Carismaticul

Carisma este un har care ne suscită interesul. Provine dintr-o calitate interioară –
încrederea în sine, energia sexuală, hotărârea cu care urmărește atingerea scopurilor,
mulțumirea de sine – care celor mai mulți oameni le lipsește, dar pe care și-o doresc. Acest har
radiază spre exterior, din toate gesturile carismaticilor, făcându-i pe ei să pară extraordinari
și superiori, iar pe noi să credem că sunt mai mult decât putem vedea: sunt zei, sfinți, vedete.
Carismaticii pot învăța cum să-și amplifice carisma printr-o privire pătrunzătoare, un
discurs înflăcărat ori un aer misterios. Pot seduce în masă. Învățați să creați iluzia că aveți
carismă, radiind intensitate și rămânând, totodată, detașați.

Carisma și seducția

Carisma reprezintă seducția la nivel de masă. Carismaticii cuceresc mulțimile,

acestea lăsându-se, apoi, conduse de ei. Procesul cuceririi mulțimii este simplu și
respectă un tipar similar seducției de tip unu-la-unu. Carismaticii au anumite calități
care sunt irezistibile, îi scot în evidență. Poate fi vorba de încrederea în sine,
îndrăzneală sau calm. Reușesc să ascundă în mister sursa acestor calități. Deși nu
dezvăluie proveniența încrederii și mulțumirii lor de sine, acestea pot fi sesizate de
oricine; radiază în exterior, aparent fără vreun efort conștient. Fețele Carismaticilor
sunt, de regulă, însuflețite, pline de energie, dorință, vioiciune – imaginea unui
îndrăgostit, pe dată cuceritor, chiar cu tentă ușor sexuală. Îi urmărim bucuroși pe
Carismatici deoarece ne place să fim conduși, în special de persoane care promit
aventură și prosperitate. Ne pierdem cu totul în țelul lor, devenim atașați emoțional
de aceștia, ne simțim mai plini de viață crezând în ei – ne îndrăgostim.
Carisma acționează la nivelul sexualității reprimate, creează o tensiune
erotică. Totuși, originea cuvântului nu aparține sexualității, ci religiei, iar religia
rămâne adânc înrădăcinată în carisma modernă.
Cu mii de ani în urmă, oamenii credeau în zei și spirite, însă puțini puteau
declara că au fost martorii vreunui miracol, o demonstrație practică a puterii divine.
Un om, totuși, care părea stăpânit de vreun spirit divin – vorbirea în limbi
necunoscute, căderea în extaz, exteriorizarea unor intense viziuni – se evidenția ca
fiind alesul zeilor. Iar acest om, preot sau profet, dobândea puteri deosebite asupra
celorlalți. Cele mai multe dintre marile religii au avut ca fondator un Carismatic, o
persoană care prezenta fizic semnele grației divine.
În zilele noastre, despre aceia care au un aspect impunător, atrăgând atenția
atunci când intră într-o încăpere, se spune că au carismă. Dar chiar și aceste tipuri
mai puțin exaltate revelează o urmă a calității sugerate de sensul inițial al cuvântului.
Carisma acestora este misterioasă și inexplicabilă, niciodată evidentă. Posedă o
neobișnuită siguranță. Au un dar – deseori ușurința limbajului – care îi scot în
evidență din mulțime. Transmit o viziune.
 Carisma poate părea un lucru mistic, însă nu înseamnă că nu se pot învăța
anumite trucuri prin care carisma pe care o aveți deja să sporească ori să devină mai
vizibilă. Iată însușirile de bază care contribuie la crearea iluziei de carismă:

Scopul. Dacă oamenii cred că aveți un plan, că știți ce urmăriți, vă vor urma
instinctiv. Direcția nu contează: alegeți o cauză, un ideal, o viziune și arătați că nu vă
abateți de la scopul propus. Oamenii își vor imagina că siguranța dumneavoastră are
o bază reală.

Misterul. Misterul sălășluiește în inima carismei, însă este de un tip cu totul

aparte – un mister exprimat prin intermediul contradicției. Carismaticul poate fi atât
om de rând, cât și aristocrat (Mao Zedong), atât iritabil, cât și rece ca gheața (Charles
de Gaulle), atât apropiat, cât și distant (Sigmund Freud). Deoarece majoritatea
oamenilor sunt previzibili, efectul acestor contradicții este o carismă copleșitoare.
Deveniți mai greu de pătruns, adaugă mai multă culoare caracterului, îndeamnă
lumea să vorbească despre dumneavoastră. Etalați misterul puțin câte puțin și se va
duce vorba. De asemenea, oamenii trebuie ținuți la respect, pentru a-i împiedica să
vă „citească”.

Evlavia. Depășește granița religiei: politicieni atât de diferiți precum George

Washington și Lenin și-au câștigat reputația evlavioasă prin traiul lor simplu, în
ciuda puterii lor – prin adaptarea valorilor lor politice la viețile personale. Ambii
politicieni au fost de-a dreptul sanctificați după trecerea în neființă. Secretul este
acela că trebuie să aveți deja unele valori profunde; acea parte nu poate fi falsificată,
cel puțin nu fără a risca acuzații de șarlatanie care v-ar distruge carisma pe termen
lung. Următorul pas este de a arăta, cât se poate de simplu și subtil, că trăiți conform
crezului dumneavoastră.

Elocvența. Carismaticul se bazează pe puterea cuvintelor. Motivul este simplu:

cuvintele reprezintă cea mai rapidă cale de producere a turbulențelor emoționale.
Acestea pot înălța, eleva sau produce mânie fără a exista o bază concretă. Elocvența
poate fi deprinsă. Roosevelt, o persoană calmă, genul nobil, a fost capabil să se
transforme într-un nemaipomenit orator, atât prin stilul exprimării, vorbind rar și
hipnotizant, cât și prin strălucita folosire a limbajului figurativ, aliterației și retoricii
biblice. Stilul oratoric lent și autoritar este deseori mai eficient decât cel însuflețit,
deoarece acaparează mult mai subtil și nu este atât de extenuant.

Teatralitatea. Carismaticul are o prezență intensă, copleșitoare. Actorii studiază

acest tipar de secole; ei știu ce postură să adopte pe scenă ca să iasă în evidență dintre
mulți alți colegi de breaslă. Surprinzător, nu actorul care vorbește cel mai tare ori
gesticulează cel mai mult farmecă mulțimea, ci actorul care rămâne calm, emanând
siguranță de sine. Efectul poate fi ruinat de străduința exagerată.
 Dezinvoltura. Cei mai mulți oameni sunt retrași și au acces redus la propriul
subconștient – o problemă care creează oportunități Carismaticului, ce poate deveni
un fel de ecran pe care ceilalți își etalează fanteziile și dorințele ascunse. Va trebui,
mai întâi, să arătați că sunteți mai puțin inhibați decât publicul – că emanați o
sexualitate periculoasă, nu vă temeți de moarte, sunteți încântător de spontan. Chiar
și doar o vagă impresie a acestor calități îi va face pe ceilalți să creadă că sunteți mult
mai puternic de fapt.

Fervoarea. Aveți nevoie să credeți în ceva. Însă suficient de mult încât crezul să
vă anime toate gesturile și să vă înflăcăreze privirea. O condiție necesară pentru o
credință ferventă este ralierea la o cauză măreață – o cruciadă. Deveniți punctul de
atracție al persoanelor nemulțumite și arătați că nu vă bântuie niciuna dintre
îndoielile care pun stăpânire pe oamenii obișnuiți. Oamenii sunt tot mai solitari și
tânjesc după trăirile colective. Lăsați propriile convingeri, fervente și contagioase,
practic de orice natură, să le ofere ceva în care să creadă.

Vulnerabilitatea. Carismaticii afișează o nevoie de iubire și afecțiune. Sunt

deschiși publicului lor, încărcându-se cu energia acestuia; la rândul său, publicul este
electrizat de către Carismatic, energia intensificându-se în cadrul acestui schimb
ambivalent. Și întrucât carisma înseamnă sentimente apropiate de iubire,
dumneavoastră, la rându-vă , trebuie să le arătați discipolilor dragostea pentru ei.
Imaginați-vă publicul ca pe o singură persoană pe care încercați să o seduceți –
pentru oameni, nimic nu este mai seducător decât sentimentul că sunt doriți.

Cutezanța. Carismaticii sunt nonconformiști. Au o notă de aventură și

primejdie, lucru care-i atrage pe blazați. Fiți îndrăzneți în acțiuni – fiți cât mai vizibili
când vă asumați riscuri pentru binele celorlalți. Dovediți eroism: veți fi perceput
drept carismatic pentru tot restul vieții. Din contră, cel mai mic semn de lașitate ori
timiditate va conduce la ruinarea oricărei carisme dobândite până atunci.

Magnetismul. Dacă există vreun atribut fizic esențial în seducție, ochii sunt
aceia. Ei dezvăluie emoție, tensiune, detașare fără ca vreun cuvânt să fie rostit. Mina
Carismaticilor poate fi echilibrată și calmă, însă ochii lor sunt hipnotici; au o privire
pătrunzătoare care bulversează simțurile victimei, manifestând forță fără cuvinte ori
acțiune. Ochii Carismaticului nu indică niciodată teamă ori impulsivitate.

Simbolul: Becul. Invizibil ochiului, curentul care se deplasează printr-un fir electric într-un
vas de sticlă generează căldură, care se transformă în incandescență. Tot ce vedem este
strălucirea. În mijlocul întunericului, becul luminează calea.

„Carisma” ar trebui înțeleasă ca o referire la o extraordinară calitate a unei persoane,

neținând cont dacă această calitate este, de fapt, pretinsă ori presupusă. „Autoritatea
carismatică”, așadar, ar trebui înțeleasă ca o autoritate peste oameni, fie predominat
exterioară, fie predominat interioară, căreia cei guvernați i se supun ca urmare a credinței în
extraordinara calitate a unei anume persoane.
- Max Weber, Eseuri de Sociologie

Acest diavol de om exercită asupra mea o fascinație pe care nu mi-o pot explica, și în așa
măsură încât, deși nu mă tem nici de Dumnezeu și nici de diavol, atunci când mă aflu în
prezența lui încep să tremur ca un copil, iar el m-ar putea face să trec prin urechile acului ca
să mă arunc în foc.
- Generalul Vandamme, Despre Napoleon Bonaparte

[Masele] nu au fost niciodată însetate după adevăr. Reclamă iluziile și nu pot trăi fără ele.
Acestea preferă mereu irealul în fața realului; sunt aproape la fel de puternic influențate de
minciună ca de adevăr. Au o vădită tendință de a nu face nicio diferență între ele.
- Sigmund Freud, Opere Complete, Vol. 18

Carisma adevărată reprezintă abilitatea de a genera lăuntric și de a exprima la exterior emoții

extreme, o abilitate care îl pot face pe cel ce o posedă obiectul unei intense atenții, fiind imitat
fără discernământ de către alții.
- Liah Greenfield