Creați o necesitate –

Stimulați neliniștea și nemulțumirea

O persoană perfect satisfăcută nu poate fi sedusă. Trebuie să insinuați în mintea

țintelor tensiunea și dezechilibrul. Stârniți în ele sentimente de nemulțumire, se insatisfacție
față de ele însele și de situația lor: le lipsește aventura din viață, s-au îndepărtat de idealurile
tinereții, au devenit plictisitoare. Sentimentele de inadecvare pe care le generați vă vor oferi
prilejul să vă strecurați, să le faceți să vă considere soluția la problemele lor. Durerea și
neliniștea sunt cei mai buni precursori ai plăcerii. Învățați să fabricați nevoia pe care să o
satisfaceți.

Secretul seducției

Toată lumea poartă o mască în societate; ne prefacem că suntem mai siguri pe

noi decât suntem de fapt. Nu dorim ca alții să ne întrezărească sinele neîncrezător.
De fapt, egoul și personalitatea noastră sunt mai fragile decât par; maschează
sentimente de confuzie și pustietate sufletească. Ca seducător, nu trebuie să
confundați niciodată aparența cu realitatea. Oamenii sunt întotdeauna susceptibili să
fie seduși, deoarece tuturor le lipsește sentimentul deplinătății, toți simt că le lipsește
ceva în adâncul sufletului. Aduceți-le îndoielile și angoasele la suprafață și îi puteți
conduce și ademeni după cum doriți.
Nimeni nu vă va vedea ca pe o persoană pe care să o urmeze sau de care să se
îndrăgostească dacă nu este determinat întâi să reflecteze asupra propriului sine și să
vadă ce anume îi lipsește. Înainte ca procesul de seducție să meargă mai departe,
trebuie să le puneți o oglindă în față, în care să-și zărească pustiul interior. Odată ce
au conștientizat lipsa, pot acum să se concentreze asupra dumneavoastră, ca asupra
unei persoane care este capabilă să umple golul. Nu uitați: cei mai mulți dintre noi
suntem leneși. Efortul este prea mare ca să scăpăm singuri de sentimentul de
plictiseală sau inadecvare; e mai ușor și mai incitant să permiți altcuiva să facă acest
lucru. Dorința de a avea pe cineva care să ne umple golul sufletesc reprezintă o
slăbiciune pe care o exploatează toți seducătorii. Insinuați în sufletul oamenilor
neliniștea cu privire la viitor, deprimarea, faceți-i să-și pună la îndoială propria
identitate, să sesizeze plictiseala care le roade viața încetul cu încetul. Terenul este
pregătit. Semințele seducției pot fi sădite.
Ca seducător, sarcina dumneavoastră este să-i produceți o „rană” victimei
țintind punctul cel mai slab, o breșă în stima de sine. Dacă este blocată în rutină,
faceți-o să o conștientizeze, aducând vorba despre aceasta „cu nevinovăție”. Nu
doriți decât să adânciți puțin nesiguranța, să generați o neliniște care poate fi cel mai
bine aliniată de relația cu o altă persoană, și anume cu dumneavoastră. Trebuie să
simtă punctul dureros înainte de a se îndrăgosti.
 În rolul dumneavoastră de îndrăgostit, încercați să vă poziționați ca venind de
undeva din exterior, ca un fel de străin. Dumneavoastră reprezentați schimbarea,
diferența, alungarea rutinei, ispita exotismului. Faceți victimele să creadă că, prin
comparație, viețile lor sunt plictisitoare, iar prietenii lor, mai puțin interesanți decât
au crezut. Nu uitați: oamenii preferă să creadă că viața lor este neinteresantă nu din
cauza lor înșiși, ci din cauza circumstanțelor, a oamenilor plictisitori pe care îi
cunosc, a orașului în care s-au născut. Odată de i-ați făcut să simtă ispita exotismului,
sunt ușor de sedus.
O altă zonă cu potențial extraordinar în seducție spre care puteți ținti este
trecutul victimei. Înaintarea în vârstă este sinonimă cu renunțarea sau
compromiterea idealurilor tinereții, cu pierderea spontaneității și a vioiciunii, într-un
fel. Fiecare dintre noi conștientizează acest lucru în sinea sa. Ca seducător, trebuie să
o aduceți la suprafață, să scoateți în evidență foarte clar cât de mult s-au îndepărtat
oamenii de obiectivele și idealurile lor trecute. Dumneavoastră, în schimb,
prezentați-vă ca reprezentând acel ideal, oferind șansa de a recăpăta tinerețea
pierdută prin aventură, prin seducție. Bătrânețea este întotdeauna sedusă de tinerețe,
dar înainte de toate, tinerii trebuie să clarifice ce anume le lipsește celor mai în vârstă
și cum și-au pierdut idealurile. Doar atunci vor simți aceștia că prezența tinerilor le
va permite să recapete scânteia, spiritul rebel pe care vârsta și societatea au conspirat
să le înăbușe.
Acest concept are aplicații infinite. Corporațiile și politicienii știu că nu pot
seduce publicul, astfel încât acesta să creadă sau să facă exact ce își doresc fără să
trezească întâi un sentiment de lipsă și nemulțumire. Faceți masele să nu mai știe cu
certitudine cine sunt și apoi le puteți ajuta să-și definească o nouă identitate. Toate
acestea sunt valabile atât pentru grupuri ori națiuni, cât și pentru indivizi: nu pot fi
seduși fără să fie făcuți să simtă că le lipsește ceva.
O parte a strategiei electorale a lui John F. Kennedy în 1960 a fost să-i facă pe
americani să se simtă nemulțumiți de anii 1950 și să creadă că țara s-a îndepărtat
foarte mult de idealurile ei. Vorbind de anii cincizeci, el nu menționa stabilitatea
economică a națiunii sau afirmarea ei ca superputere. În schimb, sugera că perioada a
fost marcată de conformitate, de lipsa riscului și a aventurii, de pierderea valorilor
frontierei americane. A-l vota pe Kennedy era sinonim cu a te angaja într-o aventură
colectivă, a te întoarce la idealuri la care renunțaseși. Înainte însă ca oamenii să se
alăture luptei sale, trebuia să conștientizeze cât de mult pierduseră, ce le lipsea. Un
grup, ca și un individ, se poate împotmoli în rutină , rătăcindu-se de obiectivele
inițiale. Prea multă prosperitate îl secătuiește de puteri. Se poate seduce o națiune
întreagă făcându-se apel la insecuritatea colectivă, la sentimentul acela latent că nu
totul este ceea ce pare a fi. Stârnind nemulțumire față de prezent și amintindu-le
oamenilor de trecutul glorios, le puteți zdruncina simțul identității. Apoi, puteți fi
acela care îl redefinește – o seducție irezistibilă.

Simbolul: Săgeata lui Cupidon. Ceea ce trezește dorința în cel sedus nu este o atingere
blândă ori o senzație plăcută; este o rană. Săgeata creează durerea, nevoia de alinare. Înainte
de dorință, trebuie să existe durere. Țintiți săgeata către punctul cel mai slab al victimei,
creând o rană pe care puteți deschide și redeschide mereu.

Tați suntem precum fragmentele de monede pe care copiii le rup în jumătate, ca suveniruri,
făcând două dintr-una. Fiecare dintre noi își caută pentru totdeauna jumătatea care să i se
potrivească… Și astfel, întreaga tevatură este urmarea acelei stări originare, când eram un
întreg, iar acum, când tânjim după acea deplinătate primordială, încercând să o găsim,
spunem că suntem îndrăgostiți.
- Discursul lui Aristofan în Simpozionul lui Platon

Nimeni nu se poate îndrăgosti dacă este, măcar în parte, satisfăcut de ceea ce are sau ceea ce
este. Experiența îndrăgostirii își are originea într-o tristețe extremă, în incapacitatea de a găsi
ceva de valoare în viața cotidiană. „Simptomul” predispoziției de a te îndrăgosti nu este
dorința conștientă de a face acest lucru, dorința intensă de a ne îndrăgosti de a ne îmbogăți
viața; este sentimentul profund că suntem lipsiți de valoare, că nu avem nimic valoros și
rușinea de a nu avea… De aceea, cel mai adesea se îndrăgostesc tinerii, întrucât ei sunt
profund incerți, nesiguri de valoarea lor și, nu rareori rușinați de sine. Același lucru se aplică
și oamenilor de altă vârstă, atunci când pierd ceva din viață – când li se sfârșește tinerețea sau
când încep să îmbătrânească.
- Francesco Alberoni, Despre cum ne îndrăgostim

Dorința și dragostea au ca obiect lucruri sau calități pe care persoana ce nutrește aceste
sentimente nu le posedă în prezent și a căror lipsă o resimte.
- Socrate, Citat în simpozionul lui Platon

Ritmul normal al vieții oscilează în general între o mulțumire de sine moderată și un vag
disconfort, care își are originea în realizarea propriilor defecte. Ne-am dori să fim la fel de
frumoși, tineri, puternici sau inteligenți precum unele dintre cunoștințele noastre. Ne-am
dori să realizăm la fel de multe ca ei, tânjim după funcții și avantaje similare, după același
succes sau unul mai mare. A fi încântat de sine reprezintă excepția și este, destul de des, un
ecran de fum pe care îl fabricăm pentru noi și, desigur, pentru ceilalți. Undeva, în spatele lui,
este un sentiment stăruitor de stinghereală generată de propria persoană, de ușoară antipatie
față de noi înșine. Susțin că sporirea acestei dispoziții de nemulțumire face ca cineva să fie
susceptibil de „a se îndrăgosti”. În majoritatea cazurilor, această atitudine de neliniște este
inconștientă, dar în unele se atinge pragul conștientizării sub forma unei ușoare stânjeneli,
sau a unei nemulțumiri stăruitoare ori realizarea faptului că suntem supărați, fără a înțelege
motivul.
- Theodor Reik, Despre dragoste și dorință