Pedagogie I

Conf. univ. dr. Nicoleta DUȚĂ

FINALITĂȚI EDUCAȚIONALE

Fiecare societate își definește prioritățile, opțiunile, orientările sale fundamentale, marile
direcții ale dezvoltării, în raport cu un anumit sistem de valori și cerințe. Pe scurt, cu finalitățile ei de
progres.
Aceste finalități ale realității vieții politice, economice, sociale, culturale etc. sunt preluate
și convertite în priorități, opțiuni, orientări fundamentale de ordin educațional; în direcții ale
dezvoltării sistemului educațional sau de învățământ, în finalități educaționale.
Cf. DEX sub denumirea generică de finalități ale educației sunt cuprinse idealuri, țeluri,
scopuri, obiective etc., diferența dintre acestea fiind una de grad de generalizare, de abstractizare și
cuprindere.

De reținut: Finalitățile imprimă un caracter telelogic (finalist) educației

(învățământului), orientarea sa valorică (fundamentată pe un anumit sistem de valori) în direcția
atingerii unor scopuri pe termen lung, mediu sau imediat.

Cum se ajunge la elaborarea finalităților?

Definirea finalităților are semnificația unei triple interogații cu privire la:
- Cerințele , trebuințele și exigențele societății;
- Cerințele , interesele și aspirațiile individuale;
- Progresele în domeniul cunoașterii și acțiunii umane, ale științei și tehnologiei și
corespunzător acestora ale cerințelor de cunoașterea ale societății și individului.

Obiectivele educaționale

Definirea obiectivelor. Obiectivele sunt enunţuri cu caracter finalist prin care se intenţionează provocarea
unei schimbări în personalitatea elevului, ca urmare a implicării sale în activitatea de predare şi învăţare; sunt diviziuni
ale scopurilor, care la rândul lor traduc finalităţile educaţiei, acestea având drept referenţial idealul educaţional.
Obiectivele educaţionale prevăd tipurile de schimbări preconizate a se produce treptat la cel educat.

După domeniul la care se referă distingem:

- obiective cognitive - se referă la asimilarea de cunoştinţe, la formarea de capacităţi intelectuale;
- obiective afective - vizează formarea convingerilor, sentimentelor, atitudinilor, intereselor;
 - obiective psihomotorii - se referă la operaţii manuale, la formarea de conduite motrice, practice.

Modelul clasificărilor ierarhice (taxonomice) cf. Potolea D. și Manolescu M. D. Potolea, M.

Manolescu

Taxonomii ale obiectivelor educaţionale

Etimologia termenului „taxonomie” se află în grecescul „taxis”= aşezare, ordonare, aranjare şi „nomos”=
lege. Conceptul de taxonomie didactică a fost introdus şi dezvoltat de Şcoala din Chicago, care sub conducerea lui B.
Bloom, şi-a propus să contureze dimensiunile acţiunii instructive pe baza obiectivelor didactice, aceasta permiţând
modelarea şi prelucrarea automatizată a datelor caracteristice procesului de învăţământ;
Domeniul cognitiv - Taxonomia lui B.S. Bloom (1956)
Aşa cum a fost ea concepută de B. Bloom, taxonomia domeniului cognitiv foloseşte drept criteru de clasificare
complexitatea operaţiilor mintale pe care le implică fiecare categorie de obiective educative. Bloom publica pentru
prima data taxonomia obiectivelor educationale pe domenii comportamentale. Taxonomia lui Bloom nu îngrădeşte
înţelegerea nivelului de complexitate şi de generalizare a obiectivelor didactice, ci o completează şi o detaliază în
domeniul cognitiv, afectiv şi psihomotor. Din acest punct de vedere, B. Bloom distinge 6 clase comportamentale:

A fost prima taxonomie elaborată; realizează o ordonare ierarhică a proceselor (informative şi

formative-începând cu nivelul al II-lea). Unul dintre reproşurile adresate acestei taxonomii a lui B. Bloom a
fost acela că ultima clasă, “evaluarea”, nu pare a se referi la obiective care solicită o mai mare complexitate
operaţională, în comparaţie cu clasa precedentă. Se pare, totuşi, că evaluarea unei creaţii necesită, printre
altele, raportarea acesteia, în prealabil, la un model ideal, produs, evident, printr-un efort de sinteză.
 Domeniul afectiv - Taxonomia lui Krathwohl (1964)
Bloom sublinia că domeniul afectiv are în vedere obiectivele legate de modificarea sistemului de
interese, a atitudinilor, a valorilor şi dezvoltarea capacităţii de adaptare. Dificultăţile de elaborare a
taxonomiilor acestui domeniu sunt legate de:
 imprecizii conceptuale;
 de distincţiile dintre domeniile cognitiv şi afectiv;
 de anumite frâne de ordin cultural (zona sentimentelor este considerată drept cea mai tainică a
personalităţii); de ignorarea achiziţiilor în domeniul procesului de învăţare afectivă;
Cea mai cunoscută taxonomie este cea a lui Krathwohl (1970):

Domeniul psihomotor - Taxonomia lui Harrow (1972)

Domeniul psihomotor este important în procesul de modelare a personalităţii individului; permite o

explorare a mediului înconjurător; menţine sănătatea fizică şi mintală; are un rol important în activităţile
sportive şi artistice; comunicarea nonverbală constituie un instrument important de socializare. Taxonomia
domeniului psihomotor a fost elaborata initial de E.J. Simpson, cuprinde 5 clase comportamentale, ordonate
după criteriul gradului de stăpânire a unei deprinderi motrice. In 1972, a fost formulată o nouă taxonomie a
acestui domeniu de către Harow. Cea mai dezvoltată şi mai riguroasă este cea a lui Harrow. Sintetizând,
ilustrăm schematic această taxonomie:
Operaţionalizarea obiectivelor
Operaţionalizarea obiectivelor se realizează cu ajutorul unor algoritmi cunoscuţi sub denumirea de
proceduri.
Un obiectiv didactic trebuie să îndeplinească următoarele condiţii:
 să vizeze activitatea elevului şi nu pe cea a profesorului;
 să fie realizabil, corespunzând particularităţilor de vârstă şi experienţei anterioare a elevului;
 să precizeze o singură operaţie, un singur comportament ce urmează să fie obţinut;
 să indice capacitatea pe care urmează să şi-o formeze elevul prin activitatea respectivă
(asimilarea de noi cunoştinţe, formarea unor deprinderi intelectuale sau motorii, formarea unei
aptitudini).
 să descrie comportamente observabile; să precizeze comportamentul sau acţiunea concretă prin
care elevul va proba că şi-a format capacitatea respectivă.
 să redea condiţiile de realizare a sarcinilor şi nivelul de performanţă la care trebuie să ajungă.
Acest nivel minim de acceptare a rezultatului se stabileşte în funcţie de importanţa, complexitatea,
dificultatea şi gradul de noutate al obiectivului, dar nu poate fi mai mic de 40%-50% din performanţa maximă.
Cea mai simplă dintre procedurile de operaţionalizare a obiectivelor didactice este procedura lui
Mager, care cuprinde 3 paşi:
1) precizarea comportamentului final, observabil (prin verbe de acţiune) care se aşteaptă de la
elevi (CE?)
2) precizarea condiţiilor în care elevii demonstrează că au dobândit performanţa aşteptată (CUM?)
3) precizarea nivelului de reuşită/standardului minim de performanta (CÂT?).

Tehnica lui Gilbert de Landsheere

Formularea unui obiectiv presupune cinci indicaţii precise:
1. Cine va produce comportamentul dorit.
2. Ce comportament observabil va dovedi că obiectivul este atins.
3. Care va fi produsul acestui comportament (performanţa).
4. În ce condiţii trebuie să aibă loc comportamentul.
5. Pe temeiul căror criterii ajungem la concluzia că produsul este satisfăcător.
Exemplu concret:
1. La sfârşitul lecţiei, toţi elevii vor fi capabili
2. să determine
3. fazele procesului rezolutiv
4. prin rezolvarea unei probleme date
5. obiectivul fiind realizat dacă elevii determină trei din cele patru faze ale procesului rezolutiv.
Concret, obiectivul operationalizat trebuie să răspundă la următoarele întrebări:
 cine? (elevul, grupul de elevi, clasa),
 ce să facă ?(va da exemple, va indica formele, va aplica formula, va rezolva, va propune, va explica)
 în ce conditii? unde şi când? (la sfârsitul activitatii/ temei/ capitolului/ toţi elevii vor putea să…, va
căuta singur informaƫii),
 cât de bine? în ce cantitate? în cât timp? (va rezolva corect trei exerciƫii din patru, după câte ore).

Formularea obiectivelor operaţionale

Obiectivele operaţionale sunt acele obiective care descriu, cât mai corect cu putinţă, ce va ști şi ce va fi
capabil să facă elevul la sfârşitul unei activităţi de instruire. E vorba de a şti ceva ce nu ştia înainte de instruire şi
de a putea să facă, de asemenea ceva ce nu putea să facă înainte de instruire. Obiectivele operaţionale
anticipează o schimbare comportamentală observabilă şi măsurabilă şi se realizează de un singur profesor, pe
parcursul unei activităţi didactice determinate (de regulă, o lecţie).
 Obiectivele operaţionale stabilesc, în termeni observabili şi măsurabili, modificările cognitive, afective
şi acţionale pe care trebuie să le înregistreze elevii în urma situaţiilor de învăţare create de profesori, modificări ce
trebuie probate de elevi. La formularea lor se folosesc verbe de acţiune, cum sunt: a defini, a numi, a clasifica, a
rezolva, a executa, a alege, a realiza.
Important! În enunţul obiectivului operaţional nu se utilizează verbele a înţelege, a şti, a citi, a aprecia, a
spune, a cunoaşte, a sesiza, a se familiariza, a asimila, a dobândi, a aprofunda, a dezvolta etc., deoarece sunt
generale şi determină ambiguitate în privinţa acţiunii care ar trebui realizată (A se vedea fişierul ataşat Criteriile
operaƫionalizării_Verbe dezirabile şi indezirabile
https://drive.google.com/file/d/1YurKerAC9zOvTfhjHkDBD8OlF7tZRnmu/view?usp=sharing)

Exemple de obiective după Bloom sau categoria obiectivelor cognitive:

 Nivelul 1 – Cunoaştere: ... să identifice patru componente ale aparatului circulator pe baza planşei
prezentate
 Nivelul 2 – Înţelegere: ... să reprezinte grafic procesul de reduplicare a ADN în cadrul ciclului mitotic,
folosind legităţile acestui proces.
 Nivelul 3 – Aplicare: ... să clasifice cromozomii după cel puţin două criterii folosind materialul
documentar furnizat în cadrul lecţiei.
 Nivelul 4 - Analiză: ... să deducă corect cele trei legi ale lui G.Mendel privind transmiterea ereditară a
caracterelor pornind de la tipurile de încrucişări.
 Nivelul 5 - Sinteză: ... să prelucreze optim datele experimentale colectate (tabel şi grafic), apelând la
soluţii computerizate
 Nivelul 6 – Evaluare: ... să argumenteze ştiinţific corect datele formulate privind cauzele depăşirii
nivelului eliminări de CO2, pe data de 22.06.12, la staţia Bălţii, pe baza rezultatelor obţinute prin
prelucrarea datelor extrase din registrul Agenţiei Ecologice Bălţi etc.
Nu se admit formulări de tipul: transmiterea de cunoştinţe despre…; demonstrarea principiului / legii...,
deoarece convin ca scopuri ale unor lecţii şi se referă la activitatea profesorului. În acelaşi timp, formulări de tipul:
elevii… să înţeleagă cauzele...;…să-şi dezvolte deprinderea de exprimare orală... efectuarea în laborator a
experienţelor necesare înţelegerii…, deoarece pot constitui şi ele definiri ale SCOPULUI unor lecţii, dar NU
definesc obiective OPERAŢIONALE ale învăţării, întrucât nu descriu comportamente observabile şi
măsurabile!
ATENTIE!! Greşeli de formulare a obiectivelor operaţionale:
• prin raportare la activitatea profesorului: pentru că ele indică schimbări în comportamentul elevilor
(ex.: să explic elevilor modul de utilizare al aparatului);
• cu ajutorul unor verbe generale (a cunoaşte, a şti, a înţelege): pentru că ele nu denumesc
comportamente observabile (ex.: elevul să cunoască definiţia procesului);
• în număr prea mare: pentru că nu ar putea fi atinse într-o singură lecţie; cu referire la mai multe
operaţii, pentru că ar fi dificil de evaluat (ex.: elevul să recunoască şi să clasifice aparatele de măsură).
• pe lângă obiectivele operaţionale, lecţia are un obiectiv fundamental: scopul lecţiei. Acesta exprimă
intenţia cadrului didactic de a obţine modificări în comportamentul elevilor; indică acele capacităţi umane ce vor fi
învăţate în lecţie (însuşirea unui concept, formarea unei deprinderi etc.); constituie criteriul de bază pentru
stabilirea tipului de lecţie.
În practică se fac, adesea, următoarele confuzii:
1) între obiective şi conţinut (scopul meu este tema...); în realitate, obiectivul didactic trebuie să
precizeze nu ce va trata o anumită temă, ci care este influenţa acesteia asupra elevului (ce va şti şi
ce va fi în măsura să facă cu cunoştinţele dobândite).
2) între obiectivele operaţionale (rezultate concrete) şi scopurile generale ale instituţiei sau
sistemului de învăţământ (dezvoltarea gândirii, a personalităţii, a creativităţii, formarea de
specialişti competenţi, care nu se pot forma într-o singură activitate)
3) între obiectivele didactice (ce trebuie să ştie şi ce să facă elevul) şi evenimentele instruirii (ce face
profesorul în timpul activităţii; de exemplu obiectivele mele sunt “să vorbesc despre..., să verific,
să-i mobilizez pe elevi pentru…”).
REȚINEȚI !!
 este necesară cunoaşterea modului în care se poate ajunge la obiective ce exprimă
comportamente observabile şi măsurabile.
 trebuie să descrie ceea ce ne aşteptăm să apară (să se formeze) la elevi ca rezultat al
procesului instructiv-educativ, definirea lor operaţională trebuie să cuprindă:
a) denumirea comportamentului observabil,
b) descrierea condiţiilor în care trebuie să se manifeste comportamentul respectiv,
c) specificarea criteriilor performanţei acceptabile.