Sunteți pe pagina 1din 2

NU CRED CA EXISTA CINEVA CARE , NEFIIND IDIOT , SA –SI INCHIPUIE CA

RAPOSATUL SERGIU NICOLAESCU A FOST CURAT " CA LACRIMA " ---UN


ADEVARAT PATRIOT ROMAN - REGIZORUL REVOLUTIEI DIN 1989 A LUI ILICI
ILIESCU , PENTRU TV ROMANA !!

*Sergiu Nicolaescu, sine ira et studio*


*de Aurel Rogojan*

Fără ură şi părtinire am să vă spun că l-am cunoscut pe Sergiu Nicolaescu în cabinetul generalului
Nicolae Budişteanu, comandantul Şcolii Militare de Ofiţeri Activi nr. 1 a Consiliului Securităţii
Statului ( actualmente Academia Naţională de Poliţie “Alexandru Ioan Cuza”). Generalul Budişteanu,
fost şef al rezidenţei spionajului României pentru ţările francofone din Europa, cu sediul la Paris, sub
numele de Udriteanu, după un eşec neplanificat, a fost extras şi ascuns la “Şcoala Băneasa” (intre 1968
– 1973; general-maior Nicolae Budisteanu a facut parte din Securitate inca din anii ’50, fiind printre
cei care au anchetat luptatorii din munti. A fost “evidentiat in munca” si apoi instalat in functia de şef
al Direcţiei a III-a Informaţii Interne de catre Alexandru Draghici, cel care a fost degradat Şi trecut în
rezervă cu gradul de soldat de catre Nicolae Ceausescu si a murit bine-mersi la Budapesta, in 1993,
pentru ca tara “vecina si prietena” Ungaria a refuzat sa-l extradeze.
Dupa transferarea lui Budisteanu la Scoala spionilor de la Branesti, Scoala de la Baneasa a fost
condusa de gen Neagu Cosma, apoi de gen Iulian Vlad s.a. – *nota red*.).
Ulterior, generalul Budişteanu a preluat comanda Centrului Special de Pregătire a Personalului
Direcţiei Generale de Informaţii Externe (U.M. 0544 – viitoarea DIE/CIE/SIE –*nota red*.).
*Împrejurările în care Sergiu Nicolaescu a ajuns în cabinetul “Marelui Spion” ţineau de strategia
comunicării publice a nou înfiinţatului Consiliu al Securităţii Statului.* O strategie care viza
propulsarea unui “mare regizor, care să impună un model al James Bond-ului român” şi, pe cale de
consecinţă, respectul populaţiei faţă de agenţii
speciali / secreţi ai
guvernului, asemenea respectului americanilor, britanicilor sau
francezilor faţă de figurile legendare ale serviciilor poliţiilor lor
naţionale.
Dar, să revin la fapte. Sergiu Nicolaescu a avut o întâlnire cu
viitorii ofiţeri ai securităţii naţionale a României, context în care,
ca “între colegi”, maestrul a ţinut să remarce rolul Secţiei Istorice
şi a Studioului Cinematografic ale Ministerului Apărării Naţionale,
precum şi a Studioului Cinematografic al Ministerului de Interne în
prepararea şi susţinerea
marilor sale proiecte cinefile. După întâlnirea cu “masa”, a urmat un
scurt protocol în Cabinetul generalului Budişteanu. În acest cadru,
restrâns la patru participanţi, Sergiu a tinut să epateze cu vizitele
sale la F.B.I. şi antrenamentele speciale de tragere cu revolverul din
dotarea agenţiei americane, pe care îl folosea şi în filmele sale
poliţiste.
Eram tânăr locotenent şi fără experienţă în ceea ce Sergiu spunea,
referindu-se la relaţiile sale privilegiate cu F.B.I., care ajungeau
până la J. Egdar Hoover, şeful agenţiei.
Generalul, fără vreun semn că mi-ar dezvălui un secret, mi-a spus că
Sergiu este integrat într-un program experimental de promovare a
istoriei României, iar acest “background” va da credibilitate eroilor
filmelor sale poliţiste şi vom avea, astfel, parte de respectul şi
sprijinul populaţiei, aşa cum vedem că sunt realităţile prezentate în
filmele occidentale.
În timpul convorbirii private, Sergiu şi-a scos, de câteva ori, din
toc mândria de revolver, încercând să ne convingă de deprinderile sale
speciale, dobândite în poligoanele Academiei de Poliţie a F.B.I. din
Quantico. Nu-mi poate rămâne neobservată ostentaţia cu care Sergiu
dorea să convinga asupra relaţiei sale de excepţie cu generalul Ilie
Ceauşescu, filieră prin care îşi asigura miile de figuranţi în filmele
sale istorice.
O figuraţie gratuită pentru un profit înca neevaluat. *În ordine
cronologică, în anii ’80 am avut prilejul să aflu că Sergiu este
prietenul unora dintre relaţiile mele “de seamă”, rătăcite într-o
conspiraţie care–i reunea, între alţii, şi pe generalii Stănculescu şi
Chiţac. Locul de conspiraţie, o bază de agreement a Armatei din zona
Casei Presei.*
În acei ani, un amic,* legătura operativă superioară a lui Sergiu*, se
afla în vizită familială cu prilejul aniversării zilei de naştere a
unuia dintre copiii mei. Cel mai isteţ minor a adus vorba despre
jocurile pe televizor.
Despre care, personal, nu ştiam nimic. Amicul mi-a folosit telefonul
şi l-a apelat pe Sergiu, adresându-i rugămintea de rigoare. În
următoarele 15 minute, un taximetrist, trimis de Sergiu, ne-a adus
marea bucurie a copiiilor, dar şi a maturilor copii. În degringolada
evenimentelor din decembrie 1989, cand şeful meu direct, generalul
Iulian Vlad, era arestat ilegal, amicul mai sus amintit, mă caută şi
se oferă să-mi dea protecţia lui Sergiu, dacă va fi cazul… Era o
dovadă a loialităţii reciproce în legătură cu întâmplări anterioare,
trecute, din partea-mi, sub tăcere sau chiar sub o “nevinovată
uitare”. Am eschivat şi ne-am restabilit normalitatea relaţiilor dupa
vreo zece ani… Aşa suntem noi, cei din bransă.
Şi incă ne mai suspectăm! Dacă nu, ar dispărea arta meseriei noastre.
Din peregrinarile lui Sergiu prin Occident, pastrez, gratie
generozitatii amicului meu, doua bricege de firma, o pipa de marinar
si doua pacle de duhan “Captain Black ROYAL”, doar una desfacuta,
pentru a-i savura aroma.
Si, recunosc, am deschis-o acum, in timp ce rememoram acele clipe care
nu se vor mai intoarce…
*Ce facea Sergiu Nicolaescu in 22 decembrie la ora 6.30 dimineata*
Între timp, numele regizorului Sergiu Nicolaescu mi-a apărut, ca fapt
cotidian, în fluxul informaţiilor secrete, de nenumărate ori, ceea ce
era firesc pentru personalităţile de anvergura sa. Dar, totuşi, nu pot
să nu amintesc un moment din dimineaţa zilei de 22 decembrie 1989… Era
încă întuneric, la ora 06.30. când, şeful Direcţiei de Filaj şi
Investigaţii, colonelul Băjenaru, îmi comunica să-i raportez
generalului Vlad, că Sergiu se afla, la acea oră, într-un fel de
cercetare a zonelor din pieţele “Romană” , “Universităţii” şi
“Unirii”….
Realizând ce ar putea semnifica această inspecţie, cu prima
posibilitate de comunicare, i-am transmis generalului Vlad raportul
colonelului Băjenaru.
Reacţia ministrului secretar de stat şi şef al Departamentului
Securităţii Statului, pe care o reproduc, aproximativ, a fost: “ …Da,
orice comandant înainte de bătălie recunoaşte terenul…” Domnul
ministru Iulian Vlad mi-a refuzat, nu spun în ce termeni (!!)
dezvoltarea subiectului. Acum, despre morţi, numai de bine!
În contextul campaniei prezidenţiale din 1992, Sergiu a fost convocat,
nu spunem unde, pentru a i se sugera depunerea candidaturii la
preşedinţia României. Sub un nume de presă, am devoalat scenariul în
“Flacăra. Totuşi Iubirea”. Sergiu l-a rugat pe Adrian Păunescu să
închidă subiectul, confirmându-i adevărul celor relatate…
Desigur, cea mai nelămurită parte a biografiei lui Sergiu este cea a
implicării sale in fenomenul terorist al “Revoluţiei Române”. Dar,
despre rolul actorilor şi al cascadorilor în executarea ordinelor
criminale ale Moscovei prin portavocea generalului Militaru şi al
altor năimiţi, în cele ce vor urma…
*Nu, însă fără a preciza că Ion Ilici Marcel Iliescu a stat la
căpătâiul muribundului să se asigure că, in delir, nu va scăpa vreun
secret al afacerilor teroriste care au emanat troica nenorocirii
României.*

S-ar putea să vă placă și