ODISEEA OSEMINTELOR DOMNITORULUI AL.I.

CUZA
Cristina Ioana AXINIA*
Cuvinte cheie: Ruginoasa, Al. I. Cuza, oseminte, domnitor, mormânt.
Keyword: Ruginoasa, Alexandru Ioan Cuza, bones, prince, grave.

Abstract: Following a severe cold, Al.I.Cuza passed away on May 3/15 1873
at Hotel Europe from Heidelberg. Per his request, he was initially buried in a
crypt inside the Royal Church, near Ruginoasa Palace. After WW II, his
remains were relocated at the Three Hierarchs Church in Iasi. Through time,
many controversies have arisen over his last wishes and where the burial site
should be located at.

De-a lungul timpului, au existat numeroase controverse asupra locului de

înmormântare a Domnitorului Al.I.Cuza și a dorinței sale de a fi inmormântat într-un
anumit loc.
Născut în 1820, la Bârlad, Alexandru Ioan Cuza a fost primul domnitor al
Principatelor Unite şi al statului naţional România.
Forţat să abdice în 1866, după şapte ani de domnie, Al. I. Cuza a luat calea
străinătății.
Timp de un an şi jumătate a locuit la Paris, iar în toamna anului 1867 se mută
la Oberdöbling, aproape de Viena. Trei ani mai târziu, la indicaţiile medicului, Cuza
alege să trăiască la Florenţa, în Italia. Suferind de o boală de plămâni, căreia nu a reuşit
să-i dea de cap în Italia, anul 1871 îl găseşte pe principe în staţiunile balneare din
Austria. În tot acest exil a  încercat să revină în patrie ca persoană privată, dar Consiliul
de Miniştri a refuzat să-i acorde permis de intrare în ţară .
În mai 1873, secătuit de boală, se stabileşte la Heidelberg, în
Germania, unde voia să-şi dea copiii la şcoli înalte, dar şi să se trateze la medicii
renumiţi de aici. Din păcate, avea să sfârşească mai repede decât se aşteptau toţi. Soţia
sa, doamna Elena, povesteşte ultimele momente din viaţa domnitorului. ”În apropiere
de Heidelberg trecând printr-un tunel (Mont-Cenis), Cuza răci şi se îmbolnăvi. Şi cum
era puţin astmatic, pe dată ce sosirăm la hotel (Europa), vroii să-i fac tratamentul pe
care-l ştiam eu. Dar prinţul Obolenski, care se afla acolo, ne recomandă un medic,
care, după părerea mea ignora sau se făcea că ignorează boala. Prescripţiile lui nu mi
se părea de loc(!) eficace şi eu îi spuneam lui Cuza să schimbăm doctorul, căci nu e
bun de nimic. Îi aplicai şervete ude cu apă rece pe piept şi pe ceafă. După puţin
timp Cuza muri”.
Era 15 mai 1873, iar Cuza împlinise abia 53 de ani. Fostul
domnitor a murit pe neașteptate la 3/15 mai 1873 în orașul Heidelberg (Germania) fără
a mai vedea nici țara, nici Ruginoasa, așa cum și-a dorit. Cei care au vegheat la
căpătâiul muribundului spuneau: „Între vorbele răzlețe ce le mai putu înțelege
principesa, fură cele de iertare… Ruginoasa, patrie și copii“1.
1
Lucia Borș, Doamna Elena Cuza, Editura Palendava, 1992, p. 191.
 În ziua de 25 mai trenul ce purta sicriul cu
rămășițele pământești a pornit spre Ruginoasa, fără a se pune în discuție altă variantă.
Astfel începe lungul pelerinaj al osemintelor
lui Alexandru Ioan Cuza. Pe toată întinderea liniei, din Germania și până în țară, au
fost întâmpinați cu venerație, mai ales la Lemberg, Cracovia și Cernăuți.
În România au intrat pe 27 mai și au
fost întâmpinați la Ițcani – Suceava. Mulțime mare de oameni și delegați din toată țara
au pregătit o primire grandioasă. D. D. Gusti a rostit un frumos cuvânt din care
remarcăm: „Reintră pe pământul tău, corp glorios al unui suflet mare și nobil! …
Ferice de tine, că ai știut să asimilezi tronul cu mormântul!” 2. Arhiereul Vladimir
Suhopan a săvârșit o slujbă de pomenire, apoi trenul a pornit, lăsându-i pe toți cu
lacrimi în ochi. Cu ovații a fost întâmpinat și în gările Verești, Dolhasca, Liteni și
Pașcani. La Ruginoasa, sicriul a
fost întâmpinat la gară de Elena Cuza, însoțită de Vasile Alecsandri, Costache Negri și
Ministrul de Interne, generalul Ioan Emanoil Florescu, alături de câteva mii de
persoane, venite din toate colțurile țării. Soldații Regimentului 5 Infanterie au intonat
marșuri funebre și au tras 21 de salve de tun. Aici flutura marele steag negru, cu toată
opunerea autorităților vremii, care interziseseră să tragă până și clopotele bisericilor
din satele și orașele prin care trecea vagonul mortuar. Acest privilegiu a fost acordat
numai bisericii din Ruginoasa. Cortegiul a ajuns în gară pe la
orele 14 și „șase săteni și șase proprietari coborâră sicriul din vagon. Îl așezară pe o
năsălie neagră și-l ridicară pe umeri. Atunci delegațiunile porniră înainte; după ele o
grupă de preoți îmbrăcați în feloane; apoi urmă sicriul și M. Sa Doamna înconjurată
de familie. Astfel se porni conductul trecând pe o alee de arbori împodobită cu sute de
flamuri negre și cinci porți de triumf. În dreapta și în stânga aleii era înșirată armata
până la porta bisericii, prezentând armele. Adăugăm aci că pe toată linia de la
Pașcani la Ruginoasa, cantoanele aveau flamuri negre, iar gara locală era îmbrăcată
toată în doliu, un doliu general impozant. La sosirea trenurilor, tunurile armatei au
dat o salvă care se repetă de 21 de ori până la intrarea corpului în biserică” 3.
Trei zile a stat în
mijlocul bisericii corpul neînsuflețit al Domnitorului pe un catafalc pompos. Deoparte
și de alta a catafalcului erau așezate două santinele de țărani îmbrăcați în costume
populare și două santinele militare. Ordinea era de o rară și exemplară ținută. În urma
sicriului, tristă, palidă ca o martiră, admirată și adorată de mulțime, doamna Elena îl
însoțea pe ultimul său drum pe „domnul inimii sale”. Alexandru Ioan Cuza era
îmbrăcat civil, cum ceruse Elena. Avea la picioare două săbii dăruite de județe, în semn
de omagiu, după ce se înapoiase de la Constantinopol. Tricolorul ce-i acoperea sicriul
- aflat astăzi la Muzeul Militar – avea scrise de jur împrejur marile sale fapte 4, cortegiul
funerar a trecut prin fața palatului și a intrat din nou pe poarta Bisericii.
Corpul neînsuflețit a fost așezat în curtea

* Director Centrul Cultural Ruginoasa, judetul Iași

2
I.G. Valentineanu, Din memoriile mele. Alegerea detronarea și înmormântarea lui Cuza, București,
1898, p.126-130.
3
Ibidem, p. 133.
4
Ibidem, p. 134.
bisericii într-un cort spațios. Slujba de înmormântare a fost oficiată de un sobor de
preoți în frunte cu Mitropolitul Moldovei și Sucevei, Calinic Miclescu 5. După rostirea
discursurilor, corpul îmbălsămat al celui ce a îndurerat atâtea suflete a fost așezat în
biserică, într-un sicriu de sticlă. „Rămășițele Domnului au peregrinat și ele: voievodul
îmbălsămat a fost așezat în criptă într-un sicriu de sticlă.”6
După nenumărate polemici,
începute în 1903, privind inaugurarea unei statui a lui Alexandru Ioan Cuza la Iași și
aducerea osemintelor acestuia în fosta capitală a Moldovei, Elena Cuza așteptase prea
multă vreme să se hotărască în privința strămutării acestuia. De aceea, în anul 1907,
doamna Elena Cuza, după o hotărâre pe care o luase de ceva vreme, dar nu înainte de a
face lucrări de restaurare în vechea Biserică Domnească, construind un cavou special
pentru rămășitele pământești ale domnitorului și fiilor săi, Alexandru și Dimitrie,
revine la Ruginoasa însoțită de singurul frate care îi mai rămăsese, Theodor Rosetti, și
după săvârșirea unei slujbe religioase, doamna Elena spălă cu mâinile sale, în curtea
bisericii, sub ochii țăranilor, oasele găsite, pentru a le reașeza în cripta bisericii , într-o
mică cutie de metal așezată într-un sicriu de stejar. Cu simplitatea în care trăise și
murise intemeietorul statului român, îndeplinise și soția sa datina din bătrâni față de cel
de sus. La 17 aprilie
1909, principesa Elena Cuza a încetat din viată în casa Bacalu din orașul Piatra-
Neamț, lăsând pe Theodor Rosetti, să-i îndeplinească ultima dorință: o înmormantare
simplă, la Solești lângă mama sa, deoarece încă mai spera ca rămășitele pământești ale
marelui domnitor să fie strămutate la Iași, în capitala Unirii. Jurnalele vremii au
consacrat largi spaţii la moartea lui Cuza și mulți ani după aceasta. Ziarul „Poporul”
scria în ediţia sa: „El este autorul Unirii! El este Creatorul Autonomiei depline a
Statului Român; e marele reformator. Veniţi să ne închinăm aceluia care, cu mâini
pline, a distribuit pământ la săteni, libertate şi egalitate la toţi, zdrobind împilarea,
reînălţând poporul, chemându-l din nou la viaţă . Iar „Trompeta Carpaţilor”, surprinsă
de această ştire neaşteptată,comunică trista ştire astfel: „Cuza Vodă nu mai există în
carne şi oase, ci numai în perpetuitate istorică, în legenda naţională”.
În sesiunea ordinară
din 9 decembrie 1908 a Adunării Deputaților, Nicolae Iorga, se adresa guvernului cu
urmatoarea interpelare: ,,La 24 Ianuarie 1909, se implinesc 50 de ani de la Unirea
Principatelor, cel mai însemnat act din istoria noastră mai nouă, baza statului
românesc modern și începutul acelei unități naționale, spre care în chip logic trebuia
să tindă neamul nostru. Ființa politică a Moldovei s-a jertfit atunci eroic, și într-o
glorioasă domnie de șapte ani de zile s-au săvârșit reforme mărețe, a căror întregire
neapărată o asteaptă un neam întreg. Nu crede guvernul că simple serbări școlare ca
acelea care s-au anunțat ar fi o înjosire a acestei aniversări fără pereche? Nu are
de gând să orânduiască din vreme la Iași, Capitala uitată a Moldovei, serbări cari să
fie pentru orașul în care jumătate de mie de ani au stat Domni români, o recunoaștere
și o mângâiere?Și nu socoate ca aceste serbării cu caracter politic și militar ar fi cel
mai bun prilej de a strămuta din nedemnul mormânt de la Ruginoasa, oasele celui
5
Boris Crăciun, Ruginoasa, Casa Județeană a Creației Populare, Iași, 1969, p. 48.
6
Aurel G. Stino, Idem, p. 104.
dintâi Domn al României Unite, pentru a le așeza în Mitropolia Iașilor, împăcând
astfel solemn, cinci-zeci de ani după ziua când s-a proclamat, Domn al amânduror
Principatelor, Alexandru Ioan I, trecutul încă tăgăduii cu prezentul pe care nimeni nu
se mai gândește a-l tăgădui.” Dar la
Ruginoasa, Cuza a trăit veacuri în inimile sătenilor. În Moldova se simțea existența
unui adevărat cult pentru Cuza-Vodă, un cult și un entuziasm când se amintea și se
amintește de numele lui Cuza, laudă la ,,mânia lui de fier și recunoaștere că a vrut
binele acestui popor.  „Ruginoasa unde se află înmormântat Al. I. Cuza – va fi pe viitor
Mecca Românilor; aici vor veni Românii de pretutindeni cum se duc creștinii la
Ierusalim”- spunea în anul 1907 lt. col. I. Manolescu – Mlădian cel care fost ofițer de
ordonanță al domnitorului Al. I. Cuza. Și a rămas Mecca Românilor, pentru că de la
1873, an de an, la 24 Ianuarie se sărbătorește permanent actul Unirii și se aduce un
omagiu făuritorului acestuia.
Presa vremii vestea poporul român că în preajma sărbătorilor Unirii ( vezi anul
1911), ,,Tot cu prilejul acestor serbări – după cum sunt unele ziare din capitală – se
va face la Iași o ceremonie menită să impresioneze mult populația Moldovei.
Osemintele lșui Cuza – Vodă vor fi dezgropate dele Ruginoasa și reînhumate la
catedrala din Iași, lângă osemintele mitropolițălor Veniamin Costache și Iosef
Nănescu. Deasemenea se vor desgropa și osemintele lui Mihail Cogălniceanu și vor fi
depuse tot acolo.” 7
Încă din vara anului 1903, un Comitet de iniţiativă,
condus de Grigore Ghica-Deleni, a propus ridicarea unui monument în cinstea
domnitorul Alexandru Ioan Cuza, făuritorul Unirii. Fondurile urmau a se strânge prin
subscripţie publică. Existau şi unele reţineri printre guvernanţi, socotindu-se că s-ar
putea supăra familia regală. Aşa a apărut mai acceptabilă ideea ridicării unei statui
simbolizând Unirea. Astfel, statuia domnitorului Cuza
urma a fi amplasată în Piaţa Nouă deschisă în faţa Primăriei (astăzi sediul Stării
Civile), la răspântia străzilor Ştefan cel Mare, Vasile Alecsandri şi Golia (prevăzută a
lua numele Cuza Vodă). În acest scop, pentru lărgirea spaţiului, Consiliul comunal a
aprobat cumpărarea şi demolarea caselor Rosetti-Solescu, aflate cam pe locul din faţa
hotelului „Continental”. Aducând argumentul că domnitorul înfiinţase Primăriile şi
locuise aproape, primarul N. Gane a început construcţia soclului. Dar s-au opus
profesorii A.D. Xenopol, Nicolae Iorga şi A.C. Cuza, aprigi susţinători ai aşezării
statuii în Piaţa Unirii, lângă răspântia vechiului han Petre Bacalu, unde începuseră
manifestaţiile patriotice pentru Unirea Principatelor şi se jucase Hora Unirii între anii
1857-1859. Pe această temă s-au iscat controverse publice, locale şi în ţară. Unii au
susţinut statuia domnitorului Cuza, iar alţii pe cea a Unirii. Pentru a scoate din discuţii
Casa Regală şi a potoli spiritele, regele Carol a donat şi el o sumă în contul statuii lui
Cuza. Lumea însă nu se liniştise. Sosind, între timp, şi statuia, aceasta a fost depozitată
într-o magazie a Primăriei. Schimbându-
se conducerea politică a oraşului, în şedinţa noului Consiliu comunal din 2 mai 1911,
sub preşedinţia lui D.A. Greceanu, recent ales primar, s-a hotărât ca statuia să se aşeze
în Piaţa Unirii. Sculptorul, iarăşi chemat să dea detaliile pentru acest amplasament, a
primit o comandă pentru coroanele de bronz şi plăcile de marmură. Toate fiind
pregătite, s-a fixat data dezvelirii monumentului în 27 mai 1912. La festivităţi a
7
Gazeta Transilvaniei , Anul LXXIV, Număr poporal 40, Brașov, 30 septembrie 1911, p.4.
fost invitat şi suveranul Carol I, care a sosit dimineaţa, împreună cu principele
moştenitor Ferdinand şi fiul acestuia, Carol. Ceremonia a început la ora 12 cu un
serviciu religios, după care suveranul, trăgând de un cordon, a lăsat să se vadă
frumoasa statuie, în aplauzele participanţilor. Dar de strămutarea osemintelor
domnitorului nu se mai auzea nimic.
Ideea de strămutare a osemintelor domnitorului se reia și în anii 1928, dar
închinătorii evlavioși ai memoriei lui Vodă-Cuza, au rămas surprinși și contrariați.
Aceștia, alături de preotul Bisericii Domnești din Ruginoasa, căruia i-au fost
încredințate, de către Elena Doamna, osemintele întregii familii Cuza, s-au adresat
instituțiilor abilitate și îndreptățite a renunța la această idee, revendicând dreptul de a le
păstra.
,,Domnule Ministru,/ Subsemnații, locuitori din comuna Ruginoasa, județul
Fălticeni, fiind informați din ziare că I.P.S. sa, Mitropolit al Moldovei și Sucevei a
hotărât să ridice din biserica satului nostru moaștele domnitorului Cuza și să le ducă
la Iași, am rămas foarte întristați.
Credem, că se face cu aceasta, o mare nedreptate Marelui Domnitor,
căruia nu i se respectă odihna osemintelor lui, lângă parcul și palatul lui, în locul
unde în scurta lui domnie a pus la cale împreună cu sfetnicii lui împroprietarirea
țăranilor, secularizarea moșiilor mânăstirilor închinate grecilor și alte fapte, ce nu se
vor uita niciodată de poporul românesc.
Ne-am deprins a-l ști între noi așa după cum în viață fiind
mulți dintre noi, mai în vârstă și părinții și moșii noștri l-au ascultat, vorbindu-le și
povățuindu-i ca un adevărat părinte iubitor de fii. L-am plâns când s-a îngropat la
1873, l-am plâns când Domnița, după ce a refăcut biserica, l-a desgropat și așezat în
biserică la 1907.Trupul lui in pământul bisericii satului nostru s-a topit. În sfârșit, în
toată ființa lui este legat de satul nostru. Socotim că este o mare nedreptate a-
l lua și a se duce la Iași, intr-un loc în care Marele Domnitor n-a avut nici o legătură
și de aceea cu tot respectul ce-l avem pentru înaltul nostru arhipastor, protestăm
împotriva hotărârii de a se ridica de aici osemintele Domnitorului Cuza și vă rugăm
cu lacrimi în ochi de a stărui dumneavoastră pe lângă domnii din Consiliul de Miniștri
de a nu se aproba să se strămute Marele Domnitor Cuza, din locul unde odihnește.”
Semnează/ Preot Paroh Ghe. Ghe. Popovici și locuitorii comunei Ruginoasa” 8.
În primăvara anului 1944 populația din Ruginoasa
va trece prin cele mai grele încercări. Ruginoasa trăia cea mai cruntă dramă din istoria
sa plină de încercări. Apropierea frontului punea localitatea în bătaia
tunurilor, a puștilor, a bombardamentelor și a luptelor. La 22 martie se publica
comunicatul Apărării Pasive, prin care se indemna populația să ceară de la autorități
buletine de evacuare. Ruginoasa se afla pe linia I a frontului, iar populația
din Ruginoasa se refuciază în satele din Oltenia, Banat și Muntenia. Pe ulițele satului,
la gară, era un furnicar.
Spre gară alergau cârduri de bagaje, cu oameni disperați ce-și căutau salvare,
umplând peronul cu valize, baloturi, saci și asaltau, înfrigurați, vagoane. Cei mai înstă-
riți își prinseseră locuri în trenul de persoane, ceilalți care cu greu prididiseră a-și strân-
8
Arhiva Bisericii Ruginoasa, anul 1928.
ge câteva lucrușoare, se înghesuiau care mai de care în vagoanele de marfă.
Părintele Gheorghe Popovici (+1949), parohul Bisericii Domnești, primește cu
mult înaintea ordinului de evacuare, o înștiințare din partea Mitropoliei prin care i se
pune în vedere că în cazul unei eventuale evacuări, să aibă în vedere următoarele: „…
veți împacheta imediat în lăzi, numai actele de proprietate ale bunurilor parohiale,
actele de valoare și în general tot ce este de preț și veți crede ca puteți. Restul
obiectelor de valoare, arhive, veți căuta să le puneți imediat în siguranță” 9.
Preocupat și îngrijorat de soarta ,,averii” bisericii, fie ca vorbim despre
partea materială cât și cea sentimentală, preotul Gh. Popovici împachetează trei sicrie
cu osemintele Domnitorului, a fiilor și ale mamei, iar în alte două lăzi țărănești
înghesuie tot ce era mai de preț pentru biserică (Icoana Maicii Domnului cu Pruncul
îmbrăcată în argint, două rânduri de veșminte preoțești lucrate în fir de aur și argint
donate de familia Cuza, sfinte vase, cădelnițe, candele și sfeșnice – toate din argint,
precum și alte obiecte, drapelul și placa de marmură având inscripționată poezia Cuza
Vodă de V. Alecsandri. Toate acestea au fost inventariate și trimise prin delegatul
Corpului V al armatei românela Curtea de Argeș spre păstrare. Restul arhivei,
biblioteca și alte obiecte liturgice au fost adăpostite în cafasul bisericii și în cavoul
familiei Sturza. Din înscrisurile preotului Gheorghe Popovici aflate în
arhiva bisericii Ruginoasa, putem relata: „(…) era Sâmbăta lui Lazar, pe la 11
noaptea, eram încă în spovedanie și împărtășanie. Ne pregăteam de slujbă când rușii
au ocupat Ruginoasa. Am plecat cu ce aveam pe noi, a rămas totul acolo…! (…) a
doua zi, de Florii, pe la 9, bolșevicii au ocupat Ruginoasa.(…) În mai puțin de o ora,
Biserica lui Voda Cuza, palatul, școlile și primăria au fost distruse de tunuri și
bombardiere. Nu a rămas nimic in picioare”10.
Arhiva existentă în Biserica Domnească din
Ruginoasa, în care preotul Ghe. Popovici a însemnat periodic fapte și întâmplări
petrecute în perioada postinterbelică și preinterbelică, o arhivă, păstrată într-o ordine
exemplară, am remarcat grija și marele interes arătat pentru valorile culturale și
materiale care nu-i aparțineau în exclusivitate, ci erau ale comunității.

Într-o scrisoare adresată Protoieriei județului Baia, Circ. I Fălticeni, evacuate

în comuna Piscani-Muscel, preotul Gheorghe Popovici relata:,,…Am plecat din
Ruginoasa la 8 aprilie în sâmbătă lui Lazar, la 11 noaptea și a doua zi pe la 9
dimineața, Ruginoasa a fost ocupată de bolșevici. La aceeași ora ajunsesem in Sf.
Mănăstire (Agapia – n. n). Toata averea bisericii am adăpostit-o în podul bisericii de
deasupra Sf. Altar, în două lăzi, împreună cu ele icoana Maicii Domnului. Aceasta am
făcut-o cu epitropii V. D. Rotariu și Ion C. Dupalău. N-au știut alții nimenea. Mi-au
rămas afară un rând de vase și veșminte mai uzate căci de Florii voiam să slujesc,
având mulți oameni de împărtășit. Dacă nu venea ginerele meu pr. C. Enache,
preotul Cepleniței – Cotnari să mă scoată, mă prindeau bolșevicii în biserică, slujind.
(…) A fost cea mai nenorocită urmare. Am auzit că biserica, palatul și toate
clădirile din centru și în genere satul întreg sunt praf, fiind stricate parte de bolșevici,
9
Adresa nr.16/15.01.1944 trimisă de către Protoieria Circ. I Fălticeni, preotului paroh, Ghe. Popovici – din
Arhiva Bisericii Ruginoasa.
10
Preot Gheorghe Popovici – însemnări din Arhiva Bisericii Ruginoasa.
dar mai mult de oastea noastră, care a bătut cu tunurile în sat, să-i scoată pe
bolșevici”11. Greutățile inerente ale acestui
lung și greu refugiu, nu a adus nici liniște și nici împăcarea cu sine a preotului Ghe.
Popovici. Gândul și sufletul îi era tot la biserica lui din Ruginoasa. Știa că acolo a lăsat
pe Cuza și familia sa, a lăsat toate odoarele și averea parohiei. Afla din spusele celor
puțini ramași acolo că o parte din lăzile cu odoare bisericești, icoana Maicii Domnului
cu Pruncul și sicriele lui Voda Cuza și a familiei sale au fost ridicate de Corpul V al
Armatei Române, general de armată fiind Constantin Niculescu, cu destinația
Mănăstirea Curtea de Argeș. Așa pășește părintele
Popovici, pas cu pas, pe urmele lui Vodă Cuza, în lungul drum la care domnitorul nici
nu a gândit că-l va face după moartea sa. Primul popas îl face la Biserica din Tupilați,
județul Roman, parcurge acest drum alături de armata română și în apropiere de
Trifești, la 5 mai 1944 s-au aflat, chiar în mijlocul luptelor. După o scurtă oprire la
Biserica părintelui Cahian din Trifești Roman, aflăm că în lungul periplu poposesc o
vreme la Mănăstirea Sămurcărești-Ciorogârla: „În anul 1944, osemintele domnitorului
Ioan Cuza, în drum spre Curtea de Argeș, unde au fost mutate temporar de la
Ruginoasa, de teama ocupației rusești, au fost depuse pentru scurtă vreme la
mănăstirea Ciorogârla - Sămurcășești 12. La sfârșitul lunii mai, lăzile cu osemintele și
odoarele bisericii se predau pe baza de inventar părintelui arhimandrit de la Mănăstirea
Curții de Argeș13.
Întors din refugiu la 3 martie 1945, la aproape un an de absență, părintele Popovici
găsește Ruginoasa de nerecunoscut. Nici o casă nu se mai afla în picioare.
Oamenii sărăciți și flămânzi își făceau adăpost mai mult prin bordeie, sub
pământ. Găsește biserica acestei parohii distrusă aproape în întregime: acoperișul
complet ars, bolta de deasupra cafasului spartă, clopotnița se ținea numai în trei pereți,
iar intrarea complet stricată. Nu mai exista nici o icoană, nici strană, nici veșminte și
nici o carte. Catapeteasma era distrusă complet și sfânta masă sfărâmată. Interiorul era
plin de găuri de gloanțe și ghiulele semn ca în interior s-au dus lupte crâncene.
În paralel cu lupta ce o avea de dus pentru refacerea acestui monument istoric,
părintele Popovici, alături de localnici nu visau decât la momentul în care aveau să-l
readucă pe Cuza Vodă acasă. De aceea era necesar ca biserica să fie grabnic refăcută.
Moldova sărăcise în urma războiului, ajutorul enoriașilor nu era decât de ordin
moral. Autoritățile statului nu reușeau să țină pasul cu greutățile și stricăciunile
provocate de război. Așa că Ruginoasei i-au trebuit ani pentru a-și reface biserica
monument.
Ținând legătura cu preoții parohiilor Trifești și Tupilați din ținutul Romanului
află cu mulțumire că cele trei sicrie cu osemintele lui Cuza și a familiei sale, icoana
Maicii Domnului îmbrăcată în argint, precum și cele două lăzi țărănești cu tezaurul
bisericii acestei parohii, ridicate de Armata Română, au fost în trecere pe acolo dar au
luat drumul Mănăstirii Curtea de Argeș.
La 19 mai 1945, părintele Popovici primește din partea Episcopiei Argeșului,
11
Preot Gheorghe Popovici – Scrisoare către Protopopiatul Fălticeni, 26 junie 1944, mănăstirea Agapia,
jud. Neamț.
12
http://www.manastirea-samurcasesti-ciorogarla.ro/
13
Arhiva Bisericii Ruginoasa.
spre deplina sa satisfacție, o adresă în care se confirmă faptul că toate obiectele
menționate în raportul trimis către Mănăstirea Curtea de Argeș, se află în păstrare cu
toată grija până va fi posibilă readucerea lor la Ruginoasa 14. Încrezători în
promisiunile primite, ruginoșenii încep munca asiduă pentru refacerea bisericii. Zeci de
memorii și cerințe au fost înaintate tuturor instituțiilor statului în sprijinirea
demersurilor lor de a reface acest sfânt lăcaș de cult de importantă valoare națională.
Toate aveau aceeași motivație: „… vrem sa-l aducem pe Vodă Cuza și să-l așezăm în
cavoul unde el a lăsat să odihnească pentru totdeauna”15.
Și cum un necaz nu vine niciodată singur, locuitorii din
Ruginoasa aud cu stupoare că se intenționează ducerea osemintelor domnitorului de la
Curtea de Argeș, direct la Iași.
Găsim în arhiva Bisericii Domnești un memoriu adresat
domnului Prim Ministru, datat la începutul anului 1947, semnat de preotul paroh,
autoritățile locale și locuitori ai Ruginoasei în care spuneau: ,,Domnule Prim Ministru,
Subsemnații locuitori din comuna Ruginoasa și din împrejurimi, care au fost în zona
celui mai crâncen război, care ne-a dărâmat nu numai casele noastre, dar și bisericile,
școlile și celelalte instituții, venim prin aceasta a vă arăta că: în biserica din
Ruginoasa au odihnit rămășitele pământești ale lui Cuza Vodă și fiilor săi, prinții
Alexandru și Dimitrie. Au fost evacuate și se găsesc acum la Curtea de Argeș.
Am fost informați că un grup de
domni, care-n timpurile aceste grele s-ar putea ocupa cu altceva – pentru binele Țării
și-au pus în minte, să-l ducă pe Vodă-Cuza și să-l așeze la Sf. Mitropolie de la Iași, cu
care n-are nici o legătură. Noi am așteptat ca Românii de pe întregul întins al Țării să
pună mână de la mână să repare biserica de la Ruginoasa și să-l readucă pa Vodă,
să-l așeze în cavoul, unde el a lăsat prin testament să fie îngropat. Domnii de la Iași
aici să-și dea obolul, nu să facă cheltuieli zadarnice cu un nou cavou. Lutul ființei lui
Vodă Cuza aici se găsește, în pământul Ruginoasei. Aici îl știu toți românii, cum îl
știu pe Ștefan cel Mare la Putna și pe Alexandru cel Bun la Bistrița. Noi cerem cu
insistență, la Dvs. cu autoritatea domniei Sale, domnului Prim Ministru Dr. Petru
Groza – București. Dvs. să hotărâți a se repara biserica de la Ruginoasa și a se aduce
rămășitele pământești ale lui Vodă Cuza și a se așeza în cavoul unde el a lăsat să
odihnească pentru totdeauna”16. În 4 martie 1947, la scurt timp
după punerea în discuție a acestor probleme în Dezbaterile Camerei Deputaților,
semnatarii acestui memoriu primesc răspuns:,, Prea Cucernice Părinte Popovici,
/După primirea memoriului ce mi-ați trimis, am și făcut în cameră, intervenirea pentru
reparațiile bisericii și a Palatului. După cum veți vedea și în alăturata dare de seamă
a ședinței în acea zi, Dl. ministru de Culte mi-a și răspuns imediat, că a și prevăzut
fond special în buget pentru reparații care vor începe îndată ce bugetul nou, va intra
în aplicare. Ceea ce însă m-a surprins a fost, comunicarea, atât a D-lui ministru de
Culte, cât și a D-lui M. Sadoveanu, președintele camerei; cum că din partea
guvernului s-a hotărât ducerea la Iași a osemintelor lui Vodă Cuza și a lui M.
Kogălniceanu pentru a fi puse împreună într-o criptă în curtea Mitropoliei.
14
Ibidem.
15
Ibidem.
16
Ibidem.
 S-a și format un comitet, vicarul Justinian, Primarul Iașilor, etc.
La aceasta am răspuns destul de apăsat, că nu vom dezarma, până când nu
vom reuși a readuce la Ruginoasa osemintele lui Vodă Cuza. Căci acolo a lăsat el, cu
limbă de moarte să fie înmormântat. M-au aprobat mai toți deputații Moldoveni cât și
generalul Vasile Rășcanu, o rudă îndepărtată a lui Vodă Cuza. Deci, va trebui, să
trecem la lucru. Un memoriu cât mai documentat din partea locuitorilor și
autorităților din Ruginoasa (…) întâi să-l iscăliți, la Ruginoasa, și apoi a urma trimis
mie și cu care voi interveni pe lângă Comitet și pe lângă Guvern, solicitând mai întâi
D-lui Prim Ministru”17.
Cercetând cu atenție Arhiva Documentelor Statului din acea vreme
nu se regăsește nicio decizie luată în acest sens, dar osemintele Domnitorului Cuza au
fost ridicate în data de 3 aprilie 1947 și transportate la Iași de către Fundația Culturală
„Mihail Kogălniceanu”. Deși intenția acestui comitet era de a reînhuma osemintele lui
Cuza alături de cele ale lui Mihail Kogălniceanu, cel ce i-a fost bun sfetnic și prieten
până la moarte, într-un mausoleu construit în curtea Mitropoliei din Iași, acest lucru nu
s-a întâmplat, dovadă că și astăzi rămășitele pământești ale lui Kogălniceanu, se află în
cimitirul „Eternitatea” din Iași. Iar condiția impusă de Consiliul de Miniștri de a fi mai
întâi consultat un membru al familiei Cuza rămâne doar o supoziție.
Biserica din Ruginoasa, cu pași mărunți, dar fermi, intră în procesul de
reparație și refacere, dar sufletul celor care au trudit, tânjesc încă după Cuza Vodă.
Niciodată Ruginoasa nu a renunțat la ideea că odată și odată … se va
întoarce acasă.
În aprilie 1949, deși biserica încă nu se afla într-un punct de refacere care să
permită întoarcerea la Ruginoasa a celorlalți membri ai familiei Cuza, totuși teama de a
nu fi privați de posesia lor, s-a început demersul de aducere a osemintelor celorlalți
membrii ai familiei Cuza și tezaurului bisericii. Un document arată foarte clar cum
stăteau lucrurile în 1949, când au fost aduse la Ruginoasa odoarele bisericii: „Astăzi,
11 aprilie 1949, subsemnații: Protosinghel Clement Pânzaru, Eclesiarhul Catedralei
Sf. Episcopii a Argeșului și Preotul Gheorghe Popovici, parohul Parohiei Ruginoasa,
jud. Baia, am procedat: primul la predare și secundul la primire a inventarului averii
bisericii Parohiei Ruginoasa, care a fost adăpostit din vremea evacuării – 5 mai 1944
– la Eclesiarhia Sf. Episcopii a Argeșului.
Toate obiectele s-au predat și primit conform Procesului-Verbal din 5
mai 1944, afară de Steagul Unirii, care a fost predat Muzeului Militar din București,
sicriul cu osemintele Domnitorului Alexandru Ioan Cuza, care a fost predat delegației
Asociației „Mihail Kogălniceanu” și transportat la Iași și trei sicrie cu osemintele
familiei Domnitorului Alexandru Ioan Cuza, care au rămas până la noi dispoziții în
seama Eclesiarhiei Sf. Episcopii a Argeșului”18.
Astăzi în biserica din Ruginoasa sunt adăpostite, în raclă, următoarele
oseminte: Sultana Cuza (+1865) - mama lui Alexandru Ioan Cuza, Dimitrie Cuza
(1864-1888) și Alexandru Cuza (1861-1890) - fiii lui, marele comis Grigorie Cozadini
17
Ibidem.
18
Proces Verbal, Arhiva Bisericii Ruginoasa.
(+1869) - unchiul lui și Dimitrie Cuza - fratele Domnitorului. În criptă sunt Săndulache
și Ecaterina Sturza - ctitorii acestei biserici - cu fiii lor.
Constantin C. Giurescu spunea în lucrarea sa „Viața și opera lui Cuza
Vodă”: „…Judecata asupra vieții și operei lui Cuza Voda se poate face astăzi, fără
ură și fără părtinire .A pierit ura celor loviți de marile reforme din timpul domniei lui,
s-au potolit patimile; nu e nevoie nici de părtinire, caci faptele vorbesc de la sine si-i
proclamă meritul”19.
Chiar dacă la Ruginoasa nu mai sunt astăzi osemintele Domnitorului
Alexandru Ioan Cuza, locuitorii de aici se poartă de parcă timpul s-a oprit în loc, și, la
fel ca înainte de război, în fiecare an la 24 ianuarie, Ziua Unirii, sau la 15 mai, ziua
morții sale, se adună la biserică pentru o slujbă de pomenire a lui, a familiei sale și a
celor ce au contribuit la Unirea Principatelor Române din 1859. Ruginoasa rămâne
localitatea cu rădăcinile adânc înfipte în istoria României.
Și, precum spunea I. G. Valentineanu, „Măreț a fost
spectacolul pe care l-a reprezentat România în ziua de 29 mai, anul 1873, la
Ruginoasa”20. Întotdeauna a existat conflictul între două principii;
cel reprezentat de Cuza și cel reprezentat de urmașii săi. Șidacă n-ar fi existat la acea
vreme Ruginoasa, poate că Al.I.Cuza azi n-ar mai fi avut mormânt.
Nicolae Iorga spunea în lungile sale discursuri : ,, E
greu drumul la morminte: la căpătâiul lor nu se așteaptă nici o răsplată; dar cine
merge la un mormânt părăsit, acela începe frumos o viață politică. Cine știe unde vor
ajunge acei tineri care au fost alaltăieri la Ruginoasa și ieri la cimitirul din Iași, dar
când vor căuta cele mai frumoase și mai nobile amintiri ale tinereții lor, ei se vor
gândi la acea clipă când au ingenunchiat înaintea mormintelor celor mai mari și mai
nedreptățiți oameni ai țării lor.Acei oameni sunt mihail Kogălniceanu și răposatul
întru fericită amintire Alexandru Ioan I-iu, cel d-intîiu Domn al Țerii Românești.”
Și poate c-ar trebui reînnoite
jurămintele făcute la căpătâiul Domnitorului la fel ca în 1909 : ,,Să jurați că în curând
veți lua oasele Lui din cutia cea mucezită din cavou și le veți duce în Mitropolia din
Iași; să jurăm că vom lupta cu credință și jertfă pentru ideia nouă, ideia naționalistă,
care e susținută de oameni drepți, oameni cu cultură, iar nu de șarlatani și oamenii
interesului.”21

19
Constantin C. Giurescu, Viața și opera lui Cuza Vodă, Ed. Cartea Veche, București, 2000, p. 383.
20
Ioan G. Valentineanu – Din memoriile mele. Alegerea, detronarea și înmormântarea lui Cuza-Vodă,
București, 1898.
21
Pelerinagiu la Ruginoasa, Revista ,,Neamul Românesc”, Anul VII, nr.62, p.981.