Alexandru Lăpușneanul

Numele lui Costache Negruzzi este legat, cel puțin in școală, de inceputurile literaturii române
moderne prin nuvela Alexandru Lăpușneanul. Nuvela a devenit celebră prin introducerea ei în
manualele școlare, prin valoarea artistică și prin personajul central și acțiunile lui revoltătoare.
Alexandru Lăpușneanul a fost publicată în primul număr al revistei Dacia literară în anul 1840.
Venind imediat după articolul Introducție a lui Mihail Kogălniceanu, a fost asociată cu
recomandările acestuia și cu perioada pașoptistă fiind considerată o operă reprezentativă pentru
curentul romantic și pentru specia nuvelă istorică.

Trăsăturile romantice sunt ușor de identificat. In primul rând, asocierea cu aticolul lui
Kogălniceanu, considerat manifestul romantismului românesc. Intr-adevăr, nuvela lui Negruzzi
respectă cerințele teoretice: este o operă originală, cu temă istorică, inspirată din istoria națională
(cronica lui Grigore Ureche). A doua trăsătură romantică este că în centrul operei se află un personaj
exceptional aflat într-o situație excepțională. Alexandru Lăpușneanul, deși domnitorul de drept al
Moldovei, este in situația de a-și recupera tronul, de a-l menține în condiții unui dezechilibru
interior care il face sa renunțe la scopurile pentru care luptase și să ia hotărâri pe care mai târziu și
le neagă (călugărirea). A treia trăsătură romantică este utilizarea antitetică a personajului Ruxandra
pentru reliefarea cruzimii domnitorului. Soția lui Lăpușneanu este opusul soțului ei prin blândețea
și fragilitatea de care dă dovadă. Pe lângă Ruxandra, Spancioc si Stroici sunt și ei construiti în
opoziție cu perechea Lăpușneanu - Moțoc. O altă trăsătură romantică este utilizarea amplă a
descrierilor și arhaismelor pentru sugerarea culorii locale. Sunt descrise hainele, armele și
obiceiurile epocii. Un ultim element romantic sunt aspectele dramatice, patetice și violente ale
acțiunii care include crime, orori, manipulari, machiavelism, sadism și nebunie (uciderea boierilor,
cinismul cu care este tratată Ruxandra, otrăvirea din final). Pe lângă aceste trăsături romantice,
trebuie menționate și câteva elemente de natură clasica precum structura echilibrată a nuvelei,
narațiunea sobră și tendința moralizatoare vizibilă în final.

Opera aparține speciei nuvelă prin dimensiunile medii și concentrarea acțiunii in jurul personajului
principal care este complex și surprins intr-un moment de criză care duce la transformarea sa
interioara. Lăpușneanul este un personaj complicat și contradictoriu iar nuvela îî urmărește
decăderea. La început se pare că a fost un domnitor drept trădat de boierii săi. Este îndreptățit în
acțiunile sale, ferm, tenace și înzestrat cu suficientă autoritate ca sa primească ajutor turcesc pentru
recuperarea tornului. Ii infruntă pe boierii trimiși să îl descurajeze și își controlează accesele de
furie. Isi manifestă violența și voința verbal (”dacă voi nu ma vreți, eu vă vreu”) și este un adversar
redutabil tocmai prin controlul de care dă dovadă. Pe parcurs controlul scade și naratorul îl
surprinde ”vorbind singur” și cu gesturi care ii trădează pronirile (duce mâna spre pumnal in timpul
discuției cu soția sa, o aruncă pe aceasta pe podea, râde macabru în timpul uciderii boierilor).
Calitațile sale ii sunt anulate în timpul bolii când se dezice tocmai de scopurile pentru care luptase și
cere să fie călugărit. Finalul decăderii sale este atins când se întoarce chiar împotriva propriului fiu,
devenind un ucigaș oarecare într-un acces de nebunie.

Caracterul istoric este dat de sursa de ispirație, prelucrarea artistică a acesteia, plasarea acțiunii in
perioada medievală și elementele de culoare locală. La originea nuvelei stă domnia reală a lui
Alexandru Lăpușneanu și cronica lui Grigore Ureche din care Negruzzi preia unele scene. Acestor
fapte reale, autorul le adaugă elemente fictive pentru accentuarea dramatismului (anumite dialoguri,
uciderea lui Moțoc, piramida de capete care nu este atestată istoric, personalitatea doamnei
Ruxandra). Culoarea locală este o trăsătură tipică romantismului și obligatorie în nuvelele istorice
ale vremii. Sunt descrise detaliat hainele personajelor, încăperile, armele și alimentele de la ospățul
în care au fost prinși in capcană boierii) pentru a oferi veridicitate scenelor și a reliefa contrastul
dintre perioada povestită și prezent.
Nuvela este structurată în patru capitole, fiecare precedat de un motto care rezumă respectivul
capitol (”daca voi nu ma vreti, eu vă vreu..”). Capitolele respectă, în mare, și principalele momente
ale acțiunii (expozițiunea și intriga în cap. 1, desfășurarea acțiunii în cap. 2, punctul culminant în
cap. 3 dacă vom considera punctul culminant drept uciderea boierilor și deznodământul in cap. 4).

Subiectul detaliat – de completat.

Conflictul principal al nuvelei este între Lăpușneanu și boieri și este motivat, pe de o parte, politic,
dat de lupta pentru consolidarea puterii și , pe de altă parte, psihologic, generat de dorința de
răzbunare a domitorului. Celelalte conflicte secundare intre Lăpusneanu și Motoc sau intre
Lăpusneanu și Ruxandra sunt variante a celui deja menționat. Se poate, eventual, argumenta și
existența unui conflict interior, in sufletul domnitorului. Pe de o parte, Lăpușneanu face orice pentru
a-și consolida puterea in exterior, dar in interior pierde treptat legaturile cu realitatea si controlul
asupra propriilor forțe. Atacul interior este dat de boala care avansa și de sentimentele de vinovăție
pe care le incerca și cărora le dă glas atunci cand cere sa fie calugarit.

Personajele – de completat cu o scurta caracterizare a lui Lăpusneanu.

Tema principală a textului este istoriei, mai precis lupta politică in Moldova in secolul XVI. Aceasta
temă este dată de acțiunea nuvelei iar ideea asociată este cruzimea acelei perioade si dramatismul
conflictelor care puteau izbucni. Pe lângă aceasta, din punctul de vedere mai restrans al personajului
Lăpușneanu, tema poate fi considerată tirania iar ideea este că o conducere bazată pe resentimente și
pe dorința de razbunare nu poate aduce decat declararea respectivului conducator drept tiran și
sanctionarea sa violentă de forte justițiare.

In nuvelă sunt prezente toate modurile de expunere, dar in proporții diferite. Narațiunea și
descrierea au rolul de a contura cadrul in care se desfăsoara dialogul care prezinta dramatic
conflictul si actiunea.

Textul utilizeaza arhaisme (spahii, vornicul, junghi, proști cu sensul de oameni simpli, ) și
regionalisme pentru culoarea locală, dar și unele neologisme ale secolului XIX precum ”curtezan”,
”regent”, schinteie electrică”.

Nuvela Alexandru Lăpușneanul marchează, prin calitățile sale, un moment important în dezvoltarea
literaturii române, și anume momentul pașoptist și dezvoltarea romantismului. Este o nuvelă care
pune bazele unei specii literare în literatura română - nuvela istorică - și legitimează o sursă de
ispirație pe care o vor folosi mai târziu și alți scriitori precum Al. Odobescu, Mihai Eminescu,
Barbu Stefănescu Delavrancea, Mihail Sadoveanu. Replicile personajului principal au devenit
aproape aforisme (”dacă voi nu ma vreți, eu vă vreu”, ”proști, dar mulți”) și imaginea piramidei din
capitolul trei este deja un element de cultura generală obișnuită. Valoarea nuvelei l-a determinat pe
criticul G. Călinescu să o compare cu Hamlet iar pe cititori să o considere o achiziție
indisepensabilă în bagajul lor cultural.