Documente Academic
Documente Profesional
Documente Cultură
COMPORTAMENTE VIZATE :
1.1 Exersează cu sprijin ascultarea activă a unui mesaj, în vederea înțelegerii și receptării lui (comunicare
receptivă) ;
1.2 Demonstrează înțelegerea unui text oral, ca urmare a valorificării ideilor, emoțiilor, semnificațiilor;
2.1 Își coordonează mușchii în desfășurarea unor activități diversificate, specifice vârstei.
OBIECTIVE OPERAȚIONALE :
La sfârșitul activității copiii vor fi capabili :
- să audieze cu atenție textul povestirii;
- să formuleze întrebări și răspunsuri corecte din punct de vedere gramatical,
- să demonstreze înțelegerea mesajului textului, ca urmare a audierii acestuia,
- să folosească corect tehnicile de lucru însușite anterior (NI-lipire, N II-decupare+lipire),
- să dezvolte abilități de interrelaționare adecvate.
STRATEGII DIDACTICE:
Activitatea debutează cu Întâlnirea de dimineaţă, în care copiii au posibilitatea de a-și împărtăși opiniile,
de a-și manifesta starea de spirit, de bună dispoziție. Salutul între copii se va realiza prin tehnica comunicării
rotative. Copiii sunt aşezaţi în semicerc. Salutul porneşte de la educatoare şi este continuat de toţi preşcolarii,
fiecare salutându-şi colegul din dreapta. Prezenţa -la panou se află siluete cu albinuțe, pe care se regăsesc
numele copiilor; educatoarea va pune silueta cu numele copiilor care lipsesc în afara stupului .Un copil
completează Calendarul naturii. Se va stabili ziua, data, luna, anotimpul, vremea. Educatoare va mai întreba
odată ce zi este azi şi va spune o ghicitoare, copiii descoperind mesajul zilei Vine Moș Nicolae
Lin soseşte în odaie,
Şi-n ghetuţele curate,
Încep iute să se-arate,
Daruri multe, îmbelşugate.
Ia ghiceşte tu acum,
Cine-i moşul ăsta bun?
În sala de grupă a fost creată o atmosferă de poveste.
Noutatea zilei și totodată captarea atenției se va realiza prin descoperirea unei ghetuțe pregătită pentru
sosirea lui Moș Nicolae ,în care se află și o scrisoare.
Dragi copii,
Eu sunt pe drum și voi sosi curând ...însă, sunt cam supărat ,nu toți copiii au ascultat , ghetuțele n-au
pregătit...,și eu ce mă fac acum ? Să mă-ntorc cu sacul plin ,jucării sa nu împart și dulciurile să le mănânc?
Spuneți voi că zău nu știu ?..Aaa dar voi de- ați ascultat și la centre veți lucra ,povestea de veți asculta și apoi
ghetuța veți decora ,la voi mă voi opri și vă voi răsplăti. Aveți toate materialele pregătite
voi doar să arătați câte ați învățat.
Tranziţie
Noi suntem piticii
Copiii vor fi împărțiți în trei grupe(steluțe albe,galbene și albastre)
ALA
Copiii sunt invitați la centrele de interes unde vor intui materialul didactic pus la dispoziție. Se prezintă
centrele și se oferă explicații referitoare la sarcinile și tehnicile de lucru.
a) La centrul Bibliotecă, copiii vor scrie o scrisoare Moșului,trasând semne grafice ;
b) La centrul Joc de masă, copiii vor căuta perechile unor obiecte ;
c) La centrul Știință, copiii vor sorta ghetuțe, după culoare (albastră,roșie,galbenă)
După terminarea activităţilor de la centre se va face evaluarea şi aprecierea rezultatelor.
Tranziţie
Știi la noapte cine vine ?
Copiii se vor așeza în semicerc. Li se va reaminti faptul că Moș Nicolae va sosi și noi trebuie să fim
pregătiți,să nu-l supărăm Astfel, în cadrul activității de educare a limbajului, copiilor li se prezintă conținutul
Poveștii lui Moș Nicolae,, cu ajutorul imaginilor. Conținutul este redat într-un mod accesibil copiilor, clar,
coerent și expresiv.(Anexa 1)
Fixarea conținutului povestirii se va realiza prin aplicarea metodei RAI. Copiii vor arunca mingea de la unul la
altul, cel care aruncă mingea trebuie să pună o întrebare celui care o prinde. Cel care o prinde, răspunde la
întrebare și apoi aruncă mingea mai departe altui coleg, punând o noua întrebare. Copilul care nu cunoaște
răspunsul iese din joc, iar răspunsul va veni din partea celui care a pus întrebarea. Se va asigura antrenarea
întregii grupe de copii.
Tranziţie
Bat din palme
După tranziție, copiii se vor așeza la mese . Pe măsuțe vor avea pregătite materialele pentru a decora
ghetuța. (pentru grupa mare, ghetuța pe o foaie A4 pe care o vor decupa și apoi vor decora). Le voi explica
copiilor ce au de facut, le voi reaminti tehnica de lucru. Copiii încălzesc mânuțele, după care execută lucrările
pe fond muzical. Se trece pe la fiecare masă pentru a-i îndruma, stimulându-le încrederea în forțele proprii,
încurajându-i.
În continuare vor derula un joc numit Cursa spiriduşilor darnici. Copiilor le vor fi prezente sarcinile şi regulile
de joc. Se vor forma două echipe. Echipa spiriduşilor roşii şi echipa spiriduşilor albaştrii. Cu un săculeţ vor fi
astăzi ajutorul moşului şi va lăsa la casa celor trei fete şi a bătrânului lor tată câte un galben, ajunşi la final vor
înmâna săculeţul următorului copil, tot aşa până vor termina proba. După încheierea primului joc vom trece la
următorul: Mesaj către Moş Nicolae. Copiii sunt aşezaţi în semicerc, va trece un spiriduş din mână în mână de
la unul la celălalt, când educatoarea va spune Stop copilul va trebui să spună ce doreşte să primească
În încheiere, se revine la mesajul zilei pentru concluzii și pentru sublinierea acestuia: Vine Moș
Nicolae.
La finalul zilei, vor primi recompense și vor fi apreciați referitor la implicarea acestora în activitățile
desfășurate.
Anexa 1
Trăia odată într-un sat îndepărtat un om foarte sărac care avea trei fete. Casa în care trăiau omul şi
cele trei fete era una foarte sărăcăcioasă. Fetele dormeau înghesuite în vatra sobei pentru că era foarte frig în
casă iar peste noapte focul se stingea. Tatăl lor muncea din greu dar în zadar, nu câştiga decât să le ajungă
pentru o pâine. Tatăl se gândea în fel şi chip cum să îşi crească cele trei fete până într-o zi când plănuii să-şi
vândă fetele celor care le va lua de neveste crezând că astfel va duce un trai mai bun. Plânsetele şi rugăminţile
fiicelor sale nu l-au înduplecat pe bătrânul care nu mai avea nici o speranţă că altfel o va duce mai bine.
Sfântul Nicolae care umbla peste tot a aflat despre nenorocirea ce se petrecea nu departe de locuinţa sa.
Noaptea, pe furiş, el a aşezat o pungă cu galbeni pentru fata cea mare. Astfel ea a reuşit să se mărite curând.
Situaţia s-a repetat şi în cazul surorii mijlocii, astfel că, atunci când i-a venit vremea şi fetei mici, tatăl s-a
hotărât ca în noaptea dinaintea nunţii să stea de pază. Tatăl îl văzu pe Sfântul Nicolae cum a venit noaptea şi
a aşezat o pungă cu galbeni lângă uşă într-o pereche de ghete ce erau uitate afară. Moș Nicolae l-a rugat pe
om să păstreze secretul, însă acesta nu a făcut-o şi de atunci fiecare sărac care primea ceva, îi mulţumea lui
Nicolae.
De aici a apărut obiceiul aşezării ghetuţelor în noaptea de Moş Nicolae.
De atunci în noaptea de 5 spre 6 decembrie, se spune că Moş Nicolae vine la geamuri şi vede copiii
care dorm şi sunt cuminţi, lăsându-le în ghetuţe, dulciuri şi diverse cadouri.
Tot el este acela care-i pedepseşte pe cei leneşi şi neascultători lăsându-le o nuieluşă.
EVENIMENTU STRATEGII DIDACTICE
L DIDACTIC
CONŢINUT ȘTIINȚIFIC EVALUARE
Mijloace de Forma de
Metode și
învățământ organizar
procedee
e
Se asigură condiţiile necesare
1. Moment pentru desfăşurarea optimă a
organizatoric activităţii :
-aerisirea sălii de grupă; Conversaţia Calendarul Frontal Observarea
-aranjarea mobilierului; naturii sistematică a
-pregătirea materialului didactic; comportamentului
Întâlnirea de dimineaţă : Salutul copiilor
se va realiza prin tehnica
comunicării rotative. Copiii
completează calendarul naturii și
prezența la grădiniță în ziua
respectivă
2. Captarea Se realizează prin intermediul Conversaţia Ghetuța Frontal Observarea
atenţiei noutăţii zilei, de la întâlnirea de sistematică a
dimineaţă, unde copiii vor Explicaţia Scrisoarea comportamentului
descoperi cine vine la noapte și (anexa2) copiilor
scrisoarea de la Moș Nicolae.
3. Anunţarea Copiii vor fi anunţaţi că astăzi
temei şi a vor desfăşura mai multe
obiective activități, în cadrul cărora se vor Explicaţia Frontal Observarea
pregăti pentru sosirea lui Moș sistematică a
Nicolae. comportamentului
La activitatea de educare a copiilor
limbajului vom afla ,,Povestea lui
Moș Nicolae,, iar în cadrul
activității practice vom decora
ghetuțe.
Tranziție: Noi suntem piticii
4. Prezentarea Copiii sunt direcționați către
conţinutului şi centrele deschise, unde îi așteaptă
dirijarea sarcinile de lucru.
învăţării La Bibliotecă, copiii vor scrie o Conversaţia Carioci, Observarea
a. Activităţi liber scrisoare Moșului ,trasând semne Fișă cu ghetuța Individual sistematică a
alese grafice ; Explicaţia ce conține comportamentului
La centrul Joc de masă, copiii exerciții grafice, copiilor
vor căuta perechile unor obiecte ; Exercițiul Creioane ,culori Frontal
La centrul Știință,copiii vor sorta Boluri,ghetuțe
ghetuțe, după culoare ( roșii, Demonstrația (roșii,galbene,
galbene,albastre) albastre)