Rețeaua „Lucy”

Potrivit unor documente NSA declasificate, informațiile furnizate sovieticilor de

către „Lucy” au inclus organizarea detaliată a grupurilor de armate germane
desemnate să participe la invazia URSS, informație necrezută de sovietici până
când a fost validată de atacul propriu-zis din 22 iunie 1941. Deloc surprinzător,
această validare din mers a informațiilor trimise a însemnat că următoarele
informații trimise au fost tratate ca aur curat.

Conform unor documente CIA declasificate, rețeaua „Lucy” din Germania cuprindea
zece persoane, militari cu grade superioare și civili. Șapte au fost identificate, însă trei
continuă să rămână necunoscute chiar și în prezent.

Primul agent identificat a fost generalul-maior Hans Oster, șeful de cabinet al

amiralului Canaris, șeful Serviciului de Informații Militare – Abwehr. O altă sursă, tot
din Abwehr, a fost Hans Bernd Gisevius, viceconsul la Zürich și ofițer al Abwehr.

Următoarele surse identificate au fost generalul Erich Fellgiebel, șeful transmisiunilor

din cadrul OKW, și locțiitorul său, generalul-locotenent Fritz Thiele.

Conform unui document NSA declasificat, în mod ironic, contrainformațiile germane

nu au detectat fluxul de informații transmis de sursele germane ale cercului deoarece
acel trafic era ascuns în traficul Enigma. Generalul Fritz Thiele a reușit să furnizeze
rețelei de spionaj „Lucy” o mașină Enigma, utilizată pentru criptarea mesajelor
militare, împreună cu setările necesare.

Thiele a aranjat împreună cu șeful său să se recruteze un mic grup de telegrafiști

pentru expedierea mesajelor către indicativul RAHS (pe care l-a atribuit rețelei
„Lucy”), ca parte a traficului obișnuit transmis zilnic de la centrul de comunicații al
Înaltului Comandament al Forțelor Terestre (OKH). Telegrafiștii, aparent, nu știau ce
transmiteau sau cine se ascundea în spatele acestui indicativ. Aceștia pur și simplu
executau ordinele primite și transmiteau mesajele către destinatar.

Alte surse recrutate au fost colonelul Rudolf von Gersdorff, șeful structurii de
cercetare (informații) în cadrul Grupului de Armate Centru, precum și colonelul Fritz
Boetzel, șeful structurii de cercetare (informații) în cadrul Grupului de Armate Sud-
Est (cu comandamentul în Atena). Nu în ultimul rând, ultimul agent identificat a fost
Carl Goerdeler, politician și fost primar al Leipzigului, șeful opoziției conservatoare.

Cele mai importante informații pe care le-a transmis la Moscova din 1941 au fost
obținute de sursa cunoscută sub numele de cod „Werther”. Unii autori îl consideră pe
„Werther” ca fiind încadrat în OKW, alții o consideră o sursă artificială în care mai
mulți informatori au fost combinați, din motive de securitate.

Prima dată când germanii au dat de „Werther” a fost pe 25 decembrie 1942, când au
interceptat și descifrat un mesaj de la Moscova către Rado. Mesajul solicita
transmiterea urgentă a numărului de divizii formate din recruți până la 1 ianuarie
1943. Întrucât informația solicitată se putea obține din documentele „Ersatz Heer”
(Forțele de rezervă), contraspionajul german a dedus că spionul sau o rețea de spioni
se afla în cadrul OKW. Acesta a fost de-a lungul timpului punctul de plecare pentru
căutarea identității lui „Werther”, speculându-se intens, fără a se accepta pe deplin
versiunile oferite.

Una dintre variantele cel mai intens dezbătute i-a aparținut lui Reinhard Gehlen –
șeful FHO din aprilie 1942 până la încheierea războiului și după război primul
director al Serviciului Federal de Informații Externe – BND
(Bundesnachrichtendienst) între 1956 și 1968. Acesta a susținut că Martin Bormann ar
fi fost sursa „Werther”, în timp ce alții au sugerat că „Werther” era tot un mijloc de
mascare a materialului ULTRA.

Cu toate că identitatea nu a fost stabilită niciodată și probabil că va rămâne așa, un

raport CIA pe subiectul acțiunilor de spionaj sovietice și rețelele de spionaj din
Europa în intervalul 1936-1945 sugerează o serie de posibilități, printre care se
numără membri ai Abwehr – inclusiv șeful structurii, amiralul Canaris, și ofițeri din
cadrul OKW și OKH.

Deși cea mai mare parte a traficului radio dintre rețelele din Elveția și Moscova va
rămâne ascuns publicului probabil încă mulți ani, analiza activității cercului de spionaj
arată că „Lucy” și sursele sale nu-și pot asuma în totalitate meritul pentru informațiile
cruciale cu privire la Kursk. Corelate cu informațiile provenite din alte surse, este
foarte posibil să se fi dovedit valoroase. Se poate spune același lucru despre ULTRA?