul-Născut
L-a dat ca oricine crede în El
să nu piară, ci să aibă viaţă
veşnică”. Merită să repetăm
zilnic acest verset şi să medi-
tăm asupra lui, căci în el vom
afla tot ceea ne trebuie pen-
tru a ne mântui. Sunt trei
lucruri, în esenţă, care se
spun aici: unul face referire
la trecut, altul la ceva pre-
zent, iar altul ne vorbeşte de
viitorul nostru, acel „deja şi
nu încă”. Când ci-
tim „Dumnezeu a iubit lu-
mea” şi „pe Fiul Său Cel Unu-
Născut L-a dat”, înţelegem că noi
suntem creaţia lui Dumnezeu şi
că, deşi am utilizat în mod greşit
libertatea noastră – acest dar di-
vin, totuşi Dumnezeu ne-a trimis
pe Fiul Său pentru a ne izbăvi din
umbra morţii şi pentru a ne arăta
care este calea spre viaţă veşnică.
Apoi, versetul are un verb la tim-
pul prezent, căci ni se spu-
ne „oricine crede”. Aşadar, cel
mai important lucru pentru noi
este să credem în Iisus Hristos ca
Fiu al lui Dumnezeu şi la această
credinţă este chemat „oricine”,
 PAG. 5

REFLECTII
fără niciun fel de excep- pe pământ, pentru a I se sluji, nu ne cere să trecem şi noi prin
ţie. Oricine, adică şi cel drept, şipentru a ne stăpâni, ci pentru a ne astfel de chinuri, ci doar să
cel păcătos, pentru că nu păcatul, arăta iubirea Sa jertfelnică, pentru primim această jertfă a Sa pentru
ci necredinţa poate bloca definitiv a ne arăta că ne iubeşte atât de noi. Doar mucenicii se
drumul spre mântuire. Pentru mult, încât pentru noi se lasă învrednicesc de cinstea supremă,
păcat există antidotul pocăinţei, răstignit. Ce dovadă mai mare de de a muri pentru credinţa lor în
însă e nevoie de credinţă pentru a iubire poate primi cineva de la o Hristos. A trăi zi de zi cu Hristos
te pocăi de greşelile făcute. Al altă persoană, decât aceea de a-şi şi pentru Hristos este, însă, tot o
treilea aspect cuprins în acest ver-pune şi viaţa? Hristos Şi-a dat mucenicie, e o răstignire de
set face referire la răsplata primită
viaţa, pentru ca nouă să ni se bunăvoie a tuturor poftelor,
de cei ce cred: aceia nu vor pieri, deschidă poarta vieţii veşnice. Să gândurilor sau stărilor noastre, de
ci vor avea viaţă veşnică. Nu se se întrebe fiecare dintre cei ce se dragul Lui. Ca să primeşti
spune că nu vor pieri în sensul că consideră creştini, adică următori îmbrăţişarea Celui de pe Cruce,
nu vor muri fizic, ci ni se spune sau ucenici ai lui Hristos: a trebuie să te sui, la rându-ţi, pe
că şi de vor muri trupeşte, sufletulmeritat să facă această jertfă cruce. Dumnezeu şi omul – două
lor va fi primit în Împărăţia lui Domnul? Am schimbat noi ceva cruci îmbrăţişate, cerul şi
Dumnezeu şi la sfârşitul lumii va în propriile noastre vieţi, din pământul unite de iubire fără
fi unit din nou, de data aceasta cu momentul în care am sfârşit! (Preot Constantin
un trup nestricăcios, pentru a se conştientizat că pentru noi, Sturzu, Îmbrățișarea de pe
bucura de viaţă veşnică. pentru fiecare dintre noi, a gustat Cruce, Sursa: Doxologia. ro)
Hristos nu a venit, aşadar, şi primit Domnul ocara, ruşinea,
bătăile, spinii, cuiele, moartea? El

Sinaxar—20 septembrie
Pomenirea Sfântului
Marelui Mucenic Eustatie si
Teopista, soţia lui, şi doi fii ai
lor: Agapie şi Teopist.
Acest sfânt mare Mucenic
Eustatie, pe când se numea încă
Placid, iar femeia lui, Tatiana, a
fost general peste oşti la Roma,
pe vremea împăratului Traian
(către anul 100). Şi deşi era un
păgân bogat, el strălucea cu virtu-
ţile, şi mai ales era foarte milostiv
faţă de săraci. Văzând deci Dum-
nezeu bună înclinare a sufletului
lui, i s-a descoperit într-un chip
asemănător celui în care s-a arătat
Sfântului Apostol Pavel. Căci fi-
ind într-o zi la vânat, i s-a arătat
un cerb şi a început a-l goni; şi
apropiindu-se a văzut între coar-
nele lui cinstita Cruce a lui Hris-
tos, strălucind mai mult decât
soarele, şi pe dânsa chipul lui
Hristos, şi a auzit glas de la Cruce,
zicând: "O, Placide ! pentru ce mă
prigoneşti ? Eu sunt Hristos, pe
Care tu Îl cinsteşti fără să ştii prin
lucrările tale cele bune." Uimit şi
speriat, Placid a căzut de pe cal şi
a rămas fără cunoştinţă mai multe
ceasuri. Mântuitorul i-a apărut şi a
doua oară, ca să fie încredinţat de
adevărul din prima vedenie şi ca
să-i spună ca El este Dumnezeu,
Creatorul cerului şi al pământului,
şi că din iubire pentru om a luat
firea omenească şi s-a întrupat
pentru noi. Atunci Placide a cre-
zut cu toata inima sa şi s-a bote-
zat, el şi toată casa lui. Iar din bo-
tez el s-a numit Eustatie, soţia lui,
Teopista, iar cei doi copii ai lor :
Agapie şi Teopist. Văzând
credinţa şi virtuţile sale, Domnul i
-a apărut din nou şi i-a spus că o
sa ajungă, ca Iov, să îndure mari
încercări din partea diavolului, dar
că Harul va fi cu el.
Şi într-adevăr, atât război
a dat împotriva lui ucigaşul de
 PAG. 6

oameni, diavolul, încât şi-a
pierdut averea, a trebuit să ia
drumul exilului, iar pe femeia sa a
văzut-o robită şi pe copiii lui
răpiţi de fiare sălbatice.
Dar s-a întâmplat ca în
vremea aceea barbarii să invadeze
pământurile romanilor, fără ca ei
să poată găsi un căpitan de oşti
destul de încercat ca să le poată
face faţă. Atunci împăratul şi-a
adus aminte de Eustatie, de cura-
jul lui şi de multele lui isprăvi de
arme, şi l-a chemat la curte şi i-a
redat averea şi bunurile şi titlurile
aristocratice romane. Iar Eustatie,
în fruntea oştilor romane, a învins
şi respins pe barbari, şi
întorcându-se la Roma, a aflat pe
soţia şi copiii săi, păstraţi nevătă-
maţi de Harul lui Dumnezeu,
SINAXAR
pentru credinţa sfântului. victorie s-a datorat numai lui
Iar noul împărat, Hadrian Hristos, nu şi puterii iluzorii a
(117), i-a redat lui cinstea cea din- idolilor şi falşilor dumnezei. De
„Aievea râvnind Patimilor Lui Hris- acest răspuns mâniindu-se împă-
tos şi cu credinţă bând paharul Lui, te ratul i-au dat, pe el şi pe soţia şi
-ai făcut părtaş şi împreună moştenitor pe copiii lui, spre mâncare fiarelor
măririi Lui, Sfinte Mucenice Eustatie; sălbatice. Cum însă fiarele nu au
de la Însuşi Dumnezeul tuturor, luând vrut să-i mănânce, i-au vârât într-
dintru înălţime Dumnezeiască ierta- un cazan de aramă încins cu foc şi
re”. aşa şi-au dat sfinţii mucenici su-
fletelor lor în mâinile lui Dumne-
Condacul Sfântului Mare Muce- zeu, fără ca focul să strice trupuri-
nic Eustatie şi al celor împreună le lor, spre mirarea păgânilor şi
cu dânsul: soţia sa Teopisti cu cei bucuria creştinilor, care au înţeles
doi fii ai lor Agapie şi Teopist astfel că harul lui Dumnezeu să-
Glasul al II-lea lăşluieşte în trupurile Sfinţilor
Mucenici, ce le sunt lăsate spre
mângâiere.
tâi, dar i-a cerut ca să aducă jertfă Cu ale lor sfinte rugăciuni,
la idoli pentru victoriile obţinute. Doamne, miluieşte-ne şi ne mân-
Eustatie i-a răspuns că această tuieşte pe noi. Amin.

A greşit odată un frate în
chinovie; şi era prin locurile ace-
lea un pustnic, care de mult nu
ieşea afară. Avva chinoviei s-a dus
la bătrân, dându-i de ştire despre
cel care greşise. El îi zise: alungaţi
-l. Iar fratele a plecat din chinovie
şi s-a dus într-un ponor, unde
plângea. S-a nimerit că l-au auzit
plângând nişte fraţi care mergeau
la avva Pimen, şi au venit la el,
găsindu-l în mare durere. Ei l-au
chemat să vină cu ei la bătrân, dar
nu voia, zicând: aici o să mor. Ei
s-au dus la avva Pimen,
FILE DE PATERIC
povestindu-i. El i-a îndemnat,
trimiţându-i cu aceste cuvinte:
spuneţi-i „avva Pimen te chea-
mă“. Iar fratele s-a dus la el. Când
l-a văzut amărât, s-a ridicat de l-a
îmbrăţişat, şi, cu voie bună, l-a
îndemnat să guste. Apoi a trimis
avva Pimen pe unul din fraţii lui
la pustnic, zicând: de mulţi ani
voiam să te văd, auzind cele des-
pre tine, şi din nepăsarea amându-
rora nu ne-am întâlnit. Acum, cu
voia lui Dumnezeu, ivindu-se pri-
lejul, osteneşte-te să vii până aici
şi să ne vedem. El nu ieşea din
chilia lui, dar a zis totuşi: dacă nu-
i adeverea Dumnezeu bătrânului,
n-ar fi trimis după mine. Şi s-a
dus la el, s-au îmbrăţişat cu bucu-
rie şi s-au aşezat. Avva Pimen îi
spuse: erau doi oameni undeva, şi
aveau fiecare câte un mort; iar
unul şi-a lăsat mortul lui şi s-a dus
să-l plângă pe al celuilalt. Auzind
bătrânul, s-a umilit, amintindu-şi
de ce făcuse, şi a zis: Pimen sus în
cer, eu jos pe pământ!
(Patericul Egiptean)

Doamne, îndreptează-ne, pre-
cum o mamă duioasă își îndreptează
copiii săi mici. Dă fiecărui suflet să
cunoască bucuria mântuirii Tale și
puterea ajutorului Tău. Dă ușurare
sufletelor chinuite ale poporului Tău și
pe noi, pe toți, ne învață prin Duhul
Sfânt, să Te cunoaștem pe Tine. Se
rugăciune
chinuiește sufletul omenesc pe pământ,
Doamne, și nu poate să se întărească
cu mintea întru Tine, pentru că nu Te
cunoaște pe Tine, nici bunătatea Ta.
Mintea noastră este întunecată de grijile
lumești și nu putem pricepe bunătatea
dragostei Tale. Tu ne luminează.
Milostivirii Tale toate îi sunt cu
putință. Tu ai spus în Sfânta
Evanghelie, că morții vor auzi glasul
Fiului lui Dumnezeu și vor învia. Așa
fă acum: ca sufletele noastre moarte să
audă glasul Tău și să învie, întru
bucurie.
(Rugăciunea Sfântului Siluan
Athonitul pentru lume)