PEDAGOGIE INVATATORI

1. Finalitatile educatiei
a) Definirea si analiza operationala a conceptelor: ideal, scop, obiective
DEF: Educatia reprezinta o activitate complexa, sistematica, organizata prin care generatia adulta dirijaza
formarea generatiilor tinere, in concordanta cu finalitati educationale prezente si de perspectiva si in functie de
particularitatile bio-psiho-individuale umane.

!!!Educatia este o activitate ce urmareste atingerea anumitor finalitati.

DEF: Finalitatile educationale –reprezinta tintele asumate la nivel de politica a educatiei in vederea realizarii
activitatii de formare-dezvoltare a personalitatii umane.
Finalitatile educationale au evoluat calitativ, facandu-se trecerea de la paradigma traditionala la cea moderna.
Finalitatile educationale in Romania se structureaza pe trei niveluri ierarhice: ideal educational, scopuri
educationale, obiective educationale.

=>Idealul educational
-Are nivel ridicat de generalitate si se atinge pe termen lung;
-La realizarea lui contribuie intreg sistemul educativ in ansamblul sau;
-Urmareste sa atinga aspect definitorii pt contextual istoric si socio-economic al formarii si educarii omului;
-Reprezinta legatura intre ceea ce este si ce trebuie sa devina omul in procesul educatiei.
Idealul educational al scolii romanesti consta in dezvoltarea libera si armonioasa a omului,formarea unei
personalitati autonome pt dezvoltarea spiritului antreprenorial, pt participarea activa in societate, pt incluziune
sociala si pt angajarea pe piata muncii.
Avem UN SINGUR IDEAL,este modelul de personalitate spre care tinde o societate.
=>Scopul educational
-Are nivel mediu de generalitate si se atinge pe intervale medii de timp;
-Scopul,practic detaliaza idealul educational;
-Sunt anticipari mentale ale anumitor actiuni de formare a personalitatii umane, fac referire la rezultatele ce
urmeaza a fi obtinute;

 Geissler distinge existenta a patru perechi de scopuri:

-scopuri materiale (centrate pe asimilarea de informatii) si scopuri formale(urm modelarea aptitudinilor si
cultivarea personalitatii);
-scopuri de continut si scopuri comportamentale;
-scopuri utilitare si nepreagmatice;
-scopuri specifice disciplinelor si scopuri supradisciplinare

DEF=>Obiectivele educationale- sunt enunturi cu caracter anticipativ ce descriu in termeni exacti rezultatele
asteptate a fi obtinute la finalul unei secvente de instruire.
In concluzie, acestea reprezinta o reflectare anticipata a rezultatelor invatarii si desemneaza tipurile de achizitii
(cunostinte,deprinderi,abilitati,atitudini)la care educabilii trebuie sa ahunga intr-un anumit interval de timp.

-Au nivel redus de generalitate si se realizeaza pe interval scurte de timp;

-In lantul finalitatilor ,obiectivul reprezinta ultima veriga,cel ce va particulariza si va concretiza idealul si scopurile
educationale;
!!! Unui ideal educational ii corespund mai multe scopuri educationale iar unui scop ii corespunde un sir de
obiective educationale.!!!
!!!Trecerea de la ideal la scop, de la scop la obiective se numeste “derivare pedagogica”!!!
 Obiectivele educatiei, in functie de domeniile vietii psihice se clasifica in :
-obiective cognitive (vizeaza dobandirea de cunostinte,deprinderi,capacitate intelectuale);
-obiective afective (vizeaza atitudini,sentimente,interese);
-obiective psiho-motorii(vizeaza comportamente de ordin fizic).
  In functie de nivelul de generalitate avem:
-obiective generale, cu diverse grade de generalitate denumite si finalitati sau scopuri ale educatiei.
-obiective concrete ce se exprima operational de catre profesor. Se realizeaza de catre profesor si descriu
comportamentul elevului in timp scurt (desfasurarea unei lectii).

b ) Taxonomia finalitatilor

Taxonomia este definita in DEX ca fiind “stiinta legilor de clasificare”

Taxonomiile obiectivelor educationale reprezinta studierea modului in care se pot ierarhiza performantele ce pot
fi obtinute de catre elevi.

TAXONOMIA DOMENIULUI COGNITIV- B. BLOOM (1956)

Aceasta foloseste ca si criteriu, complexitatea operatiilor mintale. Bloom distinde 6 categorii

comportamentale si anume:
Cunoasterea -elevul trebuie sa isi reaminteasca si sa expuna anumite informatii
Intelegerea – vizeaza acele obiective ce solicita exprimarea unor informatii memorate anterior sau traducerea
acestora, extrapolarea acestora (desprinderea tuturor consecintelor) si interpretarea lor (prezentarea in cuvinte
proprii).
Aplicarea – elevii trebuie sa gaseasca alte contexte pentru ceea ce stiau initial cu scopul de a obtine informatii noi
sau situatii speciale.
Analiza – elevii depun efort personal pentru a descoperi principiile dupa care functioneaza anumite lucruri,
produse.
Sinteza- viseaza obiectivele ce implica antrenarea calitatilor creatoare ale elevilor.Conceperea a ceva nou prin
corelarea mai multor informatii.
Evaluarea- include obiectivele ce solicita elevilor sa emita judecati de valoare personale si argumentate.

TAXONOMIA DOMENIULUI AFECTIV- KRATHWOHL (1964)

In cadrul acestei taxonomii criteriul de clasificare utilizat este reprezentat de gradul de interiorizare a unui
sentiment, atitudini, convingeri. Se disting 5 clase comportamentale:
Receptivitatea- constientizarea , acceptarea, tolerarea de catre elev a unei anumite atitudini sau convingeri, a unui
sentiment avut de catre altcineva (chiar daca nu ii produce placere).
Reactia- prin aceasta se propune ca elevii sa aiba indusa „dorinta de a raspunde”, de a-si dori sa cunoasca anumite
lucruri dintr-un anumit domeniu. Ex: ii poate placea sa citeasca doar anumite genuri literare, restul displacandu-i.
Valorizarea – individul devine participant activ, isi exprima in fata celorlati preferinta pentru ceva anume, putand
incerca sa ii convinga si pe ceilalti de satisfactiile oferite de catre domeniul pe care il prefera.
Organizarea- stabilirea valorilor cele mai importante in raport cu celelalte .
Caracterizarea- include acele obiective ce il ajuta pe individ sa fie capabil sa isi exprime o viziune personala
asupra unui anumit univers valoric si integrarea in sistemul filozofia personala asupra vietii.

TAXONOMIA DOMENIULUI PSIHOMOTRIC- HARROW (1972)

Domeniul psihomotor, la fel ca si celelalte domenii, are rolul sau in procesul de modelare a personalitatii
individului.
Acest domeniu permite explorarea mediului inconjurator, mentine sanatatea fizica si mintala, are un rol
important in activitatile sportive si artistice.
Prima taxonomie psihomotorie a fost initial elaborata de catre E. J. Simpson. Insa in 1972 a aparut taxonomia lui
Harrow, cea mai dezvoltata si riguroasa.
Aceasta distinge urmatoarele clase comportamentale:
- miscari reflexe, adica involuntare- spre exemplu evitarea ciocnirii de un obstacol neasteptat;
- miscari de baza, simple, realizate volunatar cu un anumit scop - mersul, scrisul;
- abilitatile perceptive- atunci cand se raspunde in mod adecvat unei informatii provenite de la organul de simt:
coordonarea ochi- mana;
- abilitati fizice: rezistenta, putere, flexibilitate, agilitate in realizarea miscarilor;
- deprinderi motrice: tin de indemanare sau maiestrie- inot, lovirea mingii de fotbal;
- comunicarea nonverbala: se transmit sentimente prin miscari ale corpului- mima, dans.

 Criterii de clasificare a finalitatilor educationale:

-macro-microsistem;
-grad de generalitate;
-dimensiunea personalitatii;
-temporalitate;
-masurabilitate.

 Dupa criteriul privind macro- microsistemul avem:

Finalitati macrostructurale – idealul educatiei si scopurile educatiei, sunt la nivelul sistemului de
invatamant, au grad mai mare de generalitate si reprezinta finalitatile de sistem. Acestea urmaresc formarea si
dezvoltarea personalitatii la nivel de sistem si arata directiile fundamentale de dezvoltare a societatii.
Finalitatile microstructurale- obiectivele educatiei , sunt la nivelul procesului de invatamant, dependente de
finalitatile macrostructurale, urmaresc formarea si dezvoltarea personalitatii la nivelul procesului de invatamant.
Acestea reprezinta obiectivele procesului de invatamant.

 Dupa gradul de generalitate avem:

-obiective cadru
-obiective de referinta
-obiective concrete/ operationale.
Obiectivele cadru sunt începute pentru arii curriculare și discipline de studiu, au grad ridicat de generalizare și
complexitate și urmăresc formarea de capacități intelectuale,abilități,deprinderi, aptitudini specifice disciplinei
respective ,fiind urmărite pe parcursul mai multor ani de studiu.
Obiectivele de referință sunt obiective ce arata rezultatele așteptate în cadrul învățării pe fiecare an de studiu, de
la un an de studiu la altul, se formulează pentru fiecare an în parte, urmăresc progresia în achiziția de competențe și
cunoștințe, dar si atingerea obiectivelor cadru.
Obiectivele concrete operationale vizeaza performantele de invatare ale elevului, sunt proiectate de catre
fiecare profesor, in functie de obiectivele generale, raportate la specificul scolii, clasei, elevilor.

!!!IN NOUA LITERATURA DE SPECIALITATE APARE NOTIUNEA DE COMPETENTE!!!

Tipuri de competente =>ACESTEA SE REGASESC IN PROGRAMĂ!!!!
-competente generale:se definesc la nivelul obiectului de studiu, pe durata unui ciclu de invatamant, au grad
ridicat de generalitate si complexitate, orientand demersul didactic catre achizitiile finale ale elevului;
-competentele specifice se definesc tot pe obiect de studiu, dar pe parcursul unui an scolar, deriva din
competentele generale, constituind etape in rezolvarea competentelor generale. Acestora li se asociaza prin
programa, unitati de continut!

 Dimensiunea personalitatii:
-obiective cognitive- transmiterea si asimilarea cunostintelor: Bloom.
-obiective afective- formarea sentimentelor, atitudinilor, convingerilor: Krathwohl.
-obiective psiho-motorii - vizeaza comportamente de ordin fizic: Harrow.

 Criteriul temporalitatii:
-obiective pe termen lung ce se regasesc in idealul educational, se realizeaza pe termen lung, la realizarea acestora
contribuind intreg sistemul educativ in asnsamblul sau.
 - obiective pe termen mediu reprezinta finalitati educationale ce au nivel mediu de generalitate, se realizeaza pe
intervale medii de timp si reprezinta anticiparile mentale ale anumitor actiuni de formare a personalitatii umane,
facand referire la rezultatele ce urmeaza a fi obtinute in cadrul unui sir de actiuni educationale.
-obiective pe termen scurt au nivel scazut de generalitate, se ating in intervale scurte de timp si produc schimbare
in personalitatea elevului in urma implicarii acestuia in activitatea de predare- invatare.

 Masurabilitatea face referire la procesul de operationalizare a obiectivelor.

Operationalizarea obiectivelor presupune respectarea a trei cerinte:

1. Specificarea comportamentului final, adica rezultatul asteptat de la elev;
Ex: Elevul sa identifice sunetul “r” dintr-un text dat.
2. Descrierea conditiilor in care urmeaza sa se realizeze comportamentul final;
Ex: se adauga la obiectivul dat si :” care contine 5 cuvinte cu sunteul “r”.
3. Specificarea nivelului de reusita minima.
Performanta elevului este distribuita pe 3 niveluri: minim(fara de care elevul nu poate trece intr-o noua secventa
de invatare), mediu, maxim (depind de exigentele invatatorului).
Obiectivele operationale se exprima in termeni concreti si precisi, facand referire la acele schimbari pe care le
vrem sa le producem prin invatare la sfarsitul unei perioade de instruire. Unii autori definesc obiectivele
operationale ca “performante asteptate”.
c) Operationalizarea obiectivelor educationale
Obiectivele sunt finalități educaționale ce au un nivel redus de generalitate, se realizează pe intervale scurte de
timp și fac referire la lecții sau secvențe de lecții.
A operaționaliza un obiectiv înseamnă a-l transpune în termeni de comportament concret, direct observabil și
măsurabil.
În operaționalizare se precizează ceea ce va face elevul, dar și performanța de care acesta va fi capabil după
anumite secvențe ale procesului de predare - învățare.
Obiectivul operaționalizat are două sensuri:
-un sens general când obiectivul se transformă în termen de operații, acțiuni, acte, manifestări ce pot fi
observabile;
-un sens tehnic atunci când este enunțat obiectivul sub forma unor comportamente observabile și măsurabile cu
ajutorul verbelor de acțiune.
Obiectivul operaționalizat trebuie să răspundă la următoarele întrebări :
-cine ? -elevul ,grupul de elevi, clasa.
-ce să facă?- sa dea exemple, să rezolve, să explice, să propună.
-in ce condiții?unde și când?- la sfârșitul activit,temei,cap., toți elevii vor putea sa…, va căuta singur informații.
- cât de bine? in ce cantitate?in cât timp?- va rezolva corect trei exerciții din patru, după câte ore.
Procedura de operaționalizare a lui Robert Mager presupune trei etape:
-precizarea comportamentului final, care se așteaptă de la elevi- prin verbe de acțiune.Ex: Elevii să localizeze;
-precizarea condițiilor în care elevii demonstrează că au dobândit performanța așteptată. Formele cele mai utilizate
sunt:”în următoarele circumstanțe…”,” pornind de la…”,”cu ajutorul…”etc. Ex: pe hartă;
-precizarea nivelului de reușită.
 Exemple de obiective operaționale. Perioada abecedara:-sa adopte o poziție corectă și convenabilă pentru scris;-
să mânuiască fără crispare instrumentele de scris;- să reproducă modele, forme, elemente grafice propuse;-să
recunoască și să compare diferite semne grafice;-se execute cu fir continuu semne grafice date;-să se orienteze în
spațiul grafic al caietului.

2.PROCESUL DE ÎNVĂȚĂMÂNT

b) Procesul de învățământ sistem și funcționalitate. Concept

!!!DEF: Procesul de învățământ este principalul subsistem al sistemului de învățământ în cadrul căruia se
realizează instruirea și învățarea elevilor și studenților prin intermediul activităților proiectate, organizate și
dirijate de către profesori, respectând anumite norme și principii didactice, utilizând resurse, materiale didactice
potrivite pentru a atinge dezideratele educației.
Activitatea sistematică și organizată care se desfășoară în școală, sub îndrumarea cadrelor didactice în vederea
educării elevilor se numește proces de învățământ.
Structura procesului de învățământ poate fi analizată la următoarele trei niveluri de referință:
- nivelul de organizare
- nivelul acțiunilor principale
- nivelul componentelor de bază
Nivelul de organizare se analizează în sens macrostructural si microstructural.
Macrostructural atunci când sistemul de învățământ este organizat pe trepte și cicluri școlare, dar și discipline
școlare concepute mono sau interdisciplinar. La nivel macro se depinde și de structura cantitativă (adică numărul
de zile rezervate pentru școală, pentru vacanță, numărul de ore pentru fiecare disciplină,anual, semestrial,
săptămânal, pe capitole, subcapitole etc) și calitativă a anului școlar ( cum sunt organizate disciplinele pe semestru,
raporturile dintre timpul petrecut la școală dar și vacanțe, activitățile școlare și cele extrașcolare etc).
Microstructural când organizarea procesului de învățământ depinde de formele de activitate ce au fost adoptate,
adică așa cum se organizează aceasta și cum este realizată.
În cadrul procesului de învățământ instruirea poate fi formală, nonformală și informală.
În cadrul procesului de învățământ, învățarea se poate realiza : frontal - cu toată clasa, pe grupe sau individual.
Nivelul acțiunilor principale vizează activitatea de instruire- specifică profesorului și cea de învățare- specifică
elevului, relația complexa existentă între profesor și elev, toate implicând prezența următoarelor acțiuni principale
și anume predarea, învățarea și evaluarea.
În didactica tradițională accentul cădea pe activitatea de predare, specifică profesorului, în didactică modernă avem
activitatea de predare-învățare iar în cea postmodernă avem activitatea de predare-învățare-evaluare.
Nivelul componentelor de bază ale procesului de învățământ implicate în proiectarea realizarea și dezvoltarea
oricărei activități de instruire . Acestea vizează planificarea periodică a materiei și elaborarea de proiecte pentru
fiecare lecție în parte. Structura de bază a procesului de învățământ vizează obiectivele-continutul-metode.
Funcții.
Procesul de învățământ vizează formarea și dezvoltarea personalității umane în vederea integrării sociale a
acesteia.
-instructive => învățare dirijată;
-informative => transmitere de informații;
-formative => dezvoltare a proceselor psihice;
-educative => formarea personalității umane.
Funcția de predare, funcția de învățare, dar și funcția de evaluare după alți pedagogi- cartea Romiță Iucu.

Dimensiuni
-Dimensiunea funcțională arată legătura procesului de învățământ cu sistemul de învățământ,această legătură
realizând-se între finalitățile pedagogice macrostructurale( ideal și scopuri pedagogice) și cele microstructurale
(obiective pedagogice). Trebuie să știm care sunt obiectivele sistemului, ce țintește acesta și ce reușește să facă.
Dpdv funcțional, procesul de învățământ este relația dintre: fluxul de intrări, proces( activ propriu zisă), fluxul de
ieșiri( rez obț) și feedback.
- dimensiunea structurală vizeaza funcționarea sistemului ce are la bază componentele procesului de
învățământ și acestea sunt finalitățile educaționale, conținuturi, resurse umane, financiare, metode și mijloace
didactice, forme de organizare, timp școlar, mediu (fizic și socio-cultural),feedback etc. Toate componentele sunt
în relație de interdependență și se influențează reciproc.
- dimensiunea operațională vizează activitatea concretă de predare- învățare- evaluare, realizată de către
cadrul didactic cu elevii, metodele și strategiile didactice folosite. Se referă la desfășurarea procesului de
învățământ în cele trei etape fundamentale: proiectarea acestuia( anticiparea modului de desfășurare a activității
didactice ),implementarea( realizarea efectivă prin cele trei procese ce sunt interdependente-> predare- învățare-
evaluare) și evaluarea ( ce are scopul de a regla procesul instructiv-educativ).
Caracteristicile procesului de învățământ
-proces de cunoaștere, cunoașterea realizându-se prin intermediul disciplinelor atunci când se însușesc cunoștințe
din diferite domenii;
- proces bilateral între doi factori, profesor- emitator și elev- receptor, , dar și biunivoc cu reciprocitate unu la
unu, între cei doi actori ai actului educațional.
- proces informativ- formativ, instructiv- educativ : informativ deoarece urmărește transmiterea și însușirea
unui volum de cunoștințe, formativ deoarece se formează anumite priceperi și deprinderi, capacități și strategii de
cunoaștere, instructiv deoarece mobilizează, ordonează și disciplinează intelectul, educativ fiindcă urmărește
formarea personalității umane.
- proces informațional: omul ca ființă bio-psiho-socio-culturala este un sistem informațional.
- proces cibernetic: scoate în evidență modul de funcționare a procesului de învățământ, ca tip special de
comandă(transmiterea de cunostinte) și control, de dirijare a activității de învățare și formarea personalității umane
având și proprietatea autoreglării.
Procesul de învățământ este un sistem deschis ce are dinamică proprie, cu fluxuri de intrare dar și fluxuri de
ieșire, precum și capacitatea de autoreglare.
Se subordonează din punct de vedere structural și funcțional, sistemului de învățământ.
Laturile procesului de învățământ sunt predarea- învățarea-evaluarea.
Este un act de comunicare( verbală sau nonverbală) între emițător, receptor, un mesaj și repertoriu.
Procesualitate internă :În cadrul procesului de învățământ au loc următoarele tipuri de activități:
- de predare-învățare-evaluare
-manageriale;
-economico-financiare;
-administrativ-gospodaresti;
- în afara clasei și a școlii.

Modele explicativ - interpretative

-modelul interactiv: accentuează relația reciprocă si interactiunea dintre predare- învățare- evaluare, fără a fi
centrată exagerat sau chiar exclusiv pe predare;
- modelul sistemic: procesul de învățământ este un sistem dinamic, deschis și complex, ce are capacitate de
reglare/ autoreglare;reprezintă un ansamblu de acțiuni, ce sunt desfășurate în mod conștient și sistematic de către
profesori asupra elevilor, în cadrul instituționalizat, având ca scop formarea personalității acestora, în funcție de
idealul educațional stabilit; buna cunoaștere a componentelor și funcționarea procesului pot să nu ducă la formarea
anumitor dezechilibre în cadrul activităților de predare, învățare și evaluare.
- modelul informațional: evidențiază categoriile de informații din cadrul procesului de învățământ unde avem
următoarele tipuri de informații =>specifică, de asistență, de control. Surplusul de informație poate distorsiona sau
consolida mesajul ce vrem a fi transmis mai ales în procesul de predare-învățare. Dpdv calitativ informația trebuie
să fie adevarata, structurată, accesibilă, adaptată la obiective.
-modelul cibernetic: pune accentul pe feedback-ul ce asigură reglarea și autoreglarea procesului I structiv-
educativ, în raport cu obiectivele urmărite.
- modelul comunicațional: studiază comunicarea cu toate caracteristicile și componentele=> emițător, receptor,
canalul de comunicare, procesele de codare și decodare a mesajelor, barierele de comunicare, tipurile și formele de
comunicare (verbală, nonverbală, paraverbală).
- modelul câmpului educațional/ al spațiului de instruire: procesul de predare- învățare se desfășoară în limitele
unui spațiu complex în care pot interveni o multitudine de factori ce pot condiționa rezultatele învățării.
-modelul situațiilor de instruire: învățarea este contextuala, se petrece într- un cadru determinat, iar elevul este
plasat într-o anumită relație cu materia de studiat.
Componentele procesului de invatamant sunt:
• Finalitatile educationale (desemneaza ceea ce trebuie sa stie copilul);
• Continuturi (stiintifice,tehnice,religioase,filozofice,etc);
• Resurse umane (presc-educ,familie,comunitate), resurse financiare;
• Relatii pedagogice (educ-presc,presc-presc,presc-educ);
• Metode didactice, strategii didactice si mijloace didactice
• Forme de organizare
• Timp scolar (an scolar,semestru sc,sapt sc,zi sc,activ real la grupa);
• Mediu fizic (clasa,cabinete,etc)
• Mediu socio -cultural;
• Produse de predare-invatare-evaluare;
• Feedback-ul ce asigura reglarea si autoreglarea procesului de invatamant in raport cu obiectivele urmarite.
2. Procesul de învățământ ca interacțiune dinamica între predare, învățare și evaluare
Predarea, învățarea și evaluarea sunt procese ce generează schimbare, transformare, dar și modelare a
comportamentelor fiecărui individ ducând la formarea deplină a personalității umane. Predarea este necesară
pentru a declanșa învățarea de tip academic, iar evaluarea devine eficienta în momentul în care este integrată în
procesul învățării și are ca scop ameliorarea procesului predării.
Dimensiunea operațională a procesului de învățământ vizează însăși acțiunea realizată de către învățător atunci
când pune în practică întreg procesul de predare- învățare -evaluare.
Predarea, învățarea și evaluarea sunt funcțiile, laturile esențiale ale procesului de învățământ.
Acțiunile învățătorului sunt cele de predare, iar cele ale elevilor, sunt cele de învățare, acestea fiind mereu orientate
către atingerea scopurilor și obiectivelor stabilite.
Predarea este cea care generează schimbări în comportament, declanșează experiențe noi, ce duc la producerea
învățării. În predare trebuie avut grijă ca :
-designul acesteia să acorde de timp și spațiu pentru învățarea individuala, dar si să descurajeze segregarea și
izolarea în clasă;
- climat de respect și acceptare a diferențelor;
- elevii trebuie grupați în funcție de nevoile de învățare și sprijinul pedagogic necesar.
Învățarea reprezintă dimensiunea psihologică a procesului didactic fiind unică pentru fiecare individ.
În învățare :
-elevii trebuie implicați activ în procesul de învățare, in ritm și dificultate accesibilă si să interacționeze în perechi
și grupuri mici;
- relevarea cunoștințelor ancora în predarea noilor noțiuni;
- trebuie utilizate simularea, problematizarea, studiul de caz, reflecția, stimularea gândirii, cu scopul de a menține
vie curiozitatea;
- elevii trebuie tratați în mod egal fără discriminare sau părtinire și să fie sprijiniți în învățare.
Prin evaluare, profesorul urmărește ceea ce învață elevii săi, monitorizează succesul sau esecul,ajutându-i sa-si
amelioreze performanțele și eforturile. În același timp profesorul își evaluează și propria activitate, elaborând
judecăți de valoare despre el însuși ca profesor și calitatea orelor susținute, relațiile cu partenerii dar și reușita sau
eșecul strategiilor folosite. In evaluare:
- se va utiliza in special evaluarea individuală nu a grupului;
- evaluarea trebuie să fie sistematică și continuă, integrată în predare;
- evaluarea trebuie să asigure succesul fiecărui elev, evaluatorii trebuind să angajeze elevii în autoealuarea proprie
dar și in evaluarea celorlalți colegi.
Între cele trei componente de bază ale instruirii scolare trebuie să fie realizat un echilibru și trebuie evitată
totodată focalizarea excesivă pe una dintre ele.
Predarea învățarea și evaluarea au responsabilități egale în ceea ce privește procesul de instruire, acestea putând
fi pozitive( succesul școlar) sau negative( eșecul școlar).
c) Condiții și factori de creștere a eficienței procesului de învățământ
Pertinenta curriculumului
Curriculum reprezintă sistemul experiențelor de învățare directe și indirecte oferite elevilor și trăite de
aceștia în ontexte formale, nonformale și chiar informale. Curriculum permite proiectarea parcursurilor
pedagogice,tinandu-se
seama de egalitatea șanselor în educație, dar și de un curriculum individualizat în funcție de nevoile elevilor,
interesele lor. S-a acordat o libertate mai mare școlilor, care pot identifica nevoile elevilor și pot adapta
conținuturile instructiv-educativ în funcție de ceea ce le trebuie elevilor. Experiențele de învățare sunt propuse prin
intermediul programelor de studiu pentru un profil sau ciclu de învățământ, pentru o arie curriculară sau disciplină,
într-un semestru sau o oră de curs.
Coerența, calitatea și armonizarea componentelor structurale
Coerența: se referă la asigurarea echilibrului optim între ariile curriculare și disciplinele de studiu, în plan
orizontal și vertical. Coerența se manifestă la nivelul relației dintre curriculum și finalitățile sistemului de
învățământ.
● Curriculum este centrat pe competențe și urmărește formarea de capacități, competențe și atitudini.
● Competențele generale, cele specifice si standardele curriculare de performanță trebuie să asigure un nivel mediu
de generalitate si complexitate.
● Activitățile de învățare trebuie centrate pe elev, sa il activizeze pt. atingerea obiectivelor si standardelor propuse.
● Conținuturile trebuie să fie semnificative si relevante pt formarea si modelarea personalității elevului.
● Între conținuturi treb stab raporturi strânse pt a elimina rupturile/ contradictiile intre capitole,discipl,cicluri
curric.
Calitatea si armonizarea componentelor structurale ale procesului didactic manifestate prin armonizarea
fluxului de intrări cu fluxul de ieșire din sistem care se concretizează prin înzestrarea elevilor cu competențe
generale și specifice. Trebuie asigurate anumite metode didactice și suporturi de învățare specifice elevilor ce au
dificultăți de învățare dar și elevilor cu CES.
■ Curriculum trebuie să aibă relevanță (să fie bazat pe cunoștințe de ultimă oră), consistență (logic si coerent),
aplicabilitate practică (sa poata fi fol in situatiile pt care a ft proiectat), eficacitate( sa duca la rez dorite).
■ Daca cercetarea pedagogică are la bază originalitate, relevanță, semnificație, aceasta va duce la creativitate.
Creativitatea ofera calitatea în educație.
Gradul de organizare sistematică a activității
Cadrul didactic trebuie să găsească un echilibru între ceea ce este constant și general în procesul de cunoaștere, dar
și ceea ce este efemer. Aceștia trebuie să se întrebe mereu la ce servesc cunoștințele incluse în conținuturi si daca
acestea sunt necesare elevilor. Conținuturile sunt stipulate prin documente școlare.
Este foarte importantă ordinea de predare a materiilor precum și ritmul de învățare al elevilor. Profesorul trebuie să
aibă capacitatea de a facilita achizițiile cognitive, a.î. să se asigure activități de învățare individuală, centrate pe
ritmul propriu al fiecărui elev. Trebuie să se țină cont de vârstă și gradul de maturizare intelectuală a elevilor.
Selectarea conținuturilor trebuie să fie interdisciplinară ( cooperare intre discipline diferite pentru o problema ce nu
poate fi privită decât prin convergența sau combinarea m multor pct de vedere).
Calitatea vieții școlare.
Pentru a defini o școala de calitate trebuie parcurse următoarele elemente: climatul școlar, mediul fizic,
curriculum, relațiile dintre profesori, elevi și comunitate etc.
O “școală de calitate” vizează o mulțime de factori, nu doar o lecție, un program, o clasă sau un profesor. Dintre
factori putem menționa materialul auxiliar utilizat, activitatea metodică, întâlnirea cu părinții, discuțiile din
cancelarie între cadrele didactice, aspectul unei recreații etc.
Prima verigă ce asigură calitatea în educație este reprezentată de calitatea procesului didactic. La fel de important
este să știm și la ce performanțe ar trebui să ne așteptăm. Aceste două lucruri pot contribui decisiv la creșterea
calității vieții școlare.
Personalitatea profesorului
Personalitatea profesorului se situează pe primul plan și reprezintă o condiție importantă a asigurării reușitei în
profesiunea didactică.
 Profesorul are rolul de a selecta și organiza informațiile ce urmează a fi asimilate de către elev, de a le comunica
într-un mod usor de înțeles de către aceștia și de a le argumenta. Acesta are rolul de a orienta și încuraja elevii,de a
identifica anumite cauze ce pot apărea în cazul unui insucces, în momentul în care au fost evaluate rezultatele și de
a ajuta elevii pentru a le depăși sau remedia.
De multe ori elevul imită profesorul de aceea personalitatea, atitudinea valorile morale si sociale ale acestuia sunt
modele de viață pentru copii.
Calitățile și aptitudinile necesare profesiei de dascăl se formează atat în timpul pregătirii pentru profesia didactică
si perfectionandu-se in timpul practicării acesteia.
Profesorul trebuie să aibă o pregătire științifică de specialitate, pregătire psihopedagogică și pregătire din punct
de vedere al culturii generale.
Acesta trebuie să fie un exemplu pozitiv, să dea dovadă de iubire pentru copii, stăpânire de sine, să fie corect,
uman, modest, ferm, dar în același timp răbdător, constant, flexibil, corect și imparțial, să se comporte frumos cu
copiii și să se apropie de aceștia, încercând să-i înțeleagă. Trebuie să folosească un limbaj ușor de înțeles, clar
expresiv, dar în același timp și elevat. Foarte importante sunt și gesturile, anumitele miscari și expresia feței, ținuta.
Acesta trebuie să dea dovadă de tact pedagogic, reușind să identifice la momentul potrivit atitudinea adecvată, să
trateze problemele ce pot apărea atât în comportamentul elevilor și remediindu-le pe cele negative.
Stilurile educaționale
Def: Stilul educațional reprezintă o sinteză de calități, capacități, componente educaționale, manif în proiectarea,
organizarea, desfășurarea și evaluarea actului instructiv-educativ.
Cadrul didactic are rolul de a îndruma, controla, conduce, planifica și evalua.
Stiluri educaționale ale cadrului didactic pot fi următoarele:inovativ/ rutinar, apropiat/distant, permisiv/ autoritar,
exigent /indulgent etc.
Stilul autoritar: profesorul este cel ce decide obiectivele, selectează activitățile, etapele de desfășurare ale
acestora, materialele folosite, metodele, sarcinile de lucru, iar elevii nu cunosc în avans ceea ce trebuie și urmează
sa se realizeze. Acesta structurează timpul, nu încurajează inițiativele, hotărăște cu cine va desfășura activitatea,
dirijează singur mersul învățării, impune noile cunoștințe fără să lase elevilor timp și loc de gândire pentru a
formula întrebări, a aprecia, în acest mod stânjenind afirmarea spontaneității, a gândirii, imaginației și creativității.
Efecte: antipatizat de elevi, oferă rezultate bune numai pe termen foarte scurt.
Stilul democratic: profesorul propune și negociază cu elevii obiectivele activităților, modul în care acestea se
vor desfășura, mijloacele, metodele, sarcinile de realizare. Asrfel se incurajeaza cooperarea și sprijinul reciproc,
implica activ elevii în învățare și le dezvoltă creativitatea. Atmosfera este cea participativă, elevii colaborează și
cooperează între ei dar si cu profesorul. Se încurajează participarea activă a tuturor membrilor în dezbaterea
obiectivelor și desfășurare a activităților. Alegerea colaboratorilor se face în mod liber, atmosfera existentă fiind
una agreabilă. Profesorul se comportă ca un membru obișnuit și egal cu elevii, climatul este deschis iar relațiile
sunt apropiate. Profesorul trebuie să cunoască punctele forte și cele slabe ale fiecărui individ în cadrul acestui stil.
Efecte: este cel mai eficient și produce rezultate superioare atât în plan psihosocial, cât și un plan didactic.
Stilul laissez- faire ( permisiv): profesorul consideră că întotdeauna este suficient ceea ce predă, cât predă și
cum predă fiind convins că elevii înțeleg, acordân ajutor doar la cerere. Are o atitudine de pasivitate și se
implică doar pentru a recomanda mijloace și suport informațional. Elevii sunt cei ce fixează activitățile și
modalitatea în care aceasta se desfășoară. Acesta acceptă deciziile elevilor, ceea ce favorizează obținerea de
rezultate slabe la învățătură și unele comportamente deviante. Demersul didactic este lăsat să meargă “de la sine".
Efecte: este total neproductiv.
!!!Elementele de curriculum ascuns derivă din ambianța educațională, din legătura stabilită între grupul de elevi,
relațiile stabilite între aceștia, experiențele lor cognitive și culturale, dar și din mediul rural sau urban în care se află
 instituția școlară, cultura unei școli. În acest context școala formează o serie de conduite și atitudini precum: a știi
să petreci timpul liber, a te apăra, a te face plăcut, a-ți afirma opiniile, a învăța să ai succes etc
Curriculum ascuns (hidden curriculum sau curric. subliminal ) reprezintă ansamblul de valori încorporate de elevi
si clasa de elevi, dar necuprinse în aria curriculară. Conținutul ascuns include influențe informale sau nonformale,
datorate familiei, grupurilor stradale, factorilor de personalitate.
Climatul academic, personalitatea profesorului, relațiile dintre elevi, sistemul de recompensării și sancționări,
influențează imaginea de sine, propriul sistem de valori si atitudinea față de cei din jur.

3.INVĂȚAREA ȘCOLARĂ. Orientări contemporane în teoria și practica învățării școlare.

a)Conceptele de învățare în sens larg și de învățare școlară ( forme,tipuri si niveluri de invatare)
!!!DEF: Învățarea reprezintă activitatea intelectuală și fizică ce se desfășoară în mod sistematic de către elevi
pentru a- si însuși informații și forma anumite abilități necesare dezvoltării continue a personalității.
În învățare pe lângă asimilarea de cunoștințe, formarea de deprinderi și priceperi sunt cuprinse și motivația,
atitudinile, sentimentele și voința.
 Accepțiunile procesului de învățare sunt:
-învățarea ca proces ( operatii,actiuni,stari ce duc la transformări în plan cognitiv,afectiv, actional);
-învățarea ca produs( totalitatea rezultatelor obținute de elevi și concretizate in cunoștințe, capacități,deprinderi );
-învățarea ca funcție de alți factori ( cauze exterioare sau interioare ce pot favoriza sau de a favoriza învățarea ce o
pot stimula sau bloca).
Învățarea școlară reprezintă o activitate psihologică și pedagogică ce este condusă și evaluată în mod direct sau
indirect de către profesor, în urma căreia elevul își însușește, își ameliorează, își fixează, consolideaza și reproduce
în mod conștient, voluntar anumite cunoștințe, priceperi, deprinderi și atitudini.
 Cele mai importante întrebări care au fost formulate cu privire la învățare au fost: CE se învață?CUM se învață?
CÂND se învață? CINE învață?
Învățarea se realizează într-un cadru instituționalizat, de către profesori, este un demers conștient ce se
organizează după o planificare clară și urmărește atingerea anumitor finalități. Aceasta necesită timp și utilizează
anumite criterii de evaluare precum și posibilități de feedback. Fiecare elev unic diferit și are stilul său specific de a
învăța.
Datorită învățării se acumulează informații, se formează gândirea, sentimentele, voința fiind antrenată întreaga
personalitate.
În învățare avem următoarele etape: perceperea materialului, înțelegerea acestuia, însușirea cunoștințelor,
fixarea în memorie, aplicarea, actualizarea cunoștințelor, transferul acestora.
Învățarea poate fi : formală- cea realizată în școală și concretizată prin diplome recunoscute oficial;
nonformală- realizată în afara instituției școlare dar în sprijinul activității, condusă tot de către specialiști dar
aceștia având rolul de moderator sau animator; informală- componentă naturală a vieții de zi cu zi fiind și cea mai
veche formă de învățare.
Forme ale învățării
-Învățarea spontană, neorganizată, care se petrece în familie, în grupurile de joacă, prieteni, în timpul exercitării
diferitelor profesii și apoi în societate.În cadrul acestei forme de învățare se formează dezvoltarea afectivității.
- învățarea sistematică sau didactică ce se realizează în special în școli sau în cadrul diferitelor strategii de
instruire. Învățarea realizata în școli se împarte în: învățare senzo- motorie (prin dezvoltarea unor deprinderi
motorii precum mânuirea unor aparate, instrumente, învățarea practicării unor sporturi) si învățare verbală
(insușirea unor cunoștințe precum memorarea unor formule, date,legi etc).

Tipuri de învățare
- în funcție de analizatorul care participă la învățare avem : învățare vizuală, olfactivă, gustativă și kinestezică. Cea
mai eficientă este cea combinată.
- după eficiență învățarea poate fi: receptiv -productivă, inteligibilă și creativă.
- după modul de organizare a materialului de învățare, avem: învățare programată euristica, algoritmică, prin
modelare si rezolvare de probleme, prin descoperire, inductivă, deductivă și analogică
- după operațiile gândirii avem: învățare prin observare, imitare, condiționare reflexă, condiționare operantă, prin
identificare, prin asociere verbală.
- în funcție de ceea ce se învață avem: învățarea senzorio- motorie, învățarea cognitivă, învățarea afectivă și
învățarea conduitei moral-civice.
Niveluri de învățare
-învățarea insuficient conștientizată: învățarea spontană, învățarea latentă, învățarea hipnotică.
- învățarea conștientă, dirijată: învățarea prin anticipare, învățarea prin rezolvare de probleme etc.
b) Orientări principale în teoriile contemporane ale învățării și relevanța lor pentru instruirea școlară
Teoriile învățării sunt modele conceptuale ce explică procesul învățării . Acestea se grupează în trei modele
generale: modelul behaviorist, cognitivist și constructivist. Procesul de învățare este un fenomen complex și
dinamic studiat în permanență.
Oamenii de știință au studiat învățarea pe animale, rezultând diferite teorii.
Teorii asociationiste. Pavlov a demonstrat că în creier se produc anumite “legături temporare” sau “conexiuni”
prin coincidența repetată a doi stimuli. În timp ce studia problema digestiei acesta a descoperit reflexul condiționat
și a constatat legătura dintre un centru senzorial și unul motor. Acesta a reușit să înlocuiască stimulii astfel încât
animalul a salivat doar auzind un anumit zgomot, stimulul devenind semnal de hrană. Spre exemplu, puiul de
vulpe descoperă hrana după zgomotul facut de cotcodacitul găinilor.
Într-un experiment cu doi câini, acesta a hrănit doar unul producând-se in același timp un semnal sonor puternic.
Al doilea câine privea, în același timp formându-i-se și lui reflexul salivar. Așa se demonstreaza și teoria imitației
în învățare, atunci când vorbirea, mersul și mânuirea anumitor obiecte sunt învățate de către copii prin imitația
adulților. În invățare este foarte importantă curiozitatea. Elevul devine atent atunci când înțelege cu adevărat
importanța fenomenului ce urmează a fi studiat.
E. Thorndike a demonstrat că învățarea implică o succesiune de încercări și erori, iar tentativele cu succes se
rețin, pe când cele cu eșec sunt inhibate.
Teoria învățării cumulativ-ierarhice. Psihologul american, Robert Gagne, a descris 8 tipuri (niveluri) de
învățare ce au o complexitate crescândă:
- învățarea de semnale( tip Pavlov), când sugarul începe să își recunoască e mama după cum arată nu doar după
voce;
- învățarea stimul- răspuns ( tip Thorndike),când sugarul învață să țină singur biberonul. La un anumit stimul știm
să înlocuim o mișcare cu o altă;
- înlănțuirea de mișcări, atunci când o mișcare, o declanșează pe următoarea ( înot,mers pe bicicleta);
- asociațiile verbale foarte complexe sunt cele implicate în vorbire;
- învățarea prin discriminare, atunci când se fac distincții foarte fine( deosebirea dintre un păianjen și o insectă);
- învățarea conceptelor (pentru a utiliza cuvintele exact atunci când este cazul);
- învățarea regulilor ( gramaticale, formule);
- rezolvarea de probleme, aceasta reprezentând tipul de învățare cel mai complicat.
Conform teoriei acestuia, în momentul în care se predă o noțiune nouă, trebuie să fim convinși că elevii și-au
însușit noțiunile vechi, iar cînd acesta nu progresează să înțeleagă un anumit lucru, trebuie să identificăm noțiunile
care nu au fost clarificate.
Teoria operațională a învățării, când formarea operațiunilor mentale parcurge, cel puțin la vârsta școlară mică,
următoarele etape:
-faza de orientare ( copiii asistă cum învățătorul adună un grup de 3 bile, apoi unul de 4 bile, la final le reunește și
numără din nou, constatând că există șapte bile în total);
-faza acțiunii reale ( elevii execută înșiși aceeași operație);
-faza verbalizarii ( adună cu glas tare fără a mai folosi alte materiale ajutătoare);
-faza interiorizării ( adună în minte).
Teoria psihogenezei operațiilor intelectuale. J. Piaget a studiat evoluția gândirii, formarea gândirii abstracte și
a demonstrat că gândirea are loc mai întâi în planul acțiunilor reale, iar apoi acestea sunt efectuate mental.
Piaget a identificat 4 stadii de dezvoltare: stadiul gandirii-inteligentei-senzorio-motorii, stadiul gândirii
preoperatorii,stadiul operațiilor concrete, stadiul operațiilor formale.
Rolul profesorului este acela de a determina potențialul fiecărui elev și de a crea anumite situații educaționale
pentru a stimula dezvoltarea. În procesul de instruire elevul trebuie activizat, trebuie lăsat să acționeze asupra
mediului, să îl exploreze, adică să fie încurajată învățarea prin descoperire. În procesul de instruire profesorul
trebuie să folosească în metode active și interactive.
Teoria genetic-cognitivă și structurală. Bruner, psiholog al sec al XX lea, susține: copilul Descoperă lumea în
trei moduri:
-modalitatea activă, realizată prin manipularea liberă a obiectelor și prin exersarea acestora;
- modalitate iconică, bazată pe imagini vizuale, sonore, olfactive;
- modalitatea simbolică, imaginile sunt înlocuite cu simboluri astfel apărând noțiunile, conceptele.
Copilul va utiliza treptat acestei trei modalităția iar în momentul în care va ajunge la deplina stăpânire a modalității
verbale înseamnă că acesta a ajuns la maturitate intelectuală. Bruner a subliniat necesitatea problematizării, ca
metodă, și a învățării prin descoperire.
c) Conditiile interne și externe ale învățării școlare eficiente
Pentru că învățarea să se desfășoare în condiții optime iar elevul să înveți eficient trebuie respectate anumite
condiții, acestea clasificandu-se in condiții interne și condiții externe.
Condiții interne.
În procesul învățării se implică majoritatea proceselor cognitive, volitive, afective, atenția, limbajul, motivațiile,
aptitudinile, interesele de cunoaștere și cele profesionale, fiecare având un rol bine definit.
Percepțiile sunt foarte importante în învățare deoarece aceste asigură materialul necesar reprezentărilor,
memoriei,gândirii, prin intermediul lor reușind să se facă diferența dintre un obiect și altul, reflectândiu-se la cum
arată și ce înseamnă. Este foarte importantă percepția vizuală deoarece 90% din informații din prin această cale.
Perceptia dezvoltă și spiritul de observare, în timpul observării profesorul să ceară elevilor să vorbească despre
ceea ce văd și să mânuiască obiectul respectiv.
Reprezentările ajută în dezvoltarea gândirii și a memoriei.
Memoria este un proces psihic ce reprezintă baza activității de învățare. Informația este întipărită, stocată,
reactualizată sau reprodusă cu ajutorul memoriei.
Pentru a memora eficient:
- elevii trebuie motivați, adică să înțeleagă scopul necesar memorării;
-să înțeleagă ceea ce le este transmis prin informațiile noi;
-materialul trebuie repetat în mod constant pentru a fi fixat temeinic;
- cunoașterea rezultatelor și autoreglarea.
Gândirea. Este foarte importantă gândirea logică, gândirea abstractă și cea critică. Prin gândirea logica se
analizează, se compară, se sintetizează, se generalizează, se dezvoltă capacitatea de a reflecta și de a rezolva
anumite probleme.
Imaginația duce la construirea unor imagini sau idei noi, prin combinarea experienței anterioare. Pentru a crea
imagini noi cunoștințele sunt reorganizate, sunt combinate între ele , apoi fuzioneaza în forme noi,se realizeaza
alte scheme etc.
Atenția. Pentru a învăța eficient este foarte important să fii concentrat, atent. Este trezită imediată de ceea ce este
nou, necunoscut. Banalitatea adoarme atenția. Materialul prezentat trebuie să fie mare în culori vii pentru a atrage
atenția și a stârni interesul.
Pentru învățare trebuie să se țină cont de: vârstă, de starea de sănătate a organismului, de potențialul genetic, de
capacitate intelectuală, odihnă etc.
Condițiile externe.
-Profesorul condiționează în mare măsură succesul școlar al elevului. Pregătirea profesorului începe odată cu
alcătuirea planificării materiei ce urmează a fi parcursă cu elevii, vor fi stabilite strategiile didactice, materialul și
instrumentele de evaluare, proiectele didactice. În elaborarea acestora se va ține seama de programă, manual și
nivelul de cunoștințe dobândite de către elevi anterior. Profesorul trebuie să se analizeze la sfârșitul lecției și să se
întrebe dacă a reușit să transmită elevilor cunoștințele predate iar de pe fiecare capitol ar trebui să testeze elevii
pentru a vedea cât și au însușit din cunoștințele necesare pentru a putea merge mai departe. Elevii trebuie angajați
în procesul de predare - învățare, profesorul utilizând metode active. Profesorul trebuie să cunoască ritmul de
munca al fiecărui elev și să organizeze activitățile, în așa fel încât aceștia să primească sarcini concrete de lucru în
timpul lecției. De asemenea este foarte importantă ținuta profesorului, atitudinea acestuia, alături de măiestria
didactică.
- Familia: trebuie să acorde interes pentru monitorizarea rezultatelor școlare obținute de către elev, să asigure un
climat cald acestuia și sprijinin în realizarea învățării, sa acorde condițiile necesare și regimul alimentar specific
vârstei, precum și conditiile de igienă.
-Școala trebuie să asigure un climat cald, de încredere elevului, să îl stimuleze pe acesta, sa sigure condițiile si
materialele necesare desfășurării orelor de curs, spații luminoase, curate și îngrijite.
Alți factori reprezentativi sunt: grupul de elevi, grupul de profesori, societatea civilă, mediul, relațiile
educaționale.
Ritmul de viață al elevului este un factor important, de aceea trebuie să te respecte orele fixe pentru masa, studiu,
repaus, pentru a crea un conditii optime învățării. Este foarte important ca dirigintele să colaboreze cu familia.
Elevul învață activ atunci când: materialul este clar, interesant și adaptat particularităților intelectuale ale
acestuia, învățarea este logică, se pornește de la ușor la greu, de la cunoscut la necunoscut, cunoștințele dobândite
pot fi utilizate și mai târziu. La începutul învățării randamentul crește iar apoi scade treptat, iar după învățarea
internă se recomandă odihnă sau somn. Învățarea trebuie să fie și el înoată în timp și nu comasată ținând cont de
faptul că fiecare elev are stil propriu de învățare.
 4.PREDAREA. Orientări contemporane în teoria și practica predarii

c) Conceptul de predare. Relațiile între predare, învățare și evaluare.

DEF!!! PREDAREA reprezintă un ansamblu complex de acțiuni și comportamente didactice specifice ce au ca
scop producerea învățării.
●este o acțiune complexa a cadrului didactic, ce provoacă schimbarea, fiind parte componenta a procesului de
învățământ care intră în interacțiune cu celelalte două componente: învățarea și evaluarea.
●este o activitate caracteristică școlii, ce cuprinde relația de muncă dintre profesor și elev.
Predarea este un discurs didactic, conceput în scopul instruirii elevilor, accentul căzând pe conținut și
folosirea unor strategii specifice.
Predarea are sensul de a transmite sau comunica cunoștințe, priceperi, deprinderi ce apoi trebuie verificate și
evaluate. Mai are sensul de expune, a comunica verbal.
Baza pe care se desfășoară procesul de predare este comunicarea didactică ce se realizeaza intre profesor si elev.
În predare, elevilor trebuie să li se acorde de sprijin pentru a putea observa, analiza, compara, aplica, sintetiza,
abstractiza și reflecta.
Predarea este o activitate de organizare și conducere a situațiilor de învățare ce se realizează prin: precizarea
obiectivelor cadru, obiectivelor de referință, conținuturilor, strategiilor și metodelor de învățare.
Calitatea predării este definită cu deosebire de trei elemente: metodele, strategiile și stilul.
Relații între predare, învățare și evaluare
În cadrul procesului de învățământ au loc trei secvențe care se întrepătrund: predarea, învățarea și evaluarea.
Predarea este acțiunea specifică profesorului care însă nu are sens dacă nu produce învățare deoarece ea este un
proces de transmitere a unor conținuturi. Predare definește acțiunea profesorului iar învățare definește acțiunea
elevului. Prin predare nu se înțelege doar simpla transmiterea unor cunoștințe și deprinderi ci și toate acțiunile
realizate de către profesor pentru a pregăti, desfășura și încheia acest întreg proces. Elevul poate fi antrenat în
procesul de predare prin mijloace și procedee de activizare specifice.
În școala contemporană,centrată pe elev, predarea este în strânsă interacțiune cu învățarea și evaluarea, constituind
un proces unitar.
Între predare și învățare există o strânsă legătură, deoarece prin predare se pregătește și se proiectează învățarea,
iar învățare reprezintă un rezultat al acțiunii elevilor și profesorilor de întărire, consolidare și însușire a obiectivelor
stabilite și urmărite. Șansele învățării depind în mare măsură de calitatea predării. Cele două se intercondiționează
și se influențează reciproc
Predarea este activitatea de transmitere si comunicare a .informațiilor, de formarea a priceperilor și
deprinderilor .Operațiile implicate în această activitate sunt: selectarea materialului, structurarea logică a
conținutului, alegerea metodelor de învățământ și a materialelor didactice dar si stabilirea formelor de organizare
a instruirii.
Învățarea este procesul de selectare prelucrare și asimilare a celor ce au fost transmise, aceasta depinzând de
calitatea predării, dar și de capacitățile de receptare a celui ce învață. Elevul trebuie îndrumat atunci când învață și
încurajat pentru studiu individual.
 Evaluarea constată cât și cum a fost însușită informația din punct de vedere cantitativ dar și calitativ. Pune în
evidență relația succes- insucces școlar, din punct de vedere al unei realizări sau nerealizării unei sarcini.
Predarea, învățarea și evaluarea se află într-o strânsă și permanentă legătură, neputând exista una fără cealaltă.

b)Predarea ca activitate de organizare și conducere a situațiilor de învățare.

Învățarea se produce întotdeauna într- un cadru situațional precis. Învățarea dacă este însoțită de factori și
condiții în cadrul cărora se desfășoară atunci este constituită o situație de învățare.
Planificate, aceste situații de învățare devin situații de instruire.
Pentru a fi realizată o situație de instruire trebuie să avem anumite variabile:
-context dat repr de profesori,elevi,clasa de elevi, materiale si mijloace didactice etc;
-interventie pedagogică reprezentată de acțiunea de predare;
-proces de învățare, din partea elevilor;
-un final reprezentat de rezultate sau performanțe obținute.
În orice situație de instruire, toate aceste componente sunt dependente una de cealaltă. Trebuie menționat faptul
că nu există două situatii de instruire identice.
Etape în procesul de predare:
-prezentarea unui material concret și corect;
-organizarea și conducerea unor activități pentru a putea fi prezentat cât mai eficient materialul;
- sprijinirea elevilor pentru a putea observa, înțelege, analiza, compara, sintetizat, transfera;
- împreună cu elevii trebuie extrase cele mai importante informații și fixate în concepte, judecăți, raționamente,
noțiuni;
- organizarea activităților de muncă independentă, prin conceperea și rezolvarea de exerciții și probleme aplicative.

c)Strategii și stiluri de predare

STRATEGIILE DE PREDARE reprezintă totalitatea ,metodelor, miloacelor, procedeelor și formelor de
organizare a activității de instruire ce au ca scop asigurarea unei învățări active și creatoare. Strategie reprezintă
arta profesorului de a conduce , rezolva situatii de instruire.
Caracteristicile strategiilor de predare: -sunt componenta dinamică și deschisă a situațiilor de instruire;
- pot fi modificate și adaptate situațiilor de instruire și condițiilor de predare existente;
- declansează la elevi mecanisme psihologice necesare învățării;
- elementele componente ale strategiilor de predare-învățare alcătuiesc un sistem, între care se stabilesc anumite
conexiuni, relații și interdependente;
-strategia didactica vizează procesul de instruire în ansamblul său, nu o singură secvență de instruire sau o metodă
didactică(metoda didactică este element constitutiv al strategiei didactice);
- strategiile didactice au caracter probabilistic, neputând garanta reușita procesului de instruire.
 În stabilirea strategiilor didactice se va ține seama de: obiectivele generale ale disciplinei de studiu, tema si
capitolului studiat, concepția și experiența cadrului didactic, particularitățile clasei de elevi( mărimea colectivului
de elevi, nivelul mediu de pregătire al clasei, particularitățile de vârstă și individuale ale copiilor, experiența de
învățare pe care aceștia o dețin), dotarea școlii din punct de vedere didactic și material a resursele disponibile puse
la dispoziția cadrului didactic și elevilor, timpul școlar disponibil pentru revitalizarea activității didactice
respective, dar și stilul cadrului didactic, ingeniozitatea și creativitatea sa.
!!! A NU se confunda STRATEGIA CU METODA!!! Metoda vizează o activitate de predare-învățare-
evaluare iar strategia vizează procesul de instruire în ansamblu
Funcția strategiilor didactice este aceea de a structura și modela situațiile de învățare în care elevii să fie
implicați cât mai activ. Cu cat avem sarcini de învățare mai multe si intervenția profesorului mai redusă cu atât mai
eficiente sunt strategiile didactice.
Componente: formele de organizare, metodele si procedeele didactice, mijloacele de învățământ și
obiectivele operaționale.
Clasificare strategii didactice:
- după gradul de generalitate: generale și particulare;
- după caracter: de rutină si novatoare;
- după natura obiectivelor pe care sunt centrate: cognitive, acționale, afectiv-atitudinale;
- după evoluția gândirii elevilor: inductive,deductive,analogice,transductive si mixte;
- după gradul de dirijare a învățării: algoritmice, semialgoritmice, nealgoritmice, prescrise,neprescise/participative
și mixte. De cele mai multe ori sunt folosite strategiile mixte.
STILURILE DE PREDARE
!!! Def: reprezintă forma de manifestare a originalității în activitatea didactică. Acestea arată alegerea și utilizarea
preferențială a unor strategii.
Stilurile de predare contribuie și modelează stilul de muncă intelectuală la elevi.
Stilul este dinamic,se îmbogățește si evolueaza în funcție de experiența acumulată.
Clasificare stiluri de predare:
- academic sau discursiv( centrat pe transmitere,comunicare)/ euristic( axat pe descoperire,pe stimularea
căutării,cercetării, participare cot la cot cu cei care învață)
-rațional( bazat pe argumentație științifică)/ intuitiv ( axat pe intuiție,imaginație);
- inovator / rutinier; - informativ/ formativ; - productiv / reproductiv; - profund / superficial;
- independent / dependent; -expozitiv / socratic; -descriptiv / dialectic;
- autoritar / centrat pe autonomie; - exigent / indulgent; - axat pe profesor / axat pe elev;
-afectiv/ distant; -motivant / nemotivant; -vechi / nou ; - elaborat / neelaborat previzibil/
imprevizibil.
Mosston distinge 11 stiluri didactice: stilul de comandă ( se mai numește și stil directiv ce este bazat pe
autoritatea profesorului care comandă succesiunea în care se vor desfășura activitățile sau aceste activități sunt
impuse în totalitate de către profesor) , stilul practic, stilul de reciprocitate, stilul de autocontrol, stilul de
incluziune, stilul centrat pe descoperirea dirijată, stilul centrat pe descoperirea convergentă, stilul centrat pe
activitate divergentă, stilul bazat pe proiectarea programului individual, stilul inițiat de cel care învață.
În concluzie, stilul didactic are un caracter personal, fiind unic pentru fiecare profesor și reprezintă modalitatea în
care acesta își organizează și conduce procesul de învățământ. Fiecare cadru didactic are personalitate proprie și
manifestă un anume stil didactic, însă nu putem vorbi de o puritate a stilului ci mai degrabă de o predominantă a
unuia dintre stiluri.
c)Evaluarea / autoevaluarea comportamentului didactic al învățătorului/ institutorul lui / profesorului
pentru învățământul primar
În evaluarea comportamentului didactic al profesorului pentru învățământul primar, se ține seama de următoarele
categorii de competențe specifice: de comunicare și relaționare, metodologice, psiho-sociale, tehnice și
tehnologice, de management al carierei.
Caracteristici ale personalității profesorului pentru învățământul primar ce contribuie la creșterea eficienței
procesului de învățământ: pregătire inițială de specialitate, perfectionare continuă, aprecierea rezultatelor prin
raportare la obiective.
Formarea inițială a personalului didactic trebuie să cuprindă o pregatire psihologică ( pentru cunoașterea și
înțelegerea locului și rolului personalității în lume) si o pregătire pedagogică ( să aibă bagajul de cunoștințe
necesar pentru a reuși să aplice anumite teorii curriculare, teoriile evaluării, instruirii și pentru a forma o
competență psihopedagogică).
În profesia didactică se exercită următoarele acțiuni:proiectarea, organizarea, comunicarea, consilierea,
conducerea, evaluarea, stimularea.
Evaluarea trebuie realizată astfel încât să producă efecte pozitive și să recunoască reușitele, să pună în evidență
lucrurile deficitare ce au fost evaluate și pe cele ce urmează a fi ameliorate.
Prin evaluări bine realizate profesorii sunt antrenați și motivați pentru a-și pune în valoare cât mai bine calitățile,
scopul evaluării fiind acela de îmbunătățire a actului de predare-învățare. În scoală, evaluarea se realizează de către
manageri( directorul unitatii), inspectori școlari sau experți.
Evaluarea poate fi nonformală ( atunci când directorul unității sau ceilalți membri ai instituției au posibilitatea de
a cunoaște și aprecia modul în care lucrează, precum și efectele produse de către prestațiile membrilor grupului, tot
în acest tip de evaluare putandu-se menționa și aprecierile făcute de către părinți sau de către elevi asupra
învățătorului) sau formală,sistematică și oficială ( realizată de către manageri și experți, prin intermediul
documentelor scrise ce reprezintă bilanțul muncii depuse de către cel evaluat).
Evaluarea este o acțiune normală, firească,ce urmărește cunoașterea cât mai exact a fenomenelor evaluate,
neavând ca scop punerea în evidență a anumitor deficiențe.
Evaluare învățătorului se realizează prin : inspecția școlară, inspecția specială ,fișa de evaluare a învățătorului.
Inspecția școlară: are ca scop sprijinirea unității școlare și a personalului didactic de a-si îmbunătăți activitatea
și nivelul de performanță atins de elevi.
In timpul acestei inspecții se vor consulta documentele următoare: planificări, caiete de notițe ale elevilor, caiete de
temă ale elevilor, evaluările, testele, cataloagele, dovezi ale progresului făcute de elevi, lucrări ale elevilor expuse
în unitatea școlară.
Au loc discuții cu directorii, șefii de catedră, profesorii, elevii și părinții,se efectuează asistențe la ore.
În cadrul activității de observare a lecției se pune accent pe: planul de lecție, cunoașterea conținutului disciplinei,
strategiile folosite de învățător, folosirea resurselor, modul în care se evaluează, folosirea temei pentru acasă.
Inspecția specială: se prezintă sub formă asistentei la patru activități didactice pentru obținerea definitivatului
sau gradelor didactice II si I. În urma asistenței se încheie un raport scris( proces verbal) unde se fac aprecieri
privind activitatea didactică, desfășurarea activităților, proiectele întocmite, evaluarea randamentului școlar,
activitatea educativă în școală și afară, activitatea de perfecționare precum și concluzii privind punctele forte și
punctele slabe.
Definitivatul se dă după doi ani de la intrarea în învățământ, iar după 4 ani de la obținerea acestuia se poate susține
examenul pentru gradul II, urmând ca după încă alți patru ani să se poată susține examenul pentru obținerea
gradului didactic I.
Fișa de evaluare a învățătorului: perioada de evaluare nu se limitează la un singur an ci urmărește evoluția
învățătorului pe parcursul a patru ani școlari.
Aceasta urmărește: proiectare didactică, cum au fost organizate și realizate activitățile de învățare, participarea
cadrului didactic la activități de perfecționare pedagogică și de specialitate, capacitatea acestuia de comunicare,
comportamentul și ținuta morală,
După completarea fișei de evaluare, consiliul de administrație stabilește punctajul și calificativul acordat.