ABDICAREA LUI ALEXANDRU IOAN CUZA

În noaptea de 10/11 februarie 1866, Alexandru Ioan Cuza a fost forţat

să abdice şi să părăsească imediat ţara, de către membrii „Coaliţiei
potrivnice” (creată la sfârşitul anului 1862 special pentru răsturnarea
domnitorului şi aducerea la tron a unui principe străin). Ca să îndepărteze
orice bănuială asupra evenimentelor ce urmau a avea loc, în casa lui C. A.
Rosetti a fost organizată o recepţie la care a fost chemat şi prefectul poliţiei
capitalei, Alexandru Beldiman, acesta fiind antrenat într-un joc de cărţi şi
lăsat să câştige, pentru a nu părăsi astfel petrecerea.
După miezul nopţii, trupe din Regimentul 7 de linie şi două baterii de
artilerie s-au îndreptat spre Palatul Cotroceni. Aici, garda comandată de
maiorul Lecca, i-a întâmpinat. Un grup de civili şi ofiţeri au pătruns în
clădire şi au mers în camera unde dormea Alexandru Cuza. Acesta a fost
ameninţat cu pistoalele şi pus să semneze actul de abdicare, pe spatele unui
complotist, căpitanul Pilat. Cât despre următoarele griji ale organizatorilor
loviturii de stat, ele au fost în ordine: punerea sub pază strictă a lui
Alexandru I. Cuza şi ridicarea arhivei personale a acestuia.
După semnarea renunţării la tron, Cuza a fost îmbrăcat în haine civile
şi scos din palat către ora 5 dimineaţa 1. El a trecut printre două rânduri de
soldaţi, întorşi cu spatele, pentru a nu-l vedea pe fostul domnitor. A fost o
măsură de precauţie luată de complotişti, stopând astfel o eventuală
reacţiune a ostaşilor. Suit într-o trăsură, Alexandru I. Cuza a fost condus la
casa unui apropiat a lui C. A. Rosetti, Constantin Ciocârlan 2. Doamnei Elena
Cuza i s-a permis să rămână în palat, însă aceasta a preferat ca până la
plecarea din ţară să stea în casa soţilor Davila3.
Locotenenţa Domnească ce s-a instituit după îndepărtarea lui
Alexandru I. Cuza de la tronul ţării, a fost alcătuită din Lascăr Catargiu
(reprezentantul Moldovei şi al conservatorilor), Nicolae Golescu
(reprezentantul Ţării Româneşti şi al liberalilor) şi colonelul Nicolae
Haralambie (reprezentantul Armatei).
În data de 13 februarie 18664, Alexandru I. Cuza a fost readus la
Cotroceni. De aici el a scris o scrisoare pe care a expediat-o generalului
Nicolae Golescu, din care reiese că a primit acceptul de a putea călători liber
către graniţă, atâta timp cât nu face nici un gest în a-şi recupera tronul.

1
Constantin C. Giurescu – Viaţa şi opera lui Cuza Vodă, Editura Curtea Veche,
Bucureşti, 2000, pg. 308
2
Idem
3
Ibidem, pg. 309
4
Constantin C. Giurescu – Viaţa şi opera lui Cuza Vodă, Editura Curtea Veche,
Bucureşti, 2000, pg. 311
1
 Însoţit de comisari numiţi în acest scop de către Locotenenţa
Domnească şi escortat de un detaşament de cavalerie, Alexandru I. Cuza a
mers către graniţă, iar mai apoi s-a îndreptat spre Braşov. Astfel, domnitorul
care în decembrie 1861 vestea oficial naţiunii că „alesul Vostru vă dă azi o
singură României”, a părăsit definitiv teritoriul patriei. Înainte de a pleca de
la Cotroceni, el s-a adresat Locotenenţei Domneşti şi guvernului cu
următoarele cuvinte: „Să dea Dumnezeu să îi meargă ţării mai bine fără mine,
decât cu mine.”5 Şi a încheiat: „Să trăiască România !”6

5
Ioan Scurtu – Contribuţii privind viaţa politică din România, Editura Ştiinţifică şi
Enciclopedică, Bucureşti, 1988, pg. 33.
6
Idem
2