Sunteți pe pagina 1din 3

Poetizați-vă prezența

Cânt țintele sunt singure, se întâmplă lucruri importante: chiar și cel mai vag
sentiment de ușurare că nu sunteți acolo și totul s-a sfârșit. Familiaritatea și supraexpunerea
vor da naștere acestei reacții. Rămâneți evaziv atunci, astfel încât să tânjească să vă revadă
când sunteți departe și să vă asocieze doar cu gânduri care le fac plăcere. Ocupați-le mintea
prin alternarea unei prezențe excitante cu o distanță rece, a momentelor exuberante urmate
de absențe calculate. Asociați-vă cu imagini și obiecte poetice, astfel încât, atunci când se
gândesc la dumneavoastră, să înceapă să vă vadă printr-o aură idealizată. Cu cât le apăreți
mai des în minte, cu atât vă vor învălui în fantezii seducătoare. Alimentați aceste fantezii cu
subtile contradicții și schimbări de comportament.

Secretul seducției

Cu toții aveam o imagine despre sine care este mai măgulitoare decât
adevărul: ne credem generoși, altruiști, cinstiți, buni, inteligenți ori frumoși într-o
măsură mai mare decât suntem cu adevărat. Este extrem de dificil să fim cinstiți cu
noi înșine în legătură cu propriile limite. Simțim o nevoie disperată să ne idealizăm.
După cum remarcă scriitoarea Angela Carter, mai degrabă suntem în rând cu îngerii
decât cu primatele superioare din care ne tragem de fapt.
Această nevoie de idealizare se extinde la legăturile noastre romantice pentru
că atunci când ne îndrăgostim sau suntem prinși în mrejele altei persoane vedem
propria reflexie. Alegerea pe care o facem atunci când hotărâm să ne implicăm într-o
relație cu o altă persoană dezvăluie ceva important și intim despre noi: nu acceptăm
că ne-am putea îndrăgosti de cineva de duzină, inferior, fără gusturi, pentru că acest
lucru s-ar reflecta negativ asupra imaginii noastre. În plus, este adesea mai probabil
să ne îndrăgostim de o persoană care ne seamănă într-un fel sau altul. Dacă acea
persoană are anumite lipsuri sau este prea comună, atunci noi înșine suntem limitați
ori comuni. Nu, cu orice preț, persoana iubită trebuie să fie supraevaluată și
idealizată, cel puțin de dragul propriului respect de sine. În plus, într-o lume dură și
plină de dezamăgiri, este extrem de plăcut să îți închipui orice în legătură cu
persoana cu care ai o relație.
Astfel, sarcina seducătorului devine ușoară: oamenii își doresc din tot sufletul
să li se ofere șansa de a vă învălui ei pe dumneavoastră în fanteziile lor. Nu dați cu
piciorul acestei ocazii de aur expunându-vă prea des sau devenind atât de familiar și
de banal încât ținta să vă vadă exact așa cum sunteți. Nu trebuie să fiți vreun înger
ori vreun monument de virtute – ar fi foarte plictisitor. Puteți fi periculos, insolent,
chiar puțin vulgar, în funcție de gusturile victimei. Dar nu fiți niciodată comun sau
limitat. În poezie (spre deosebire de realitate), totul este posibil.
Pentru a vă face țintele să vă idealizeze, este esențial să adăugați o undă de
îndoială – poate că nu sunteți chiar atât de interesat de ele, sunteți cumva evaziv. Nu
uitați: dacă vă pot avea cu ușurință, înseamnă că nu valorați atât de mult. Este greu
să poleiești în imagini poetice o persoană care se oferă atât de ieftin. Dacă, după
manifestarea interesului inițial, arătați foarte clar că nu sunteți atât de accesibil, dacă
strecurați o urmă de îndoială, ținta își va imagina că aveți ceva special, elevat și greu
de atins.
Oamenilor le place foarte mult să-i asocieze pe ceilalți cu figuri fantastice din
copilărie. John F. Kennedy se prezenta ca personaj cavaleresc. Pablo Picasso nu era
doar marele pictor cu o pasiune pentru fetele tinere, ci și Minotaurul din legenda
greacă ori personajul demonic și farseur pe care femeile îl găsesc atât de seducător.
Aceste asocieri nu trebuie sugerate prea devreme; au efect numai după ce ținta a
început să vă cadă în mreje. Secretul este să vă asociați imaginea cu un personaj
mitologic sau poetic prin vestimentația pe care o purtați, lucrurile pe care le spuneți,
locurile pe care le frecventați.
Orice tip de experiență înălțătoare, artistică sau spirituală, stăruie în minte mai
mult decât experiențele normale. Trebuie să găsiți o cale pentru a împărtăși asemenea
momente cu țintele – un concert, o piesă de teatru, o experiență spirituală, orice este
necesar – astfel încât să asocieze ceva elevat cu dumneavoastră. Momentele de
exuberanță petrecute împreună au o imensă putere de seducție. De asemenea, orice
obiect poate fi plin de rezonanțe poetice ori asocieri sentimentale, așa cum am
discutat în secțiunea anterioară. Darurile pe care le faceți și alte obiecte pot fi
impregnate de prezența dumneavoastră; dacă sunt asociate cu amintiri plăcute,
vederea lor aduce în minte imaginea dumneavoastră și accelerează procesul de
poetizare.
Deși se spune că absența umple inima de dragoste, o absență insinuată prea
devreme poate fi fatală. Trebuie să vă înconjurați ținta cu toată atenția, astfel încât în
acele momente critice, când nu sunteți lângă ea, mintea să-i lucreze încă sub imperiul
sentimentului lăsat de prezența dumneavoastră. Faceți tot ce puteți pentru ca ținta să
se gândească tot timpul la dumneavoastră. Scrisori, suveniruri, cadouri, întâlniri
neașteptate – toate contribuie la o omniprezență poetică. Totul trebuie să-i
amintească de dumneavoastră.

Simbolul: Aura. Treptat, când ținta rămâne singură, începe să-și imagineze un fel de
strălucire slabă în jurul figurii dumneavoastră, formată din toate posibilele plăceri pe care le
puteți oferi, nimbul prezenței dumneavoastră intense, al calităților nobile. Aura vă separă de
ceilalți oameni. Nu o faceți să dispară printr-o prezență prea familiară și comună.

Acela ce nu știe cum să învăluie o fată, astfel încât ea să nu mai aibă ochi pentru ceea ce nu
vrea el să vadă, acela ce nu știe cum să-și poetizeze prezența în mintea unei fete, astfel încât
totul să vină de la ea așa cum își dorește el – este și rămâne un ageamiu… Este o artă să-ți
poetizezi prezența în mintea unei fete.
- SØren Kirekegaarrd, Jurnalul unui seducător
Am nevoie de o femeie care să reprezinte ceva, orice; să fie foarte frumoasă ori foarte bună,
sau, în cel mai rău caz, foarte vicleană; foarte inteligentă sau foarte proastă, dar să fie ceva.
- Alfred de Musset

S-ar putea să vă placă și