Introducere

Pescuitul este o activitate esențială pentru mulți oameni din Uniunea Europeană și din
întreaga lume. Fie că vorbim despre comunități costiere sau despre industria alimentară,
pescuitul reprezintă un furnizor crucial de hrană, locuri de muncă și resurse economice. Acesta
contribuie la securitatea alimentară și la coeziunea socială, jucând un rol semnificativ în cultura
și tradițiile multor comunități.
Cu toate acestea, creșterea cererii pentru produsele piscicole a condus la o presiune constantă
asupra acestor resurse. Suprapescuitul, poluarea apelor și schimbările climatice au dus la
scăderea dramatică a stocurilor de pește și la perturbarea ecosistemelor marine. Aceste
amenințări pun sub semnul întrebării durabilitatea pescuitului pe termen lung și necesitatea
reglementărilor stricte.
Politica Comună de Pescuit a Uniunii Europene a fost creată pentru a reglementa și gestiona
activitatea de pescuit în statele membre. Scopul său fundamental este de a asigura exploatarea
durabilă a resurselor piscicole și de a proteja mediul marin. Acest cadru de reglementări, adoptat
în 1983 și revizuit în mod repetat, reprezintă o abordare integrată de gestionare a pescuitului și a
resurselor marine.
Scopul acestui proiect este de a examina Politica Comună de Pescuit din Uniunea Europeană
și de a evalua eficacitatea sa în atingerea obiectivelor de gestionare durabilă a resurselor
piscicole și de protejare a mediului marin. Prin analiza amănunțită, proiectul își propune să ofere
o înțelegere profundă a modului în care aceasta funcționează și de ce este esențială.

1
 Capitolul I

1. Istoricul și evoluția Politicii Comune în Domeniul Pescuitului

PCP reprezintă o dezvoltare semnificativă în cadrul Uniunii Europene, deoarece gestiunea

resurselor piscicole era anterior de competența fiecărui stat membru în parte. Anii '70 au adus o
recunoaștere tot mai clară a problemelor legate de pescuit în Europa, cum ar fi supraexploatarea
resurselor piscicole, conflictele privind accesul la apele de pescuit și necesitatea de a proteja
mediul marin.
Astfel, în 1983, a fost instituită PCP, care a avut drept scop să asigure o gestionare comună și
coordonată a resurselor marine. Aceasta a fost una dintre primele politici comune în domeniul
economic din UE și a avut ca obiectiv principal prevenirea concurenței distructive între statele
membre și asigurarea unei gestionări durabile a stocurilor de pește.
Evoluția PCP a fost marcată de mai multe reforme importante. Reforma din 1992 a adus ideea
de TAC-uri și contingentamente, ceea ce a însemnat limitarea cantităților totale de pește ce pot fi
capturate. Aceasta a fost o încercare de a combate supraexploatarea. Reforma din 2002 a introdus
gestionarea bazată pe drepturi, care a alocat cote individuale pescarilor și proprietarilor de nave
pentru anumite stocuri de pește, promovând astfel o mai mare responsabilitate în gestionarea
resurselor.
Reforma din 2013 a accentuat sustenabilitatea, cerând reduceri semnificative ale capturilor
până în 2020 și o gestionare mai flexibilă a resurselor piscicole. Ultima reformă, din 2019, a
vizat consolidarea politicilor de conservare și promovarea inovării în sectorul pescuitului.
De asemenea, se bazează pe obiective și principii de bază solide, reglementări specifice și
legislație destinată gestionării resurselor marine și protecției mediului marin.Obiectivul principal
este prevenirea supraexploatarea stocurilor de pește și menținerea lor la niveluri durabile, astfel
încât să poată fi pescuite în mod continuu pentru generațiile viitoare. Principiul precauției este
esențial în PCP, care implică luarea de măsuri preventive pentru a preveni riscurile grave asupra
resurselor piscicole și a mediului marin, chiar în absența unor date științifice complete. Această
abordare reflectă angajamentul UE de a proteja resursele marine.

2
 Totodată, PCP adoptă o abordare bazată pe ecosistem. Acest principiu recunoaște că speciile
de pește fac parte dintr-un ecosistem marin complex, iar gestionarea trebuie să aibă în vedere
interacțiunile complexe dintre specii și habitatul lor. Protecția biodiversității și menținerea
echilibrului natural în ecosistem sunt priorități.
Reglementările și legislația relevante pentru pescuit sunt puse în aplicare prin intermediul
Regulamentului de bază al PCP (Regulamentul (UE) nr. 1380/2013). Acest regulament stabilește
cadrul general pentru gestionarea resurselor piscicole în apele UE, inclusiv TAC-urile,
contingentamentele și măsurile de conservare. De asemenea, UE a adoptat reglementări privind
controlul și inspecția pentru a asigura respectarea regulamentelor PCP, monitorizarea activităților
de pescuit și combaterea pescuitului ilegal. Pentru a reglementa piața produselor piscicole și
pentru a asigura transparența, au fost stabilite reglementări specifice privind comercializarea și
etichetarea produselor pește.

3
 Capitolul 2

2. Starea Actuală a Resurselor Marine și Pescuitului în Uniunea Europeană

Conform raportului anual al Comisiei Europene privind Starea Resurselor Piscicole, se
constată că, în ultimii ani, aproximativ 41% din stocurile de pește din Marea Baltică au fost
înregistrate la niveluri biologice nesigure. De asemenea, în Marea Nordului, peste 50% dintre
stocurile majore de pește, cum ar fi codul și merluciu, sunt suprapescuite sau într-o stare precară.
Impactul asupra sectorului piscicol este semnificativ, deoarece aceste evaluări duc la restricții
precum TAC-urile și contingentamentele. În 2019, UE a stabilit TAC-uri și contingentamente
pentru mai multe specii de pește, cu reducerea semnificativă a capturilor pentru a restabili
stocurile. De exemplu, pentru codul din Marea Irlandei, s-a impus o reducere de 50% a capturilor
pentru a conserva acest stoc.
UE este unul dintre cei mai mari consumatori și importatori de produse piscicole din lume.
În 2019, producția internă de pește din UE a atins aproximativ 4,2 milioane de tone, dar cererea
depășește această capacitate de producție, iar UE importă în continuare o cantitate semnificativă
de pește și produse din pește. Conform datelor Eurostat, în 2020, importurile totale de produse
piscicole în UE au depășit 6,6 milioane de tone. Principalele țări furnizoare sunt Norvegia,
Islanda, China, Thailanda și Vietnam. Comerțul cu produse piscicole aduce beneficii economice
semnificative, dar adesea ridică întrebări legate de sustenabilitate și controlul calității, deoarece
unele produse pot proveni din practici de pescuit nereglementate sau pot avea etichetări
incorecte.
Aproximativ 180.000 de pescari sunt angajați în sectorul piscicol, iar în cadrul industriei ,
sunt create numeroase locuri de muncă suplimentare în procesarea și comercializarea produselor
din pește. Cu toate acestea, suprapescuirea și restricțiile de pescuit au dus la reduceri
semnificative ale veniturilor comunităților piscicole. În plus, în multe cazuri, comunitățile
piscicole se confruntă cu provocări legate de diversificarea economiilor locale pentru a face față
declinului sectorului piscicol. Aceasta este o problemă complexă, deoarece nu implică doar
aspecte economice, ci și sociale și culturale, iar sprijinul comunităților piscicole este un subiect
crucial în dezvoltarea politicilor de pescuit.

4
Aceste comunități se confruntă cu numeroase provocări sociale și economice, precum:
1. Suprapescuirea și restricțiile de pescuit: De-a lungul anilor, restricțiile de pescuit, cum ar
fi TAC-urile și contingentamentele, au dus la reducerea semnificativă a capturilor în
multe zone. Acest lucru a avut un impact negativ asupra veniturilor pescarilor și a
comunităților dependente de pescuit.
2. Declinul stocurilor de pește: În multe cazuri, stocurile de pește au scăzut semnificativ din
cauza supraexploatării. Acest lucru a redus disponibilitatea și diversitatea speciilor de
pește, afectând veniturile și securitatea alimentară a comunităților piscicole.
3. Efecte asupra ocupării forței de muncă: Scăderea activității de pescuit a avut un impact
asupra ocupării forței de muncă în comunitățile piscicole. Pescarii și muncitorii din
industria piscicolă se confruntă cu incertitudini legate de locurile de muncă și venituri.
4. Nevoia de diversificare: Pentru a face față declinului sectorului piscicol, multe comunități
se străduiesc să-și diversifice economiile locale. Aceasta poate implica investiții în
turism, agricultură, pescuitul recreațional sau alte industrii.
5. Sprijin din partea UE: Uniunea Europeană oferă sprijin financiar și asistență tehnică
pentru comunitățile piscicole prin intermediul Fondului European pentru Pescuit și
Afaceri Maritime. Aceste fonduri au ca scop să faciliteze tranziția și să sprijine
dezvoltarea durabilă în comunitățile afectate.
6. Angajament pentru dezvoltarea durabilă: Pentru a aborda impactul social și economic,
strategiile de dezvoltare durabilă sunt din ce în ce mai importante. Acestea includ
promovarea pescuitului sustenabil, dezvoltarea turismului local și investiții în proiecte de
conservare și refacere a ecosistemelor marine.

5
 Capitolul 3

3.Fondurile și Finanțarea în Domeniul Pescuitului

În perioada 2014-2020, FEP a avut un buget total de aproximativ 6,4 miliarde de euro.
România a primit o alocare financiară totală de 232.072.724,00 de milioane de euro pentru
programul de dezvoltare a sectorului pescuitului pentru perioada 2021-2027. Dintre acești bani,
162.450.905,00 de milioane de euro provin din contribuția Uniunii Europene. Aceste fonduri
sunt direcționate spre diverse obiective:
 Modernizarea Flotelor de Pescuit: FEP sprijină modernizarea și eficientizarea navelor de
pescuit pentru a le face mai durabile și mai competitive.
 Dezvoltarea Durabilă a Comunităților Piscicole: Pentru a ajuta comunitățile piscicole să
se adapteze la schimbările din sector, FEP finanțează proiecte care promovează
dezvoltarea economică și socială în aceste zone.
 Acvacultura și Conservarea Resurselor Marine: Fondurile sunt alocate și pentru
promovarea acvaculturii, care reprezintă o sursă durabilă de pește și fructe de mare. De
asemenea, FEP sprijină măsurile de conservare a resurselor marine și cercetarea științifică
a stocurilor de pește.
Alocarea fondurilor este realizată pe baza unor criterii specifice, cum ar fi evaluările
stocurilor de pește și planurile de gestionare durabilă, de către statele membre în funcție de
necesitățile specifice și prioritățile identificate. Aceste resurse sunt utilizate pentru:
 Modernizarea și adaptarea flotelor de pescuit la cerințele de gestionare durabilă.
 Creșterea sustenabilă a acvaculturii, pentru a reduce presiunea asupra stocurilor de pește
sălbatice.
 Dezvoltarea durabilă a comunităților piscicole, inclusiv sprijinirea diversificării
economiilor locale.
 Promovarea cercetării și inovației în sectorul piscicol pentru a găsi soluții durabile.

6
 Capitolul 4

4. Compararea Efectelor PCP în Două Țări Maritime Europene

Franța și Olanda sunt două țări membre ale Uniunii Europene cu economii maritime
semnificative, dar diferențe notabile în ceea ce privește impactul Politicii Comune în Domeniul
Pescuitului asupra sectorului lor de pescuit.
Franța are una dintre cele mai mari flote de pescuit din UE și o lungă tradiție de pescuit în
apele sale maritime. Impactul PCP asupra economiei locale a fost semnificativ. Reglementările
stricte privind cotele de pescuit au redus capturile, afectând veniturile pescarilor și industria de
prelucrare a peștelui. Comunitățile costiere din Franța au simțit presiunea economică datorată
restricțiilor.
Aceasta a determinat o adaptare la măsuri de conservare. Franța a fost nevoită să reducă
numărul de zile de pescuit, să ajusteze tehnicile de pescuit și să implementeze dispoziții privind
gestionarea durabilă. În ciuda provocărilor, sectorul de pescuit din Franța a căutat să se
concentreze pe gestionarea durabilă și să diversifice activitățile.
Olanda, deși deține o flotă de pescuit mai mică în comparație cu alte țări precum Franța, s-a
adaptat la PCP. Cu o economie mai diversificată, impactul economic asupra economiei locale a
fost mai redus. Comunitățile costiere și pescărești din Olanda au mai multe surse de venit și sunt
mai bine pregătite pentru a face față schimbărilor din sectorul pescuitului.
Olanda s-a orientat către acvacultură și pescuitul în apele interioare. Reglementările privind
cotele de pescuit și gestionarea resurselor au fost aplicate și în Olanda, dar impactul acestor
măsuri a fost mai bine absorbit în contextul unei economii diversificate.
S-a pus un accent mai mare pe inovație și cercetare pentru a găsi soluții durabile pentru sectorul
piscicol. Investițiile au fost orientate spre dezvoltarea acvaculturii și altor practici durabile care
să reducă presiunea asupra stocurilor de pește sălbatic.
Așadar, impactul Politicii Comune în Domeniul Pescuitului variază în funcție de
caracteristicile fiecărei țări, precum dimensiunea flotei, speciile de pește pescuite și gradul de
dependență față de pescuit în economia locală. Franța a resimțit un impact mai semnificativ
asupra economiei și comunităților sale costiere, în timp ce Olanda, cu o economie mai
diversificată, a fost mai bine pregătită pentru a face față schimbărilor din sectorul pescuitului.

7
 Concluzii

În încheiere, acest proiect a ilustrat complexitatea și importanța Politicii Comune în

Domeniul Pescuitului a Uniunii Europene. De-a lungul capitolelor abordate, am investigat
istoricul și evoluția PCP, obiectivele și principiile sale, reglementările relevante, starea actuală a
resurselor marine, comerțul cu produse piscicole, impactul social și economic, precum și
fondurile și finanțarea.
Comparând impactul PCP în Franța și Olanda, am observat diferențe semnificative în
abordările celor două țări. Franța se confruntă cu provocări legate de dimensiunea flotei sale de
pescuit și de dependența economică de sectorul piscicol, în timp ce Olanda s-a orientat spre
acvacultură și inovație. Această comparație subliniază flexibilitatea PCP și necesitatea adaptării
la particularitățile naționale.
În timp ce PCP a avut un impact semnificativ asupra gestionării durabile a resurselor marine,
există încă provocări majore, precum suprapescuirea și impactul asupra comunităților piscicole.
Fondurile și finanțarea, în special Fondul European pentru Pescuit, au fost cruciale pentru
sprijinirea politicilor comune în domeniul pescuitului.
În viitor, este esențial să continuăm eforturile de evaluare a eficacității politicii, să ne
concentrăm asupra impactului schimbărilor climatice asupra resurselor piscicole și să promovăm
inovația pentru dezvoltarea durabilă a sectorului. Această lucrare a evidențiat că gestionarea
responsabilă a resurselor marine este esențială pentru securitatea alimentară și mediul marin în
UE și trebuie să fie o prioritate continuă.

8
 Bibliografie

1. https://www.europarl.europa.eu/portal/ro
2. https://www.europarl.europa.eu/factsheets/ro/sheet/61/
3. https://www.greenpeace.org/romania/
4. https://www.madr.ro/
5. https://oceans-and-fisheries.ec.europa.eu/index_en