Definitivat- învățători

cursuri de pregătire

Matematică
Metodica predării
Matematicii
în învățământul primar
 Programa pentru definitivat- Matematică
Matematică
7. Unităti de măsură pentru lungime, volum, masă, timp
8. Elemente de geometrie
8.1. Punct, dreaptă, semidreaptă, segment, linie franta\curba,
unghiuri;
8.2. Poligoane: triunghiul; patrulatere: paralelogramul, dreptunghiul,
rombul, pătratul, trapezul; cercul;
8.3. Relaţii metrice în triunghiul dreptunghic;
8.4. Corpuri: prismă, paralelipided, cub, piramidă, cilindru, con,
sferă.
 10. Jocul
didactic în
8. Obiectivele lecţia de
predării matematică
matematicii în 12. Abordarea
învățământul interdisciplinară
primar a matematicii

Metodica
predării
matematicii

5.Metodologia 9. Modalități de
predării activizare a
elementelor de elevilor în lecția
geometrie 4.Metodologia de matematică
predării
unităților de
măsură
 Tema nr. 8

Obiectivele predării matematicii în ciclul primar

(specifice predării-învăţării matematicii în ciclul
de achiziţii fundamentale şi în ciclul de dezvoltare)
 Obiectivele predării matematicii în ciclul primar

-specifice predării-învăţării matematicii în ciclul de achiziţii

fundamentale şi în ciclul de dezvoltare:
Obiectivele sunt o componentă a finalităților;
Se definesc în corelație cu idealul educațional și cu finalitățile
sistemului de învățământ.
Finalitățile sistemului se concretizează în finalități pe niveluri
de școlaritate din perspectiva politicii educaționale.
 Extras din LEN:
Art. 68. — (1) Curriculumul național pentru învățământul primar și gimnazial se axează
pe 8 domenii de competențe cheie care determină profilul de formare a elevului:
a) competențe de comunicare în limba română și în limba
maternă, în cazul minorităților naționale;
b) competențe de comunicare în limbi străine;
c) competențe de bază de matematică, științe și tehnologie;
d) competențe digitale de utilizare a tehnologiei informației
ca instrument de învățare și cunoaștere;
e) competențe sociale și civice;
f) competențe antreprenoriale;
g) competențe de sensibilizare și de expresie culturală;
h) competența de a învăța să înveți.
 Finalităţile învăţământului primar sunt:

asigurarea educaţiei elementare pentru toţi copiii;

formarea personalităţii copilului respectând nivelul şi ritmul
său de dezvoltare;
înzestrarea copilului cu acele cunoştinţe, capacităţi şi atitudini
care să stimuleze raportarea efectivă şi creativă la mediul social
şi natural şi să permită continuarea educaţiei.
 Obiectivele ciclurilor curriculare
La nivelul învăţământului primar, ciclul achiziţiilor
fundamentale are ca obiective majore acomodarea la
cerinţele sistemului şcolar şi alfabetizarea iniţială. Acest
ciclu urmăreşte:
 asimilarea elementelor de bază ale principalelor limbaje
convenţionale (scris, citit, calcul);
stimularea copilului în vederea perceperii, cunoaşterii şi
adaptării la mediul apropiat;
 formarea motivării pentru învăţare.
 Obiectivele ciclurilor curriculare:
Ciclul de dezvoltare are ca obiectiv major formarea capacităţilor
de bază necesare pentru continuarea studiilor. Acest ciclu
urmăreşte:
 dezvoltarea achiziţiilor lingvistice, a competenţelor de folosire a
limbii române, a limbii materne şi a limbilor străine, pentru
exprimarea corectă şi eficientă în situaţii variate de comunicare;
 dezvoltarea capacităţii de a comunica, folosind diferite limbaje
specializate;
dezvoltarea gândirii autonome şi a responsabilităţii faţă de
integrarea în mediul social.
• folosirea şi interpretarea corectă a termenilor matematici;
• înţelegerea formulării unor sarcini cu conţinut matematic,
în diferite contexte;
• verbalizarea acţiunilor matematice realizate;
• comunicarea în dublu sens (elevul să fie capabil să pună
întrebări în legătură cu sarcinile matematice primite şi să
răspundă la întrebări în legătură cu acestea).
 Studiul matematicii în ciclul primar
-urmăreşte ca toţi elevii să-şi formeze competenţele de
bază vizând:
• numeraţia,

• calculul aritmetic,

• noţiuni intuitive de geometrie,

• măsurarea mărimilor.
 Competenţele
sunt ansambluri structurate de cunoştinţe, abilităţi şi
atitudini dezvoltate prin învăţare, care permit rezolvarea
unor probleme specifice unui domeniu sau a unor
probleme generale, în contexte particulare diverse.
Competenţele generale vizate la nivelul disciplinei
Matematică şi explorarea mediului jalonează achiziţiile de
cunoaştere şi de comportament ale elevului pentru
întregul ciclu primar.
Competenţele specifice sunt derivate din competenţele
generale, reprezintă etape în dobândirea acestora şi se
formează pe durata unui an şcolar.
 Competențe generale: (cl. CP- cl. II)
1. Utilizarea numerelor în calcule elementare
2. Evidenţierea caracteristicilor geometrice ale unor obiecte localizate
în spaţiul înconjurător
3. Identificarea unor fenomene/relaţii/ regularităţi/structuri din
mediul apropiat
4. Generarea unor explicaţii simple prin folosirea unor elemente de
logică
5. Rezolvarea de probleme pornind de la sortarea şi reprezentarea
unor date
6. Utilizarea unor etaloane convenţionale pentru măsurări şi estimări
 Obiectivele cadru- obiective cu cel mai mare grad
de generalitate ( cl. II-IV):
Cunoaşterea şi utilizarea conceptelor specifice
matematicii
Dezvoltarea capacităţilor de explorare/investigare şi
rezolvare de probleme
Formarea şi dezvoltarea capacităţii de a comunica
utilizând limbajul matematic
Dezvoltarea interesului şi a motivaţiei pentru studiul şi
aplicarea matematicii în contexte variate
• La nivelul fiecărei clase, aceste obiective sunt detaliate şi
precizate prin obiectivele de referinţă.

• Toate aceste obiective sunt valabile pentru curriculum-ul

nucleu, trunchiul comun ce corespunde numărului minim
de ore din planul de învăţământ.
Operaționalizarea obiectivelor:
- Formulare precisă, concretă;
-Obiectivele operaționale în sfera matematicii pot fi subdivizate
în:
Obiective de învățare, care se referă la date, fapte, reguli și
principii;
Obiective de transfer, care se referă la capacitatea elevilor de a
utiliza cunoștințele asimilate în alte situații similare/ noi;
Obiective de exprimare care se referă la capacitățile de
comunicare, generalizare și posibilitățile de a crea ale elevului.
Taxonomia lui Bloom 1956
“ a şti ce”
Emiterea de judecăţi de valoare

Evaluare Folosirea ideilor pentru a produce ceva nou

Sinteză Descompunerea informaţiilor/ conceptelor în părţi

pentru a le înţelege mai bine
Analiză Utilizarea informaţiilor sau a conceptului într-o situaţie
nouă

Aplicare Înţelegerea sensului

Formarea înţelesului pe baza materialelor educaţionale
sau a experienţelor
Înţelegere
Amintirea informaţiilor

Cunoştinţe
 Obiectivele-cadru:

• sunt concepute pentru arii curriculare şi discipline de

studiu;
• aceste obiective au un grad ridicat de generalizare şi de
complexitate;
• se referă la formarea de capacităţi intelectuale, de
deprinderi, abilităţi şi aptitudini specifice disciplinei
respective şi sunt urmărite de-a lungul mai multor ani de
studiu.
 Obiectivele de referinţă:

• specifică rezultatele aşteptate ale învăţării pe fiecare an de studiu

şi urmăresc progresia în achiziţia de competenţe şi de cunoştinţe,
de la un an de studiu la altul;
• se fixează la fiecare an de studiu în parte, urmărindu-se atingerea
obiectivelor – cadru;
• obiectivele-cadru şi cele de referinţă sunt însoţite în programele
şcolare de activităţi de învăţare (sarcini), de conţinuturile prin
care se realizează şi de standardele curriculare de performanţă.
 Teme:
• Precizați obiectivele cadru al învățării matematice la cl. II-IV/
competențele generale la CP- cl.II;
• Formulați în cuvinte proprii obiectivele de referință /
competențele specifice pentru primul obiectiv cadru/ prima
competență generală.
• Formulați obiectivele unei lecții de însușire de noi cunoștințe
cu subiectul: „Numărul și cifra....”.
 Tema nr. 9

Modalități de activizare a elevilor

în lecția de matematică
 Modalități de activizare a elevilor în lecția de
matematică
• Forme de organizare a activităților cu conținut matematic:
- Cea mai cunoscută - lecția:
• Lecţia de comunicare şi asimilare de noi cunoştinţe;
• Lecţia de formare de abilităţi intelectuale;
• Lecţia de formare de abilităţi practice;
• Lecţia de recapitulare şi sistematizare a cunoştinţelor şi abilităţilor;
• Lecţia de verificare sau de control şi evaluare a cunoştinţelor şi
abilităţilor.
• Forme de organizare a activității d.p.d.v. al sarcinilor de lucru
date spre rezolvare:
1. Frontal: sarcină didactică unitară, nediferențiată;
2. Diferențiat ( pe grupe): grupuri omogene, eterogene,
competitive, cooperante ș.a.- sarcina didactică este unitară,
nediferențiată, dar gradată ca nivel de dificultate;
3. Individual: sarcina didactică este individuală, dar integrată în
sistemul unitar de sarcini.
• Nivelul cel mai înalt de activitate matematică îl reprezintă activitățile în
care se lasă deplină independență ( compunerea și rezolvarea
problemelor prin diferite căi).
• Educația diferențiată și personalizată –presupune o abordare
completă: obiective, conținuturi, modul de realizare a sarcinii, forme
de evaluare.
a) Adaptarea curriculumului la posibilitățile și nevoile specifice elevilor:
-fișe de dezvoltare și consolidare a cunoștințelor;fișe de recuperare;
fișe de creativitate.
b) Adaptarea procesului instructiv-educativ la posibilitățile aptitudinale,
la nivelul intereselor cognitive, la ritmul și stilul de învățare ( creativ,
reproductiv, investigativ, respectiv auditiv, vizual, tactilkinestezic).
c) Strategiile didactice pot fi diferențiate și personalizate:
- Strategii de tip euristic: problematizarea, studiul de caz, proiectul,
experiențelor;
- Metode și tehnici specifice pentru stimularea creativității;
• Forme de organizare a activității ( după participarea elevilor la
rezolvarea sarcinii):
*organizarea pe grupuri mici, omogene d.p.d.v. al factorilor
psihopedagogici, dar eterogene în ceea ce privește genul și etnia;
*organizarea activității pe grupuri de antrenament- important e ca
grupele să fie flexilbile și să se dea posibilitatea să migreze
(stimulați).
• al cadrului organizatoric în care se desfăşoară procesul de
învăţământ: lecţii, lucrări practice, activităţi productive, vizite cu
caracter didactic, excursii didactice etc.;
• al duratei de timp: lecţii independente, lecţii grupate, activităţi cu
durată mare (activităţi practice, vizite, excursii didactice, vizionări ...);
• al mediului (spaţiului)de instruire în care se desfăşoară procesul de
învăţământ: clase, cabinete şcolare, laboratoare şcolare etc;
• al modalităţii în care elevii îşi desfăşoară activitatea: dirijat (de
profesor sau de un program) sau independent;
• al modului de participare a profesorilor în cadrul procesului de
învăţământ desfăşurat în şcoală: profesor individual şi echipe de
profesori.
• în proiectele de instruire aceste forme de organizare trebuie să
apară în succesiunea sarcina/participarea/desfăşurarea
activităţii.
• Este imperios necesară precizarea că formele de organizare
menţionate nu se distribuie separat, ci se asociază:
• Exemplu:
 o activitate didactică va folosi o anumită modalitate de transmitere
a sarcinii de lucru (frontală sau diferenţiată),
elevii vor participa la rezolvare în anumite forme (colectiv /
frontal, pe grupe sau individual),
 iar activitatea lor de rezolvare va fi dirijată (de profesor sau de un
program) sau vor lucra independent.
 Învățarea prin cooperare
• Sarcina de lucru – să-i pună pe elevi în situația de a interacționa;
• Roluri eficiente în grup – rolurile implică sarcini diferențiate, care satisfac interesele și
posibilitățile elevilor;
• Alcătuirea grupurilor: grupuri formale sau informale, omogene sau neomogene, temporare
sau permanente. Primesc un nume, își aleg un lider, se distribuie roluri. ( modalități de
împărțire pe grupuri....)
• Modul de organizare a învățării prin cooperare:
-integrarea fiecărui elev într-un grup ( elevii cu personalități și niveluri diferite de abilități
matematice au nevoie să fie încadrați în grupuri care pot funcționa bine împreună);
-lansarea sarcinilor de lucru/ distribuirea materialelor, a rolurilor;
-observarea elevilor în activitate ( grile de observare);
-intervenția profesorului în grup: explicații suplimentare, încălzirea atmosferei, verificarea
nivelului de înțelegere a sarcinii și raportarea rezultatelor.
• Metode și tehnici: schimbă perechea, cubul, ciorchinele, știu/vreau să știu / am învățat etc.
Teme:
Exemplificați modalități de
activizare a elevilor în lecția
de matematică la o temă la
alegere.
 Tema nr. 12

Abordarea interdisciplinară a
matematicii
 Abordarea interdisciplinară a matematicii:
• DEX - INTERDISCIPLINARITÁTE s. f.
1. Caracterul a ceea ce este interdisciplinar.
2. Caracterul a ceea ce aparține mai multor discipline
3. Transfer de concepte și metodologie dintr-o disciplină în alta
pentru a permite abordarea mai adecvată a problemelor
cercetate.
INTER • Premisa - asigurarea unității
DISCIPLINARITATEA cunoașterii și depășirea granițelor
• INTERDISCIPLINARITATEA disciplinelor
– elementdedefinitoriu
învățământ.în
– element definitoriu
progresul cunoașterii
în
• Conceptele şi metodologia mai
progresul cunoașterii multor discipline sunt utilizate în
interconexiune, pentru a examina o
temă sau o problemă dar, mai ales,
pentru a dezvolta competenţe
integrate, transversale, cheie.
 Principii care se referă la activitatea de învățare:
• Elevii adoptă stiluri, tehnici, procedee de învățare diferite;
• Înregistrează ritmuri de învățare diferite;
• Activitatea de învățare are la bază eforturi intelectuale și
motrice continue;
• Învățarea se poate realiza în cadrul activităților individuale și
de grup;
• Se formează competențe ( schimbare de comportament);
• La baza act. de învățare să stea nevoile și interesele elevilor.
 Principii care se referă la activitatea de predare:
• c.d. să propună situații de învățare diverse și eficiente, care să
permită atingerea obiectivelor;
• să se stimuleze și să se mențină motivația elevilor pentru învățarea
continuă/ permanentă;
• să se transmită cunoștințe, dar să se formeze și abilități, atitudini;
• act. de predare să dea posibilitatea să se transfere cunoștințele și
abilitățile în manieră interdisciplinară;
• contextele educaționale să reflecte legătura act. instructiv-
educative din școală cu realitatea/ viața cotidiană;
• să se dezvolte aptitunile copiilor;
• să se țină seama de interesele și nevoile elevilor.
 Principii care se referă la activitatea de evaluare:
• strategii de evaluare flexibile ( metode, tehnici, procedee de
evaluare diverse adecvate contextelor educaționale);
• un proces formativ și reglator;
• optimizarea permanentă a rezultatelor școlare ( <= autoevaluare
corectă);
• evaluarea didactică să se fundamenteze pe standarde curriculare
de performanță orientate spre ceea ce este capabil elevul să
realizeze).
Abordarea interdisciplinară a matematicii:

• la nivelul:
 conținuturilor din programă (care pot fi asociate);
competențelor/ obiectivelor care se doresc a fi formate/
dezvoltate la elevi,
planului de învățământ.
• O simplă utilizare a unor cunoştinţe din diferite domenii nu
constituie încă activitate interdisciplinară.

• Interdisciplinaritatea presupune o restructurare a

cunoştinţelor, aplicarea informaţiilor în acţiuni utilitare, în
generalizări şi abstractizări.

• Interdisciplinaritatea nu complică procesul instructiv, ci duce

la adâncirea şi extinderea conexiunilor dintre discipline.
Activităţile interdisciplinare au un profund caracter formativ,
contribuind la formarea unei noi atitudini faţă de cunoaştere.
 Concluzie:
• activităţile interdisciplinare asigură:

 transferul cunoştinţelor asimilate la situaţii noi, apropiate de

viaţă,
consolidează deprinderi motrice,
dezvoltă flexibilitatea gândirii;
facilitează efortul intelectual ,
stimulează creativitatea copiilor.
Teme:
Dați exemple de teme ce pot
fi abordate interdisciplinar la
disciplina Matematică.
 Tema nr. 4

Metodologia predării
unităților de măsură
 Metodologia predării unităților de măsură
Obiective:
• Însușirea noțiunii de mărime;
• Cunoașterea unor mărimi și a unităților lor: lungime,
volum, masă, timp, valoare;
• Cunoașterea unor măsuri și a instrumentelor de măsură;
• Înțelegerea necesității adoptării unităților standard de
măsură.
 Metodologia predării unităților de măsură
- termenul de mărime – definiții:
• prin mărime se înţelege tot ceea ce poate fi mai mare sau mai mic,
adică tot ceea ce poate varia cantitativ;
• mărimea poate fi privită ca o proprietate a corpurilor şi a
fenomenelor, în baza căreia acestea pot fi comparate (dimensiune,
întindere, volum, cantitate, durată, valoare).
• o noţiune fundamentală (ca şi cea de mulţime) şi, în consecinţă, se
introduce fără a-i da o definiţie, înţelegerea fiecărei mărimi
făcându-se pe bază de exemple.
Mărimile abordate începând cu clasa pregătitoare sunt: lungimea,
volumul (capacitatea vaselor), masa, timpul şi valoarea.
 Metodologia predării unităților de măsură
• A măsura o mărime oarecare înseamnă a compara
dimensiunea unui obiect (din punctul de vedere al
mărimii respective: lungime ,masă ...) cu dimensiunea
altui obiect de acelaşi fel, considerată ca unitate de
măsură.
• Exemplu: a măsura lungimea unui obiect echivalează cu a o compara cu
lungimea unui alt obiect, pe care o vom considera drept unitate de
măsură. Măsura reprezintă numărul care arată de câte ori se cuprinde
etalonul (unitatea de măsură) în lungimea obiectului considerat.
Aspecte ce trebuie urmărite:
necesitatea măsurării;
utilizarea unităților nestandard individual – rezultate ale
măsurătorii diferite;
necesitatea utilizării unor instrumente de măsură convenționale,
a multiplilor și submultiplilor acestora și a unor unități de măsură
standardizate;
folosirea unor sintagme potrivite pentru nivelul de înțelegere al
elevilor: „capacitatea vaselor”, „Cântărirea obiectelor”;
comparare și măsurare, ordonare;
utilizarea elementelor de logică în rezolvarea de probleme ce
conțin unități de măsură.
 Caracteristici generale ale predării-învățării
unităților de măsură
-predarea este ciclică;
-se pornește de la unități de măsură nestandard către cele
standard;
-predarea -învățarea oricărei unități de măsură are un pronunțat
caracter intuitiv și participativ;
-se pornește de la propria experiență de viață a copiilor legată de
mărimi și măsură;
-prin măsurători nestandard se ajunge la ideea necesității
măsurării cu unități standard.
 Predarea-învăţarea timpului
• se realizează în strânsă legătură cu acţiunile şi evenimentele în care elevii sunt
implicaţi.
• Exemplu: ora reprezintă durata unei lecţii (plus pauza), ziua durează de la un
răsărit al soarelui până la alt răsărit.
• O idee importantă ce trebuie urmărită este cea de succesiune/ simultaneitate a
evenimentelor în timp.
• Elevii vor trebui să sesizeze, să compare şi să precizeze ordinea desfăşurării
în timp a două (sau mai multe) evenimente, stabilind dacă unul are loc înaintea
altuia sau se realizează în acelaşi timp.
• Scurgerea timpului poate fi materializată prin întocmirea unei “benzi a
timpului” (pentru o perioadă mai scurtă sau mai lungă) ori a unui calendar.
• învăţarea unităţilor de măsură pentru timp - mai dificilă, deoarece
între acestea nu există o relaţie de multiplicitate cu 10 (ca la
celelalte trei mărimi anterioare), ci cu 60 (1 oră=60 minute, 1
minut=60 secunde) sau alţi factori (ex.:1 zi=24 ore, 1 săptămână=7
zile).
• în predarea-învăţarea timpului se evidenţiază nu numai legătura cu
mediul, ci şi interdisciplinaritatea. “Citirea” orelor pe ceas poate fi
precedată de realizarea la “abilităţi practice” a unui cadran din
carton şi a acelor indicatoare, ce vor fi utilizate în activităţile de
învăţare din lecţia de matematică.
 Noțiunea de valoare. Unități de măsură a valorii
 înțelegerea conștientă a noțiunii:
- se pornește de la procesul intuitiv de cunoaștere a monedelor și
bancnotelor;
- desprinderea semnificației banilor: banii sunt o marfă specială, un
instrument general al schimbului, un etalon al prețurilor- semne ale
valorii și suplinesc serviciile de plată;
- banii se obțin prin muncă ( folosirea cu discernământ);
- probleme propuse: calculul restului, costul unor cumpărături,
valoarea unui produs pornind de la analiza valorică a elementelor
constitutive.
Teme:
1. Exemplifică unităţi de măsură nestandard utilizabile în
măsurarea mărimilor, în clasa pregătitoare.
2. Exemplifică unităţi de măsură nestandard utilizabile în
măsurarea mărimilor, în clasa I.
3. Enumeră cel puţin 5 obiective ale predării-învăţării mărimilor
şi măsurilor acestora, în ordinea importanţei pe care le-o atribui.
4. Precizează conţinuturile învăţării corespunzătoare temei, la cel
puţin una dintre clasele II-IV.
 Probleme:
1. Știind că din 1,05kg făină se obțin 1,4kg pâine , să se afle
cantitatea de făină necesară pentru 912 franzele de câte 750g.

2. 8 muncitori ar fi terminat o lucrare în în 12 zile. După ce s-a

lucrat 3 zile, se dorește ca lucrarea să se termine cu 5 zile mai
devreme. Câți muncitori mai trebuie angajați?
Rezolvare:
Pr. 1. Exprimăm datele problemei în fracții: 1,4= 14/10= 7/5 și
1,05=105/100= 21/10
1.Cât cântăresc cele 912 franzele?
912 x 750g= 684 kg
2. Câtă făină este necesară?
684 x 21/20 x 5/7= 171x3= 513kg
Pr. 2- Rezolvare
• 12 zile – 3 zile= 9 zile
• 12 zile – 5 zile= 7 zile
• 7 zile - 3 zile= 4 zile

• 9 zile 8 muncitori
• 4 zile x muncitori
• 1 zi 8 ∙ 9 muncitori
• 4 zile 8  9 : 4= 18 muncitori
 Tema nr. 5

Metodologia predării
elementelor de geometrie
 Metodologia predării elementelor de geometrie
1. Locul și rolul elementelor de geometri în matematica școlară:
-locul: interfață între matematică și realitatea înconjurătoare;
-rolul:
• dezvoltă spiritul de observație al elevilor,
• angajează operațiile gândirii- raționamentul geometric;
• stimulează plăcerea de a cerceta, de a descoperi prin forțe proprii;
• își însușesc cunoștințe fundamentale legate de spațiu pornind de la
realitatea cunoscută și accesibilă;
• implică mai multe organe de simț;
• formează reprezentări spațiale.
2. Obiective și conținuturi – exercițiu- formulează în cuvinte proprii

obiectivele învățării elementelor de geometrie; precizează

conținuturile învățării elementelor de geometrie la una din clase.

3. Intuitiv și logic în predarea elementelor de geometrie – exercițiu:

optează pentru intuitiv sau logic- motivează.

 Predarea-învățarea elementelor de geometrie
vizează realizarea următoarelor obiective:
-cunoasterea intuitivă a unor noțiuni de geometrie și utilizarea unor
concepte specifice geometriei;
-dezvoltarea capacitătilor de explorare/investigare a mediului înconjurător,
în vederea formării unor reprezentări și noțiuni geometrice concrete
precum și inițierea în rezolvarea problemelor de geometrie cu un
pronuntat caracter practic;
-formarea și dezvoltarea capacității de a comunica, prin introducerea în
limbajul activ al elevilor a unor termeni din geometrie;
-dezvoltarea interesului și a motivației pentru studiul geometriei și
aplicarea acesteia în contexte variate.
 4. Formarea conceptelor geometrice – etape:
• intuirea obiectelor lumii reale, care evidentiaza notiunea cu dirijarea
atenției elevilor către ceea ce se urmarește sa fie observat;
• observarea proprietăților caracteristice evidentiate de obiectele
intuite;
• compararea și analizarea proprietăților pe un material didactic care
materializează noțiunea;
• reprezentarea prin desen a noțiunii materializate de obiecte și
materialul didactic;
• formularea definiției prin stabilirea proprietatilor caracteristice care
determină sfera noțiunii și proiectarea acesteia în limbajul
geometriei;
 4. Formarea conceptelor geometrice – etape:
• identificarea noțiunii si în alte pozitii, situatii corespunzatoare
realității;
• construirea materializată a noțiunii folosind carton, hârtie,
bețișoare, etc;
• clasificarea figurilor care fac parte din aceeași categorie;
• utilizarea noțiunii în rezolvarea problemelor specifice și
transferul ei în situații geometrice noi.
 Sugestii metodice:
• folosirea corectă instrumentelor de geometrie în realizarea
elementelor geometrice;
• materialul didactic folosit să îndeplinească anumite condiții
(dimensiune, fidelitate, atractivitate, simplitate);
• folosirea echilibrată a materialului didactic: insuficientă- duce la
însușirea formală, în exces- duce la saturație perceptivă;
• problematizarea și învățarea prin descoperire;
• să nu se învețe definițiile pe de rost, să se deducă din analiza
modelelor prezentate;
• plauzabilitatea măsurilor- probleme posibil de reprezentat în desen pe
pagina caietului;
• legătura cu educația plastică, abilitățile, educația fizică, limba română
(învățarea scrisului).
 Problemă:
3. În pătratul ABCD, AC ∩ BD ={O} şi AO = 4 2 cm.
a) Arătaţi că AB = 8 cm. 1 punct
b) Determinaţi aria triunghiului ABC. 2 puncte
c) Calculaţi distanţa de la punctul O la dreapta AB. 2 puncte
( subiect – concurs- definitivat, 2012)
Teme:
1.Prezintă, folosind cuvinte proprii, specificul predării elementelor de
geometrie în clasele I-IV.
2. Formulează, folosind cuvinte proprii, obiectivele învăţării
elementelor de geometrie.
3. Precizează conţinuturie învăţării elementelor de geometrie, la cel
puţin două dintre clasele CP, I-IV.
4. Optează pentru intuitiv sau logic în predarea elementelor de
geometrie şi motivați opţiunea.
5. Enumeră şi descrie, pe scurt, etapele din formarea unei noţiuni
geometrice.
 Tema nr. 10

Jocul didactic în lecția de matematică

 Jocul didactic în lecția de matematică
• Conceptul de joc didactic matematic:
consolidarea
precizarea cunoștințelor elevilor;
verificarea

îmbogățește sfera de cunoștințe;

le pune în valoare capacitățile creatoare.
le antrenează
 Jocul didactic în lecția de matematică
• Un exercițiu sau o problemă de matematică poate deveni joc
didactic matematic dacă:

realizează un scop și o sarcină didactică d.p.d.v. matematic;

folosește elemente de joc pt. realizarea sarcinii propuse;
folosește un conținut matematic accesibil și atractiv;
utilizează reguli de joc.
 Jocul didactic în lecția de matematică
• Elementele unui joc didactic matematic:
scop didactic;
sarcina didactică – element de bază- ceea ce trebuie să facă
pentru a realiza scopul propus;
elemente de joc: întrecerea individuală sau pe grupe,
cooperarea între participanți, recompensa/ penalizarea;
conținutul matematic al jocului: accesibil, recreativ și atractiv (
formă, mijloace didactice, volum de cunoștințe);
materialul didactic: variat, adecvat, atractiv;
regulile jocului: rol- activizarea elevilor.

Avantaje:
antrenează operațiile gândirii;
dezvoltă spiritul de inițiativă și independența în muncă, spiritul de
echipă;
dezvoltă atenția, disciplina, spiritul de ordine;
formează deprinderi de lucru corect și rapid;
asigură însușirea temeinică, rapidă, accesibilă, plăcută a unor
cunoștințe.
 Organizarea și desfășurarea jocurilor didactice
matematice
• Organizare:
* înainte de joc:
- pregătirea învăţătorului (studierea conţinutului şi a structurii
jocului; pregătirea materialului didactic);
- organizarea corespunzătoare a elevilor clasei;
- valorificarea mobilierului (eventual reorganizare);
- distribuirea materialului didactic.
* în timpul jocului:
- respectarea momentelor (etapelor) jocului;
- ritmul şi strategia conducerii jocului;
- stimularea elevilor în perspectiva participării active la joc;
- asigurarea unei atmosfere prielnice de joc;
- varietatea elementelor de joc (complicarea jocului, introducerea
altor variante etc.)
Desfășurare:
• Etape: - introducerea în joc (discuţii pregătitoare);
- anunţarea titlului jocului şi a scopului acestuia (sarcina
didactică);
- prezentarea materialului;
- explicarea şi demonstrarea regulilor jocului;
- fixarea regulilor;
- executarea jocului de către elevi;
- complicarea jocului/introducerea unor noi variante;
- încheierea jocului (evaluarea conduitei de grup sau/şi
individuale).
• Conducerea:
conducerea directă (învăţătorul având rolul de conducător al
jocului);
conducerea indirectă (învăţătorul ia parte activă la joc, fără
să interpreteze rolul de conducător).
 Tipuri:
• După momentul în care se folosesc în cadrul lecţiei,
există:
- joc didactic matematic ca lecţie de sine stătătoare, completă;
- jocuri didactice matematice folosite ca momente propriu-
zise ale lecţiei;
- jocuri didactice matematice în completarea lecţiei,
intercalate pe parcursul lecţiei sau în final.
• După conţinutul capitolelor de însuşit în cadrul matematicii sau
în cadrul claselor, există:
- jocuri didactice matematice pentru aprofundarea însuşirii
cunoştinţelor specifice unei unităţi didactice (lecţie, grup de lecţii,
capitol);
- jocuri didactice matematice specifice unei vârste şi clase.

O categorie specială de jocuri didactice matematice este dată de

jocurile logico – matematice, care urmăresc cultivarea unor
calităţi ale gândirii şi exersarea unei logici elementare.
Teme:
1. Defineşte, folosind cuvinte proprii, jocul didactic. Enumeră cel puţin 3
dintre caracteristicile unui joc.
2. Prezintă caracteristicile unui joc didactic matematic.
3. Enumeră cel puţin 3 aspecte formative induse de jocul didactic matematic.
4. Prezintă locul şi rolul jocului didactic în lecţia de matematică.
5. Descrie sau inventează un joc didactic matematic având ca scop
consolidarea numeraţiei într-un concentru dat.
6. Transformă o problemă/ exercițiu într-un joc didactic.
7. Prezentați un demers didactic complet vizând rezolvarea urmatoarei
probleme:
 Mult succes!

Bibliografie:

1. Neacsu I. (coordonator), Metodica

predarii matematicii la clasele I-IV,
E.D.P. Bucuresti, 1988;
2. Ioan Aron, Gh. Herescu, Alexandru
Dumitru, Aritmetica pentru invatatori,
E.D.P., Bucuresti, 1996;