Cuza si ploiestenii

De la inceputul domniei sale si pana la abdicarea fortata a acestuia,

domnitorul Alexandru Ioan Cuza a avut numeroase tangente cu orasul
Ploiesti, implicit cu figurile reprezentative ale acestuia. Un prim eveniment
care ar lega numele domnitorului de acest oras are loc in timpul drumului sau
spre Bucuresti. Dupa aproape doua saptamani de la dubla sa alegere ca
domn al Principatelor Romane, Alexandru Ioan Cuza a hotarat sa plece de la
Iasi spre Bucuresti, unde avea sa soseasca la 8 februarie 1859. Insa, inainte
de a ajunge in Bucuresti, la 7 februarie acesta a intrat in Ploiesti unde a si
innoptat. Domnitorul a beneficiat de o primire calduroasa, locuitorii fiind
entuziasmati atat de alegerea sa ca domnitor, cat si de ocazia neasteptata de
a-l vedea in persoana. La intrarea in oras Cuza a fost intampinat de multime
cu ovatii prelungite, cantandu-se cu insufletire “Hora Unirii”. Locuitorii au
organizat inclusiv un arc de triumf in onoarea sa. Nenumarate steaguri
impodobeau ferestrele, iar orchestra a cantat pana a doua zi necontenit in
centrul orasului.

Un alt eveniment important consemnat in istorie este momentul de 11

februarie 1866, când a avut loc lovitura de stat prin care o alianță a forțelor
politice de factură conservatoare și liberal-radicală, denumită cu o sintagmă
care a făcut carieră în istoriografia noastră, monstruoasa coaliție, l-a obligat
pe domnitorul Alexandru Ioan Cuza să abdice și să părăsească țara.

Despre arestarea lui Cuza și drumul său de la București până la vama Predeal
se cunosc câteva detalii, păstrate, în general, sub forma unor pagini
memorialistice ale unor ofițeri ori oameni politici ai vremii. Coincidenta face
ca martor la tot acest eveniment sa fie chiar ploiesteanul Stan Popescu,
autorul unei mărturii păstrate în ziarele vremii, sub forma unor articole
intitulate „Stan Popescu și Cuza Vodă”, ori în cele câteva rânduri rămase de la
el.

O scurtă biografie a acestuia ne arată că Stan Popescu s-a născut la Breaza,

județul Prahova, în 1830, că s-a alăturat mișcării liberalilor roșii ploieșteni, că
a fost un militant activ pentru unirea din 1859 şi că în 1862 a plecat în Italia și
s-a alăturat acțiunii lui Garibaldi. Din Italia, a plecat în Polonia, unde a
participat la mișcarea revoluționară de aici, iar în 1864 s-a întors acasă. Pe tot
parcursul periplului său a trimis corespondențe despre evenimentele la care
a luat parte ziarului „Românul” al lui C.A. Rosetti. Așadar, Stan Popescu, care
e cunoscut astăzi mai degrabă ca unul dintre personajele schițelor maestrului
Caragiale („Boborul”, „Istoria se repetă”), avea să fie unul dintre oamenii care
au jucat un rol important în acțiunea de la 11 februarie. El povestește că, pe
9 februarie, Anton Arion, membru marcant al facțiunii roșiilor, a venit la
Ploiești și i-a cerut, în numele lui C.A. Rosetti, să vină urgent la București. În
data de 10 februarie au plecat amândoi spre Capitală, iar pe drum Arion l-a
informat că urmau să-l ridice pe Cuza din Palat:

„Eu rămăseiu pe gânduri foarte mirat de ciudăţenia planului, mai cu seamă

că nici cu-n preţ nu credeam că oştirea e unită cu noi. Discutai cu Arion că, pe
cât am putut, am cetit şi eu ceva Istorie şi nu am dat peste asemenea
întâmplare. Am găsit domnitori înveninaţi prin băuturi, mâncări, împuşcaţi,
răpiţi dupe drum, goniţi etc. Dar să intri în chiar camera din Palatul, aflat în
plina lui Putere, păzit de soldaţii cei mai credincioşi (el fiind părintele corpului
vânătorilor de gardă), de unde să-l rădici bun sănătos, aşa ceva poate că n-
am cetit, n-am auzit...”, avea să mărturisească peste ani Stan Popescu,
vorbind despre evenimentele din 11 februarie 1866.
Cei doi ajunși în București, Stan Popescu a fost trimis la casa lui C.A. Rosetti,
unde observă cum persoane implicate în conspirație vin și pleacă, primind
diferite misiuni. Iată cum descrie eroul nostru întâlnirea cu C.A. Rosetti:
„Pândind un moment, mă apropiai şi cu mare sfială zisăi:Dle Rosetti, în aceste
împrejurări foarte grave, daţi-mi voe…. Nici n-apucaiu să închei bine cel din
urmă cuvânt, când Rosetti se sculă asupră-mi ca o adevărată furtună, ochii i
se aprinseră, părul i se rădică şi bătând din mâni şi picere îmi zise necăjit:Şi tu
ai venit să mă judeci? Să mergi, să mergi (şi punându-şi amândouă mânele la
gât), eu sunt cu nevasta şi copiii în lanţurile morţii, ai înţeles? Înmărmurit, mă
închinaiu, răspunzând:«Merg, Dle Rosetti, merg...»”
Împreună cu căpitanul Costescu, Radu Ionescu și Ștefan Fălcoianu, au plecat
de la Rosetti cu o trăsură în care au transportat o ladă cu arme și muniții, pe
care le-au dus la cazarma din Dealul Spirii. Apoi, Stan Popescu, împreună cu
alți conspiratori civili, au așteptat lăsarea nopții în șanțul grădinii Cișmigiu, în
spatele palatului, pentru a intra în acțiune. Sub conducerea căpitanului
Costescu, grupul de civili și militari a intrat în palat, îndreptându-se spre
camera lui Cuza. Ajunși aici, Costescu i-a prezentat actul abdicării, pe care
domnitorul l-a semnat sub amenințarea armelor. Povestește mai departe
Stan Popescu:
„Cuza cu o voce năbuşită... întreruptă zise:Domnilor, mă omorâţi? I se
răspunse:Nu, M-Ta, viaţa vă e sigură.” Buna Doamnă Elena, în acele teribile
momente, dormea liniştită în apartamentele din dosul palatului.

“Îndată după îmbrăcarea lui Cuza, mă trămiseră pe din dos, unde era o
ulicioară veche, strâmtă. La capătul ei, spre Cişmigiu, aştepta Chiriţă Teodor
cu cupeul cu doi cai gata, alergaiu într-acolo, pornirăm iute, dar găsirăm
ulicioara înţesată de soldăţime, ne-ncurca trecerea. Sării jos de lângă Chiriţă,
dau printre soldaţi peste Căpitanul August Gorjan, îi zic:Amaradia (cuvântul
de recunoştere), el dând din umeri mă-ntrebă:Ce-i, Stane? Nu ştia nimic. Alt
fior mă cuprinse, întinz revolverul spre căpitan, el să retrage speriat, m-arunc
pe capra trăsurii, Chiriţă arse caii cu biciul, în fuga şi răpăitul potcovelor pe
pietre, soldaţii, zăpăciţi, neştiind ce se petrece, ne făcu loc ca să nu-i calce
trăsura în sborul cailor. În curtea palatului mişuiau în fierbere ofiţeri şi
soldaţi, traserăm înaintea intrării celei mari din faţa Palatului, Cuza era scos
afară lângă uşe, d-o dată mai multe mâini se repeziră pe mânerul portiţei
cupeului, aşa că de zor mare ce era, pe când unii învârtea ivărul spre
deschidere, alţii-l încuia. În sfârşit, Cuza gâfâind şi oftând din greu fu pus în
cupeu, în fund, alături cu Costescu. Eu luai loc în faţa lor dinainte. Uşa trăsurii
se-nchise, Chiriţă mînă caii dupe capră împreună cu-n altul şi pornirăm în
fuga mare, în minutul plecării se auzi în curte:uraaa... şi o detunare de pistol,
semnal dat de maiorul Leca despre faptele săvârşite”.

Asadar, cu toate ca in organizarea acestei lovituri de stat liderii- C. A. Rosetti

si I. C. Bratianu s-au bazat pe principalele elemente ale unei complot, se pare
ca Amaradia – cuvântul parolă şi focul de armă – semnalul maiorului Lecca
sunt două elemente care confirmă „economia conspirației”, gândite de liderii
pașoptiști.

De la Palat, Cuza a fost dus la locuința lui Constantin Ciocârlan, unde a fost
ținut pe parcursul zilei de 11 februarie. Stan Popescu descrie cele câteva ore
petrecute aici;el interacţionează acum cu domnitorul, care îl întreabă cine
este, dar mai ales cine erau capii conspiratorilor:„Şi cine mai sunt amestecaţi
în treaba asta? «-Sunt M-ta, mai toţi capii oştirei, colonelul Creţulescu...» –
«Şi el?» – «Şi el M-ta, apoi Leca, Pilat, Candiano...» – «dar lui Candiano şi la
alţii le-am plătit straiele, i-am ajutat şi cu bani». După puţin, «şi cine e la
guvern acum?» – «Sunt Măria-Ta, Nicolae Golescu, Haralambie şi Lascăr
Catargiu» – «Lascarache Catargiu? Aţi pus Domnia Voastră acolo pe acel
violent?» – «Eu nu pot cunoaşte M-Ta, eu sunt trimis de Rosetti şi Brătianu»
– «Rosetachi şi Brătianu sunt patrioţi, însă ideile lor mi se par subversive;dar
să vedem ce va zice puterile Europei despre faptul aista» – «Eu M-Ta, nu mă
pricep în diplomaţie, dar cred că dacă M-Ta nu vei protesta, n-are ce să facă
puterile» – «Aveţi să vedeţi că n-am să fac nimic, las lucrurile aşa cum s-au
întâmplat», «Să trăieşti M-ta». Aveam Ziarul «Românul» care să tipărise în
noaptea spre 11 februarie, voiam să-l înmânez lui Cuza, el refuză, zicând:«nu
citesc gazette». Rămasei gândindu-mă cum a putut domni acest om dacă n-a
cetit nicio gazetă”.

În aceeași zi, în casa unde domnitorul se afla reținut a venit și consulul

francez, care i-ar fi oferit sprijin lui Cuza. Acesta a refuzat. Interesant este și
faptul că o delegație de ofițeri a venit la Cuza și i-a prezentat decretul
Locotenenței prin care era declarat prizonier de stat, iar reacția domnitorului,
descrisă de aceeași sursă, a fost:„«Ce era trebuinţă să mă declare şi prizonier
de Stat, să-mi dea drumul peste Graniţă, n-aveţi nicio teamă» – «de, M-Ta,
poate că tot raţiuni de Stat a făcut ca să se ia şi această măsură»”. După o
pauză:„«şi vezi pe cine mi-a trimis? Pe oţerii care nu pot să-i mai sufăr» –
«de, M-Ta, credincioşii M-Tale» – «Bine zici, frate Popăscule! Eu n-am fost să
fiu Domn, aici trebuia altfel de om, cât despre boieri eu am oprit pe
Mihalache, i-am zis:Mai ho, mă Cogălnicene. Mie nu-mi pare de nimic rău.>>”

Seara, Cuza a fost dus la Palat, unde s-a întâlnit cu Elena Cuza, cu copiii săi și
alte persoane apropiate. De aici, domnitorul a fost urcat într-o trăsură cu
destinația Predeal. Stan Popescu povesteşte:„Noi aveam pe numele simplu al
acestuia un Pas-port Român, de la care se tăese formula:Noi Alexandru Ioan
I, rămânând numai Noi Ministru etc. Când intram în cancelaria punctului
pentru vizarea Pas-portului, văzând-i portretul lui Cuza încadrat în perete,
zisei căpitanului de serviciu:Daţi-l jos, vedeţi-l în caretă, îl dăm peste
graniţă;rămase înmărmurit... Noi avem ordin să-l părăsim la Predeal, la
plecare toţi ofiţerii, de la graniţă şi cei ce-l escortase, să grămădise la uşa
caretei, Cuza foarte mişcat, cu buzele tremurând, zise oţerilor câteva vorbe şi
sfârşi apăsând cuvântul:«Să spalati pata dupa steag>>. Ii uraram calatorie
buna si pleca cu trasura…”

Stan Popescu avea să se mândrească toată viața cu această întâlnire specială

cu domnitorul Cuza. El va povesti cu orice ocazie faptele sale, așa cum reiese
din presa vremii sau din memoriile unor contemporani. Pentru faptele sale
deosebite, maestrul Caragiale avea să-i ofere recompensa nemuririi,
zugrăvindu-l în operele sale:Garibaldianul..., Stan Popescu...

Elev Dinescu Adela Maria

Clasa a X-a S