Sunteți pe pagina 1din 15

PROIECT

COMERT INTERNATIONAL

CRACIUN IONUT
MARKETING, ID
Analizati comertul international al Ecuadoruluidin urmatoarele perspective:

1)Pozitonarea economiei nationale in cadrul sistemului economiei mondiale. Aveti in vedere


urmatoarele aspecte:
- tipologia economiei nationale
- locul si structura comertului inte national
- tipul de specializare internationala (intersectoriala sau inter/ intraindustrie) in finctie de struc-
tura comertului
Ecuadorul face parte din grupul tarilor în curs de dezvoltare conform Conferintei Natiunilor
Unite pentru Comert si Dezvoltare (U.N.C.T.A.D.), unine creata în 1964.
Începând cu mai 2018, 195 de state sunt membre UNCTAD:toți membrii ONU, plus statele
observatoare ale ONU, statele Palestina și Vaticanul. Membrii UNCTAD sunt împărțiți în patru
liste, diviziunea fiind bazată pe grupuri regionale ale Organizației Națiunilor Unite, cu șase mem-
bri care nu au semnat: Armenia, Kiribati, Nauru, Sudan de Sud, Tadjikistan, Tuvalu. Lista A este
constituită în mare parte din țările din grupurile ONU din Africa și Asia-Pacific. Lista B este
formată din țările grupului vest-european și alții. Lista C este formată din țările Grupului statelor
din America Latină și Caraibe (GRULAC). Lista D este formată din țările Grupului Europei de
Est.
Listele, definite inițial în rezoluția 1995 a Adunării Generale 1995, servesc la echilibrarea dis-
tribuției geografice a reprezentării statelor membre în cadrul Comitetului pentru Dezvoltare
Comercială și în alte structuri UNCTAD. Listele sunt similare cu cele ale UNIDO, o agenție
speializată a ONU. Cel mai recent membru sunt palestinienii.
Lista C din care face parte si Ecuadorul cuprinde 33 de membri: Antigua și Barbuda, Argen-
tina, Bahamas, Barbados, Belize, Bolivia, Brazilia, Chile, Columbia, Costa Rica, Cuba, Domi-
nica, Republica Dominicană, Ecuador, El Salvador, Grenada, Guatemala, Guyana, Haiti,
Hondu- ras, Jamaica, Mexic, Nicaragua, Panama, Paraguay, Peru, Saint Kitts și Nevis, Sfânta
Lucia, Saint Vincent și Grenadine, Surinam, Trinidad și Tobago, Uruguay, Venezuela.
Tarile în curs de dezvoltare au fost grupate, dupa originea lor, în trei categorii iar Eduadorul
face parte din fostele tari coloniale sau dependente.Independența Republicii Ecuador a devenit
efectivă după mai multe încercări ale creolilor europeni - sunt clasa conducătoare din America
Latină - de a câștiga puterea, deoarece au primit tratament discriminatoriu în comerț și în accesul
la poziții de conducere.. În Independența Ecuadorului se pot distinge trei momente semnificative,
primul din 1808 până în 1812, al doilea din 1812 până în 1820 și al treilea din 1820 până în
1822. Creolii au profitat de slăbiciunea Spaniei datorită invaziei napoleoniene în Peninsula
Iberică, pentru a încerca să înlocuiască vicerezii numind comisii care ar guverna în numele
„monarhului legitim”.Teritoriile din Quito și Guayaquil (Cuenca o făcuseră deja înainte) au
devenit parte din Columbia Mare, cu numele de District District de Sud. În 1830, odată cu dizol-
varea Gran Columbia, Ecuador a devenit un stat independent, primul său președinte a fost gen-
eralul Juan José Flores.
Ecuador, la fel ca toate țările latino-americane, a devenit stat independent, deoarece dorea să
aibă putere și libertate politică pentru a-și desfășura activitățile economice; Creolii considerau ca
este nedrept să fie excluși din decizii politice și economice. Au căutat să-și păstreze și să-și
îmbunătățească statutul.
În mod tradițional, economia ecuadoriană s-a bazat pe agricultură, minerit și pescuit. Începând
cu anii 70, industria petrolieră a jucat un rol esențial în dezvoltarea țării, dar începând cu acest
secol, exporturile de produse agricole sunt adevăratul motor al creșterii economice din țară. Con-
form datelor macroeconomice, Ecuador este într-o creștere constantă, produsul intern brut s-a
triplat în ultimii 10 ani, în aceeași linie ascendentă se află venitul său pe cap de locuitor care a
crescut cu 235% în aceeași perioadă. Dacă avem în vedere datele socioeconomice, vedem cum
emigrația a influențat rata natalității, deoarece în ultimii 12 ani a fost redusă cu 18%.
Exporturile Ecuadorului la nivel mondial reprezinta 0.11%, iar importurile 0.12% in 2018.
Structura comertuluisau international este:
Produse agricole

Cele mai exportate produse (milioane de dolari pe an)


Cele mai importate produse (milioane de dolari pe an)

Ponderea in economie a comertului cu produse agricole grafic si valoarea (milioane de dolari


pe an)

Produse ne-agricole
Cele mai exportate produse (milioane de dolari pe an)

Cele mai importate produse (milioane de dolari pe an)


Ponderea in economie a comertului cu produse ne-agricole grafic si valoarea (milioane de
dolari pe an)

Comerțul cu servicii comerciale reprezinta 0.04 % din piata mondiala si 0.06 % dim im-
porturile la nivel mondial.

Defalcarea exporturilor totale ale economiei cu servicii comerciale pe principalele tipuri de


servicii, in procente (2018)
Defalcarea importurilor totale ale economiei cu servicii comerciale pe principalele tipuri de
servicii, in procente (2018)

Transportul- evolutia sa la nivel mondial in ceea ce priveste importurile si exporturile si


felul in care acesta se realizeaza (2010-2018)

Călătorii- evolutia sa la nivel mondial in ceea ce priveste importurile si exporturile si


valoarea acestora (2010-2018)
Alte servicii comerciale și servicii legate de bunuri - evolutia sa la nivel mondial in
ceea ce priveste importurile si exporturile si valoarea acestora (2010-2018)
Importuri si exporturi alte servicii comerciale

Importuri si exporturi servicii comerciale legate de bunuri

Exporturi de alte servicii comerciale in functie de principaleletipuri (2018)

Propietatea industrială
Cereri de brevet, 2017

Aplicații pentru mărci comerciale, 2017


Aplicații de proiectare industrială, 2017

Stuctura exporturilor totale ale Ecuadorului la nivel mondial in 2017 in functie de produsele
exportate este reprezentata grafic mai jos:

Stuctura importurilor totale ale Ecuadorului la nivel mondial in 2017 in functie de produsele
importate este reprezentata grafic mai jos:

Stuctura exporturilor totale ale Ecuadorului la nivel mondial in 2018 in functie de destinatia
unde sunt exportate este reprezentata grafic mai jos:

Stuctura importurilor totale ale Ecuadorului la nivel mondial in 2018 in functie de destinatia
de unde sunt importate este reprezentata grafic mai jos:

Soldul balanței de comerț exterior este un indicator aferent ambelor fluxuri de comerț inter-
național. Indicatorul se determina prin intermediul urmatoarei formule:
Soldij= xij-mij,
Unde: xij , mij= exporturile respectiv importurile produsului i din regiunea/ţara j
Soldul balanței de comerț exterior al Ecudorului privind totalul marfurilor exportate si a celor
importate este:
Sold = 21606 - 23193 = -1587
Unde: 21606 reprezinta totalul marfurilor exportate, 23193 reprezinta totalul marfurilor impor-
tate, exprimate anual in milioane de dolari.
Ecudorul are un export bazat pe produse agricole (55% in 2017) si pe carburanti si produse
minere (37.5% in 2017), iar importul este preponderent bazat pe produse cu un grad inalt de
procesare (69.6% in 2017), carburanti si produse minere (18.7% i 2017) si produse agricole
(11.2 % in 2017). Tinand cont de datele de mai sus specializarea acestei tari este inter-
sectorială exportul fiind bazat pe produse agricole (55% in 2017), iar importul pe produse cu un
grad inalt de procesare (69.6% in 2017).

2) Indicatori aferenţi fluxurilor de comerţ internaţional ale economiei pe categorii de bunuri.


Aveţi în vedere următorii indicatori:
- soldul balanţei comerciale
- gradul de acoperire a importurilor prin exporturi
- balanţa comercială normalizată
Soldul balanței de comerț exterior este un indicator aferent ambelor fluxuri de comerț inter-
național. Indicatorul se determina prin intermediul urmatoarei formule:

Soldij= xij-mij,
Unde: xij , mij= exporturile respectiv importurile produsului i din regiunea/ţara j
Soldul balanței de comerț exterior al Ecudorului privind totalul marfurilor exportate si a celor
importate este:
Sold = 21606 - 23193 = -1587
Unde: 21606 reprezinta totalul marfurilor exportate, 23193 reprezinta totalul marfurilor impor-
tate, exprimate anual in milioane de dolari.
Soldul balanței de comerț exterior al Ecudorului privind produsele agricole exportate si a celor
importate este:
Sold = 11048 - 2532 = 8516
Unde: 11048 reprezinta produsele agricole exportate, 2532 reprezinta produsele agricole im-
portate, exprimate anual in milioane de dolari.
Soldul balanței de comerț exterior al Ecudorului privind alimentele exportate si a celor impor-
tate este:

Sold = 10028 - 2326 = 7702


Unde: 10028 reprezinta alimentele exportate, 2326 reprezinta alimentele importate, exprimate
anual in milioane de dolari.
Soldul balanței de comerț exterior al Ecudorului privind combustibilii și produsele miniere
exportate si a celor importate este:

Sold = 9085 - 4868 = 4217


Unde: 9085 reprezinta combustibilii și produsele miniere exportate, 4868 reprezinta combus-
tibilii și produsele miniere importate, exprimate anual in milioane de dolari.
Soldul balanței de comerț exterior al Ecudorului privind combustibilii exportate si a celor
importate este:

Sold = 8807 - 4542 = 4265


Unde: 8807 reprezinta combustibilii exportate, 4542 reprezinta combustibilii importate, expri-
mate anual in milioane de dolari.
Soldul balanței de comerț exterior al Ecudorului privind produsele cu un grad inalt de
procesare exportate si a celor importate este:

Sold = 1293 - 15509 = -14216


Unde: 1293 reprezinta produsele cu un grad inalt de procesare exportate, 15509 reprezinta
produsele cu un grad inalt de procesare importate, exprimate anual in milioane de dolari.
Soldul balanței de comerț exterior al Ecudorului privind fierul si otelul exportate si a celor
importate este:

Sold = 64 - 938 = -874


Unde: 64 reprezinta fierul si otelul exportate, 938 reprezinta fierul si otelul importate, expri-
mate anual in milioane de dolari.
Soldul balanței de comerț exterior al Ecudorului privind chimicalele exportate si a celor
importate este:

Sold = 207 - 3994 = -3787


Unde:207 reprezinta chimicalele exportate, 3994 reprezinta chimicalele importate, exprimate
anual in milioane de dolari.
Soldul balanței de comerț exterior al Ecudorului privind produsele farmaceutice exportate si
a celor importate este:

Sold = 37 - 1039 = -1002


Unde:37 reprezinta produsele farmaceutice exportate, 1039 reprezinta produsele farmaceu-
tice importate, exprimate anual in milioane de dolari.
Soldul balanței de comerț exterior al Ecudorului privind mașini și echipamente de transport
exportate si a celor importate este:

Sold = 295 - 6962 = -6667


Unde:295 reprezinta mașini și echipamente de transport exportate, 6962 reprezinta mașini și
echipamente de transport importate, exprimate anual in milioane de dolari.
Soldul balanței de comerț exterior al Ecudorului privind echipamente de birou și telecomuni-
cații exportate si a celor importate este:

Sold = 19 - 1435 = -1416


Unde:19 reprezinta echipamente de birou și telecomunicații exportate,1435 reprezinta
echipamente de birou și telecomunicații importate, exprimate anual in milioane de dolari.
Soldul balanței de comerț exterior al Ecudorului privind prelucrarea electronică de date și
echipamente de birou exportate si a celor importate este:

Sold = 12 - 472 = -460


Unde:12 reprezinta prelucrarea electronică de date și echipamente de birou exportate,472 re-
prezinta prelucrarea electronică de date și echipamente de birou importate, exprimate anual in
milioane de dolari.
Soldul balanței de comerț exterior al Ecudorului privind echipamente de telecomunicații
exportate si a celor importate este:
Sold = 6 - 878 = -872
Unde: 6 reprezinta echipamente de telecomunicați exportate, 878 reprezinta echipamente de
telecomunicați importate, exprimate anual in milioane de dolari.
Soldul balanței de comerț exterior al Ecudorului privind circuite integrate și componente
electronice exportate si a celor importate este:

Sold = 1 - 85 = -84
Unde: 1 reprezinta circuite integrate și componente electronice exportate, 84 reprezinta cir-
cuite integrate și componente electronice importate, exprimate anual in milioane de dolari.
Soldul balanței de comerț exterior al Ecudorului privind ehipamentele de transport expor-
tate si a celor importate este:

Sold = 119 - 2537 = -2418


Unde: 119 reprezinta ehipamentele de transport exportate, 2537 reprezinta ehipamentele de
transport importate, exprimate anual in milioane de dolari.
Soldul balanței de comerț exterior al Ecudorului privind produsele auto exportate si a
celor importate este:

Sold = 35 - 2174 = -2139


Unde: 35 reprezinta produsele auto exportate, 2174 reprezinta produsele auto importate, ex-
primate anual in milioane de dolari.
Soldul balanței de comerț exterior al Ecudorului privind textilele exportate si a celor im-
portate este:

Sold = 67 - 479 = -412


Unde: 67 reprezinta textilele exportate, 479 reprezinta textilele importate, exprimate anual
in milioane de dolari.
Soldul balanței de comerț exterior al Ecudorului privind îmbrăcămintea exportate si a celor
importate este:

Sold = 29 - 258 = -229


Unde: 29 reprezinta îmbrăcămintea exportate, 258 reprezinta îmbrăcămintea importate, ex-
primate anual in milioane de dolari.

Soldul balantei comerciale a Ecuadorului de observa in figura de mai jos

Balanta comerciala in ceea ce priveste valoare totala a importurilor si exporturilor este nega-
tiva avand valoarea de -1587 milarde de dolari pe an. Pentru primele patru categorii de produse
din tabel balanta comerciala este pozitiva cu valori cuprinse intre 4217 si 8516 milarde de dolari
pe an. Pentru restul produselor aceasta este negativa variind de la -84 la -14216.
Gradul de acoperire a importurilor prin exporturi in ceea ce priveste valoare totala a impor-
turilor si exporturilor este de 93.16 %.Pentru primele patru categorii de produse din tabel gradul
de acoperire a importurilor prin exporturi este cuprins intre 186.63% si 436.33% trecand de
100%. Pentru restul produselor el acesta este sub 100% variind intre 0.68% si 13.99%.
Organizaţia pentru Cooperare şi Dezvoltare Economică (OCDE) recomanda folosirea balantei
comerciale normalizate, considerand-o preferabila valorii balantei comerciale absolute, dar si
ratei de acoperire. Valoare balantei comerciale nu permite comparatiile intre tari de
marime diferita, iar rata de acoperire prezinta o asimetrie fata de valoarea I.

Comertul de marfuri si servicii - indicatori ai balantei comerciale

Pe imagine se observa evolutia balantei comerciale normalizata din 2005 pana in 2018. Astfel
aceasta creste de la -0.016 in 2005 pana la -0.072 in 2010, apoi are un trend descendent atingand
valoarea de -0.054 in 2015 iar in 2018 ajunge la valoarea de -0.019.
Bibiografie

1. https://www.wto.org
2. https://www.wto.org/
3. https://unctadstat.unctad.org/countryprofile/generalprofile/en-gb/218/index.html
4. Carbaugh R. "International Economics", South-Western Cengage Learning, Mason
USA, 2008
5. Drăgan G. "Fundamentele comerţului internaţional" Editura ASE, Bucureşti, 2004
6. Ignat I., Pralea S., Economie mondială, Editura Sedcom Libris, Iaşi, 2006
7. Olteanu D., "Specializarea tehnologică a producției și exportului la nivel European, din per-
spectiva convergenței reale" Academia Română, Institutul Național de Cercetări
economice, Seria Working Paper, no. 6, 2008
8. Stângaciu O.A. Convergenţa comerţului regional intra-industrie în România - o
perspectivă empirică asupra modelelor de specializare, Editura Alma Mater a Universităţii
„Vasile Al- ecsandri” din Bacău, 2012
9. Stângaciu O.A. Dinamica comerţului internaţional şi convergenţa economiilor regionale
în România, Editura Alma Mater a Universităţii „Vasile Alecsandri” din Bacău, 2012
10. «World Economic Outlook Database, April 2019». IMF.org (en inglés). Fondo Monetario
Internacional. Consultado el 5 de octubre de 2019.
11. «World Bank Country and Lending Groups». datahelpdesk.worldbank.org (en
in- glés). Banco Mundial. Consultado el 5 de octubre de 2019.
12. «World Economic Outlook Database, October 2019». IMF.org. Fondo Monetario
Internac- ional. Consultado el 26 de octubre de 2019.
13. «Inequality-adjusted Human Development Index (IHDI)». hdr.undp.org (en inglés). Pro-
grama de las Naciones Unidas para el Desarrollo (PNUD). Consultado el 11 de diciembre
de 2019.
14. «http://www.eltelegrafo.com.ec/noticias/economia/8/la-desigualdad-cae-48-puntos-en-ecua-
dor-2»
15. «http://www.eltelegrafo.com.ec/noticias/economia/8/ecuador-capto-capitales-por-usd-1-500-
millones-de-los-paises-de-la-union-europea»
16. «Coup dur pour la « fin de cycle » en Equateur». www.mede.org. Consultado el 21 de
dic- iembre de 2018.
17. Ruiz Montero, Autor, Adolfo (2007). Las Nuevas Dimensiones del Derecho Agrario: Ambi-
ental, Alimentario, Comunitario. Bahía Blanca (Argentina): Ediuns, 2007
18. Países con mayor superficie forestal Archivado el 3 de marzo de 2011 en la Wayback
Ma- chine. Informe de Classora a partir de Banco Mundial
19. Superficie forestal en Ecuador Banco Mundial
20. Países con más carreteras pavimentadas Archivado el 5 de marzo de 2011 en la
Wayback Machine. Informe de Classora a partir de Banco Mundial
21. Países más competitivos Archivado el 5 de marzo de 2011 en la Wayback Machine.
Informe de Classora a partir de Foro Económico Mundial
22. Países más competitivos Archivado el 5 de marzo de 2011 en la Wayback Machine.
Informe de Classora a partir de Foro Económico Mundial
23. https://en.wikipedia.org/wiki/United_Nations_Conference_on_Trade_and_Development

S-ar putea să vă placă și