Ecosistemul Mării Negre

Deşi nu are o diversitate biologică ridicată, Marea Neagră formează un ecosistem complex cu
trăsături unice în ceea ce priveşte caracteristicile fizico-chimice şi biologice.

Marea Neagră face parte din categoria ecosistemelor stătătoare de apă sărată. Din punct de vedere
al salinității, Marea Neagră se împarte în : zona de suprafață și zona de adâncime. Ecosistemul marin
este alcătuit din biotop şi biocenoză.

Biotopul Mării Negre

O caracteristică a Mării Negre o constituie salinitatea ei redusă, care se explică prin însemnatul
raport de apă dulce ce îl primeşte de la fluviile mari care se varsă în bazinul ei. Un rol însemnat în
dinamica speciilor marine îl au mişcările apelor mării. Variaţia termică este destul de mare între
lunile de vară, când apele ajung la 25 – 27°C şi cele de iarnă când pot coborî sub 0°C. Variaţiile de
temperatură cu inversarea lor între anotimpul cald şi rece au loc numai până la adâncimea de 75 –
100 m. Sub această adâncime există o temperatură constantă de 7°C ce creşte către fund până la 9°C

Structura biotopului determină configuraţia ecosistemului. În Marea Neagră acesta poate fi împărţit
în şase etaje principale: supralitoral, mediolitoral, infralitoral, circalitoral, periazoic și azoic.

Etajul supralitoral este format din zonele de ţărm acoperite ori stropite de valuri în mod
întâmplător. Zona prezintă o umiditate accentuată, inundabilitate, o cantitate în general mare ori
măcar semnificativă de materii organice aduse de valuri sau de origine locală. Flora este formată mai
ales din anumite forme de alge, rar licheni cu rezistenţă la variaţiile de mediu şi hidrofile. Pe langa
acestea, fauna include numeroase crustacee, insecte şi viermi. Mare parte din aceste vietăţi se
hrănesc din depozitele de materie organică.

Etajul supralitoral
Etajul mediolitoral cuprinde zona de spargere a valurilor (între 0 şi 0,5 m adâncime) şi se împarte
după natura substratului în zone pietroase, respectiv nisipoase sau mâloase.

Zonele mediolitorale pietroase adăpostesc organisme capabile să reziste perioadelor scurte de

deshidratare, aici intrând unele specii de alge şi scoici cum sunt bancurile de midii. Lor li se adaugă
vieţuitoare care vin periodic din etajul supralitoral sau infralitoral.

Etajul mediolitoral

Etajul infralitoral se află la adâncimi de 0,5 – 12 (maximum 18) m. Este zona cea mai favorabilă vieţii
în care se află majoritatea speciilor de alge, cea mai mare parte a biomasei organismelor vegetale
unicelulare, precum şi numeroase specii de animale.

Etajul infralitoral
Etajul circalitoral se găseşte de la 12 – 18 m până la 100 m adâncime (rar 150 m, uneori însă chiar 50
m). În general, aici fundul mării este mâlos ori nisipos (mai puţin).

Biocenoza în acest etaj este formată din asociaţii de scoici şi viermi ce constituie hrana preferată a
diverselor specii de peşti care vin aici din zona infralitorală, pentru a se hrăni.

Etajul circalitoral

Etajul periazoic, aflat între 100 (uneori 50) şi 150 (rar 200) m adâncime, face trecerea între stratul de
apă oxigenat, care permite viaţa animalelor şi plantelor acvatice şi stratul specific bazinului pontic,
cel al sulfobacteriilor, contaminat cu hidrogen sulfurat. În etajul periazoic se întâlnesc animale
moarte recent sau subfosile, pe care trăiesc un număr restrâns de vietăţi.

Etajul azoic începe de la 150 – 200 m şi coboară până la adâncimea maximă a Mării Negre (2.212
m). El formează un biotop unic, unde singurele specii existente sunt bacteriile sulforeducătoare

Biocenoza Mării Negre.

În alcătuirea biocenozei bazinului pontic intră aproximativ 5.000 de specii (bacterii, protozoare,
cromobionte, plante, fungi, animale). Între vieţuitoarele din biocenoza ecosistemului, sunt stabilite
diferite relaţii privind hrana, reproducerea, răspândirea, apărarea, sau altele. Cele mai importante
sunt relaţiile de nutriţie, care alcătuiesc, după locul pe care organismele marine îl ocupă în cadrul
acestora, trei sisteme funcţionale, interdependente: producătorii, consumatorii şi reducătorii
(descompunătorii).

Producătorii primari din Marea Neagră formează un ansamblu de organisme unicelulare şi

pluricelulare ce pot crea substanţe organice complexe (lipide, glucide, protide), cu ajutorul energiei
luminoase sau chimice şi substanţelor minerale.
Vegetaţia marină este sursa de bază şi principală de hrană, pentru consumatorii primari, asigurând
intrarea de energie în ecosistemul marin.

Consumatorii sunt organisme cu nutriţie heterotrofă (nu pot sintetiza substanţe organice de la
componente abiotice – apă, săruri minerale şi energie solară sau chimică), care folosesc ca sursă de
energie (hrană) alte organisme.
Reducătorii (descompunătorii) sunt organisme microscopice (bacterii şi fungi) care intervin succesiv
în descompunerea şi transformarea substanţelor organice. Bacteriile atacă mai ales cadavrele
animalelor, iar fungii (ciupercile) celuloza vegetală. Descompunerea materialului organic
eliberează substanţele minerale conţinute, făcând posibilă reutilizarea acestor elemente de către
producători.