Documente Academic
Documente Profesional
Documente Cultură
Secretul seducției
Simbolul: Săgeata lui Cupidon. Ceea ce trezește dorința în cel sedus nu este o atingere
blândă ori o senzație plăcută; este o rană. Săgeata creează durerea, nevoia de alinare. Înainte
de dorință, trebuie să existe durere. Țintiți săgeata către punctul cel mai slab al victimei,
creând o rană pe care puteți deschide și redeschide mereu.
Tați suntem precum fragmentele de monede pe care copiii le rup în jumătate, ca suveniruri,
făcând două dintr-una. Fiecare dintre noi își caută pentru totdeauna jumătatea care să i se
potrivească… Și astfel, întreaga tevatură este urmarea acelei stări originare, când eram un
întreg, iar acum, când tânjim după acea deplinătate primordială, încercând să o găsim,
spunem că suntem îndrăgostiți.
- Discursul lui Aristofan în Simpozionul lui Platon
Nimeni nu se poate îndrăgosti dacă este, măcar în parte, satisfăcut de ceea ce are sau ceea ce
este. Experiența îndrăgostirii își are originea într-o tristețe extremă, în incapacitatea de a găsi
ceva de valoare în viața cotidiană. „Simptomul” predispoziției de a te îndrăgosti nu este
dorința conștientă de a face acest lucru, dorința intensă de a ne îndrăgosti de a ne îmbogăți
viața; este sentimentul profund că suntem lipsiți de valoare, că nu avem nimic valoros și
rușinea de a nu avea… De aceea, cel mai adesea se îndrăgostesc tinerii, întrucât ei sunt
profund incerți, nesiguri de valoarea lor și, nu rareori rușinați de sine. Același lucru se aplică
și oamenilor de altă vârstă, atunci când pierd ceva din viață – când li se sfârșește tinerețea sau
când încep să îmbătrânească.
- Francesco Alberoni, Despre cum ne îndrăgostim
Dorința și dragostea au ca obiect lucruri sau calități pe care persoana ce nutrește aceste
sentimente nu le posedă în prezent și a căror lipsă o resimte.
- Socrate, Citat în simpozionul lui Platon
Ritmul normal al vieții oscilează în general între o mulțumire de sine moderată și un vag
disconfort, care își are originea în realizarea propriilor defecte. Ne-am dori să fim la fel de
frumoși, tineri, puternici sau inteligenți precum unele dintre cunoștințele noastre. Ne-am
dori să realizăm la fel de multe ca ei, tânjim după funcții și avantaje similare, după același
succes sau unul mai mare. A fi încântat de sine reprezintă excepția și este, destul de des, un
ecran de fum pe care îl fabricăm pentru noi și, desigur, pentru ceilalți. Undeva, în spatele lui,
este un sentiment stăruitor de stinghereală generată de propria persoană, de ușoară antipatie
față de noi înșine. Susțin că sporirea acestei dispoziții de nemulțumire face ca cineva să fie
susceptibil de „a se îndrăgosti”. În majoritatea cazurilor, această atitudine de neliniște este
inconștientă, dar în unele se atinge pragul conștientizării sub forma unei ușoare stânjeneli,
sau a unei nemulțumiri stăruitoare ori realizarea faptului că suntem supărați, fără a înțelege
motivul.
- Theodor Reik, Despre dragoste și dorință